Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

13 mars 2007 2 13 /03 /mars /2007 11:32

 Semnalez apariţia în limba română a volumului Fiorul evocării unor lumi ucise. Scriitori evrei moderni despre destinul evreilor din Europa Centrală. Ed. Hasefer, Bucureşti, 2006, traducere de Eva Galambos şi Eva Ţuţui.

 

 

 

Cartea are patru capitole, iar cel de-al treilea se ocupă de unul din romanele emblematice despre Auschwitz - Fără destin al lui Imre Kertész. Doar un fragment, înainte să îndemn la cât mai mulţi cititori ai ambelor cărţi: "

M-am uitat pe lista scriitorilor propuşi împreună cu Imre Kertész la premiul Nobel. Ei bine, pe mulţi dintre ei îi consider scriitori excelenţi - aşa cum sunt şi unii care nu se regăsesc pe listă - , pe alţii nu-i prea agreez, dar, chiar şi în cazul celor mai buni, mă îndoiesc că le vor fi citite romanele în cel de-al patrulea mileniu. Îmi pot imagina uşor acest lucru numai în cazul romanului Fără destin al lui Imre Kertész. Desigur, talentul este ceva inexplicabil. Când, în noaptea anunţării premiului Nobil pentru literatură, am fost pentru prima dată întrebată de ce  Fără destin este perfect , lipsit de greşeli, adevărat şi autentic, am răspuns că îngerul Domnului a condus pana scriitorului" (p.104)

 

Partager cet article

Repost0
12 mars 2007 1 12 /03 /mars /2007 12:08
Am trecut azi dimineaţă pe la biserica Rusă din centrul capitalei, situată între biserica Colţea şi cea a bulgarilor din România...Interiorul lăcaşului, întunecos şi dominat de mai demultă vreme de schele, are totuşi darul să te smerească prin liniştea şi tihna care o domină, fiind în mijlocul acestui vacarm care caracterizează de regulă zona Universităţii bucureştene. Pe tetrapodul din dreapta, pe care se aşează în mod obişnuit icoana cea-cinstitoare-a-sărbătorilor, am găsit un mănunchi mare şi înmiresmat de flori vii şi busuioc uscat, în mijlocul căruia stătea culcată, iadoma Pruncului în scutece, în ieslea Bethleemului, Sfânta Cruce prăznuită ieri (A treia duminică a Postului Mare). O cruce mică, sculptată în lemn, dar atît de prezentă şi sfioasă...M-a impresionat atît de puternic acest pătul simplu, colorat şi domol-parfumat încât am simţit nevoia să fac această însemnare...să o împărtăşesc cu prietenii, amicii şi cu toţi cei care cred în minunea Învierii Domnului.

Partager cet article

Repost0
7 mars 2007 3 07 /03 /mars /2007 11:17

Lumea globalizată îşi pune tot mai insistent problema energiei alternative (energie din resurse regenerabile -E-SRE), iar la acest capitol România are toate de făcut!

"Oricât ar de suprprinzător ar părea, foarte deschis la utilizarea acestui tip  de energie s-a arătat un preot de la lăcaşul de cult din localitatea Târguşor (Constanţa). Acesta a achiziţionat, în septembrie anul trecut, 4 panouri fotovoltaice şi o turbină eoliană de 1KW, investiţia ridicându-se la suma de 20.000 lei, spune păritele Justin. Un sistem mic, dar care acoperă necesarul de energie pentru consumul domestic al mănăstirii Sfântul Ioan Casian care se întinde pe aproape 200 Mp cu toate clădirile anexe.

Este suficient "pentru becuri, hidrofor, staţie de amplificare, un calculator, frigider", povesteşte părintele Justin. Iar pentru a avea şi căldură şi apă caldă, mănăstirea a decis să mai achiziţioneze o turbină eoliană, de 10 KW." 

SURSA: Mimi NOEL, Energia verde, Business Week România, nr. 37/13 martie 2007

Partager cet article

Repost0
6 mars 2007 2 06 /03 /mars /2007 13:46

EVENIMENT!

