Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

29 juillet 2015 3 29 /07 /juillet /2015 16:40

Albumul O Antologie a picturii moldovenești s-a născut pe nepusă masă!

Un domn dintr-ai noștri, pe numele Mariu Marin, inspirat se pare, de minunățiile poligrafice și de design ale editurii PHAIDON Press, legendară pentru albumele sale de arhitectură, artă, fotografie, gastronomie, film, ediții de colecție etc. -, a decis să lanseze o provocare de proporții,  să coordoneze un volum cu cei mai reprezentativi pictori ai Moldovei de după perioada interbelică, pînă în zilele noastre.

Cine să facă parte din corpus-ul de artiști?

Cine este reprezentativ pentru o perioadă istorică sau alta?

Ce opere de artă pot fi considerate definitorii pentru perioada de după 1940?

Ce tematici au fost, și vor rămâne în istoria artei noastre regionale?

Ce știe lumea occidentală și întreg universul despre pictura din Republica Moldova?

În ce măsură artiștii din RM sunt prezenți pe marile agende expoziționale și editoriale ale lumii contemporane?

Un șir de întrebări la care trebuiau găsite răspunsuri pe măsura provocării, a exigențelor zilelor noastre, calibrate la înălțimea cerințelor unui public răsfățat și cultivat, a unor specialiști deopotrivă snobi și competenți. Sarcina nu a fost deloc ușoară, nici răgazul nu a fost prea mult, pentru a insista îndelung asupra unor soluții libere de orice răstplmăciri. Accentul însă a fost ales corect - trăim într-o lume esențialmente vizuală. Iar dinamica acesteia face diferența între trecut și prezent. Imaginea prevalează și covârșește cuvântul. De felul în care reușești să prinzi pulsul acestei dinamici a imaginii, pentru a intra în ritmul ei, depind în enormă măsură - succesul, receptarea adecvată, confortul unei poziționări demne pe piață, în biblioteci, în conștiința publică.

În fine, albumul a apărut. Într-un timp record. Tipărit fiind la o tipografie din Chișinău: Nova IMPRIM (iunie, 2015). Deja există intenția unei augmentări, îmbunătățiri, deci a unei reeditări a acestei ediții limitate.

Lansarea albumului va fi în data de 15 septembrie a.c., într-un spațiu privat  din Chișinău. Lansarea din București, va fi în seara zilei de 24 septembrie, la minunata librărie Carusel, din strada Lipscani.

Dar vreau să cred deja că O Antologie a picturii moldovenești va avea  mai ales un destin internațional, pentru că este o ediție integral bilingvă (engleză-română). Pentru că este făcut pentru un public multicultural, dornic să descopere noi spații ale picturii și, deopotrivă, noi vectori culturali de certă și indubitabilă valoare. Și dacă arta este un ferment viu și activ al unei națiuni, acest album intenționează să vorbească despre cum a evoluat aceasta de-a lungul a trei pătrimi de veac: 1940-2015. 

An Anthology of MOLDAVIAN PAINTING
An Anthology of MOLDAVIAN PAINTING
An Anthology of MOLDAVIAN PAINTING
An Anthology of MOLDAVIAN PAINTING
An Anthology of MOLDAVIAN PAINTING
An Anthology of MOLDAVIAN PAINTING
An Anthology of MOLDAVIAN PAINTING
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Simeze Radicalisme
commenter cet article
8 juillet 2015 3 08 /07 /juillet /2015 23:50

ori fără de înțelegere,

Pentru Tine laude împletesc.

Obștești ne sunt doririle și durerile, 

Toate spre tine se întorc

Și se roagă. Ale Tale toate zidiri,

Imn fără de gals Îți aduc

În Tine toate se găsesc

Și toate spre Tine privesc”.

 

Imnul Sfântului Grigorie din Nazianz

(...)

fotografie © vladimir bulat, aprilie, 2015 (chișinău).

fotografie © vladimir bulat, aprilie, 2015 (chișinău).

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
8 juillet 2015 3 08 /07 /juillet /2015 14:54

Această sculptură ecvestră este una din primele apărute în fostul URSS, s-a dezvelit în 1954. Este rodul muncii unei echipe de sculptori și arhitecți, iar cel care și-a pus numele pe ea este maestrul Lazăr Dubinovschi, căruia i-am dedicat o monografie în 2004, album inclus în prestigioasa serie: «Maeștri basarabeni din secolui XX». Monumentul a devenit una dintre emblemele orașului Chișinău.  

