Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

4 octobre 2013 5 04 /10 /octobre /2013 15:04

Curiozitati-5816.jpg

Aceasta este o lucrare de artă, o sculptură, semnată de un artist britanic (Nicholas Pope). Pentru a o vedea trebuie mers la Muzeul Naţional de artă al României, unde s-a deschis ieri expoziţia Out of Britain. Lemnul de chiparos e ținut la cald, bine luminat, protejat de intemperii, umezeală, xilofagii. E frumos la vedere. Este o operă de artă. Are un statut clar definit.

Curiozitati-5842.jpg

 Acesta este un trunchi de copac, ale cărui rădăcini au rămas sub asfalt! E pe stradă. Nu îl observă aproape nimeni. Dar cînd ne uităm, vedem textura, structura, materialitatea lemnului, dar aici nu a lucrat o mînă de artist. Plus de asta, lemnul a rămas în acelaşi loc în care a fost de cînd era copac. Nu are un statut, nu e muzeificat. Astfel, din alăturarea acestor două piese, putem conchide că doar contextul face un artefact sau un obiect -- opera de artă?

Este una dintre cele mai spinoase probleme ale istoriei artei,  devenită poncif deja, nici nu ştiu ce-mi veni să o formulez, pornind de la această din urmă imagine, a trunchiului acoperit de microrganisme vegetale, pe care l-am admirat cu aceeaşi luare-aminte şi delectare estetică, cu care am scrutat lucrarea sculpturală a lui Nicholas Pope, aseară... O ambiguitate ca oricare alta? 

* * * foto:  ©: vladimir bulat, octombrie, 2013.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
3 octobre 2013 4 03 /10 /octobre /2013 14:52

Pentru a înţelege cît de cît personalitatea complexă şi atît de suprinzătoare a muzicienei Iva Bittová este nevoie de a şti că originile ei sunt într-o familie de muzicieni, tatăl ei era un instrumentist-lăutar din sudul Slovaciei (Silezia cehească: České Slezsko), dintr-o zonă de confluenţă a folklorului maghiar şi slovac, iar mama ei era învăţătoare, dar cînta în orchestre profesioniste. Astfel, Iva de mică a descoperit tainele muzicii autentice, ancestrale, a folklorului nepervertit! De aceea, cînd a venit vremea nici nu s-a pus altfel problema, decît că va deveni muziciană. A făcut balet, actorie şi vioară. În anii'80 a jucat în cîteva filme ceheşti, dar din 1985 s-a dedicat muzicii, plasîndu-se la confluenţa rockului alternativ cu muzica autentică lăutărească din întreaga zonă limitrofă, alături de trupa Dunaj, şi de liderul acesteia, Pavel Fajt. Este fascinant de urmărit pe cîte căi a "distilat" Bittová tipul de performance la care am asistat aseară, la Teatrul Odeon din Bucureşti!

 

Muzica-5799-1-.JPG

Este prea puţin spus, că prestaţia ei a fost a unui"artist total", pentru că am avut parte de momente de sublimă vocaliză, psalmodiere, actorie, instrumentaţie minimalistă (vioară, kalimba),efecte vizuale, toate acestea se îmbinau în chip absolut armonios, în directă relaţie cu publicul, cu cei din audiență. La bis, artista a cerut să se aprindă lumina şi în sală, pentru a-i vedea pe cei în faţa cărora se afla, la ochi!

Muzica-5794-1-.JPG

În acest sens, mi s-au părut ieşirile ei la public absolut exemplare, căci în permanenţă s-a străduit să nu existe nicio barieră, şi nicio cortină, între ea şi public. A vorbit şi s-a bucurat împreună cu noi. Deşi a cîntat în cehă, idiş, germană, engleză, limbajul gestual-fiziognomic, dar şi cel trupesc se adapta în vederea furnizării sensului. Personal nu am mai văzut niciodată un alt artist, care să fie atît de conectat şi empatic în raport cu publicul!

