Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

29 août 2013 4 29 /08 /août /2013 13:46

Greu de spus cînd creştinismul a avut linişte şi pace în istoria ei bimilenară. Dar epoca noastră îl pune şi la mai rele încercări, suferinţe, jertfe, atacuri teroriste. Mai exact spus, maşinăria mediatică actuală le face pe toate parcă mai prezente, mai aproape de noi...

 

E al treilea an de război civil în Siria, iar populaţia creştină din acea ţară o constituie cam 10 %. Se ştie că anume Damascul a fost printre primele oraşe în care Apostolul Pavel a început propovăduirea lui Hristos. Creştinii de aici şi-au menţinut un nivel mai înalt de şcolarizare şi evoluţie socială de-a lungul secolelor, în raport cu musulmanii, iar în vremurile noastre aceştia trăiesc preponderent în oraşe. Tulburările şi dezordinile, transformate într-un război civil, au devenit un pericol zilnic în viaţa tuturor ceţăţenilor Siriei, iar creştinii au devenit o ţintă permanentă pentru forţele militar-teroriste ale opoziţiei. În treacăt fie spus, minoritatea creştină este o susţinătoare a puterii actuale, punîndu-se la adăpostul acesteia, tocmai de frica de a nu deveni o ţintă prea facilă a gherilelor armate. Dar tocmai susţinerea puterii îi şi face vulnerabili pe cei pe care puterea ar trebui să-i ocrotească!

 

Vestea răpirii celor doi mitropoliţi, Paul de Alep, şi Ioan-Ibrahim, al bisericii siriace-iacovite, a făcut rapid înconjurul lumii, cînd maşina în care aceştia se aflau a fost mitraliată de un grup înarmat, în ziua de 23 aprilie curent. Diaconul, care îi însoţea pe ierarhi, şi care conducea maşina, a murit prin împuşcare. Din acel moment soarta lor este un fel de carusel al presei, ba că sunt vii, ba că au fost ucişi, ca că se află în Turcia, sau oriunde în alt loc pe acest pămînt, ba că au fost demult puşi în libertate! Dar e cert că nu sunt eliberaţi încă.

 

Iar în 26 iunie s-a încărcat în internet un material filmat, în care un număr mare de indivizi înarmaţi şi războinici execută trei persoane, prin decapitare - răcnind cît îi ţinea gura  Allah-u Akbar! Mulţi dintre cei prezenţi aveau o înfăţişare de cauzieni, de altfel printre frazele arabe se strecoară în filmare şi frînturi de vorbire rusescă, cu accentul specific al caucazienilor. De ce să nu fie acolo şi ceceni, la executarea unor mărturisitori ai lui Hristos? Răzbunarea este omniprezentă. Nu se ştie dacă există vreo legătură dintre capturarea celor doi mitropoliţi, luaţi ostateci în aprilie, şi execuţia celor trei creştini anonimi, din 26 iunie, dar este lipsit de echivoc faptul că tribalismul manifestat de cei care-şi zic gruparea FSA nu are niciun scrupul, nicio reţinere de a lua gîtul oricui, cu un briceag de campanie! Şi că, subumanitatea lor nu poate fi pusă nicio clipă la îndoială. Filmarea arată zeci de inşi care îşi folosesc telefoanele mobile şi diverse alte ustensile pentru a înregistra pe viu martiriul la care asistă. O fac cu tot firescul de pe lume. În primul secol creştin, dar nici pînă de curînd - un astfel de comportament nici nu era de imaginat! Nu era în firea omului să asiste impasibil, calm, rece, în faţa ororii...Cît de profund s-a schimbat umanitatea în ultimele decenii! Ambiguitatea acelui material este accentuată şi de titlul acelui fişier: FSA Cannibals decapitate orthodox christian Bishop.

 

Încerc să-mi imaginez cum reacţionează lumea civilizată la astfel de acte, şi bag de seama că nu sunt prea multe resurse de a reacţiona într-o astfel de situaţie...cu toată evoluţia tehnologică la care asistăm. În comunicarea globală dispare, după se vede, compasiunea, chipul şi persoana omului, capacitatea lui de a suferi alături de cel ce suferă...

 

În chip cinic, barbarii din filmarea amintită, după decapitare arată tuturor celor prezenţi feţele celor sacrificaţi, un gest dobitocesc de o brutalitate incalificabilă, ultimă!