Ulterior, Dubinovschi a mai realizat o ecvestră, în orașul pe atunci Frunze (astăzi - Bișkek, unde l-am intervievat, printre alții, și pe scultorul lor „național”, Turgumbay Sadîkov), reprezentîndu-l pe compatriotul nostru, comandantul de armată, Mihail V.Frunze. Aceasta s-a elaborat și realizat între 1966-67. Textul cercetării pe care am intreprins-o, în martie-aprilie a anului 2013, în arhivele din Bișkek, nu este încă disponibil în limba română. 

fotografie © vladimir bulat, 2014.

fotografie © vladimir bulat, 2014.

fotografie © vladimir bulat, 2013.

fotografie © vladimir bulat, 2013.

Repost 0
4 juillet 2015 6 04 /07 /juillet /2015 13:45

Se rotunjesc în curînd 4 ani de cînd stăteam, într-o dimineață de iulie (11.07.11), pe peronul semi-pustiu al gării centrale din Praga, și scrutam cu luare aminte acest monument. M-a cucerit prin simplitate, firesc, prin faptul că-mi evoca romanul Austerlitz, a lui W.G.Sebald. Era un monument dedicat memoriei copiilor salvați de urgia nazismului, care se abătuse peste Cehia anului 1939. Nu știam atunci că, de fapt, bărbatul care ține un băiețel în brațe, cu o fetiță lîngă, stînd în picioare lîngă o valiză din aceea pătrățoasă cu care tații noștri mergeau la armată...că acel bărbat este o personalitate anume, care trăia încă - Sir Nicholas George Winton.

Azi am aflat că marele filantrop, bancher și un discret longeviv, s-a mutat la Domnul, la vîrsta de 106 ani.  Acesta a salvat de Holocaust 669 de copii, fapt despre care a povestit lumii de-abia peste 50 de ani. O jumătate de veac a tăcut , nici măcar propriei sale soții, daneza Grete Gjielstrup, nu i-a mărturisit despre faptele sale de a fi salvat un număr atît de mare de copii cehi.

Probabil că a fost printre ultimii supraviețuitori ai evenimentelor petrecute în anticamera celui mai cumplit război, prin care a trecut Europa în toată istoria ei. Și care a arătat o maximă dicreție, pe măsura faptelor sale de omenie, risc, filantropie și iubire față de oameni! Omul a făcut ce a știuit mai bine, cu tălcuri adănci, fără să aștepte vreo răsplată. Un astfel de om reabilitează din plin orice abatere specifică umanității, și ne face să amînăm concluzia că omul este o ființă esențialmente decăzută...

Ne simțim mîndri de a fi măcar contemporani cu astfel de oameni, chiar dacă propriile noastre fapte sunt departe de a fi ca ale lor.  Noi rămînem în umbră, dar scrutăm faptele luminoase ale lui Sir Nicholas George Winton, pe care le avem mereu în față.   

fotografie © vladimir bulat

fotografie © vladimir bulat

Repost 0
4 juillet 2015 6 04 /07 /juillet /2015 08:57
fotografie © vladimir bulat

fotografie © vladimir bulat

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
3 juillet 2015 5 03 /07 /juillet /2015 08:14

Astăzi e ziua de naștere a lui Petre Leșcenco (1898-1954) - este una din numeroasele victime ale GULAG-ului românesc, dispărut la penitenciarul din Târgu Ocna, după ce în 1951, în timpul unui concert în Brașov (pe atunci, Stalin), fusese arestat și trimis la canalul Dunărea-Marea Neagră. 

Petre Leșcenco era un personaj pitoresc al lumii bucureștene interbelice, un adevărat personaj de roman, care a trecut prin urcușurile și covorîșurile caracteristice unei vieți de boem, și vedetă a unei mari metropole. A deținut cîteva localuri, prin care au trecut numeroase nume ale scenei muzicale românești și europene. Dar cel mai faimos a fost localul La Leșcenco, de pe Calea Victoriei. În 7 februarie a anului 1937 aici a cîntat marele cîntăreț Fiodor Șaliapin. Aici s-a produs și cîntăreața Alla Bayanova.

