Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

17 juin 2015 3 17 /06 /juin /2015 16:09

Îmi place mai intîi foarte mult coperta acestei cărți, a ediției sale românești. Este imaginea perfectă a anului 1979! Un an care a premers începutului declinului pentru sistemul socialist sovietic. Anul fisurării, apoi - rupturii și divizării sistemelor. Este anul în care fostul URSS a invadat Afganistanul, este anul în care s-a produs criza arabă, este momentul în care s-a născut, de fapt, ura antiamericană -, trupele rebele arabe au luat în toamna tîrzie a acestui an un număr impresionant de ostateci americani, iar ambasada USA de la Teheran a devenit un teren asediat, pus sub obrocul forțelor islamiste, devenite radicale față de politica pro-occientală și pro-americană a președintelui de atunci a Iranului. Cumva simptomatic, romanul lui Kracht a apărut la scurtă vreme după 11.09 - coșmarul diversionist al americanilor. 2001 a început în 1979.             

„Vremurile s-au schimbat. E revoluție”

În 2002 am văzut coperta ediției ruse a romanului lui Christian Kracht, 1979, apărute la editura moscovită AdMarginem, care între timp i-a editat 6 romane ale scriitorului elvețian. M-a îngrozit. Chipul acela de homuncul era înfricoșător. Nimic bun nu prevestea romanul cu pricina. L-am răsfoit, am cetit din el. Nu am rezonat. Nu m-a prins. Era pe cît de facil ca scriitură, pe atît de abstrus la tematică, complet necunoscută la vremea aceea. Deși dezastrul de la WTC se produsese, „preistoria” acestuia îmi era total ascunsă...

Au trecut mai bine de 11 ani. Romanul lui Kracht a apărut în românește, grație versiunii delicate a lui Andrei Anastasescu, cunoscut mie prin cele două volume superbe ale lui Walter Benjamin. Un traducător bun își leagă mereu numele de nume grele, importante. Anastasescu ni l-a dărut în parte pe Benjamin, celor care-l apreciem pe subtilul intelectual german, și care nu știm nemțește.

Acum ne-a adus în haine românești romanul care spune povestea a doi aventurieri, care ajung în debutul lui 1979 în Iran. Christopher și-a adus prietenul în Iran să-i arate cetatea Alamut - un fetiș al civilizației medievale a Persiei, aflat acum în ruină. În primele seri în Teheran cei doi călători nimeresc la o cină simandicoasă, decadentă, opulentă, bahică, extraordinară...

Din acest moment drumurile celor doi dandy se despart, pentru că la scurtă vreme Christopher moare. Acel Christopher care era un hiper-rafinat, cu gusturi estetice de top, cel care știa să povestească despre arhitectura arabilor, purta pantofi Berluti, participa la licitațiile Sotheby's, cunoștea evoluția elementului denumit Pasley din broderia și ornamentica persană, era ceea ce s-ar putea denumi prin sintagma un wide open. Deși îl cunoaștem pe Christopher doar într-un moment de declin, înțelegem din narațiunea povestitorului că anume el este cel care definește imaginea decadentului din lumea vest occidentală, care se autodistruge. Se automutilează. Christopher este un dandy post-contemporan, iar prietenul său, companionul de călătorii, și colaboratorul său, designerul, îi creionează prin mici detalii, evocări, amintiri - viața. După letale supradoze & alcool Christopher își dă obștescul sfîrșit într-un purulent spital din Teheran, iar amicul său, după o întîlnire cu un domn darnic, Mavrocordato, zboară spre China. Acolo, în Tibet, „ar trebui să dai ceva fără să aștepți sau să primești ceva în schimb. Imaginează-ți un schimb într-o singură direcție”, îi spune Mavrocordato, și îi oferă o sumă de bani pentru a face acest pelerinaj. Interesant e cum în prima parte a mini-romanului se vorbește despre călătoria în Persia, în cea de-a doua accentul cade pe ideea de pelerinaj. În călătorie, de regulă, ceri, pretinzi, aștepți de la alții servicii & favoruri, în schimbul banilor investiți. Pelerinajul este întruchiparea ideii de dăruire. A dăruirii de sine. Naratorul ajunge, în cele din urmă, într-un lagăr de concentrare, ca deținut politic. Fusese găsit în mijlocul unui grup de rugători, închinători, fără acte și fără putința de a explica de ce era acolo...Lagărul l-a făcut să slăbească seriosly. Această sugestie a obezității pierdute mi se pare esențialmente ironică, pe fundalul unei înfometări programatice a deținuților. Lumea occidentală nu știe ce este foamea, lipsurile, renunțările de nevoie. Acolo este exces, și e deficitar însuși deficitul. Lagărul de muncă chinez își propune să amelioreze omul, să-l reeduce și să-l orienteze spre alte principii, idei, valori, aspirații.  

