Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

27 mai 2014 2 27 /05 /mai /2014 07:16

Era cîndva o casă. Se afla pe un colț de străzi: Anton Pann și Parfumului. E drept, era demult părăsită, sfîșiată, molestată și jerpelită. Și ocupa un teren, aproape un petic de pămînt. Și-a pierdut stăpînii, gospodarii. Nu se mai știa a cui este. I s-a dus întîi tencuiala, apoi acoperișul, după care s-au spart geamurile, ferestrele le-au urmat exemplul! S-au instalat strigoii. Apoi, a rămas o stafie, cu ochii larg holbați, înfricoșători, terifianți. Îți venea să fugi, cînd o vedeai. Dar ea murmura un fel de rugă, cerea clemență, solicita încă o șansă. Nu i s-a acordat nimic: după agonie, moartea, dispariția, fără prohod și colivă. Nici doliu nu pare să fi purtat nimeni!

Straneitati-5776.JPG

Am făcut această mărturie fotografică în 02 octombrie a lui 2013, iar după ce a trecut iarna ruina a fost radiată, punîndu-se în locul ei un gard metalic, cum se obișnuiește de mai mulți ani în acest oraș minunat și neîndurător cu cam tot cei vechi!

Straneitati-1202.JPG

Iar acest document fotografic este făcut în 20 mai, adică acum cîteva zile. Colțul este eliberat, trerenul - curățat. Ce dacă întrega stradă Anton Pann este ”rezervație arhitecturală”? Cui îi pasă de asta? Ruine sunt multe pe această stradă, de pildă la nr. 23 mai e un imobil care se prăbușește. 

Straneitati-5773.JPG

Cel care nu mai e, era la nr. 27. Treptat, din vechea urbe a Bucureștilor vor rămîne doar mărturiile fotografice, cele de ieri, sau cele de azi, tot mai triste. 

Poate că, o dată, cîndva, orașul acesta era mai vesel, mai luminos și deosebit de pitoresc. Din acel oraș rămîne tot mai puțin, și e tot mai dezolant, mai funest...Deplorabil este că tot mai puțini dintre noi îi observă implacabila lui dispariție. Și vom spune, pe urmele lui Anton Pann, născut pe această uliță, într-o casă năpădită acum de ciment, sub masca unei cosmetizări: 

 O voi, fericiri trecute,

Care n-o să mai veniţi...  

 

FOTO: © vladimir bulat, 2013, 2014.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Demolări ale trecutului
commenter cet article
26 mai 2014 1 26 /05 /mai /2014 10:11

Ieri cei de la putere au obţinut şi dreptul de a ne "reprezenta" la Parlamentul European. Au obţinut un procent covîrşitor, pe care nici nu are rost să-l pronunţ, pentru că chiar nu are nicio importanţă! Chiar nici una. Poporul român votează stînga pentru că încă nu s-a săturat de ea...Înşelăciunea (de la prim-ministru pînă la subsecretari de tot soiul şi din toate regnurile!), manipularea (prin toate instrumentele posibile & mass-media), luxarea adevărului (vezi, de pildă, campania de denigrare a celor care au condus ICR, pînă în august 2012), îngheţarea salariilor, impozitarea drepturilor de autor, matrapazlîcurile cu pămînturi, proprietăţi etc. - sunt tot atîtea performanţe ale stîngii româneşti, pe care românii le admiră! Halucinant, dar aşa este, căci cum altfel poţi explica prin mijloace logice, de bun-simţ, creştineşti, pînă la urmă această opţiune zdrobitoare?

Printre candidaţii independenţi erau doi de care am auzit. Mircea Diaconu şi Iulian Capsali. Primul, un caraghios în ale politicii, a fost şi ministru la cultură, vreo două săptămîni, dat jos pe motiv de "incompatibilitate". Dar a contestat îndelung situaţia de avarie în care se afla...Celălalt, era singurul candidat care a vorbit şi optat pentru valorile creştine, singurul care a avut o platformă în susţinerea familiei creştine, el însuşi avînd 9 copii, pe care-i creşte şi educă în valorile tradiţionale ale bisericii ortodoxe.

Este cel puţin caraghios să ajungi să înţelegi că în ţara noastră, în care se construieşte cred că cea mai amplă, mai înaltă şi copleşitoare (ca dimensiuni) catedrală de rit ortodox, un singur candidat care vorbeşte în numele acestei biserici, nu poate obţine un singur loc în Parlamentul European. Sunt absolut convins, că dacă cei care merg duminică de duminică la biserică ar fi votat pentru Capsali, acela ar fi adunat cel puţin tot atîtea voturi, cîte a colectat Mircea Diaconu, care nu e decît un comendiant datat, chiar dacă de un real talent. 

