Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

24 janvier 2012 2 24 /01 /janvier /2012 16:30

Furtul operelor de artă plastică şi religioasă au devenit frecvente. Chiar de curînd relatam despre o prăduială de proporţii într-o fundătură de Ucraina, iar acum mi-a parvenit ştirea despre dispariţia din capitala Greciei a 3 piese de mare valoare artistică şi financiară. Presa lumii a plimbat ştirea în fel şi chip, iar pe căi oficiale informarea a sosit de-abia cum. Este vorba de trei piese de artă plastică, după cum urmează:

 

- O piesă de grafică semnată de Caccia Gugliemlo (Moncalvo), reprezentându-l pe Sfântul Diego de Alcala în extaz mistic, o piesă de la începutul secolului al XVII-lea.

 

- O pictură "Cap de femeie" (Woman's head) de Pablo Picasso, 1939.

 

- O pictură "Moara" (Mill) de Piet Mondrian, 1905.

 

Ataşez imaginile acestora în ordinea în care le-am înşiruit mai sus, spre a nu mai fi nevoie de a scrie sub fiecare legenda.

 

CACCIA--MONCLAVO-.jpg

PICASSO 1

MONDRIAN.jpg

Trebuie să recunosc că, de departe, simpatia mea se îndreaptă spre foarte realista piesă semnată de Piet Mondrian, care înainte să purceadă la colorarea unei miriade de pânze geometrice, strident şi mai puţin stident colorate, a pictat o serie de mori din propria sa ţară -- încât aproape că imaginea acestora se identifică cu picturile lui Mondrian mai degrabă decât cu morile rămase in situ în Regatul Ţărilor de Jos! 

Păcat că acestă minune a dispărut dintr-o colecţie publică, spre a bucura ochii unor hedonişti bogaţi, graşi şi mizantropi...Căci după toate aparenţele, este un furt comandat, bine pus la punct, şi care are ca rezultat sechestrarea operelor de artă în vreo colecţie privată, sau chiar trei...

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
20 janvier 2012 5 20 /01 /janvier /2012 11:24

Întors în ţară, de la Paris, poetul Alecsandru Sihleanu colaborează la publicaţia Koncordia, unde în Nr. 6 al acesteia inserează acest pamflet poetic, pe care-l găsesc foarte potrivit şi pentru România acestor zile de regenerare naţională, de înalt avînt al solidarităţii şi dorinţei de a se exprima liber...

 

Poemul şi-a găsit locul în singura plachetă editată de acest poet, Armonii intime (1857). Iar de acolo îl transcriu, încercînd cît e cu putinţă (pentru a fi totuşi lizibil şi comprehensibil pentru publicul de azi!) să păstrez ortografia originalului, de unde l-am transcris.

 

"Astă toamnă către seară mă primbam prin Cişmegiu.

Admirînd cît poate arta ce din mort te face viu,

Căci  ast lac ce altădată, ca o lavră ovreiască,

Răsuna cu asurzeală de cîntarea cea broştească.

Astăzi este randevuul unde vezi că se'ntîlnesc

Feluri, feluri de fiinţe ce s'amestec, se lovesc.

Cişmegiul e plimbarea unde fără nici o plată,

Mii de oameni fără treabă merg cu gura tot căscată:

 

Aci rochia de lînă şi turbanul de tulpan

Se atinge de mătasea de la doamna de Laplan;

Surtucelul plin de pete de la Moisi judanul

E şi el deopotrivă cu talmaoa şi raglanul

Ce croi cu iscusinţă grăsunul Culuvrin

Unui june ce te'mbată cu parfumul lui Guerlin.

Aci vezi actori dramatici scurţi în artă, lungi în plete;

Mume care vin de cată gineri pentru a lor fete:

Apoi vezi şcolari mulţime cu ghiozdanul spînzurat.

Gol de cărţi, dar plin d'arşice, ce pîn'şcoală nici

                                                                          n'au dat;

Pe sub sălcii trec tot cîrduri de femei ce au de fală

Să nu ştie decît numai cum bărbaţii se înşeală:

Mai departe vezi faliţii care blestemă cu amar

Speculile ce'i lăsară fără sfanţ în pozunar.

Tot aci vezi că s'dună boiernaşi de mahalale

Care judecă guvernul, care pun ţara la cale.

Care scot şi pun la treabă pe ispravnici şi zapcii,

Care ştiu prin Tribunaluri cîte ciorne şi hîrtii

S'au făcut ş'au să se facă; şi chiar jalba ce au dat'o

O Kiriţă ce se plînge că pe scenă au jucat'o.

Iată ce e Cişmigiu; -- în el poţi să observezi

Pe toţi care zi şi noapte îmblă după frunze verzi.

 

           Dar mai vrednic de vedere e-acea masă mult vestită

Unde vine de s'aşează lumea paraponisită.

