Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

21 septembre 2006 4 21 /09 /septembre /2006 10:16

O revelaţie artistică: Samson Flexor

 

 

                                                      F   idele à la splendeur sereine des etoiles

 

                                                 L   e nombre d’or fulgure en tes savante toiles

 

                                               E   t la realité pour toi n’est plus le grand

 

                                                                   X  puis que le cosmos te devient transparent

 

                                                       O  mon Flexor, puis que ton magique génie

 

                                                       R  etrouve le secret perdu de l’harmonie

 

 

 

                                                        Charles Melaye

 

                                                        Acrostiche Improvisé

 

                                                               Paris, 16 avril 1948 – 18 h.

 

 

 

 

Mai greu se poate închipui că un pământ aşa urgisit şi aflat în calea multor nedreptăţi istorice şi politice, cum este cel al Basarabiei, să dea atâtea personalităţi de calibru internaţional, aşa cum s-a întâmplat în veacul al XX-lea. Gândul mă duce în primul rând la personalităţi artistice de renume mondial născute aici, şi aş aminti în special numele celor de prim rang: Maria Cebotari, German Goldenshteyn, Mihail Larionov, Idel Ianchelevici, Grégoire Michonze, Samson Flexor...Şi dacă toate celelalte nume sunt destul de cunoscute publicului din spaţiul cultural românesc, atunci creaţia plasticianului Samson Flexor va deveni, sper, şi pentru lumea românescă o adevărată revelaţie, în următorii ani...

 

Născut în anul 1907, la 9 septembrie, în orăşelul nistrean Soroca, pe atunci în Imperiul Rus, se trăgea dintr-o familie înstărită, de burghezie locală. Tatăl său,  Modesto Flexor era inginer-agronom, iar mama sa, Marie-Georgette, intelectuală şi ea, era de origine ruso-franceză. Casa familiei s-a păstrat până astăzi în Soroca, aflată în subordinea autorităţilor locale. O fotografie de la 1908 ne arată întreaga familie surprinsă în faţa casei – impunătoare şi cu adevărat aristocratică. Faptul că alături de membrii familiei pozează câteva slugi, printre care bone şi un vizitiu, ne arată starea materială destul de prosperă a acestora. Iar pe o secvenţă fotografică făcută în atelierul lui M.Cligher (fotograf din Soroca) Samson, adolescent, este alături de părinţii săi, îmbăcaţi cu toţii după moda europeană a vremii. Revoluţia bolşevică din 1917 a produs schimbări profunde în soarta familiei Flexor, astfel încât aceasta se mută în România. Prima pictură cunoscută a viitorului artist este semnată în anul 1920, şi reprezintă un peisaj din Soroca. Lucrată în ulei, ea mimează destul de bine şi în perfectă cunoştinţă de cauză maniera impresionistă. Practic, din acest moment se poate vorbi de debutul celui care a fost numit de marele teoretician al culturii vizuale, Vilem Flusser,unul din fondatorii esteticii viitorului”.

 

În 1922 se îmatriculează la facultatea de chimie de la Universitatea din Bruxelles, oraş în care frecventează timp de doi ani şi cursurile Academiei Regale de Artă. Dar, Parisul, cu atmosfera sa artistică clocotitoare îl aduce la scurt timp aici, unde începând cu 1924 frecventează la Sorbona cursurile de istoria artei. Academia Ranson este locul în care a învăţat tehnicile frescei şi a picturii murale. În 1927 deschide la Paris prima sa expoziţie personală, la Galerie Campagne Première. Iar Salon des Surindépendants l-a avut pe Flexor ca unul din directorii săi, până în 1938. În 1930 devine cetaţean francez. A fost inflenţat de mai toate curentele artistice ale primelor decenii, fapt ce poate fi urmărit din scrutarea atentă a operei sale din perioada deceniului 1930-1940. Decada aceasta, dincolo de începutul războiului, a marcat profund personalitatea artistică a lui Flexor, după ce în 1933 soţia sa, Tatiana Yablokoff, moare la naşterea copilului. Se converteşte la catolicism. Se recăsătoreşte cu poloneza Margo Mezcycer, cu care a avut doi băieţi: Jean-Marie (n. 1939) şi André Victor (n.1944). Perioada postbelică nu este un foarte uşoară pentru familia lui Samson Flexor, deşi artistul continuă să fie destul de activ în viaţa artistică şi expoziţională pariziană şi cea franceză. Totuşi, în primăvara anului 1948, ei se decid să părăseacă Franţa, pentru a se muta la São Paulo, unde locuiau deja unele rude ale soţiei, Margo. Lucrările sale din acestă epocă sunt destul de sumbre, sfâşietoare, expresioniste, bazate în special pe ritm şi pe ductul grafic. Tematica religioasă, inspiraţia literară şi compoziţiile ample, monumentale sunt cele cărora artistul de dă prioritate când ajunge pe „Pământul Făgăduinţei”, în cazul lui acesta a fost să fie Brazilia. Încearcă şi propagă la scară largă „abstracţia lirică”, care era o noutate absolută în spaţiul latino-american. Pictează la São Paulo Paşii Pasiunii pentru biserica catolică Nossa Senhora de Fátima. În 1952 participă la prima ediţie a Bienalei de la São Paulo, din partea delegaţiei franceze. Devine un apologet pasionat al abstracţionismului, şi înfiinţează un atelier de abstracţie geometrică. Participă la XXVII-a Bienală de la Venezia (1954), alături de adepţii şi elevii săi: Lívio Abramo, Antonio Bandeira, Portinari, Volpi, Lygia Clark, Arnaldo Pedroso d'Horta şi Ivan Serpa. Poate cel mai amplu manifest al artistului a fost publicat în numărul 28 (1957) al revistei Habitat, sub titlul „Consideraţii asupra artei abstracte”.

