Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

28 février 2014 5 28 /02 /février /2014 08:20

NOTA BENE: După 7 ani, de cînd moldovenilor li se barase calea, prin introducerea de vize, iată că de ieri RM a fost trecută de pe ”lista negativă” în cea ”pozitivă”, conform unui Raport remis de Parlamentul European. Moldovenii vor putea călători scutiți de regimul special de vize în spațiul european.

ÎN FOND - asta e lecția cea mai percutantă, pe care a trebuit să o însușească Ukraina! Poate că sunt unii idioți care spun că Moldova nu știe în ce se bagă, dar din moment ce România este deja în UE, ce rost mai are să-și facă prea multe scupule un atavism al acesteia?

Straneitati-8533.jpg

foto: vladimir bulat, 2014.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
27 février 2014 4 27 /02 /février /2014 10:05

Personal, am urmărit cu sufletul la gură informaţiile despre reîntoarcerea icoanelor din Muzeul Andrei Rubliov, de la Kiev la Moscova. Isteria presei a indus temerea, că acestea s-ar putea bloca pe undeva - pe fondul tulburărilor politice şi sociale din Ukraina.

Dar astăzi pe site-ul muzeului se anunţă că aseară tot lotul de 30 icoane s-au reîntors cu bine la destinaţie.

Asta e partea culturală.

Partea politică - televiziunea RKB din Rusia anunţă, că fostul preşedinte al Ukrainei se află deja în Rusia! Undeva în preajma Moscovei, la Barviha, dar informaţia este contradictorie, neverificabilă...Oricum, fosta "soră mai mare" a ex-URSS va va funcţiona ca o bună prietenă pentru cel, care i-a apărat interesele...Dealtfel, Ianukovici a cerut ajutor de la autorităţile supreme ale Rusiei, declarînd că actuala putere este nelegitimă!

Pînă una-alta Maidanul şi Rada vor avea de înfruntat o procedură a Referendumului, din care să reiasă, dacă e de acord cu noua putere instaurată după 20 februarie, la Kiev. 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Diariu
commenter cet article
26 février 2014 3 26 /02 /février /2014 09:21

Seara zilei de 25.02, în fața Ambasadei Ukrainei la București (Bd. Aviatorilor, 24).

Straneitati 8638

Straneitati-8634.JPG

Straneitati-8640.JPG

Straneitati 8635

Straneitati-8641.JPG

foto: vladimir bulat.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
25 février 2014 2 25 /02 /février /2014 15:35

În wikipedia a apărut lista celor ucişi pe Maidanul Kievean: 85 de morţi, dintre care 11 - din forţele de ordine,  iar 30 de persoane sunt încă neidentificate.

 

Între timp a fost debarcat şi Mitropolitul Vladimir, motivîndu-se prin starea sănătăţii vlădicăi. A fost înlocuit cu Episcopul Onufrie, Întîistătătorul Cernăuţilor şi a Bucovinei (să credem că românii ortodocşi din Bucovina ukraineană vor avea un lobby la Kiev? - eu sincer mă îndoiesc!). Patriarhul Kirill al Moscovei l-a felicitat telefonic pe Vlădica Onufrie, cu ocazia ocupării prestolului de la Kiev. Se afirmădespre acesta că va sta pentru Biserică, pînă la propria jertfă.

 

Actualmente la Kiev au rămas blocate circa 30 de icoane (secolele XV-XVII), anunţă presa din Moscova. Acestea au fost expuse din luna decembrie în cadrul proiectului "Capodopere ale artei vechi ruseşti. Icoane din secolele XV-XVII din colecţia muzeului Andrei Rubliov". Nimeni nu mai poate garanta dacă aceste comori vor ajunge înapoi la Moscova, şi cînd...

