Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

29 septembre 2015 2 29 /09 /septembre /2015 23:11

ei bine, pentru că am fost mereu adeptul diversității, multiculturalității, nu pot trece nepăsător pe lîngă un loc frumos, deschis recent, în București - un butic, care și-a propus să aducă în inima Bucureștilor multitudinea de meșteșuguri ale țiganilor noștri, alături de care strămoșii mei au trăit de veacuri, și i-au numit anume așa: țigani, nu rromi (Roma), cum i-au supranumit în „nomenclatorul” lor europeneștile recent iluminatele minți...

magazinul este conceput cu foarte mult bun gust, cu o expunere impecabilă de obiecte și artefacte. pot spune chiar că designul copleșește orice paradă de culori, forme sau sensibilități. din acest punct de vedere, aș fi preferat simplitatea care domnește într-o căruță cu coviltir, într-o șatră cu focuri aprinse, cu rufe puse la uscat, după ce au fost spălate cu leșie în apa argeșului...

în inima Bucureștiului aceste lucruri sună și arată puțin diferit, prea spilcuit, nefiresc, alienant. încetez cu sterilitatea cuvintelor, este vremea să arăt ceea ce am văzut eu...

foarte izbutit acest joc de cuvinte: Mesteshukar ButiQ

  

Fotografii: © vladimir bulat,  septembrie, 2015.

Fotografii: © vladimir bulat, septembrie, 2015.

Mesteshukar ButiQ(MBQ)
Mesteshukar ButiQ(MBQ)
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Diariu ochiuldeveghe
commenter cet article
25 septembre 2015 5 25 /09 /septembre /2015 09:29
Lansarea Antologiei la București

Ieri seară a fost lansarea Antologiei Picturii Moldovenești, ed. Mariu Marin, Chișinău, 2015 - la București, la cea mai elegantă, impresionantă și atractivă librărie din România: Carusel, din Lipscani 55.

Au vorbit: Mihai Stomff, Andrei Gamarț, Mariu Marin, și autorul.

A cîntat irepetabila și unica Doina Lavric.

Sunt multe exemplare încă nevîndute, dar tirajul nu este, totuși, nelimitat!

În curînd, va deveni o raritate biblografică...

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
24 septembre 2015 4 24 /09 /septembre /2015 07:02
graphic design: Dmitri Cernogaev - http://chernogaev.com/

graphic design: Dmitri Cernogaev - http://chernogaev.com/

Acest soptuos și luxos album, de 34 / 27, 5 cm., cu 192 de pagini și imagini inedite, cu un nu mai puțin inedit Jurnal al lui Mihail GRECU, a apărut la Moscova în anul 2009. Se numește - Pictura. Despre vizibil și ascuns. Trebuie să recunosc că am auzit doar de el, se zvonea prin Chișinău, că maestrul Grecu a fost „canonizat” de Moscova printr-un album, în care s-au publicat și file de jurnal. Au trecut aproape 6 ani, și-l țin în mînă, primit fiind de la însăși cei care au tradus, îngrijit și impulsionat apariția acestei monumentale ediții: Tamara Grecu-Peicev și Dumităr Peicev, moștenitorii operei lui Mihail GRECU (1916-1998), cu următoarea dedicație:

Mă simt fericită - în sfîrșit, că acest album va nimeni în mîinile unui specialist - critic de artă - de marcă!

Vă doresc, dragă domnule Vlad Bulat, ca creația maestrului Grecu să fie studiată încă mai profund!

Mulți ani rodnici!

Tamara Grecu-Peicev / 18 sept. 2015”.

