Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

26 juin 2014 4 26 /06 /juin /2014 07:51

Odinioară, lumea avea griji reale, lupta cu stihiile pămîntului, își cîștiga cu mari dificultăți pîinea cea de toate zilele, unii locuiau în bordeie, alții în castele, dar pe toți îi unea un singur stăpîn: Dumnezeu. Oamenii se luptau cu frigul, miasmele, sărăcia endemică, bolile și epidemiile.

Astăzi - o altă lume se confruntă cu stress-ul, avînd mai ales griji închipuite, irelevante din pespectiva ființei: chill out, coolness, produse light, operații estetice, iahting, homeshopping, outlet, duty-free, free-copy, cronici modene, și alte ”dureri de cap”, fără de care omul poate exista poate mai bine decît însoțit, în chip perfid, de acestea. Despre toate cele înșiruite anterior recomand micuța și provocatoarea carte a lui Alexander von Schönburg, Lexiconul inutilității.

O bulangerie bucureșteană și-a numit noua baghetă - Coloana fără sfîrșit! Se știe, că Brâncuși era un foarte bun bucătar, dar chiar nu cred că i-ar fi trecut prin minte să și sculpteze din alut. Țăranul din el știa că aluatul are funcții sacrale. Ei bine, barbarii zilelor noastre s-au decis să-l depășească pe posacul ”sfînt” de la Hobița. 

bagheta-coloana-fara-sfirsit.jpg

”În mod tendențial, barbarii urmăresc să lovească în sacralitatea gesturilor pe care le agresează, înlocuind-o printr-un consum în aparență laic. Aș spune după cum urmează: ei demontează totemul și îl diseminează pe cîmpul experienței, dispersîndu-i sacralitatea”, ne lămurește Alessandro Barrico.  

foto: © vladimir bulat, 2013. 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Fragmente
commenter cet article
23 juin 2014 1 23 /06 /juin /2014 12:50

Armata israileană nu încetează să-i impresioneze pe contemporani! De pretutindeni. Nu este exclusiv o armată, ci mai ales un amplu concept existenţial, şi asta mai ales că în această armată sunt înrolate şi fetele, ca o obligaţie civică a fiecărui cetăţean al Israelului. Numai mamele singure se pot sustrage de la această îndatorire, de a-şi trimite singurul copil pe această cale!

Dar, de regulă, excepţiile acestea sunt rare. Cunosc chiar un caz concret, în care mama unei fete a optat în chip deliberat pentru trimiterea în serviciul forţelor militare a singurei sale fiice. Nu ştiu exact dacă Shani Boianjiu (născută în 1987 la Ierusalim, dintr-o mamă irakiană şi un tată român (de unde, probabil, şi numele de Boianjiu, într-o formă puţin diferită, decît suntem obişnuiţi?), mai are fraţi sau surori, dar devine limpede din experienţa pe care o face cunoscută acum lumii, prin romanul său The People of forever are not afraid, că ea a făcut armata. Cartea a apărut de curînd în româneşte, cu titlul Oamenii eternităţii nu se tem niciodată, în traducerea Ioanei Filat.

Ediţia princeps a fost tipărită în toamna lui 2012, la editura britanică Hogarth Press, cea fondată în 1917 de către soţii Leonard şi Wirginia Woolf. Desigur, acum această editură face parte din grupul editorial Crown Publishing. Pentru o editură minusculă e mult mai dificil să-şi croiască un drum prea lesne spre cetitor, dar marile edituri, cînd le "înghit" lasă să transpară vechiul lor pedigree. Implicit, pentru a spori propriul prestigiu! Ei bine, faptul că Shani Boianjiu a debutat la acest trust editorial, acesta i-a adus cărţii sale un plus de vizibilitate, publicitate şi o promovare, să sperăm, pe măsura valorii acestei scrieri.   

post 127280 20130502071955Scriitoarea Shani Boianjiu a absolvit în 2011 universitatea Harvard, şi a scris, cel mai probabil, Oamenii eternităţii nu se tem niciodată, în timpul stagiului său academic în SUA.

