Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

3 février 2014 1 03 /02 /février /2014 15:09

PESTE cîteva zile, în 8 februarie, se va dechide o mare expoziţie de sculptură, care-i va avea ca "actanţi" pe cei mai importanţi şi faimoşi reprezentanţi ai avangardei istorice europene: Brâncuşi, Rosso şi Man Ray. 

Expoziţia este organizată de marele muzeu Boijmans van Beuningen, din avangardistul Rotterdam. Şi poartă titlul de mai sus: Brâncuşi, Rosso, Man Ray - Framing Sculpture.

 

Muzeul Naţional de artă al României participă cu lucrarea de tinereţe a lui Brâncuşi, turnată în bronz, acum patinat în verde, 1906. O lucrare de maturitate maximă, care nu lasă nicio urmă de îndoială, că Brâncuşi a fost dintru început acelaşi Brâncuşi, care a schimbat faţa sculpturii universale.

cap-de-copil--Brancusi-001.jpg

Lucrarea aceasta se află din 1956 în Muzeul de artă al R.S.R.(pe atunci). O versiune din aceeaşi perioadă, se află în colecţia Muzeului de artă din Craiova, cu dimensiuni aproape identice. Doar că aceasta a fost realizată la turnătoria HÈRBARD, în timp ce cea de la MNAR, s-a turnat la cea a lui Vasluani. Lucrarea de la MNAR, precum şi cealaltă sunt riguros fişate şi documentate în cartea lui Barbu Brezianu, Opera lui Constantin Brâncuşi în România, Editura Academiei RSR., 1974, pag. 89-92.

Este una din cele mai expuse lucrări ale lui Costantin Brâncuşi; a figurat practic la toate marile expoziţii retrospective ale artistului din SUA, la Filadelphia, New York, Chicago - 1969-1970, precum şi în retrospectiva din Bucureşti, din 1970 (nr. catalog 9).  

credit foto: MNAR, 2014.  

 

UPDATE: Primesc astăzi(10.02.14)acest articol, semnat de Marius Tiţa, care în bună măsură este inspirat de gîndurile mele haotice, de mai sus, şi mă bucur că intuiţiile corecte chiar plutesc în aer - ca şi ideile -, şi pot fi amuşinate de spiritele afine, căci dialogul real nu se poate decît printre acestea. Totuşi, e bine să ai blog! 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Agenda
commenter cet article
1 février 2014 6 01 /02 /février /2014 11:41

Curiozitati-8312.JPG

În arhiva mea de imagini care conservă vechi sigle, firme sau logo-uri, se află și aceasta, care stă cocoțată pe blocul modernist din Piața C.A. Rosetti, din București.

Blocul este la numărul 4.  Am fotografiat recent acest logo, pentru că mi-am dat seama că este deja incomplet, îi lipsește textul din centrul globului. Pur și simplu a dispărut de curînd. Dar restul osaturii a rămas să troneze.

Piata Rosetti, detaliu Mobirom

Era un text care conținea sintagma MOBIROM, și semnala cea mai importantă firmă de confecționare a mobilei din România epocii comuniste, aceasta a fost creată în anul 1950. Iar logo-ul acesta a supraviețuit vremurilor, fiind prezent pînă și pe etichetele cutiilor de chibrituri, pe care fabrica de chibrituri din Gherla le producea pentru export pînă în amurgul comunismului.

gherla_export_010e.jpgSe observă foarte clar logo-ul acestei societăți, care era pentru piața internă cunoscută ca Tehnoforestexport, și se pare că era prosperă în vremea comunismului, atunci era specializată în producerea scaunelor, într-o varietate amețitoare, apoi pe la finele epocii totalitare, în 1989, acest logo a fost brevetat, cu această înfățișare. A devenit marcă înregistrată. Parcă se știa deja aproapiata deschidere a societății romînești către lumea largă...

marca-inregistrata-MOBIROM--1989.gif

Și de aici devenea limpede orientarea  producătorului către beneficiarul exterior. Poate că astfel arătau ștampilă sau antetul intreprinderii, dar cuvintele ROMANIAN FURNITURE nu au fost niciodată afișate pe acoperișul blocului din Piața Rosetti.  

