Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

17 août 2006 4 17 /08 /août /2006 12:43

Mai cred ca până nu e prea târziu, este imperios necesar să se facă ceva concret pentru salvarea Morii Roşii din Chişinău! Trebuie aflat în juristicţia cui se află acest imobil - dacă are un stăpân, dacă nu, analizat şi catalogat statul juridic al monumentului. Ea figurează în catalogul sitelui:

http://www.monument.md/arhitectura_industriala/mori/356/

Dar în ce măsură autorităţile locale contribuie la protejarea acestui monument de importanţă naţională? O statistică dramatică, apărută într-o carte de curând apărută, arată că între 1990-2006 la Moscova au fost spulberate de furia demolărilor căutătoare de spaţii pentru imobile de lux  641 de monumente. Tăvălugul acesta, se pare, este de neoprit! Chişinăul are tendinţa de a cam imita marea metropolă aflată la Răsărit...căci influenţa rusească e cam devenită endemică pentru acest spaţiu. Ce e de făcut??? Haide-ţi să ne gândim împreună cum salvăm Moara Roşie...

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Chișinăul din alte vremuri
commenter cet article
16 août 2006 3 16 /08 /août /2006 09:29

Cred că am descoperit  Moara Roşie, aflată pe strada cu acelaşi nume (fostă Uriţkaia), la Poşta Veche, graţie unei picturi de Vasile Moşanu, pe la începutul anilor ''90. La acea vreme în jurul ei se găseau tot soiul de construcţii care o sprijineau, şi o făceau mai stabilă decât azi - când mania construcţiilor acaparează tot mai întinse terenuri - rămasă singură, ca o nălucă, înconjurată de blocuri de lux. Fiind un monument de importanţă naţională ea necesită o conservare urgentă...

La un moment dat cineva a avut originala idee de a o împrejmui cu chingi metalice, şi de a umple toate spaţiile cu blovani, soluţie care putea fi viabilă şi necesară unei perioade scurte, după care trebuia trecut la o consolidare integrală a fundaţiilor şi zidurilor. N-a fost să fie. Dar monumentul este unul din cele impresionante, şi dă măsura clară a nivelului de civilizaţie la care era oraşul Chişinău în jumătatea a doua a secolului XIX. Fiind amplasată în "partea de jos" a urbei, între Bulevardul Ştefan cel Mare şi Râul Bâc, construcţia asta reconfirmă părerea istoricilor că zona aceasta era industrial-economică, în timp ce tot ce era mai la nord de amintitul bulevard - era o zonă rezidenţială, aristocratică...

Dimpreună cu Foişorul de Foc, aflat în proximitatea Universităţii, Moara Roşie se număra printre contrucţiile înalte ale oraşului - la acea vreme arhitectura dominantă fiind monoetajeră. Şi ele puteau fi văzute de pe toate colinele urbei. După cum bine se vede din aceată fotografie, de Moara Roşie au fost lipite alte construcţii, şi poate asta, a salvat-o de furia demolărilor comuniste, proces destul de simţitor în anii''80, mai ales după cutremurul din 1977. Dealtfel, acea calamitatea a şubrezit serios şi Moara Roşie, dar ea a rămas, semeaţă, în picioare!

Mă tot gândesc cum ar arăta acest monument dacă i-ar fi fost dat să fie construit în alte părţi ale lumii?! În alte oraşe ale Europei...Poate că suferea o "reconversie", şi aveam aici un centru de artă contemporană, un muzeu de istorie sau, chiar o bancă (că dacă vreo instituţie financiară s-ar identifica cu istoria locului, ar putea investi onorabil în conservarea memoriei acestui oraş).

Deocamdată, Moara Roşie este năpădită de tristeţe şi vegetaţie...

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Chișinăul din alte vremuri
commenter cet article
9 août 2006 3 09 /08 /août /2006 15:36

Când vii dinspre Câmpulung (Muscel) către Piteşti, nu poţi să nu remarci un oraş pe partea stângă a drumului naţional - e localitatea care se numeşte Mioveni.  Este fostul Colibaşi, unde se fabrică maşinile Dacia - mândria naţională!

