Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

30 octobre 2014 4 30 /10 /octobre /2014 09:26

Marele inovator J. M. W. Turner (1775-1851), care trăieşte acum un nou triumf, a fost vizitat la un moment dat în galeria sa dinQueen Anna Street de către Monro of Novar, care-i propusese să cumpere tot ce era expus acolo! Excentricul artist ar fi răspuns: "No! I won't, I can't . . . besides, I can't be bothered. Good evening."

Artistul Turner este o personalitate iconică a culturii britanice, iar Turner Prize, care se acordă din anul 1984, este una dintre distincţiile publice cele mai controversate ale artei contemporane. 

Ne place sau nu, dar premiul Turner este într-o oarecare măsură o veritabilă "hîrtie de turnesol" a domeniului vizual actual, în materie de pictură, sculptură, artă video şi design. Or, ambiţiile tuturor, care-şi doresc o poziţionare pe valul actualităţii, se îndreaptă spre Londra...spre ce "fierbe" şi "brodeşte" acolo.

De acolo ne vine şi filmul Mr. Turner, scris şi regizat de septuagenarul Mike Leigh, care cred că şi-a turnat acum filmul vieţii, poate chiar cel din urmă!

Pot spune cu mîna pe inimă că e cel maiimpresionant şi veridic film despre un artist, pe care l-am văzut pînă acum. Regizorul Mike Leigh şi-a propus să fie un ins sincer, debordant de sincer şi de obiectiv. Asta face ca cele două ore şi jumătate să nu ţi se pară o corvoadă, ci chiar să fie o imensă plăcere, că ai făcut parte din reconstituirea acelui univers al unei lumi în plină mişcare şi transformare (apariţia căilor ferate, ascensiunea fotografiei, profunde mutaţii ale conştiinţei moderne etc.). Plus de asta, pe lîngă Turner se perindă mari personalităţi ale culturii vizuale britanice ale vremii: John Constable, Benjamin Haydon, John Ruskin, Clarkson Stanfield, David Roberts, Henry William Pickersgill,  şi lista ar putea fi expandată...

La un moment dat apare culpul monarhic, Queen Victoria şi Prince Albert, care navighează prin marea de tablouri cu multiple şi cel mai adesea ridicole scene de gen, în faţa cărora se entuziasmează, ca înaintea celor semnate de Turner să facă mutre nemulţimite, îngreţoşate de-a binelea...Regizorul îl plasează pe pictor în poziţia de a afla despre atitudinea zeflemitoare a familiei regale, astfel că un contrast între gustul şi estetica împărtăşite de augusta pereche şi a anturajului acesteia şi arta lui Turner - să capete dimensiuni ireconciliabile, fără a însemna că e vorba despre o speculaţie istorică. Chiar deloc. Arta lui Turner a marcat cu adevărat un prag, o graniţă, în modul în care receptarea publică s-a coagulat sau s-a disipat în jurul acesteia. Altfel spus, Turner a anulat pictura, în timp ce pînă la el pictura era suverană, un vehicul al unei ferme poziţionări publice şi sociale. Turner nu a făcut din arta sa un mijloc de profit, dimpotrivă. El trăia prin artă, şi prin libertatea de a se exprima plastic, în desen, pictură, meditaţie asupra impactului luminii asupra lumii, obiectelor, oamenilor. Din film vedem că a avut parte numai de oameni devotaţi, care i-au suportat şi transgresat nazurile, umorile, bolile, toanele, ciudăţeniile, poate chiar lipsa de emotivitate, de compasiune etc. Cei din anturajul lui l-au protejat şi au crezut în menirea sa. Vedem un Turner cu nişte repere paradoxale, bunăoară l-a apărat pe înaintaşul său, Claude Lorrain, în timpul unei filipici la care era supus de tînărul şi preţiosul John Ruskin. Acesta din urmă susţinea că Lorrain este datat, un om al epocii sale, care a lăsat o pictură uscată, fadă şi precaută. Ruskin persifla pe seama faptului că strămoşul picturii engleze se temea să picteze mai mult decît malurile şi coastele Imperiului...Prin asta vedea o slăbiciune. Şi îl îngăduia pe Turner, care înfrunta stihiile, topea în pînzele sale tot tumultul mărilor, a turbulenţelor acvatice, a luminii, aburilor, ceţii etc. Se ştie, bunăoară, cum deja bătrînul artist a rugat să fie legat de catargul unei nave, ca să vadă şi să simtă cum ambarcaţiunea înfruntă stihia, valurile uriaşe, soarele copleşit de nori şi de vînt. Turner i-a replicat temerarului Ruskin, că Lorrain a fost un geniu, care ştia exact ce face, şi care deosebea o "friptură de miel, de una de viţel"... În 1846 acelaşi Ruskin scria, că pictura lui Turner este un indicative of mental disease”. 