Actualmente, Mobirom este o firmă care produce mobilă de tip horeca. Dar nu mai figurează la adresa indicată mai sus, căci i-a dispărut pînă și titulatura de acolo...Oricum, pentru signalectica mai veche a Bucureștiului a mai rămas o mărtuie istorică. Doar că ea și-a pierdut mesajul și sensul de altă dată, rămînînd doar un semn.

O semnalez ca atare! În absenţa cuvîntului - se pierde orice sens.

 Curiozitati-8313.JPG 

 

fotografii: vladimir bulat.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Fragmente
commenter cet article
29 janvier 2014 3 29 /01 /janvier /2014 00:11

Curiozitati-7891-copie-1.JPG

Despre ilustratorul, graficianul, scenograful și artistul Theodor Kiriacoff-Suruceanu (TKS), am mai avut prilejul să scriu.

O personalitate deosebit de contradictorie, prolifică și aproape un dandy, TKS nu are parte, în opinia mea, de posteritatea pe care ar fi meritat-o. Nu există deocamdată niciun studiu extins, minuțios elaborat și lămuritor asupra creației sale, chiar dacă un album cu un eseu introductiv a fost editat acum cîțiva ani, la Chișinău. Acesta însă este extrem de schematic, și departe de a arăta amploarea operei lui TKS, așa cum poate fi aceasta schițată prin minunata descoperire a unui număr impresionant de lucrări (de ordinul cîtorva sute!, preponderent foi de grafică) semnate de artist, lucru pe care deja l-am semnalat pe acest blog. Există, deocamdată, o serie de impedimente pentru publicarea lor extinsă:

- slaba cunoaștere a biografiei artistului;

- insufienta receptare a creației sale în economia istoriei artei autohtone;

- poziționarea inadecvată a artistului în contextul constituirii scenografiei românești, de către cei care s-au aplecat asupra operei lui;

- lipsa unei susțineri financiare și logistice a unui astfel de proiect, care ar necesita atît niște costuri considerabile, cît și o dificultate de difuzare ulterioară a acestui document iconografic, date fiind motivele mai sus enumerate;

- nu este deloc exclusă apariția unor noi lucrări, într-un chip la fel de suprinzător, ca și lotul despre care am vorbit deja...

 

Pînă una-alta, și acesta este singurul lucru cert, de netăgăduit, la mai bine de 55 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, am reușit să-i găsesc piatra tombală, care e comună cu a soției sale, la cimitirul Bellu ortodox - care m-a cucerit prin sobrietate, și prin stilul său decorativ.

Poate că numele lui TKS nu va rămîne doar un semn grafic pe o piatră de mormînt, în viitor?

 

foto© vladimir bulat, decembrie, 2013.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Necropolistică
commenter cet article
28 janvier 2014 2 28 /01 /janvier /2014 02:45

cei-patru-aromani_mandragora.jpg

Filmul acesta documentar, regizat de Eliza Zdru, intitulat Cantece pentru un muzeu” / Songs for a Museum”, a rulat duminică seara la Muzeul Țăranului Român, în cadrul programului Astra Film on Tour.

Este o lucrare rară în peisajul autohton al documentaristicii, şi iată de ce. Tratează despre un subiect aproape abandonat de cei de azi: cîntecul strămoşesc al aromânilor fărșiroți (cei care, în comparaţie cu ceilalţi aromâni, care-şi denumesc propriul grai - armāneashti, îi spun acestuia - rrεmεneshti). Ei bine, aceşti aromâni fărşiroţi, despre care narează filmul, au fost descoperiţi de muzicianul şi entomuzicologul Grigore Leşe în satul lor natal, Cogealac, în Dobrogea, în vara lui 2007. De atunci, aceştia patru, care sunt "actorii" filmului Elizei Zdru, au colindat ţara-n lung şi-n lat, dar şi peste hotare în numeroase locuri...