 

Expoziţiile sale, personale sau cu grupul abstracţioniştilor, colindă întreaga lume, de la New-York până la Tokio, iar în 1963 organizează cea mai importantă retrospectivă a sa, cu 120 de lucrări, în Galerie Georges Bongers, din Paris. Una din piesele care au făcut parte din această expoziţie fusese achiziţionată de Muzeul de Artă Modernă al Franţei. Revenit în Brazilia, finalizează un proiect de amploare la São Paulo – lucrul la frescele din biserica Nossa Senhora do Perpétuo Socorro, începută încă în 1957.        

 

          În anii ’70 lucrează intens şi de-o manieră percutantă în tehnica acuarelei. Ciclul Bipede cu piese de mari dimensiuni este cel care marchează opera de maturitate a lui Samson Flexor, şi se defineşte prin ceea ce numea autorul însuşi „Polarizarea figurativismului abstract”. O fotografie reprodusă în cea mai completă monografie despre autor, editată până acum (Alice Brill, Samson Flexor: do Figurativismo ao Abstractionismo, Editora da Universidade de São Paulo, 1990), îl vedem pe Flexor printre Bipezii săi, şi involuntar simţi drama acestui artist, sfâşiat de drama căutării permanente a sensului creaţiei, vieţii, credinţei... Cu 5 piese din această serie participă, în 1967, la cea-a de-a 9-a ediţie a Bienalei de la São Paulo. În anul următor, Muzeul de artă din acelaşi oraş îi organizează o retrospectivă de proporţii.  Moartea îl suprinde în plină glorie creatoare, fiind respectat, adulat şi urmat de mulţi discipoli, în ziua de 31 iulie a anului 1971.

 

Autoritatea lui Samson Flexor în materie de pionerat artistic era de multă vreme incontestabilă şi consolidată, ea fiind consemnată încă din 1957, de Michel Seuphor, în al său Dictionnaire de la peinture abstraite (Ed. Hazan, Paris), numindu-l pe artist „iniţiatorul artei abstracte din Brazilia”. În curând, cei doi fii ai lui Flexor, Jean-Marie şi André Victor, vor vizita Soroca şi R. Moldova, şi poate acest eveniment în viaţa familiei lor să marcheze şi începutul unei descoperiri de proporţii pentru întreaga cultură local...Renumele lui Samson Flexor trebuie să fie auzit şi cunoscut finalmente şi pe meleagurile sale natale, după ce a făcut demult ocolul lumii.  

Familia Flexor cu servitorii în faţa casei, Soroca, 1908

 (Sursa: Alice Brill,  Samson Flexor: do figurativismo ao abstractionismo, Universidade de Sao Paulo, 1990)

************************************************************************************************************************ 

P.S. datorez apariţia acestor note despre plasticianul Samson Flexor prieteniei mele cu domnul Fernando Klabin, consilier cultural la Ambasada Braziliei la Bucureşti, care mi-a pus cu generozitate la dispoziţie materialele necesare documentării şi ilustrării acestui text, căruia îi mulţumeesc şi pe această cale. 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
16 septembre 2006 6 16 /09 /septembre /2006 13:14

In perioada 22 septembrie-28 ianuarie 2008 cea mai mare expozitie ["The Roter Sand Lighthouse and a Stroke of Luck"] a artistului german Andreas Slominski, la MMK Frankfrurt, unul din cei mai interesanti creatori, paradoxali si incomozi, ai spatiul germanic, despre opera caruia Nancy Spector a scris: "We enter a world in which everything is upside down, in which all our expectations produce the opposite effect, in which comedy quickly becomes tragedy and vice versa, in which there are traps lurking on over corner, ready at all times to take in, torment or indeed delight the observer" (din cartolina de prezentare a expozitiei).

