Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

2 mai 2013 4 02 /05 /mai /2013 16:18

M-am bucurat nespus să găsesc în numărul recent al revistei 22 acest articol. Autorul se întreabă Ce facem și cine suntem de Sfintele Paști. Firesc, orice creștin trebuie să-și pună aceste întrebări, în fiecare an, și zi de zi, căci este axul și chintesența creștinismului răsăritean.

 

Mi-am pus și eu această întrebare, și înțeleg în primul rînd să caut o împăcare cu sine (o mai bună chiverniseală a sinelui), apoi, cu cei din preajmă, cu familia, cu prietenii, cu dușmanii, și nu în ultimul rînd cu Dumnezeu însuși. Caut Pămîntul Făgăduinței, dar nu aici pe pămînt, ci în ceruri, în veșnicie. În viața veșnică. Dar pentru a ajunge acolo, trebuie să fii om pe pămînt, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Aici este arvuna luminii celei neînserate, fără început și sfîrșit.

 

Aceste gînduri trebuie să le avem pînă la Învierea Domnului, și să le înmulțim și după aceea! Și să nădăjduim, cît trăim și ne bucurăm de darurile toate pe care le primim.

 

Pentru că anul trecut în Săptămîna Luminată ne-am învrednicit să vedem și să simțim Ierusalimul terestru, închinîndu-ne Mormîntului gol al lui Hristos, pun aici cîteva imagini din acel minunat pelerinaj.

 

DSCN0483.JPG

DSCN0481.JPG

DSCN0486.JPG

Astea se spune că sunt lespezile de pe vremea Pătimirii Domnului.

DSCN0514.JPG

Cupola de de-asupra Mormîntului Domnului lasă lumina să curgă în permanență peste cei ce stau la închinare...Stîlpul de lumină care vine de la Dumnezeu, spre a-i mîngîia pe cei osteniți, bolnavi, suferinzi, dar și pe cei care vin să mulțumească de la distanță mare - pentru tot ce au, dar și pentru ce le lipsește...Trebuie să știi să și mulțumești pentru lipsuri, căci doar acestea te întăresc și te smeresc.

DSCN0515.JPG

Încăpătoarea piață din fața intrării în uriașa biserică a Mîntuitorului, de unde în noaptea Învierii Lumina se împarte tuturor, în toate capetele Pămîntului.

 

Hristos va Învia mereu!

 

Credit foto: © vladimir bulat,  aprilie, 2012.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
1 mai 2013 3 01 /05 /mai /2013 11:42

Nu mai este pentru nimeni o noutate poluarea mediatică care se referă la atentatele cu bombă de la Boston, în ziua de 15 aprilie a.c. Presa lumii se întrece în a formula presupuneri, aberații și inepții de intensități diferite! Fiecare - cît se pricepe. Mai nou au apărut și pagini în cîteva limbi pe WIKIpedia, iar fișe despre atentat sunt deja în cîteva zeci de limbi. Mass-media face tot posibilul ca prin senzaționalism și amploare să apropie recentele evenimente, profund nefericite, de masacrul din NY, de la 11.09.2001.

 

Dar au trecut aproape 12 ani de atunci, posibilitățile presei, dar și ale serviciilor inteligente s-au rafinat. Dacă manipulările de atunci au avut de timp mai îndelungat pentru a fi fost elaborate,  strategiile de pus la cale, acum procesul s-a desfășurat fulgerător. Imediat s-au găsit suspecții, biografia lor a devenit un bun planetar, rămîne doar ca oprobriul public să atingă cote maxime. Iar justiția să confirme presupunerile copoilor. Firele ”investigațiilor” au dus imediat spre Kîrgîystan. O prestigioasă publicație americană i-a arătat cu degetul!  Senzaționalismul a pus stăpînire pe orice tip de presă. În această bulversare contează cu adevărat presa celor două mari puteri, care au tot interesul să țină agenda terorismului trează, erectă: SUA și Rusia. Marile publicații s-au întrecut în rafinate trucuri de ping-pong, și lumea știe cine este dușmanul. De mirare este însă că marota luptei împotriva terorismului - secta Al Qaeda - este puțin cam bleagă în acest masiv incident...adică nu îl revendică. Asta este o breșă a mașinăriei manipulării în masă. Yankeii și-au zis, de data asta mergem pe mîna rușilor, să-i dăm înainte cu cecenii. În realitate, cazul acesta nefericit arată cu claritate că SUA este o țară xenofobă, căreia alteritatea etnică îi pute, că, de fapt, are probleme imense cu gestionarea criminalității din școli, cu numărul îngrijorător al șomerilor, cu fragilizarea nivelului de trai al majorității populației țării etc. Nu sunt acestea niște chestiuni prea grave? Poate că pentru noi nu sunt, dar pentru ei - de departe sunt mai arzătoare decît să le rezolve rușilor ”neiubirea” față de ceceni. Cum stăm cu prioritățile?Two_suspects_wanted_by_the_FBI_for_the_bombing.jpg