Auzisem de prin lume că din zori pînă'noptat,

Împrejurul ei s'adună nelipsit şi regulat,

Cîţi-va oameni jalnici care, bînd pe ceas zece cafele

Şi trîind întru'n fum vecnic de ciubuc şi narghelele,

Unul altuia se vaită, vîrsînd lacrămi înforcate,

Că nu au chiverniseală, şi că slujbele sînt date

Tot la oameni fără merit ce nu ştiu a profita

De foloasele frumoase ce o slujbă poate da.

M'aşezai şi eu p'un scaun nu departe d'acea masă,

Vrînd să aflu chiar prin mine fie curui ce ce'i pasă,

Din ei unul se sculase; -- om cu ifos, giubeliu,

Cu capotul pe mustaţă, cu binişul stacojiu.

"Fraţilor, le zicea dînsul, am aflat o noutate,

"De necaz, de supărare şi acum inima îmi bate;

"Piaţa urlă, lumea ţipă că guvernul actual

Vrea să'nece Vornicia cu al tinerilor val;

"Şi să puie prin Divanuri tot la Iorgi de Santa-gura

"Ce prin baluri şi şosele ziua noaptea cască gura;

"Ce se plimbă în ochi cu geamuri, strînşi în guler

                                                                          colţurat,

"Care'i muşcă de ureche, şi cu capul zarzavat;

"Ce ne zic că noi în ţară suntem molii rozătoare.

"Pentru că avem mizloace, şi ştiinţe mişcătoare;

"Haimanale de acelea  ce cumplit ne biciuesc,

"Ce ne strigă tombatere pe ori unde ne'ntîlnesc.

"Şi noi stîlpii vechi ai ţerei care ştim cu vrednicie

"Să'nmulţim din slujbuliţe mica noastră avuţie,

"Azi cu toţi împreună ne vedem catatrecsiţi,

"Şi din ori şi ce cîştiguri, depărtaţi şi urgisiţi.

"A trecut a noastră vreme! - de acum pe duioşie!

"Ne putînd să întreprindem nici chiar vechia meserie:

"Căci auz cî şi o bancă e aproape-a se 'ntocmi..

"Ca d'acum nici din dobîndă să putem ne folosi.

"Zic că astea sunt reforme, şi că lumea 'naintează;

"Ba zău ! mie 'mi vine-a crede că ca racii 'napoiază. -

D'asta, şi altele mai multe zicea vechiul giubeliu

Cu capotul pe mustaţă, cu binişul stacojiu;

Iar cei ce stau de faţă ascultau a lui cuvinte,

Muţi şi galbeni de'ntristare ca fantasme de morminte.

 

...............................................................................................

...............................................................................................

 

Timpul curse; -- trecînd iar prin cel loc de du-

                                                                       ioşie,

O ! surpris neaşteptat ! -- masa lor era pustie !

Întrebai; ... mi se răspunse că cei paraponisiţi

Astăzi şed la alte mese, şi sunt parigorisiţi. ---"

 

                                                                 (Koncordia No 6)

 

                                       Fine.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
18 janvier 2012 3 18 /01 /janvier /2012 23:08

...ajungi să înţelegi că ştii tot mai puţine despre vin". 

 

Ce spun mai departe, saltul aici! Un interviu pentru blogul vinuri povestite.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
16 janvier 2012 1 16 /01 /janvier /2012 22:52

DSCN3879.JPG

 

Mersul pe jos prin Bucureşti - am spus-o şi cu alte prilejuri - mi-a oferit multe şi nespuse suprize estetice, vizuale, literare. Zona fostei mahalale Mîntuleasa (căreia i-am dedicat, în 1994, o teză de licenţă) este una din "moşiile" cu roada cea mai plăcută ochiului, minţii şi sufletului. Tot prin prejma Mîntulesii este şi strada ce poartă numele poetului pre-modernităţii româneşti: Alecsandru* Sihleanu, fiul paharnicului Zamfirache Sihleanu, care în 15 ianuarie 1857 edita volumul "Armonii intime", dedicat tatălui său. Avea 22 de ani, şi la puţină vreme urma să treacă de timpuriu în lumea celor drepţi (14 martie). Era conştient de viaţa sa scurtă, căci cum altfel s-ar explica aceste rînduri din "Sonet I":

 

Viitorul, ce m'aşteaptă,
E pustia cea deşartă
După malul nisipos.

 

Nu se ştiu prea multe lucruri despre acest poet al epocii romantice, care a stat şi Paris destul cît să se îmbolnăvească de acest morb: romantismul. Revenit acasă scrie într-un stil aparte, arhaizant, iar printre cele mai tulburătoare piese rămase de la el, este poemul care se numeşte "Cişmegiul", inclus la capătul acestui unic volum

 

Sunt exact 155 de ani de la apariţia plachetei, la Imprimeria lui Ferdinand Om. Nu ştiu dacă vreun articariat local ne poate ajuta să procurăm un exemplar pe hîrtie a acestei cărţi, dar în formă on line este accesibilă! Iar după ce citeşti din versurile lui Sihleanu priveşti parcă cu alţi ochi acea străduţă, care o ia la dreapta din Calea Călăraşilor, cînd vii dinspre Unirii, ca apoi să şerpuiască de două ori la stînga, spre a ieşi în cele din urmă, din nou în aglomerata şi prăfuita arteră, pre numele ei, Calea Călăraşilor. Simţi pulsaţia versurilor sale...