 

De trei zile încoace Lavra Pecerski, din interiorul căreia s-au ridicat monahi care s-au opus trupeşte ciocnirilor dintre protestatarii de pe Maidan şi forţele de ordine, este acum asediată de aceeaşi protestari, şi de opozanţi agresivi. Canonic, Marea Lavră aparţine de BORusă, iar acum va nimeri, se pare, sub Patriarhatul ukrainean, care 

 

Rada Ukraineană - parlamentul acestei ţări - este acum un organism care domină peste toate şi toţi, iar indivizi precum Vitali Klicko, Iulia Timoşenko, Dmitri Jaroş, Aleksandr Turcinov, Yuri Luţenko reprezintă puterea autoproclamată din ţara vecină, aflată în vecinătatea haosului şi a anomiei economice...care trag tare să formeze guvernul şi să "aleagă" în cel mai scurt timp un preşedinte...

 

Situaţia politică din partea de vest a Ukrainei, adică din Galicia, Ternopol, Ivano-Frankivsk -  este catalogată asemănătoare celei din "primăvara arabă".

 

În coasta României s-au adunat nori negri!

 

Republica Moldova nu e nici aceasta în cea mai luminoasă fază a istoriei sale recente...

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Diariu
commenter cet article
24 février 2014 1 24 /02 /février /2014 10:03

Această săptămînă, numită la noi Săptămîna brînzeia fost mereu legată de începutul Postului Mare, dar la vecinii noştri şi de o tradiţie ceva mai veche, de dinainte de creştinarea slavilor. Era o sărbătoare de întîmpinare a primăverii, de rămas-bun de iarnă, dar şi de pomenirea morţilor, care se marchează printr-o gamă largă de clătite (блины). Creştinismul rusesc a integrat această suită de ritualuri, jocuri, distracţii, competiţii colective etc, fără însă a se identifica cu acestea.  

În trecăt fie spus, în 3 martie, 2012, cînd Pussy Riot au "actat" în Catedrala Mîntuitorului, din Moscova, era o zi din această săptămînă a brînzei! Acest "amănunt" i-a servit-o la fileu teologului Andrei Kuraev să le găsească fetelor o scuză - pentru acţiunea zgomotoasă din locaşul nr. 1 al Rusiei. În fine, nu PR sunt tema! Ci - legătura strînsă care mai există între această săptămînă şi fanfaronada şi teatrul popular, care culminează cu arderea unei momîi feminine: întruchiparea duhului iernii, care trebuie să plece...

Masljanitza--2013.jpg

Arderea aceasta se face duminica - în ziua iertării - cînd toată asistenţa se adună într-o piaţă, în mijlocul căreia se arde idolul făcut din paie şi materiale textile. Cenuşa astfel obţinută se adună, şi se împrăştie pe cîmpuri, ca o arvună a fertilităţii şi prosperităţii.

Din chiar prima zi de deschid iarmaroacele, se pornesc scrîncioburile, zăbava este multă, veselia e în toi. Se pregătesc munţi de clătite; prima clătită se dă săracilor! Milostenia trebuie să nu lipsească, mai ales cînd toată lumea se distrează, are voie bună, iar fetele nemăritate se pun pe ghicit, cine la va fi ursitul.

Casele rudelor sunt deschise, mesele întinse,  naşii îşi vizitează finii, şi viceversa. Peste tot mîncarea de bază este clătita, cu diverse umpluturi: icre de peşte, peşte roşu, brînză, smîntînă, ouă fierte, unt, dulceţuri... Tinerele neveste fac cadouri socrilor, precum şi apropiaţilor acestora. 

Profesorul sovietic Vladimir  Jakovlevici Propp (1895-1970), în fundamentala sa lucrare Sărbătorile agrare la ruşi (1963), insistă pe larg asupra semnificaţiei funerare a clătitei, dar şi a colivei, ambele făcute din grîu, cereala de bază la popoarele agrare. Propp arată legătura strînsă existentă între tradiţiile legate de ciclurile anului, şi pomenirea strămoşilor, în speţă atrage atenţia asupra sintagmei "a încălzi părinţii", ceea ce însemnează de a le face bine celor adormiţi (inclusiv prin arderea fînului, în credinţa că cei răposaţi ies iarna din morminte, mai ales înainte de Crăciun, pentru a se încălzi de gerul năpraznic...).