Ei bine, această carte este esențialmente epocală, fără nicio îndoială. Este constituită din trei părți. Se deschide prin spicuiri din jurnalul găsit, după o nenoricire care s-a abătut asupra atelierului maestrului, de către pictorul Dumităr Peicev... E vorba de niște caiete care acoperă o perioadă cuprinsă între anii 1975-1990 (pag. 7-94). Apoi e vorba despre pictura lui M.G. (pag. 97-162). După care se alătură un grupaj de corespondență, biografia, cronologia și un set de fotografii istorice legate de viața și opera artistului (p-163-190). Gîndurile artistului au fost traduse în rusă de către dna Tamara Grecu-Peicev. La fel și corespondența, care nu era în limba rusă. Tot aici se află și scrisorile lui Constantin Noica, către Mihail GRECU. Fac o paranteză, pentru a spune că la un moment dat l-am contactat pe dl. Gabriel Liiceanu, responsabilul de arhivă a filosofului Constantin Noica, întrebîndu-l dacă aceasta conține scrisori de la pictorul basarabean Mihail Grecu, iar acesta mi-a răspuns că nici nu a auzit de numele acestuia...În ambele, filosoful român face apel la minunatele scrisori ale lui Grecu! Cum se face atunci, că „moralistul Liiceanu” nu a dat niciodată de acestea? Sau ceea ce a trezit interesul lui Noica, nu e la fel de interesant pentru actualul Liiceanu? Îl las pe Dumnezeu să judece. Dar rămîne un document al epocii, că particula întru a fost un prilej de dialog între Noica și Grecu.

Albumul editat la Moscova este, din punctul meu de vedere, o palmă usturătoare dată întregii noastre bățoșenii culturale, celei românești mai ales, pentru că niciodată, nimeni, din România postbelică nu a acordat atîta atenție și amploare picturii și personalității lui Mihail GRECU, așa cum au făcut-o cei din Rusia. Cum se face că cel mai reliefat și mai de anvergură artist de dincolo de Prut este asimilat și înțeles mai ales de cei alogeni, și este aproape ignorat de români, de cei pe care opera lui GRECU îi analizează? Fostul imperiu sovietic este mai atent cu valorile, decît o face statul român cu ai săi conaționali. Să fiu onest, nu mă miră deloc acest lucru. Pentru că moldovenii din provincia ruptă, și încă nerecuperată de România, au avut ce învăța de la marea tradiție culturală rusă, în materie de muzică, film, literatură, arte vizuale...numai faptul că oricare dintre ei putea ceti în original Tolstoi, Dostoievsky, Cehov, Ahmatova, Mandelștam, Daniil Andreev, Bunin, Șolohov, Boris Pasternak, Țvetaeva etc - e deja un bagaj uriaș, imposibil de evaluat...Iar accesul la Ermitaj și Muzeul Rus, Galeria Tretyakov, Muzeul de Etnografie din Sankt-Peterburg, făcea pe oricine capabil să dialogheze de la egal la egal - azi cînd sunt deschise granițele lumii - cu orice tradiție universală, dacă tot veni vorba.

De aceea, în concluzie, nu pot să spun că mă miră apariția unui astfel de album ca cel dedicat lui Mihail GRECU anume la Moscova, și nu la Chișinău sau București. Pentru aceste două capitale românești sunt proiecțiile unor culturi mici, provinciale, parohiale, fără respirație mesianică, universalistă. În treacăt fie spus, la recitalul violonistei Alexandrei Conunova la International Tchaikovsky Competition (care a cîștigat premiul III) a asistat și șeful statului rus, iar cîștigarea medaliei de aur la secțiunea violoncel de către românul Andrei-Ionuț Ioniță, a produs doar un slab ecou în țara noastră. Zilele trecute Conunova a primit titlul onorific Maestru în Artă, de la statul moldovenesc...Iar Andrei-Ionuț Ioniță va avea în curînd un recital de zile mari la Teatrul Mariinsky, din Sankt-Petersburg. Asta așa, ca să punctăm niște diferențe...

Cartea aceasta, care a prilejuit aceste fugare notații (deocamdată), ne arată un M.G. nu doar ca pe un înlăcărat artist experimentalist, inovator, un neastîmpărat căutător de forme noi, un pictor profund, serios, ci și ca un gînditor care-și punea foarte adînc problema statutului imaginii în raport cu realitatea, cu artistul însuși, precum și rolul acestuia din urmă în structurarea și apariția unei reprezentări. Scria aceste lucruri, le consemna, și se întreba care e în general rolul unui creator în lumea civilzată, se baza pe lecturi la zi, și pe propriile meditații asupra artei, lumii, cosmosului.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe Delicii literare
commenter cet article
23 septembre 2015 3 23 /09 /septembre /2015 13:48

Zilele trecute președinta partidului Yamin Yisrael, Eleonora Shifrin (ziaristă, traducător, activist politic), a publicat un text, pe care l-a intitulat: „Bumerangul lui Dumnezeu”. Cei care posedă limba rusă îl pot ceti în original. Dar pentru ceilalți, am încercat să-l tălmăcesc, pentru că acest scurt eseu este simptomatic în chip definitoriu pentru starea de spirit existentă astăzi în Europa, pe de o parte, și în lumea întreagă, pe de alta...