Nu-mi dau seama ce soartă va avea acest roman în România, dar minima informare ne spune că interesul internaţional pentru acesta este unul masiv şi derutant de pozitiv. Cel puţin eu am numărat deja 23 de ediţii ale cărţii, iar România obţine acest privilegiu, de a o ceti în limba maternă, de-abia în acest moment, cînd vecinii noştri: sîrbii, ungurii, polonezii, cehii - au tradus-o anterior.

Este o naraţiune discontinuă despre trei fete, Yael, Avişag, Lea, care-şi satisfac serviciul militar în forţele militare israiliene, într-un cadru mereu periculos, dar şi plictisitor, deopotrivă, despre care relatează şi autoarea. S-a scris mult deja despre limbajul cărţii, în care personajele posedă un lexic cazon, construit din cuvinte voit comune, banale, abrupte, seci, precum şi intrumentarul verbal al oricărei armate este. Însuşi titlul este surpinzător de lung, dar şi de anost, deopotrivă. Parcă-ţi atrage atenţia, dar te lasă repede, din cauza banalităţii aparente a enunţului! De fapt, cine sunt oamenii veşniciei (aş fi optat mai mult pentru acest substantiv)? Desigur, evreii! Iar sintagma aparţine Rabinului Yehoshua Weitzman, unul dintre combatanţii ideii Torat Eretz Israel, care se referă la greutăţile şi aporiile pe care încă poporul evreu nu le-a depăşit.

Nu ştiu, şi nu mi-a dat seama din interviurile cu ea, cît este Shani de implicată în chestiunea asta spinoasă, atît de arzătoare a readucerii Torei în mijlocul unităţii evreilor - de fapt, nu-mi dau seama cît de evreică este, dat fiind coloratura sa etnică!? -, dar prin scrierile sale, cred, o intersează mult mai mult literatura! Dacă e sau nu aşa, ne vom da seama din felul în care va fi recepţionată cartea în Israelul natal. Acolo este miza cea mare, mai ales că autoarea a contibuit personal la transpunerea acesteia în ebraică, sprijinită de un traducător de meserie. Poate că este şi un pariu existenţial cu ea însăşi?

Totuşi, este o tzabar...  

 

credit foto: internet

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Delicii literare
commenter cet article
21 juin 2014 6 21 /06 /juin /2014 16:10

Wacław Zimpel mi-era un nume absolut necunoscut, pînă acum cîteva zile, cînd am aflat că va veni la București. Este un jazzman polonez, care este un poli-instrumentist, acesta te copleșește prin forța și flexibilitatea de care dă dovadă pe scenă! De fapt, scena există mai mult pentru public, pentru auditoriu, căci muzicianul era topit cu totul în muzica pe care a oferit-o aseară, în celebrissima ”hrubă” de la  green hours.

Meditativul și creativul Zimpel a fost secondat de năzbîtiosul și impulsivul toboșar german Klaus Kugel, dar și de compatriotul acestuia, insidiosul Christian Ramond, la contrabas, dar și de clăparul polonez, Krzysztof Dys, prea discret după gustul meu.

Recitalul de la București, oferit de aceștia, a fost ca o ofrandă, o veritabilă floare de colț, oferită finilor adulatori ai jazzului, în perioada lor de pregătire pentru marele și cu adevărat unicul festin al Europei răsăritene, care va fi Festivalul de la Gărîna, ajuns la majorat, împlinind 18 miezuri de veri, mustind de ploi, nopți albe de neuitat, și mai ales, și de muzici care te fac să crești mereu în înțelegerea universului jazz, și în gusturi estetice fine...

Cred că numele lui Zimpel (dimpreună cu muzica sa) va conta tot mai mult, și va migra prin cele mai prestigioase festivaluri de gen din lume! Noroc pentru cei care se vor nimeri pe acolo, să-l asculte, să-l vadă, să-l cunoască...    

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Jazzbolistică
commenter cet article
20 juin 2014 5 20 /06 /juin /2014 06:51

În deșertul Chedron, se află ”Marea Lavră” în care viața religioasă nu s-a stins niciodată încă din vremea fondării sale de către Sfîntul Sava, cunoscut în limba siriacă sub numele de Mar Saba.