Probabil, că dacă dispariției lui Leșcenco nu i-ar fi supraviețuit eroica sa soție - Vera Leșcenco (Belousova), care s-a luptat întreaga sa viață să-i găsească mormîntul, dar să-l și reabiliteze în fața autorităților sovietice - am fi știut mult mai puține despre celebrul bard, compozitor, muzician, artistul Petre Leșcenco. Vera Leșcenco i-a dedicat soțului său, cu care a trăit doar 9 ani, și cu care s-a văzut ultima oară cu puțin înaintea extrădării sale în URSS, în 1952 un volum de memorii, apărut în 2009, cu puține zile înaintea adormirii sale în Domnul. Volumul este intitulat: Скажите, почему?!  (Spuneți-mi, de ce?), reeditat de curînd, dar nedifuzat încă, din motive care nu au încă o explicație publică.

Cu patru zile înaintea morții sale, Vera Leșcenco semna această dedicație pe unul din exemplarele cărții, care mi-a parvenit deja după aflarea veștii că ea nu mai este cu noi...

A murit, cred, neîmpăcată, pentru că nu a aflat nimic concret despre ce s-a întîmplat cu Petre din momentul despărțirii lor, ani în care a așteptat măcar să poată aprinde o lumînare la mormîntul său. L-a pomenit, și s-a rugat pentru sufletul său 57 de ani. O viață întreagă. Și-ar fi dorit să-și doarmă somnul de veci alături de cel care a fost Petre Leșcenco. Din păcate, încă un mare necunoscut pentru lumea românească...Poate că traducerea cărții de memorii despre care am făcut vorbire, să redeschidă interesul pentru o personalitate a lumii muzicale românești!?      

„Bucură-te, sufletul meu” - Petre Leșcenco

Traducerea dedicației semnate de Vera Leșcenco: „Omule drag și bun, păstrează vie memoria lui Petre Leșcenco! Pentru Vladimir de la Vera Leșcenco. Închinăciune Bucureștiului, atît de iubit de mine, și tuturor celor care-l cinstesc pe Petre Leșcenco. 15.12.(20)09 Moscova”.

 

În 19 decembrie Vera Leșcenco a închis ochii pentru totdeauna. 

Dar Petre Leșcenco ne va cînta mereu - „Bucură-te, sufletul meu”. 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri
commenter cet article
2 juillet 2015 4 02 /07 /juillet /2015 22:28

Un schit necunoscut pînă acum a fost redescoperit recent pe sfîntul Munte Athos - "Чорний Вир" (Vîrtejul negru, s-ar traduce din ucraineană). Se afirmă, că a ar fost ctitorit de cazacii japorojeni la anul 1747, și este acum într-o bună stare de conservare. Istoria lui este în curs de cercetare și analiză. 

sursa foto: centrul de presă al B O Ucrainene, afiliate Patriarhiei Ruse

sursa foto: centrul de presă al B O Ucrainene, afiliate Patriarhiei Ruse

În biserica schitului s-a mai păstrat parțial pictura și decorația interioară din acea perioadă. Este conservat iconostasul și icoanele specifice barocului „ucrainean” de scol XVIII, și se consideră că aspectul nepervertit de atunci al interiorului este un exemplu rar în acest sens, și arată felul în care se înfățișa un locaș specific pentru cazacii japorojeni. Acest așezămînt, în opinia cercetătorilor ucraineni, va deschide o nouă filă a relațiilor dintre Sfîntul Munte și statul ucrainean de ieri și de azi.  

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
1 juillet 2015 3 01 /07 /juillet /2015 13:13

