Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

18 novembre 2013 1 18 /11 /novembre /2013 14:55

Ieri, 17 după calendarul iulian, la Sinaxarul zilei s-a pomenit de Sf. Cuvios Lazăr Zugravul, alături de Grigorie Taumaturgul. Recunosc că sunt destul de atent la prezenţa iconografilor în rîndul sfinţilor, căci asta confirmă rolul crucial pe care-l are imaginea în economia spaţiului liturgic, alături de cuvînt, psalmodiere, vestimentaţie, odoare, gestică a slujitorilor etc.

Sfantul Grigorie si Sfantul Lazar 

Frescă de la Mănăstirea Visoki Decani, în care Sf.cuvios Lazăr Zugravul este reprezentat alături de Sf.Grigorie Taumaturgul, pomeniţi în aceeaşi zi (în centrul compoziţiei, în prim plan este ierarhul Grigorie).

Tradiţia hagiografică ne spune că cel pe care-l cinstim pentru că s-a încununat cu nimbul sfinţeniei, pre numele său Lazăr Zugravul, a intrat de foarte tînăr în monahism, şi a trăit în era finală a iconoclasmului, fiind osîndit pe vremea Împăratului Theofil (829-842). A fost un împărat puternic, despre care s-a scris mult, iar cel mai interesant este că o cronică ulterioară se referă chiar la subiectul care ne interesează aici: dialogul dintre Theofil împăratul cu monahul Lazăr, reprezentat în Synopsis de istorii, a lui Ioan Skylitzes (Ιωάννης Σκυλίτζης), un cronicar bizantin din a doua jumătate a secolului al XI-lea.

Lazar-si-Theofil.jpg

Miniatură din cronica lui Ioan Skylitzes, secolul al XI-lea.

În lumea rusă Viaţa lui Lazăr Zugravul a fost consemnată de Sfîntul Dimitrie a Rostovului (canonizat în 1757). Probabil că lumea românească încă mai urmează să-i descopere faptele, mărturisirea întru Hristos, şi poate chiar opera iconografică! Este foarte limpede că nu era un zugrav oarecare, era un cărturar de mare clasă, din moment ce apare resprezentat într-un dialog direct cu însuşi împăratul Bizanţului, şi poate că şi contribuţia lui retorică a dus la Triumful icoanelor, în 843, deci imediat după moartea ultimului iconoclast?

 

Imagini: domeniulpublic.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
15 novembre 2013 5 15 /11 /novembre /2013 06:14

TREBUIE  să recunosc public că nu recunosc Bucureştiul, şi-mi devine tot mai străin pe măsură ce trăiesc mai mult în el. Acum două decenii Bucureştiul era un alt oraş, acum este diferit, mutilat, cu imense cratere înconjurate de garduri de fier, cu case părăsite, dărăpănate, dar multe dintre acestea au dispărut pur şi simplu! Şi parcă nu aş observa acest lucru dacă ar dispărea magherniţe, cocioabe şi bojdeuci, de pe la periferiile marii urbe, care dispar fără urmă, ci se fac una cu pămîntul numeroase reşedinţe şi case arătoase, mici palate şi întregi complexe arhitecturale cu natura din preajma lor cu tot. Una din străzile de care m-am ataşat de la venirea mea în Bucureşti, era cea cu numele de atunci, Cosmonauţilor, apoi, George Enescu; era aproape de facultate, apoi şi de loculunde aveam biroul, la Oficiul de Patrimoniu Cultural (Calea Victoriei, 118). E chiar în inima capitalei, şi leagă Calea Victoriei de Bd. Magheru. Era acolo un palat care mă făcea visător de fiecare dată cînd treceam pe lîngă. Este la numărul 11, colţ cu Intrarea Biserica Albă. Acum clădirea aceea este în grea suferinţă, de-abia de se mai ţine în picioare, iar vecina ei, casa de la final de secol XIX, care a aparţinut profesorului Constantin Istrati (1850-1918), care era la numărul 13 - nu mai este! A fost demolată după o perioadă lungă de AGONIE (părăsire, schimonosire, incendiere etc.).

ACUM întreaga parcelă, pînă la casa care face joncţiunea cu str. Mendeleev, este un imens şantier, o fundaţie pentru cel puţin două clădiri impunătoare...Cea de lîngă pălăţelul de la numărul 11 va avea, se spune, 9 etaje! Dar ni se afirmă, că aceasta va fi consolidată şi restaurată.