În concluzie. Românii votează masiv şi consecvent cu cei care conservă riguros valorile comunismului, ambalate în discursul consumerismului, profitului, imposturii, şi a îmbogăţiirii grabnice, crezînd probabil, că cei îmbogăţiţi peste noapte le vor arunca şi lor din resturile meselor bogate şi îndestulate, asta pe de-o parte. Pe de altă parte, românii au votat "omul de cultură" Mircea Diaconu, care el singur a adunat cam 7% din opţiunile electoratului...Unde însă în acest haloimes ideologic şi nostalgic-paranoidal se află voturile creştinilor, ale celor care fac parte din Biserica Una şi Nedespărţită a lui HRISTOS??? Nicăieri. Atunci de unde reiese, la recensăminte, numărul atît de mare de creştini ortodocşi, dacă opţiunile lor publice nu se materializează sub forma nici măcar unui loc în Parlamentul European? Să ţină şi această enigmă de "misteriile" poporului român? Una ca oricare alta...

Eu am votat, împreună cu familia mea, pentru Iulian Capsali! Dar, s-a văzut, opţiunea noastră nu a fost suficient de bună pentru Parlamentul European, pentru că acolo e ruşinos să pledezi pentru "familia creştină"...se pare.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Pamflet
commenter cet article
22 mai 2014 4 22 /05 /mai /2014 23:34

TEMA:

APPREHENSION. UNDERSTANDING

THROUGH FEAR OF UNDERSTANDING

Straneitati-1392.JPG

Curator: Gergő Horváth

Participants: Carlos Aires (ES), Matei Arnăutu (RO), Dan Beudean (RO), Adrian Dan (RO), Dromedar (NO), Arantxa Etcheverria (FR/RO), Filip Gilissen (BE), Bjørn Erik Haugen (NO), Jan Kaila (FI), Cezar Lăzărescu & 1+1 (RO), Raqs Media Collective (IN), Marilena Preda-Sânc (RO), Gabriel Stoian (RO), János Sugár (HU), Stephanie Syjuco (USA/PH), Alejandro Vidal (ES), Erwin Wurm (A), Mihai Zgondoiu (RO), Zoltán Béla (RO).

 

foto>©vladimir bulat

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Agenda
commenter cet article
21 mai 2014 3 21 /05 /mai /2014 13:58

Istoria ultimelor două decenii, mai ales, legată de Cecenia, şi de capitala sa, Groznyi, a copleșit întreaga lume! De asemenea, despre Ramzan Kadyrov, "başkanul" Ceceniei, s-au scris şi spus tomuri întregi. Despre una din cărţile acestea am făcut şi eu ceva comentarii.

Recent, am aflat că autocratul Kadyrov intenţionează - după reconstrucţia aproape totală a oraşului Groznyi, bombardat de aviaţia rusă, cu ceva vreme în urmă - să ridice un turn de aproape 400 de metri înălţime (80 de etaje!), inspirat, se pare de vechea arhitectură caucaziană. 

Turnul-Ahmat1--H-400--Groznyi.jpg

Astfel arată macheta "turnului Ahmat" (după prenumele tatălui lui Ramzanov, primul preşedinte al Republicii Cecenia), care va include printre altele, muzeul Ahmat Ramzanov, 100 de apartamene de lux, cu vederi panoramice, un hotel cu 500 de camere, restaurante, piscine etc. Autorii acestei inepţii arhitecturale sunt doi moscoviţi, Alexandr Zusik şi Vladimir Travuş (acesta din urmă are o notorietate internaţională, fiind cunoscut printre altele ca proiectant al Turnului de TV Ostankino din Moscova).  

imgpas 010

Poate că, pînă la urmă ideea aceasta nu ar fi fost chiar atît de nepotrivită, dacă autorii ei s-ar fi gîndit la sensul profund al acestei arhitecturi tradiţionale, care nu este nicidecum cecenă, ci e atît de bine conservate în regiunea Oseto-Inguşetia (în special, în raionul Erzi, în traducere - acvilă), care face parte din Federaţia Rusă. Era vorba de o arhitectură de apărare, implicit, de război (denumite "vou", «воу»), specifică reliefului montan, foarte accidentat, şi greu accesibil. În această regiune se conservă numeroase specimene de acest fel. Unele sunt restaurate în epoca sovietică, altele rămase în paragină, şi nefolosite încă din era de dinaintea instalării islamului în aceste localităţi răzleţe şi izolate (secolele XVIII-XIX). 