Muzica 5792[1]

În chip absolut paradoxal, prestaţiile ei scenice sunt catalogate ca fiind de factură avangardistă. Mie însă mi se pare, că acestea sunt cît se poate de ancestrale, tradiţionaliste,"folklorice", amintind în bună măsură de muzica lăutărească, de trubaduri, de incantaţii, de cîntarea psaltică, de ritualurile de înmormîntare, dar şi de nuntă etc.

Este un adevărat actor de muzici!

Iva Bittová: "The violin is a mirror reflecting my dreams and imagination. I believe there are fundamentals to my performance, such as the music's vibration and resonance between violin and my voice."

* * * foto:  ©: vladimir bulat, octombrie, 2013. 

 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri
commenter cet article
2 octobre 2013 3 02 /10 /octobre /2013 06:44

Despre Nadia Anjuman (1980-2005) am aflat dintr-un interviu cu scriitorul și regizorul de origine afganeză, Atiq Rahimi. Poetă și jurmalistă, studentă la Universitatea din Herat, era născută într-o familie de etnici tadjici persani, care locuiau în Afganistan. Publicase în 2005 un volum de versuri lirice, întîmpinate cu entiziasm atît în propria țară, cît și în Iranul vecin. Volumul este intitulat - Gul-e dodi (”Floarea de-un roșu închis”), care a avut un tiraj de vreo 3000 de exemplare, un succes mai mult decît răsunător! În noaptea de 4 spre 5 noiembrie 2005 a murit în spital, în urma leziunilor și rănilor provocate de soțul acesteia, pe motiv că notorietatea ei publică și poezia fac de rușine familia!

Cazul acesta l-a zguduit pe Atiq Rahimi, care urma să ajungă în acel oraș pentru o întîlnire literară. N-a fost să fie, dar călătorește peste cîtva timp în Afganistan, unde a încercat să se întîlnească cu familia fetei. Dar i s-a refuzat dorința de a-i cunoaște rudele...a aflat apoi că soțul ei a fost întemnițat, unde a încercat un suicid, injecîndu-și în venă cherosen, iar  ”curajul” acesta l-a proiectat într-o comă prelungită. Desigur, scriitorul nu i-a putut vorbi, dar l-a văzut lungit, pe patul suferinței, atunci și-a imaginat o femeie, care i-ar fi relatat aceluia toate cîte le avea la inimă și în suflet...spuse fără teamă, direct, sec. Așa a luat naștere fabuloasa povestire intitulată Syngué sabour. Pierre de patience; scrisă direct în franceză, în 2008, tot atunci publicată (P.O.L.). În același an cartea a fost premiată cu prestigiosul Prix Goncourt. Este tradusă deja în zeci de limbi.

În 2011 textul literar a fost adaptat sub formă de scenariu de film, împreună cu faimosul scriitor Jean-Claude Carrièreiar lansarea pe piață a creației cinematice a avut loc în februarie 2013. 

Syngue Sabour - R Benoi et Peverelli03

Aici poate fi văzut filmul online, în original, cu subtitrare în limba franceză. Poartă exact numele cărții. Este un film zguduitor, realist, crud pe alocuri, dar nu mai puțin frumos și spectaculos. Poate niciodată un film nu mi-a arătat atît de explicit și direct realitățile unei lumi prăbușite, violente, măcinate de conflicte și împinse în stagnare de o quasi-totală ideologizare islamistă, care duce acea lume bătrînă într-o ireversibilă prăpastie emoțională, socială, morală și politică. Rahimi spune că metafora bărbatului paralizat, devenit o legumă inertă reprezintă ”anchiloza sistemului falocratic”, opresiv și nedrept în raport cu femeile, iar camera în care se consumă drama ”dialogului” (care e monolog în fapt, de aici vorbirea cu ”piatra răbdării”, care trebuie să aducă izbăvirea, mîntuirea) dintre cei doi - este întruchiparea femeii, care este închisă, sugrumată, abandonată și devastată de acest sistem, prin excelență violent.     