Filmul "Song for a Museum" a avut un traseu lung, pînă să iasă la întălnirea cu spectatorii, în această toamnă, la festivalul Astra Film. Autoarea a lucrat la el practic fără deadline, pe îndelete, apropiindu-se subtil de personajele sale, analizîndu-le raţional, cu răbdare şi pricepere. Ea are şi avantajul de a le înţelege graiul, ea însăşi fiind aromâncă. Deci, avem o privire din interiorul etniei, de la nivelul "firului ierbii", fără detaşarea îmbibată de frigiditate a documentariştilor de meserie. Devine clar, că autorul empatizează cu aceşti patru bătrîni, pentru care tradiţia cîntecului şi a dansului este încă vie, prezentă, bătrîni care sunt la fel de bine lămuriţi, că această tradiţie nu mai are cui fi transmisă, căci nepoţii lor deja sunt dezinteresaţi de acest soi de perpetuare a specificităţii etniei din care fac parte. Şi nu este deloc accidentală denumirea acestui documentar, căci ea este dată chiar de cuvîntul rostit de cimpoerul grupului, care spune că acest "cîntat" nu se învaţă după note sau partituri, ci de la om la om, în timp, iar dacă nu va avea cui transmite această vocaţie, cînd el are deja 84 de ani, ea pur şi simplu va muri...va deveni o relicvă de muzeu, cu instrumentul său ancestral cu tot.

Cei patru nu au nimic din morga sau mulţumirea de sine a vedetelor apărute peste noapte; ceea ce-i mînă pe aceşti oameni bătrîni să plece la drum, nu arareori, la unul lung, anevoios, este dorinţa clară şi explicită de a vorbi şi de a cînta despre rudele, strămoşii şi neamul lor. Pleacă sprijiniţi în cîrje, gîrboviţi, uneori cu căderi inerente vîrstei, dar mereu blajini, voioşi, bine-dispuşi, zîmbitori şi curioşi...

Mai presus de orice, suprema învăţătură pe care o desprindem din acest film de 63 de minute, este întîlnirea cu normalitatea acestor oameni, care şi-a găsit vocaţia, locul şi menirea pe acest pămînt. Despre asta vorbesc ei celor din jur, despre asta cîntă şi dansează!

În vara lui lui 2010 cred, i-am ascultat pe viu pe scena din Piaţa Enescu din Bucureşti. Era un spectacol absolut de neuitat, cu mai mulţi cîntăreţi aşezaţi în semicerc, căci în acel moment simţeai că muzica cu adevărat nu are graniţe, acei bătrînei, asistaţi de Grigore Leşe, erau o mică părticică dintr-o indelebilă tradiţie muzicală, care-i înrudeşte cu tot ce a rămas mai autentic şi mai original în lume, în cîntarea vocală polifonică, laică şi numai, din Tuva, Altay, Albania, Sicilia şi chiar Tibet.   

 

Fotografie:  © 2013 Songs for a museum. All Rights Reserved. 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Cinemateque
commenter cet article
24 janvier 2014 5 24 /01 /janvier /2014 10:36

Curiozitati-8288.JPG

Pe vremuri, la începutul anilor '90, sloganul acesta era la ordinea zilei. România, proaspăt scăpată de regimul Ceaşescu şi-a votat dreptul la viaţă, aducîndu-l la cîrma ţării pe Iliescu. Poporul acesta, speriat de euforia de care fusese cuprins, timorat şi bucuros în acelaşi timp de deschiderea graniţelor, luat cu valul de liberalizarea vieţii şi altele ale căror efecte le-a resimţit, s-a speriat că într-o zi nu va mai fi stăpîn în propria ţară. Manipularea masselor s-a soldat în cele din urmă în manifestări care avea ca slogan anume această frază: NU NE VINDEM ŢARA!