Cînd am decis să fac un ciclu de publicații despre troițele basarabene nu bănuiam că vor trezi atîta interes! Dar mi s-a transmis pe diferite canale, că tema este foarte captivantă, ofertantă și cam necunoscută în România. Pot afirma că nici dincolo de Prut tematica troițelor țărănești nu este pe agenda priorităților în studiile cercetătorilor, istoricilor de artă. Poate că este un teren prea îngust, aproape lipsit de documentație istorică, de mărturii care să ajute la înțelegerea fenomenului, la clasificarea lui, la încadrarea lui în niște calapoade de natură academică. Este, prin urmare firesc, că nu deținem prea multe mărturii despre această manifestare a genialității tradiționale țărănești. Multe dintre aceste mărturii au dispărut. Unele - mai stau în picioare. Trecutul e trecut, nu poate fi readus în actualitate decît pe releele esteticului. Ne ajută foarte mult în acest sens fotografia. Mediul acesta, devenit artă, conservă trecutul. Și nu doar asta. Mai ales ne ajută să regăsim temeiul privirii. A privitului. Iată ce ne spune în acest sens eseista și scriitoarea Susan Sontag, care a scris o carte epocală despre fotografie (On Photography, 1973), tradusă recent și în limba română, la editura Vellant. Ei bine, în capitolul Eroismul viziunii, Sontag afirmă: „Eliberați de necesitatea de a opta pentru soluții limitate (ca pictorii) cu privire la imaginile care merită contemplate, grație rapidității cu care aparatul înregistrează orice, fotografii au transformat actul de a privi printru-un nou tip de proiect: ca și când vederea în sine, urmărită cu suficientă aviditate și hotărâre, ar putea să reconcilieze pretențiile adevărului cu nevoia de a descoperi lumea ca fiind frumoasă”. Iar mai încolo, Sontag îl citează pe marele Zola, care ar fi declarat, în 1901, că „nu poți avea pretenția că ai văzut ceva până nu-l fotografiezi”. În cele din urmă autoarea conchide: „În loc să înregistreze doar realitatea, fotografiile au devenit norma pentru felul în care lucrurile ne apar, modificând astfel însăși ideea de realitate și de realism” (ed. română, p. 95-96).

Aceste lucruri sunt suficiente, ca bază, pentru a susține ce doresc să demonstrez în cele ce urmează.       

fotografie © vladimir bulat

fotografie © vladimir bulat

Această troiță de piatră e consemnată fotografic în curtea bisericii cu hramul Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, din satul Bravicea. Este de data asta o troiță de închinare (sau închinăciune), nu de mormînt. La poalele ei se află o masă de piatră. Blatul acesteia a fost cioplit dintr-un singur bloc masiv. Cel mai probabil, masa aceasta era destinată sfințirilor, pomenilor, agape-lor frățești ale enoriașilor care veneau la sărbători, pentru a cinsti pe Dumnezeu, pe sfinți, dar și pe răposații din familie.Atît troița, cît și masa sunt date cu un strat gros de var, jupuit pe alocuri. Vechimea artefactelor nu pare a ridica semne de întrebare. Doar că atunci cînd privești mai atent la baza cruficixului, observi ceva absolut inedit. O reprezentare în meplat a acvilei bicefale, cunoscută la bizantini, în Sfîntul Imperiu Roman, pînă la dinastia Romanovilor. Era cunoscută ca stemă heraldică, în Țara Românească, ca blazon de familie a Cantacuzinilor.     

fotografie © vladimir bulat

fotografie © vladimir bulat

Suprinzătoare este însă limba hiperbolizată a celor două capete de acvilă, care proiectează această imagine în sfera excepției. Ce simbolizează această acvilă, fiind amplasată la baza unei troițe? Mai mult, cum și de către cine a fost ea ridicată aici, dat fiind mărturiile de necontestat că biserica satului Bravicea a fost închisă pe perioada comunismului. Asta dacă piesa este anterioară perioadei comuniste. Iar astfel de vestigii erau, de regulă, fie strămutate, fie distruse. Ei bine, aceasta fie a supraviețuit vederii vigilente a politrucilor, fie a fost readusă, cîndva după prăbușirea comunismului în URSS, și re-instalată pe vechiul amplasament. Consider că piesa aceasta merită tot efortul cercetării, prin intermediul căreia să aflăm mai multe amănunte cu privire la data apariției ei, precum și cu privire la sensul amplasării acestei acvile bicefale la bază, cu atît mai mult cu cît soclul troiței are și urmele unui chivot de icoană.

Ancheta asupra acestei opere de artă țărănească merită făcută pînă la capăt, pentru că ea nu este doar frumoasă, ci trebuie să fie percepută și ca adevărată. Ca un adevăr ce a rezistat în timp, și nu i s-a pervertit sensul și menirea.   