A nu se rata aceasta expozitie, daca se nimereste cineva in aceasta perioada la Frankfurt! Merita cu prisosinta... (pentru imagini & informatii: www.mmk-frankfurt.de).

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
13 septembre 2006 3 13 /09 /septembre /2006 11:33

Revin, după o vacanta de aproape 2 saptamani la Chisinau. Am nimerit in chiar epicentrul propagandei neo-comuniste conduse de tovarasul presedinte Vladimir Voroni si clica lui. Pentru sarbatorirea Zilei Republicii orasul fusese "pavoazat" si "sulemenit" cu panouri si bannere cu propaganda statala si exhibare "moldovenista". Dar "moldovenismul" nu urmareste conservarea romanitatii de acolo, sa ne intelegem, ci din contra - expurgarea ei! Limba romana a ramas o cenusareasa in spatiul in care s-au nascut mari patrioti romani aidoma unor: Constantin Stere, Leon A.Casso, Onisifor Ghibu, Vasile Stroescu, Sergiu Grossu, Paul Goma, Pan Halippa s.m.a.

Iata cum arata azi strazile acestui oras in toamna anului 2006:  

Panou pe Bulevardul Independentei, din cartierul Botanica.

Sireaca limba romana! Cita gramatica stiu cei de la Primarie si Pretura? Se vede cu limpezime din aceasta fotografie...

Dar evenimentul anului la Chisinau l-a constituit redeschiderea cu imens fast si pompa imperial-stalinista a Memorialului ETERNITATE la 24 august. In vremea comunismului la data asta se sarbatorea eliberarea Chisinaului de hoardele fasciste.  Acum acest loc a fost extins, modernizat, investit cu semnificatii infinit mai mari decit le-a avut inainte. Practic, Memorial a inglobat si Cimitirul Central, l-a "imbratisat"! Au acum ambele o portiune de gard comun, in forma de imens L. Plus de asta au aparut citeva elemente noi in interiorul Memorialului: Stalpul eroilor moldoveni, Clopotnita Memoriei, "Mauzoleul" cu aparate de aer conditionat (la ce va folosi acest edificiu, daca nu pentru inhumarea moastelor pestilentioase ale comunismului???), Crucea memoriei, ridicata de biserica catolica din Moldova s.a. Cea ortodoxa cum a marcat memoria mortilor acestui neam? Iar intregul complex s-a imprejmuit de un gard de fier cu stilpi cu piatra de Cosauti...

Elementul central al Memorialului, "Pustile" de marmora cu focul vesnic...

Asta este Clopotinita Memoriei...Am incercat sa pastrez o clipa de reculegere pentru nesansa acestui meleag...ramas pe mainile unor satrapi si despoti locali!

Dar in jurul Memorialului se intinde memoria orasului bolnav si saracit, case darapanate si camine de stundenti care nu au mai fost renovate din anii'50. Unele au fost pur si simplu acoperite de panouri propagandistice... 

Si ca batjocura sa fie completa si confuzia nemarginita, tot la Botanica, s-a instalat Columna lui Traian, in miniatura se intelege, dar nu mai putin ridicola prin amplasarea drapelului RM de-asupra coloanei...Nu se poate spune ca e o copie, ci doar o replica jalnica, care nu respecta nici proportiile, nici forma, nici componentele plastice. Si asta in timp ce replica dupa Lupoaica de la Roma fusese demontata cu mai bine de un an in urma, ca urmare a furiei lui Voronin: "Cat o sa mai stea catzeau asta aishi?"

Dar oricat de "savuros" si profitabil ar fi pentru unii despotismul moldovenesc si neo-stalinismul, anticomunismul este la fel de prezent, pregatindu-le funeralii cit mai grabnice...si ireversibile.

Flayer cu inscriptia UNITE AGAINST COMMUNISM !

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
28 août 2006 1 28 /08 /août /2006 13:26

tot vine luna septembrie, se pârguieşte viţa-de-vie, pleacă copiii la şcoală, înfloreşte busuiocul şi se răcesc dimineţile, propun o pauză. Chiar dacă societatea de consum şi capitalismul ne vor mereu activi şi productivi, unii nu sunt de aceiaşi părere, chiar deloc. Nici eu. Iar luna IMPUSĂ de vacanta (15 iulie-15 august), când hoarde de vilegiaturişti iau cu asalt litoralul mării sau traseele montane destinate "pantofarilor", o găsesc o prostie crasă. Trebuie să mergi în vacanţă, la relache, atunci când vrei tu! Nu când vor alţii... adică directorii, şefii, patronii, proprietarii, miniştrii, "boşii", exploatatorii, prin excelenţă!