Ei bine, de atunci au trecut mai bine de două decenii. România a devenit o ţară "prosperă", în care consumerismul şi capitalismul de mall domină peste tot şi toate, iar ţara din care nu se vindea nimic, cîndva, demult nu mai are ce vinde...

Panoul lui Cohn&Jansen este, se spune, o invitaţie la shopping. Căci, doar shoppingul umblă cu momeli, şmecherii, promisiuni, isterii de moment, bag de seamă că şi acest panou, în chip ironic ne oferă o ţară cu o reducere la jumătate din preţul ei! O, chiar aşa? Generos şi tentant!

DAR, ce te face cînd nu mai ai ce vinde, cînd ceea ce ţineai cu dinţii altădată, ai dat pe gratis în dreapta şi în stînga?

 

Fotografii: ©: vladimir bulat,  22 ianuarie, 2014.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Fragmente
commenter cet article
23 janvier 2014 4 23 /01 /janvier /2014 07:48

Desigur, că a trăi frumos înseamnă să poţi ajuta pe alţii, din preajma ta, şi de mai departe!

Am primit ieri un apel pe acest blog, de a difuza cît mai multor oameni ştirea că tînărul Nicu Pavil -  este într-o grea şi cumplită suferinţă! Din fericire, se mai pot face destule lucruri şi acţiuni reale, care să-l salveze, să-i redea viaţa de mai înainte.

"Am fost diagnosticat cu Neurinom acustico-vestibular stâng. I se mai spune şi SCHWANNOM. Atunci totul parca a cazut peste mine. Viaţa mea şi-a schimbat traiectoria" - scrie pe blogul său Nicu

Concret, se poate face o intervenţie chirurgicală la Hanovra, în Germania, iar aceasta costă 45.000 de euro. O parte din această sumă a fost deja colectată, tot cu ajutorul jertfelor venite de la oameni. Pentru restul, pînă la rotunjirea sumei, rămîn deschise aceste conturi şi telefoane pentru contact:

Conturile sunt deschise pe numele Pavil Vasile Nicolae:

BCR : RON : RO09RNCB0312126445850001

EURO: RO79RNCB0312126445850002.

Numerele de contact sunt: 0751563609 mama (Rodica);

                                      0755837153 tata (Nicu);

                                      0754427151.

Orice ajutor este cu putinţă şi e binevenit. Căci oricare bine veţi face semenilor, acesta nu va fi niciodată trecut cu vederea în faţa lui Dumnezeu. ACESTA să-i dăruiască lui Nicu zile multe, senine şi cu bucurie, pînă la adînci bătrîneţi, spre folosul frumos al său şi al semenilor. Şi ziarul Patriarhiei Române a scris zilele trecute întru ajutorarea acestui tînăr.

O difuzare cît mai largă a acestui mesaj ar fi FOATE binevenită!

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
22 janvier 2014 3 22 /01 /janvier /2014 06:07

Articolul publicat acum două săptămîni a suscitat un real și larg interes! M-am decis să continui cu etalarea unor unghiuri de vedere și perspective diferite asupra lucrurilor, care scapă pietonului aflat în goana zilnică prin urbea Bucureștiului. Mi-am ridicat ochii, de data asta, spre fauna fațadelor. Pare un oximoron, căci fațada e prin definiție ceva inert, lipsit de dinamism, departe de agilitatea animalieră, în timp ce lumea acestora din urmă - e opusul a tot ce am afirmat despre cortina edificiilor pe lîngă care trecem, și doar arareori le observăm. Ceea ce vom vedea este o punere împreună, o suprapunere a contrariilor.

antablement Calea Calarasilor, 44

O panoplie complexă, care conține - pe principiul simetriei - personaje alegorice antromorfe, grifoni înaripați, flori și ghirlande floriforme etc. 