Ceea ce atrage în mod special atenţia, chiar dacă şoseaua nu trece chiar prin urbe, ci la cam 4 km. distanţă, este Catedrala ortodoxă din oraş. Rămâi mut şi nedumerit să afli acolo, într-un loc fără tradiţie şi potenţial istoric de orice calibru, dorinţa de a ridica un lăcaş de cult de aşa amploare, cu 5 cupole, una centrală, mai înaltă, iar altele 4 care o încadrează, concepute pe tipic pravoslavnic rusesc. Ceva similar am mai vazut în Transnistria sau Kaliningrad (fost Königsberg)  -  în ambele cazuri era vorba despre afirmarea dominaţiei ruseşti în zonă, prin intermediul bisericii. Ce determină însă apariţia la Mioveni a unei catedrale, construcţia căreia durează, se pare, deja de 16 ani? Noul primar al urbei, Ion Georgescu, a pus ca o prioritate a agendei sale finalizarea lucrărilor la lăcaşul de cult, şi sfinţirea bisericii în timpul slujbei de Înviere din anul 2008. Până acum, conform presei locale, s-a investit în ridicarea acestui colos suma de 50 de miliarde de lei, iar până la terminarea ei defintivă mai e nevoie de 20 de miliarde de lei vechi.

Vom ajunge în curând să aflăm că avem multe-multe catedrale, dar că nu mai avem credinţă. Şi atunci, ne vom uita la aceste monstruozităţi pseudo-arhitecturale ca la nişte rezuduuri ale unor vremuri demente, tulburate, confuze, ineficiente, şi pentru care a contat doar IMAGINEA!  Falsa imagine despre sine... Catedrala din Mioveni este un astfel de exemplu.  

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
31 juillet 2006 1 31 /07 /juillet /2006 13:25
1. Cum apreciati participarea românească la tirgurile, galeriile şi expoziţiile din Occident?
Lucrurile stau foarte diferit în toate acele trei cazuri. Dar pot spune dintru început că prezenţa românească în lume este, cel puţin în acest moment, foarte slabă, aproape inexistentă. Nu există o preocupare naţională în acest sens. Tot ce se întâmplă are un caracter personal, deci – aleatoriu. Fiecare structură, individ, comunitate artistică se descurcă cum poate.  Oricum, vizibilitatea acesteia, adică a artei româneşti, este într-un stadiu embrionar. Iar domeniul afacerilor din România, foarte dinamic în ultimul timp, nu este deloc preocupat de asistenţă şi mecenat în sfera artelor.

La târguri s-a descins de prea puţină vreme ca să se ştie care este „eficienţa” şi productivitatea acestei ieşiri. În galeriile occidentale pătrund prea puţini, în special cei care locuiesc acolo (ex: Mircea Cantor, Gabriela Vanga, Pavel Brăila, Veaceslav Druţă, Călin Dan, Ştefan Constantinescu ş.a.), dar sunt şi cazuri de artişti care au un statut de globe-trotters (Lia Perjovschi, Victor Man, Dan Perjovschi, Ioana Nemeş ş.a.).  În expoziţiile internaţionale artiştii noştri nimeresc conjunctural, în acelea în care se formulează diverse problematici sociale, politice sau regionale (multă vreme o serie de artişti români erau incluşi în expoziţii ce luau în discuţie convulsiile şi atrocităţile Balcanilor).  

2. Ce rol au participările la galerii şi expozitiile din ţară? Dar la cele din strainatate? Care sint cele mai importante?

În general, galeriile şi expoziţiile creează reputaţia şi vizibilitatea unui artist – indiferent dacă acestea sunt organizate în ţară sau aiurea. Nu poţi fi perceput ca şi creator în afara acestui sistem. Acesta te promovează, te face vandabil. Unii artişti ajung să gândească şi să producă artă doar în limitele cererii acestui sistem. Galeria şi expoziţia nu e numai o interfaţă, ci ele mai sunt şi modelatoare de personalităţi. Imaginea romantică a saloanelor de secol XIX şi XX a devenit arhivă. Artistul nu mai are nevoie să-i fie doar văzută şi admirată munca, ci efortul acesta devine un capital în sine.  