 

„Privind la trenurile care duc spre Germania și alte țări ale Europei refugiați musulmani din Răsăritul Apropiat și Africa, nu mă pot debarasa de viziunea aceasta:  acestea revin cu o nouă încărcătură, după ce au dus la Treblinka, Oswenzim, Maidanek, pe evreii aceleiași Europe... 

E vorba despre evreii care au adus în Europa fundamentul moralei Dumnezeiești, pe care ei au primit-o împreună cu Tora. Evreii, care au adus în Europa păgînă lumina cunoașterii, precum și aspirația de a înțelege lumea creată, care au impulsionat evoluția științelor. Evreii, care știau meserii, să facă comerț, care au pus bazele sistemului financiar al întregii lumi.  Evreii, care aveau darul de a auzi muzica celestă, spre a o pune apoi pe note, dăruind Europei capodopere nemuritoare. Evreii, care în chip uimitor știau să pună laolaltă cele pămîntești și cele Cerești,  cele materiale și cele Dumnezeiești, punînd bazele civilizației europene, pe care în mod obișnuit o numim iudeo-creștină. Pe acești evrei Europa i-a ars în cuptoare. Iar în locurile lor, rămase pustii, îi primește, cu ospitalitate și căldură, pe acei cetățeni care nu și-au putut crea la ei acasă o viață normală, mai mult, în ultimele secole au încercat de nenumărate ori să pună stăpînire sau să nimicească această Europă. 

În gările care pînă nu demult luceau de curățenia și luciul marmorei și al nichelului, acum sunt debarcați barbarii, care privesc cu aversiune la tualetele dotate cu ultimele realizări ale tehnicii moderne, care-și lasă alături de acestea bălți pestilențioase și grămezi de fecale. 

Cei sosiți înșfacă din mîinile celor care îi întîmpină, a europenilor radioși, sandiciurile și băuturile, cu pretenția că li se cuvin acestea, precum și alte bunuri materiale, pe care nu ei le-au creat. Se comportă ca și cum aici cineva le datorează ceva, că li se cuvine cu prisosință.

Într-un anume fel, au dreptate - Europa plătește după logica cerească. În acest proces, desantul islamic, trimis de ISIS în Europa, împlinește rolul pedepsei Dumnezeiești.

În Tora stă scris: Nu te teme de rău, căci acesta trebuie să vină, dar vai de cei prin care acesta se va face vădit.

După crimele Holocaustului, la care au participat (cu excepția unor individualități izolate) toate popoarele Europei, părea straniu și inexplicabil, că acestea au rămas nepedepsite. Mai mult decît atît, cu suportul Americii, Europa și-a revenit repede, s-a pus pe picioare, s-a îmbogățit și s-a relaxat în mrejele huzurului. O întreagă generație de europeni a crescut condamnînd după obicei Holocaustul, crezînd că trecutul a rămas în trecut. Chiar a prins a se legitima și opinia conform căreia, gata, ne-am căit destul, i-am recompensat în deajuns pe evrei, iar ei chiar profită pe nenorocirea aceasta, acum strîmtorîndu-i pe „sărmanii palestinieni”. Pe neprins de veste, căința de ieri s-a transformat în iritarea de azi, vizîndu-i pe aceia care s-au născut din cei ce au supraviețuit Holocaustului. Ostilitatea aceasta s-a concentrat pe „evreul colectiv” - Israelul. 

Dumnezeu vede adevărul, dar nu-l va vădi prea curînd”. Dar timpul curge tot mai alert - împlinirea Judecății Cerești sosește, în chiar timpul în care mai trăiesc supraviețuitorii Holocaustului. Procesul răzbunării capătă proporții tot mai evidente. 

Europa se autodistruge, fără a fi conștientă de aceasta. Europenii, cetățenii de rînd, neangajați politic, acceptă în casele lor pe cotropitori, cerînd guvernelor: Mai vrem, mai vrem refugiați, îi luăm asupra noastră. Ei explică prin asta, că au învățat lecția toleranței. Dar nu-și dau seama, că răzbunarea nu e doar pentru Holocaust. 