DSCN4375.JPG

Acești pelicani străjuiesc de la mare înălțime imobilul aflat pe una din cele mai aglomerate artere din preajma Pieței Unirii. Sunt cîteva perechi care despart șirul de ferestre de la catul superior.

DSCN4549.JPG

Păunii cu pricina înadrează un cartuș peste care este pus un mic vas, din care păsările stau să se adape. Nu insist asupra interpretării acestui motiv, dar înclin să cred că inițialele înscrise în interiorul cartușului: A și T suprapuse - au o legătură semantică cu motivul avimorf.

DSCN4837.JPG

O feronerie care face oficiile protectoare și decorative ale unui balcon e cu atît mai atractivă și mai năstrușnică cu cît înfățișează profilul unui monstru cu limba scoasă de-un cot! Valoarea estetică a acesteia copleșește dimensiunea ei utilitară, devenind poate strict apotropaică.

Berbec_Ivo-Andric.jpg

Pe strada pe care a stat marele scriitor sîrb, Ivo Andrić, cînd a fost ambasador al țării sale la București, am zărit acest cap de berbec mitic, pe care nu-l poți observa decît dacă-ți salți puternic pe spate capul, privind întracolo... 

DSCN4128.JPG

Poate fi vorba despre un blazon de familie?

DSCN4126.JPG

Această mască de leu nu are doar funcție decorativă sau magică, ci prin gura lui deschisă se scurge apa dintr-un balcon. E ca o pîlnie necesară. Orificiul acesta bucal este de fapt o ”poartă” între privat (spațiul terasei/balconului) și public (strada de sub acest balcon). 

Curiozitati-7626.JPG

Poate fi vorba despre Răpirea Europei de către Zeus ? Dar atunci lucrurile devin mai complicate. Prefer să le arăt - spre a fi doar privite, fără a fi prea mult interpretate. Uneori, trebuie să ne propunem o ostilitate față de excesul de hermeneutică, care ne poate împiedica să vedem. 

Curiozitati-7627.JPG

Aphrodita și Eros, sau  Almatheia și Zeus - cu Cornul Abundenței în planul secund? Oricare dintre aceste identificări ar fi adevărată, ea trebuie pusă în relație cu imaginea de mai sus, căci ele sunt imagini-pandant, stau afișate pe același plan al imobilului din Calea Călărașilor nr. 44.  

Pe vremuri lumea trăia cu adevărat frumos! Nouă nu ne rămîne decît să constatăm și să consemnăm asta. Să avem ochii larg deschiși...

Fotografii: ©: vladimir bulat,  2011 - 2014.

 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
17 janvier 2014 5 17 /01 /janvier /2014 15:32

ACEST vers a lui Omar Khayam s-ar potrivi de minune, cred, pentru a defini gestul de vandalism la care i-a fost supus recent monumentul din Bucureşti (şoseaua Kiseleff, pe locul pe care era cîndva statuia ostaşului sovietic)! Genunea, prăpastia şi golul din sufletele oamenilor se poate manifesta şi aşa, prin pîngăriri, vandalizări, jigniri şi alte inadecvări ale spiritului suburban. O, da, mi se va spune, grafitti este deja o cultură demult fumată, analizată, investigată în fel şi chip! Tocmai de accea, o atitudine din acestea nu-şi prea mai găseşte locul în preajma noastră, îndreptată împotriva unui monument, care cinsteşte memoria unei dintre cele mai luminate minţi pe care le-a dăruit omenirea posterităţii...

