Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

4 août 2011 4 04 /08 /août /2011 01:07

DSCN6562.JPGDresda (Dresden) este, poate, unul din cele mai fascinante exemple de renaştere din ruină. Printr-o stupidă împrejurare istorică - atît de stupidă cum numai "istoria" poate fi - oraşul a fost bombardat de aviaţia aliată în chiar ultimele săptămîni ale războiul al doilea mondial. Imagini terifiante, şi tocmai de aceea de neuitat, arată un oraş acoperit sub ruine, moloz, şarpante metalice, suferinţă nesfărşită, sînge. Printre ceea ce altădată erau mîndre zidiri, strălucire şi fast - păşteau la scurtă vreme oile, nepăsîndu-le de nicio dramă. Dramele nesfărşite sunt doar ale oamenilor. Apocalipsa e pentru oameni. La 1750 aici era o fortificaţie străjuită din spate de Elba, care era practic de necucerit. Nu şi în anul fatidic 1945, cînd atacurile neîntrerupte au fost aeriene. Apoi, acest oraş a rămas în partea sovietică, şi refacerea lui nu era o prioritate. Dimpotrivă. Ruşii au furat atunci comori inestimabile din Galeria Vechilor Maeştri, după ce raidurile aeriene s-au răfuit crunt cu populaţia. Acum au venit alţi oameni, s-a schimbat şi orînduirea, Germania a redevenit un stat unitar. Dresda se semeţeşte, recapătă ce a fost cîndva: oraş-cetate, "imperial", cu muzee bogate, cu palate, conace şi imobile rezidite, cu străluciri nemaivăzute, cu restaurări fantastice, exemplare. Personal pentru mine vizitarea acestui oraş a însemnat împlinirea unui vis vechi: întîlnirea cu vechii maeştri ai picturii, ale căror lucrări le-am savurat în revistele copilăriei mele sovietice. Prin artă se sincronizează şi timpul.  

DSCN6548.JPG

DSCN6566.JPG

DSCN6556.JPG

DSCN6549.JPG

DSCN6558.JPG

DSCN6550.JPG

Mozaicul "Der Weg der Roten Fahne" (de Gerhard Bondzin), 1969, pe faţada vestică a Palatului Culturii (Kulturpalast), construit în inima fostului oraş medieval, între 1962-1969.

 

Foto: @ vladimir bulat, 9 iulie 2011   

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
3 août 2011 3 03 /08 /août /2011 06:37

DSCN6338.JPG

DSCN6333.JPG

 

Farmacia veche avea inscripţii în slovacă, cehă, maghiară şi latină. Bratislava - un oraş polietnic în trecut, dar cum o fi în prezent? În orice caz, farmacia era doar o amintire cîndva frumoasă; acum, precum se vede, este dezafectată.

DSCN6343.JPG

 

Vechea primărie, cu elemente de gotic este frumos restaurată, iar curtea interioară poate fi prilej de studiu serios pentru cei de dincoace de Tisa. Mai ales la capitolul "cromatică"...Aici nu există (aproape deloc) stridenţe, ci doar culori de signalectică, dar care sunt mereu foarte bine amplasate.

DSCN6327.JPG 

În timp, ferestrele rămîn mici, şi ele trebuie ajustate, lumina noilor epoci să vină mai multă, mai copleşitoare, poate mai convigătoare?

DSCN6330.JPG

 

Se ştie că slovacii au conservat o bună tradiţie a lemnului, există şi astăzi (în special în centrul ţării ( Vlkolinec ) şi în Est, spre graniţa Poloniei, unde nu am ajuns) multiple case, biserici din lemn, cu o arhitectură ţărănească care s-a răspîndit pînă în Ucraina de vest. Acest minunat crucifix pictat, pe care l-am reperat în curtea unei foste abaţii din epoca Renaşterii, cu multiple agăogiri în era barocului, arată că în anul 1987 - cînd a fost cioplit, ornat şi instalat aici - existau încă meşteri capabil şi iscusiţi. Ei se prijineau vîrtos pe această tradiţie pe care tocmai am invocat-o, şi care nădăjduiesc să mai fie vie. Dar ea nu există în sine, ci se spijină, la rîndul său, pe un comanditar.