Arheologii israieli au dezgropat recent un sigiliu de plumb (bulla), al cărui revers ne anunță, în limba greacă, că-l a aparținut Lavrei celui pe care-l reprezintă, Sfîntul Sava - singura efigie a acestui maiestru spiritual al creștinismului timpuriu, descoperită pînă acum. Are o vechime de peste 800 de ani, fiind vorba de epoca Cruciadelor.

Pămînturile creștinismului timpuriu sunt încă pline de surprize!

Mar Saba,Photo by Clara Amit, courtesy of the Israel Antiqu

The greek inscription on the reverse side of the Mar Sabas

(Credit foto: Clara Amit/Israel Antiquities Authority) 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
17 juin 2014 2 17 /06 /juin /2014 23:23

Există  înregistrări istorice, cu violonistul David Oistrah, și pianistul Svjatoslav Rihter, interpretînd Sonata I în fa minor, în 1972, la Moscova, de unde îți dai seama cît de grav și de tulburător este în sonatele pentru vioară și pian, Serghei Prokofiev (1891-1953).

Avînd asta în cap, îți dorești să asculți aceeași lucrare camerală la doi dintre cei mai valoroși interpreți ai zilelor noastre, Alexandru Tomescu și Eduard Kunz, care au inclus-o în Turneul Stradivarius din acest an, alături de Sonata a II-a în Re major.

Ei bine, turneul s-a încheiat, printr-un periplu în 12 orașe ale României, care a culminat cu recitalul din 11 iunie, la Sala Radio din București.

Dar, Banca Națională a României, le-a solicitat celor doi muzicieni același program, cu titlul In the Mood for Prokofiev, pentru seara de 17 iunie, în Holul de Marmură a primei instituții bancare din România. Pentru un public restrîns, select și cunoscător.

Straneitati-2715.JPG

Am realizat un reportaj fotografic, pentru că despre muzica lor nu am decît cuvinte la superlativ, iar imaginile vorbesc de la sine, și mai cred, că se va scrie istorie despre ce a însemnat Turneul Stradivarius, care tocmai s-a consumat. Cel mai probabil, după acest set de concerte, în România, se va începe, cred,  o nouă eră Prokofiev, pentru că Tomescu și Kunz au dat tonul! Au dat tonul la cote superioare unei interpretări inovatoare, tulburătoare, indimenticabile, copleșitoare...

Pe cei doi i-am mai ascultat interpretînd împreună, anul trecut, la Atheneul Român.

Straneitati-2733.JPG

Straneitati-2738.JPG

Straneitati-2725.JPG

Straneitati-2741.JPG

Straneitati-2742.JPG

Straneitati-2746.JPG

Straneitati-2772.JPG

*«прокофьевская доминанта»

Credit foto: © vladimir bulat, 2014. 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Sunete
commenter cet article
13 juin 2014 5 13 /06 /juin /2014 14:35

În ediţia de anul trecut a festivalului Bucharest Jazz Festival, care se numea altfel...am remarcat prezenţa mereu agilă, neliniştită, furtunoasă, săltînd pe scaunul său, cu maximă exactitate, precum o capră neagră, o figură pe care nu e uşor deloc s-o uiţi, e cea a unui tobar german, anume lui Christian Lillinger. E tînăr, hipertalentat, şi are un breton flamboyant peste sprîncenele-i la fel de expresive, ca şi propria-i prestaţie jazzistică!

Pentru o informare corectă asupra celor spuse de mine, se poate verifica vizionînd acest clip, de la ediţia 2012 a lui Jazz Baltica, unde Christian Lillinger are o performance de mai bine de două minute şi jumătate, după care sala explodează, şi însuşi marele Louis Sclavis, clasicul de jazz în viaţă, îl prezintă, chiar de două ori...pe Christian Lillinger. Pentru cei care nu au răbdare să asculte şi să vadă întregul materialul, pot începe de la minutul 8 încolo...