Pînă atunci, am făcut un fotoreportaj, ca să avem cu ce compara, atunci cînd dezvoltatorul va face recepţia obiectivului primenit...

Curiozitati-6917.jpg

Curiozitati-6908-copie-1.jpg

Curiozitati-6909.jpg

Curiozitati-6910.jpg

Curiozitati-6919.jpg

Curiozitati-6912.jpg

detaliu-de-sub-balcon.jpg

credit foto ©: vladimir bulat, 2013.


Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Demolări ale trecutului
commenter cet article
14 novembre 2013 4 14 /11 /novembre /2013 06:35

20131015-bacon_fa_panel2.jpg

Aceasta este cea mai supraevaluată piesă de artă contemporană, tripticul lui Francis Bacon (1909-1992)Three Studies of Lucian Freud.

Piesa a fost vîndută în seara zilei de 12 noiembrie, la o licitație americană, pentru suma de 142, 4 mln. de dolari americani, și este singurul triptic al artistului britanic, care nu se află într-un muzeu.

Reamintesc acest context, că unul dintre marii scriitori ai acestui secol, Jonathan Littell i-a dedicat recent lui Bacon o carte, în care se ocupă de creația lui preț de 3 eseuri. Cartea este intitulată chiar Triptique (Trois etudes sur Francis Bacon, Gallimard, 2011).

P.S. Mulţumesc Corei, pentru semnalarea volumului (1969), semnat de Gilles Deleuze despre Francis Bacon, în ediţie britanică (2003).

 

credit foto: aici.



Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Radicalisme
commenter cet article
13 novembre 2013 3 13 /11 /novembre /2013 09:02

TOAMNA aceasta ne-a oferit nenumărate suprize, dar și toamna tîrzie ni se arată cu porția ei de frumuseți! Pun un plural, pentru că frumusețea e și vădită și ascunsă, tăinuită. Dar e cu atît mai minunat cînd cea vizibilă o depășește pe cea închipuită, de după paravanul imaginației. Din această inepuizabilă categorie (gen, specie, rasă, clasă?) este și minunata înflorire a rozmarinului din grădina noastră. De regulă, rozmarinul înflorește primăvara (aprilie-mai). Se înțelege, pentru mine este o minune, întrucît această plantă mediteraneană nu prea ne desfată cu ale sale flori discrete. Darămite, în acest episod de amurg de toamnă, de mijloc de noiembrie! Și mai ales după acele zile și nopți de ploaie, frig, prăpăd, căznire a naturii, de acum cîteva săptămîni, cînd am crezut cu toții că nici nu vom mai vedea soarele anul acesta...Dar nu e cum vrea (sau crede, după puțintica lui credință) omul, ci e cum vrea Domnul! Cred că mîndria florii de crin, despre care a cîntat și cîntă pururea psalmistul David, nu o întrece cu mult pe cea a unei firave alcături florale de rozmarin (Rosmarinus officinalis). Îmi asum această îndrăzneală. Umilincios, tăcut, o las pradă vederii, celor care vor să o vadă, nu doar s-o privească. 

Curiozitati-5771.JPG

Curiozitati-5762.JPG

Curiozitati-6903.JPG

Curiozitati-5768.JPG

foto: vladimir bulat.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Diariu
commenter cet article
8 novembre 2013 5 08 /11 /novembre /2013 21:47

Sintagma din titlu nu îmi aparține, ea a fost pronunțată de părintele-diacon Ioan Ică jr. în cuvîntul de după Sfînta Liturgie la mănăstirea Stavropoleos, unde astăzi s-a prăznuit sărbătoarea Sfinților Arhistrategi Mihail și Gavriil, dimpreună cu sinaxa celorlalți arhangheli. A fost zi de hram, de bucurie și împreună-petrecere. Ei bine, părintele Ică a vorbit pe larg și minunat despre îngeri, despre lucrarea lor dualistă, pentru proslăvirea și slujirea lui Dumnezeu, și, deopotrivă, pentru folosul oamenilor, model pentru mîntuirea și urcarea lor către Domnul!