Romanul lui Kracht este o scriere capabilă să zdruncine confortul și liniștea majorității celor care-și găsesc fericirea mai ales în zumzetul de aer condiționat al mall-ului sau în turismul all inclusive. Viața adevărată, autentică, pare să ne confirme autorul - este în altă parte!     

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
15 juin 2015 1 15 /06 /juin /2015 07:56

Pe Vadim Neselovskyi l-am ascultat pentru prima oară live anul trecut, la Tulcea. La ediția inaugurală a festivalului DobroJazz. Atunci nu era lider, era doar pianistul invitat a lui Moscow Art Trio. A avut o prestație extraordinară!

În 14 iunie Neselovskyi a prezentat împreună cu Arkadyi Shilkloper  programul DUO for ONE, la Institutul Francez din București.

Trebuie spus din capul locului că este prima întîlnire la București a doi jazzmeni de un așa calibru, care vin din țări vecine, Neselovskyi este ucrainean, iar Shilkloper - rus, cu discrete rădăcini evreiești.  Ei cîntă de ceva vreme împreună, au și două discuri deja editate: Last Snow (2013) și Krai (2014). Pe primul apărea o piesă care a dat genericul acestui program, Duo for One, care va deveni un brand pentru jazzul în formula de duo: pian & instrumente de suflat.  Unde intrepătrunderea rezonanțelor sonore este nu doar una spațială, ci și fizică.  

foto  © vladimir bulat, 14.06.2015

foto © vladimir bulat, 14.06.2015

Neselovskyi în acest moment se află aproape de apogeul creativității sale. Iar aceasta întîlnește în chip perfect măiestria fantastică, disponibilitățile și maturitatea artistică a lui Shilkloper. Astfel că cei doi pot oferi adevărate momente de reverie componistică și interpretativă, pe care nu le mai poți întîlni la artiștii cu o agendă vînjos „articulată” de operatorii culturali, de producători, manageri, agenți etc. Este chiar acea diferență pe care ți-o poți permite cînd ești un creator perfect liber, relaxat, sincer și instruit într-o școală muzicală de factură clasică, cum a fost cea a fostului imperiu sovietic! Nu mi-este frică să o spun: școala sovietică de artă a fost una inegalabilă. E oare întîmplător, că Vadim Neselovskyi este Assistant Professor la Berklee College of Music?  Iar Misha Aplerin este profesor la Academia de muzică din Oslo? Că Patricia Kopatchinskaja, Khatia Buniatishvilli, Vladimir Spivakov,  Eduard Kunz și Evgeny Kissin - sunt printre cei mai cotați și apreciați interpreți de repertoriu clasic din lume, și acest fapt e mai presus de orice tăgadă...Asta ca să mă refer doar la cei din generația mai tînără. Nu-mi propun să fiu polemic. Constat și consemnez. O spune răspicat și un fantastic muzician de origine armeană, foarte apreciat și la noi în România, Tigran Hamasian. Și nu oriunde, ci în The Guardian, poate cea mai serioasă publicație de mare tiraj europeană: "We can be grateful to the old Soviet Union that we had classical education systems in place". Marele și autenticul jazz ne este dăruit de oameni cu o solidă instrucție clasică, însușită pe lîngă mari profesori.

