Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

19 octobre 2006 4 19 /10 /octobre /2006 10:04

" Căci dacă pentru cineva bucuria lui atârnă de purtările sale, ea va fi una amăgitoare. Mai mult: va fi o bucurie săracă! Şi săracă va fi nu numai bucuria lui, dar şi cunoaşterea sa. Căci cine se veseleşte pentru că a înţeles pe Dumnezeu e într-adevăr bun, acela se mângâie cu o mângâiere care nu trece şi se bucură cu o bucurie adevărată; aceasta pentru că, aşa cum s-a spus, sufletul său s-a înţelepţit şi a înţeles că într-adevăr bunătatea lui Dumnezeu este nemăsurată.

Pentru că firea omenească nu se îndreaptă pe ea însăşi, întrucât e necontenit mai prejos decât ceea ce trebuie să fie. Din pricina înclinării ei, a slăbiciunii ei, a trupului, a piedicilor, a mişcărilor, precum şi a ceea ce îi vine din afară şi seamănă cu toate acestea, El [Dumnezeu] Şi-a pus în gând să lucreze orice stratagemă [şiretlic] pentru el [omul] să fie socotit tot timpul drept înaintea Sa potrivit cu ceea ce s-a auzit din Scriptură.

Căci pentru El un păcat nu face cât un păcătos. Îi place ca el să se ferească, pe cât îi stă în putinţă, de prilejurile de păcat, dar când se întâmplă ca acesta să facă răul, El nu încetează  să-şi reverse bunăvoirea Sa. Când cade în păcate grele, El îl acoperă; pentru ca ele să nu ajungă la cunoştinţa oricăruia, îl ajută pe cel ce a greşit. Căci vezi cum în păcatele grele El scoate la iveală doar cu anevoie câţiva păcătoşi, şi aceasta numai pentru a trezi frica în cei nepăsători; îngăduie să se vadă însă păcatele mici, ca prin ele să îndrepteze păcatele mai grele care rămân ascunse." 

SURSA: Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici  Partea III, recent regăsită, ed. Deisis, Sibiu, 2005, pp. 75-76. În româneşte: diac. Ioan I. Ică jr. 

***************************************************************************************************************** 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
17 octobre 2006 2 17 /10 /octobre /2006 11:07

La finele săptămânii trecute s-au produs mai multe evenimente expoziţionale în capitală. Poate cel mai important a fost deschiderea Bienalei Intenaţionale a Tinerilor Artişti, ediţia a doua, care s-a structurat sub genericul - ABSENT WITHOUT LEAVE [AWOL]. Organizator: Fundaţia META. Îmi vine în minte un set de observaţii preliminare. De data asta organizarea a fost a fost mai bună, mai legată decât cea de acum doi ani, şi asta, poate, şi din cauza că întregul ansamblu expoziţional s-a proiectat într-un singur spaţiu: Palatul Brătianu, recent restituit proprietarilor de drept. Acesta se află în strada Visarion nr.6, Bucureşti. Monumentul ales pentru expoziţie este atât de copleşitor (deşi destul de decrepit şi prăfuit), încât arta contemporană plantată în el trebuia să se raporteze (poate) în primul rând la interioarele lui, şi de-abia apoi, să iniţieze un dialog/o interlocuţie cu spectatorul potenţial. Chiar dacă bienala este concepută ca o cavalcadă de compartimente (5 secţiuni), cu artişti şi curatori distincţi, toată lumea implicată în proiect avea a se confrunta cu "capcana" contextuală a edificiului. Acesta a făcut ca orice ai fi plasat acolo, să pălească şi să devină cumva un atavism al locului... Şi asta pentru că Palatul Brătianu a fost utilizat ca simplu recipient bun la toate, şi nu ca un spaţiu de coabitare a pieselor artistice. Unii artişti (şi poate, curatori!) au simţit această "presiune", şi au lucrat raportându-se la ea... Soluţiile erau, practic două, fie să înserezi piese deja realizate, în mediul disputat între curator şi artist, fie să re-converteşti propria lucrare de artă în datul arhitectural existent. Ambele strategii erau destul de absente din ansamblul bienalei, văzute în grabă, e drept. Oricum, aceste note sunt preliminare. Dar chiar şi aşa am remarcat câteva lucrări subsumabile benefic tezei: Arta este întotdeuna în altă parte. Sunt perfect de acord cu afirmaţia asta, căci arta aproape că nu mai este printre noi, şi cu atât mai puţin, pentru noi