 

"Societatea spectacolului" a devenit însăşi realitatea în care trăim, iar creştinismul e "condimentul" de care are nevoie?

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Radicalisme
commenter cet article
28 août 2013 3 28 /08 /août /2013 16:31

Semnalez în goana calului proaspătul volum al lui Octavian Eşanu, cel care a condus proiectul Centrului de artă contemporană (csac) din 1996! Iar acum este curator la galeria de artă contemporană a lui  American University of Beirut

 

Cartea Transition in Post-Soviet Art The Collective Actions Group Before and After 1989 a apărut la CEU Press  în această lună. De fapt, va ieşi pe piaţă în 16 septembrie.

 

Este o analiză amplă (cu traducerea unor termeni şi concepte specifice, o noutate în lumea de limbă engleză) asupra diverse grupuri artistice din Estul Europei,  cu un acent major pus pe grupul moscovit Коллективные Действия (Acţiuni colective) - poate cel mai coagulat conceptual proiect artistic din secolul XX, fermentat dincoace de Cortina de Fier.

 

Prefaţa la acest consistent volum a fost semnată de cel mai competent cunoscător al fenomenelor artistice din răsăritul european, profesorul Boris Groys. De fapt, nu este în esenţă o prefaţă, ci un adevărat tur de forţă intelectual, un efort magistral de a explicita într-o formă condensată întregul set de problematici ridicate, formulate şi dezvăluite de către autorul Octavian Eşanu. 


9786155225116.jpg

Cartea poate fi comandată pe amazon.com

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Diariu
commenter cet article
24 août 2013 6 24 /08 /août /2013 19:02

Artistul Iurie Platon (Juri Platon) este un creator cunoscut la Chișinău și în Germania - unde e stabilit de un număr de ani.

La Chișinău s-a remarcat în special ca ceramist și pictor, în timp ce în Germania e mai cunoscut ca sculptor (în bronz, marmoră, piatră etc.). 

Cu mai bine de 3 ani în urmă artistul mi-a vorbit despre ideea de a propune un monument dedicat victimelor stalinismului, care să fie ridicat în fața Gării Feroviare din Chișinău. Ideea artistului s-a întîlnit cu o conjunctură favorabilă a autorităților actuale (primar general: Dorin Chirtoacă), de a întruchipa un astfel de monument, amînat de mai mulți ani (piatra de temelie pentru un astfel de monument a fost instalată în cețosul an 1990)!

MACHETA-MONUMENTULUI-VICTIMELOR-GULAGului.jpg

Aceasta era una din machetele incipiente ale monumentului (februarie, 2010).

Ideea artistului era să plămădească un soi de friză sculpturală de mari dimensiuni care să debuteze în partea cea mai vizibilă cu niște chipuri umane concrete, cu familii de oameni cu copii nevinovați, care au fost ridicați din casele lor, și duși în vagoane de vite spre Siberia, de unde majoritatea nu s-a mai întors niciodată. Apoi, s-a născut varianta în care soclul să fie în pantă, iar figurile umane să apară în partea superioară, și pe măsură ce această pantă coboară, trupurile umane să se topească într-o masă amorfă de fiare, roți, boghiuri, schelete metalice de vagoane, șine de cale ferată... Se dorea cristalizarea unei imagini simbolice a dezumanizării, care a desfigurat omul transformîndu-l metal, magmă metalică, neant...

foto2.jpg

Curba aceasta descendentă (variantă din 2011) accentuează procesul de dezumanizare, mutilare și nimicire a victimelor căzute pradă acestui proces, pus la cale de sistemul stalinist, în care au sucombat țărani, intelectuali, copii, muncitori, funcționari și alte categorii sociale care trăiau în Moldova desprinsă din trupul României Mari, și pe întreg întinsul Imperiului sovietic comunist.

foto3  

Fațada monumentului, care are în spate frontonul principal al Gării Feroviare din Chișinău, înfățișează o mamă cu un sugar în brațe, iar lîngă umărul ei un bărbat care parcă o apără, precum și pe alți doi copii, care se află la picioarele acestora. Pe măsură ce grupul uman se îndepărtează de aceste personaje inaugurale trupurile lor se transformă tot mai mult, devenind diforme, contorsionate, devenind angrenaje, mașinării, roți și traverse de cale ferată. Drumul spre Siberia devenea mereu un drum al durerii, sfîșierii și al morții pentru majoritatea celor care nimereau în aceste trenuri pentru deportați. Autorul Iurie Platon și-a denumit lucrarea Trenul Durerii.