 

George Călinescu îi dedică un portret memorabil: „Între lirismul de iatac al lui Alecsandri şi nemişcarea lunatică a lui Eminescu, Sihleanu ar fi adus, de trăia mai mult, un temperament sangvin, furtunos, de fiu de boier cult trăind între salon şi sălbăticia de la moşie, biciuit de turburea ereditate pe jumătate aristocratică, pe jumătate câmpenească. Complexitatea bărbatului rafinat şi barbar totdeodată, pe care se va încerca s-o înfăptuiască Macedonski mai târziu, o găsim la Sihleanu nefabricată. Instinctul războinic, literar la romantici, la el născut în tradiţia unui trecut frământat şi crunt, este autentic".  

 

* Pe coperta cărţii din ediţia princeps prenumele poetului este ortografiat astfel.

 

Foto: © vladimir bulat, 30.12.2010.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
10 janvier 2012 2 10 /01 /janvier /2012 00:03

Largi cercuri ale mass-media din Ucraina apuseană semnalează FURTUL (în 7 ianuarie) a patru icoane împărăteşti din satul Voliţea Drevleaniska, din regiunea Lvov, semnate de un faimos zugrav din regiune, Ivan Rutkovic (Іва́н Рутко́вич), activ mai ales în ultimul pătrar al veacului al XVII-lea, iar iconostasul cu pricina datează din anii 1680-1682.

 

Cele patru icoane sunt: Hristos Pantocrator, Maica Domnului cu Pruncul Hodyghitria, Sfîntul NicolaeÎnălţarea Domnului.

 

Istoricii de artă susţin că Ivan Rutkovic a lăsat piese iconografic importante, cu precădere în oraşul Jovkva, de la graniţa de astăzi a Poloniei, care în secolul al XVII-lea a fost reşedinţa regelui Ioan al III-lea Sobieski.

 

Cel care a comentat furtul a fost istoricul de artă Lev Skop, care e consternat de cele întîmplate: "Fapt este că aceste piese constituie patrimoniul naţional ucrainean al veacului al XVII-lea, a unuia dintre iconografii de frunte ai şcolii de zugrăvie din Jovkva - Ivan Rutkovic. Suntem lipsiţi acum de cele mai reprezentative icoane ale acestuia. Mai cumplit este faptul că cel care le-a furat ştie şi valoarea şi preţul lor. Ele au fost de multe ori reproduse, atît în ediţii de masă, cît şi în publicaţii de profil. Deci, sunt icoane faimoase, şi furtul lor s-a pus la cale probabil de multă vreme, premeditat, şi e comandat fie din Kiev, Moscova sau chiar de peste hotarele lumii slave".  Valoarea pieselor se estimează la sute de mii de hryvne (1hryvnă ucraineană=0,42 bani româneşti).

rut1.jpg

 

În acelaşi context trebuie spus că istoricul de artă şi restauratorul Lev Skop este cel care în toamna trecută a făcut o descoperire ştiinţifică senzaţională, şi anume, a demonstrat într-o carte apărută la Drohobyci, că Evanghelia Peresopnytske (1556-1561) -- relicva naţională pe care au depus jurămîntul preşedinţii Ucrainei post-comuniste -- conţine miniaturi şi ilustraţii atribuite zugravului Fedusko din Sambor (Galiţia). Demonstraţia lui a avut un ecou extraordinar în lumea cultă a Ucrainei, şi a făcut să se vorbească despre eventualitate decernării autorului a Premiului Şevcenko, cea mai înaltă distincţie culturală din statul vecin.

***

 

Foto: una din cele patru icoane furate, celelalte pot fi văzute aici.

© agenţia Zik

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
9 janvier 2012 1 09 /01 /janvier /2012 11:30

"Pentru prima dată, în anul 1793, este consemnată documentar existenţa unei biserici de lemn la Măcăreuca
La 1793 este consemnată existenţa unei biserici de lemn, acoperită cu paie. Nu încape îndoială că e vorba de biserica din lemn care a ajuns până în zilele noastre. În anul 1874, această bisericuţă a fost reparată. Timp de secole ea a fost mama spirituală a creştinilor din Măcăreuca, a familiei boiereşti şi a celor care au trudit pe moşia dinastiei Russo
".

Aceste rînduri sunt spicuite de pe blogul care semnalează re-descoperirea unei superbe bisericuţe din lemn, aflată în satul Măcăreuca, în părţile Sorocii, între satul Cotova şi colonia Zguriţa, după cum ne informează Dicţionarul Geografic al Basarabiei, redactat şi publicat în 1904, de Zamfir Arbore. Pe atunci satul avea: "77 de case, cu o populaţie de 807 suflete, ruteni şi români, biserică, şcoală elementară rusească; prisăci (75 de stupi); 203 vite mari" (op. cit. ed. II, Chişinău, 2001, pag.140).