Ca și cum nu au auzit niciodată acești europeni de cuvintele Celui de Sus: Voi binecuvînta pe cel ce te binecuvîntează, și voi blestema pe cel care blestemă. Ca și cum nu au învățat niciodată lecția istoriei, și nu-și mai amintesc cum au sfîrșit Imperiul Roman și cel Persan, Rusia Țaristă și Uniunea Sovietică, cel de-al Treilea Reich nazist...Poate că memoria li s-a șters, și, cu mîna pe care s-a uscat sîngele evreilor, încearcă să sufoce acum Israelul, predînd dragilor lor musulmani, pe evreii adunați acolo - spre a fi definitiv exterminați.  

 

 

  

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
22 septembre 2015 2 22 /09 /septembre /2015 04:56
foto: © vladimir bulat, septembrie, 2015

foto: © vladimir bulat, septembrie, 2015

Trebuie să afirm că am avut o oarece tresărire, cînd am ieșit de la Saloanele Moldovei, de la Galeria Brâncuși din Chișinău, și am zărit acest stencil pe balustrada de beton a trecerii de pietoni. Inițial am crezut că era reprezentat chipul lui Baudelaire, apoi, foarte repede mi-am amintit de celebra fotografie a lui Edgar Allain Poe, de fapt celebrul dagherotip din 1848, cunoscut sub denumirea „Ultima Thule”. Un chip devenit canonic pentru întreaga mișcare romantică a Europei. 

Edgar Allain Poe - la Chișinău, în preajma galeriei UAP!

Nicio explicație pentru această apariție nu-mi vine în minte. Proximitatea, cred, este o pură întîmplare, cum și faptul că în acest pasaj subteran vezi adesea trubaduri, interpretînd cîntece de inimă albastră - este rodul hazardului. Nu sunt capabil să speculez pe seama unor stenciluri, devenite pentru unii celebre. Dar nu pot să nu mă întreb asupra abisurilor în case se scufundă un mare oraș...Și acest gînd mi s-a întărit cînd am văzut, zilele trecute, o altă ciudățenie: o placă neagră, din marmură, care-l comemorează pe nimeni altul decît pe Cuviosul Paisie Velicikovski, despre care s-a adunat deja o enormă bibliografie, și aceasta tot crește. Ei bine, e vorba despre cineva care a reînnoit viața duhovnicească în Moldova, și în spațiile slave. A tradus Filocalia în slavona bisericească, și a contribuit la reînsuflețirea isihasmului în mediile monahale prin care a trecut (inclusiv - mănăstirea Neamț). Biserica rusă l-a trecut în rîndul sfinților în 1988, iar biserica românească - în 1992. 

Pentru cei care au instalat această plăcuță comemorativă Paisie Velicikovski este un „activist religios și teolog”... dar mai presus, o „personalitate ucraineană notorie”. Niciodată nu m-am gîndit la originile ucrainene ale cuviosului, deși știu că era născut la Poltava. Desigur, nu putem nega originile nimănui, dar cînd știm cît de legat a fost acesta de mediul sihăstresc al zonei Buzăului, unde l-a avut ca povățuitor pe nimeni altul decât pe starețul Vasile de la Poiana Mărului, și la faptul că a petrecut circa 4 ani în Țara Românească - amănuntele familiale devin aproape caduce. Nu mai vorbim aici de lunga tradiție de la Secu și Neamț, unde Paisie, revenit cu o comunitate din Sfîntul Munte, a dat noi sensuri trăirii duvovnicești, activității editoriale și poligrafice.

Ideea e că o astfel de evocare, trunchiată, schimonosește dimensiunea reală a unei personalități, cum și cea a lui Poe, care se rememorează pe o banală balustradă de beton a unui pasaj subteran, nu este tocmai contiguă cu impactul operei pe care a lăsat-o. Și dacă vorbim despre plăcuța dedicată lui Paisie Velicikovski, lucrurile sunt cu atît mai grave cu cît numele acestuia a fost conferit unei școli duminicale (încă din 2008), care-și desfășoară activitatea în incinta bisericii cu hramul Sfîntul Vladimir. Copii vor ști numai că Velicikovski e doar al ucrainenilor, și că a fost un „renumit teolog” etc.?