Dincolo de toate cele amintite, se mai conservă şi ritualul iertării, cînd mic şi mare îşi cer iertare unii de la alţii, înainte de Postul Mare, pentru toate păcatele, greşelile, scăderile de pănă atunci. În anumite zone se mai conservă, după spusele lui Propp, şi iertarea cu morţii, cînd duminică după-amiază se merge în grupuri la morminte, se îngenunchează şi se spun rugăciuni de iertăciune. Drumul spre cimitir, şi înapoi acasă, se parcurge în tăcere.  

Deci, ruşii în special, dar şi toţi slavii de prin împrejurimi, au în faţă o săptămînă abundent de veselă, zgomotoasă, distractivă, în care au şanse să se descotorosească de pasiuni, manipulare şi minciună - cum vedem din abundenţă în Ukraina vecină de mai bine de 3 luni!

 

foto: aici.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
21 février 2014 5 21 /02 /février /2014 08:11

Despre marele falsificator de artă Wolfgang Beltracchi am mai scris aici. Am reluat anumite idei într-un text care va apărea în curînd în Lettre Internationale

Dar nu ştiam că şi soţia lui Helene Beltracchi va deveni la fel de celebră! Pentru că de curînd, la legendara editură germană Rowohlt au apărut două cărţi sub semnătura celor doi. Una, Einschluss mit Engeln, este o culegere stufoasă de scrisori dintre cei doi. Aceştia, deşi se vedea zilnic, avînd un regim nu prea strict de întemniţare, îşi adresau scrisori din "închisoare". Celălalt volum ne va ajuta să-i cunoaştem mai bine pe cei doi soţi, Selbstporträt. Mă şi gîndesc, cine din editorii români de va înghesui să obţină drepturile de traducere, măcar pentru una dintre acestea!

Cu adevărat "spiritul singurătăţii" naşte scriitori, am putea conchide şi noi! Cam asta s-ar putea deduce şi din prezentarea succintă pe care o face Martin Walser (unul din cei mai importanţi scriitori ai Germaniei) cărţii cu scrisorile soţilor Beltracchi...

Wolfgang-Beltracchi-mit-gGattin-Helene-Beltracchi-in-der-Ra.jpg

vedetele Helene & Wofgang Beltracchi, în turneul de promovare a celor două scrieri ale lor!

sursa foto: Die Welt.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Radicalisme
commenter cet article
20 février 2014 4 20 /02 /février /2014 10:13

Acum mai bine de două luni scriam despre violenţele împotriva petroliştilor din Kazahstan, care mi-au amintit de un episod din istoria aceluiaşi spaţiu, vechi de 25 de ani. Atunci nu bănuiam că cel mai mare spaţiu din fosta URSS, după Federaţia Rusă desigur, va avea din nou probleme. Financiare, de data asta! În 11 februarie banca naţională a Kazahstanului a anunţat despre devalorizarea monedei naţionale, tenge,  cu 20 %. Desigur, după ce deschiderea Jocurilor Olimpice de la Soci, cu fastul său anacronic şi tocmai de aceea negativ comentat în întreaga lume, şi după escaladarea violenţelor la Kiev, problemele financiare ale îndepăratului stat asiatic, pot lăsa rece pe cei mai mulţi. E şi firesc să fie aşa...

Doar că devalorizarea aceasta vine pe fundalul apogeului de paranoia atins de preşedintele Nursultan Nazarbaev (74 de ani!), care şi-a pus în cap să schimbe pînă şi denumirea statului, din Kazahstan în Kazah Eli, adică să renunţe la terminaţia "stan", pe care o poartă toate statele limitrofe, şi să se numească - chiar Ţara Kazahilor. La Almaty au apărut primii nemulţimiţi de scăderea valorii monedei naţionale, dar reacţia forţelor de ordine a fost promptă: băgarea în dube, anchetări, amendări, ameninţări, trimiterea cu gura închisă, acasă...Asia nu se dezminte. Necogierile şi "contractele sociale" au loc în altă parte,  iar nu în felia răsăriteană a lumii (cu excepţia Japoniei, poate).