Iată câteva din lucrările care m-au încântat cel mai profund: a fost The Flaying Ships, de Mattias Deumlich, instalaţie (1992-2005). O lucrare care transformă plastic efemerul şi deşertăciunea în act poetic pur. O alta, era filmul video TREES, semnată de Guy Gormley & Jack Stubbs Wormell, în care am regăsit tineri "arcoşaţi" în copaci, veghind filosofic în postura de ursuleţi coala. Cred că un comentariu la acest din urmă film s-ar putea face printr-o relectură atentă a celebrei cărţi a lui Hakim Bey - TAZ (atention pour le connaisseurs!). Desenele semnate de Lala Rascic, Invisible people invoca, subliminal şi de o manieră extrem de discretă, trecerea celor care au populat acest edificiu - m-au silit să decelez o posibilă cheie de lectură...Aşijderea, echilibristica omului din lucrarea video a lui Ivan Mudov, a avut şi ea darul să dau dreptate celor care încearcă să desluşească mecanismele care au dus la autismul artei contemporane. Pentru că o bună parte a vieţii mele este legată de Calea Văcăreşti, nu pot trece cu vederea insistenţa cu care revine la acel locus duetul Mona Vătămanu& Florin Tudor. Este cu adevărat o groapă imensă în vintrea oraşului acel uriaş lac absent; asupra căruia doar artiştii mai atrag atenţia, deopotrivă cu ciudatele fenomene sociale care parazitează în jurul lui...Nu în ultimul rând, intervenţiile  Ancăi Benera, în podul  Palatului Brătanu, secondată de Miranda Blennerhassett. Fâşiile albe din mansarda casei par raze de lumină în contextul acela derutant şi nepopulat...La ieşirea din Palat sunt plasate teancuri de pungi, aidoma acelora pe care le primeşti în avion, ca element ce trebuie să te prezerveze de efectele turbulenţelor aeriene. Anca Benera a conceput, cu ironie, acest obiect (mai ales) pentru cei cărora arta actuală le provoacă încă un efect vomitiv...derutant, alienant şi anihilant.  Asta vorbeşte ceva foarte profund despre arta ce se face azi...care e mereu în altă parte.

ABSENT WITHOUT LEAVE [AWOL]. Este unul din proiectele cele mai imporante ale anului expoziţional din România, asupra căruia voi reveni cu analize ceva mai aplicate şi însoţind comentariile mele cu imagini.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
12 octobre 2006 4 12 /10 /octobre /2006 13:38

Astazi a fost anuntat castigatorul Premiului Nobel pentru literatura: Orhan Pamuk (n.1952)

http://nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/2006/pamuk-bibl.html

In limba romana i s-a tradus foarte de curand romanul  Mă numesc Roşu

http://www.curteaveche.ro/bookdescription.php?book=425

Felicitari editurii Curtea Veche pentru premonitia si curajul de a edita acest autor care, iata, este de astazi detinatorul Premiului Nobel pentru literatura. Performanta asta a anticipat-o doar editura EST, care l-a editat in romana pentru prima oara pe scriitorul Imre Kertesz, mult inainte ca acesta sa fie incununat cu acelasi premiu...