 

Conform datelor recensământului din anul 2004, populaţia satului constituie 553 de oameni, 48.10% fiind bărbaţi iar 51.90% femei. Structura etnică a populaţiei arată astfel: 98.19% - moldoveni/români, 0.90% - ucraineni, 0.72% - ruşi, 0.00% - găgăuzi, 0.00% - bulgari, 0.00% - evrei, 0.00% - polonezi, 0.00% - ţigani, 0.18% - alte etnii.

biserica-de-lemn-din-macareuca.jpg 

foto: http://www.macareuca.blogspot.com/

 

În ce mă priveşte, cred că sensibilizarea publică încă nu s-a produs pentru susţinerea şi restaurarea acestui minunat monument! Moldova are reale şanse acum să obţină finanţări pentru conservarea monumentelor sale, dacă va şti să scrie proiecte pe de o parte, iar de cealaltă - dacă se va şti cum se conving oamenii locali cu bani. Dar pentru asta, în acest caz concret, e nevoie de o identitate juridică, un ONG, o persoană fizică autorizată etc.

 

Apelul nu poate fi auzit, nici promovat atîta vreme cît nu există un "tutore" al acestui monument, care să se ocupe de o strategie de conservare şi restaurare, de corespondenţă cu autorităţile şi cu specialiştii, de colectarea de fonduri, de gestionarea acestora, de punerea monumentului într-un circuit turistic şi cultural, de editarea unor materiale informaţionale, texte istorice etc.

 

Cred cu tărie că bisericuţa ţărănească din Măcăreuca este un monument de mare importanţă pentru istoria culturii artei, şi a sensibilităţii ţărăneşti est-europene, înrudindu-se cu specimene similare din Maramureş, Ucraina, Polonia şi Slovacia; de unde deducem că marea artă a lemnului a coborît dinspre Europa centrală pînă spre nodrul Basarabiei. Bucovina şi nordul Moldovei au conservat cîteva astfel de exemple. Cea din Măcăreuca - devine un reper! Dar ea trebuie neapărat salvată în datele ei instrinseci, pînă nu e prea tărziu...     

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
4 janvier 2012 3 04 /01 /janvier /2012 12:32

astfel m-am gîndit să îmi întitulez proiectata carte despre plăcuţele de stradă bucureştene. Am scris cîteva pastile inspirate de acele dreptunghiuri albastre, cu chenar alb. Tot atunci cnd mă gîndeam la acest volum am scris şi un scurt eseu despre sculptorul Dimitrie Demu (sau Demou, 1920-1997), autorul imensei sculpturi a lui Stalin, de la intrarea-n Herăstrăul de altă dată.

 

Apoi, am urmărit cum strada Buzeşti şi artera ce leagă Calea Ştirbei Vodă erau demolate, schimbînd faţa oraşului. Ca într-o doară, văzînd Pasajul Basarab cel mare cum creşte, mi-am dat seama că Pasarela Basarab a sucombat şi ea. Că a dispărut, noroc că la finele lui 2009 am reuşit să o fotografiez.

 

Tot aşa mergînd şi mergînd pe drumuri, mi-am dat seama cît de puţin ştiu despre istoria artistică a oraşului în care trăiesc. În acelaşi ianuarie am descoperit locul în care se întruneau "Aqvilele albe", un grup de reflecţie şi artistic, care a premers marile transformări ale artei contemporane -- trîmbiţate prin faimoasa mişcare Fluxus. Asta vrea să însemne că românii (cîţiva dintre ei!), atunci, între 1944-1948, au descoperit fenomenul sub-culturii squat, devenind lideri ai subversiunii politice şi ideologice încă dinaintea instaurării definitive comunismului în România. Descoperirea acestui grup se datorează artistei Marina Albu.

 

În contextul dezbaterilor aprinse şi vocale în jurul Halei Matache am avut şi eu cîteva opinii, pe care desigur că le-am făcut publice. Norocul meu este că avem la birou un tablou din interbelic care reprezintă chipul halei anterior epocii comuniste, deci o puteam vedea aşa cum arăta la vremea construirii ei. La scurtă vreme consemnam dispariţia de pe strada Bărăţiei a unui imobil destul de arătos, dar care s-a pus la pămînt -- pentru a fi acolo azi o parcare neamenajată, administrată de ţiganii din zonă!

 

Ianuarie se termina cu vestea morţii, în atacul terorist din aeroportul Domodedovo din Moscova, a poetei din Odessa,  Anna Yablonskaia. Aceasta sosea la Moscova pentru a-şi ridica premiul cîştigător al conscursului de dramaturgie a prestigioasei reviste de film, Iskusstvo Kino. La anul se împlineşte un deceniu de cînd am abonament la această revistă, şi pe care o citesc lună de lună...