Citesc acum Ghidul leneşului. Mic tratat pentru leneşii rafinaţi, Nemira & Co, 2006. 318 pag. De-abia a apărut în librării...

http://www.nemira.ro/noutati.asp?id=0&pg=1&ord=1&tid=1093

Hazosul, rafinatul şi foarte inspiratul autor, Tom Hodgkingson, editează de mulţi revista  The Idler. La un moment dat în această publicaţie a apărut un incitant interviu cu scriitorul Jeffrey Bernard care, întrebat despre rostul muncii, a răspuns:

As if there was something romantic and glamorous about hard work like being a coal miner in Sons and Lovers. If there was something romantic about it the Duke of Westminster would be digging his own fucking garden, wouldn’t he?

Pentru a citi integral această conversaţie apăsaţi aici:

http://www.idler.co.uk/archives/?page_id=40

Cred că e o lectură foarte folositoare în vacanţa care vine...în care sperăm să bem must, să mâncăm sănătos, departe de înlocuitoarele alimentare oferite de oraşele lumii. Vorbesc de Ghidul leneşului. Din fericire, mai existe şi enclave în care omul se mai poate simţi om. Măcar în vacanţă... 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
26 août 2006 6 26 /08 /août /2006 10:55

Scriam in data de 8 iunie despre procesul de reconstructie a fostului Memorial al Gloriei Militare din Chisinau ca despre o afirmare si statornicire a statalitatii moldovenesti (in esenta, a 'moldovenismului' anti-romanesc), printr-un transfer simbolic al mitulului eroului sovietic asupra faptelor de glorie ale "poporului moldovenesc". Iata, in 24 august, s-a deschis cu mare fast acest ansamblu arhitectural denumit: 

Complexul Memorial “Eternitate” 

De importanta cruciala a evenimentului ne putem da seama daca vedem personajele din prim-plan: Vladimir Voronin, presedintele RM (centru), Vasile Tarlev, prim-ministrul RM (dreapta), Marian Lupu, presedintele Parlamentului RM (stinga), precum si prin prezenta IPS Vladimir, Mitrolopitul Chisinaului si a intregii Moldove (in planul secund - cu camilafca alba pe cap).  

Constructia din planul ultim, conform arhitectului-sef interimar al Capitalei, Nicon Zaporojan, este complexul cultural „Gaudeamus”. La ce-o folosi, oare, acesta?

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Chișinăul din alte vremuri
commenter cet article
25 août 2006 5 25 /08 /août /2006 20:18

Doresc să augmentez ghidul meu prin Chişinău cu o serie de fotografii, făcute în ultimii doi ani, care să arate frumuseţea faţadelor de la casele care au scăpat urgiei demolărilor din ultimii 30 de ani...Poate că astea vor avea o soartă mai bună? Doar Bunul Dumnezeu ştie ce soartă va avea acest oraş în anii următori...

Casă în stil neo-gotic, de după 1900, aflată în strada Lazo, Nr. 14. Este declarat monument de arhitectură. Actualmente este un sediu de ambasadă.

Casa Casso (1878), aflată pe strada Eminescu, Nr. 52,  colţ cu strada Veronica Micle (grav avariată, lăsată în paragină deşi este declarată monument de arhitectură)

 

Detaliu de coronament de fereastră al Casei Casso (1878).

Casă de locuit interbelică, aflată pe strada Sciusev Nr. 35, excelent restaurată. Actualmente se află un sediu administrativ municipal.

Casă de locuit de la finele secolului al XIX-lea, aflată pe strada Lazo Nr. 7, excelent conservată - exemplar caracteristic pentru casele boiereşti de oraş.

 Casă din perioada interbelică, care imită locuinţele ţărăneşti, a avut intrarea dinspre stradă, in ax, aceasta a fost obturată ulterior. Se află pe strada Puşkin, Nr. 13.

Casă de locuit de la debutul secolului al XX-lea. Se află pe strada Mateevici. Actualmnte se află Oficiul Stării Civile al Sectorului Centru. destul de reuşit restaurată. Merită văzută. Mai ales că în spatele ei se află sediul Ambadasa Elveţiei şi Pro Helvetia, care şi-au construit o clădire în spirit "constructivist".

 

Casă de locuit cu două nivele de pe la finele secolului al XIX-lea. Aflată la intersecţia străzilor Puşkin şi Sciusev, vis-a-vis de Biblioteca pentru copii "Ion Creangă". Pe vremuri, era la parter un magazin cu ape minerale, de unde puteai procura toate apele curative ale Caucazului - o binecuvîntare pentru intestine dar şi pentru papilele gustative...Acum, în exact acelaşi spaţiu, se află localul cu cea mai variată cafea din oraş - Coffee Beans. Feroneria balconelor de la etaj este cea originală.