Din punctul meu de vedere este cea mai valoroasă lucrare de artă monumentală din ultimele decenii, ca realizare plastică, ideatică, formală și ca amploare. Dincolo de mesajul pe care-l transmite în chip magistral, lucrarea este o excelentă sinteză a artei sculpturale autohtone, la intersecția dintre sensibilitatea plastică țărănească și arta cultă a modelajului, din perioada de glorie a artei monumentale: 1970-2000. Dar mai presus de orice, prin originalitatea pe care o transmite, poartă marca anului 2013!

1374827695112.JPG

Dezvelirea monumentului a avut loc în timp record, dat fiind faptul că turnarea în material definitiv, în bronz, s-a realizat în perioada februarie-iulie 2013. Într-un interviu Iurie Platon ne spune data exactă a finalizării procesului de turnare, în Republica Belarus, la Minsk: 17 iulie, ora 23.15. În 26 iulie piesa era adusă la Chișinău, și la scurtă vreme instalată pe soclu. Postamentul este placat cu piatră albă de Cosăuți.

Inaugurarea a avut loc ieri, 23 august, exact în ziua în care se împlineau 74 de ani de la semnarea Pactului Ribentropp-Molotov, care a dus ulterior la masacrarea populației din Basarabia și Țările Baltice și a unei părți a Europei.  

 

Cîteva date tehnice:  

Lungimea monumentului - 12 m.

Lățimea: 1, 7 m.

Înălțimea masei sculpturale: cca 3 m. 

Greutatea: 15 tone.

Perioada de elaborare și realizare: 2010-2013.

Foto: primele trei imagini mi-au fost puse la dispoziție de Iurie Platon (decembrie, 2011)

sursă detaliu monument: aici.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Monumente
commenter cet article
21 août 2013 3 21 /08 /août /2013 14:22

Ohridul--dinspre-Prespa.jpg

Spune undeva Andrei Pleşu că toamna se strecoară în una din cele mai fierbinţi zile ale sfîrşitului de vară! Am memorat lucrul acesta, şi l-am şi observat. Aşa este!

 

Imaginea asta este luată exact cu 5 ani în urmă, în Republica Macedonia. Unde am simţit, avînd în zare oglinda lacului Ohrid, că deşi era încă vară - toamna deja se înstăpînea peste toate.

 

Simţirea toamnei...azi dimineaţă mi s-a arătat că toamna vine.

 

Foto: ©  vladimir bulat, septembrie,  2009.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Diariu
commenter cet article
18 août 2013 7 18 /08 /août /2013 16:52

Propaganda-4203.JPG

Fotografia aceasta ar fi avut neșansa să nu iasă din mapa de fotografii private, dacă nu m-aș fi întrebat la un moment dat, cum de stă atît de firesc acel pescăruș pe capul acelui bărbat? Putea fi oricunde, pe capul oricui, chiar și a unei persoane vii, în orice epocă.

Dar de ce, totuși, mi-a atras atenția? Căci e un monument ca oricare altul...

Nici măcar nu știam al cui este. Cînd am făcut această fotografie nici măcar nu știam al cui este monumentul! Am aflat ulterior, ros de curiozitatea de a ști cine poate fi cel căruia orașul Delft i-a oferit locul cel mai de cinste în piața pricipală. Este statuia avocatului, juristului, omului politic, filosofului și poetului  Hugo de Groot  (1583-1645), pe latinește: Hugo Grotius.

 

A fost o personalitate marcantă a miraculosului veac al XVII-lea olandez, om care s-a manifestat de foarte tînăr prin faptul că la 8 ani scria versuri în limba latină. La vîrsta de 15 ani, după absolvirea facultății din Leyden, nimerește în slujba unui foarte influent diplomat al vremii, Johan van Oldenbarnevelt, cu care ajunge în misiune la Paris, unde este primit în audiență de însuși regele Franței, Henric al IV-lea, care rămîne uluit de tînărul Hugo. Apoi, universitatea din Orleans i-a oferit titlul de doctor în drept.