Ingushetia--Battle-Tower-aul-Erzi.jpeg

Cercetările pe teren şi de laborator din anii'60-'70 (bizuindu-se, desigur, pe bogata experienţă colonialist-etnografic-lingvistică acumulată încă din Imperiul Ţarist), au arătat că arhitectura aceasta este specifică unui melanj etnic, de munteni, specific acestei regiuni a Caucazului, care se desemnează în istoriografie printr-un etnonim comun, Vainah sau Nakh.

0_36dbb_5da38954_orig.jpg

O foarte pertinentă analiză a specificităţii etnice, lingvistice şi monumentale a acestei zone a realizat-o savantul sovietic Vladimir Ivanovici Markovin (1922-2008), care în 1969 (reeditată în 2012) a publicat o monografie ilustrată foarte explicită şi convingătoare, un minunat ghid prin meandrele suprinzătoare ale Caucazului - "În ţinutul Vainah" (122 de pagini). Poate că într-o anumită măsură, astfel de cercetări amănunţite au determinat autorităţile de atunci să declare acest ţinut drept "rezervaţie naturală şi arhitecturală de importanţă naţională", protejată şi conservată pentru posteritate...Detaliul principal din această imagine ne arată prezenţa unei cruci cu braţe egale, care încununează un soclu în trepte. Intuiesc că amplasarea acesteia pe faţada turnului are o semnificaţie mult mai adîncă, decît una strict decorativă şi, în acest caz, una utilitară.  

imgpas_006.jpg

Revenind la intenţiile grandomane ale lui Ramzan Kadyrov, ne întrebăm de ce oare ţine acesta să "uzurpeze" şi să "speculeze" o tradiţie atît de spectaculoasă, şi atît de particulară, care e minunat înscrisă în peisajul montan, a cărei rădăcini coboară în timp pînă în veacul al X-lea, şi mai ales după cel de-al XII-lea secol, cînd prin aceste ţinuturi greu accesibile era stăpînă o regină georgiană, de neam creştin, Tamara (1184-1213)?

Cînd priveşti în imagini eleganţa şi supleţea acestor turnuleţe (cele mai înalte au în jur de 28-30 de m.), atît de bine proporţionate, cu o funcţie precisă, expiatorie şi mîntuitoare pînă la urmă, nu poţi opri gîndul să nu-ţi dea ghes: cum marna şi argila de altă dată, folosite de strămoşii cecenilor, inguşeţilor, daghestanilor şi altor popoare de munteni, vor fi înlocuite pentru construirea "turnului Ahmat", de omniprezentul beton armat, şi sticla super-rezistentă, aplicate pe suprafeţe de zeci de ori mai mari? Trecutul nu e (pentru că a devenit inofensiv), pentru cei de azi, cu mare putere de decizie, decît un bibelou sau un breloc, care se poate oricînd transforma în zgîrîie-nori, o investiţie care-şi merită toţi banii, spre a glorifica trufia, deşănţarea, lipsa măsurii şi înmormîntarea oricărei etici, poetici, estetici etc.

Se pare că mai tot ce vine din arealul caucazian tinde să-şi piardă, iremediabil, tradiţia, măsura, proporţiile, liniştea...şi asta ne înspăîmîntă.

P.S. cartea citată a lui V.I.Markovin o deţin în format doc., în limba originalului. Cine este curios să descopere mai multe detalii despre arhitectura vainah-ilor, mi-o poate cere. O expediez cu maximă generozitate. Cultura nu trebuie sechestrată în ghiarele maniacal-egoiste ale bibliotecilor))). 

P.S.2. Partea şi mai proastă a intenţiei lui Kadyrov, şi a celor care lucrează pentru el, este că ideea lor pare un banal plagiat. Şi iată de ce! În 1997, în Inguşetia, lîngă oraşul Nazrani, s-a deschis memorialul jertfelor represiunilor staliniste (autor: Murad Polonkoev), care este denumit "Memorialul celor 9 turnuri", are 4 niveluri, şi o înălţime totală de 25 metri, acestea fiind datele axionometrice aproape exacte ale turnurilor de apărare din Erzi, şi din alte locuri unde astfel de relicve arhitecturale s-au conservat, şi pot fi văzute, studiate. 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Pamflet
commenter cet article
16 mai 2014 5 16 /05 /mai /2014 23:35

Cu mai bine de un deceniu în urmă niște amici ne propuneau să-i însoțim în ținutul Capadociei, dar din motive care țineau de niște formalițăți stupide - nu am mers să vizităm acele ținuturi mai degrabă fantastice, decît reale! S-a întîmplat însă acum, în Săptămîna luminată.