 

Dar aici îmi vine în minte felul în care au fost boțite și mușamalizate detaliile legate de scufundarea submarinului Kursk, cu largul și generosul concurs al celor două puteri. Atunci s-a ajuns la o înțelegere reciproc avantajoasă, și cele două puteri au devenit și mai prietene. Că doar le unea ”lupta sfîntă” împotriva terorismului. E întîmplător, oare, că Al Qaeda a fost creată în chiar lunile în care trupele sovietice se retrăgeau din Afganistan? E întîmplător că orice nesiguranță pentru marile puteri, într-o zonă în care există petrol, droguri și resurse vitale - este repede taxată? Vine Batman și rezolvă problema.  Pentru că este în slujba binelui, și e, mai ales, ”neînfricat și cutezător”. S-a auzit bine, cutezător?! Cutezanța unei mari puteri este să aibă mereu dreptate. Chiar și atunci cînd greșește. Și cînd știe că greșește, caută țapi ispășitori, cozi de topor, fraieri, zombies etc.

 

În esență, eu cred că marea problemă a americanilor este sfîșietoarea criminalitate din școli, mai ales a celor din periferii, provincii uitate... Un individ deloc insignifiant ca regizorul Todd Solontz, descrie în filmele sale această stare de lucruri, cu care americanii nu prea obișnuiesc a se lăuda. Mai ales în Palindromes  (2004), această casă a păpușilor iese rău șifonată. Dărîmătorul final din A Serious Man (2009) a fraților Cohen este și el despre ceva, despre care americanilor nu prea le place să vorbească:  cu școala lor e ceva-n neregulă! Apariția tornadei de-asupra școlii este, desigur o metaforă...Acolo se produce o combustie pe care nu o prea controlează nimeni. Sau aproape nimeni. M-aș gîndi și mai departe. Poate că se cultivă această sămînță a violenței, cum se poate vedea și din controversatul film al lui  Michael Haneke - The White Ribbon. Desigur, la regizorul austriac e vorba despre o altă temă, o altă epocă. Dar, oare, istoria violenței, a confruntării oamenilor, a cunoscut prea multe variante, alternative, în afara exterminării unora care sunt mai slabi, și a supraviețuirii altora peste oasele acestora?

 

Dușmanul epocii noastre este declarat: teroristul / terorismul. Aceasta se traduce prin imposibilitatea unui control total! Că doar asta se dorește - un control global asupra oamenilor și sufletelor acestora. Și dacă e așa, există un dușman al acestei imposibilități - teroristul. Nu contează cum e el, ce hram poartă, ce naționalitate împărtășește sau ce sînge-i curge în vene...important este să existe! El trebuie fabricat. Dar să nu fie de același neam cu noi. Iată că și manipulările au limitele lor, tocmai pentru că greșesc împotriva adevărului. Ceea ce scria Herbert Marcuse  în One-Dimensional Man (1964), se pare, că se adeverește treptat-treptat. Omul unidimensional le înghite pe toate. El este robul consumerismului, a controlului social, este timorat cronic de ziua de mîine, e captivul creditelor de la bancă, dar este în același timp foarte ferm decis să lupte împotriva terorismului. Dacă el nu o poate face efectiv, în locul lui se țes cele mai abjecte intrigi și manipulări, chiar dacă cei care fac asta nici nu știu exact cum se pronunță numele dușmanului (alias, teroristului). ”Desublimarea represivă” (Marcuse) este în toi, face ravagii...Tehnologiile o potențează, prin distrugerea corozivă a naturii umane. Mișcarea haotică a cuvintelor bulversează spiritele. Ceea ce se și dorește...”fits of paranoia and cruelty”.