Chiar în toți acești ani nimeni nu a remarcat și nu a observat dimensiunea vădit diminuată a acestei personalități, așa cum reiese acesta din inscripțiile gravate pe suprafața acestei plăcuțe comemorative? Atenție și la ortografierea numelui Velichkovskyi, care aparține wikipediei în versiunea engleză, dar prenumele acolo e, Paisius.  

foto: © vladimir bulat, septembrie, 2015

foto: © vladimir bulat, septembrie, 2015

foto: © vladimir bulat, septembrie, 2015

foto: © vladimir bulat, septembrie, 2015

Repost 0
20 septembre 2015 7 20 /09 /septembre /2015 20:01

Imaginile de mai jos sunt făcute azi, în arealul gării feroviare din Chișinău.

Prima - este un crîmpei din talciocul care se desfășoară de obicei pe strada Tiraspol, care se întinde între Piața Costache Negruzii și Aleea Gării. Azi am constatat că acest talcioc acaparează întreaga vecinătate a gării feroviare, și chiar piața din fața acesteia. Este o desfășurare de forță care impresionează, și nu neapărat pozitiv. Sărăcia, disperarea, angoasa, lipsa banilor îi împing pe oameni să-și scoată tot de ce se pot dispensa, spre a le vinde sau spre a le schimba pe altceva. Spectacolul este terifiant, cred eu. Cele două priveliști sunt separate de un singur gard, cel care delimitează peroanele gării de restul orașului. Ambele imagini sunt făcute de pe pasarela prin care se traversează peste liniile de cale ferată. Un spațiu este sufocat de oameni, marfă, obiecte, nimicuri, celălalt este aproape gol, iar contrastul acesta crează o tensiune care definește într-un anume sens -  metabolismul și dinamismul acestui oraș. Cum e capitala, așa e întreaga țară a Republicii Moldova: o mare parte a populației disperă, supraviețuiește cu greu, alta - absentează, e plecată departe, e dezrădăcinată, indecisă.

Îmi plac enorm gările, le ador. Marile gări ale Europei. Dar cea din Chișinău este teribil de tristă. Pentru că e mai mereu goală. O gară netulburată de afluxul de călători este un nonsens. De aici au plecat deja cei care mai călătoreau cîndva. Și nu se mai întorc. Iar ceilalți, potențiali călători, sunt prea săraci ca să mai plece la drum. Stau locului. Lagați locului. De aceea, scot din casă ce au în plus, sau de care se pot lesne dispensa, și le vînd în coasta gării. Nu știu ce cataclism sau minune trebuie să se petreacă, la un moment dat, ca gara să devină din nou un loc animat, viu, dinamic, o adevărată poartă a capitalei, o necesitate...acum e doar fața opusă a unui imens și pestriț talcioc. Unde se vinde mai ales sărăcie! Dar cine s-o cumpere, căci în țara aceasta de ea nu duce aproape nimeni lipsă? E un suprplus care trebuie aruncat dincolo de gardul de metal... 

Cîndva, cu vreo 5 ani în urmă am mai poposit pe această stradă, și am fotografiat-o. Apoi, pictorul Ion Grigorescu a inclus imaginea într-un grupaj fotografic, cu care am participat într-un proiect curatoriat tot de el, într-o galerie vieneză. Sincer, atunci credeam că asist la amurgul acestui tip de comerț. Tocmai de aceea părea interesant, mai degrabă dintr-o perspectivă sociologică, sau etnoculturală. Părea o vivisecție a orașului. Acum, am o altă percepție. E, actualmente, imaginea unei stări de fapt, devenite endemice.    

foto: © vladimir bulat, septembrie, 2015

foto: © vladimir bulat, septembrie, 2015

foto: © vladimir bulat, septembrie, 2015

foto: © vladimir bulat, septembrie, 2015

Repost 0
17 septembre 2015 4 17 /09 /septembre /2015 08:07

Au fost zile nebune pentru mine, și am ratat să consemnez că cel mai important compozitor al zilelor noastre, Arvo Pärt, a împlinit frumoasa vîrstă de 80 de ani!

Suntem contemporani cu el, și asta ne face viața mult mai frumoasă, mai bogată duhovnicește, și estetic. Dar îmi place să zic, că duhovnicește, căci dimensiunea profund creștină a compozițiilor sale îi ridică opera de-asupra tuturor altor încadrări, clasificări sau înțelegeri...