Straneitati-0001.JPG

Pentru că ținutul Capadociei conține și conservă sute de bisericuțe și mănăstiri, despre care există o bibliografie stufoasă, chiar dacă departe de epuiza subiectul interacțiunii dintre datele naturale și cele care au ținut de ritmul liturgic și de necesitățile unui habitat cenobitic elementar, adică frust, există totuși un monument de la care trebuie să debuteze orice pelerinaj prin acele locuri inegalabile: biserica Çavuşin, din preajma satului cu același nume. Bisericuța mai este cunoscută și sub numele Nicephorus Phocas, cel care a condus Bizanțul între 963-969. A fost executat de tagma nemulțumiților, în luna decembrie a anului 969, despre care mărturisește Leon Diaconul în a sa ”Istorie”, la cap. 5. Ioan I Tzumiskes i-a succedat a tron, cu începere din 11 decembie a aceluiași an. 

Biserica Çavuşin este declarată monument Unesco din 1985. Și de bună seamă, pictura bine conservată a acestui monument datează din al VII-lea deceniu al celui de-al X-lea veac, posticonoclast...

Straneitati-0010.JPG

Ca în majoritatea bisericilor din arealul protejat, unde se intră cu bilet, fotografierea picturii și a arhitecturii interioare, este interzisă. Am făcut două imagini doar, subreptice...

Straneitati-0015.JPG

După cum bine se observă, pictura este într-o stare de conservare acceptabilă, în care se pot lesne desluși și ”lectura”, într-o succesiune organică, scene legate de viața lui Hristos. Iar reprezentarea Golgotei este foarte narativî, întruncît deslușim și imaginea hoțului de pe cruce - moment crucial pentru a înțelege că anume acesta l-a urmat pe Hristos, cînd Raiul era încă un tărîm nelocuit...

Straneitati-0016.JPG

În chip suprinzător astăzi pelerinii au ocazia să admire doar naosul, în timp ce resturile de pictură conservate pînă astăzi, întrucît spațiul pronaosului pare a se fi prăbișit în timp. Adevărul e, că dacă nu avem indicii de forme arhitecturale, măcar pictura să apreciem la jurste ei valoare, superioară.

Straneitati-0013.JPG

Și pentru că la Çavuşin a funcționat o mănăstire, am fost curios să deambulez prin cavernele rămase din acele timpuri, locuri de habitate, săli de morminte, trapeza etc.

Straneitati-0030.JPG

Dar dincolo de spațiul liturgic, de anexe și formele de habitat cenobitic, rămîne natura, cu formațiunile sale năstrușnice, imposibile, și totuși atît de reale, de neuitat...cele care fac ”marca” capadociană, indimenticabilă!

Straneitati-0036.JPG

 

Foto© vladimir bulat, aprilie, 2014.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Călătorii
commenter cet article
15 mai 2014 4 15 /05 /mai /2014 12:30

Hatipoglu-Restaurant.jpg

În general, obişnuiesc după ce relatez din călătorii despre lucruri generale, de ansamblu, să mă aplec asupra unui anume loc, pe care-l recomand cu căldură celor care vor ajunge pe acolo, în acest caz, în Ankara. Este vorba despre un local, acum un restaurant: fostul konak Hatipoğlu. Construit acum aproape un veac (în jur de 1920), a fost multă vreme sediul consulatului Ungariei în Turcia, iar apoi un birou al poliţiei districtuale (1947-1957). De cîţiva ani este o casă consolidată, restaurată, şi căreia i s-a păstrat specificul, compartimentarea, lemnăria, tocăria, uşile şi ferestrele originale.

Straneitati-9627.jpg

Poate un pic prea mult lac s-a dat pe uşile interioare, şi pe duşumea, dar "excesul" acesta poate trimite cu gîndul la anumite finisaje din casele vechi din anii '60-'80, cînd lacul mat nu intrase încă în moda care face astăzi marca rafinamentului dornic de a evita orice suprafaţă lucioasă, "glănţuită", prea sclivisit...