Ei bine, astfel tranșate lucrurile, pot conchide că am asistat aseară la un show indimenticabil, cum nu se întîmplă prea des. Cel puțin nu - la București!

foto  © vladimir bulat, 14.06.2015

foto © vladimir bulat, 14.06.2015

Repost 0
10 juin 2015 3 10 /06 /juin /2015 11:41
Vedere de ansamblu asupra mănăstirii Aiud. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Vedere de ansamblu asupra mănăstirii Aiud. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Aiudul este astăzi un loc aproape uitat pe harta României europene. Este în județul Alba. Conul de umbră în care a fost lăsat acesta e dat și de trecutul comunist, cu experiențele sale diabolice, îndreptate împotriva oamenilor. Iar cel mai înfricoșător lucru adie dinspre Penitenciarul Aiud, prin care au trecut peste 14.000 de suflete ale poporului român - pentru singurul motiv, că nu s-au împăcat cu noile realități socialiste. Peste 600 dintre aceștia au murit între zidurile acestui penitenciar. Dar și celor care au supraviețuit li s-a mutilat viața, destinul, cariera, familiile...astfel că existența lor a fost o continuarea a acestei recluziuni.

Se pare, că majoritatea celor care au murit în perioada 1948-1964 nici nu au morminte; osemnitele lor au fost aruncate în apele Mureșului, și în Rîpa Robilor. Rămășițele onora au fost găsite, exumate, și așezate cu grijă și credință sub capela Calvarul Aiudului. În toamna trecută Bunul Dumnezeu a rînduit să ne închinăm și noi la acele sfinte moaște.

În preajma acestui impresionant monument, care o vreme a funcționat ca schit, și care mie îmi evocă scena purtării Trupului lui Iisus de către îngeri - în Liturghia Îngerească - se înalță un impresionant așezămînt monahal, biserica purtînd hramul Înălțarea Sfintei Cruci

Edificiul este proiectat de arhitectul timișorean Radu Mihăilescu, și conține următoarele compartimente: Biserica mare, paraclisul capela episcopului și chiliile monahilor pe două nivele; osuarul, spații expoziționale, biblioteca, laboratorul de studii martirologice, amfiteatru, rotonda-clepsidră. Este un ansamblu grandios, impresionant, unic, care definește cel mai bine opera de maturitate maximă atît a arhitectului, dar și acelora care înțeleg și doresc să susțină opera de reconstrucție a conștiinței martirice prin Hristos, precum și a acelora care pledează și susțin refacerea temeinică a demnității noastre ca neam creștin.  

Ceea ce se dezvoltă la periferia Aiudului este o chintesență a întîlnirii binecuvîntate dintre trăirea și simțirea duhovnicească, pulsația și verva creatoare a omului, precum și dialogul acestuia cu întreaga tradiție a civilizației urbane și țărănești. Aici devine limpede pentru orice minte trează și dotată cu toate resursele discernămîntului, că anume în acest recipient se va forja viitorul spiritual autentic al poporului român. Acum e ca un vin tînăr, temerar, clocotitor, dar va veni faza înțelepțirii superioare, apoteoza înțelegerii luminate de Duhul, și nu e prea departe ziua aceea, căci Dumnezeu veghează asupra sfinților Săi, asupra celor care Îi cinstesc numele, măreția, lumea zidită prin iubire și cuvînt. Rîpa Robilor este spuzită astăzi de sfinți mărturisitori, mucenici, ostași ai lui Hristos! Miopi sunt cei ce se uită și nu văd. Sau orbi și amorțiți cu totul. 

Nu poate fi decît o continuă minune pogorîtă de la Dumnezeu, faptul că se întîmplă acolo lucruri atît de copleșitoare, rafinate și prea necesare, care sunt de fapt dincolo de putința autorului de a le descrie, de aceea am decis să mă opresc deocamdată, pentru a pune imagini, care și acestea (îmi dau seama) sunt prea vagi și neputincioase. Dar cer ajutor de la Dumnezeu, și tuturor martirilor care au pătimit pentru Hristos, să pot mărturisi cît mai multor conștiințe și persoane creștine (și nu numai!) despre lucrurile Sale indimenticabile, de nespus!             