 

Casa Gamburd, cu blazon, pe strada Bucureşti, Nr. 63, foarte aproape de Ambasada României, construită în interbelic. De bunicul sculptoriţei Miriam Gamburd. De când mă ţin minte în partea din faţă a imobilului a funcţionat o farmacie. De stat. Cred că avenit vremea ca moştenitoarea marelui artist plastic Moisei (Max) Gamburd să fie revendicată de familie...

Monument de arhitectură. Final de secol XIX, se află pe strada Puşkin, Nr. 11. Are o faţadă experisivă şi cu o pereche de grifoni sculptaţi, de-asupra ferestrei semicirculare în partea superioară. Este unul din specimenele de anvergură arhitecturală de prim rang. Termopanele care au înclocuit veche tocărie i-au furat aspectul său matricial...  

ADDENDA: Cam aşa arată blocurile noi din zona veche a oraşului, acesta este dat în folosinţă în 2006.

 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Chișinăul din alte vremuri
commenter cet article
25 août 2006 5 25 /08 /août /2006 18:02

  „Însemnările unui guvernator

  Pe bună dreptate se spune că şi cărţile au soarta lor. Unele devin vizibile şi de fac utile sau căutate dintru început, de la apariţia lor, altele – rămân pentru multă vreme sau pentru totdeauna într-un con de umbră. Din cea de-a doua categorie se poate considera şi volumul de memorii al Contelui Serghei Dmitrievici Urusov (1862-1937) – „Însemnările unui guvernator” (Chişinăul la 1903-1904), editată în 1907, la editura lui V.M.Sablin din Moscova. Ea a fost reeditată de curând la editura din Chişinău, „Litera*.  Dar niciodată – tradusă în româneşte. Scrisă într-un stil vioi, atractiv şi foarte accesibil, volumul fostului guvernator al administraţiei ţariste la Chişinău este o carte de căpătâi pentru înţelegerea strcturilor birocratice ale acelor timpuri, dar nu în ultimul rînd a vieţii şi moravurilor în acea provincie românească, aflată sub jurisdicţie rusească, şi în al cărei areal multicultuiral şi multietnic s-a produs unul din cele mai tulburătoare şi tragice evenimente ale debutului de secol XX – „Pogromul evreiesc” de la Chişinău din 1903, intrat în istoria universală ca un început al ciocnirilor politicii de discriminare a minorităţii evreieşti cu ura inoculată populaţiei împotriva acesteia.

       Contele Urusov este numit în luna iunie a anului 1903 Guvernator al Basarabiei, la scurt timp după atrocităţile antievreieşti petrecute pe străzile Chişinăului. Interesant este că extrem de cultivatul diplomat (era un apropiat al lui Lev Tolstoi, printre altele) nu ştia cam nimic despre regiunea care i se încredinţase(la fel „de mult ca şi despre Noua Zeelandă”, cum el însuşi o recunoaşte), dar se informase despre ea din cartea „Basarabia”(1903), apărută sub îngrijirea lui Pavel Cruşevan – unul din autorii morali ai Pogromului. Capitala guberniei avea la acea dată o populaţie de 140 de mii de suflete, din care jumătate erau evrei. Era clar că misiunea lui Urusov era legată în primul rând de „chestiunea evreiască”, despre care contele a avut inspiraţia să insiste pe larg în paginile memoriilor sale.

 

De curând, a apărut la editura „Univers” o lucrare a lui Alexandr Soljeniţân despre convieţuirea ruşilor cu evreii din ultimul 200 de ani în Imperiul Rus, din care, cu stupoare se poate constata, lipseşte documentarea, delicateţea şi onestitatea de care a dat dovadă analiza lui Urusov, atunci când era la faţa locului, şi a stăruit asupra „Chestiunii evreieşti în Basarabia”(cap. XII). Cartea contelui Urusov abundă de detalii şi observaţii foarte pertinente la adresa moldovenilor, ruşilor, românilor (întâlnirile la Iaşi cu regele Ferdinand I şi cu Carmen-Sylva, în primele zile ale lui octombrie 1903, sunt memorabile), elveţienilor (satul Şabo, din părţile Cetăţii Albe, era celebru prin plantaţiile sale viticole, moştenite şi cultivate de elveţieni), ucrainenilor etc. Din cartea „Însemnările unui guvernator”reiese clar un tablou al unui teritoriu pestriţ din punct de vedere etnic, şi se constituie astfel într-un document de prim rang, din perspectivă istorică şi al mentalităţilor, a unuia dintre puţinii demnitari guvernamentali care au scris împotriva antisemitismului de stat al Rusiei ţariste; carte care trebuie indiscutabil şi urgent tradusă în limba română, măcar acum, când se apropie un veac de la data apariţiei acesteia.     