Straneitati-9630.jpg

Într-un colţ ca acesta cred că orice discuţie poate fi mai spornică, şi cu mai mare sorţi de izbîndă de a-l cuceri sau convinge pe interlocutor. Simplitatea lui frustă pare despinsă dintr-o scenă de film vechi, poate dintr-o vilă cu loisir din afara oraşului, de pe la 1900...

Straneitati-9628.jpg 

Din geamurile sălii mari, dar şi de pe terasa casei se deschide o foarte amplă panoramă asupra Ankarei; amplasarea acesteia pe acelaşi nivel cu vechea cetate a vechiului oraş, face ca priveliştea care se deschide în faţa ochilor să fie una din cele mai spectaculoase din cîte se pot imagina în metropola turcă! Poate o vedere şi mai emoţionantă se poate lua din unul din numeroasele turnuri, care au împînzit Ankara. Dar, sincer să fiu, scutarea împrejurimilor dintr-o casă veche nu se poate compara cu nimic altceva...

Straneitati-9635.jpg

Actualii stăpîni ai locului au încercat şi un soi de "scenografie", pavoazînd pereţii cu piese mai vechi, care să aducă aminte de vremea cînd aici se locuia, cînd era un cuib al unui tihnit habitat urban, din îndepărtata dar încîntătoarea Anatolie.

Straneitati-9629.jpg

Konağına Hoşgeldiniz!, v-ar spune gazdele de la Hatipoğlu, deci, bun venit la conacul Hatipoglu!

 

Foto© vladimir bulat, aprilie, 2014.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Călătorii
commenter cet article
13 mai 2014 2 13 /05 /mai /2014 12:17

Turcii îi spun: Ankara Kalesi; este o fortificaţie medievală, care s-a consolidat şi extins în perioada otomană, pe vremea lui Ibrahim Paşa, susţinut de Muhammad Ali, în jur de 1831-1832. La poalele acestei cetăţi s-au ghemuit sărăcăcioasele cartiere ale vechii Ankara. Nu se ştie cu exactitate cînd a fost ridicată această cetate, dar prin secolul XI era pradă numeroaselor atacuri ale seminţiilor care traversau Asia Mică (Asia Minor sau Anatolia).

Astăzi întreaga zonă este întru-un proces de refacere, mai degrabă pentru uzul viitorilor şi actualilor turişti, căci localnicii au parte de un prezent la fel de mizer şi de pauper ca şi strămoşii lor, din îndepărtatele vremuri ale Imperiului Otoman.

Propun un scurt initerariu fotografic prin interiorul cetăţii Ankara, care are deja o parte sulemenită, cu pretenţii de restaurare, şi o alta, care-şi aşteaptă rîndul de a fi primenită, salubrizată, scoasă din degradarea - cel mai probabil dirijată - în care se află. La un moment dat te opreşti, ca-n faţa unui teritoriu minat, şi faci cale întoarsă...

Straneitati-9621.jpg

Straneitati-9641.jpg

Straneitati-9648.jpg

Straneitati-9643.jpg

Straneitati-9667.jpg

Straneitati-9663.jpg

Straneitati-9673.jpg

Straneitati-9668.jpg

La o cişmea (este un turcism: Çeşme, îi spun ei) am zărit acest căuş legat cu lanţul. Doi puşti care-şi făceau de lucru pe stradă m-au făcut atent la incizia în formă de brăduţ stilizat, de pe coada căuşului. Fără să vorbim, aceşti copii mi-au atras atenţia la ce conta pe acel obiect, care nu fusese să fie doar util, ci şi frumos! Astfel de întîmplări fac din călătoriile noastre momente pline de tălcuri ascunse, de neuitat...În treacăt fie spus, la Istanbul poţi vedea printre cele mai impresionante cişmele din trecut, unele conservate într-o stare foarte bună. Desigur, şi restaurate. Ceva exemple aici.

Straneitati-9637.jpg

Straneitati-9644.jpg

Aceste inserturi în zidurile interioare ale citadelei aparţin, probabil, straturilor anterioare ale fortificaţiei. Este deosebit de încîntător să vezi că decizia celor care au lucrat aici a fost una constructivă,  adunînd cioburi, fragmente şi bucăţi de brîuri decorative, arhitrave, inscripţii incizate...

Straneitati-9646.jpg

Poarta-in-cadru-inadequate.jpg

Dar sunt şi intervenţii total nereuşite, inadecvate, neinspirate, printre care şi o veche poartă al cărei aspect nu te poate lăsa indiferent, care prin felul în care s-a sonservat poate fi o piesă de rezistenţă în orice muzeu etnografic şi al civilizaţiei urbane,  aici a fost tratată cu destulă nepricepere, superficialitate chiar. Tocul care îmbracă zidăria este precum al unei uşi contemporane, dintr-o vilă de sticlă, impersonală.  