 

În concluzie, dacă omul e finit, și faptele lui sunt limitate, conjuncturale, rob supus acelorași dorințe și nevoi. O altă definiție a terorismului ar fi neo-totalitarismul, sau democrația totalitară (J. L.Talmon). Dar acestea nu pot fi impuse și dirijate decît de state, de guverne, de întreaga forță represivă, de canalele de manipulare, control, prin tehnici de persuasiune și influențare prin șarmul (subliminal al) publicității...Cele două supraputeri, SUA și Rusia, s-au și pus serios pe treabă, să înfăptuiască ”fericirea” de după bomba atomică.

 

Noroc că mai sunt oameni care nu cred o iotă din aceste felii de fericire...

 

În imagine: presupușii suspecți ai atacului cu bombă de la Boston (imagine wikipedia)   

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Radicalisme
commenter cet article
29 avril 2013 1 29 /04 /avril /2013 23:30

C-l-torii-0279.JPG

Acesta e un anume tip de țesătură kîrgîză (shirdak?), care ține de trecutul mai îndepărtat, deși e datată: 1958. Nu am văzut în cele două interioare de la țară, pe care le-am vizitat în zona sudică a lacului Issyk-Kul, niciun exemplar similar. Acesta era în singurul magazin de suveniruri din sat.

 

În schimb, gustul contemporan se poate decela în imaginea de mai jos. A fost fotografiată în aceiași localitate cu artefactul anterior: Kîzîl-Tuu, unde sunt numeroși constructori de iurte. Acestea din urmă se fac doar la comandă, pentru gusturile străinilor. Kîrgîzii au abandonat demult acest fel de habitat al strămoșilor lor. Casele sunt pavoazate după moda occidentală, depersonalizată, uniformizatoare. E un proces căruia nu i te poți opune, în niciun fel! Doar -  documentăm, constatăm, analizăm, dezbatem, fotografiem.  

C-l-torii 0471

 

Credit foto: © vladimir bulat,  aprilie, 2013.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
28 avril 2013 7 28 /04 /avril /2013 06:33

 

Arta-internationala-0581.JPG

Acesta este unul dintre monumentele cele mai semnificative ale Bișkekului, și printre lucrările care i-au conferit faima unui sculptor de primă mînă din această țară, lui Turgumbay Sadîkov (n. 4 noiembrie 1935).

 

Ansamblul sculptural Luptătorilor Revoluției a apărut în anul 1978. Pentru acesta i s-a conferit întîi titlul de artist al poporului din RSS Kirghiză. Astăzi, este una din cele mai influente și puternice voci din cultura Kîrgîzstanului, deși arta nu mai pare a avea ponderea și importanța avute din era sovietică! Tot atunci se spunea că în republică există doi oameni de cultură importanți, Sadîkov și Aitmatov. Acum a rămas doar Turgumbay Sadîkov, celălalt s-a alăturat strămoșilor săi din veac...

 

L-am cunoscut printr-un istoric local, specialist în istoria și spiritualitatea kîrgîzilor, care mi-a aranjat rapid o întrevedere cu aproape intangibilul artist. M-a primit în biroul său din muzeul quasi personal (pentru că nu am văzut pe acele două nivele decît lucrări semnate de acest artist), deși plăcuța de la intrare ne anunță că este ”muzeul metodic al Academiei Naționale de artă a Kîrgîzstanului”. Dacă e așa, trebuie să înțelegem că arta lui Sadîkov este declarată un canon de urmat pentru oricine face artă, mai ales sculptură, în Kîrgîzstan?

Arta-internationala-0002.JPG

I-am solicitat un interviu. A primit cu bucurie. Am pornit discuția de la faptul că numele lui a figurat printre semnatarii comisiei de recepție a monumentului lui Mihail Vasilievici Frunze, sculptat de Lazăr Dubinovschi, în 1967, în or. Frunze, actualmente Bișkek. Și, deci, l-am întrebat dacă l-a cunoscut atunci pe maestrul moldovean. Mi-a răspuns că nu, pentru că era la Moscova, atunci cînd Dubinovschi venise să monteze și să dezvelească monumentul marelui om de stat. Dar îi cunoaște opera!


Firesc, am trecut la întrebări legate de propria operă. Și am început cu monumentul cel mai semnificativ al creației sale - grupul sculptural dedicat eposului străvechi Manas (primele două ilustrații).