 

În martie am participat la diverse discuţii în jurul participării Republicii Moldova la Bienala de artă contemporană de la Venezia. Prilej cu care l-am redescoperit după mai mulţi ani pe artistul Mark Verlan, căruia visez să-i fac o mare expoziţie la Bucureşti. După care am participat eu însumi, ca autor al acestui blog, în proiectul curatoriat de Ion Grigorescu, intitulat ACTUAL - în galeria Mezzanin din Viena. Aflat acolo am dorit să aflu urmele marei artiste lirice, Maria Cebotari. Am văzut strada care-i poartă numele.

 

A venit momentul să anunţ că la începutul verii apăruse volumul-catalog dedicat sculptorului Constantin Antonovici (1911-2002), pe care l-am lucrat împreună cu poeta Doina Uricariu. Este rodul unei cercetări de mai bine de doi ani, dar acum sunt mulţumit că subiectul este epuizat. Din punctul meu de vedere. În 11 iulie am primit vestea că buna noastră cunoştinţă, Karin Schuller-Procopovici ne-a părăsit pentru o lume mai îngăduitoare...căreia deşi i-am spus "Adio", cred cu tărie că ne vom revedea! Şi pentru că sunt încrezător în lucrarea bună a lumii de dincolo, nu pot să nu-mi amintesc de vizita noastră, în Săptămîna Luminoasă (a anului trecut), la sublima criptă de la Niculiţel.

 

Călătoria la Praga şi un tur al Cehiei cu maşina nu mi-a schimbat percepţia asupra Europei Centrale: minunat construită, dar cu puţină vervă sufletească! Germania însă nu se dezminte; deşi e riguros administrată, niciodată nu am avut acolo sentimentul unei părăsiri a duhului...Dresda, renăscută din ruini, preţ de o zi şi-a arătat comorile, în special pe cele din Vechea Pinatotecă. La expoziţia comemorativă a artistului Imre Baasz, la Sfîntu Gheorghe, l-am cunoscut pe filosoful clujean Egyed Peter, cu care am empatizat imediat. Acesta a scris o carte despre submarinul Kursk, tradus şi în Rusia. 

 

Şi ca să nu mî îndepărtez prea mult de peregrinările prin Bucureşti, revin la ceea ce văd, şi consemnez. Bunăoară, vechea tencuială a lăsat să se întrevadă faţada localului de altădată, a restaurantului Parcul Millea, aflat cîndva pe bd. Filantropiei, azi Ion Mihalache. Posteritatea ni se arată mult mai nepăsătoare şi mai nerecunoscătoare, căci cum altfel se poate califica pasivitatea (anemia) cu care tratează autorităţile "zona crepusculară" din preajma Gării de Nord, precum şi "pictarea" cu aerosoli a monumentului lui I.G.Duca

 

Totuşi, există şi artişti oneşti, ludici, lucizi şi pasionali, care îşi trăiesc viaţa în chip organic pătrunsă de arta lor, fără a pierde nicio clipă contactul direct, nemediat cu realitatea. Unul dintre aceştia este Ghenadie Popescu. Toamna tîrzie a mai adus cu sine o veste sfîşietoare în lumea artistică, plecarea dintre noi a pictorului Virgil Preda , pe care-l consider un părinte spiritual al picturii cu tîlc, anticomerciale, meditative, serioase. Poetul Leonard Tuchilatu ar fi împlinit 60 de ani, dacă o boală necruţătoare nu ni l-ar fi răpit prea devreme dintre noi. Dar, desigur, Dumnezeu are socotelile Lui cu cei aleşi.

 

Şi pentru că lumea mai trebuie să se şi bucure, să guste din preaplinul culturii - am avut răbdarea să aştept şapte ani ca să-l revăd şi reaud pe excepţionalul muzician Anouar Brahem, la Bucureşti. La scurtă vreme am primit cu încîntare primul exemplar din romanul din care am tradus în primăvară, Sankea, de Zahar Prilepin, apărut la editura Cartier. În ultimele zile ale lui decembrie am însoţit grupul psaltic Stavropoleos la Chişinău, prilej cu care am ajuns la mănăstirile Frumoasa şi Suruceni. Pe aceasta din urmă am vizitat-o pentru prima oară, şi am rămas încîntat de ce am văzut, şi trăit acolo.

 

Şi pentru că un an nu se poate încheia oricum, am dat în decembrie peste o bancă de cărţi din epoca ţaristă, în care am depistat numeroase izvoare despre istoria României şi a Basarabiei, iar printre ele şi o excepţională carte despre vinuri, pe care am şi prezentat-o pe larg, cel puţin prin ce are ea mai bun în privinţa vinurilor valahe, moldovene şi basarabene. 

 

Catalogul taciturn şi ochiul de veghe vor fi şi în acest an "pe fază", şi se vor scurtcircuita în jurul valorilor, bunei-cuviinţe şi a credinţei că nimic nu este degeaba, nici în zadar. Toate au sensul, timpul şi plinătatea lor. Trebuie să le poţi vedea, deosebi, simţi, şi să fii capabil de iubire. Restul - se adaogă! 