Se pare că la tenge, care e strîns legată de rublă - care e în cădere liberă şi faţă de euro, dar mai ales, faţă de dolar -, nu putea să nu se resimtă efectele prăbuşirii monedei mai marilor săi vecini. Se pare că banca naţională a Kazahstanului a luat toate măsurile pentru ţinerea sub control a situaţiei. Nu e aceasta însă fondul problemei! Această imensă ţară ca întindere şi ca resurse naturale -  2, 717,300 km² (locul 9 ca întindere din lume!), este multietnică, în care naţiunea kazahă este alături de ruşi, ukraineni, uzbeci, uiguri, germani, evrei, tătari etc. Populaţia creştină constituie cam un sfert, iar musulmani s-au declarat cam 70 %. E considerată prinre cele mai stabile ţări din întregul spaţiu post-sovietic, dar e şi ultima ţară din fostul URSS care şi-a declarat independenţa, cu puţin timp înaintea risipirii colosului sovietic.  Acelaşi Nazarbaev era printre oponenţii renunţării la proiectul URSS, şi tot el astăzi îşi propune să realizeze marele său vis - Uniunea EuroAsiatică. Pentru asta are nevoie de susţinerea largă a populaţiei din ţara sa. Poate de aceea a lansat acum şi această sintagmă - Kazah Eli? Pentru a avea un lobby şi la Moscova, Nazarbaev a decis să trimită acolo un nou ambasador, pe principalul său ideolog, pe Marat Tajin (Марат Тажин). Acesta a contribuit la scrierea multora dintre cărţile actualului preşedinte, dar şi principalul "vinovat" pentru organizarea, la Astana, a consfătuirii OSCE, în 2010. De atunci, se pare, s-au exprimat ţelurile naţionale majore ale Kazahstanului. 

În scurtă vreme Nazarbaev va sosi la Moscova, unde printre altele va citi, la Universitatea de Stat, un discurs în care trebuie să-şi expună rezultatele actuale ale implementării ideii sale cu privire la Uniunea EuroAsiatice, principiile căreia le-a formulat tot acolo, acum exact două decenii. La vremea aceea aproape nimeni nu auzise de temutul tovarăş Putin de astăzi, care este atît de copios interesat de lumea asiatică!

 

P.S. de un real folos mi-a fost foarte subtila analiză a analistului rus Arcady Dubnov. 

 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
17 février 2014 1 17 /02 /février /2014 14:14

Albert Schweitzer, 1975

Cine a fost Albert Schweitzer (1875-1965)?

În linii mari - un scriitor, filosof, teolog, muzician, compozitor şi filantrop german, medic misionar, care a trecut la Domnul în 1965, în spitalul pe care el însuşi l-a ctitorit în 1913, la Lambaréné, în Gabon. Nu ştiu cît de cunoscută este personalitatea acestui om minunat, căruia i s-a acordat şi Premiul Nobel pentru Pace, în 1952, dar pe mine m-au impresionat profund aceste rînduri ale sale:

"Într-o dimineaţă din toamna anului 1904 am găsit pe biroul meu una dintre acele broşuri verzi în care Societatea Misiunilor Evanghelice din Paris publica rapoartele lunare ale activităţii sale. Privirea mi-a căzut asupra unui articol intitulat: Necesitatea misiunii din Gabon. Acea regiune era descrisă acolo ca «punctul cel mai nesănătos al pământului», iar directorul societăţii misiunilor se plângea că misiunea nu avea personal spre a continua lucrarea. (...) Articolul se încheia cu aceste cuvinte: «Oameni care la chemarea stăpânului răspund cu simplitate: Doamne, eu pornesc la drum; Dumnezeu are nevoie de aceşti oameni». Sfârşind lectura, mi-am reluat în deplină linişte întreaga activitate. Cunoscusem, în acel moment, cărei activităţi îmi voi consacra viaţa mea".