 

* © LITERA, 2004, -344 p.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
23 août 2006 3 23 /08 /août /2006 16:50

Planeta moldovenilor: Chişinăul

 

           

Cu ceva vreme în urmă puteai observa în cîteva locuri centrale ale oraşului Chişinău panouri care anunţau maiestuos că urbea în care te aflai este „cel mai frumos oraş din lume”. Pentru mîndria şi orgoliul celor născuţi acolo cu greu s-ar mai putea găsi calificative care să le exalte mai mult decît atît pornirile patriotice şi civice.

 

Prin ce se remarcă astăzi acest oraş? Voi încerca o succintă geografie culturală a acestei capitale. Gara Feroviară este un monument de arhitectură al epocii euforice de după război, finalizată în anul 1948. Clădirea veche fusese bombardată în al doilea război mondial. De aici pleacă practic toate drumurile importante ale Chişinăului. Artera principală a acestui oraş este Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt (fostă Lenin). Istoria arhitecturii din ultima jumătate de secol s-a scris anume pe acest bulevard. Aici se află (în ordinea succesiunii topografice): Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, Centrul expoziţional „Constantin Brâncuşi”, Hotelul Naţional (fost „Intourist”), cîteva ministere, Cladirea-turn a „Moldtelecom”-ului, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, Sala cu Orgă, Primăria, Poşta Centrală, Casa Guvernului, Grădina Publica Ştefan cel Mare, Arcul de Triumf, Catedrala Mitropolitană şi Scuarul Catedralei, Piaţa de Flori, Biblioteca municipală „B.P.Haşdeu”, Teatrul de Operă şi Balet, Parlamentul, cel mai mare cinematograf, „Patria”, sediul Preşedinţiei, Muzeul Naţional de artă al Moldovei, ambasada Ungariei, Institutul Politehnic, Casa de edituri, ambasada Federaţiei Ruse, Capela Alexandru Nevsky, Spitalul de boli infecţioase, Institutul de medicină şi farmacie, Palatul Tineretului ş.a.

 

Tot  pe artera asta este situată superba casă a avocatului Vladimir Hertza, ridicată între 1903-1906, care a avut pictură parietală pe tavane şi sobe cu teracotă smălţuită, iar în spatele ei, o mică grădină cu o fîntînă străjuită de o nimfă din piatră. Este una din cele mai reprezentative piese ale oraşului, care atestă gustul pentru arhitectura central-europeană (Habsburgică) a comanditarului.

            În general, centrul oraşului, în afara construcţiilor administrative, este articulat din clădiri cu unul sau două nivele, cu un fond locativ constituit, în special, după 1834 cînd administraţia ţaristă rusă aprobă planul de dezvoltare al oraşului, după ce în 1818 Chişinăul primise statutul de oraş. Multe din aceste edificii au fost influenţate de curentele arhitecturale ale Europei din a doua jumătate a secolului XIX şi prima jumătate a secolului XX (clasicism, neo-gotic, romantism, „art deco”). De atunci, artera principală este aceiaşi cu cea care astăzi are acelaşi statut. Ea împarte oraşul în două şi este oarecumva paralelă cu anemica gîrlă cu numele Bâc – singura apă curgătoare din oraş, nenavigabilă (http://www.kishinev.info/history_ro/111856/).

 

 

           

În acest moment (după 2004), al „construcţiei” ideii moldovenităţii glorioase (o chestiune care ţine mai mult de sociologie şi politologie), sunt cîteva elemente care încarcă simbolic topografia oraşului, capitala Republicii Moldova (RM). Grija principală a municipalităţii este chiar Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Aici, în spatele Arcului de Triumf, cu câţiva ani în urmă s-a rezidit, pe vechiul amplasament, Clopotniţa Catedralei, pe locul celei aruncate în aer de comunişti într-o noapte a anul 1962. Este un prim moment al grijilor edilitare cu scopuri explicit propagandistice. Anul acesta a urmat, Memorialul Gloriei Militare (deschis în 1975). Situat în perimetrul dintre străzile Mateevici, Halippa şi Alexandri, lângă Cimitirul Central, Puşcăria oraşului şi Muzeul tehnicii militare, acest Memorial este acum într-un ciudat şi cinic proces de reconstrucţie şi primenire. Prin „resurecţia” acelui „spirit” al faptelor de eroism al ostaşului sovietic, în fapt, se doreşte aproprierea mitului luptătorului în favoarea armatei naţionale. Întreaga scriptologie aflată acolo de peste 30 de ani, devine acum un bun al moldovenilor, bravii continuatori ai „duhului” războinic al lui Ştefan cel Mare. Aleea principală e în formă de arc. Pe această alee se înşiruiau 155 de plăci de marmoră neagră, pe care erau înscrise numele celor căzuţi în cel de-al II-lea război mondial, pentru eliberarea Moldovei Sovietice şi a Chişinăului. În speţă, a fost ridicat de curând un nou stîlp comemorativ, au fost înlocuite vechile inscripţii cu numele eroilor (în rusă), cu altele scrise în două limbi: română şi rusă, puştile monumentale ( H=25 m.) din granit de de-asupra "focului veşnic" au fost placate parţial cu plăci de marmoră neagră...Apare şi un impunător gard de incintă, din piatră şi metal. Procesul acesta se înscrie intr-o campanie de re-ciclare a memoriei colective, în vederea aproprierii "slavei" militare de altă dată, în beneficiul actualei puteri politice de la Chişinău...O reciclare simbolică, dar nu mai putin expresivă - menită să satisfacă orgoliul rănit de multă vreme al foştilor veterani, nostalgici şi alogeni, niciodată intergaţi în societatea moldovenească... 