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Nobel
commenter cet article
12 octobre 2006 4 12 /10 /octobre /2006 09:19

Si cartea romaneasca este in plin proces de reconstructie...imi spunea cineva, specialist occidental in corpul de litera (schrift design), ca noi, romanii, avem mari probleme cu designul semnelor diacritice...ca acestea apar in tipariturile romanesti cumva alandala, haotic, neconstientizandu-se pina la capat ca semnul acesta, care face distinctia dintre litere, nu poate fi/arata oricum, ci trebuie conceput si construit cu aceiasi grija si profesionalism cu care se articuleaza orice litera a alfabetului! Am in fata un produs poligrafic ireprosabil  si din acest punct de vedere. E vorba de catalogul "Clubului ilustratorilor", 2006. El contine 25 de autori, grupati in jurul neobositei si proteicei artiste Stela Lie , fosti si actuali studenti si colegi. Nu voiesc a povesti continutul acestei carti absolut minunate, ci doar intentionez sa atrag atentia asupra calitatilor ei grafice si poligrafice, de cel mai inalt nivel. Se poate si la noi face o veritabila arta a cartii, si a o prezenta pe masura imaginatiei si poftei de a face bine, a autorilor ei. Bucurati-va de acest album...Designul & DTP apartin Silviei Olteanu. Nu se putea a nu aminti acest mare amanunt.  

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
10 octobre 2006 2 10 /10 /octobre /2006 10:29

DESPRE SMERENIE

"Putem învăţa smerenia şi de la contemplarea frumuseţii şi fineţii florilor, a rapidei lor ofiliri, de la contemplarea frumuseţii şi zvelteţii copacilor, a căderii lor sub securea omului sau sub presiunea vântului. Sunt încântătoare şi suave florile, dar nu au cu ce se trufi: nu îşi aparţin sieşi, ci Domnului, şi repede se veştezesc; mununaţi şi armonioşi sunt copacii, dar ei nu se laudă: Domnul i-a plantat, i-a adăpat şi i-a crescut. Aşijderea şi oamenii chipeşi şi măreţi, aidoma florilor câmpului şi copacilor drepţi, - nu au motiv de laudăroşenie: trupul lor e creaţia Domnului; nimic din ei nu le aparţine; Dumnezeu l-a crescut, i-a dat hrană şi apă  pentru viaţă; cât despre suflet, nu încape nici o îndoială - este pe deplin de la Domnul. Se prăbuşesc şi plantele şi arborii, chiar dacă unele vieţuiesc mai mult şi altele mai puţin. Tot astfel, şi oamenii, oricine ar fi ei, cad seceraţi sub securea morţii".

"Despre Dumnezeu - Făcătorul lumii", P.S.S. Sankt-Petersburg, 1911, vol.1, pp.59-60. În româneşte: Vladimir Bulat      

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
6 octobre 2006 5 06 /10 /octobre /2006 08:29
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
4 octobre 2006 3 04 /10 /octobre /2006 09:17

" Cand Basarabia isi spune Republica Moldova, este un nonsens. Ginditi-va la o tarisoara care s-ar numi astazi Italia de Sud. Tot un nonsens: sa spui limba moldoveneasca, atunci cind ea e limba romana. Eu cred ca nu e o proba de nationalism sa nu suporti astfel de imposturi istorice. Intr-o tara ocupata de straini nationalismul nu mai are conotatie peirotiva.

Julien-Jacques Julliard, scriitor francez, care scrie la cel mai bun saptamanal de stinga parizian, spune ca relatia cu nationalismul este exact cu e cea cu colesterolul, adica este cel bun si cel rau. Daca esti ocupat, trebuie sa ai sentimentul nationalsimului cel bun.

Si mai e un lucru de punctat. Intre pacatele cele mai mari ale political correctness este nu numai multiculturalismul impotriva caruia Allan Bloom a scris pagini remarcabile de ironie muscatoare, ci si faptul ca drepturile omului nu mai sint aplicate individual, ci doar comunitatilor si intre aceste comunitati - minoritatilor. Adica, daca esti minoritar, ai toate drepturile, daca esti majoritar, n-ai nici unul. Ori, acestea sint aberatii, pentru ca democratia este a majoritatii si pe baza ei se fac si alegerile, cu obligatia ca aceste majoritati sa sigure drepturile minoritatilor. Ori, exact acest fenomen se aplica actualmente in Basarabia: minotitatile (rusii, gagauzii etc.) au toate drepturile, iar populatia bastinasa - nici unul! "

SURSA: Lucretia Barladeanu, Dialoguri parisiene. Editura ARC, Chisinau, 2005, pp. 15-16.