Târgurile mari la care aspiră (sper) galeriile din România, dar şi artiştii noştri nu sunt foarte multe, dar la ele nu poţi accede, deocamdată, decât prin medierea unor galerii puternice şi influente. Târguri ca ART Basel sau ART Cologne în Europa sau ART Maimi în SUA, sunt cele care consacră intrarea individului-creator în establishment-ul artistic mondial. Există şi în Europa Centrală şi de Est două târguri promiţătoare: Vienna Fair şi ART Moscow. Ambele au un nivel foarte ridicat, şi pot fi o bună pistă de lansare spre piaţa mondială de artă. Dar pentru a nu crea confuzie, trebuie să adaog că participarea la marile târguri nu-ţi asigură, ca artist, automat şi includerea sau invitarea în circuitele expoziţionale de anvergură (gen: Documenta, Manifesta, Bienale etc.). Sunt lucruri diferite, cu scopuri şi ţinte distincte!   

3. Care sunt condiţiile pentru a fi invitat într-o galerie sau pentru a deschide o expozitie proprie în străinatate?

Cum spuneam în primul meu răspuns, relaţiile astea au un caracter personal, şi sunt, în mod covârşitor, rodul unor eforturi care durează uneori ani şi ani. Cred că nici o galerie străină nu invită pe nimeni dacă nu are o situaţie clară în urma prospectării pieţii de artă.  Ăsta e şi unul din scopurile târgurilor de artă – de a anunţa de o manieră cât mai largă despre situaţia artistică din diferite ţări. Acum este un moment bun pentru români (dar şi pentru ceilalţi estici), pentru că Occidentul „pescuieşte” noutatea, ineditul, prospeţimea şi autenticitatea care i se arată (sau doar şi-o imaginează?) – situaţie generată de deschiderile şi schimburile culturale din ultimele două decenii.  Revelaţiile oferite de scena de artă din Albania, Lituania, Estonia, Bulgaria... Dar aici însă se şi naşte o situaţie paradoxală: în timp ce Europa Apuseană este într-o febrilă căutare de noi teme şi problematici, artiştii estici în loc să le furnizeze exact acest dorit material, de cele mai multe ori, imită şi apropriază modul în care activează artiştii de acolo. Problema „translării formelor artistice” dintr-un spaţiu cultural în altul necesită o discuţie mai aplicată, aceasta nefiind încă una pe deplin desluşită... O recentă expoziţie, "Ethnic Marketing" (curator: Tirdad Zolghadr), desfăşurată la Geneva şi itinerată apoi la Teheran, s-a ocupat exact de aceste chestiuni extrem de interesante şi de o noutate demnă de toată atenţia. Una dintre lucrările acestei expuneri se numea explicit, asumat ironic, "Only for export" (autor: Shahab Fotouhi).

4. Ce înseamnă pentru galeriile româneşti participarea la expoziţiile şi tirgurile de artă internaţionale?

Vreau să cred că fiecare participare înseamnă un pas înainte. Un pas spre racordarea la sistemul artistic mondial. Şi mai ale spre înţelegerea acestuia. Mai facilitează şi inlcuderea informaţiei despre ele într-o bancă de date cât mai pe larg accesibilă. Înseamnă şi o profesionalizare de tip apusean. Deocamdată, galeriile private de artă sunt prea puţine ca să avem o imagine clară şi edificatoare despre raportul lor cu lumea business-ului global. 
 
 
Anchetă de Cristina Rusiecki

 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
27 juillet 2006 4 27 /07 /juillet /2006 11:51

                

Salut apariţia acestui portal care să informeze întreaga românitate despre Basarabia - acea construcţie geo-strategică utopică pe care, astăzi, guvernanţii de acolo vor să o transforme într-un tărâm al experimentelor, corupţiei generalizate, imbecilizării şi sărăciei umilitoare...ca acest experiment odios şi atroce să nu aibă sorţi de izbândă România trebuie să fie cât mai aproape de acel spaţiu, care-i aparţine şi de care este responsabilă..              http://www.romanism.net

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
24 juillet 2006 1 24 /07 /juillet /2006 13:02