Îngerii sunt invizibili, nematerialnici, fără trup, necuvîntători, dar atît de harnici și lucrători întru slava Celui-Prea-Înalt. Lucrători fără încetare, neobosiți, mereu bucuroși, binedispuși, prezenți, în același timp, alături de Împăratul Cerurilor, dar și de oamenii trecători, muritori, dornici de a fi ca îngerii, ca arhanghelii cei din veacuri.

 Ziua a Opta MNAR Expertiza2

Am expertizat această icoană în 2007, este de secol XVII, și înfățișează un subiect destul de rar reprezentat în iconografia tardo-bizantină: ZIUA A OPTA. Este Mîntuitorul revenit pe Tronul Slavei, după ce pămîntenii pentru care se întrupase L-au răstignit pe crucea infamiei, a Înviat și a Urcat la Ceruri. Este înconjurat de acele trupuri invizibile, co-slujitoare și tainice: îngerii din preajma Tronului Ceresc. Este o aporie vizuală, extrem de dificil de perceput cu mintea omului de astăzi, atît de superficială, călduță, împrăștiată și netuburată de scrupule. Totuși, pentru mintea și ochii contemporanului celui care a zugrăvit icoana, lucrurile trebuiau să fie limpezi, explicite, pentru care sunt opt îngeri, ziua a opta - Ziua cea neînserată, veșnică, irepetabilă, unică, este sinonimul eternității, este ceasul slavei cerești! Totodată este Ziua Judecății cele de pe Urmă, cînd va fi un cer nou, precum și un pămînt înnoit. Îngerii, arhanghelii vor fi alături de Domnul în acea zi, cum a și fost mereu, netulburați alături de EL.

Este și, deopotrivă, o ilustrare a heruvic-ului, imnului melismatic, care se cîntă la fiecare Dumnezeiască Liturghie:

"Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim,

Și făcătoarei de viață Treimi întreit-sfântă cântare aducem,

Toată grija cea lumească să o lepădăm

Ca pe Împăratul tuturor, să primim,

Pe Cel înconjurat în chip nevăzut de cetele îngerești".

Sărbătoarea invizibilului este în același timp a monahilor, dar și a fiecăruia dintre mireni, căci mîntuirea va fi a tuturor, fără excepție! Doar cel care nu-și va dori cu tot dinadisul mîntuirea întru viața veșnică, nu o va primi. Căci Dumnezeu nu ne impune nimic, ne-a lăsat liberi, cutezători, creatori, și absolut conștienți că mîntuirea este în mîinile fiecăruia. Calea ni s-a arătat, Legea ni s-a dat, modelul suprem al mîntuirii este alături de noi, neabătut; cel care are urechi să audă, și cel ce are ochi - să vină să vadă! Amin!

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
6 novembre 2013 3 06 /11 /novembre /2013 13:53

Numărul tipărit din 4 noiembrie a publicaţiei germane FOCUS propune un grupaj de texte care relatau că în apartamentul din unui octogenar oarecare Cornelius Gurlitt, deşi nu e, de fapt, un oarecare, căci se pare că este nepotul unui alt domn, cu acelaşi nume, Cornelius Gurlitt (1850-1938), fost istoric de artă german şi arhitect, iar fratele acestuia, Hildebrand Gurlitt, a activat ca dealer şi colecţionar de artă - s-a găsit o enormă serie de opere de artă, însumînd circa 1.500 de piese, precumpănitor de "artă degenerată". 

În realitate, despre această captură impresionantă se ştia din 2011, dar doar acum poliţia germană a lăsat să transpire informaţia. S-a constatat între timp, că 200 dintre aceste opere au dispărut în epoca nazistă! Se pot declara furturi din acea eră, care s-a remarcat prin gustul său deosebit pentru artă, manifestat prin spolierea muzeelor, galeriilor şi colecţiilor private. Interesant de consemnat că unele dintre aceste spolieri au fost tezaurizate sub "prozodica" sintagmă - Beutekunst, adică artă de trofeu (eng. Looted art). Istoricul de artă şi cercetătoarea Meike Hoffman a relatat pentru FOCUS, că 300 de piese dintre cele găsite în locuinţa lui Gurlitt au figurat în expoziţia din 1937 de "artă degenerativă", iar asta înseamnă, pe cale de consecinţă, fie un gust deosebit pentru acest tip de artă al celui care le-a colecţionat, fie că această casă a lui Gurlitt era adăpostul pentru arta de trofeu, care trebuia făcută pierdută...