Atunci când am descoperit, de pildă, Tabula Rasa, am înțeles că anume epocii noastre îi sunt rezervate cele mai profunde experiențe umane, traume, dereglări, sfîșieri și metamorfoze, că sunt lucruri mai groaznice decît moartea, după vorba Annei Ahmatova. Iar Fratres, An den Wassern zu Babel și Silouan's Song mi-au întărit credința, că anume sunetul e acea stihie care ne întărește vederea lui Dumnezeu.

Casa de discuri ECM a scos cu această ocazie o selecție făcută de anfitrionul ECM, Manfred Eicher, Musica Selecta.

La Mulți Ani fericiți, domnule Arvo Pärt!  

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri Diariu
commenter cet article
13 septembre 2015 7 13 /09 /septembre /2015 20:30
foto: © vladimir bulat, septembrie, 2015

foto: © vladimir bulat, septembrie, 2015

Aflată pe un alt palier de repertoriu și interpretare, față de Patricia Kopatchinskaja, violonista Alexandra Conunova-Dumortier, este și ea un muzician strălucit, cu o carieră internațională spectaculoasă, descendentă a acestor plaiuri binecuvântate, va deschide sezonul de toamnă cu un recital la Chișinău, în 18 septembrie, la Filarmonica Națională „Sergei Lunchevici”.  

Ea interpretează pe o vioară de la Santo-Seraphin lucrată în 1735, și făurită la Venezia, Viola este mprumutată acestei minunate interprete de către Deutsche Stiftung Musikleben

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe Diariu
commenter cet article
12 septembre 2015 6 12 /09 /septembre /2015 06:43
foto: © vladimir bulat, septembrie, 2015

foto: © vladimir bulat, septembrie, 2015

Atitudinea civică nu a fost niciodată punctul forte al omului sovietic, chiar dacă în primii ani ai Sovietelor afișul: NU scuipați pe jos! - era omniprezent! Și se scuipa mai puțin...se pare, însă memoria publică nu reține fleacurile.

Dar iată că în Chișinăul zilelor noastre, în epoca consumerismului și a eurocentrismului, gunoiul rămîne o problemă gravă, nerezolvată, din moment ce astfel de afișe sunt în actualitate. Ca să înțeleagă toți, el este redactat în lingua franca a fostului Imperiu Sovietic, ale cărui dărîmături, obiceiuri și comportamente ne umbresc rău, și ne țin în amorțeală rece!

Textul sună astfel: Cînd atuncați gunoiul pe stradă, și în scările de bloc, nu uitați să grohăiți!

Eu îl găsesc foarte inspirat și explicit acest text! De aceea îl și fac public pe pagina personală.

Atenție mare la gunoaie.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
7 septembre 2015 1 07 /09 /septembre /2015 20:37

Acum ceva vreme mergeam la studioul lui Mark Verlan, și am zărit în preajma acestuia o vilă impunătoare, cu 2 sau 3 nivele, o construcție inspirată de un gust îndoielnic, cum sunt majoritatea celor din Chișinăul post-contemporan. Am aflat că e vorba despre o grădiniță de copii. Poate nu e întîmplător că în jurul ei foiau „camioane urbane” 4/4, multe și negre.

Din curtea lui Verlan am fotografiat această priveliște, este chiar un fragment al vilei despre care am făcut vorbire...

foto: © vladimir bulat, septembrie, 2015

foto: © vladimir bulat, septembrie, 2015

la scurtă vreme de la această constatare, că aveam de a face cu o deloc simplă grădiniță de copii, m-am aflat într-un loc, unde pe imensă plasmă TV curgeau imagini cu refugiații din Siria, care au invadat Europa. Erau imagini de coșmar, din Ungaria și Macedonia...și m-am gândit că unii copii beneficiază de luxul mașinilor de lux, de grădinițe cu ștaif, cu drapelul țării la fereastră, iar altora le este mutilată copilăria de urgia războiului, genocidului, a politicilor mutilatoare, și care nu vor putea vedea niciodată cu ochi buni steagul țării în care s-au născut. Totuși, Moldova încă rămâne un picior de rai, un rai neașteptat, nemeritat, strangulat de corupție și furturi la scară largă...

Ce cumplit și pervers război se consumă în fața ochilor ochii noștri, chiar dacă fără gloanțe, dar marcat de suferință, lacrimi, bejenie, foame, sete, dezamăgire, nenumărate destine sufocate, chinuite!

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article