Snowstorm_J.M.W.-Turner--Tate.jpg 

Snowstorm, 1842, Tate Gallery, London

Este una dintre lucrările sale cele mai cunoscute, în care gradul se abstractizare atinge cote nemaiîntîlnite în istoria artei. Este printre piesele care pot fi responsabile pentru tot ce a urmat peste cîteva decenii, culminînd cu impresionismul, post-impresionismul, pînă la abstracţia lirică din cultura americană. Cam asta-şi propune şi o expoziţie recent deschisă la Tate Britain, intitulată Late Turner: Painting Set Free

Filmul Mr. Turner este despre un artist în declin, prolific, paradoxal, ex-centric, a cărui operă nu a făcut parte din "pluton", nici nu a putut fi definită cu claritate nici în epocă, nici după dispariţia sa. Doar posteritatea, după o mutaţie profundă a conştiinţei europene, urmare a dezintegrării cîtorva imperii (Otoman, Ţarist, Habsburgic), şi a primului război mondial, l-a redescoperit pe Turner, proclamîndu-l un precursor, un proto-părinte al avangardelor de orice fel; iar pe de altă parte, regizorul însuşi se interpune ca un alter ego al modelului Turner...

Cuvintele din titlul îi aparţin lui J.M.W. Turner, le-a pronunţat pe patul de moarte, fiind ultimul lui gînd. O convingere de dragul căreia a trăit, creat, visat, iubit.  

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Cinemateque
commenter cet article
29 octobre 2014 3 29 /10 /octobre /2014 08:15

s-a afirmat că ninsoarea de sîmbătă/duminică a fost cea mai timpurie din ultimul pătrar de secol...În general, statisticile mă lasă rece, nu însă și admirația pentru frumusețe! Aceasta este constantă, provocatoare. Iar primii fulgi, și apoi cea dintîi zăpadă a anului - țin pentru mine de ceva mitic, irepetabil. Am surprins cîteva aspecte ale întîlnirii noastre, și a naturii încă tomnatece, cu albul căzut din cer...

Imagini-6891.JPG

Imagini-6904.JPG

Imagini-6910.JPG

Imagini-6893.JPG

Imagini-6899.JPG 

Imagini-6909.JPG

Imagini-6898.JPG

Imagini-6896.JPG

foto>  © vladimir bulat, 25-26 octombrie, 2014

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Diariu
commenter cet article
25 octobre 2014 6 25 /10 /octobre /2014 03:32

La moartea harismaticului ziarist american Benjamin C. Bradlee s-a amintit de tărăşenia cu Janet Cooke (Janet Cooke affair), care a primit Premiul Pulitzer, în 1981, pentru un reportaj imaginar, publicat în Washignton Post, apoi redacţia a trebuit să-l returneze, întrucît s-a demonstrat că relatarea ziaristei despre un narcoman de 8 ani ("Jimmy's World"), s-a pomenit un fals intelectual! Acesta nu a existat niciodată, dar autoarea a motivat, apoi, decizia sa de a scrie un astfel de material prin faptul că "a pierdut două luni în căutarea unui astfel de personaj"! Desigur, premiul s-a înmînat apoi unei alte ziariste(Teresa Carpenter ), iar jurnalista de la Washignton Post a trebuit să demisioneze, devenind un personaj al unui lung scandal de presă. De ce mi-am amintit de asta? Pentru că în toiul acestui scandal mediatic, foştii angajatori ai ziaristei Janet Cooke, de la publicaţia The Blade, au adus în prim-plan faptul că nici cu diplomele universitare ale acesteia nu erau cu totul în ordine...

Controversial-Newspaper-Scandals-1.jpg

Altfel spus, presa se confrunta cu un caz flagrant de mistificare, şi semăna neîncredere, aducînd astfel în spaţiul public lucruri neadevărate, imaginare, fabricate de o minte instabilă, care ţineau de un domeniu al psihiatriei clasice, denumite de Karl Ludwig Kahlbaum, confabulaţie. Bref, într-un spaţiu al informaţiei pure şi al credibilităţii îndelung cultivate, în care era angajată atunci presa, o astfel de deviere, desigur, devenise un caz cu largi ecouri. Nu întîmplător, redactorul şef al publicaţiei, Benjamin C. Bradlee, a numit-o pe Cooke: ''pathological liar".