Iată o carte care mi-a atras atenţia mai ales prin titlu, dar parcurgând o parte din ea (în ediţia rusă, pentru că traducătorul a folosit pentru versiunea sa o găselniţă care mie mi s-a părut binevenită, anume, folosise cuvinte în ukraineană! - limba părinţilor autoarei!), am înţeles că e mai mult decât o carte estivală, conjuncturală. M-a atras pentru că nu e o carte despre Estul europei scrisă cu scârbă, sastisit, aseptic, ci cu umor, compasiune şi melancolie. Este o carte despre o familie de ukraineni stabiliti de peste o jumătate de secol în Regatul Unit (UK), care-şi urma cursul firesc al emigranţilor (economie de mijloace, educaţie onorabilă pentru copii etc.) . Părinţii autoarei s-au stabilit ei înşişi acolo, după ce au trecut prin lagărul din Kiel, prin urmare avem de-a face cu un roman autoreferenţial. La un moment dat pacea familiei Maevski se spulberă; mama (o grădinăreasă desăvîrşită şi o bună gospodină) moare, iar tata la doi ani după acest tragic accident, deja în vârstă de 84 de ani - îşi anunţă una din fete, Nadejda (care e şi naratoarea), că el vrea să se însoare cu o blondă de doar 36 de ani,  Valentina, care prin acest "sacrilegiu" vrea să se naturalizeze în Regatul Unit...împreună cu fiul său. Intriga dintre cele două surori pe de o parte, şi aversiunea lor pentru intrusa care vrea să se folosească de tatăl lor, se desfăşoară pe fundalul unui apetit literar al căpeteniei familiei, Nikolai Maevski, care şi-a publicat primul său poem încă 1927 - dedicat inaugurării unei centrale hidrolectrice pe Nipru! A fost un apropiat al cercurilor reacţionare, dar a ajuns inginer. Acum, la bătrâneţe, trudeşte la o istorie a tractoarelor scrisă direct în limba ukraineană...pe care o poceşte...Blonda din Ternopol este pentru el un prilej de milosîrdie, de a scăpa de sărăcie şi nevoi măcar un suflet din ţara sa de baştină. E de citit pe îndelete. E perspectiva cuiva care deşi s-a născut în Vest, intervine în problematicile ţării sale, atât de tulburate şi încercate, mai ales după Revoluţia Portocalie, cu o doză de cumpătare, echilibru şi delicateţe (deşi, presa din Ukraina nu a avut cronici prea bune la apariţia cărţii!).  

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
19 juillet 2006 3 19 /07 /juillet /2006 12:48
După o plimbare duminicală prin Parcul Carol îţi dai seama că acest spaţiu este extrem de solicitat - lumea e puhoi. Dealtfel, orice altă zonă verde este luată cu asalt de bucureşteni...Totuşi, unul din locurile predilecte din acest parc este anume Monumentul Eroilor. El atrage prin forma sa semicirculară, prin verticalitatea şi înălţimea arcurilor din marmoră, prin ambiguitatea semnificaţiilor pe care-l are acel memorial...dar şi prin poziţionarea sa în chiar axul principal al parcului, plus de asta, mai e şi amplasarea sa pe o fâşie de teren supraînălţată. Poate că multă lume se întreabă de ce spaţiul din jurul monumentului nu este public, de ce gardienii te admonestează, şi te jignesc dacă vrei să dai ocol construcţiei circulare...de ce, finalmente, el nu este, nu redevine un bun public, vizitabil, respectabil? Cui îi convine statutul acesta incert, din toate punctele de vedere? Cum se vede clar din această fotografie situl nu este unul depopulat sau abandonat. E un loc viu şi îndrăgit. 
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
18 juillet 2006 2 18 /07 /juillet /2006 20:16
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
18 juillet 2006 2 18 /07 /juillet /2006 20:15
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
14 juillet 2006 5 14 /07 /juillet /2006 10:21

Asta am declarat ieri cotidianului GARDIANUL:

 „Parerea mea este ca acest monument «sta» in ochii urbanistilor si edililor care fac ceea ce vor, indiferent de ce doresc cei care locuiesc in Bucuresti. Ca istoric si critic de arta, cred ca monumentul trebuie lasat asa cum este, in forma actuala, indiferent de ce titulatura i se da. Situl trebuie amenajat, dar monumentul apartine Parcului Carol. Din punct de vedere plastic, acest monument este unul dintre cele mai reusite. Statul roman trebuie sa-si asume initiativa de a face ceva pentru victimele comunismului, de a memora acest trecut. Se vorbeste de acel Muzeu al Comunismului, iata ca alte tari ne-au luat-o inainte si si-au facut treaba, Ungaria, Polonia, Estonia etc.“,

Textul integral la adresa:

http://www.gardianul.ro/2006/07/14/media_cultura-c20/reamenajarea_parcului_carol_privita_din_nou_cu_neincredere-s81639.html

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article