 

            Un alt loc unde întâlnirea dintre diverse naţiuni şi naţionalităţi are o încărcătură simbolică este Piaţa Centrală. Este poate cel mai aglomerat şi pestriţ perimetru al urbei, în care majoritatea chişinăuienilor îşi fac practic toate cumpărăturile, de la cele alimentare pînă la vestimentaţie, încălţăminte şi uz casnic. De aceea, cultura supermarket-ului nu prea are succes în capitala RM. Aici, în  Piaţa Centrală, se dezvoltă un capitalism minor, evaziv şi prudent. În piaţă predomină marfa de mai joasă calitate, dar e abundentă şi ieftină.

Aici caucazienii vând condimente variate, mirodenii rafinate, rodii şi suc de rodii, ukrainenii, pepeni „de Herson”, iar ţăranii moldoveni – toată gama de legume şi fructe ale zonei. Cea mai impresionantă gamă de ceaiuri (negru şi verde, în special) se poate găsi tot aici. Plus de asta, piaţa abundă de tarabe cu muzică. Proverbiala mândrie a moldovenilor îi determină pe vânzători să ofere spre ascultare, în special, muzică autohtonă – uşoară, rock sau populară. Poţi auzi din diverse colţuri cântând, de-avalma, pe: Pavel Stratan, „O-Zone”, Nicolae Sulac, Nicolae Glib, „Alternosfera”, „Gândul Mâţei”, ”Opincuţa”, „Travka”, Geta Burlacu, „Zdob şi Zdub”, Natalia Barbu, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, „Cuibul”, „Bordeiaş”, „Millenium”, ”Grăieşte moldovineşte”, „Lăutarii”, Anastasia Lazariuc, „MUZ ON”, „Lăutarii”, şi multe alte acorduri ale muzicii autohtone. Muzica alogenă e, cu precădere, piratată şi oferită la discreţie. O altă piaţă pitorească a Chişinăului este cea numită popular „Ptic’ka”(Păsărica). Aici se găsesc de cumpărat peşti exotici, păsări tropicale, căţei de companie, pisici de cameră. Iar printre animale şi păsări se găsesc şi gamă largă de casete video şi DVD, cu precădere, producţie rusească. Cu un microbuz (căreia băştinaşii îi spun într-o rusească pocită, „marşutka”) se poate ajunge la Grădina Zoologică şi la Grădina Botanică, aflate în sudul oraşului, pe ambele părţi ale magistralei care duce spre Aeroportul internaţional Chişinău. Dealtfel, „maxi-taxi” este unul din mijlocele de bază a transportului în comun. Statistici neoficiale afirmă că pe străzile oraşului circulă în jur de 1000 de vehicule… devenit şi parte din folclorul urban al Chişinăului.  

 

           

Dar atracţia (poate) cea mai pitorească a centrului Chişinăului este talciocul de artizanat situat în scuarul dintre Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” şi Sala cu Orgă. Ca şi în cazul muzicii din Piaţa Centrală, în acest loc coabitează kitsch-ul în formele sale stridente, sulfuroase, dar şi creaţia unor artişti profesionişti, care-şi „recalibrează” opera pentru gustul şi ochiul grăbit al turistului venit de aiurea. Localnicii cu dare de mână, care vor să facă paradă de rafinamentul lor estetic, procură de aici pentru nunţi şi botezuri, tablouri ganghiste: cu lebede, podeţuri imaginare şi dame rotofee răsturnate în cearceafuri imaculate…

 

            Există câteva structuri artistice profesionale care promovează artele vizuale, atât oficiale, cât şi private. Muzeul Naţional de artă al Moldovei este instituţia care, începând din 1949, este chemată să catalogheze şi să conserve patrimoniul artelor plastice ale acestui spaţiu cultural. Fosta Pinacotecă a oraşului luase fiinţă în 1939, dar colecţia ei s-a risipit ireversibil în timpul celui de-al doilea război mondial. Muzeul deţine în acest moment 3 sedii – toate inventariate şi protejate ca monumente de arhitectură. Centrul expoziţional „Constantin Brâncuşi” este aflat sub jurisdicţia UAP, şi promovează creaţia actuală, sub toate formele sale. Galeriile AoRTA şi Coral sunt două entităţi private, cu programe expoziţionale şi strategii de promovare a artiştilor distincte, dar care sunt doi operatori importanţi în mediatizarea creaţiei contemporane de la Chişinău.