Biserica mare. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Biserica mare. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Vedere din osuar. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Vedere din osuar. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

chiliile mănăstirești. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

chiliile mănăstirești. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Biserica mare văzută dintre trapeză. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Biserica mare văzută dintre trapeză. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Luminatorul de de-asupra viitoarei biblioteci. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Luminatorul de de-asupra viitoarei biblioteci. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Intrarea spre spațiile de expunere și amfiteatru. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Intrarea spre spațiile de expunere și amfiteatru. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Fragment de candelabru din naosul bisericii mari. Autor: Virgil Scripcariu. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Fragment de candelabru din naosul bisericii mari. Autor: Virgil Scripcariu. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

„Fericiți cei prigoniți pentru draptate, că acelora este Împărăția Cerurilor”, este gravat pe crucea mare. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

„Fericiți cei prigoniți pentru draptate, că acelora este Împărăția Cerurilor”, este gravat pe crucea mare. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

capela Calvarul Aiudului și rampa de acces spre mănăstirea Aiud. Foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

capela Calvarul Aiudului și rampa de acces spre mănăstirea Aiud. Foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Repost 0
9 juin 2015 2 09 /06 /juin /2015 00:03
foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Metamorphosis-Mimesis - și-a intitulat Marta Jakobovits expoziția de la Palatul Mogoșoaia (9 mai-10 iunie). Ceramica acestei artiste reprezintă una din cele mai percutante dovezi a faptului, că actul artistic poate fi la fel de firesc ca și reflexul de a respira, clipitul din ochi, pulsația inimii sau salturile vrăbiuțelor...Nimic ostentativ, declarativ, vocal. Artista reia ritualurile și mișcările naturii, le urmărește precum un spion, și o imită - de aici, memesis. Prezența pietrelor, a învelișurilor de mesteceni, a frunzelor și a eșantioanelor de metal ruginit, sunt martori discreți ai atitudinii artistei, care-și anulează creativitatea, prin comparația pe care o face între propria manualitate, și cea nevăzută, a naturii, a naturalului. Cu alte cuvinte, obiectele sau mini-instalațiile Martei Jakobovits sunt proiecții ale convingerii, că artistul este, temeinic, supusul naturii, al materialităților, texturilor, abisurilor. Asta nu însemnează însă, că hazardul, nu-și poate revendica deplin dreptul la existență. Focul, angobele, pigmenții și acizii pot „juca” și feste: sunt lucruri pe care artistul le poate converti, ca să spunem post-factum, într-un vector estetic, spectacular. Sunt lucruri care reușesc în pofida efortului nostru, sau a actului nostru mental, asumat. Prin sfidarea vagului. Ceramica este un astfel de domeniu. Tocmai de aceea, ca nicăieri în alte medii ale artelor plastice, ceramica este mereu suprinzătoare, sortită originalității, dar și eșecului, deopotrivă. Granița dintre artă și artizanat, estetic și utilitar - fragilă, problematică, uneori chiar indecidabilă. Dar Marta Jakobovits a tranșat, irepetabil, această dilemă.

 

ÎN AER rămîne rădăcina ta, aici,

în aer.

Unde ce-i lumesc bulgăre se face de pămînt,

suflare - și - lut” (Paul Celan).       

foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
8 juin 2015 1 08 /06 /juin /2015 11:30

zice Léon Bloy - aceea de a nu fi sfânt”.

Cu aceste cuvinte își încheia ieri - în Duminica Tuturor Sfinților - cuvîntul de învățătură de la finele Dumnezeieștii Liturghii, P.S. Alexander Golitzin, episcopul de Toledo al Diocezei Bulgare (SUA), în biserica mănăstirii Stavropoleos din București.