Personal în toată povestea asta nu mă interesează nici senzaţionalismul care va umple publicaţiile lumii cu această ştire, nici "arta degenerată" în mod special, ci sunt interesat de două lucruri, anume:

- obsesia cu care o anumită parte a lumii va perpetua ideea că acest soi de artă este pe doar pe gustul evreilor, că lor le-au aparţinut (ca titlu de proprietate) parte din operele descoperite;

- îndoiala sau certitudinea că aceste opere sunt toate autentice; şi în ce măsură galeria aceasta de bunuri va îmbogăţi percepţia cercetătorilor de azi şi de mîine, şi a publicului larg, asupra artei moderniste; mai mult, în ce măsură depozitul acesta va deveni un bun al pieţei de artă, în marile licitaţii ale lumii! Sau va fi din nou zăvorît pentru mai multe decenii, ca şi pînă acum. 

Seated Woman, Matisse, Loot Femeie aşezată, atribuită lui Henry Matisse. Este una dintre piesele date publicităţii din lotul găsit la Cornelius Gurlitt. Probabil este acea pictură care a aparţinut colecţionarului Paul Rosemberg, a cărui moştenitoare este jurnalista franceză, Anne Sinclair 

Alte surse de presă care relatează despre extraordinara captură de artă din Munchen:

http://www.theguardian.com/world/2013/nov/04/nazi-art-hoard-munich-recluse-cornelius-gurlitt

http://www.bloomberg.com/news/2013-11-05/heirs-to-nazi-loot-in-munich-helped-as-art-list-revealed.html

http://jurnalul.ro/stiri/externe/unde-se-ascunde-proprietarul-comorii-din-munchen-povestea-celor-1-500-de-tablouri-gasite-printre-gunoaie-se-incarca-de-mister-654836.h

 

 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Radicalisme
commenter cet article
1 novembre 2013 5 01 /11 /novembre /2013 12:14

întorc în timp cu aproape două săptămîni, la momentul în care un grup nu prea numeros de sirieni, expatriaţi la Bucureşti, a încercat să formuleze un apel disperat românilor, un mesaj de compasiune şi solidaritate cu fraţii lor, aflaţi într-o suferinţă continuă, dramatică, hecatombică, aş risca să spun! Ceea ce se întîmplă în Siria de mai bine de doi ani încoace este de nedescris şi de neînchipuit cu mintea. Şi asta în locul uneia dintre cele mai vechi vetre de misticism religios din cîte a ştiut în istoria creştinismului, unde se mai păstrează, nu se mai ştie pentru cîtă vreme, vestigii ale primelor secole creştine!

Propaganda-6327.jpg 1.

Nu intru în amănunte cu privire la trecutul acelui stat, dar realitatea de astăzi este crudă, abominabilă, de care lumii civilizate nici că-i pasă. Sau, poate, în faţa ororii întreaga lume este neputincioasă?

Propaganda-6323.jpg 2.

Românii noştri, în acea zi de sîmbătă de 19 octombrie erau grămadă în celălalt capăt al Parcului Herăstrău, unde comunitatea turcă oferea un Kurban Bayram, cu veselie, carne de vită, oaie şi cîntări! Acolo erau cu adevărat mulţi compatrioţi de-ai mei. Acolo nu era nevoie de compasiune, ci era rost de cărnuri, cafele, fructe, sutlac etc.

De Ziua Sacrificiului pentru lumea islamică unii sărbătoreau, alţii - implorau măcar puţină atenţie. Dar în afară de cîţiva jandarmi - care trebuiau să asigure ordinea şi disciplina în zona Arcului de Triumf - şi cîţiva reporteri, aflaţi la datorie, manifestaţia sirienilor din acea zi a trecut aproape neobservată. Căci, suferinţa era în altă parte. Cînd nu te doare pe tine, e greu să-l înţelegi pe cel ce zace în durere...

Dar aseară, la emisiunea Ioanei Dumitrescu (am văzut-o în reluare), s-a arătat această imagine, prin care ni se demonstreaza "faţa hîdă a războiului din Siria". Nu am înţeles deloc această sintagmă, căci războiul nu are decît o singură faţă, cea a morţii.