 

Am scris pe acest blog 118 articole, în 2011.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
29 décembre 2011 4 29 /12 /décembre /2011 09:43

  În aceste ultime zile ale anului am avut o nedescrisă bucurie să descopăr şi să consult o carte veche Despre eonologie şi comerţul cu vinuri în Rusia, scrisă şi editată de un magistru în drept, Piotr Köppen, apărută în anul 1832 la Sanktpetersburg (la acea vreme numele oraşului imperial se scria legat!).  Autorul este un rus cu rădăcini nemţeşti, care s-a născut în 1793, la Harkov, şi a plecat la Domnul în 1864, în Crimeea, la moşia lui de lîngă Aluşta. În 1825 şi-a luat diploma în filosofie la Universitatea din Tübingen. Lucrarea vieţii sale sale a fost elaborarea Hărţii etnografice a Rusiei occidentale, apărută în 1851. A contribuit în chip definitoriu la cunoaşterea topografiei Crimeii, iar în 1845 a fost printre membrii fondatori ai Societăţii Geografice din Rusia Ţaristă. A editat cărţii şi studii cu problematici foarte diverse: demografie, statistică, etnografie, istorie, geografie.

 

Dar cartea cea mai pasionantă - din punctul meu de vedere - este acest op despre vinurile Europei şi Chinei (da, această imensă ţară era atunci un jucător pe piaţa vinurilor!). Cartea este prolixă, detaliată, conţine pe lîngă consideraţii generale asupra vinurilor existente la acea dată în lume, un larg excurs eonologic asupra situaţiei din Rusia, inclusiv asupra  viţei cultivate în Akkerman, în Sudul Basarabiei, din jurul anului 1825. Acestor date se adaogă un larg patrimoniu lingvistic de denumiri de soiuri de struguri, inclusiv în latină sau germană. La final este expus un larg sistem de tabeluri de accizare a vinurilor, în dependenţă de calitatea acestora, şi a ţării de provenienţă. Cadrul legal, împreună cu diversele directive emise de Curtea Imperială de la Sanktpetersburg, constituie unul din primele tratate cu privire la cultivarea viţei de vie din  Rusia Ţaristă. În acelaşi an a apărut studiul Descrierea istorică a cultivării strugurilor în Rusia, semnată de baronul Hermann von Bading, pe care însuşi Köppen îl consideră un precursor.

 

Vinurile Moldoveneşti şi Valahe...

 

Se spune că comerţul cu vinuri în Imperiul Ţarist a înflorit în momentul în care grecii au fost înlăturaţi din exclusivitatea reconfirmată lor de pe vremea lui Petru cel Mare, prin Gramota Imperială din 11 martie 1710. Privilegiul grecilor în comerţul cu vinuri moldoveneşti şi valahe este ceva mai vechi, şi se regăseşte în corpusurile de Legi din 1632, reconfirmate în 1645, 1660 şi 1698. Împărăteasa Elisaveta Petrovna a II-a, în decembrie 1742, emite ultima Gramotă în care grecii mai sunt privelegiaţi.  

De fapt, mai e un episod care premerge comerţul din epoca modernă, şi anume este acela al mutării la Moscova a Elenei Voloşanca, fiica lui Ştefan cel Mare, cu ocazia căsătoriei acesteia cu fiul Marelui Kneaz Ioan al III-lea, în 1482. Se spune că aceasta a adus cu sine un vin mai apreciat decît cel de Tokai -- Vin vert de Cotnar en Moldavie (o licoare bine clasificată de A.Jullien, în Topographie de tout le vignobles connus... Paris, 1822, p.456 şi 530).

 

Dar apogeul l-a constituit mutarea în Rusia a Contelui Cantemir, împreună cu imensa lui suită, constituită din aproximativ 4000 de suflete, spune Köppen (ed. cit., p.52). În fapt, anturajul său era constituit din 448 de oameni, Li s-au dat pămînturi în posesiune în Gubernia Slobodsko-Ukrainskaya; într-un Ucaz din 25 aprilie 1740 se indică prezenţa volohilor din Corpul valah în Rusia. Atunci cererea de vin valah ar fi crescut. M. de Peyssonel (în tratatul Sur le Commerce de la Mer Noire, Paris 1787) nu aminteşte de vinurile valahe, ci doar de cele moldoveneşti: "Les Russes tirent chaque annee quelque peu de vin de Moldavie. Il est assez bon, je le croirais preferable a ceux de la Bulgarie. Il coute communement un para l'ocque", cf. op.cit.II pag.202). Nu cred că era vorba de un vin prea costisitor (o para ocaua!) din moment ce aceasta era considerat de două ori mai ieftin decît cel din Crimeea, de patru ori mai ieftin decît cel de Belbek, şi de şase ori mai accesibil decît cel din Valea Sudak (considerat printre cele mai bune din Rusia Ţaristă). Denumirile vinurilor se scriau diferit, de-a lungul epocilor: Voloskia (1757 şi 1775), Volosskia (1766) şi Volohe (din 1747 şi 1826). Despre vinurile volohe se pomeneşte constant în Tarifele de accizare a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XVIII-lea; cele moldoveneşti apar sub această denumirea de-abia în anul 1816. Acelaşi Peyssonel aminteşte de vinurile de Isaktcha, de Toultcha, de Daiaskevi, de Matchin, de Misevria, de Deli-Orman du vin rouge d'une qualite mediocre. Il vient tout le ans cinq a six mille chariots de Russie..." (Ibidem, pag. 172). 