Christian-Lillinger.jpg 

Prestigioasa publicaţie germană Der Spegel l-a numit: DRUM-REVOLUZZER Lillinger. Se mai spune acolo, că "este un nou tip de toboşar de jazz, şi ca orice revoluţionar, e tînăr". Ce ar mai fi de spus? Trebuie tăcut, pentru a-l asculta şi vedea pe el.

Am avut norocul, anul trecut, să mă conving de tot ce spun, sobrii de germani, despre compatriotul lor!

Are deja cîteva apariţii la casa portugheză clean feed. Aviz producătorilor de jazz români!

 

Credit foto: © vladimir bulat, iulie, 2013.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Jazzbolistică
commenter cet article
12 juin 2014 4 12 /06 /juin /2014 08:32

Sintagma din titlul acestei postări nu îmi aparţine, este un decalc după un stencil imprimat cu albastru, văzut pe străzile centrale ale oraşului Tulcea, care conţinea doar aceste două cuvinte. M-am gîndit ce-o fi vrut să spună autorul acestui apel? Am înţeles de-abia după ce domnul Lari (Ilarion), barcagiul, care ne-a plimbat pe Braţul Sf.Gheorghe, canalul Uzlina şi lacurile aferente...ne-a explicat, că de patru ani nu se mai poate vîna deloc în Biosfera Delta Dunării, păsăretul de aici s-a primenit ca număr, şi numai, iar natura a revenit la normalitatea ancestrală! De bună seama, doar Dunărea, înseamnă să laşi natura să-şi vadă în voie de-ale ei, fără a interveni în niciun fel în metabolismul acesteia. Doar natura, cu tot ce conţine şi dăruieşte aceasta. Am avut ocazia, după mai bine de 15 ani să revăd ce-nseamnă să reglementezi libertatea naturii de a se autogestiona, după bunul său plac. Pescarii, puţini, erau la vedere, cu scule profi, foarte mulţi turişti, care "vînau" doar cu echipamente de luat vederi...păsările - pozînd efectiv. Mai ales: cormoranii, lebedele, stîrcii, pelicanii...

E adevărat că erau ambarcaţiuni cu motoare barosane, care făceau valuri mari şi tulburau copios liniştea faunei. Dar atîta vreme cît nu se aud focuri de armă, nu se defrişează stufărişul, nu se pescuieşte draconic - există şansa de a menţine un status-quo cu arhitectura naturii.  

Straneitati 2404 

Nuferii galbeni sunt foarte deosebiţi de cei albi, au o cupă mică, compactă, pe un picior care se înalţă de-asupra apei, parcă pentru a fi mai bine observat, sau pur şi simplu se trage după soare, cu a cărui intensitate cromatică, vesperală, concurează. Pe frunzele acestea poţi observa broaşte-cameleon. Sunt exact de acceaşi culoare cu a stofei vegetale. Sunt locuri unde tina şi nuferii acoperă întraga suprafaţă a apei, făcînd destul de dificilă înaintarea cu barca motorizată - natura se protejează singură, cînd nu este prea violentată! 

Straneitati-2377.jpg

Cred că asta este chira-de-baltă, care merge efectiv pe suprafaţa năclăită de verdeaţă a apei, şi ciuguleşte ce găseşte în cale. Se spune că anumite specii ale acestei păsări îşi depun şi își clocesc oăule direct pe vegetaţia plutitoare.

Dar cea mai spectaculoasă apariţie din acest periplu a fost cea a pelicanului-creţ (Pelecanus crispus). Care, de regulă, pluteşte în mici grupuri pe suprafeţele deschise ale lacului. Este o pasăre foarte prudentă, sperioasă, în pofida dimensiunilor sale impunătoare, şi se ştie că este foarte bulimică. Consumă circa 20-25 de kg. de peşte zilnic, iar asta constituie o concurenţă mai mult decît neloială pentru om, care este un consumator infinit mai discret.