Vedem o radiografie dată publicităţii de către dr. David Nott*, din care se vede cum un foetus aflat în uterul mamei sale a primit un glonte în cap, expediat cel mai probabil de un lunetist fidel politicii lui Bashar al-Assad! Lumea de astăzi ne arată că imaginaţia umană nu are limite, şi există doar pentru a ne surpinde continuu. Nu mai are nicio altă raţiune de a fi decît asta! Oare spulberarea definitivă a acestei lumi a debutat deja în Siria? Aici nu e vorba deja de purificări etnice, cum s-au întîmplat în Bosnia, ci de un război împotriva propriului popor, şi dacă nu pare ca acest caz să fie un accident, atunci este cu siguranţă o expresie a ultimului cuvînt al umanităţii. Cine va putea opri această spulberare definitivă a Siriei? 

pregnant.jpg 3.

* Doctorul a declarat pentru The Times:  "The women were all shot through the uterus, so that must have been where they were aiming for. I can’t even begin to tell you how awful it was".

Credite foto:

1- 2 ©: vladimir bulat, 2013.

3- domeniu public.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Radicalisme
commenter cet article
31 octobre 2013 4 31 /10 /octobre /2013 06:42

Acesta este titlul filmului lui Bruno Dumont, a cărui premieră a avut la festivalul de film de la Berlin din acest an.

În centrul naraţiunii filmice este figura neliniştită a sculptoriţei Camille Claudel (pe numele ei complet: Camille Anastasia Kendall Maria Nicola Claudel), cea care practic l-a influenţat în chip definitoriu pe unul dintre "idolii" lui Constantin Brâncuşi, Auguste Rodin. Iubirea celor doi, cea dintre Camille Claudel - sora poetului Paul Claudel - şi Rodin a durat un deceniu, timp în care nici atenţii cercetători ai operei celor doi nu prea reuşesc să deceleze cine şi ce a semnat cu certitudine: o contopire totală s-a produs, iar operele lor au devenit OPERA. La un moment dat Rodin se simte în pericol, căci se poate afirma că ambii au atins cotele maxime ale operei lor, iar macismul lui Rodin nu prea putea suferi o astfel de stare de lucruri...

Pentru confirmarea celor spuse,  aduc argumentaţia lui J.A. Schmoll din cartea lui intitulată cît se poate de frontal: "Auguste Rodin and Camille Claudel": "...it is difficult to arrive at a balanced judgment of her qualities as an artist because her biography and her involvement with Rodin constantly intrudes into the foreground. She is a fine marble sculptor no doubt, and several of her symbolist creations are indeed substantial works of art, but having lived in Rodin's shadow for so long, even when she made the break from him it was difficult for her to cast off the oppressive burden of his authority and he continued to inadvertently supply the basic template for her work as a sculptor..."

Rodin a părăsit-o brutal pe Camille, în 1895, iar din acest moment viaţa ei, preţ de cîteva decenii a fost atinsă de nebunie, disperare, silă, neputinţă, abandon. A murit la vîrsta de 78 de ani, în 1943. 

Filmul lui Dumont atinge această problematică - a degradării ultime a Camillei, care a zăcut 29 de ani în ospiciul Montedevergue, din proximitatea Avignonului, începînd cu anul 1915 (rol jucat magistral de Juliette Binoche*). Alături de oameni cu probleme reale de sănătate mintală, ea a făcut figură distinctă, fiind convinsă că izolarea ei se datorează influenţei nefaste pe care a avut-o Rodin asupra întregului lor cerc de cunoştinţe, dar şi asupra familiei Camillei, care o doreau izolată, nebună, iresponsabilă, labilă şi departe de locul unde se făcea moda artei: Paris. Nu a mai ieşit de acolo niciodată, deşi speranţa ei a fost ca fratele ei, Paul Claudel, care-i plătea spitalizarea se va îndura, şi o va scoate din acel loc oribil, pustiitor de suflet, cum se exprima Camilla. Tensiunea maximă a analizei psihologice intreprinse de Dumont - unul dintre iconoclaştii contemporani - este dată de întîlnirea dintre frate şi soră, şi de unde înţelegem că Paul Claudel nu o vroia pe sora lui în libertate, căci atunci cînd doctorul îi propune să o elibereze, sugestia aceasta trece pe lîngă urechile poetului catolic, atît de marcat de iluminarea avută la contactul cu poezia lui Rimbaud (după 1886). Şi asta pe fundalul unor căutări de ordin religios pe care acesta le avea, şi totuşi, decizia de a o lăsa liberă pe Camille, nu o rezervase lui Dumnezeu, ci cel mai probabil sieşi, şi poate anturajului său (familia, Rodin). În acest condiţii, Camille se apropie singură de credinţa în Dumnezeu, în speranţa că Acesta o va ajuta să scape din prinsura în care fusese băgată cu forţa, împotriva voinţei ei.