 

Dintre vinurile moldoveneşti era cunoscut mai ales cel cu denumirea Mănăstiresc, care a fost numit astfel pentru că provenea din podgoriile Mănăstirii Neamţ.  Piotr Köppen nu se îndoieşte că sub denumirea de vinuri voloşeneşti se comercializau în Rusia şi vinuri bulgăreşti. Cert este că de acolo soseau mii de care cu butoaie de vin (vezi mai sus). La Odessa se mai aducea şi un vin denumit de Misemvria sau de Missivria, preţul căruia era între 5 şi 6 ruble vadra (în sistemul vechi rusesc, vadra (казённое ведро) = 12, 299 litri. Există şi referinţa precum că în anul 1774, în Gubernia Herson, s-au plantat butaşi de viţă din Valahia ("Poma Galbana" şi "Ţiţa Carpii" sau Tămîios) şi Ungaria (Köppen, pag. 147). De fapt, mai e vorba şi alte soiuri plantate după 1791 în Stepa Oceakov, soiuri care se regăsesc şi în regiunea Akkerman.  

 

Via din sudul Basarabiei, la Akkerman...

 

În 1825  a fost încredinţată Contelui Paravicini - Ober-Forschtmeister al Basarabiei - misiunea de a se îngriji de Via Imperială, precum şi cîteva podgorii adiacente pe un loc nisipos, pe locurile în care se aflau altădată 50 de podgorii turceşti. Contele Pavicini a tratat cu grijă via rămasă după ce a aceasta a fost părăsită, căzută în dizgraţie, şi, după spusele aceluiaşi a făcut un vin bun din primul an (Ibidem, pag. 108). În anul următor, care se spune că nu a fost prea fast pentru vie, s-au scos de acolo 50, 000 vedre de vin. Şi s-au îmbuteliat de pe Via Imperială - 32.000 de sticle (Ibidem, pag. 252, nota 156). În regiune erau 278 de podgorii. 

  

Iată cele şapte soiuri îngrijite de Paravicini (păstrînd ortografia lui Köppen, pe care el le numeşte soiuri moldoveneşti) :

 

"Pomo Corna" - Vitis fructu magno oblongo albo et caeruleo   

"Pomo Tidva" - Vitis fructu magno subrotundo

"Pomo Feti"(i) - Vitis americana fructu minore, albo, dulci

"Pomo Bosiuco" (Muşcatel) - Vitis pomo mochato

"Pomo Ieplule" (a iepurelui) - Vitis vulpina

"Pomo Passeriasna" (păsărească) - Vitis pomo albo minore

"Pomo di Ţari-grad" - Vitis orientalis fructu magno duro viride (Ibidem, pag. 147-148). 

 

 Contele Pavicini producea aici un vin spumant, roz şi alb (subl. în text). Acelaşi susţine că deşi în Basarabia existau mai multe soiuri de struguri, "nimeni nu le numeşte pe nume". Aici se fac amestecuri din toate soiurile de roşi, precum şi cupaje din toate cele albe existente (Ibidem, pag. 149). Datele istorice mai arată că în Basarabia se cultivau soiuri ungureşti, franţuzeşti şi "de Rhin".

 

Întreaga regiune de sud a fost populată cu colonişti, care se ocupau cu viticultura. Astfel, cele 76 de colonii au plantat un total de 888, 047 de butaşi ((Ibidem, pag. 263). Regiunea Basarabia era un teritoriu în care viticultura era o îndeletnire de succes, considerată poate la fel de profitabilă ca Crimeea şi Ţările Caucazului.

 

În final e de spus că Dicţionarul geografic al Basarabiei (Bucureşti, 1904) al lui Zamfir Arbore, consemnează o aglomeraţie de vii, în aceeaşi regiune a Akkermanului, unde ponderea o deţine satul Şaba, populat de viticultori elveţieni, care au produs 400, 029 vedre de vin în anul 1901, aproape cît întreaga producţie de vin din epoca Contelui Paravicini, cu trei sferturi de veac înainte, iar numărul de butuci era de 3, 776, 400 (cf. Dicţionarul geografic al Basarabiei, ed. 2001, pag.198). Vinurile din Şaba aveau o mare căutare în Bucureştiul interbelic, chiar dacă atunci deja podgoriile erau deţinute de români.