Partager cet article

Repost0
2 mars 2007 5 02 /03 /mars /2007 23:39

O bună cunoştinţă, şi o interesantă artistă (rezidentă la Paris şi Bucureşti), m-a întrebat astăzi prin e-mail franc şi direct: de ce oare basarabenii se simt atît de mult ataşaţi de cultura rusă...de ce, oare, basarabenii care au fost atîta vreme sub cizma comunismului şi imperialismului rus...nu renunţă la acest balast, la "complexul Stockholm"? Poate că e o temă serioasă şi savuroasă de discuţie. Personal, nu vreau să dau nici argumente pro, nici contra. Spun doar atît: poate că mulţi dintre basarabeni şi-au asumat rolul de a transla/importa/talmaci pentru România marea cultură rusă, veche şi contemporană. Şi aici fac distincţia netă între SOVIETIC şi RUSESC.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lucrare de Miriam Gamburd, Dictator şi înger, 2006, foto: G.Vinitsky

Partager cet article

Repost0
28 février 2007 3 28 /02 /février /2007 11:29

În opera noastră nu există indiferenţă

Irina Kulik: Lucraţi cu estetica kitsch-ului, cu „prostul gust” asumat. Ce consideraţi a fi în fapt prostul gust?

 

PIERRE ET GILLES: Lucrurile făcute fără iubire, de pildă pentru scopuri meschine, pentru bani, acelea comise fără afecţiune faţă de lume şi fiinţa umană. Restul, poate fi minunat. Nu lucrăm niciodată cu ceea ce se numeşte kitsch, numai de dragul lui. Acesta e doar un aspect marginal al activităţii noastre. Medităm asupra dragostei şi urii, asupra tandreţii şi violenţei. Apelăm la multe mijloace, inclusiv la kitsch. Însuşi termenul de „kitsch” există doar în cultura apuseană. Iar noi adorăm Asia – am vizitat Marocul, India, Thailanda, Laosul, Japonia; ne place cromatica acestor ţări, ne place drăgălăşenia oamenilor de acolo. Iar în Asia noţiunea de kitsch nici nu există: acolo funcţionează un cu totul alt sistem de valori. Nouă ni se pare că Rusia, în acest sens, se apropie de Asia. Amândurora ne place filmul „Sadko”[1]. L-am văzut în copilăria noastră, înainte să ne cunoaştem; era prezentat în cinematografe mici şi mărginaşe, unde mergea cu preponderenţă tineretul şi poporul simplu. Erau, parcă, anii ’50, şi reprezenta şi acesta un fel de kitsch. Dar el e aşa barochizant, şi răpitor, fermecător. Când vorbim de Rusia, mereu invocăm acest film.

Irina Kulik: În Asia, ceea ce pare a fi kitsch, cel mai adesea reprezintă o parte a culturii religioase. Dar şi în Europa există, de pildă, un kitsch catolic, la care apelaţi adesea...

PIERRE ET GILLES: de bună seamă, în religie există mult kitsch. Când îl iubeşti pe Dumnezeu, sau când iubeşti pe cineva, chestiunea însăşi a bunului gust devine prostească şi nelalocul ei. Toate mijloacele sunt bune pentru a exprima propria dragoste, aici nu pot fi reguli, limitări, nu e loc de teama de a te face de rîs. Ne atrage religia, acea taină înscrisă în ea. Noi am crescut în nişte familii catolice şi, probabil, în adîncul sufletului, rămînem catolici – în felul în care gîndim, în sentimentul vinei...Dar suntem deschişi faţă de toate religiile.

Irina Kulik: Kitschul este o metodă de a te debarasa de sentimentul culpei...

PIERRE ET GILLES: Poate. În juneţe era, poate, şi un soi de revoltă. Părinţii noştri, care aparţineau micii burghezii, erau alergici la tot ce era strident, lucios, artificial. Iar noi, în semn de protest faţă de gustul lor, ornam camera cu flori de plastic şi alte alea...

Irina Kulik: Vă plăcea din cale afară, probabil, pop-art-a?

PIERRE ET GILLES: Da, sigur. Pe la 15 ani eram fanaticii lui Warhol – a filmelor sale, a tablourilor, a oamenilor de care se înconjurase. Am avut onoarea să ne întîlnim cu el, iar Pierre l-a fotografiat. Ce-i drept, asta se întîmplase înainte să ne cunoaştem noi, şi să lucrăm împreună, de aceea  GILLES nu l-a colorat. O mare influenţă au avut asupra noastră şi cele văzute în Orient, în Marocco, în timpul primei noastre călătorii comune. Toate aceste imense postere ale vedetelor arabe – e aproape acelaşi lucru pe care l-a făcut şi Warhol...