 

Problema care se pune acum foarte acut aceasta este: cum un caz izolat, cîndva, a putut deveni în timp o normă pentru aproape întreaga presă din lume? Cînd s-a produs această nefericită mutaţie, profundă, şi în folosul cui funcţionează, ca o normă?

 

Iar în România contemporană falsul, tupeul, minciuna şi incompetenţa, dar şi giumbuşlucurile - sunt "standardele" propulsării la cel mai înalt nivel, pînă-n vîrful (acuţit) al piramidei politice. Cu puţin noroc, poţi ajunge chiar şi preşedinte!

 

E limpede că trăim într-o lume devenită confabulatorie.

 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Radicalisme
commenter cet article
24 octobre 2014 5 24 /10 /octobre /2014 05:27

Lumea muzicală a Nordului mă fascinează demult! Este un invers al spaţiilor întinse, aerisite, cu perspective ample, cu o răcoare umedă cam permanent, de-a lungul întregului an. Cu ape multe, nesfîrşite parcă, cu munţi care se răstoarnă în ele, cu o civilizaţie parcă desprinsă din altă lume, decît cea a Europei...

 

De fapt, la originea acestei fascinaţii stă în chip clar muzica lui Jan Garbarek, pe care l-am descoperit  prin 1998; dacă-mi amintesc bine, era albumul Visible World. Mi-am dat seama că anume saxofonul e instrumentul care comunică cel mai bine magnetismul spaţiilor scandinave. Acesta face vădită şi auzibilă starea de melancolie, cenuşie şi visătoare a întregii peninsule. Garbarek m-a învăţat să simt acest univers, să-l înţeleg mai bine pe Knut Hamsun, cu opţiunile sale ideologice, politice, cu gustul său estetic...De fapt, cea mai lămuritoare şi amplă analiză - cel puţin pentru mine - a întreprins-o profesorul Michael Tucker, în eseul său Deep Song (EastNote, University of Hull Press,‎ 1999), în care întreaga operă muzicală a lui Garbarek este analizată prin pespectiva culturii tradiţionale scandinave, a rădăcinilor ei ancestrale, dar şi prin prisma resurselor culte: literare, vizuale, estetice, poetice...

 

Ei bine, vine puternic din spatele lui Garbarek un tînăr care nu se mai mulţumeşte să scoată tot ce este mai bun din multitudinea de saxofoane existente, ci îşi pune şi vocea la lucru. Are un registru de soprană, care întregeşte o personalitate muzicală complexă, cu mari disponibilităţi şi un spirit experimental practic nelimitat. Vorbim aici despre Håkon Kornstad (cu exact trei decenii mai tînăr decît Garbarek!). Are un număr mare şi importante colaborări în lumea scandinavă, un maldăr de albume, dar şi un debut recent la ECM, alături de pianistul Ketil Bjørnstad, compatriotul său, într-un proiect dedicat marelui poet britanic, din era barocului, John Donne.

 

Ce ar mai fi de spus despre Håkon Kornstad? Că trebuie ascultat pe viu! Şi acest lucru va fi cu putinţă, în 22 noiembrie, la GreenHours, în inima Bucureştiului, la ora 20. Un solo, în care va apărea într-o dublă ipostază, de muzician şi cîntăreţ de operă (plus mult echipament adiţional).

 

Pînă atunci însă, să ascultăm cîteva bijuterii din creaţia sa.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Jazzbolistică
commenter cet article
23 octobre 2014 4 23 /10 /octobre /2014 05:23

UTAG = Uniunea Teritorial-autonomă Găgăuzia sau Gagauzya.

 

ESTE un spaţiu geografic amplasat în sud-estul Basarabiei istorice. Acum este în componenţa Republicii Moldova, desprinsă formal de puterea de la Chişinău, pentru a se administra individual, cum se pricep mai bine găgăuzii. Au propriul "parlament", şi un başkan - lider politic şi administrativ. La turci başkan înseamnă primar. Găgăuzia este un spaţiu cu populaţie relativ compact găgăuză, dar sunt acolo şi moldoveni, bulgari, ucraineni ruşi ş.a.

 

Teritoriul este mărginit de Ucraina şi Moldova. Prin urmare, simpatiile lor, a găgăuzilor sunt incerte. Căci Rusia e statul care-i atrage, pe de o parte, şi Turcia, care oferă burse tinerilor, iar acest fapt poate să însemne şi o infuzie de islamizare, în condiţiile în care găgăuzii deşi sunt un popor turcic prin tradiţie, aici, în Basarabia au îmbrăţişat creştinismul răsăritean!