Filmul o are în prim-plan pe minunata actriță iraniană Golshifteh Farahani

 

Photo courtesy Sony Pictures Classics.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Cinemateque
commenter cet article
30 septembre 2013 1 30 /09 /septembre /2013 11:39

Am avut răgazul de-a lungul acestor ani, de cînd am blog, să scriu despre o sumedenie de personalităţi artistice, în dorinţa de a găsi (spre a o defini) o anumită substanţă a basarabenităţii. E ceva cu acest spaţiu, totuşi, care generează atîtea talente, care apoi, umplu lumea de încîntare, bucurii, emoţii pozitive şi energii creatoare...

Unul dintre aceste talente, care mi-a atras atenţia în ultimul timp, este Patricia Kopacinskaia (numele căreia se regăseşte în diverse ortografieri: Patrizija Kopatschinskaja, Patricia Kopatchinskaja, Патриция Викторовна Копачинская). Este născută la Chişinău, într-o familie de muzicieni, mama, pianista Emilia Kopacinskaia, iar tatăl - ţambalagiu, Victor  Kopacinsky. Au plecat cu toţii la Viena, în 1989.

În 2010 au scos împreună un briliant şi emoţionant album - Rapsodia, unde i-au avut alături pe Mihaela Ursuleasa, la pian, şi pe Martin Gjakonovski, la bass. 

patriciakopatchinskaja051-e1355857136161

Patricia împreună cu părinţii ei.

Este în acest moment una din violinistele cele mai apreciate şi rîvnite de marile orchestre ale lumii. Colaborările ei cu diverşi muzicieni, ca factură şi vîrstă (Fazıl SaySol GabettaMarkus HinterhäuserThomas Demenga, compozitori György Ligeti Boris Yoffe Tigran MansurianNikolai KorndorfGerald Resch etc.), arată, cu prisosință, imensul potenţial creator şi interpretativ al acestei muziciene, care este şi autoarea albumului "Bartók,  Ligeti and Eötvös" (octombrie, 2012), declarat "Cea mai bună înregistrare din concert a anului", de către 2013 Echo Klassik

 Recent,  a sosit vestea că acelaşi disc a fost declarat drept Record of the Year, de către Gramophone. Ce se mai poate spune? Mie personal îmi place faptul că această mare muziciană şi interpretă nu a uitat de unde a plecat, şi s-a implicat într-un program de salvardare a Luncii Prutului. Prin muzica ei se susţine un amplu program de armonizare a unui sit natural pe aria căruia comunităţile rurale vor avea şanse mai mari să înfrunte provocările grobalizării şi încălzirii globale.

În toamna lui 2011, alături de regretata pianistă Mihaela Ursuleasa, Patricia Kopatchinskaja a interpretat Şase dansuri româneşti de Béla Bartók, la Bucureşti, în cadrul "Festivalului Enescu". Un concert pe care l-am ratat. 

Foto: Marco Borggreve, de pe site-ul muzicienei

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Sunete
commenter cet article
27 septembre 2013 5 27 /09 /septembre /2013 15:00

Cred că dilema aceasta va persista încă multă vreme în Republica Moldova!

"Vrem unire cu România?"

"Vrem unire cu Rusia?"

Vrem-unire-cu.jpg

foto:  © vladimir bulat, septembrie, 2013.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Radicalisme
commenter cet article
24 septembre 2013 2 24 /09 /septembre /2013 12:21

China este o ţară imensă, pe alocuri bogată, influentă şi dictatorială. Are un regim "democratic", întruchipat de Partidul Comunist Chinez, care conduce de o veşnicie ţara cu o mînă de fier. Ferm şi neabătut. Drepturile omului sunt demult acolo o problemă nevralgică, şi tot ce ţine de libertăţile omului pare pus sub obroc. Totuşi, o lume întreagă recunoaşte, în cazul Chinei, cea de-a treia cale de dezvoltare a unei societăţi contemporane: capitalism + societate de consum, concurenţă + partid comunist, sistem socialist.