Curiozitati-8247.jpg

Am încercat să cetesc ce scrie pe această plăcuţă de marmoră albă. Şi nu a prea fost cu putinţă din prima. Apoi, m-am concentrat, şi am reuşit: "În numele lui Dumnezeu / Hakim Omar Khayyam /1048-1123 Nishabour Iran / Poet, filosof, astronom şi matematician iranian / unul dintre marii înţelepţi care au adus / glorie ştiinţifică Iranului, / a scris opere preţioase în domeniul muzicii,/ algebrei şi matematicii, filosofiei,/ literaturii şi astronomiei / Ambasada R.I.Iran / septembrie 2001". Ei bine, acest text m-a lăsat visător, dincolo de conţinutul bogat de informaţii, care arată universalismul oamenilor medievali. Înaintea renascentiştilor Europei, oamenii Orientului îmbrăţişau vaste cunoştinţe încă din Antichitate, şi le stăpîneau temeinic, într-un chip unic, imposibil astăzi de imaginat, cu atît mai puţin - de egalat! Oamenii de azi nu au timp. Se grăbesc, se cred stresaţi, avînd minţile împrăştiate, inconsistente, tulburate de nevoi şi griji false...M-a lăsat visător, de cum începe acest panegiric informativ: "În numele lui Dumnezeu"! Cine dintre creştinii de azi, dezvelind vreun monument pune acest incipit - absolut necesar şi benefic oricărui început bun? Sau cîţi folosesc această formulă, cînd purced la orice faptă? Căci Dumnezeu e peste toate şi toţi. 

 Curiozitati-8249.jpg

Asta e în contrapondere ce poate aduce în "discuţie" contemporanul nostru, "artistul" ratat, scriindu-şi, poate numele de familie sau un banal prenume? Şi asta e tot!  

"Te-nfiori, când te-apleci genunea lumii s-o măsori!". Nu prea mai e mare lucru de măsurat, ilustre Omar, se vede bine!

 

Fotografii: ©: vladimir bulat,  2014.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Vandalism
commenter cet article
16 janvier 2014 4 16 /01 /janvier /2014 02:06

Ilie si Profetii din Baal, 1678

Proorocul Ilie şi preoţii lui Baal - icoană rusească semnată de zugravul Semion Holmogoreţ, 1678, colecţia Muzeului din Iaroslavl.

Părintele Pavel Adelgeim a fost asasinat cu un cuţit în inimă, în propria sa casă, la Pskov, în ziua de 5 august 2013. Am avut deja prilejul fericit de a scrie succint despre acest mărturistor al lui Hristos, pătimitor din zilele noastre. Cu două zile înainte de acest moment, cînd s-a cinstit ziua Proorocului Ilie, părintele a publicat pe blogul său această predică. Propun o tălmăcire liberă a acestui minunat cuvînt, care pentru Edelgeim a fost cel mai de pe urmă:

 

"Pe pămînt locuiesc foarte mulţi oameni. Atît de mulţi, încît nici nu ne putem imagina pe toţi aceştia simultan. Fiecare dintre ei este creat după asemănarea lui Dumnezeu, şi este chemat ca acest chip să-l păstreze neîntinat întreaga sa existenţă pămîntească, spre a-l duce în împărăţia lui Dumnezeu. În acelaşi timp, toţi aceşti oameni înţeleg diferit sensul şi fericirea acestei vieţi. Unii văd fericirea în bunăstare, îndestulare şi linişte:

Nu au nevoie de Dumnezeu,

Să fie-a banului ecou,

Mintea clară să le fie

Burta, plină de piftie

Iar în picioare - cizme... 

Alţii, dimpotrivă, caută impresii, aventuri, romantism:

Neliniştitul caută furtuni,

De parcă-acolo liniştea-l aşteaptă.