 

Acum fost cu foarte mulţi ani în urmă la Comrat - capitala oficială a enclavei etnice găgăuze. Eram prea fraged ca să fiu atunci atent la detalii şi specificităţi, dar îmi amintesc că oamenii de acolo vorbeau o limbă ciudată. Cineva din familia noastră - devenită prin alianţă - vorbeşte această limbă, fiind din satul Sadîc, vcare acum nici nu e în UTAG (circa 17 km. est de Comrat; pe atunci acolo se schimba autobuzul!). Nu am mai fost acolo de un sfert de veac. De aceea m-am bucurat nespus de reportajul fotografic al lui Petruţ Călinescu, care întregeşte imaginea unei lumi deloc schimbate de atunci. Dimpotrivă. Pare că acolo timpul s-a oprit în loc. Nu se urneşte, pentru că oamenii nu au un scop, un ţel, un program, şi nicio perpectivă viabilă!

 

Doar propagandă, manipulare, stagnare, diversiune...sărăcie.

 

E de remarcat, că această zonă este un minunat terroir pentru viţa de vie, unde se cultivă soiuri alese, dar vinificarea lasă încă mult de dorit. Totuşi, e de amintit de podgoriile de la Etulia, Başcalia, Farapontievca, Tomai ş.a. Poate că în viitor acesta va un domeniu din care va putea supravieţui onorabil populaţia din regiune?

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Radicalisme
commenter cet article
22 octobre 2014 3 22 /10 /octobre /2014 00:09

Un țipăt al inimii, o frisonantă analiză, o radiografiere a unui personaj pe care numai o minune îl mai poate scoate din cărți!

Un text pe care chiar mi-aș fi DORIT să-l scriu, dar este deja scris și semnat de Gabriel Liiceanu. Mi-l asum în întregime.

 

Aș schimba însă titlul: “Lăsați-ne în pacea noastră, domnule Ponta!!!”

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Pamflet
commenter cet article
20 octobre 2014 1 20 /10 /octobre /2014 02:57

Acum cîteva zile s-a anunțat deținătorul din 2014 a lui Man Booker Prize, cel mai important premiu conferit lumii literare de limbă engleză.

Este vorba despre australianul Richard Flanagan, pentru romanul The Narrow Road to the Deep North. Acest roman este o scriere de maximă importanță pentru scriitor, este rodul frămîntărilor și căutărilor sale literare de-a lungul a 12 ani. Autorul povestește pe larg despre geneza acestei scrieri. Este un roman care e la rădăcina tuturor scrierilor sale anterioare, și ne putem da seama de asta inclusiv prin intermediul celor două romane publicate deja la noi, Teroristul necunoscut (2009) și Cartea de pești a lui Gould (2011), ambele apărute la editura Paralela 45.

Geografia literaturii de azi este foarte alambicată, și imprevizibilă. Dacă, de pildă, Patrick Modiano destăinuie și analizează apropierea sa de locurile vechilor străzi și cvartale parisiene, de oamenii din imediata apropiere, Flanagan își plasează narațiunea în îndepărtata Burma, narează despre prizonierii de război din al II-lea Război Mondial, concret din 1943, prin amintirile tatălui său, Arch Flanagan, trecut prin experiența trenului morții.

O evocare a unei realități ce părea demult acoperită de uitare, chiar improbabile, dar revenite la întîlnirea cu eternitatea, grație unei opere literare, situate la limita dintre ficțiune, documentar și analiză psihologică...

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Delicii literare
commenter cet article
17 octobre 2014 5 17 /10 /octobre /2014 08:33

Nu este o judecată de valoare, este o constatare doar.

Aduc doar două exemple vizuale în acest sens.

Primo: Sala de așteptare a Gării Auto din Chișinău, cu un mozaic realizat în anii 80, adică acum vreo 40 de ani.

Secundo: O iederă care se unduiește liberă pe suprafața unui calcan, ocolind fanta unei ferestruici, în zona veche a Bucureștiului...

Imagini-2813.JPG

Imagini-6728.JPG

 

foto>  © vladimir bulat, 2014.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
16 octobre 2014 4 16 /10 /octobre /2014 06:31

Expoziția "Egon Schiele: Portraits" s-a deschis la Neue Galerie din New York, specializată în artă germană și austriacă.

Fraza din titlu am decupat-o din acest articol, apărut în NYTimes.