Din 1604 s-a ocupat de dreptul internațional. În viața sa a fost implicat în nenumărate procese și tensiuni de ordin politic, teologic, administrativ, și se spune că trebuind să părăsească Țările de Jos tot în Franța și-a găsit cel mai sigur, liniștit și prolific refugiu. Cert este că acolo a scris tratate teologice, de drept și poezie. Cele mai importante ale vieții sale.

 

După moartea lui, la coastele germane, la Rostock, cînd vasul în care se afla a ieșuat, osemintele lui au fost aduse în țară, și înhumate în Biserica Nouă (Nieuwe Kerk) din Delft, alături de cei mai de vază oameni ai orașului și ai Țărilor de Jos.

 

Se spune că ultimele lui cuvinte au sunat astfel: Door veel te begrijpen, heb ik niets bereikt, care s-ar tămăci aproximativ așa: Pricepînd multe lucruri, am realizat puține dintre ele. Au fost cuvintele unui mare om, a unei conștiințe care a înțeles firescul unei vieți, care a priceput că chiar dacă înțelegi multe din această viață, puține sunt dintre ele cele care contează cu adevărat, profund, esențial! 

Propaganda-4248.JPG

Dincolo de istorie, personalități, timp și tensiunile și extrazurile care au marcat aceste teritorii, la Delft ai sentimentul că scurgerea timpului e la fel de firească precum este fiecare zi a fiecăruia dintre noi. Aici, pe moment, ai convingerea că timpul s-a convertit în frumusețe, într-o spectaculozitate urbană pe care nu o mai întălnești nicăieri altundeva. Pentru că aici pictura și peisajul, oamenii și natura s-au influențat și inspirat reciproc. Iar asta face ca orice cataclism care ar șterge de fața pămîntului aceste locuri binecuvîntate, să se poate reface întocmai, fără cusur, ireproșabil, fără știrbire.

Este și opera minunată a unor oameni ca Hugo Grotius, care a crezut continuu în oameni, în Dumnezeu, în darurile pe care Acesta le-a lăsat oamenilor, pentru a-și înfrumuseța existența cît mai bine cu putință...Cu vîrf de măsură înțelegi și admiri aceste lucruri anume aici, sau mai ales aici, în Țările de Jos! 

 

 

 

Foto: ©  vladimir bulat, iulie, 2013

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Monumente
commenter cet article
14 août 2013 3 14 /08 /août /2013 11:28

De multă vreme cunosc faptul că strategiile publicităţii contemporane lucrează intens la infantilizarea şi înrobirea consumatorului! Scopul - transformarea acestuia din urmă într-un vehicul permanent de consum, de necesităţi mercantile,  superficiale,  repede îngurgitabile şi decartabile... 

 

Telefonia mobilă - care vinde vînt!, în esenţă - întrece orice imaginaţie în materie de ridiculizare, relativizare şi speculare a simbolurilor şi reperelor culturale. Unele dintre acestea devin fantoşe ale culturii de masă,  altele sunt împinse să capete o astfel de funcţie. Un exemplu în acest sens este utilizarea chipului lui Ion Creangă într-o campanie publicitară din R.Moldova, care promovează şi încurajează trăncăneala nelimitată! Mai multe cuvinte, mai multe minute consumate = mai multe parale încasate de compania de telefonie.  

 

Iată, Ion Creangă "vorbeşte" despre culesul cireşelor la moldoveni (a nu se confunda, adicătelea, cu cel al căpşunelor prin ţara lui Servantes!), pentru a nu se crede cumva că această biată naţie îşi părăseşte baştina, pentru a lucra pe alte meleaguri, în folosul altora...exact în vremea roadei!

Propaganda 4648

O altă "icoană" folosită de această companie de telefonie este Marilyn Monroe, care vorbeşte despre "ai noştri", şi aici lucrurile se dezvăluie, cine sunt aceştia. Sunt cei "care cuceresc lumea cu oferte generoase". Despre asta este vorba, despre ce se poate vinde. Dar ca să se poată vinde mai bine, e nevoie de mari repere. Această lecţie societatea de consum a însuşit-o se pare, de-o manieră excelentă.

Propaganda 4665

Foto: ©  vladimir bulat, august, 2013


Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
8 août 2013 4 08 /08 /août /2013 15:01

Ieromonahul Paisie Lambru Prodromitul a fost un trăitor în Hristos, şi un cărturar, care a activat la hotarul dintre secolul al XIX-lea şi cel de-al XX-lea.