Straneitati-9660.jpg

Şi doar orăşeanul, rămas aici veşnicul ţăran, este copleşit de griji, şi închis în spaţiul său interior, pentru vecie?

EXISTĂ, în opinia mea, o uriaşă discrepanţă - care se resimte în Turcia contemporană, cu precădere - între ritmul evoluţiei tehnologiei, civilizaţiei rutiere,  a habitatului ultramodern, şi a sistemului ubicuu de supraveghere,  şi viaţa de zi cu zi a turcilor de rînd, care sunt foarte umili, săraci, blazaţi, incapabili practic să ţină pasul cu sensul evoluţiei care se produce în jurul lor, dar să şi priceapă ce anume se întîmplă...Aceştia nu mai sunt nici ai Imperiul Otoman, care e defunct, dar nici ai Turciei de azi, care devine o mare putere economică a lumii, fără a ţine, se pare, cont de existenţa lor! 

Foto© vladimir bulat, aprilie, 2014.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Călătorii
commenter cet article
11 mai 2014 7 11 /05 /mai /2014 02:16

Minaret in Atlindag

M-am gîndit să nu vorbesc pe larg despre Ankara - capitala politică a Turciei -, ci să arăt cîteva imagini, secvențe variate ale orașului, din unghiuri diferite, de pe înălțimile citadelei, care e în plină refacere acum...

mausoleu-Attaturk.jpg

Sobra construcție, neo-clasică, a mausoleului lui Atatürk este vizibilă din multe puncte înalte ale metropolei. Personal nu am dorit să mă apropii mai mult decît atît de această ”mastabă”, vederea de departe fiindu-mi suficientă pentru a înțelege mai bine cultul care a pus stăpînire pe Turcia, pentru cel care a scos-o din feudalismul otoman, spre a o proiecta în fugara contemporaneitate.

Straneitati-9652.JPG

 

Straneitati-9651.JPG

 

arhitectura-contemporana.jpg

 

Straneitati-9618.JPG

Curtea recent restaurată (după 2005) a fostului han al Cîrligului (Ḉengel Han - 1523), care în acest moment aparține lanțului hotelier și de restaurante, ”Divan”. În cealaltă jumătate a hanului se află una din cele mai prestigioase instituții muzeale tehnico-industriale din Turcia - Rahmi M. Koç Museum. Un muzeu privat, cum apar multe în acea țară!

Straneitati-9654.JPG

 

Straneitati-9798.JPG

 

Straneitati-9591.JPG

 

Curtea Muzeului Civilizațiilor Anatoliene (doar parțial deschis în acest moment!) oferă o perspectivă amplă și generoasă asupra panoramei urbei contemporane. Iar interiorul curții abundă de artefacte deosebit de prețioase, din epoci diferite, și aparținînd popoarelor care au staționat și evoluat pe pămînturile incomensurabile ale Anatoliei...precum și acelor neamuri, care doar au prăduit, asaltat și înfricoșat aceste teritorii. Aici este anticamera uriașei și mereu suprinzătoarei Asii Meridionale.

Straneitati-9531.JPG

 

Straneitati-9539.JPG

 

Straneitati-9537.JPG

 

Piatra aceasta, probabil cu tîlc funerar, mi-a amintit în chip flagrant de imaginile de pe epitafurile creștine. Nici nu e de mirare; creștinismul a modelat multe tipare culturale în aceste locuri. Dar mai ales în Capadocia, despre care voi avea răgazul să povestesc pe îndelete.

Straneitati-9665.JPG

 

Am ezitat îndelung asupra felului în care să pun punct acestui reportaj fotografic din prima mea vizită la Ankara. Sunt de părere că era nevoie să arăt casa unui om al locului. Un oraș trăiește și respiră mai ales prin plămînii locuitorilor săi. Este viu doar prin ei. Casa aceasta modestă, simplă și umilă o găsesc a fi tipică pentru ceea ce a fost și va rămîne fosta așezare Ancyra, cunoscută în istorie și ca Angora. Poate, e un loc ca oricare altul, dar îmi dau seama, că e anume de acolo, din acea vatră ancestrală, anatoliană.

Din perioada străvechii Ancyra nu a mai rămas mare lucru, poate doar ruinele unui amplu Monumentum Ancyranum...