            Pentru nostalgicii incurabili, înainte să părăsească Chişinăul le recomand să viziteze (din păcate, doar pe dinafară pe prima!) Moara Roşie, în partea de jos a oraşului, şi Turnul de Apă cu foişor de foc (de unde se poate urmări o minunată belvedere asupra părţii centrale a oraşului), ambele rămase mărturie din a doua jumătate a secolului al XIX-lea despre nivelul ridicat de civilzaţie a acestei urbe, în care-ţi doreşti mereu să revii...   

         

 

 

 

 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Chișinăul din alte vremuri
commenter cet article
17 août 2006 4 17 /08 /août /2006 12:43

Mai cred ca până nu e prea târziu, este imperios necesar să se facă ceva concret pentru salvarea Morii Roşii din Chişinău! Trebuie aflat în juristicţia cui se află acest imobil - dacă are un stăpân, dacă nu, analizat şi catalogat statul juridic al monumentului. Ea figurează în catalogul sitelui:

http://www.monument.md/arhitectura_industriala/mori/356/

Dar în ce măsură autorităţile locale contribuie la protejarea acestui monument de importanţă naţională? O statistică dramatică, apărută într-o carte de curând apărută, arată că între 1990-2006 la Moscova au fost spulberate de furia demolărilor căutătoare de spaţii pentru imobile de lux  641 de monumente. Tăvălugul acesta, se pare, este de neoprit! Chişinăul are tendinţa de a cam imita marea metropolă aflată la Răsărit...căci influenţa rusească e cam devenită endemică pentru acest spaţiu. Ce e de făcut??? Haide-ţi să ne gândim împreună cum salvăm Moara Roşie...

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Chișinăul din alte vremuri
commenter cet article
16 août 2006 3 16 /08 /août /2006 09:29

Cred că am descoperit  Moara Roşie, aflată pe strada cu acelaşi nume (fostă Uriţkaia), la Poşta Veche, graţie unei picturi de Vasile Moşanu, pe la începutul anilor ''90. La acea vreme în jurul ei se găseau tot soiul de construcţii care o sprijineau, şi o făceau mai stabilă decât azi - când mania construcţiilor acaparează tot mai întinse terenuri - rămasă singură, ca o nălucă, înconjurată de blocuri de lux. Fiind un monument de importanţă naţională ea necesită o conservare urgentă...

La un moment dat cineva a avut originala idee de a o împrejmui cu chingi metalice, şi de a umple toate spaţiile cu blovani, soluţie care putea fi viabilă şi necesară unei perioade scurte, după care trebuia trecut la o consolidare integrală a fundaţiilor şi zidurilor. N-a fost să fie. Dar monumentul este unul din cele impresionante, şi dă măsura clară a nivelului de civilizaţie la care era oraşul Chişinău în jumătatea a doua a secolului XIX. Fiind amplasată în "partea de jos" a urbei, între Bulevardul Ştefan cel Mare şi Râul Bâc, construcţia asta reconfirmă părerea istoricilor că zona aceasta era industrial-economică, în timp ce tot ce era mai la nord de amintitul bulevard - era o zonă rezidenţială, aristocratică...

Dimpreună cu Foişorul de Foc, aflat în proximitatea Universităţii, Moara Roşie se număra printre contrucţiile înalte ale oraşului - la acea vreme arhitectura dominantă fiind monoetajeră. Şi ele puteau fi văzute de pe toate colinele urbei. După cum bine se vede din aceată fotografie, de Moara Roşie au fost lipite alte construcţii, şi poate asta, a salvat-o de furia demolărilor comuniste, proces destul de simţitor în anii''80, mai ales după cutremurul din 1977. Dealtfel, acea calamitatea a şubrezit serios şi Moara Roşie, dar ea a rămas, semeaţă, în picioare!

Mă tot gândesc cum ar arăta acest monument dacă i-ar fi fost dat să fie construit în alte părţi ale lumii?! În alte oraşe ale Europei...Poate că suferea o "reconversie", şi aveam aici un centru de artă contemporană, un muzeu de istorie sau, chiar o bancă (că dacă vreo instituţie financiară s-ar identifica cu istoria locului, ar putea investi onorabil în conservarea memoriei acestui oraş).

Deocamdată, Moara Roşie este năpădită de tristeţe şi vegetaţie...

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Chișinăul din alte vremuri
commenter cet article