Repost 0
26 juin 2015 5 26 /06 /juin /2015 12:55

O publicație a mea recentă, atrăgea un val de simpatie asupra troițelor basarabene, pe care eu le-am numit: icoane ale țăranilor de demult. E o evidență că multe din cele vechi s-au păstrat, dar și mai multe au dispărut, au fost distruse, mutilate etc. Este iarăși adevărat că arta troițelor nu a dispărut. Reapar diverse artefacte, care vor să fie cumva succesoarele celor de odinioară. Doar că nu se mai cioplesc din lemn sau piatră (decît în cazuri rarisime), ci se toarnă din beton. Se colorează cu vopsele stridente, inadecvate, imitînd parcă ținuta vestimentară de pe străzile orașelor de azi. Or, cîndva exista un prag vizibil între felul în care se concepea ținuta (strîmțarii) pentru morți (blajini) și cei vii. Nu-mi dau seama cum poate fi descrisă în cuvinte această distanță, acest interval, dar vizual cred că arată cam așa...ca în imaginile de mai jos.   

fotografie © vladimir bulat

fotografie © vladimir bulat

Desigur, eu sunt deschis oricăror forme de experiment, de înnoire, pentru îmbunătățiri și ameliorări. Dar formele artei sunt mai stabile, evoluția ei e mai rectilinie, mai abitir acest fenomen se vede în arta țărănească. Vigajul acesteia aproape că s-a șters din imaginarul contemporan, de aici anomaliile de acest fel! Această troiță am fotografiat-o recent, în Cimitirul Central din Chișinău. Nu-i vorbă că la Chișinău nu s-au conservat specimene pe care să le iei de model. Dimpotrivă. Anume în această necropolă, aflată chiar în inima orașului, am adunat material fotografic, destul pentru un album. Doar că cei de azi, nu au treabă cu trecutul, decît în măsura în care se raportează la el ca la ceva depășit, prăfuit, demodat, inigienic, prea simpluț, modest, arhaic...     

fotografie © vladimir bulat

fotografie © vladimir bulat

Totuși, ruptura s-a produs relativ recent, din moment ce la anul 1942 putea să apară o astfel de troiță bine lucrată și de bun gust. Pe care o poți admira și aprecia, ca și pe cele de demult, acelea care ne bucură (măcar pe unii) ca niște licurici scînteietori în bezna ignoranței... 

fotografie © vladimir bulat

fotografie © vladimir bulat

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Fragmente Spiritualia
commenter cet article
22 juin 2015 1 22 /06 /juin /2015 15:42

Dincolo de funcționalitatea lor, pungile pentru bani, sunt obiecte irezestibil de frumoase! Mai ales cînd au fost lucrate de orientali. Gustul lor pentru detalii, pentru forme, și nuanțele de culori ne încîntă, și ne bucură mereu ochii, cugetul și sufletul...  

O colecție savuroasă de astfel de piese textile, artizanale, poate fi admirată în expunerea permanentă a Muzeului de Etnografie din Ankara. Acesta fiind unul din cele mai impresionante muzee din Turcia. Merită văzut și pentru arhitectura specific turcească a sediului, dar și pentru statuia ecvestră a lui Atatürk, lucrată de italianul Pietro Canonica, în 1927. Și nu în ultimul rînd - pentru panorama absolut unică asupra orașului vechi, care se deschide de pe esplanada Muzeului.

Se pare că acest sculptor, dacă tot am pomenit de Canonica, era un prieten al Turciei care pășea pe calea modernizării. Aceasta a mai făcut și un iconic monument în Istanbul -   Cumhuriyet Anıtı, adică Monumentul Republicii, situat în Piața Taksim. În compoziția acestuia apare, printre alții, și chipul lui Mihail V.Frunze (cel care ar fi putut deveni succesorul lui Iosif Stalin, dacă acesta din urmă nu l-ar fi lichidat...)

De fapt, vorbeam despre punguțele fără bani...Banii schimbă mereu sensurile istoriei! Prefer arta fără epoleți.

 

P.S. consemnez în acest context minunata publicație, care a documentat proiectul Dear Money, editată în 2014, de Salonul de proiecte. Concept editorial: Alexandra Croitoru & Magda Radu. Editor: Dana Andrei. 

fotografie © vladimir bulat, 24.02.2014

fotografie © vladimir bulat, 24.02.2014

fotografie © vladimir bulat, 24.02.2014

fotografie © vladimir bulat, 24.02.2014

fotografie © vladimir bulat, 24.02.2014

fotografie © vladimir bulat, 24.02.2014

fotografie © vladimir bulat, 24.02.2014

fotografie © vladimir bulat, 24.02.2014

fotografie © vladimir bulat, 24.02.2014

fotografie © vladimir bulat, 24.02.2014

fotografie © vladimir bulat, 24.02.2014

fotografie © vladimir bulat, 24.02.2014

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Fragmente Spiritualia Simeze
commenter cet article