     Pierre et Gilles, Khaled, 1992

Irina Kulik: Ca şi acestuia, vă plac vedetele. Dintre cele mai diferite. Cu mare dificultate mi-aş putea imagina un meloman care să asculte pe toţi cei cărora voi le-aţi făcut portretele: Nina Hagen şi Mireille Mathieu, împreună...

PIERRE ET GILLES: Ne place îndeosebi diversitatea, diferenţa, cu egal interes şi dragoste fotografiem pe Claude François, Marylin  Manson, Laeticia Casta, dar şi porno-actorii americani. Dar noi nu fotografiem doar vedete, ci şi o mulţime de oameni necunoscuţi, şi nu doar modele, ci şi oameni pe care-i întîlnim întâmplător.

Irina Kulik: N-aţi vrea să lucraţi cu cineva dintre celebrităţile ruse?

PIERRE ET GILLES: Am fotografiat la un moment dat un june-matelot care locuia în Franţa, dar era rus de origine. De multă vreme dorim să-l fotografiem pe Vladislav Monro – el e amicul nostru, ne place foarte mult ce face, dar nu reuşim nicidecum să ne înţelegem pentru a lucra împreună.

Irina Kulik: Dar vi s-a întâmplat ca oamenii să vă refuze să-i fotografiaţi?

PIERRE ET GILLES: Nu. Au fost doar eschivări de a poza într-o postúră sau alta, de pildă, în unele legate de un context religios. Dar noi încercăm să avem o limbă comună cu eroii noştri, pentru că acest lucru e mereu un schimb, un parteneriat. Nu dorim niciodată să ne expunem personajele, nu le silim să facă lucruri nedorite, şi nu ne amuzăm pe seama lor. Ne este străină cu desăvîrşire batjocura – imaginile cu subiect religios sunt lucrate şi abordate cu deplină sinceritate, fără a blasfemia.

Irina Kulik: Dar cum e cu subiectele politice, de pildă, cu războiul din Iraq, la care face trimitere una din lucrările voastre recente, expuse în expoziţia moscovită? Ce e asta pentru voi – arta angajată sau o manifestare a pop-art-ei, în care e luată o imagine medială, extrasă de la televizor?

PIERRE ET GILLES: Apelăm adesea la acest soi de imagini, căci în spatele lucrărilor noastre există un mesaj. Spre exemplu, fotografia care arată doi tineri îmbrăţişaţi, un israilean şi un palestinian – este o expresie de natură politică. Sigur, noi vedem aceste lucruri la TV, dar asta nu însemnă că aceste lucruri nu ne preocupă. În opera noastră nu există indiferenţă.   Mulţumesc şi pe această cale criticului de artă Irina Kulik pentru amabilitatea cu care mi-a îngăduit să ofer în traducere românească acest text, acest interviu, apărut iniţial în publicaţia Commersant, Moscova. 

 

 

Traducere: vladimir bulat

 


[1] Film artistic sovietic realizat în 1952 de regizorul rus Alexandr Ptuşko. Are la bază câteva bîline din zona lacului Onega, care-l înfăţişează pe negustorul Sadko plecat în lumea largă să caute pasărea Phoenix, dar se întoarce în oraşul natal, Novgorod, înţelegând că fericirea lui e acasă, unde îl şi aşteaptă frumoasa Liubava...A obţinut „Leul de argint” la Venezia, în anul 1953. A avut un succes fantastic în lumea întreagă (nota tr.). 

Partager cet article

Repost0
14 février 2007 3 14 /02 /février /2007 16:09

Revista CULTURA a formulat câteva întrebări cu genericul "Religia secolului nostru", iar răspunsurile mele se găsesc mai jos.

Doua lumi distincte:    http://www.revistacultura.ro/articol.php?rezultat=865

Partager cet article

Repost0
13 février 2007 2 13 /02 /février /2007 13:25

Cvartetul ortodox

 

 

România şi Bulgaria s-a alăturat Greciei şi Ciprului în componenţa UE.

 

 

De la 1 ianuarie Bulgaria şi România sunt membre ale UE. Conform unor date recente, 86,8% din populaţia României, iar cea a Bulgariei în proporţie de 82,6 %, se declară ortodoxă. Vor schimba aspectul confesional al UE acele 25 de mln. de bulgari şi români?