***************************************************************************************************************** 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
3 octobre 2006 2 03 /10 /octobre /2006 12:28
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
2 octobre 2006 1 02 /10 /octobre /2006 09:43

 

Antonina Sârbu:-Draga Vladimir, demult intenţionam să-ţi solicit un interviu.  Că tot te-am luat prin surprindere, cu aceste întrebări, prima va fi  despre CURAJ, care nu e pentru fiecare, în opinia mea. Nu întotdeauna omul curajos--fie artist, critic de arta, ziarist, politician, scriitor, cercetator--e si apreciat...ba de multe ori, de cele mai multe ori, e un incomod...Şi tu ce  crezi despre curaj?

 

Vladimir Bulat:-Eu  cred cu tărie că ceea ce numim noi CURAJ este o stare dăruită omului. De la Dumnezeu.  Drept urmare, eşti ales să fii curajos. Devii curajos prin felul tău de a fi, de a te comporta, de a deveni bun exemplu, reper pentru cei din jur. Dar curajul te învaţă să ajungi şi la smerenie...Noi am avut o perspectivă total greşită asupra curajului, calitate pervertită de numeroase concepte şi slogane ca „eroism”, „vitejie”, „sacrificiu de sine”, „patriotism”,  etc. Curajul este altceva, ţine de esenţa ascunsă şi duhul omului. Starea asta o simţi că lucrează în tine, că te ghidează sau, pur şi simplu, nu o ai. Nu e o ruşine să nu fii, să nu poţi să fii curajos... Nu o ai tu, o are altcineva.

 

 

A.S.-Citind articolul tau “SOS MOARA ROŞIE DIN CHIŞINĂU!”, apoi şi preluându-l pentru “Democraţia”, fără permisiune, lucru pentru care am cerut scuzele de rigoare,  vroiam, de fapt,  să lansăm împreună ideea  de a renova acest edificiu şi a-l transforma în primul MUZEU DE ARTA MODERNĂ din Chisinau/Moldova! Începem o colectare de fonduri, sensibilizăm moldovenii bogaţi.. .Am găsit şi un generic  "Cei plecaţi în altă parte nu trebuie să-şi uite ţara lor!", astfel m-a învaţat un mare duhovnic... Crezi ca “miracolele au murit  demult” sau   că “miracolele nu mor niciodată”?

 

V.B.- Moara Roşie este unul din cele mai vechi monumente ale Chişinăului, rămase în picioare de la începuturile sale. După cum bine ştim, al II-lea război mondial a lăsat acest oraş în ruină, l-a pârjolit aproape în întegime. Faptul că Moara Roşie a supravieţuit este un miracol, care ţine şi de şansa acestui oraş, de identitatea lui...Intuiţia îmi spune că acest monument de arhitectură industrială (de secol XIX) a avut un ctitor şi stăpân luminat, destul de bogat, şi care a vrut pentru sine şi semenii săi o clădire durabilă, arătoasă, coprolentă şi eficientă. Sunt sigur că a fost şi foarte utilă, fiind amplasată în perimetrul vetrei vechi a urbei. Este locul care era înconjurat de multe biserici: Sf. Ilie, Sf. Arhangheli, Soborul Vechi, Biserica Bunei-Vestiri etc. Este astăzi, poate, cea mai „bolnavă” clădire a acestui areal, înconjurat de multe blocuri noi sau în plină construcţie. Terenul aici este foarte scump deja, tocmai de aceea trebuie privit în perspectiva dezvoltării urbanistice a zonei, spre a-i găsi Morii Roşii o utilitate cât mai profitabilă în viitor. Restaurarea şi modernizarea acestei clădiri s-ar putea face în vederea amenajării unui „Muzeu de artă modernă şi contemporană”. Asta ar fi o reconversie de zile mari! Evident, acesta este un vis, şi poate rămâne o dulce nălucire atâta vreme cât nu se gândeşte durabil şi serios o campanie pentru salvarea şi refuncţionalizarea acestei clădiri-monument. Strategia unei opere de salvgardare ar putea fi următoarea: crearea unui plan meticulos de acţiune, prin sensibilizarea autorităţii locale şi centrale, printr-o consultanţă profesionistă din partea unor specialişti locali şi internaţionali, atragerea de fonduri pentru o intervenţie de urgenţă, şi regândirea esenţială a utilităţii ce i se poate da acestei construcţii. Nu e un lucru deloc facil, nici prea uşor de adus specialişti din exterior pentru astfel de cauze...căci occidentalii şi toţi ceilalţi par mai repede atraşi de corupţia, sărăcia şi mizeria Moldovei, şi aproape deloc de aspectele culturale şi artistice ale regiunii. Miracole există oricând şi oriunde, şi să nadajduim că acest monument va avea soarta celor care, prin alte părţi, se pot lăuda cu bătrâneţi apreciabile în secole...