 

Turgumbay Sadîkov:  ”Acolo, întreaga piață și proximitățile imediate s-au conceput în chip unitar, ca ansamblu, compact - Filarmonica, piațeta, drupul celor 4 manasci, compoziția cu cele 3 figuri: Manas, Kanîkei (consoarta lui Manas, dreapta), Bakai (înțeleptul, mentorul lui Manas, stînga), decorația interioară și exterioară a Filarmonicii, toate au fost elaborate la Moscova, împreună cu arhitectul  moscovit A.I.Pecionkin. Este un tot întreg”.

 

L-am întrebat pe sculptor dacă a folosit pentru partea centrală a compoziției ideea luptei Sfîntului Gheorghe cu balaurul, din iconografia creștină...ca model.

Arta-internationala-0660-copie-1.JPGTurgumbay Sadîkov:  ” Este o altă abordare, decît în icongrafia creștină, în cazul figurii ecvestre a lui Manas. Balaurul are o altă semnificație, plus de asta regimul luministic, care se schimbă mereu, construiește o altă percepție a acelei înfruntări...Calul aici zboară.

 

Apoi, am adus vorba despre monumentul Luptătorilor Revoluției, care s-a elaborat de-a lungul mai multor ani, ca urmare a unui concurs unional, pentru care au figurat sute de propuneri, venite din întregul URSS.

 

Turgumbay Sadîkov:  ” Ăsta a avut o lungă istorie, un concurs la nivel unional. O confruntare deschisă la care au participat artiști din fostul URSS. În spațiul expozițional Manej, din Moscova, s-a făcut o imensă expoziție, unde s-au expusunde s-au expus peste 500 (sic!) de propuneri-proiecte.

 

Lucrarea noastră a ocupat locul II atunci, după care s-a mai organizat o etapă, pentru care s-au selectat 12 proiecte. În cele din urmă această lucrare a avut undă verde, pentru a fi realizată - declarată cîștigătoare în ultimă instanță... La finalul acestei curse am fost răsplătit cu Premiul Lenin.

 

Arta-internationala-0590.JPGStatul sovietic dădea comenzi, organiza concursuri, supraveghea lucrările de elaborare și instalare a monumentelor etc. Acum nu mai există decît comenzi private, prin urmare, niciun for tutelat nu există,  care să le supravegheze. Lucrările din spațiul public sunt la voia întîmplării. Presa e liberă să scrie orice, UAP e neputiincioasă, iar artiștii dau curs oricărei propuneri sau solicitări - care vin din partea unui comanditar...”

 

La ce lucrați acum?

 


Turgumbay Sadîkov:  ”Este o lucrare de suflet, mă concentrez de mai mult timp asupra ei. Este vorba despre o serie de busturi ale unor personalități ale culturii kîrgîze. Nu este o comandă. Am mai avut ocazia să fac un monument El-Kutu (1995), cu multiple personaje ale istoriei și culturii noastre. Dar se pare că acest ansamblu nu a avut o soartă prea fastă

 

De fapt, acest monument este ca și distrus, căci toate cele 12 figuri în mărime naturală de pe o parte și altele 14, de pe verso - au dispărut toate, rămînînd în picioare doar stabilopodul-soclu din beton, vopsit într-o culoare nu foarte prietenoasă, aș spune chiar supărătoare. Cînd am văzut această vitrină pentru prima oară, mi-am zis, ce post-moderni sunt oamenii ăștia...Era doar o confuzie.

Arta-internationala-0510.JPGGreu de priceput cum într-un oraș în care relicvele trecutului, ale erei leninist-socialiste, sunt bine mersi la locurile lor și pe soclurile cele vechi, uite, că un monument ridicat cu nici două decenii în urmă a avut deja de suferit. Cred că la mijloc este, pe de o parte, faptul că anumite personalități dintre cele ce erau prezente în acest ansamblu (ex-președintele Askar Akayev, de pildă) au căzut în disgrația opiniei publice, iar pe de altă parte, însuși sculptorul nu este prea iubit de contemporanii săi, se pare. Cert este că Sadîkov însuși nici nu știe care este starea sănătății monumentului. Mi-a spus, că de acolo au dispărut cîteva figuri, dar că în curînd vor fi repuse la locurile lor...Eu știam deja că lucrurile nu stau tocmai așa, dar am hotărît să nu-l contrazic pe maestru. Ce rost avea?