 

În România intrarea în UE a coincis cu aprobarea Legii despre organizaţiile religioase. Legea aceasta, care prevede noi regulamente pentru înregistrarea organizaţiile confesionale, a fost aprobată în data de 13 decembrie. Preşedintele Traian Băsescu a ratificat-o în 27 decembrie, cu 4 zile înaintea aderării la UE. Graba asta nu poate fi explicitată altfel decât prin necesitatea de a avea o legislaţie confesională modernă. Până la finele anului trecut, în România a funcţionat oficial Decretul Nr. 177, emis de autorităţile comuniste în anul 1948. Chiar dacă anumite dispoziţii ale acestuia au fost anulate odată cu proclamarea Constituţiei, care garantează libertatea confesională, Decretul asigura controlul statului asupra sferei religioase.

 

Dar şi noua lege, venită în schimbul decretului anului 1948, este considerată de jurişti drept „cel mai dur cadru legal din Europa”. Ea conferă BOR un statut privelegiat şi permite articularea unui ierarhii a organizaţiilor religioase. O lege similară a fost promulgată în Serbia în luna mai a anului trecut. Ca şi în Serbia, în România minorităţile religioase şi-au simţit drepturile strâmtorate şi lezate. Printre aceştia, greco-catolicii care, conform statisticilor, numără în România cca. 790.000 de persoane, dar şi adventiştii, baptiştii, iehoviştii, bahai ş.a.

 

În comparaţie cu România, Bulgaria a conferit un statut special ortodoxiei încă din anul 1991 prin introducerea în articolul 13 al Constituţiei a punctului 3, care proclamă: „Religia tradiţională în Republica Bulgaria este religia ortodoxă răsăriteană”. Pentru dreptul de a se folosi de acest privilegiu constituţional multă vreme s-au înfruntat două ierarhii bisericeşti – Biserica Ortodoxă Bulgară, în frunte cu Patriarhul Maxim (Minkov), şi Biserica „alternativă” creată în anul 1996, la Nevrokop, avându-l ca Întâistătător pe Patriarhul Pimen (Enev).         

 

Chiar dacă Pimen a renunţat la pretenţiile sale de patriarh încă din 1998, „schisma nevrokopiană” a reizbucnit între 2000-2002. Iar în 2003 a fost adoptată o lege despre libertatea confesională, care a stipulat că „Biserica Ortodoxă Bulgară” se poate numi doar cea condusă de Patriarhul Maxim. La vremea respectivă statul a intervenit direct în chestiunile bisericii, forţând pe simpatizanţii bisericii „alternative” să se supună noii legislaţii. Acest amestec a trezit reacţia juriştilor şi a opiniei publice.

 

Formele relaţiilor stat-biserică în România şi Bulgaria diferă de cele deja constituite în Grecia şi Cipru. Grecia, de pildă, îşi poate permite să răsplătească efortul slujitorilor Bisericii Ortodoxe Elene din contul bugetului de stat (BOE este proclamată biserică de stat). Dar şi aici îşi spune cuvântul procesul de secularizare, care se manifestă prin egalizarea drepturilor religiei tradiţionale (ortodoxiei) cu celelalte confesiuni.

 

Printre altele, în parlamentul elen, s-a discutat de curând problema asigurării unui salariu pentru imami, şi e în plină desfăşurare o campanie publică pentru construirea la Athena a unei moschei metropolitane. Comunitatea evreiască îşi manifestă dorinţa de a se remunera din bugetul de stat şi rabinii greci. BOE îşi poate pierde în scurt timp privelegiile sale exclusive, dar, indubitabil, va păstra în societatea greacă autoritatea Bisericii dominante. Căpetenia ei, Arhiepiscopul Hristodul (Paraskevaidis), subliniază cu orice ocazie acest rol.

 

Situaţia Ciprului are un caracter cu totul distinct. Această ţară a furnizat istoriei noi a Europei un exemplu singular de unificare a puterii religioase cu cea laică, în persoana Arhiepiscopului Makarie al III-lea (Muskos), cel care a fost şi primul preşedinte al Republicii Cipru în perioada 1960-1977. Situaţia politic-religioasă din această insulă este tensionată de scindarea Ciprului pe criterii etno-religioase.