A lăsat o serie de cărţi de suflet ziditoare, compilaţii şi scrieri originale. Unele deja uitate, altele reeditate. Recent, a fost reeditatăAntihristica, Semnul venirii lui Antihrist şi sfîrşitul lumii, editată pentru prima oară în 1895. Textul aparţine unui autor anonim, dar Paisie Lambru l-a descoperit, şi l-a publicat.

 

Am copiat de pe site-ul BAR aceste titluri, care poartă semnătura lui Paisie Lambru:

 

 ~ Peregrinagiile sau Călătoriile. Proschinitar Către d-nii cari vor avea evlavia a căletori la locurile sfinte. Descrierea Ierusalimului, a sfântei Sinai din Arabia, a sfântului Munte Athos, înădită şi o poesie, precum şi Descoperirea sfântului Apostol Evanghelist Ioam Teolog şi sfârşitul lumei. Rugăciunea dimineţei, doctoria sufletească şi de Sf. Post. Culese şi tipărite de Paisie Lambru Din schitul românesc Prodrom Munte Athos, pentru folosul fraţilor noştri români. Galatz (Tip. Modernă, Ap. P. Antoniady), 1894. (23,5 x 15,5). 100 p. 1, 50 lei. (II 409182)
~ Vederea Sfântului Munte Athos sau Călăuza de conducere pentru Sf. Munte Athos. Necesară ori-cărei persoane care voeşte să viziteze Sfintele Monastiri, şi nevoinţele Cuvioşilor Părinţi, cei ce au zidit şi le-au împodobit cu tot felul de podoabe, pentru urmaşii fii lor, celor ce vor veni ca să locuiască în acest Sfânt Munte. Adunat ţşi prescris de Ieromonahul Paisie Lambru Ploeşteanu, Din Chinovia Română numită Prodromul din Sfântul Munte Athos. Bucureşti (Stabiliment de Arte Grafice Universala), 1904. (21 x 13,5). 115 p. cu il. 1 leu. (II 1945)

 

Editări de texte:
Antihristica... Ed. de ~. Bucureşti, 1895.
Vieaţa şi petrecerea omului desmerdat. Ed. de ~. Bucureşti, 1905 .

***

Am evocat numele acestui ieromonah şi cărturar, pentru că ieri, şi poate nu e întîmplător, era a doua zi după Schimbarea la Faţă a Domnului, mi s-a arătat o icoană, cu Maica Domnului "Hrănitoare cu lapte". Subiect rar în Răsăritul pravoslavnic, dar iată că prezent şi în spaţiul românesc, prin contribuţia acestui vrednic părinte, ucenic al marelui plasmist athonit - Nectarie Protopsaltul. Icoana a fost zugrăvită în 1899-1900, adică în intervalul septembrie 15 şi ianuarie 4, după cum menţionează inscripţiile de pe verso şi recto. Pe spate icoana are o inscripţie olografă, cel mai probabil lăsată de mîna lui Paisie Lambru însuşi, din care reiese că a comandat-o în ziua de miercuri, 15 septembrie 1899, şi a plătit "temelia" (probabil, suportul şi lucrul) - "o liră şi jumătate". Ştim astfel, cît costa în acea perioadă o icoană cu chipul Maicii Domnului cu Pruncul pe Muntele Athos. Trebuie spus că iconografia acestei icoane stă la baza unui izvod care datează din secolul al VI-lea, şi a răsărit la mănăstirea Sfîntul Savva, din pustiul din preajma Ierusalimului; icoană ajunsă peste veacuri pe Sfăntul Munte.

Curiozitati 4642

Icoana este într-o colecţie privată din Bucureşti. Din punctul meu de vedere este un document cu valoare istorică şi duhovnicească.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
4 août 2013 7 04 /08 /août /2013 23:54

M-am tot răsucit, și-am tot oftat în căutarea unui subiect cu care să debuteze relatările mele despre călătoria în Beni (Belgium & Nederland). Pentru că orașele Brugge și Gent pot fi asemuite cu niște juvaieruri arhitecturale, de aceea cel mai potrivit este de a le asemui și cu niște dantele în piatră, lemn și culori indimenticabile...