Citat din cartea semnată de Teresio Bosco, editată la noi în 2006. Lumea începutul de secol XX privea cumva europocentrist relităţile înconjurătoare, şi tot ce nu era în sfera unei priviri imediate, iar un spaţiu geografic ca cel al Gabonului, era, poate pentru cei de atunci mai departe chiar şi decît luna şi soarele! Ei bine, Albert Schweitzer îşi îndreaptă întracolo atenţia, viaţa şi întreaga dăruire. Pentru asta, mai ales, lumea îl admiră, îl pomeneşte şi îl citează ca pe un exemplu suprem.

În materie de telogie s-a remarcat prin cartea "Von Reimarus zu Wrede," 1906,  tradusă în engleză în 1910, cu titlul The Quest of the Historical Jesus, tălmăcită de W. Montgomery (ediţie reeditată de nenumărate ori, cred că ultima ediţie e din 2005), în care dezvoltă o lungă şi palpitantă istorie, fantezistă în bună măsură, a lui Iisus Hristos, pe care-l priveşte doar prin prisma naturii Sale de om istoric, în fond, un profet care aduce vestea subiectivă a "sfîrşitului lumii", şi care adună toate blestemele şi viziunile moştenite de la proorocii de pînă la el, spunîndu-le contemporanilor. Pentru Schweitzer - apostolii sunt acei ucenici care au "coafat" şi "machiat" istoria trecerii pe pămînt a lui Hristos, în maniera în care aceştia şi-ar fi dorit ca Iisus Hristos să arate ca om ideal, perfecţiunea lui Adam de dinainte de căderea acestuia din Raiul primordial. Cartea abundă de conjecturi şi de dibuiri, care arată intenţia clară a doctorului Schweitzer de a rămîne în afara sistemului de referinţă patristic, atît răsăritean, cît şi apusean, chiar dacă a fost implicat şi a predat în învăţămîntul teologic german. Un astfel de fragment este mai mult decît relevant pentru tipul lui de gîndire:

"Even supposing we could obtain more exact information regarding the popular Messianic expectations at the time of Jesus, we should still not know what form they assumed in the self-consciousness of One who knew Himself to be the Messiah but held that the time was not yet come for Him to reveal Himself as such. We only know their aspect from without, as a waiting for the Messiah and the Messianic Age; we have no clue to their aspect from within as factors in the Messianic self-consciousness. We possess no psychology of the Messiah. The Evangelists have nothing to tell us about it, because Jesus told them nothing about it; the sources for the contemporary spiritual life inform us only concerning the eschatological expectation. For the form of the Messianic self-consciousness of Jesus we have to fall back upon conjecture.

Such is the character of the problem, and, as a consequence, historical experiment must here take the place of historical research. That being so, it is easy to understand that to take a survey of the study of the life of Jesus is to be confronted, at first sight, with a scene of the most boundless confusion. A series of experiments are repeated with constantly varying modifications suggested by the results furnished by the subsidiary sciences"- op. cit. pag. 9-10. 

Este deosebit de limpede liber-cugetarea pe tema dată! 

Propun vizionarea acestui material documentar - Dr. Albert Schweitzer - Full Documentary (1956) - aici.

 

Imagine: marcă a poştei germane, editată cu ocazia împlinirii a unui veac de la naşterea şi a 10 de la moartea marelui filantrop, francată la Köln.

Plicul face parte din colecţia personală.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri
commenter cet article
14 février 2014 5 14 /02 /février /2014 15:44

Ştirile, cărţile de popularizare şi filmele despre artă - ocupă treptat, insidios, centrul culturii de massă!

Am o vagă presimţire că debutul acestei stări de lucruri s-a dat prin 2011, cînd a răbufnit scandalul Wolfgang Beltracchi, care este cel mai faimos falsificator al tuturor timupurilor. Din acel moment s-a pornit o combustie cu energii nebănuite.

