Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

14 juin 2007 4 14 /06 /juin /2007 14:58

Ce înseamnă Bienala de artă contemporană de la Venezia o ştie lumea întreaga. Este forul cel mai vechi din Europa, în care la doi ani odată se poate face un tur complet al panoramei artelor vizuale de pe întreg mapamondul. Pe de o parte se poate vedea reprezentativitatea unor ţări care au o prezenţă naţională în contextul Bienalei, iar pe de alta se propun o serie de proiecte programatice, expoziţii mediatizate ca simptome ale unor fenomene considerate extrem de importante pentru o perioadă dată. Ţări mai mari şi mai mici s-au alăturat de-a lungul a peste un veac pentru a proiecta conştiinţei publice mondiale felul în care vizualitatea defineşte specificul acestora. Există ţări care posedă în Giardinni propriul pavilion, altele – îşi permit să închirieze pe perioada Bienalei câte un sediu pentru materializarea proiectului. Ediţia din acest an, cea de-a 52-a, ne oferă o surpriză de proporţii, participarea Moldovei cu un artist din dispora moldovenească, Svetlana Ostapovici, curatoriată şi asistată de un grup de specialişti italieni. Artista, născută în 1967, este rezidentă în Italia din anul 1999. Între timp, susţine din abundenţă presa italiană, s-a ocupat de studiul mozaicului clasic etrusc, roman, şi în general de tradiţia acestui mediu artistic. Apărută din anonimat, pentru noi, aceasta reprezintă Pavilionul Republicii Moldova (RM) – pentru prima oară în istoria acestei Bienale – în sediul Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica, Palazzo Correr, Cannaregio 2214 (Campo Santa Fosca). De curând, Svetlana Ostapovici a expus alături de Igor Vieru la Galleria L'Agostiniana din Roma, unde a beneficiat de suportul Ambasadei Moldovei în Italia (aprilie-mai, 2007). Voi expune în continuare câteva idei care converg spre întrebarea din titlul acestor notiţe: 1. Mediul artistic din RM nu a propus nici o ofertă susţinută pentru a fi prezentată la Bienala de la Venezia; 2. Politica culturală oficială a RM nu a vizat niciodată participarea artelor vizuale la acest important for internaţional; 3. Diaspora moldovenească s-a pomenit mai convingătoare în raport cu managementul curatorial italian, decât instuituţiile oficale şi neoficiale din RM; 4. Participarea actuală a Svetlanei Ostapovici la Bienala de la Venezia este dovada clară şi univocă a falimentului şi ineficienţei tuturor instituţiilor de artă contemporană existente actualmente în RM; 5. Trebuie considerat că participarea RM la Bienala de la Venezia din acest an stă sub semnul lui „dacă voi nu aţi fost în stare, noi am făcut-o!. Or, acest reproş trebuie să ne dea foarte serios de gândit, pentru felul în care vom gestiona prezenţa artei moldoveneşti în viitoarele ediţii ale Bienalei, dacă va mai fi cazul. Personal, cred că proiectul FEEL & CRASH ilustrează de-o manieră convingătoare, dar văzută dintr-o perspectivă externă, starea de derivă cronicizată a artelor plastice din actuala RM. Pentru o cunoaştere sumară a operei artistei Svetlanei Ostapovici, propun consultarea paginii: http://www.moldovavenice.com  

O versiune uşor modificată, şi cu titlul ales de redacţie, a acestui text a fost publicat în cotidianul TIMPUL.

Partager cet article

Repost0
12 juin 2007 2 12 /06 /juin /2007 14:36
Unul din primele gesturi pe care au simţit românii că trebuie să le facă, în primele zile de după împuşcarea lui Ceauşescu, era să'l detroneze pe Lenin de pe soclul său de granit din faţa Casei Presei. Mătăhala de bronz s'a prăbuşit cu greu, iar românii s'au bucurat subit că s'a zis cu comunismul în România! Dar n'a fost să fie aşa simplu...Au trecut aproape 18 ani şi soclul tot gol e, comunismul încă bântuie minţile oamenilor, Ceauşescu tot ca o stafie gâdilă orgoliile unora şi altora, iar greşelile de atunci încă nu ni le-am asumat. Lucrurile, evident, nu sunt simple, tocmai de aceea, cineva de la TVR Cultural a decis să facă o emisiune despre această probleme, despre însemnele şi semnele comunismului în România anului 2007, la care am fost şi eu invitat să vorbesc. Am ales pentru filmare anume soclul părăsit al lui Lenin, dar ce anume am spus veţi afla în ziua de 16 iunie, la ora 10.05, la emisiunea art@.ro. Imaginea alăturată reprezintă o sculptură de Zurab Tzereteli, înfăţişându-l pe Vladimir Putin în kimono, ceea ce vrea să spună că, indiferent de epoci, destui artişti se vor preta la a crea şi propune imagini iconice cu regi, preşedinţi, dictatori şi oligarhi, chiar dacă imaginea lor se va livra, uneori, în chip ironic sau caricatural.    