Unul din regizorii care analizează cu multă acuitate, acurateţe şi spirit analitic această situaţie este unul din generaţia de mijloc, Zhangke Jia站台, n. 1970). Este un autor al unui număr de filme de ficţiune şi documentare, în care transformările şi convulsiile sociale ale Chinei contemporane sunt coerent şi subtil consemnate, unde realităţile post-Maoiste întîmpină asaltul tehnologiei, a importurilor occidentale, cultura globalizată. Exemplar din acest unghi de vedere este filmul Shijie (Lumea), 2004, acţiunea căruia se petrece într-un parc de arhitectură, proiectat într-o periferie a Beijing-ului. Ideea majoră a acestui ansamblu este să ofere chinezului de rînd imaginea celor mai importante repere ale arhitecturii lumii, de la Stonehenge la Turnurile-gemene de la NY, distruse în atentatele din 11 septembrie 2001! La un moment dat, un personaj spune cu mîndrie, că deşi cele adevărate au dispărut, aici, iată, stau bine-mersi! Subtil, este o ironie la existenţa unei butaforii la scară mare, în condiţiile în care chinezii nu pot circula, nu au paşaport la purtător, nu se pot deplasa să vadă aievea toate minunile puse la cale de-a lungul istoriei...Un slogan propagandistic spune: poţi vizita lumea întreagă fără a ieşi din Beijing. Pe acest fundal se consumă drame personale, iubiri efemere şi furtive, într-o uriaşă ficţiune care se numeşte LUMEA. Personajele acestui film sunt mai degrabă percepute ca nişte marionete, pe  care le joacă în show-ul care trebuie să distreze şi să destindă publicul, care vizitează această LUME a arhitecturii la scară redusă. În Sanxia haoren (Natură moartă), 2006, proiectează drama unui fost oraş care este pe cale de dispariţie, pentru că pe locul lui trebuie să apară o uriaşă hidrocentrală. În această lume în disoluţie apare un "ciudat", care umblă fie în maieu, fie la bustul gol, care o caută pe fosta lui soţie, pe care nu a văzut-o de 16 ani, şi pe fetiţa lui, ce pare a avea aceeaşi vîrstă. Nu le găseşte multă vreme, el, fost miner, undeva foarte departe de acest loc, se angajează la demolări de blocuri. Lucrează pentru a se întreţine în acest univers sărac, deprimant, meschin şi cu oameni rudimentari, urîţi, murdari şi necinstiţi. Probabil că în China actuală astfel de analize sunt percepute ca fiind insurgente, defăimătoare, oblice? E drept că Zhangke are probleme cu cenzura, dar majoritatea filmelor lui pătrund totuşi în Occident, mai puţin pe ecranele naţionale. "Ciudatul" - o găseşte în cele din urmă pe soţia lui, care este "roaba" unui proprietar de vaporaş pentru pasageri, care lucrează în contul datoriei pe care fratele femeii o are la acest deţinător de vas plutitor. Suma de 30 de mii de yani nu este de plătit, drept răscumpărare, pentru soţul de demult, de aceea el decide să plece în minele în care a lucrat pînă să vină aici, pentru a aduna aceşti bani. Nu e clar deloc peste cîtă vreme se va întoarce în aceste locuri, dar e limpede că ritmul transformărilor din lumea contemporană este mult mai alert decît capacitatea omului de a plăti un preţ pentru sentimente, trăiri, paternitate, iubire...Secvenţa finală este abisală: "ciudatul" e filmat din spate, privind cum un muncitor merge pe un cablu întins între două blocuri aflate în plin proces de demolare. Este calea cea mai scurtă, dar şi mai periculoasă, de a ajunge de la o ruină la alta. O astfel de realitate este mult mai percutantă decît orice metaforă sau simbol! China nu este veselă!