Straneitati-2393.JPG  

Cu ani în urmă am văzut în satul Enisala o cantitate mare de pelicani, pîlcuri întregi, dar aceştia sunt pelicani creţi, o specie rară, care se conservă cu precădere în această regiune a Deltei. Adică în lacurile limitrofe ale Uzlinei. De fapt, pasărea este pasăre, şi zboară unde doreşte. Dar există ceva tainic, poate, care le ţine în anumite locuri. Poate şi cantitatea peştelui, poate un anumit tip de curenţi acvatici. Nu ştiu. Ţine de domeniul ornitologiei determinarea cauzelor şi temeiurilor, pentru care o specie de păsări se ţine legată de un loc anume. Nouă ne-a plăcut să-i vedem plutind, zburînd, interacţionînd între ei.

Pelicanul-cret.jpg

Am reuşit acest portret, pentru că barcagiul nostru a închis motorul, şi am putut glisa alene pînă în spatele acestui superb exemplar de pelican creţ, cu al său sac elastic de sub maxilarul inferior, care concurează cu galbenul nuferilor despre care am amintit mai sus.

 Însă apariţia cea mai elegantă şi expresivă o consider cea a egretei-mari (erodiu, Egretta), pe care dacă ai norocul să o zăreşti pe fundalul păpurişului, se arată mereu preocupată de gîndurile sale, introvertită, şi care nu se trădează niciodată că ar avea nevoie de mîncare sau de orice altceva. Are prezenţe singulare, discrete, defensive. O bucurie pentru ochi. Unii oameni consideră că frumuseţea e dată,astăzi, de sinuiozitatea unei maşini de lux sau a unei femei tunate şi botoxate. Cu certitudine, nu ştiu ce spun! Să privească în natură - fie şi preţ de cîteva secunde - un astfel de profil, de egretă mare, şi i se va face ruşine. Dacă simţirea le-o va permite, desigur.                                                                                                  Straneitati-2439.JPG  

Nu aş putea încheia relatarea aceasta, care ar putea fi inepuizabilă, dar măsura trebuie respectată, înainte să afişez pîlcul acesta de cormorani, care tocmai şi-au luat zborul de pe oglinda apei. Pentru că negrul lor funerar a devenit un soi de simbol al morţii, care paşte mereu Delta Dunării - una din comorile cele mai nepreţuite ale Europei, dar şi a lumii întregi. În cazul naturii, moarte poate fi amînată, sau uitată cu desăvîrşire...

DOAR Delta!

cormorani.jpg

Credit foto: © vladimir bulat, iunie, 2014.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Călătorii
commenter cet article
10 juin 2014 2 10 /06 /juin /2014 13:15

Peste cîteva zile se va deschide una din cele mai importante expoziţii cu caracter monografic, care-i va avea ca protagonişti pe Eugenia GAMBURD şi Moisei GAMBURD. Cel din urmă este considerat, unanim, un artist clasic al artei basarabene a secolului XX. 

Expoziţia va fi inaugurată în muzeul de artă rusă, care poartă numele Mariei şi a lui Mihail Ţetlin, din Ramat Gan, Israel.

Gamburd--1920-1950.JPG

Cei doi artişti sunt prezentaţi pentru prima oară împreună, cred, într-o atît de amplă expunere monografică, iar conceptul acesteia este elaborat şi pregătit de fiica lor, Miriam GAMBURD, ea însăşi un sculptor redutabil şi o desenatoare excepţională, docent al Academiei de Artă Bezalel. Aceasta din urmă a deschis, recent, o expoziţie personală, care s-ar traduce prin "Adevăr mincinos"...

"Clanul GAMBURD", astfel am denumit cu ani în urmă un articol despre cei trei artişti cu origini basarabene, despre care afirmam că sunt foarte legaţi, indisolubil, de locurile natale, de natura Moldovei, de oamenii şi specificul lor de muncă şi habitat. Expoziţia de la Ramat Gan va acoperi exact perioada devenirii şi a maturităţii lor plastice (1920-1950), a celor doi artişti ce nu mai sunt printre noi, Eugenia şi Moisei Gamburd, care prin lucrările lor au lăsat documente iconografice de prim rang, conservînd imaginea mozaicată a spaţiului interriveran, dintre Prut şi Nistru, a perioadei interbelică.