 

Foto© vladimir bulat, aprilie, 2014.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Călătorii
commenter cet article
18 avril 2014 5 18 /04 /avril /2014 15:49

Am văzut multe imagini ale Pogorîrii de pe Cruce a lui Iisus Hristos, și am și cetit destule pe acest subiect, dar scena reprezentînd plîngerea Maicii Domnului asupra Fiului ei (Punerea în mormîntἄκρα ταπείνωσις), mort în trup, cum apare la mănăstirea macedoneană Nerezi-Skopje (a doua jumătate a secolului al XII-lea, unde pictura a fost redescoperită de-abia la începutul secolului XX, în 1923-1926) - este printre cele mai tulburătoare, și mai suprinzătoare; mai ales prin umanitatea ei, prin drama hristică care nu se consumă deloc ca o ilustrație iconografică a ceva care s-a petrecut cîndva, în istorie, demult, ci chiar acum, în fața ochilor celui ce privește, și se roagă pentru mîntuire. Căci, oricare dintre creștini înțelege că drama aceasta este pentru fiecare dintre noi, și ea este aievea pănă la sfîrșitul veacurilor. E de vorbit nespus de mult despre poziția Fecioarei Maria, care-L ține pe Mîntuitor între picioarele sale, ca pe un prunc, ca și cum L-ar aduce din nou pe lume. Suferința ei de acum este însă mult mai dureroasă și de-a dreptul lacerantă, decît atunci cînd Hristos s-a întrupat din ea, fără durere...Cutez să spun, că nici imnografia marială toată nu a putut cuprinde complexitatea acestei îmbrățișări ultime, pe cît de materne, telurice, pe atît de dumnezeiesc-mistice...Imaginea devine, astfel, incomensurabilă, simbolică, de maximă intensitate și dinamism. O lume vie, chiar dacă narează despre moarte. Suferința aceasta va aduce în cel mai scurt timp bucuria nestăvilită a Învierii!  

Meister von Nerezi 001 

Sursa imaginii: wiki.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
16 avril 2014 3 16 /04 /avril /2014 01:32

În Marea Miercuri se psalmodiază una din cele mai frumoase cîntări ale ortodoxiei, cunoscută în tradiție ca Stihira sau Cîntarea monahiei Casiana: "Doamne, femeia ceea ce căzuse...”

Am căutat cîteva versiuni ale acestui text, spre a fi o sursă de comparație, înainte de a putea medita la adîncurile duhovnicești ale acestor stihuri, moștenite de noi din îndepărtatul secol (IX), în care a trăit Casiana monahia, secol de dinaintea separării bisericilor, din 1054.

Originalul grecesc:

"Κύριε, ἡ ἐν πολλαῖς ἁμαρτίαις περιπεσοῦσα Γυνή,
τὴν σὴν αἰσθομένη Θεότητα,
μυροφόρου ἀναλαβοῦσα τάξιν,
ὀδυρομένη μύρα σοι,
πρὸ τοῦ ἐνταφιασμοῦ κομίζει.
Οἴμοι! λέγουσα,
ὅτι νύξ μοι, ὑπάρχει, οἶστρος ἀκολασίας,
ζοφώδης τε καὶ ἀσέληνος, ἔρως τῆς ἁμαρτίας.
Δέξαι μου τὰς πηγὰς τῶν δακρύων,
ὁ νεφέλαις διεξάγων τῆς θαλάσσης τὸ ὕδωρ·
κάμφθητί μοι πρὸς τοὺς στεναγμοὺς τῆς καρδίας,
ὁ κλίνας τοὺς οὐρανούς, τῇ ἀφάτῳ σου κενώσει·
καταφιλήσω τοὺς ἀχράντους σου πόδας,
ἀποσμήξω τούτους δὲ πάλιν,
τοῖς τῆς κεφαλῆς μου βοστρύχοις,
ὧν ἐν τῷ Παραδείσῳ Εὔα τὸ δειλινόν,
κρότον τοῖς ὠσὶν ἠχηθεῖσα,
τῷ φόβῳ ἐκρύβη.
Ἁμαρτιῶν μου τὰ πλήθη καὶ κριμάτων σου ἀβύσσους,
τίς ἐξιχνιάσει ψυχοσῶστα Σωτήρ μου;
Μή με τὴν σὴν δούλην παρίδῃς,
ὁ ἀμέτρητον ἔχων τὸ ἔλεος".