 

Curiozitati 5594 Curiozitati-5593.jpg

secvenţe din Sanxia haoren (2006). Filmul a fost premiat cu Leul de Aur, la Festivalul de film de la Venezia. (Capturile au fost făcute de mine de pe monitor). 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Radicalisme
commenter cet article
20 septembre 2013 5 20 /09 /septembre /2013 08:55

Împlinise în 15 iulie 98 de ani! Iar acum o săptămînă (14 septembrie), s-a mutat la Domnul!

Era din satul Nucşoara, acelaşi sat în care a trăit întreaga viaţă, spre a susţine cum a putut mişcarea anticomunistă din munţi, grup condus de Toma Arnăuţoiu. Era din aceeaşi stirpe a ţăranilor ancestrali şi glorioşi, din care a făcut părte şi Elisabeta Rizea, despre care ştie toată România, cea recunoscătoare! Dar femeile de la Nucşoara au fost mai multe, despre care lumea nu se cade să uite. 

Marina-Chirca.jpg

FOTO: Laurenţiu Ungureanu

 Un ultim interviu cu cea care a fost Marina Chircă, neînfricata femeie a istoriei recente româneşti adevărate, o istorie a demnităţii, onoarei, simplităţii şi smereniei desăvîrşite - aici.

Trebuie ascultată şi vocea acestei minunate femei, înserat în dialogul postat pe acelaşi site.

Acesta a fost un veritabil model de demnitate al românilor!


Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri
commenter cet article
19 septembre 2013 4 19 /09 /septembre /2013 10:30

Ghita--Ciobanul.jpg

Scriam recent despre manipulările prin campaniile de telefonie mobilă. Acum stau în faţa unui caz similar, în care un oarecare Ghiţă Ciobanu, din Jina Sibiului, care susţine pe Calea Victoriei din Bucureşti (şi poate nu numai acolo, dar eu în acel loc l-am "întîlnit"!), că deşi e "singur pe munte, e înconjurat de mii de prieteni". Acolo, în singurătatea muntelui Ghiţă are şi internet "de mare viteză şi o super experienţă video pe smartphone şi tabletă"!

Să vedem cum funcţionează. Păstoritul a fost dintotdeauna o experienţă grea, solitară şi tăcută. În sens că vorbitul era doar în două direcţii, cu Dumnezeu şi cu mioarele. Cu semenii - tot mai rar, discret, uneori, căci erau lamare distanţă. Ciobanul era imaginea "bunului Păstor", Sfînta Evanghelie ne dă destule indicii în acest sens. Nu insist. Oricine poate găsi pasajele corespunzătoare. Istoria artei consemnează şi ea destule exemple de reprezentări ale Bunului Păstor. Găsim cîteva compoziţii de acest gen în catacombele Romei ( Santa Priscilla, Domitilla etc.),  în Galla Placidia din Ravena, şi perpetuează în arta occidentală pînă la Lucas Cranach şi Pieter Breughel cel Tînăr. Dar şi în spaţiul pietismului catolic contemporan. Ei bine,  se vede chiar şi din imagini, mai vechi şi mai noi, că sistemul de ancorare în mediul păstoresc al ciobanului este de natură transcendentală, divină. Nimic în plus, nimic în minus. Nu ai nevoie pentru a fi cioban, decît de vocaţia sacră de a fi cioban, şi dacă azi oricine poate să-şi zică astfel, acesta nu e mai mult decît orice alt mercenar sau chelner de sezon! Atunci aşa se explică şi de ce are "mii de prieteni", probabil că sunt cei care-i vor da like - ri sterile şi complet inutile?