 

Foto: @ vladimir bulat, 2011   

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Călătorii
commenter cet article
29 juillet 2011 5 29 /07 /juillet /2011 06:43

DSCN6907.JPG

DSCN6900.JPG

DSCN6868.JPG Strada pe care a ales-o W.G.Sebald (1944-2001) să poarte primii paşi ai lui Austerlitz, personajul misterios din romanul cu acelaşi nume (romanul care ne-a călăuzit realmente prin Praga), în imobilul baroc cu nr. 12, în care s-a născut acesta, astăzi este o congregaţie de maici catolice...a ordinului Sfîntului Karel Borojmejsky. Am păşit îndelung pe caldarîmul cu denivelări al acestei străduţe...

DSCN6451.JPG Stema celor trei inimi. Trebuie că în această casă iubirea să fi guvernat de-a lungul veacurilor?

DSCN6838.JPG  Sculptură de E.Max (1845, Roma), în transeptul de sud al uriaşei catedrale Sfîntul Vitus (Hradčany).

DSCN6906.JPG

 Firmă veche a unei pivniţe, din vremea Impriului...

DSCN6656.JPG

DSCN6638.JPGDSCN6461.JPG

DSCN6653.JPG

Lucrurile umile care au aparţinut fotografului Josef Sudek (1896-1976) pot fi văzute în galeria cu acelaşi nume, în Újezd, 30. Lucrările sale sunt periodic arătate, tematic şi cronologic, astfel încît trebuie să revii...

DSCN6475.JPG

Plăcuţa care marchează nivelul atins de Vltava în timpul inundaţiei din 1890. Altele mai noi, au consemnat inundaţia din 14.08. 2002. Se vede în imaginea de jos, puţin mai jos de firma Bistro Bruncvik, în stînga. E clar că stabilimentul a fost sub apă...

DSCN6500.JPG

 

Foto: @ vladimir bulat, 2011  

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
25 juillet 2011 1 25 /07 /juillet /2011 21:12

DSCN6586.JPG

DSCN6593.JPG

DSCN6592.JPG

DSCN6588.JPG

Pe strada Újezd, în Praga, la 22 mai 2002, s-a deschis acest monument datorat sculptorului Olbram Zoubek (n. 1926) - una din cele mai spectaculoase realizări văzute în acest oraş, dintre cele ridicate după disiparea sistemului totalitar. Impactul maxim al acestui monument îl resimţi noaptea, cînd acesta beneficiază de un regim luministic special, care accentuează trupurile mutilate ale corpurilor din bronz, care parcă se "topesc", se descompun în acidul neîndurător şi sfăşietor al malaxorului "democraţiei populare". Carnea suferă, se sparge, supurează, ţesuturile se despind, cedează; trupurile se strămută din datul lor lăsat pe pămînt, se fracturează, devenind apoi zgură, cărbune, gunoi, umbră şi temeiul fragilităţii absolute, hidoase - cam astea se pot "citi" din monumentul instalat la poalele Petřín-ului. Asta a făcut, prin defăimare şi umilinţă, comunismul din oameni, din valoarea cea mai de preţ a acestuia: viaţa! 

 

Foto: @ vladimir bulat, 2011.  

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
24 juillet 2011 7 24 /07 /juillet /2011 21:29

1.DSCN6449.JPG

2.DSCN6432.JPG

3.DSCN6468.JPG

4.DSCN6621.JPG

5.DSCN6682.JPG

6.DSCN6873.JPG

7.DSCN6598.JPG

8.DSCN6619.JPG

9.DSCN6508.JPG

10.DSCN6802.JPG

11.DSCN6443.JPG

12. DSCN6450.JPG13.DSCN6458.JPG 

LOCalizarea detaliilor urbane, pentru care m'am ghidat după o hartă sumară a centrului Pragăi, semnalînd doar denumirea străzii, fără a preciza exact numărul (cu excepţia cazurilor în care acesta este vizibil din plăcuţă):