 

Autodeclarat  ”academician”(doar în virtutea faptului că este rector al Academiei Naționale de Arte Plastice a Kîrgîzstanului), sculptorul Turgumbay Sadîkov pare a trăi confortabil într-un turn de fildeș, care deși e conștient că vremurile s-au schimbat radical, irevocabil, visează și mai speră la gloria, recunoașterea și unicitatea poziției sale de artist, de altă dată.  În continuare beneficiază de comenzi grase, în țara sa, dar și în străinătate. Chiar dacă, în interviu de mai sus, a deplîns lipsa importanței tutelare a statului.


Arta-internationala-0109.JPGAcum tot la comenzi de prim rang are parte. În anul 1999 a dezvelit statuia legendarei balerine Bubusara Beișenalieva (1926-1973), în 2002 a turnat monumentul lui Yusuf Balasagîn (sec. al XI-lea),  iar în 2003 a avut onoarea ca statuia Erkindik să fie instalată în Piața Ala-Too. În 2011 aceasta din urmă a fost demontată, pentru a se pune în locul ei un alt monument - al lui Manas, astfel că pe aceeași arteră a orașului, Chui (Проспект Чуй), se află două monumente ecvestre dedicate eposului Manas. Două monumente, doi autori, două epoci - o singură temă. Oricît de mare și de importantă ar fi aceasta, repetarea ei la mică distanță - demonetizează sensul, pulverizează importanța, minimalizează orice idee; care devine caducă, neproductivă...

 

Se spune că demontarea statuii Erkindik ține, în esență, de machismul societății kîrgîze contemporane, în care femeia face pasul înapoi, o anume revenire a supremației clanului, a neamului din care faci parte, aceasta contează mai mult decît talentul, meșteșugul, pregătirea profesională, iar cel mai important e să fii bărbat. Or, figura Erkindik reprezenta o tînără femeie, aurită care ținea în mîna stîngă tunduk-ul (= gura de aerisire și iluminat a iurtei; reprezintă o circumferință cu cîteva traverse încrucișate). E drept, e greu de înțeles această soluție plastică a autorului, dar e clar că formula asta artistică a deranjat pe cei care formulează și generează decizii.

 

A doua zi m-am revăzut cu maestrul Turgumbay Sadîkov, care m-a chemat să-mi ofere cîteva publicații despre arta monumentală a Bișkekului, precum și o monografie editată în 2005 (autorul textului introductiv: L.A.Prîtkova). Mi-a scris, cu pixul, pe ea următoarea dedicație: Pentru Vladimir, să aibă parte de mari reușite creatoare. Bișkek, 9 aprilie 2013

Arta-internationala-0582.JPG

Credit foto: © vladimir bulat,  aprilie, 2013.        

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri
commenter cet article
25 avril 2013 4 25 /04 /avril /2013 22:30

  Cea de-a doua ediţie a Galei Industriei de Carte din România, Bun de tipar, a pus cartea mea, Despre Ochiul de veghe (Meteorologia unui bazar ideatic), lansată în 6 decembrie - pe podium! A fost premiată cu distincția „Cea mai frumoasă carte” din România. Cartea blogului - cea mai frumoasă carte (concepție grafică)!

 

Este meritul maxim al editurii Square Media, cu care am făcut echipă bună, pentru a rezulta această izbîndă.

 

coperti--carti-0720.JPG

Mi-a plăcut foarte mult că toate Diplomele de excelență, înmînate cîștigătorilor, au fost imprimate pe plăci tipografice, iar apoi - cașerate pe o foaie subțire de plută. O idee ingenioasă, simplă, dar foarte în duhul artei & meseriei poligrafice.

Despre-Ochiul-de-Veghe.jpg  

 

foto credit:  © vladimir bulat, 25.04.2013

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Diariu
commenter cet article
23 avril 2013 2 23 /04 /avril /2013 14:18

DE fapt, Bişkek-ul nu l-am văzut niciodată în ceaţă! Dar mi-amintesc de o discuţie cu cineva care spunea că un jurnalist european ajuns în China făcea apologia smogului la Běijīng, unde totul bubuie de fabrici şi uzine, şi deplîngea Londra, care nu mai are smogul de altădată, dispărut ca efect al politicilor neo-liberale, impuse de politicieni în ultimele două decenii în Marea Britanie.