Atît o cale cît şi cealaltă îl pot conduce pe om la viaţa cea bună, dar la fel de bine îl pot însoţi spre o fundătură duhovnicească şi existenţială, spre dezamăgiri, deoarece pe aceste drumuri omul este singur, dacă-şi proiectează aceste trasee de capul său. Pot fi greşite. Sunt puţini oameni care s-au realizat ca persoane. Aceştia din urmă şi-au întruchipat viaţa după planul lui Dumnezeu. Aceşti oameni nu au căutat nici bunăstare, nici furtuni. Au jinduit după voia lui Dumnezeu, ca să trăiască astfel. Conţinutul vieţii duhovniceşti este să înţelegi sensul voinţei LUI. În toate religiile este aşa, de la cele mai primitive, în care noţiunea de Dumnezeu este nedemnă de un Dumnezeu viu, pînă la cele mai înalte. În Dumnezeu fiecare dintre religii îşi are începutul suprem, spre care tinde orice om, care ţinteşte să trăiescă conform voinţei LUI. Cine s-a împlinit ca om, înseamnă că dintru început a păstrat înăuntrul său planul lui Dumnezeu. E vorba despre sfinţi. Cinstim pe unul dintre aceştia astăzi. Azi sărbătorim urcarea la cer în carul de foc a proorocului Ilie. 

 Proorocul Ilie a trăit pe vremea regelui păgîn Ahab. În acele timpuri credincioşii de osebeau de păgîni: cinsteau pe Dumnezeu cel adevărat. Cei din jurul lor se închinau capiştilor de idoli, erau idolatri. Poporul iudeu era chemat să păstreze Revelaţia Dumnezeiască, şi cuviincioasa cinstire a LUI. Proorocul Ilie a venit la regele Ahab, şi l-a prevenit că pentru necredinţă se vor închide cerurile, trei ani şi şase luni nu va ploua, dacă nu-şi vor întoarce faţa către Dumnezeu. A urmat seceta şi foamea. Ahab îl căuta să-l pesecute pe Ilie, iar acesta trăia într-o peşteră, hrănit fiind de un corb. Dumnezeu l-a trimis în Sarepta Sidonului, unde l-a găzduit o văduvă, care locuia cu fiul său. Ilie a rugat-o să-i coacă o azimă. Văduva a spus: "Viu este Domnul, Dumnezeul tău, că nu am nici o azimă, ci doar o mînă de făină într'un vas şi puţin untdelemn într'un urcior; iată, adun cîteva vreascuri şi mă duc să o gătesc pentru mine şi pentru copiii mei şi vom mînca şi vom muri". Dar Ilie a zis: "Făina din vas nu va scădea şi untdelemnul din urcior nu se va împuţina pînă în ziua cînd Domnul va da ploaie pe pămînt". Aşa s-a şi întîmplat. Văduva l-a hrănit pe prooroc, oferindu-i toată mîncarea lor. Dimineaţa şi făină era în cămară, şi ulei în ulcior. Erau atît cît avea văduva şi înainte. În fiecare zi, cînd a bîntuit foamea, văduva găsea cele trebuincioase pentru turte. Dar cînd foamea a luat sfîrşit, fiul văduvei s-a îmbolnăvit, şi a murit. Atunci ea s-a revoltat: "Ce-ai avut cu mine, omul lui Dumnezeu? ai venit la mine sa-mi pomenesti pacatele si sa-mi omori fiul?". Ilie a întrat în camera în care zăcea mortul, i-a insuflat pe buze duhul său, şi băiatul s-a trezit din moarte. În cele din urmă, Ilie a mers în oraş, zicînd: "L-aţi părăsit pe Domnul, Dumnezeul vostru, şi aţi mers după Baal. Voi să strigaţi numele dumnezeilor voştri, iar eu voi chema numele Domnului Dumnezeului meu; ei bine, Dumnezeul care va răspunde cu foc, Acela este Dumnezeu". Toată ziua preoţii lui Baal au chemat focul asupra lemnelor de sub jertfe, dar acesta nu a apărut. Atunci Ilie a poruncit: "Aduceti-mi patru vedre de apa si varsati-le peste jertfa si peste lemne!"  S-a rugat lui Dumnezeu. A chemat pe Dumnezeu. Atunci foc a cazut din cer de la Domnul si a mistuit jertfa si lemnele si apa care era in sant; focul a lins pietrele si lutul". Şi s-a întors inima israilenilor către Dumnezeu cel adevărat. Şi cînd a venit vremea ridicării la ceruri a proorocului, aceasta s-a petrecut de faţă cu ucenicul său, Elisei, un car de foc l-a ridicat viu pe Ilie în înalturi. Într-un vîrtej de foc s-a înfăţişat Ilie în faţa Tronului Dumnezeiesc.  