Cred că, în esenţă, Dumont se răfuieşte sarcastic cu Paul Claudel, membru al Academiei Franceze, un om subţire, elegant, foarte cultivat, talentat, dar frustrat şi incapabil să dea Cezarului ce e a Cezarului, şi lui Dumnezeu ce e a lui Dumnezeu! O miză, trebuie să recunosc, temerară, care va regîndi, implicit, şi valoarea artistică a operei celei care a fost Camille Claudel, a cărei viaţă a fost prinsă între genialitate şi delir, recluziune şi capabilă de o iubire fără oprelişti...Pe care nimeni nu a înţeles-o!

The Eternal Idol, Rodin. jpg

Auguste Rodin, The Eternal Idol, 1889.  

* trebuie să amintesc aici, că soarta unui artist boem, pe cale de a-şi pierde vederea, Binoche a jucat-o în fantasticul film al lui Leon Carax, Les amants du Pont-Neuf (1991), unde "şi-a făcut mîna" în pielea unei artiste foarte disperate. Aici, în "pielea" Camillei Claudel,  a avut de-a face cu soarta unui indubitabil creator de geniu. 

credit foto: aici.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri
commenter cet article
30 octobre 2013 3 30 /10 /octobre /2013 07:48

de la mijlocul secolului al XIX-lea, care ne arată frumusețea și dulceața desăvîrșită a limbii române, încă atît de ancorate în lexicul și topica tardomedievale. Acesta este un text din Matei, 6. 9-13, cu Rugăciunea Domnească, care diferă atît de mult de cel actual. Pentru cei care nu știu alfabetul chirilic, transcriu acest text de la anul publicării, 1851:

TATĂL nostru, care ești în ceriuri, sfințească-se Numele tău* Vie Împărăția ta. Fie voia ta, precum în ceriu, și pre pămînt * Pîinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă astăzi * Și ne iartă nouă datoriile noastre, precum și noi ertăm datornicilor noștri * Și nu ne duce pre noi întru ispită, ci ne izbăvește de cel viclean: Că a ta este Împărăția, și puterea și slava în veci. Amin * ”.   

Curiozitati-6673-1-.JPG

Un alt monument, care provine cel mai probabil de la un spital, este o incripție lapidară sub formă de vers. Este un catren, tăiat în piatră, pe care l-am depistat în curtea Palatului Curții Vechi din București. Deși nedatat, și acest text pare de la mijlocul secolului al XIX-lea, nu exclud posibilitatea că această inscripție să fi aparținut Spitalului Brîncovenesc, demolat după 1984:

Curiozitati 6538

Textul este și el așezat în limba română, cu caracterele chirilice specifice perioadei de tranziție, iar ortodografia este foarte asemănătoare celei din NOUL AȘEZĂMÎNT, de la 1851, din care tocmai am extras Rugăciunea Domnească:

 Voi carii fără ajutor v'aflați trudiți de boale

Veniți iubirea cea de om vă chiamă să vă scoale

Cît e putință aici găsiți duioasă mîngîiere

Iar darul cel desăvîrșit numai de sus se cere”.

 

Foto: ©: vladimir bulat, 2013

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
25 octobre 2013 5 25 /10 /octobre /2013 14:26

CRED că este o expoziţie care merită obligatoriu văzută!

Exponatele au fost aduse de la Muzeul de Etnografie Rusă din Sankt Petersburg, considerat un "Ermitaj etnografic".

1381856 577755878939774 1099198318 n

1275894 576864185695610 1021927111 o

1401270_578275588887803_1387130372_o.jpg

foto: Zilele culturii ruse.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Agenda
commenter cet article