Vinuri-din-Viile-Petrescu_Saba.jpg

Această fotografie a fost făcută de atelierul Hollywood-Film, care a funcţionat în anii interbelici în Pasajul Villagros 3, Bucureşti, şi arată cum erau pavoazate tavernele vremii cu panouri publicitare. Cel dintre bărbaţii din drepta glăsuieşte: VINURI din viile lui Gh.Petrescu din Şaba Basarabia. Restaurantul se numea "La doi Gridani".  

 

Vinul este o bucurie peste veacuri!  

 

*** 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
23 décembre 2011 5 23 /12 /décembre /2011 17:19

foto_Ionut-Hrenciuc.jpg

Alexandrina (Hristov) a devenit de cîţiva ani un nume de referinţă al muzicii de autor. Concertele ei sunt aşteptate, gustate şi apreciate. Fiecare reprezentaţie este unică, de neuitat, chiar dacă o "marcă" a acestei artiste este să cînte un calup de piese (Numai tu, Nimic nu e ca tine, Pijamale reci, Tu cu soarele răsai, Om de lut etc.) cunoscute de public. Este adevărat că de fiecare dată parcă le cîntă altfel!

 

Pentru că este şi pictor, adesea concertele ei sunt acompaniate de expunerea cîtorva picturi, etalate pe pereţi sau pe şevalete - în dependenţă de context şi loc.

 

De această dată am asistat la un spectacol total, unde artista a fost acompaniată de band-ul său, dar şi de o parte din trupa teatrului lui Dan Puric. Teatrul-mimică, plastica corporală şi muzica s-au împletit într-un chip frumos, creînd o atmosferă de feerie şi lumini calde, prietenoase, îmbietoare. Fragmente din spectacolul Fantasmagoria s-au inserat printre poezie, ritmuri şi empatie muzicală. 

 

Spectacolul s-a numit aşa: VIS ÎN VIS. Poveste fără sfîrşit, şi a avut loc la Sala Rapsodia din Lipscani. Atmosfera a fost potenţată de o scenografie ludică: pianul clasic era îmbrăcat în blană de urs, un uriaş urs alb i-a adus artistei un cactus (un semn al apropierii Nordului cu Sudul!), iar pe pianul electric l-au năpădit fluturii (precum invazia din Macondo, înfăţişată de fabulosul Marquez) albi, "sculptaţi" şi decupaţi din hîrtie, ninsoarea ipotetică a pătruns şi ea pe scenă... Afară încă nu a nins, să acopere chipul murdar al pămîntului, iar în spectacolul de aseară aceasta a strălucit din plin, chiar dacă fără să înţepe prin umezeala ei friguroasă. Muzica Alexandrinei a încălzit-o...

 

Întreaga atmosferă, din care nu a lipsit o piesă cîntată în primă audiţie, a creat o stare cu adevărat de sărbătoare şi bună dispoziţie - acum în preajma Naşterii Domnului şi a anului nou.

 

Mulţumim, Alexandrina pentru tot ce faci, şi mai ales pentru calitatea artei (cîntate şi pictate) pe care ne-o dăruieşti cu largheţe, generozitate şi căldură sufletească!

 

FOTO: Ionut Hrenciuc.       

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
20 décembre 2011 2 20 /12 /décembre /2011 09:33

Se împlinesc în 13 ianuarie 2012 o sută optzeci de ani de la naşterea pictorului Ivan Ivanovici Şişkin (Ива́н Ива́нович Ши́шкин). Cu acest prilej Muzeul Naţional de Artă al Moldovei din Chişinău a pregătit o expoziţie comemorativă cu piese aflate în patrimoniul acestei instituţii muzeale. Vor fi expuse (în Galeria Parter) treizeci şi opt de piese de grafică. Toate lucrate în tehnica aquaforte.  afis-shiskin-webPentru mine personal pictura lui Ivan Şişkin este echivalentul literaturii ruse de factură realistă, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (Turgheniev, Nekrasov, Tolstoi ş.a.), cu ea am crescut, am văzut-o în muzee, am citit cărţi ilustrate cu reproduceri după picturile sale. Şişkin a devenit un soi de canon al picturii realiste, "îndreptarul" picturii laice, formula ei răsăriteană. Expoziţia de la Chişinău îşi propune să arate latura de grafician a acestui maestru al coloritului -- meşteşug deprins de artist din Occident, unde a făcut numeroase călătorii, între 1861-1866 (München, Zürich, Düsseldorf etc.). În Elveţia a făcut primele încercări de grafică cu Aqua regia. În Germania a desenat în muzee,  descoperind vechimea apreciabilă a acestui tip de artă. Revenit în Rusia a promovat tipul acesta de gravură, fiind recunoscut ca unul din cei mai mari desenatori şi gravori ai acestei ţări. Seria de foi lucrate în aquaforte, prezentate în expoziţia de faţă - face dovada acestui meşteşug superior, şi arată polivalenţa artistică a lui Şişkin.

 

E de menţionat că Muzeul de Artă din Chişinău are în colecţie patru picturi semnate de maestrul Şişkin.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri
commenter cet article