Partager cet article

Repost0
6 juin 2007 3 06 /06 /juin /2007 19:36

Sunt exact şase luni astăzi de la data publicării textului meu Coada la vize. Ce s-a schimbat din acel moment? NIMIC. Deschiderea centrului unic de acordare a vizelor nu a împuţinat numărul celor dornici de a intra în România. Ba chiar coada a crescut în faţa Consulatului României, iar nervozitatea şi nemulţumirea ating cote maxime! Fotografia a fost făcută în 5 iunie, pe la orele prânzului... Moldovenii cerşind la porţile României.

Partager cet article

Repost0
31 mai 2007 4 31 /05 /mai /2007 13:55

În zilele ce s'au scurs de la semnalarea faptului că imense platouri de filmare au avut ca fundal pictat clădirea neterminată a Bibliotecii Naţionale a României, mi s'a developat înţelegerea unui artist american de mare complexitate, Edward Hopper. Mai exact, "străluminarea" o datorez unei cărţulii semnate de Allain de Botton, apărute şi în română, Despre farmecul lucrurilor plictisitoare. Există în acest volum un eseu despre Hopper în care se vorbeşte despre acea stare de graniţă, de alienare, a aflării în afara casei proprii, a mediului personal, a insulelor nimănui care s'ar defini ca "hopperită"...termen propus de Botton, dar care defineşte o întreagă generaţie de artişti, scriitori şi cineaşti. Imaginile pictate de Hopper, deşi adesea dezarmant de simple, stau la cârma unor emoţii copleşitoare, triste, sfâşietoare, sublimate...

"Devenim sensibili faţă de ceea ce s-ar putea numi "hopperită", trăsătură descoperită nu numai în locurile din America de Nord în care a fost Hopper, ci în orice loc din lumea civilizată, cu moteluri şi staţii de service, restaurante şi aeroporturi, staţii de autobuz şi supermarketuri nocturne. Hopper este părintele unei întregi şcoli de artă care îşi are ca subiect spaţiile "liminale", clădirile din afara caselor de locuit şi birourilor, locuri de tranzit care ne fac conştienţi de o poezie alienată" (Allain de Botton).

În imagine: Hopper, Edward  Drug Store, 1927
Oil on canvas
29 x 40 inches
The Museum of Fine Arts, Boston / sursa: http://www.artchive.com/artchive/H/hopper/drugstor.jpg.html

Partager cet article

Repost0
26 mai 2007 6 26 /05 /mai /2007 10:31

Acum câteva zile mă întebam cine a "incendiat" Biblioteca Naţională, de pe Bd. Unirii. Constatasem că era doar "pictată" (murdărită, machiată?). Şi mai remarcasem că pe gardul de incintă se lăfăie bannere cu însemnele lui Mayflower Corporation, care avertizează pe poartă: No entrance. Authorized Personnel Only. Şi un număr de telefon: 2125553481. Care, evident, nu este nici de Bucureşti, nici din România. Cine este această instanţă care şi-a arogat dreptul să dispună după bunul plac de un imobil din chiar centrul Bucureştiului?

Atât cât poate cuprinde "ochiul" camerei de luat vederi, putem constata că faţada imobilului arată ca-n filmele de groază!

În locul ferestrelor s-au pus cartoane şi folii de plastic, polietilenă. Iar pereţii se prezintă jalnic.

Obiectivul este păzit de un dispozitiv de gardieni. Eu am numărat cel puţin 3, dar se pare că erau mai mulţi. Cine îi plăteşte pe aceştia: Ministerul Culturii, Primăria capitalei, Mayflower Corporation?

Totuşi, cine este această corporaţie care a putut dispune după bunil său plac de una din clădirile reprezentative ale epocii Ceauşescu? În văzul nostru al tuturor, al autorităţilor şi al cetăţenilor acestei urbe care, se pare, numai a bucureştenilor nu e...S-a privatizat cumva Biblioteca Naţională şi nu se ştie? Că, se pare, în acest moment este în mod clar un domeniu privat...

Partager cet article

Repost0
25 mai 2007 5 25 /05 /mai /2007 12:50

Găsesc în Dilema Veche din Anul IV, nr.168 - 30 aprilie 2007 următoarea notaţie: 

Bunicul meu de la Horezu a agăţat de copacii din grădină, folosind banda unei casete audio, nişte CD-uri de-ale mele mai vechi. CD-urile se învîrt toată ziua în adierea vîntului, reflectînd în toate direcţiile lumina soarelui şi protejînd astfel puii de găină şi bobocii de raţă de viclenele coţofene ce dau tîrcoale grădinii. Întrebare pentru Dan Popescu, Oana Tănase, Ştefan Tiron ş.cl.: a realizat bunicul meu o instalaţie de artă contemporană outdoor?! (M. C.).