Poate că nu mi-ar fi atras atenția acest eseu dacă, recent aflat la Viena, nu aș fi admirat îndelung acest minunat autoportret al geniului picturii moderne austriece, la Muzeul Ludwig/mumok.

Este un portret de o tristețe sfîșietoare, lucrat in 1912, de maturitate, am putea afirma, dată fiind vîrsta fragedă la care l-a răpit  gripa pandemică a anului 1918, portret în care putem măsura uriașul talent cu care a fost dăruit acest copil teribil al vremurilor de decădere a unui glorios imperiu. Copil teribil a și rămas pentru întreaga istorie a artei de pînă azi! Desigur, că a fost un zbuciumat, un frenetic experimentalist, iar acest lucru se observă deja din anii studenției sale, 1906-09, la Academia de artă din Viena. Organizatoarea expoziției de la NY, Alessandra Comini, care este autoritatea absolută în studierea moştenirii lui Schiele, a pus accentul pe latura grafică a operei lui Schiele, formînd un ansamblu de 125 de lucrări pe hîrtie (cărbune, guașă, creion, tuș, acuarelă ș.a. materiale, pe care  Schiele le-a modelat în așa fel încît să percuteze cum numai pictura o poate face), și 11 piese în ulei, dar piesa de rezistență a acestei expoziții este, se pare, "Portrait of the Artist's Wife, Standing (Edith Schiele in Striped Dress)", pictată în 1915.

Alessandra Comini vorbește pe larg despre această expoziție în publicația Art in America. Ea susține că Schiele a mers/reprezentat dincolo de orice inhibiție, împingînd la limită franchețea cu care se poate vorbi despre sexualitate și pornografie. Ca o încununare a acestei atitudini este inclusă în expoziție și lucrarea The Red Host (1911), dintr-o colecție privată de la NY.  

Imagini-6092.JPG

Imagini-6093.JPG

foto>  © vladimir bulat, septembrie, 2014.    

 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Fragmente
commenter cet article
13 octobre 2014 1 13 /10 /octobre /2014 19:42

Cuvîntul divinaţie pare un arhaism, şi chiar este!

Mi-am amintit de asta aflîndu-mă în juriul proiectului ARTE în BUCUREŞTI 2014, cînd am descoperit lucrarea Iulia Toma cu acest nume, la Galeria Simeza. Am stat îndelung în faţa mini-instalaţiei care reprezenta două piese încadrabile în domeniul artei decorative, dar şi conceptual-intermedial, de fapt, este o operă minimalistă, care conservă un aspect al mitologiei oraşului pe de-o parte, iar pe de alta îmbălsămează un rudiment al artei ghicitului, întrezăririi sexului fătului, cînd acesta este încă nenăscut. Ciudat lucru să constaţi că astfel de practici încă mai sunt active, vii şi solicitate în vremea noastră! Or, tocmai acest "recul" a atras atenţia artistei, dar şi a noastră, a privitorilor. Desigur, s-ar părea, ce mare chestie! Poţi trece lejer şi p'alături pe lîngă o astfel de lucrare, deloc spectaculoasă, deloc atractivă, chiar anostă din punctul de vedere al reprezentării. Anti-spectaculară, aş spune. Este genul de cuminţenie dispărut aproape cu desăvîrşire din contextul artei noastre, care se manifestă ca un reflex al turbulenţelor din viaţa socială şi politică din ultimele decenii. Iulia Toma reuşeşte să fie în opoziţie cu astfel de atitudine, a cărei operă se ceteşte ca reacţionară în contextul unor frămîntări - e drept sterile - din sistemul artistic local. Ce şanse are, totuşi, o astfel de artă sî fie observată, promovată? Ea posedă ceva foarte preţios, care-i este definitoriu şi endemic, este profundă, iar această profunzime este stihială. Pare că tot ce face artista, este anume aşa. Pentru că are o predispoziţie pentru anume acest soi de reprezentare. Şi asta o "decupează" din universul numeros al făcătorilor de artă. Iulia Toma este captiva unei astfel de atitudini, şi acest lucru îl confirmă, cred, şi expoziţia de la IvanGallery"Untitled Fighter"(27.09 - 15.11.2014).  

Divinatie_Ileana-Toma.-jpg.jpg 

Interventie desen cusut pe suport textil, batist, dim.39/39 cm, 2012.

Juriul unanim a decis ca autorului acestei lucrări să-i conferim Marele Premiu al ediţiei din acest an, al proiectului ARTE în BUCUREŞTI, organizat de Uniunea Artiştilor Plastici din România. 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Simeze
commenter cet article