Este a doua oară cînd această personalitate a ortodoxiei contemporane coslujește la altarul vechiului locaș. Acum aproape un deceniu era ieromonah, acum a revenit cu statutul de deținător al catedrei episcopale. Dar a rămas aceeași persoană. Este absolut impresionant să vezi, cum arată și trăiește un autentic ortodox, devenit ierarh, în tumultuoasa lume a SUA: slujește și binecuvîntează discret, fără emfază, vorbește rar, înțelept, cu maximă claritate, și-i privește pe cei din preajma-i cu deplina speranță că oricare poate păși sau este deja pe calea sfințeniei. Tocmai de aceea, în scurta dar atît de consistenta sa predică, P.S. Alexander a vorbit mai ales despre lucrarea Sfîntului Duh, Care s-a revărsat peste noi la nașterea bisericii, și mereu ne unește pe toți, și pe cei din trecut, și pe cei de pe murii pictați ai locașului sfînt, dar și pe cei pe care i-am cunoscut și îi cunoaștem aievea, acum. Pogorîrea Sfîntului Duh ne adună pe toți laolaltă, pentru că suntem Corpul Bisericii, iar Aceasta - Una este.

În lumea românească s-au tradus doar două dintre scrierile sale, și se cunosc acestea: Mistagogia — experiența lui Dumnezeu în Ortodoxie. Studii de teologie mistică (ed. Deisis, 1998) și Mărturia vie s Sfântului Munte (Institutul Biblic și de Misiune a BOR, 2006). Desigur, bibliografia vlădicăi este mult mai consistentă. 

Cît de frumoasă a fost Duminica Tuturor Sfinților după rostirea P.S. Alexander Golitzin, care a pus busola conștiinței noastre să fie mereu orientată, cu bucurie, spre Hristos, la Care putem ajunge alături de oameni, și prin semenii noștri! 

Repost 0
5 juin 2015 5 05 /06 /juin /2015 18:56
foto: ©vladimir bulat, 25.01.2011.

foto: ©vladimir bulat, 25.01.2011.

Probabil că deja puțină lume își mai amintește de existența acestei bijuterii arhitecturale, în preajma fostei Hale Matache, în Piața Dr. Haralambie Botescu, al cărui bust (dezvelit în 1923) se află și astăzi vis-a-vis de fosta hală. Cei implicați sau mai puțin interesați deplîng dispariția, în 2013, a acestei remarcabile construcții cu carcasă de metal, care a fost Hala Matache. Dar dispariția imobilului cu fațadă neo-gotică, și cu o impresionantă curte interioară - nu o mai regretă nimeni. Și mai puțini, probabil, își dau seama astăzi că aceasta a fost pusă la pămînt cu un singur scop: degajarea terenului, în vederea concesionării ulterioare. Amplasarea lui în ușor unghi față de axul arterei, parte din proiectul Calea Victoriei-Buzești-Uranus, nu deranja în niciun fel evoluția și dezvoltarea acestuia.

Totuși, imobilul a fost demolat cu puțin înainte ca tronsonul Buzești să fie dat în folosință, la începutul anului 2014. O victimă colaterală? Dar de ce atîta crizime, față de un monument care figurează deja pe o carte poștală de la 1900? Era deci mai vechi decît însăși Hala Matache, pe care primarul urbei dorea să o refacă, după vechile planuri, cu structurile metalice demontate. Or mai fi, oare, pe undeva acestea? Mă refer la artefactele originare. Sau e doar un vis frumos, să mai credem că se pot recupera,reinstala, readuce la funcționalitatea pentru care au fost cîndva turnate?

Am avut ocazia și plăcerea să văd și să fotografiez pe îndelete imobilul dispărut, și despre care nici măcar nu se mai vorbește.  

foto: ©vladimir bulat, 25.01.2011.

foto: ©vladimir bulat, 25.01.2011.

Acesta era balconul de de-asupra porții prin care se pătrundea într-o curte interioară, care dacă s-ar fi păstrat, ar fi fost un reper al felului în care se concepea pe vremuri un fel de patio bucureștean. Ei bine, poarta ea însăși era un exemplu de feronerie urbană, și care nu mai e. Asta pentru că în mintea unora e doar „fier vechi”, cantitate de metal, care nu reprezintă nicio altă valoare, decît una strict pecuniară, foarte măruntă...