Acronimul pus după cei trei coriferi ai artei contemporane se referă la ceilalţi. Eu încadrându-mă la "divizia" ăilalţi, mă pot da şi eu cu părerea. O voi spune franc: NU, intervenţia închipuită de bunicul de la Horezu nu are statut de instalaţie, în orişice caz ea aminteşte oarecum de gestul expunerii pe garduri a lăicerelor puse la uscat, a oalelor înfipte în araci, a farfuriilor şi cratiţelor din copacii Maramureşului... Cu câteva decenii în urmă excentricul şi enigmaticul Andrei Cădere (1934-1978), părintele "bastonului" conceptual, se încânta în faţa ţoalelor zdrenţuite întinse la soare, de pe gardurile de lemn de la 2 mai. Le considera "instalaţii" par excelence... Artistul consemna, de fapt, o poezie abisală, ancestrală şi mitică.  



Partager cet article

Repost0
23 mai 2007 3 23 /05 /mai /2007 11:49

Blogul meu a împlinit azi UN an!

Sper că voi rămâne şi în continuare un mirat în liniştea şi vâltoarea vieţii, având ca motto acest citat din John Banville:  Un lucru care m-a frapat mereu a fost deosebirea dintre cuib şi ou, mă refer la caracterul contingent al celui dintâi, indiferent cât de bine sau de frumos ar fi alcătuit, şi la desăvârşirea celui din urmă, la deplinătatea lui originară. Înainte de a fi un început, un ou este un sfârşit absolut.

John Banville, Marea, roman premiat în 2005 cu booker prize.

Partager cet article

Repost0
22 mai 2007 2 22 /05 /mai /2007 12:01
Nu ştiu exact cui aparţine afirmaţia că finalitatea filosofiei este să ajungi la Dumnezeu. Am crezut şi eu asta, deşi era o părere însuşită. Cred că şi Ţuţea consumase experienţa respectivă, abandonând filosofia în favoarea credinţei în Dumnezeu. Astăzi am cunoscut un filosof bătrân, care a scris o sumedenie de cărţi, a tradus şi a pregătit ediţii critice, dar Dumnezeu rămăsese pentru el un simplu principiu, creat de mintea omenească! Cel mai amuzant a fost să aflu de la acelaşi că dacă caii ar fi avut raţiune ei ar fi afirmat că Dumnezeu se putea închipui după înfăţişarea acestora...Fiecare cu Dumnezeul lui.

Partager cet article

Repost0
21 mai 2007 1 21 /05 /mai /2007 12:36

de Alexandr Iashvili (Tbilisi)

Gruzia este în şoc. Autorităţile Republicii Autonome Adjare au spulberat o biserică aflată în construcţie în chiar ziua Înălţării Domnului, un locaş ce urma să fie sfinţit în cinstea Arhanghelului Gavriil. Demolată pentru a-i face pe plac lui Mikhail Saakashvili. Aproape simultan, a fost demontat un crucifix ortodox masiv, aflat la întrarea în oraşul Kobuleti. Bisericile erau demolate adesea în Gruzia. De regulă - de către cuceritori. De către arabi, de hoardele lui Chinghiz-Han, de către turci şi perşi. Fireşte, şi bolşevicii erau responsabili de astfel de fapte. Dar pentru prima oară, în cei 1700 de ani de când creştinismul fusese proclamată religie de stat, biserica suferă de pe urma unor funcţionari zeloşi, dornici să facă pe placul puterii. Comentariul părintelui duvovnicesc al tuturor ortodocşilor gruzini, Patriarhul-catholikos al întregii Gruzii, Ilie al II-lea, a fost frust - "Întristător", a spus acesta. În vreme ce ortodocşii adunaţi pe ruinele bisericii, pe a căror bani aceasta se zidea, scandau: "Criminalii!".

"Unde sunt apărătorii legii, cei care apără doar drepturile diverselor secte, a iehoviştilor care au împânzit ţara? Ce tapaj se stârneşte atunci când cineva încearcă să jeneze interesele acestora! De ce oare pe noi, ortodocşii, nu ne apără nimeni?" - cu lacrimi în ochi a declarat unul dintre demonstranţi.

Un altul, a fost şi mai categoric: "Puterea îşi sapă sieşi propria groapă! Cum va trăi aceasta cu un aşa păcat? Astăzi, când în Rusia se unifică toţi ortodocşii, la noi se întâmplă astfel de lucruri..." 