 

Poate nu e întîmplător să fi descoperit, la Brugge, pe Balstraat, o dugheană parcă picată din vremuri apuse, și doar pentru că orașul acesta respiră un aer încă tardo-renascenstist, mai e cu putință existența acesteia, pe numele ei: "Kant Dantelle". Desigur, un magazin de dantelărie, care e lîngă Muzeul Dantelăriei, care e pe strada alăturată, și se cheamă Kancentrum (3, Peperstraat), aflat chiar în umbra Bisericii de Ierusalim (Jeruzalemkapel). Și în proximitatea casei în care s-a născut, în 1823, Jan-Frans Michiels - părintele fotografiei de pe aceste meleaguri, care la 1861 deschidea prima expoziție de fotografie, la Bruxelles.

C-l-torii-3804.JPG

Am intrat în minunatul magazin cu sentimentul că pășeșc în epoca bunicelor mele

(Melania

† 1972

și

Olga-Elena

† 1964), despre care chiar nu știu dacă au făcut dantelărie, dar este absolut cert - că generația lor făcea! În interior mirosea a vechi, cu iz fin de mucegai, așa cum îmi amintesc că-l adulmecam în casa acelorași bunici, care era cu prispă, dar nu era neapărat din cărămidă, cum sunt majoritatea caselor din medievalul Brugge.

 

Casa "Kant Dantelle" este ea însăși o bujuterie, de o simplitate descurajantă dar care pune în valoare arta dantelei, care, în comparație cu piesele de muzeu, se poate cumpăra, învăța, pipăi, mirosi...În chiar prima cameră te întîmpină o păpușă-manechin, care te lămurește că intri în lumea simulacrelor, a unei realități care e ținută vie de o comunitate de entiziaști, împătimiți de arta nodurilor, a împletiturilor, a lansetei, papiotelor și sculurilor de ață.

C-l-torii-3802.JPG

De fapt, m-am cam grăbit cînd am spus despre ”simplitatea descurajantă” a casei acesteia! Spațiul camerelor este sufocat de obiecte, de exponate, de mostre, de diverse materiale, de exemplare didactice, fără a fi fost vreodată folosite. Memoria mi-a evocat faptul că în astfel de cotloane se crează premizele colonizării spațiului de către molii, da, anume de acestea, despre care W.G.Sebald susține că ”dintre toate creaturile ele sunt cele ce-mi trezesc cel mai profund respect”, și mai departe, ”nu există niciun motiv să credem că aceste creaturi minuscule nu ar avea o viață psihică” (Austerlitz, B., 2008, p. 91 și p. 92). Ei bine, trecutul este asociat (asemuit?) mai mereu cu moliile-de-casă, oricît ar părea de straniu, anume acestea rămîn și dintre cele mai enigmatice ființe pe pămînt, cum înfășurat în mister rămîne pentru noi viața cu trecutul celor de dinaintea noastră. Noi îl intium mai degrabă, decît îl pricepem, niciodată nu ajungem să-l știm în adîncime. Ne scapă, fuge mereu din calea noastră. Dantelăria o asociez cu această dorință de a lua trecutul în mîini, în vîrful lasetei, de a-l împleti și aduna împreună, să nu mai fugă, să nu ne părăsească niciînd! Dar toate sunt iluzii, călătorii fără sfîrșit. Deambularea de dragul plăcerii - cum a fost și refugiul scurt în "Kant Dantelle".

C-l-torii-3803.JPG

Simțirile nu pot fi descrise nici în cuvinte, nici prin imagini, ci -- cel mult sugerate. În realitate, atît dantelăresele, cît și țesătoarele de covoare crează o lume proprie, un simulacru incifrat, o vitrină a unei lumi dorite și poate niciodată atinse.

C-l-torii-3800.JPG

Gulerașe, mileuri, evantaie, fețe de masă și de pernă, mînecuțe, compoziții de pus sub sticlă sau în rame.

C-l-torii-3801.JPG

 

Foto: ©  vladimir bulat, iulie, 2013

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
25 juillet 2013 4 25 /07 /juillet /2013 21:23

Este unul din cele mai suprinzătoare orașe ale Ucrainei, care a făcut parte din Rzeczpospolita. Se numește azi - Кам’янець-Подільський, Kam’ianets’-Podil’s’kyi sau Kamyanets-Podilsky sau  קאָמענעץ.

Adică, a făcut parte din Uniunea statală polono-lituaniană, în secolele XVII-XVIII, și din acea perioadă se conservă bună parte din barocul provincial, venit pe filiera poloneză. Internetul abundă de informații, nu doresc din acest motiv să insist cu informațiile. Doresc să arăt ce a văzut aparatul meu de fotografiat...Rîul Smotric crează un defileu de piatră înalt, care el însuși este un monument unic al naturii!

