Acest soptuos și luxos album, de 34 / 27, 5 cm., cu 192 de pagini și imagini inedite, cu un nu mai puțin inedit Jurnal al lui Mihail GRECU, a apărut la Moscova în anul 2009. Se numește - Pictura. Despre vizibil și ascuns. Trebuie să recunosc că am auzit doar de el, se zvonea prin Chișinău, că maestrul Grecu a fost „canonizat” de Moscova printr-un album, în care s-au publicat și file de jurnal. Au trecut aproape 6 ani, și-l țin în mînă, primit fiind de la însăși cei care au tradus, îngrijit și impulsionat apariția acestei monumentale ediții: Tamara Grecu-Peicev și Dumităr Peicev, moștenitorii operei lui Mihail GRECU (1916-1998), cu următoarea dedicație:
„Mă simt fericită - în sfîrșit, că acest album va nimeni în mîinile unui specialist - critic de artă - de marcă!
Vă doresc, dragă domnule Vlad Bulat, ca creația maestrului Grecu să fie studiată încă mai profund!
Mulți ani rodnici!
Tamara Grecu-Peicev / 18 sept. 2015”.
Ei bine, această carte este esențialmente epocală, fără nicio îndoială. Este constituită din trei părți. Se deschide prin spicuiri din jurnalul găsit, după o nenoricire care s-a abătut asupra atelierului maestrului, de către pictorul Dumităr Peicev... E vorba de niște caiete care acoperă o perioadă cuprinsă între anii 1975-1990 (pag. 7-94). Apoi e vorba despre pictura lui M.G. (pag. 97-162). După care se alătură un grupaj de corespondență, biografia, cronologia și un set de fotografii istorice legate de viața și opera artistului (p-163-190). Gîndurile artistului au fost traduse în rusă de către dna Tamara Grecu-Peicev. La fel și corespondența, care nu era în limba rusă. Tot aici se află și scrisorile lui Constantin Noica, către Mihail GRECU. Fac o paranteză, pentru a spune că la un moment dat l-am contactat pe dl. Gabriel Liiceanu, responsabilul de arhivă a filosofului Constantin Noica, întrebîndu-l dacă aceasta conține scrisori de la pictorul basarabean Mihail Grecu, iar acesta mi-a răspuns că nici nu a auzit de numele acestuia...În ambele, filosoful român face apel la minunatele scrisori ale lui Grecu! Cum se face atunci, că „moralistul Liiceanu” nu a dat niciodată de acestea? Sau ceea ce a trezit interesul lui Noica, nu e la fel de interesant pentru actualul Liiceanu? Îl las pe Dumnezeu să judece. Dar rămîne un document al epocii, că particula întru a fost un prilej de dialog între Noica și Grecu.
Albumul editat la Moscova este, din punctul meu de vedere, o palmă usturătoare dată întregii noastre bățoșenii culturale, celei românești mai ales, pentru că niciodată, nimeni, din România postbelică nu a acordat atîta atenție și amploare picturii și personalității lui Mihail GRECU, așa cum au făcut-o cei din Rusia. Cum se face că cel mai reliefat și mai de anvergură artist de dincolo de Prut este asimilat și înțeles mai ales de cei alogeni, și este aproape ignorat de români, de cei pe care opera lui GRECU îi analizează? Fostul imperiu sovietic este mai atent cu valorile, decît o face statul român cu ai săi conaționali. Să fiu onest, nu mă miră deloc acest lucru. Pentru că moldovenii din provincia ruptă, și încă nerecuperată de România, au avut ce învăța de la marea tradiție culturală rusă, în materie de muzică, film, literatură, arte vizuale...numai faptul că oricare dintre ei putea ceti în original Tolstoi, Dostoievsky, Cehov, Ahmatova, Mandelștam, Daniil Andreev, Bunin, Șolohov, Boris Pasternak, Țvetaeva etc - e deja un bagaj uriaș, imposibil de evaluat...Iar accesul la Ermitaj și Muzeul Rus, Galeria Tretyakov, Muzeul de Etnografie din Sankt-Peterburg, făcea pe oricine capabil să dialogheze de la egal la egal - azi cînd sunt deschise granițele lumii - cu orice tradiție universală, dacă tot veni vorba.
De aceea, în concluzie, nu pot să spun că mă miră apariția unui astfel de album ca cel dedicat lui Mihail GRECU anume la Moscova, și nu la Chișinău sau București. Pentru aceste două capitale românești sunt proiecțiile unor culturi mici, provinciale, parohiale, fără respirație mesianică, universalistă. În treacăt fie spus, la recitalul violonistei Alexandrei Conunova la International Tchaikovsky Competition (care a cîștigat premiul III) a asistat și șeful statului rus, iar cîștigarea medaliei de aur la secțiunea violoncel de către românul Andrei-Ionuț Ioniță, a produs doar un slab ecou în țara noastră. Zilele trecute Conunova a primit titlul onorific Maestru în Artă, de la statul moldovenesc...Iar Andrei-Ionuț Ioniță va avea în curînd un recital de zile mari la Teatrul Mariinsky, din Sankt-Petersburg. Asta așa, ca să punctăm niște diferențe...
Cartea aceasta, care a prilejuit aceste fugare notații (deocamdată), ne arată un M.G. nu doar ca pe un înlăcărat artist experimentalist, inovator, un neastîmpărat căutător de forme noi, un pictor profund, serios, ci și ca un gînditor care-și punea foarte adînc problema statutului imaginii în raport cu realitatea, cu artistul însuși, precum și rolul acestuia din urmă în structurarea și apariția unei reprezentări. Scria aceste lucruri, le consemna, și se întreba care e în general rolul unui creator în lumea civilzată, se baza pe lecturi la zi, și pe propriile meditații asupra artei, lumii, cosmosului.