Eugenia Gamburd (născută Goldenberg) a fost între 1934-1936 discipola lui Jean A.Steriadi, la Academia de arte frumoase din Bucureşti, iar în 1938 - s-a căsătorit cu Moisei Gamburd. În 2007 a apărut monografia semnată de istoricul de artă Ludmila Toma, despre care am avut plăcerea să scriu o cronică. Era prima recuperare a unei artiste mai puţin cunoscute, dar care prin lucrările rămase arată un imens talent, o pagină serioasă a artei locale. Nu există încă o analiză serioasă despre cum depresia şi deznădejdea "noului regim socialist" i-a răpit pe cei doi artişti, lăsînd o fiică de 9 ani, care trebuia să mărturisească întregii lumi despre destinele lor mutilate, trunchiate!  

În anul 2009 cîteva lucrări ale lui Moisei Gamburd din colecţia Muzeului Naţional de artă al Moldovei, şi din cea a MNAR au figurat în expoziţia "Bessarabia Moia" (23 iunie-2 august), al cărei curator am fost, împreună cu doamna Ruxandra Garofeanu. 

Vreau să sper că această expoziţie, care urmează a se deschide, va constitui un moment epocal în calea înţelegerii profunde a locului pe care-l ocupă creaţia fiecăruia dintre cei doi, dar şi prin tragica lor trecere prin lume - în istoria artei româneşti şi universale, în general. 

Secvenţă din expoziţia a lui Miriam Gamburdexpo-Miriam--2014-copy.jpg

 

Bibliografie relevantă, disponibilă în limba română:

Ludmila Toma, Moisei Gamburd, Tel-Aviv-Chişinău, 1998;

Vladimir Bulat, Artă şi ideologie. De la realismul socialist la "noua sensibilitate": 1940-2000, ed. Cartier, Chişinău, 2000, pp. 14-18;

Vladimir Bulat, "Clanul Gamburd", ART-hoc, nr. 27-28, iarna 2003.

Ludmila Toma, Eugenia GamburdTel-Aviv-Chişinău, 2007;

Vladimir Bulat, O supriză pentru istoria artei, Contrafort, 2007.

Adrian Grauenfels, Moisei Gamburd - arta şi conştiinţa unui pictor moldovean.

"Bessarabia Moia" (catalog de expoziţie), Art Society, Bucureşti, 2009.

 

Foto: © Miriam Gamburd.



Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Simeze
commenter cet article
6 juin 2014 5 06 /06 /juin /2014 05:20

Astă seară începe ceva ce a nu mai auzit niciodată Dobrogea!

Festivalul de jazz, denumit DobroJazz, care este un joc de cuvinte ce mixează rădăcina Dobro a ţinutului cu omofonia perfectă a slavonescului Dobro, cu accentul pe "o", care semnifică un cuvînt esenţial al moralei: Bine, binele; antinomia perfectă a răului. Este şi sinonim cu bogăţie, necesitate, are o înrudire semnatică cu grecescul χάρις.

Festivalul va aduna la Tulcea muzicieni din România, Bulgaria, Germania, R.Moldova, Rusia, Ucraina...

Deci, să fie într-un ceas bun, cu muzici pe măsură!

DobroJazz

Programul complet se găseşte pe pagina festivalului: http://dobrojazz.ro/ 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Jazzbolistică
commenter cet article
5 juin 2014 4 05 /06 /juin /2014 11:52

Acum un an eram în aceste locuri minunate, şi unde doresc să mă întorc cît mai curînd!

La poalele Munților Ciucului.

C-l-torii 2114

Şi pentru a savura cotloanele naturii umane, sugerez discret acest interviuSLAVOJ ZIZEK AND ISABELLE HUPPERT SPEAKING ABOUT THE PIANO TEACHER, care vă va trimite şi mai rapid în sînul naturii!

Credit foto: © vladimir bulat, iunie, 2013

 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Călătorii
commenter cet article