A.S.-Cum ţi-a venit ideea paginii “Ochiul de veghe” şi  cum îţi reuşeşte sa prezinţi articole  şi imagini  actuale, originale, de exemplu “Mănăstiri basarabene”? E un efort sau  mai mult o plăcere?

 

V.B: „Ochiul de veghe” şi „Mănăstiri basarabene” sunt şi prezintă două problematici diferite, cu adrese separate – sunt două proiecte distincte, amplasate pe aşa zise weblog-uri, sau simplu – blog-uri. Un blog este o pagina personală (un fel de diariu) a unui autor sau a unui grup de autori care au un program social, cultural sau de orice alt fel, şi pe care îl pun în practică şi îl propagă în reţeaua internet prin postări periodice a materialelor, pe care aceştia le elaborează sau arhivează/colectează. Sintagma „Ochiul de veghe” are o conotaţie restrânsă, în cazul meu, şi se referă exclusiv la capacitatea şi gustul meu de a mă roti în jurul lucrurilor, fenomenelor şi faptelor – indiferent de natura acestora. Un volum pe care l-am publicat anul trecut, la editura „Cartier”, se intitula exact aşa. Acolo îmi propusesem să adun texte, interviuri şi luări de poziţie pe marginea fenomenelor sociale şi artistice din Moldova petrecute în primii ani ai noului mileniu. Blog-ul „ochiuldeveghe” îşi propune să dea seama despre maniera mea frustă de a înţelege şi a consemna ceea ce mă înconjoară. Şi la lucruri la care am o participare directă. 

 

„Mănăstiri basarabene” are o altă perspectivă – îşi propune să informeze şi să arate (mai ales prin imagini) frumuseţea plaiurilor şi aşezămintelor monahale basarabene, atât de urgisite şi pustiite de fostul regim. Şi sunt deja, la scurtă vreme de la lansarea acestei pagini, numeroase reacţii pozitive, de încurajare şi de manifestare a interesului faţă de acest gen de „turism vizual”...Multă lume este de părere că Basarabia trebuie redescoperită, căci de la scrierile lui Sadoveanu li Iorga, despre aceste ţinuturi, au trecut deja decenii şi decenii. Lumea e într-o continuă schimbare. Acest material se va argumenta pe măsură ce voi descoperi eu însumi locuri minunate, spre a le povesti şi arăta şi altora despre acestea.

 

 

 

A.S.-Stai de  ceva timp la  Bucureşti, pot spune că deja eşti bucureştean. Dacă la distanţă/depărtare lucrurile se văd mult mai limpede,  nu pot să mă abţin să nu te întreb cum, totuşi,  se integrează arta basarabeană contemporană  în istoria artei române, are un loc "rezervat"?