Îmi povestea un arhitect, recent, că dacă acea casă supraviețuia putea beneficia de o restraurare adecvată, și primea o binemeritată destinație publică - spre folosul comunității, cartierului, cu o pătură socială defavorizată, deloc puțin numeroasă. Mai mult, Bucureștiul conserva un specimen rar de arhitectură neo-gotică, un revival atît de drag perioadei romantice din perioada 1870-1880, și din jurul lui 1900. Ei bine, cineva a decis altfel, dintr-un calcul mult mai meschin, care confirmă că orașele nu produc doar genii, ci și mediocrități mult mai numeroase decît acestea. Bucureștiul a pierdut din prostie omenească o capodoperă arhitecturală. Și cred cu tărie, că specialiștii domeniului îmi vor da dreptate! Fie ca această barbarie (încă una!) să fie pe conștiința celor care, fiind puși la pîrgiile orașului să-l protejeze, să-l facă să fie viu și să înflorească - îl mutilează, îl urîțesc fără milă și din oportunism crează „parcele”, spre a fi scoase ulterior la mezat.      

foto: ©vladimir bulat, 25.01.2011.

foto: ©vladimir bulat, 25.01.2011.

Repost 0
3 juin 2015 3 03 /06 /juin /2015 15:38

Nu am știut despre el nimic. Până nu i-am descoperit mormîntul. Din întîmplare. Dar ceea ce am văzut - m-a încîntat. E, poate, dintre cele mai cuviincioase locuri de veci din Cimitirul Central din Chișinău. Pentru că și biografia sa spune, că Gheorghe I. Cozub a fost un om cuviincios, de onoare și un adevărat și creator oenolog, cel care e responsabil de multe bijuterii bahice moldovenești. A fost printre victimele așa-zisei perioade a restructurării sistemului sovietic (campania anti-antialcoolică, care a debutat în mai 1985), înainte ca acesta să se fi prăbușit cu totul, spre a nu mai fi...

Monumentul funerar este din marmoră neagră, în care e cioplit chipul celui trecut din această lume, precum și un butaș de viță-de-vie. 

Gheorghe I. Cozub este cel care a dus faima vinului Xeres (Xérès) pe noi culmi, și a făcut ca despre acest vin să se vorbească pe plan internațional, conferindu-i noi și neașteptate valențe, față de cel spaniol, originar. Acum vinurile Xeres de Ialoveni sunt un brand în sine. Recunoscut internațional. Și existența acestuia o datorăm celui care a fost maestrul-oenolog, Gheorghe I. Cozub (1937-2009).

Mormîntul lui Gheorghe Cozub. foto: © vladimir bulat, 2015.

Mormîntul lui Gheorghe Cozub. foto: © vladimir bulat, 2015.

Epitaful e gravat în limba rusă. Acesta rezumă esența existenței acestui om, despre care moldovenii știu puține. Dar ar trebui să știe - pentru a-i cinsti memoria, opera și viața bogată pe care a trăit-o, plină de demnitate, profesionalism, dăruire și iubire pentru vița-de-vie, și toate splendorile ce se pot rafina din mustul ei unic. 

Tălmăcirea de pe acest epitafiu ar suna astfel:

 

Să umplem cupa cu sucul viței,

pînă arșița e încă de răsărit ascunsă,

Tu spui, că vinul e amar? În el e tăinuit - 

Adevărul.  Acesta este amar oricînd.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri
commenter cet article
22 mai 2015 5 22 /05 /mai /2015 12:20

„Doamne, cine a dat crezare auzului nostru?

și cui i s”a descoperit brațul Domnului?

Noi ca pe un copil L-am vestit înainte-I,

ca pe o rădăcină în pământ însetat: 

nu are chip și nici mărire;

noi L-am văzut,

dar El n”avea nici chip, nici frumusețe”

 

(Cartea Profetului Isaia, cap. 53, 1-2

tălmăcire de Bartolomeu Anania, ed.Anastasia 1999, p. 209)

Foto: © vladimir bulat. Vedere spre absdida altarului - Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni, Alba-Iulia, 2015. Zugrav: Ioan Popa.