 

Aşa sau altfel, chiar dacă nu am fost în China, o frîntură de China tot mai văzut. La Bişkek. De fapt,  într-o periferie sudică a capitalei kîrgîze. Dar trebuie să spun că anume ceaţa a contribuit la perceperea acelei fărîme de Chinei ca pe ceva evanescent, dar totuşi prezent, palpabil. Probabil, într-o zi cu soare aş fi trecut pe-alături, ca pe lîngă ceva care nu merită atenţia! De fapt am ajuns aici cumva prin ricoşeu, intenţionam un drum spre munte, dar am ajuns/oprit la Koi-Taş (kg.= Кой-Таш) - un soi de parc foarte frumos, care te pregăteşte pentru splendorile montane, care sunt în coastă...dar ceaţa era atît de pîclos-lăptoasă, încît m-am mulţumit cu ce era construit în acest loc de agrement. Un loc în care tinerii căsătoriţi vin să facă fotografii, să înveşnicească momentul...


Aici mi-a atras în special atenţia un loc de meditaţie conceput de meşteri chinezi, din nu-ş ce regiune a imensei Chine, care este peste munţii sudici. 

C-l-torii-0540.JPG

Cine ar fi trecut nepăsător alături de o astfel de construcţie? Eu - nu am putut. Desigur că am vrut să o văd pe interior, cu nelipsitul simbol taoist, yin şi yang, în centrul acestui loc de meditaţie. Desigur că nu ai niciodată răgazul, atunci cînd eşti doar călător, să te păstrunzi de greutatea şi complexitatea acestui semn, devenit simbol. Dar se spune că dacă îţi pui un gînd, şi atingi de trei clopotul, cu lemnul suspendat alături - se împlineşte orice dorinţă. Nu ştiu dacă e aşa. Eram atît de copleşit de locul, contextul şi ceaţa în care mă aflam, plus ploicica care se cernea din cer, încît sigur nu m-am gîndit decît la cît e de frumos şi esenţial să contempli, să poţi fi cu tine însuţi, să-ţi aparţii pînă în străfundurile conştiinţei...

C-l-torii 0532Dar apogeul frumuseţii (dacă-l poate percepe cineva) nu l-am aflat în acea zi aici, ci cîţiva paşi mai încolo, cînd am văzut pomul înflorit. Nu întîmplător mi-am amintit că atunci cînd înfloresc cireşii japonezii au zile libere - pentru a savura această minune! Acest copac, ceaţa, chioşcul albastru, acoperişul, pietrele din iarbă  -  au avut pentru mine acea semnificaţie pe care o au, în minunata lor perioadă, cireşii în floare, pentru cei din Ţara Soarelui-răsare.

C-l-torii-0539.JPG
Credit foto: © vladimir bulat,  aprilie, 2013.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Călătorii
commenter cet article
20 avril 2013 6 20 /04 /avril /2013 06:57

 

Ca orice alt popor, și kîrgîzii au diverse legende legate de ape, rîuri, lacuri, cascade. Issyk-Kul - se traduce ca lac fierbinte. Există însă o opinie, a cercetătorului E. Murzaev, care traduce vocabula îzîk prin sacru. Așa sau altfel, sacru sau fierbinte, arealul enorm din jurul acestui lac (doar șoseaua asfaltată din jurul lui însumează circa 500 de km.!) adună o tradiție mai veche și mai nouă cu totul impresionantă. 