 

V.B: Nu ştiu şi nu înţeleg de ce arta basarabeană actuală ar trebui să aibă un „loc rezervat” în contextul celei româneşti? Ea este o entitate multiplă, multietnică, reprezintă un conglomerat de sensibilităţi, gusturi şi feluri de a vedea. Arta basarabeană este o artă cu multiple faţete, şi ea e, deopotrivă, interesantă tocmai pentru că nu se prezintă ca ceva compact, univoc şi omogen. Aici vedem şi coexistă arta românilor, ruşilor, bulgarilor, găgăuzilor, ucrainenilor, tătarilor, evreilor, lituanienilor...Asta ar reprezenta subiectul major al unei discuţii separate, iar aici mă limitez doar la a o enunţa.  

 

 

A.S.-Ce crede criticul de artă, Vladimir Bulat: sunt artiştii  din RM, la inceputul acestui secol  supuşi modei  sau   continuatori  "în manieră individuală / personală" a  procesului  creator existent?

 

V.B: Eu cred aşa: artiştii trebuie să fie în primul rând contemporani cu epoca în care trăiesc şi creează. Apoi, ei trebuie să aibă răbdare şi să simtă necesitatea Tradiţiei, dar nu pentru a o copia, pastişa sau idolatriza, ci pentru a le folosi ca suport şi motivaţie pentru ceea ce fac şi în raport cu care să aibă o tensiune, un reper. Psihologic vorbind, artistul contemporan tinde să se distanţeze de ceea ce se cred a fi „chingile tradiţiei”, pentru că acesta pune mult preţ pe raţiune, calcul, oportunităţi, conjuncturi şi mode. Ce-i drept, în Moldova funcţionează încă din inerţie o grămadă de mituri artistice, iar acestea inhibă, de cele mai multe ori, deciziile şi opţiunile unui artist tânăr. Cei care au reuşit să se rupă de contextul nefast al „folclorismului” local, au fost anume aceia care au avut o fire puternică, individualistă şi un dram de patriotism, în sensul cel mai profund al acestui cuvânt (atât de demonetizat astăzi, încât lumea îl foloseşte cu multă zgârcenie!). Mă gâdesc aici, desigur la Pavel Brăila, Veaceslav Druţă, Corina Cotorobai, Ştefan Rusu, Igor Cobâleanschi, Lucia Macari ş.a. M-am referit aici exclusiv la cei care folosesc imaginea ca mijloc de expresie. 

 

 

 

A.S.-Cum se cladeşte şi cum se dărâmă / surpă un artist? o idee? un ziar?o iluzie? o ţară?

 

V.B: Eu pornesc de la convingerea că tot ce ni se dă, fericiri sau nenorociri, de la Dumnezeu  sunt. De aceea, ideea de paradox, vine de undeva care produce un „declic” în iconomia acestui program. Orice se zideşte cu tenacitate, nădejde, credinţă, cu inimă deschisă şi cu râvnă. Dacă astea ar fi premizele, atunci putem spera într-un rezultat mulţumitor. O ţară se surpă când ceţăţenii ei o părăsesc, treptat-treptat se pustieşte şi e invadată rapid de strigoi.

 

 

A.S.-Ce te gândeşti să faci mâine?

 

V.B: Am dorinţe şi planuri multe. Prefer să ajung a le duce la bun sfârşit decât să vorbesc anticipativ despre ele. Îmi place mai degrabă să ajung să analizez realizările (şi greşelile) decât să construiesc planuri şi să visez la ele. Este mult mai important şi folositor cum îţi trăieşti ziua de astăzi, decât să te aventurezi a te frământa pentru posibilităţile zilei de mâine.

 

 

A.S.-În speranţa că vom fi auziţi şi se vor găsi  patrioţi ai acestui pământ şi Moara Roşie va fi  salvată, îţi mulţumesc pentru amabilitatea cu care ai acceptat acest interviu. 