"La ce să te aştepţi de la aceşti pui ai lui Soros?" - un astfel de verdict au formulat laburiştii aflaţi în opoziţie. 

Fundamentul bisericii Arhanghelului Gavriil s-a pus cu patru luni în urmă. Ea trebuia să devină prima biserică din mănăstirea de călugări a complexului Sfinţilor Părinţi Athoniţi. De pe piscul muntelui Peria, unde e amplasată, se vede ca'n palmă întreaga Adjarie. Autorităţile au anunţat că biserica se construia ilegal. Chipurile, "înălţimea respectivă aparţinea ministerului apărării, şi avea interes strategic". Iar primarul oraşului Batumi, Iraklie Tavartkiladze, i-a ameninţat pe constructori: "Noi construim un stat de drept, şi orice acţiune ilegală a cetăţenilor sau a bisericii, va fi sacţionată". E adevărat că ulterior s-a constatat că proprietarul terenului este biserica ortodoxă gruzină. Dar asta nu a sinchisit pe nimeni. În mod deosebit a supărat pe credincioşi faptul că însuşi Saakashvili e implicat în demolarea locaşului. Anume acesta a dorit, după cum se afirmă, să construiască în acel loc un complex de distracţie. (După o o altă versiune, pe locul bisericii se intenţionează construirea unei tabere de activişti tineri ai mişcării "Patrioţii"). Opoziţia şi localnicii susţin că este imposibil ca  Saakashvili să nu fi ştiut de construirea locaşului. Dar chiar şi în caz contrar, tot şeful statului este responsabil de cele întâmplate - ca garant constituţional al concordatului încheiat între stat şi biserica ortodoxă gruzină.

- În rândurile populaţiei de cea mai mare încredere se bucură anume Biserica Ortodoxă. Indubitabil, acest fapt irită puterea autoritară - este convinsă unul din liderii forţei politice "Noua dreaptă", Pikria Chihradze. - Anterior, s-a făcut încercarea unei scindări a Sfântului Sinod. Nu le-a reuşit. Iată acum, o nouă provocare la adresa bisericii.

"Revoluţionarii roz" din echipa lui Saakashvili nu sunt la primul lor atac împotriva ortodoxiei. În 12 martie 2004 trupele speciale au avut o descindere brutală într-o biserică aflată în cartierul Gldani, din Tbilisi. Intrarea a fost spartă cu un camion, iar împortiva credincioşilor s-au aplicat gaze lacrimogene şi bastoane de caucuic. Au avut de suferit atunci circa 20 de persoane care s-au opus arestării părintelui, unuia dintre cei care luptă energic cu "Martorii lui Iehova".

Este încă vie în memoria tuturor perchiziţia Întâistătătorului bisericii ortodoxe gruzine. Aceasta a fost înfăptuită de colaboratorii serviciului de protecţie a preşedintelui, acum doi ani, înaintea slujbei sărbătorii Crăciunului. S-au supus controlului până şi cîrja şi mitra Patriarhului.

Soarta crucifixului din Kobuleti au împărţit-o şi alte monumente similare - din alte oraşe ale Gruziei. Unele dintre acestea au fost demontate pe motiv că "nu se încadrează în contextul arhitectural", altele, dintr-o grijă excesivă pentru conducătorii auto, care îţi fac cruce în timpul traficului, şi se expun pericolului accidentării.

Ortodocşii nu cedează. Mai bine de 500 de persoane au pus la cale un marş de protest, şi au reinstalat cricifixul din Kobuleti pe locul iniţial. Pe muntele Peria se preconizează lucrări de reabilitare a construcţiei demolate. La ele participă deja numeroşi localnici, precum şi credincioşi sosiţi din diverse raioane ale Gruziei, printre ei şi preoţi, secondaţi de lideri ai opoziţiei politice.

Puterii actuale i se cere să se căiască şi să ceară scuze credincioşilor. Puterea caută, însă, "ţapi ispăşitori".

SURSA: http://www.izvestia.ru/world/article3104282/   Traducere de Vladimir Bulat.   

Partager cet article

Repost0
19 mai 2007 6 19 /05 /mai /2007 10:13

"În ultimii ani, blogosfera israeliană a căpătat dimensiuni impresionante, apreciază specialiştii, ea fiind utilizată de toate categoriile de populaţie. Postările se fac atât în engleză (aproximativ 1200 de bloggeri, dintre care 400 foarte activi), cât şi în ebraică, aici numărul depăşind câteva zeci de mii. Importanţa acestui domeniu de exprimare liberă a opiniilor este relevată şi de faptul că, începând din acest an, cei mai buni bloggeri şi creaţiile lor sunt recompensaţi cu un premiu anual – Jewish Blog Award (JIB)". Mai departe.

Partager cet article

Repost0