De atunci, presa, diverse straturi sociale şi economice, scurt spus, massele largi au participat şi participă la dezvăluiri, fac parte din această maşinărie de poleială, falsificare şi dublare a realităţii! Arta nu poate fi altfel decît mediul care o generează...Cel puţin la suprafaţă.

Recentele poluări mediatice cu privire la descoperirea imensei colecţii deţinute de clanul Gurlitt pînă mai de curînd, acum - devenită simplă informaţie, divertisment, bîrfă şi un lanţ nesfîrşit de presupuneri, sunt revelatorii pentru acest tip de manipulare prin artă. Există şi analize mai serioase pe acest subiect, inclusiv şi chiar în presa românească, dar domeniul este, cred, iremediabil viciat. Era suspiciunii, a falsului devenit normă îşi arată acum vîrful aisbergului. Arta, cu aura ei unică, după decenii multe de comerţ, spectacol, tranzacţii, depuneri ca gaj etc. - se transformă în cultură mass-media! Devine blockbuster, drog terapeutic. Arta a devenit o cameleonică prezenţă, la îndemîna oricui, căci licitaţiile sunt anunţate pînă şi de gazetele de bîrfe, mondenităţi & belicoase publicaţii, gen paparazzi. Toate, brusc, ca la o comandă venită de la vreun "organ suprem" - au început a se interesa de artă, licitaţii, colecţii, tranzacţii cu "brîncuşei", cu "grigoreşti" etc. 

Două producţii recente pun în miezul său ideatic (sau doar ideologic) problematica artei mari, serioase şi de tip patrimonial (oh, ce cuvînt mi-a scăpat! Cîndva, cuvîntul "patrimoniu" dădea frisoane şi făcea să-i transpire fruntea oricui intra în coliziune cu sonoritatea lui!). E vorba de două filme, unul american - The Monuments Man, şi altul britanic - Trance, care ne introduc atît în psihologia hoţului de artă, dar şi în cea a salvatorului de bunuri culturale.

Cel dintîi are la bază o carte a unui autor, Robert M.Edsel, care încă din 2007 a creat - Monuments Man Foundation for de Pereservation of Art, care nu este exclus să fi şi finanţat acest film? El este desigur şi autorul cărţii cu acelaşi nume (care se preconizează de a fi tradusă în 17 limbi, un adevărat asalt informaţional!). Edsel înţelege, că omenirea are încă multe lucruri nespuse, neclasrificate, după cel de-al Doilea Război Mondial, mai ales. Există destule opere de artă, valori ale trecutului care stau zăvorîte, ascunse, nerecuperate de adevăraţii posesori, poate chiar fără urmă pierdute. Filmul acesta spune o poveste a numeroaselor opere recuperate din urgia războiului, ca exemplu de dăruire al omului pentru opera de artă, pentru mărturia epocilor care nu mai sunt, singura dovadă a faptului că au fost - fiind arta acelor vremi. Oamenii vin şi pleacă, aceştia nu se schimbă, duc tarele strămoşilor de la o generaţie la alta. Şi chiar dacă arta e tot de ei creată, aceasta conservă totuşi un "rest", acel "ceva", "sămînţa astrală", care face ca omenirea să nu mai fie la fel ca înainte, cu fiecare generaţie mundană ceva se schimbă, doar arta este perenă, egală cu sine.

Exact invers se afirmă lucrurile în cealaltă piesă - Trance, unde chiar dela început angajaţii unei licitaţii de artă sunt avertizaţi că nicio operă de artă nu merită şi nu valorează viaţa unui om (chiar dacă e vorba de un tablou de Goya, şi valorează milioane)! În caz de atacuri, furturi & violenţe - oamenii trebuie să fie evacuaţi, nu operele de artă. Pînă la urmă, înşelegem că lucrurile nu stau tocmai aşa: este un fals umanism. Ca şi cel al lui Gurlitt, care a stat ca o cloşcă decenii la rînd peste o miriadă de opere a căror provenienţă nici nu o ştia. Dar nici nu îi păsa prea tare. Acum a devenit subiect de "spectacol mediatic", lumea a aflat cine este acest Gurlitt (un Versager, un ratat, cum el însuşi s-a etichetat) din lungul şi gloriosul clan al purtătorilor acestui nume.  