Curiozitati 0340

Despre acele legende, tradiții și oamenii locului voi mai avea ocazia să scriu. Pînă atunci doresc să relatez despre un proiect care mai mult m-a suprins și nedumerit, decît să mă fi impresionat în chip pozitiv. E vorba despre ansamblul turistic ”Aalam-ordo”, considerat de cel care i-a dat sens și viață, drept ”un nucleu de spiritualitate și cunoaștere”. Este vorba despre un teritoriu întins de-a lungul lacului, care se vrea un spațiu total - pentru tineri turiști din lumea întreagă, care în timpul șederii lor în vilegitură, să afle cît mai multe despre istoria, tradiția, cultura și importanța poporului kîrgîz. O ambiție de așa amploare nu e decît de salutat! Chestiunea se complică foarte dacă te gîndești că nici timpul, nici contextul (frumusețea naturală va depăși oricînd imaginația, vai, mereu săracă, a omului!), nici realizarea arhitectural-artistic-butaforică (încă nefinalizată) - nu te prea ajută într-un astfel de efort. Cînd vii pentru plajă, soare și dolce farniente, de regulă - nu te supui unui efort de cunoaștere sau asimilare culturală...E o chestiune de opțiune. Cui te adresezi cînd pui laolaltă iurta, totemul, pe Umay (căreia kîrgîzii îi spun Umai-Ene =Zeița Supremă), pe Cinghiz Aitmatov, tradiția shirdacelor, pe Sayakbay Karalaev, leopardul alb (în kîrgîză: ilbirs), dragoni și diverse OZN-uri, komuzul și tumarul? Lucrurile astea, desigur, pot fi alăturate, comparate, sunt ale kîrgîzilor, dar nicidecum nu trebuie catapultate și melanjate în sfera distractivului, a timpului liber, în răstimpul sezonului estival. Puse într-un spațiu comun, închis. Acolo unde lumea se va aduna să se simtă departe de grijile cotidiene, de stresul profesional, de vuietul orașelor, de manipularea politicului.

 Curiozitati-0330.JPG

Kereksizov Tashkul - este omul care a pus pe picioare ”Aalam-ordo”, în 2006, dar acum s-a oprit...Totul a înghețat, a a început să se deterioreze, să se decoloreze și ruginească. Paragina a pus stăpînire pe ”Aalam-ordo”. Pentru că Kereksizov a fost un apropiat al fostului președinte Askar Akayev, devenit de mai mult timp persona-non-grata în Kîrgîzstan. Acesta din urmă a condus țara timp de 15 ani, iar după 2005 a trebuit să părăsească subit țara. În treacăt fie spus, pe vremea lui Akayev a apărut primul monument al lui Elțîn, în Cioplan-Ata, tot pe malul Issyk-Kulului, înainte ca primul președinte al Rusiei să beneficieze de o astfel de cinste în țara sa! Kîrgîzii au, se pare, un cult al monumentelor... Deloc întîmplător, în prelegerea pe care am susținut-o în 11 aprilie la Bișkek, am vorbit despre acest oraș ca despre o rezervație a monumentelor din toate timpurile.

Curiozitati-0332.JPGÎn bună măsură ansamblul ”Aalam-ordo” este, poate, imaginea metaforică a Kîrgîzstanului contemporan, sfîșiat de contradicții, instabilitate, inadecvare și cel mai adesea fals spirit patriotard. Dar este, deopotrivă, și dorința de a arăta ce are mai bun, mai profund și mai pitoresc.  Kîrgîzstanul este cu adevărat o țară impresionantă, ospitalieră, paradoxală, cu o spiritualitate sincretică, cu resurse umane și naturale de invidiat. O invidie albă, desigur, sănătoasă, prietenească pot spune...


Curiozitati-0339.JPG Imensul portret al lui Cinghiz Aitmatov, proiectat pe fundalul unor piscuri montane, amintește în chip flagrant de efigiile liderilor comuniști, care matahaiau la sărbători din tribunele străjuite altădată de monumentele lui Lenin...

 

În spatele panoului apele reci-fierbinţi ale Issyk-Kul-ului. 

 

Credit foto: © vladimir bulat,  aprilie, 2013. 

   

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Călătorii
commenter cet article
17 avril 2013 3 17 /04 /avril /2013 11:58

Am avut ocazia să particip la un așa-numit berkut-show, tot undeva în proximitatea legendarului lac - o activitate a vechilor kârgâzi, care azi se conservă doar pentru deliciul turistilor străini! E vorba despre acvila de munte, o pasare destul de rara in Europa, dar aici se pare ca e inca bine reprezentata in stare salbatica, dar sunt destule exemplare care sunt crescute anume pentru astfel de activitati spectaculare, in conditii domestice. Doar astfel aceasta pasare poate fi dresata.

Am tinut pasărea pe mîna drepta (deși ar fi mai indicat să o sustin pe stînga, intrucit pasarea simte pulsul celui de alături!) , care era o femela si o chema Tumar.