 

Noul Arhiepiscop, Hrisostom al II-lea (Dimitriu), uns la finele anului trecut, activează într-un mod energic. În ianuarie, acesta a declarat că este gata să se întâlnească la masa tratativelor cu liderii musulmani ai Ciprului de Nord (la care, Muftiul Ciprului de Nord, Ahmet Enluer, a răspuns cu un refuz). Hrisostom al II-lea a realizat o serie de reforme în Biserica Cipriotă. La sfârşitul lunii noiembrie, la iniţiativa lui, a fost înhumată inima Arhiepiscopului Makarie al III-lea, păstrată în taină în formă îmbălsămată la sediul arhiepiscopiei din Nikosia. Însă, propunerea lui Hrisostom al II-lea de a întări rolul Bisericii în sistemul de învăţământ, s-a lovit de opoziţia preşedintelui Tassos Papadopoulos, care a respins-o.

 

Într-un anume sens, se poate vorbi despre apariţia în interiorul Uniunii Europene a unui „bloc ortodox”. Accederea în UE a Ciprului, Bulgariei şi României pune sub semnul întrebării teoria „ciocnirii civilizaţiilor”(Clash of Civilizations). Evenimentele în cauză „nu se înscriu” nicidecum în logica autorului acesteia, profesorul Samuel P.Huntington, cel care a numit la începutul anilor’1990 Grecia pravoslavnică drept o „anomalie” în Europa catolic-protestantă.

 

De bună seamă, în pofida acestei afirmaţii, UE demonstrează din nou capacitatea sa de a adopta tradiţii culturale distincte. Potrivit aceluiaşi Huntington, cultura este religie şi limbă. Drept urmare, prin intrarea Bulgariei în UE în actele oficiale ale acestei organizaţii şi-a făcut apariţia scrierea chirilică. Fracţiunea creştin-democrată a Parlamentului European îşi înmulţeşte rândurile din contul numărului de deputaţi ai ţărilor-novice, care sistematic amintesc de rădăcinile creştine ale civilizaţiei europene. Dar deveneau, oare, acestea toate cu putinţă fără acelaşi secularism european, pe care astăzi reprezentanţii organizaţiilor religioase îl contestă atât de necruţător? 

Autor: Pavel Krug

SURSA:  http://religion.ng.ru/politic/2007-02-07/4_kvartet.html

Nota bene: Traducerea îmi aparţine        

 

Partager cet article

Repost0
3 février 2007 6 03 /02 /février /2007 14:02

În cartea Ilenei TOMA, Părintele Alexie, preotul lui Dumnezeu, editura Bizantină, 2002, există o relatare despre părintele Alexie Bârcă, refigiat din Basarabia, care fusese repartizat ca preot misionar la fabricile Phenix si Zimmer din Bucureşti, iar cu strădaniile acestuia s-au pus bazele creşei Zimmer. Slujitorul Domnului a donat o icoană a Maicii Domnului care să vegheze pacea micuţilor. În 1948 s-a decis înlocuirea icoanei cu portretul Anei Pauker, ministrul de externe ale acelei vremi...Situaţia era foarte delicată, căci cele două imagini rivalizau pe peretele instituţiei. Imaginea asta arată cu prisosinţă "războiul" imaginilor din acea vreme...

Partager cet article

Repost0
27 janvier 2007 6 27 /01 /janvier /2007 21:51

Precedentul posting impunea necesitatea unor imagini care să ilustreze opera de până acum a artistului Eugen Stănculescu, am făcut o selecţie în acest sens, şi le voi distribui în ordine cronologică. Eugen Stănculescu în faţa lucrării sale TIMP (triptic contemporan), instalaţie, 1968.

Bărbatul şi femeia, obiect, 1973-1974.

Pasărea din omul Eugen, tehnică mixtă, colaj, 1995-1996.

Haina bărbaţilor din familia Stănculescu, obiect, lemn, texturi diverse, 1998.

Schiţe pregătitoare pentru două lucrări care au figurat în expoziţia "Rugă pentru setea pământului", la Muzeul Satului, Bucureşti, mai-iunie, 2000.

TRICICLU, instalaţie, fier vopsit, 2000 (foto din expoziţia de la Muzeul Satului, Bucureşti).

Instalaţie funcţională, vedere generală, folie polietilenă, lemn, vara-toamna, 2001

Partager cet article

Repost0