Pe cale de consecinţă: arta nu mai e ce a fost cîndva, nu mai are funcţia de altădată. Adică un depozitar de energii, identităţi & forme culturale, un amplu sistem de referinţă, o bornă fermă, dar şi fragilă totodată, în calea amneziei sociale, crîncenul tăvălug şi lipsit de orice scrupule. Acum este piaţă, şi e chiar mai mult decît o "societate a spectacolului", pe care a "proorocit-o" Guy Debord. Actualmente, mulţi au fost puşi în situaţia de a se "pricepe", iluzoriu desigur, pînă şi ceea ce a fost numit cîndva degenerate art... Dar şi - spoliere etc.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Agenda
commenter cet article
8 février 2014 6 08 /02 /février /2014 08:44

Scriam la un moment dat despre un nou fenomen la București: ecranarea caselor vechi! Lucrurile stau așa: dacă fațada caselor care au supraviețuit buldozerelor nu este aliniată la stradă, ci este situată mai în adîncul parcelei proprietarului, vine ideea ocupării părții din față a acestei parcele, căci - nu e așa? - de ce atîta risipă pe verdeață, aer, și confort vizual?! Cîndva, coeficientul de ocupare dintre spațiul construit și cel verde se situa între 25 % și 75 % - în favoarea naturii...ACUM, avem de-a face cu un oraș sufocat de construcții, cu tot mai puțină verdeață, cu cantități imense de praf, cu căldură crescîndă vara, cu tot mai puțină umbră, cînd ai nevoie de ea...

Straneitati-1629.JPG1.

Casa din imagine este situată în Piața Pache Protopopescu, în luna mai trecut, a apărut acest gard din PFL, de lemn, în locul feroneriei interbelice, fapt care mi-a atras atenția. Pentru că acolo erau și copaci bătrîni, multă verdeață. Apoi, după ce au fost masacrați pomii, și curtea a devenit loc de construcție, după îndelungate procese. La scurtă vreme a început voinicește construcția, chiar dacă opinia publică a semnalat cazul.

olari_10.png2.

DAR, se pare că atunci cînd autoritățile dau autorizații, și betoanele încep a se turna la fundații, nu mai e nimic de făcut, decît că avem dreptul la o revoltă verbală, sau la o consemnare istorică!  

Straneitati-8486.JPG3.

Iată cum arată acum faimosul imobil, văzut dinspre strada Olari, cu fațada sa cortină, un ecran inutil, o palmă estetică pe obrazul uneia dintre cele mai interesante piețe vechi a capitalei...

La finalul acestor note doresc să adaog că fenomenul ecranării nu este inventat, totuși, de oamenii recenți ai vremurilor actuale. Acesta era pe larg practicat în era comunistă, de pildă. Practic marile bulevarde ale capitalei sunt concepute și modernizate după acest principiu: Calea Moșilor, Șoseaua Ștefan ce Mare, Șoseaua Mihai Bravu, Colentina, unde ”canioanele” de blocuri de blocuri cu 9-12 etaje, obturează imaginea pitorească, organicistă a ceea ce au fost Bucureștii interbelici. Pe multe porțiuni însă s-au operat demolări masive. Intuiesc că fenomenul trebuie pus în legătură cu un altul, cel al parvenitismului expansiv. Necesarul de spații pentru locuit, comerț, divertisment, speculă imobiliară etc., agresează și mutilează tradiția modernă a orașului, cu dimensiunea sa umană, în care omul chiar conta. Acum - contează circulația finanțelor, profitul iute și masiv, viteza deplasării și consumerismul extins pe arii întinse, de-a dreptul molipsitoare.

Straneitati-8487.JPG4.

Orașul de altă dată s-a pomenit tot mai delabrat.

credite foto:

1, 3-4. - vladimir bulat.

2. - aici.  

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Vandalism
commenter cet article