Curiozitati-3485.JPG

Curiozitati-3437.JPG

Curiozitati-3436.JPG

Curiozitati-3472.JPG

Curiozitati-3466.JPG

Curiozitati-3463.JPG

Curiozitati-3465.JPG

Curiozitati-3454.JPG

Curiozitati-3447.JPG

Curiozitati-3469.JPG

Curiozitati-3450.JPG

Curiozitati-3440.JPG

Curiozitati-3453.JPG

Curiozitati-3480.JPG

Foto: ©  vladimir bulat, iulie, 2013

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Călătorii
commenter cet article
24 juillet 2013 3 24 /07 /juillet /2013 21:23

Întîlnim la proorocul Habacuc (Habakkuk), care a glăsuit la Ierusalim cu vreo șase secole înaintea întrupării Mîntuitorului, această frază, care se referă la cîștigurile nemeritate: Căci piatra din mijlocul zidului strigă, şi lemnul care leagă grinda îi răspunde (Hab, 2, 11). Acestei strigări îi regăsim ecoul în cuvintele Domnului, care spune, cînd este îndemnat de farisei să-și certe ucenicii, pentru că-l preamăreau: Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga (Luca, 19, 40).

 

Sunt lucruri pe care oamenii fie nu doresc să le facă auzite, fie le ocultează, fie le trec sub obrocul tăcerii...Mi-am amintit de aceste crunte adevăruri săptămîna trecută, cînd am revăzut Cernăuțiul după mai bine de 20 de ani! Acest oraș, care a trecut prin toate imperiile ultimilor cinci veacuri (Otoman, Țarist, Habsburgic, sovietic), care a avut și un scurt episod în care a aparținut Regatului României, este astăzi unul din cele mai triste și vetuste orașe din cîte mi-a fost dat să văd în acest răstimp de la ultima mea vizită pe aici, în vara lui 1991. Atunci era proaspăta achiziție a noului stat ucrainean. Situat ca un pod între vest și est, Cernăuțiul a fost de mai multe secole un leagăn pentru multe naționalități și culturi. Se afirmă, că la un moment dat, în oraș se auzeau peste 60 de limbi...asta spune multe despre poziția și prosperitatea în timp a acestei cetăți!

 

Nu m-am așteptat să văd atîta sărăcie, debusolare și un fel de desincronizare față de timpul real al Europei, al lumii întregi! Nu am resimțit acest sentiment nici la Mostar, nici la Sarajevo, nici la Tirana, nici la Cetinjie, nicăieri în acele locuri care au fost profund tulburate, răvășite și prăbușite unele dintre acestea în răstimpul de după 1990. Statul ucrainean a impus parcă un status quo dezvoltării acestei regiuni, care e populată în mare măsură de români bucovineni. Dar nu doar despre ei este vorba aici, ci despre toți cei ce locuiesc aici: ucraineni, ruși, polonezi, evrei, armeni, tătari, unguri...și cîți vor mai fi.

 

Curiozitati 3102

Curiozitati-3040.JPG

Curiozitati-3042.JPG

Curiozitati-3297.JPG

Curiozitati-3038.JPG

Curiozitati-3039.JPG

După cum se poate lesne constata, nu se regăsește în aceste palimsesturi nici urmă din limba lui Taras Șevcenko, pur și simplu nici un fragment de cuvînt, nicio literă.

 


Trecutul habsburgic și cel românesc aproape că sunt ocultate aici, doar că zidurile își trădează trecutul, foștii stăpîni, proprietari, locuitori. Pietrele încep să șoptească. Probabil că, în curînd, vor și striga! Am descoperit o sumedenie de inscripții din istoria pre-sovietică a urbei, care încep să transpară de sub recentele tencuieli. Nu vreau afișîndu-le aici, să le indic localizarea topografică, căci se pot găsi ”binevoitori”, care să le radă cu desăvîrșire...Dar ele arată lucruri și realități care nu sunt tocmai pe placul autorităților, care-și doresc, probabil, imaginea unei monocromii etnice a acestor meleaguri minunat desfășurate de-a lungul Siretului și Nistrului.

 


Foto: ©  vladimir bulat, iulie, 2013


   

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Radicalisme
commenter cet article