Arta-internationala-0354.JPG

credit foto: © vladimir bulat,  aprilie, 2013. 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Călătorii
commenter cet article
16 avril 2013 2 16 /04 /avril /2013 10:37

De multa vreme Kârgâzstanul a atras atentia prin straniile sale pictograme, risipite prin diverse locuri din jurul lacului Issyk-Kul, dar mai ales in partea lui sudica, despre care se spune, pe de-o parte, ca sunt de o vechime inestimabila; antichitatea tarzie ar putea fi mandra cu astfel de exemplare. Din pacate, cam multe! Pe de alta parte - pictogramele cu reprezentari zoomorfe si foarte rar, antropomorfe, sunt considerate rodul "muncii estetice" a unor ciobani locali, de pe la finele secolului al XIX-lea, sau chiar de la inceputul veacului trecut. In orice caz, am avut sansa sa le vad pe viu, cum s-ar spune in situ. Am fotografiat cit am putut, si trebuie sa ma consider fericit ca am avut aceasta sansa, de a le vedea pe viu, aievea, mai mult decit in imagini facute de altcineva! Voi avea, sper, ragazul sa meditez in tihna asupra lor, sa caut o fundamentare mai temeinica, de o calitate stiintifica credibila.

In general, din cite sunt informat acestui tip de arta i s-a acordat de-a lungul timpului o bibliografie stufoasa, insa pentru aceste monumente, din Kârgâzstan, inca nu am stire daca exista scrieri academice sau mai putin academice. Dar intrucit parerile sunt atit de diferite, ma voi ambitiona si mai mult. Ma voi interesa serios de existenta unei bibliografii, cind ma intorc acasa.    

Arta-internationala-0473-1-.JPG

arta-0472-1-.JPG

arta-0476-1-.JPG

arta-0478-1-.JPG

arta-0474-1-.JPG

Asa arata valea in care am descoperit aceasta colectie de desene lapidare, vale aflata in proximitatea satului Kyzyl-Tuu, in care s-au mai conservat citeva mestesuguri ramase de la stramosii lor nomazi: arta construirii iurtelor (in kârgâzăбоз үйboz iuy), confectionarea fetrului din lina de oaie, construirea shirdacelor. Noroc ca exista o cerere bogata din toata Europa (se pare ca ungurii manifesta un interes sporit) si SUA pentru astfel de produse, iar oamenii de aici au destule resurse sa supravietuiasca. Si nu doar sa supravietuiasca, ci sa-si aranjeze un trai decent, sa-si trimita copiii la invatatura, si nu e putin lucru! Se spune ca se fac cam 10-15 iurte pe saptamana numai in acest sat. Pe linga acestea, si alte numeroase produse specifice.

Am asistat la procesul de fabricare a fetrului, care devine baza pentru coaserea shirdacelor. Nomazii nu avea posibilitatea sa teasa covoare, dar foloseau din plin posibilitatile suprapunerilor de straturi, prin decupare (se foloseste, de regula, un sablon), taiere, mozaicare, prin alaturare de elemente cromatice, uneori simetrice, cu o logica stricta, care se repeta, si se insuseste de la o generatie la alta etc. Este una din cele mai dificile tehnici de construire a unor artefacte din lina, care se face doar in aceste locuri. Pentru a construi un shirdak e nevoie de o cantitate de lina adunata de la 4-5 oi, in dependenta de marimea artefactului, desi dimensiunile acestora nu sunt simtitor diferite. Exista niste parametri prestabiliti, care se respecta. 

Arta-internationala-0479-1-.JPG

credit foto: © vladimir bulat,  aprilie, 2013. 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Călătorii
commenter cet article
11 avril 2013 4 11 /04 /avril /2013 13:24

Se spune ca acum ceva vreme o astfel de imagine nu se putea fotografia in Biskek, din simplu motiv ca Islamul nu era la fel de prezent, nici tineretul nu arata formele exterioare ale acestuia. Asta e o tema speciala - islamizarea, careia sper sa am ragazul sa-i dedic un eseu distinct.

Curiozitati 0140[1]

Am apucat sa le fotografiez cu chiar o clipa inainte ca acest cuibusor colorat sa se fi destramat, si risipit pe imensa Piata Ala-Too!

Iar asta era umbra mea lunga, prelunga - in apusul soarelui.

Curiozitati-0141-copie-1.JPG

credit foto: © vladimir bulat,  aprilie, 2013. 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Călătorii
commenter cet article