Foto: © vladimir bulat. Vedere spre absdida altarului - Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni, Alba-Iulia, 2015. Zugrav: Ioan Popa.

Prin apăsarea pe imagine se poate vedea mărită.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
20 mai 2015 3 20 /05 /mai /2015 23:53

Minunea aceasta arhitecturală și iconografică are 2 uși diferite.

Doar două.

Una principală - PORTALUL, cu eleganta pisanie lucrată în frescă de-asupra. Și una, laterală ș secundară - destinată doar preoților și slujitorilor altarului. Orfevrăria acestora a fost lucrată de sculptorul creștin Virgil Scripcariu, alături de Bogdan Popa (orfevrier) și Andrei Răileanu (sculptor).

Lui Virgil Scripcariu îi aparține și iconostasul cu un singur registru, ca-n primele veacuri creștine, realizat din lemn masiv, precum  și elegantul candelabru, lucrat tot din lemn, cu inserturi metalice. Acesta din urmă îndeplinește și funcția de suport iluministic pentru intradosul turlei bisericii - punînd în valoare Pantocratorul monumental, înconjurat de serafimi.

Amîndouă ușile, precum și iconostasul alături de candelabru - întregesc în chip împlinitor podoaba decorativă a bisericii.

ALILUIA!

Foto: © vladimir bulat, 16-17 mai 2015.

Foto: © vladimir bulat, 16-17 mai 2015.

Ușile bisericii Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Ușile bisericii Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Caleb și Iosua cu ciorchinele de poamă (Numerii, 13, 23-26)

Caleb și Iosua cu ciorchinele de poamă (Numerii, 13, 23-26)

Partea din interior a ușii preoțești, cu o imagine unică la noi: Hristos-Teasc, motiv recurent în lumea apuseană

Partea din interior a ușii preoțești, cu o imagine unică la noi: Hristos-Teasc, motiv recurent în lumea apuseană

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia ochiuldeveghe
commenter cet article
19 mai 2015 2 19 /05 /mai /2015 13:28

Un rar și minunat exemplu de parteneriat: preot-ctitor-arhitect-iconar-sculptor-artist-decorator, Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni, din Cartier Nou-II, din coasta vechii cetăți a Albei-Iulia, a fost sfințită în Duminica Orbului din naștere (Ioan, 9, 1-38).

Pînă să apuc să fac o analiză mai atentă și detaliată a complexului program arhitectural, iconografic și teologic al acestei biserici din inima Ardealului, doresc să arăt o selecție de imagini, care să ilustreze cît mai explicit această podoabă unică  - Trup Viu al prezenței lui Hristos aici, pe pămînt.

Trebuie să spun din capul locului că ceea ce părea cu ani în urmă o utopie, cînd arhitectul Dorin Ștefan propunea acest proiect pentru un concurs de arhitectură, s-a dezvoltat începînd cu 2007 pentru un client privat din Alba-Iulia, și s-a împlinit acum. După 8 ani de zile (piatra de temelie a fost pusă la 31 mai 2007), ctitorul și-a văzut visul împlinit, întruchipat, iar biserica răsăritului - creștinătatea - a primit în dar unul din cele mai consistente și inovatoare chivote pentru slava și slujirea Domnului, denumit de preotul teolog, Jan Nicolae, Arca Noetică.

 

Avem în față, fără tăgadă, „o Realitate cerească deplină, în același timp viitoare și eternă” (diacon Ioan I. Ică jr. apud Jan Nicolae, ARCA NOETICĂ și ROTULUS-ul Împărăției...p.432), o încrucișare fertilă a tradiției apostolice cu cea contemporană, în plin proces de regîndire, afirmare, căutare, sintetizare, re-evaluare. 

Foto: © vladimir bulat, 16-17 mai 2015.

Foto: © vladimir bulat, 16-17 mai 2015.

Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia ochiuldeveghe
commenter cet article