Transhumanţa dispare, păşunatul e parcelat, devine tot mai greu accesibil, oile sunt tot mai puţine, iar  chimia alimentară substituie suveran gustul, savoarea şi consistenţa brînzei de oaie. Atunci, cum mai poate rămîne ciobanul cel ce a fost din negura vremurilor: oricînd capabil să se sacrifice pentru miorile sale?Am văzut recent un reportaj la TV, unde un angajator spunea că nu mai există ciobani, ci doar oameni la oi.

 Omul prosper, frumuşel, ghiftuit şi mulţumit, corporatistul ager şi vioi, femeia de succes, la volan şi cu mobil, etc.etc - sunt personaje incapabile deja să convingă lumea să "tragă" internetul după ea? E neapărat nevoie de sînge proaspăt, de exotism, de miros de blană tăbăcită, de iz de bălegar şi pişat, de vîzoleala de la stînă, de lătratul ciobăneştilor patrupezi - pentru a convinge orăşeanul, că devăraţii lui prieteni sunt mai aproape (doar) prin intermediul internetului? Cum să citim chipul lui Ghiţă Ciobanul, cu un smartphone în mînă? Mie alăturarea acesta mi se pare cel puţin caraghioasă, dacă nu penibilă, fie şi pentru că în piscuri de munte nu există curent electric, atunci de unde şi cum toată tehnologia păstorului poate căpăta sens?! Poate că s-a găsit o formulă de vireless şi pentru energia electrică, şi ignoranţa mea joacă feste?

Ei, dacă păstoritul a devenit o distracţie de duminică, atunci toată tărăşenia cu internetul nu face decît să confirme faptul că ne putem lipsi cu totul de oi, iar termenul de cioban devine unul peiorativ, un adjectiv ca şi "ţăran", "plugar"," ţigan" etc. Probabil, în curînd, generaţiile ce cresc vor mai vedea oi doar la canalul Animal Planet... Societatea de consum nici nu-şi dă seama, probabil, că-şi taie craca de sub cur!    

foto:  © vladimir bulat, septembrie, 2013.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
16 septembre 2013 1 16 /09 /septembre /2013 17:10

Despre cum nesupunerea civilă a schimbat faţa lumii, o sută de cazuri despre care omenirea civilizată nu trebuie să uite!

 

http://civildisobedience100.wordpress.com/

 

Imagini-5327.jpg

Sudiu fotografic: culorile mării

 

foto:  © vladimir bulat, septembrie, 2013

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
10 septembre 2013 2 10 /09 /septembre /2013 08:00

Pentru că am urmărit cu luare aminte anul trecut vizita PF Kirill al Rusiei, anul acesta m-am limitat de a puncta doar telegrafic revenirea în Mitropolia Moldovei a acestui ierarh de prim rang al BORuse.

Am considerat atunci, dar consider și astăzi, că PF Kirill este o personalitate puternică, harismatică, cu un real interes pentru Biserica Moldovei, aflate sub ascultare canonică de Moscova. Acum a venit să se închine la mormîntul Arhiepiscopului Gavriil Bănulescu-Bodoni, care cel mai curînd cu putință va fi și canonizat, în rîndurile celor care se pomenesc de biserica plavoslavnică rusă!

Biserica ortodoxă română nici nu s-a străduit să le-o ia rușilor înainte în acest sens, nici Patriarhul Daniel nu s-a grăbit să ia cunoștință cu eparhia Basarabiei! În patru ani de cînd este patriarh, PF Kirill a vizitat Moldova de două ori, în timp ce patriarhul Daniel, în aproape cei șase ani (se împlinesc în 30 septembrie) de păstorie, nu a trecut Prut nici măcar o dată...Să nădăjduim, totuși, că o va face vreodată! Poate că da, poate că nu? Numai Bunul Dumnezeu știe...

Preafericitul Patriarh Kirill a participat la solemnitățile consacrate aniversării a 200 de ani de la fondarea Mitropoliei Chișinăului și a Moldovei

 eparhia Chisinaului, 2013

Autor foto: O Varov; sursa foto: aici.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article