Textul în limba română:

"Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simţind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosiţă, şi tânguindu-se a adus Ţie mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului şi întunecată şi fără de lună pofta păcatului. Primeşte izvoarele lacrimilor mele, Cel ce scoţi cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu nespusa plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare şi să le şterg pe ele iarăşi cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în rai în amiazăzi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel ce ai nemăsurată milă".

Originalul textului grecesc, în slavona bisericească:

"Господи, яже во многия грехи впадшая жена,
Твое ощутившая Божество,
мироносицы вземши чин,
рыдающи миро Тебе прежде погребения приносит:
увы мне, глаголющи,
яко нощь мне есть разжжение блуда невоздержанна,
мрачное же и безлунное рачение греха.
Приими моя источники слез,
иже облаками производяй моря воду.
Приклонися к моим воздыханием сердечным,
приклонивый небеса неизреченным Твоим истощанием:
да облобыжу пречистеи Твои нозе,
и отру сия паки главы моея власы,
ихже в раи Ева, по полудни, шумом уши огласивши,
страхом скрыся.
Грехов моих множества, и судеб Твоих бездны кто изследит?
Душеспасче Спасе мой,
да мя Твою рабу не презриши,
иже безмерную имеяй милость".

Originalul textului, tradus în rusa contemporană, de Olga Sedakova (specialistă de prim rang în problematica limbajului liturgic și bisericesc):

"Господи! Во многие грехи впавшая женщина,
Бога в Тебе ощутив,
мироносицей становится
И рыдая, миро приносит Тебе прежде погребения,
– Увы мне! – говоря –
Как ночь для меня – блудная неодолимая страсть,
Темное, безлунное влечение к греху.
Прими же потоки слез моих,
Ты, из облаков изливающий воду морям!
Склонись к вздохам сердца моего,
Ты, склонивший небеса неизреченным Твоим обнищанием:
Буду целовать пречистые ноги Твои,
Утру их волосами моими:
Шум их Ева, заслышав в раю пополудни,
спряталась в страхе.
Грехов моих множество, судов Твоих бездну кто исследует?
Души спаситель, Спаситель мой, не презирай меня, рабу Твою,
Ибо милость Твоя безмерна".

Textul canonic, în rusa contemporană:

"Женщина, предавшаяся многим грехам, Твое, Господи, ощутившая Божественное естество, как мироносица, рыдая, приносит Тебе миро прежде погребения, говоря: О, горе мне! Как ночной кошмар - мое блудное непотребное разжжение, мрачное и безлунное служение греху. Прими потоки моих слез, Наполняющий моря дождевыми каплями; приклонись к моим сердечным воздыханиям, Приклонивший небеса несказанным Твоим воплощением, да облобызаю пречистые Твои ноги и отру их своими волосами, - те самые ноги, шаги которых Ева в раю услышав, в страхе скрылась. Множество моих грехов и тайны Твоих судеб кто исследует? О Спаситель моей души, бесконечно милостивый, не презри меня, Твою рабу".

Textul în engleza contemporană, făcut probabil după originalul grecesc:

"O Lord God, the woman who had fallen into many sins, having perceived Thy divinity received the rank of ointment-bearer, offering Thee spices before Thy burial wailing and crying: "Woe is me, for the love of adultery and sin hath given me a dark and lightless night; accept the fountains of my tears O Thou Who drawest the waters of the sea by the clouds incline Thou to the sigh of my heart O Thou Who didst bend the heavens by Thine inapprehensible condescension; I will kiss Thy pure feet and I will wipe them with my tresses. I will kiss Thy feet Whose tread when it fell on the ears of Eve in Paradise dismayed her so that she did hide herself because of fear. Who then shall examine the multitude of my sin and the depth of Thy judgment? Wherefore, O my Saviour and the Deliverer of my soul turn not away from Thy handmaiden O Thou of boundless mercy".

* * * * * * * *

Din punctul meu umil de vedere acest material poate fi punctul de pornire pentru o amplă cercetare, meticuloasă și atentă, care se poate finaliza printr-o teză de doctorat, în teologie sau filologie. Nu este scopul meu, nicidecum, dealtfel competențele mele sunt limitate în ambele domenii, dar măcar de-aș putea să depășesc teama de a nu apuca ziua, în care să încep să înțeleg cît de cît profunzimea și adîncurile mistice ale acestui text, care poate sta drept temelie nestrămutată pentru orice operă a pocăinței omului pe acest pămînt!

Domnul nostru, Unul Mîntuitor și Izbăvitorul nostru, să fie mereu alături, iar noi de El, întru aceste zile. Și-ntotdeauna, pururea! Amin. 


Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article