 

 

29-30 Septembrie, 2006

 

Bucureşti-Chişinău

 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
27 septembre 2006 3 27 /09 /septembre /2006 21:57

Intre 21 si 25 septembrie am fost la mare, mai precis la Eforie Nord, la vila AD-Ella, a carei proprietar, Adela Lipold-Grassinger,  a deschis in coasta casei sale o galerie de arta actuala, cu acelasi nume. Cumva marcata de marele exemplu al Balcicului...Casa este un bun exemplu de arhitectura 'neo-romaneasca', construita in anii'20, de un oarecare Constantin Georgescu, de la Cernauti. Pe la mijlocul deceniului trecut distinsa doamna intra in posesia casei, prin cumparare, si purcede la resturarea ei. Un fericit si nobil exemplu de respect pentru o constructie veche, pentru traditia locuirii! Casei i s-a pastrat nu numai configuratia si structura, ci si vechea tocarie, ferestrele, usile...In spate, in fosta curte, s-au adaugat niste acareturi, perfect armonizate cu stramoasa lor, vila ELLA, care se asugura, conform unei polite de asigurare amplasata la vedere, pentru iubitorii de acte vechi, cu suma de 750.000 lei, la anul 1934, pentru o perioada de 7 ani.

Aripa asta, din patele vilei, este rezervata vilegiaturistilor pe timp de vara, si prietenilor casei, in extra-sezon. Respectiv, artistilor, care sunt invitati de amfitrioana sa lucreze in acest loc minunat si neasteptat de domestic si prietenos. Acum ceva vreme a avut loc aici o tabara de pictura, cu artisti bistriteni si bucuresteni. Dupa care, a venit vremea unei expozitii adevarate. Iata, in perioada mentionata mai sus, s-a produs evenimentul deschiderii galeriei AD-Ella, cu o expozitie a carei protagonisti au fost membrii grupului 9+1, adicatelea: Vladimir Setran, Florin Ciubotaru, Petre Lucaci, Marcel Bunea, Vaslie Tolan, Gheorghe I.Anghel, Darie Dup, Napoleon Tiron, Vlad Aurel + Mihai Paerca.  Acest +1 se adaoga de fiecare data cu un artist local... 

Trebuie spus ca artistii expozanti si-au propus cu fermitate doua lucruri: 1) sa vina cu lucrari minuscule, miniaturale, de maximum 10 cm. pe orice parte, indiferent ca e pictura sau sculptura si 2) sa faca aici un eveniment indimenticabil, zgomotos, pitoresc si sugubat; au primit din partea casei cite un tricou de matroz roman, si la fel s-a intimplat cu fanfara din localitate, care a fost invitata sa presteze pentru vernisaj cu alamuri multe si tobe... Mare-zgomot-mare pentru o 'mare expo mare', cum au decretat-o participantii la acest happening-performance de pe malul marii...

Dupa ce fanfara si-a facut numarul a venit si rindul artistilor nostri sa reia 'tambalaul', sub bagheta doamnei Adela Lipold-Grassinger, careia statutul de dirijor al intregului eveniment i s-a potrivit de minune! Expozitia, la care am avut onoarea sa spun un scurt cuvant (elogios si dens, evident), a iesit impresionant de adecvata contextului si bunei-dispozitii create acolo in cele cateva zile.

Afara e inca toamna, si era un moment foarte bun de a lansa noi initiative manageriale, de a arata ca frumosul, creativitatea si solidaritatea dintre artisti inca nu au murit, si asta datorita si unui mecenat subtil, inimos si atat de necesar azi, cind comanda sociala, ce venea pe vremuri din partea statului, s-a dus iremediabil pe apa sambetei...

 

Sa speram ca acest proiect, inceput la galeria AD-Ella, sa aiba continuitate si vigoare, si ecouri cit mai multe, ceea ce nu a intirziat sa apara in presa constanteana, poate ca urmeaza si altele:

http://www.telegrafonline.ro/1159218000/articol/10264/8220salonul_de_pictura_foarte_mica8220_vernisat_la_eforie_nord.html

Adela Lipold-Grassinger inainte de a fi un bun gospodar, subtil manager si excelent bucatar, este si poate fi un bun prieten si gazda minunata. Asta se vede si din modul in care il saluta pe artistul Vladimir Setran, care ne-a delectat pe toti in acest rastimp cu o miriada de bancuri si vorbe de duh, cum numai bucovinenii o stiu a face!

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article