Ce semnificaţie au pentru noi sfinţii? Prin sfinţii Săi s-a arătat Pronia Cerească. Chipul lui Dumnezeu în ei, ni se arată nouă. Sunt chezăşia şi speranţa, că printre grijile noastre cotidiene şi nimicnicia vieţii se deschide fiecăruia posibilitatea de a se împlini după voinţa lui Dumnezeu. Astăzi cinstim pe proorocul Ilie, şi ne rugăm de a fi ajutaţi de Dumnezeu, pe căile de El ştiute, să putem duce în noi chipul LUI prin pămînteasca viaţă, şi să ne păzim comoara acesta pentru veşnicie."       

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
13 janvier 2014 1 13 /01 /janvier /2014 07:39

Tînărul regizor ucrainean-bucovinean Dmytro Sukholilyțki-Sobciuk (Дмитро Сухолиткий-Собчук) este autorul unui documentar care deja a făcut ceva zarvă în țara natală, și astăzi, 13 ianuarie va rula la Muzeul Național al Țăranului Român. Filmul se numește Malanca din Crasna, și relatează despre supraviețuirea, chiar și în condițiile unei societăți represive, cum a fost regimul sovietic, a unui ritual magic, ancestral se pare, pe care etnografii îl numesc malanca -  întru-un sat populat compact de români, Crasna (Crasnoilsk), din Ucraina, ținutul Storojineț. 

Ritualul străvechi are loc în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, cînd ortodocșii răsăriteni cinstesc sărbătoarea Sfîntului Vasile, punct culminant al ciclului de sărbători dintre Nașterea Domnului și Epifania Mîntuitorului.

Krasna_Malanka_01.jpg 

Românii din acest areal, aflat aproape de granița României, au conservat Malanca, acest ciudat ”sandvici” ritualic, care conține elemente de teatru, dans, gesturi magice și buchet de măști, care arată legătura inconturnabilă dintre natură și om, dintre forțele cele dintîi și supușenia negociată a acelui din urmă.  Regizorul Dmytro Sukholilyțki-Sobciuk a declarat că a lucrat asupra acestui documentar timp de 4 ani, și dorește prin eforturi susținute de promovare să atragă publicului ucrainean asupra existenței unui extraordinat fenomen, al unui popor pe care autoritățile de azi și de altădată îl ignoră, dacă nu de-a dreptul îl persecută! O spun în deplină cunoștință. Căci, fiind vara trecută la Cernăuți, mi-am dat seama și am vorbit cu românii de acolo - că statutul lor acolo este șubred și discriminat. A fi român în Bucovina ucraineană nu e o sarcină prea dulce...

E cu atît mai încîntător că un ucrainean get-beget s-a aplecat unui subiect atît de delicat, și îl abordează pe larg în acest film, care va putea fi văzut și la București. Acesta a rulat deja în regiunea Cernăuți, la Lvov și Kiev. Probabil, va avea un destin festivalier bogat, cu o vizibilitate cît mai largă.

Curiozitati-8246.JPG 

Îmi place enorm sloganul filmului: ”Nici noi sî nu murim

                                                                             Cî la lumi trebuim

Mă gîndesc că un astfel de document cinematografic ar trebui chiar achiziționat de către Muzeul Național al Țăranului Român, spre a putea fi vizionat în regim permanent în expoziția de bază a muzeului. Poate că nu e chiar cu neputință acest lucru? Dar e important să-l vedem mai întîi, într-un număr cît mai mare. 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Cinemateque
commenter cet article