1. În partea superioară a străzii Uvoz, Hradčany

2. Zborovska

3. Lazenska

4. U Radnice

5. Zlata, Hradčany

6. Vlašská  (adică, Vlăşească!)

7. Moravská, 39 (1375)

8. Široká

9. Insula Kampa, U Sovových mlýnů. Un fragment din zidul vechi de incintă al Muzeului Kampa

10. K Brusce, 5

11. Na Kampě 1 (498) - (sediul Ambasadei Estoniei - portalul poară pecetea anului 1664)

12. Uvoz 30 (158)

13. Nerudova (tavan pictat, văzut prin fereastra deschisă)

 

Foto: @ vladimir bulat, 2011

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
22 juillet 2011 5 22 /07 /juillet /2011 10:40

DSCN6376.JPG

Prima localitate din Cehia pe care am vizitat-o a fost orăşelul Mikulov. Zonă viticolă, încărcată de istorie - era un punct care a meritat un popas, şi chiar o masă la un restaurant într-o fostă sinagogă, unde s-a oprit şi pictorul modernist Alfons Mucha. Sala în care am prînzit avea şi o sculptură care semăna cu un Golem, amintindu-ne de obsesia descrisă a lui Gustav Meyrink, acum aproape un veac...Nu am putut rata o vizită la cimitirul evreiesc, care se consideră cel mai întins din întreaga Cehie, cu pietre funerare încă bine conservate din Renaşterea tîrzie şi baroc, precum şi piese clasiciste. E şi firesc să fie aşa, din moment ce Boemia de sud a fost un important nucleu evreiesc tocmai din prima jumătate a secolului al XV-lea (se spune că primele atestări datează din 1421), şi a rămas astfel pînă în secolul al XIX-lea.

Drumul spre vechiul cimitir evreiesc este scurt, e foarte aproape de nucleul-centrul actual al micuţului şi foarte cochetului orăşel, şi trece pe lîngă cimitirul creştinilor, de care se separă printr-un înalt zid din bolovani. De-a lungul acestui perete de piatră mergînd, am descoperit lespedea funerară din imagine. Este a unui oarecare Martin Eckhaims şi a soţiei sale...E datată cu anul 1585, este perfect curăţată şi pusă în valoare, prinsă cu scobe de zid.  S-ar părea că e o simplă sculptură,conformă cu normele plasticii funerare, dar prezenţa fustiţei din jurul coapselor este mai mult decît problematică, căci nu este deloc în duhul esteticii medievale din epoca în care a fost lucrată. Este mai degrabă un reflex de intervenţie contrareformistă, de sugestie a unei robe mariale, care-l acoperă parţial pe Mîntuitor (ca biserica, Ecclesia, în miezul căreia e conţinut, şi se află Hristos, după sugestia colegului meu Erwin Kessler). Cert este că felul foarte elegant şi plastic în care este reprezentat acest sumar veşmînt, precum şi conturul cartuşului de la baza Crucifixului, arată o mînă de pietrar format serios în mijlocul evenimentelor plastice ale epocii sale, sau cel puţin, era destul de familiarizat cu preocupările, de pildă, ale manieriştilor olandezi sau germani ai vremii, concurînd oarecum cu preocupările acestora în materie de pictură.

Trebuie să recunosc că debutul călătoriei în Cehia a fost de bun augur. Din prima zi să dai peste o astfel de piesă de artă, şi încă pe stradă, într-un fund de ţară - e ceva mai mult decît promiţător, şi dătător de satisfacţii estetice maxime. 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
19 juillet 2011 2 19 /07 /juillet /2011 17:27

DSCN7179.JPG

Am primit o veste proastă: amica noastră Karin Schuller-Procopovici (n.1954 - 11.07.2011) nu mai este.

Vestea aceasta m-a tulburat profund, pentru că am fost apropiaţi de cuplul Karin Schuller-Procopovici-Radu Procopovici, chiar dacă sunt cîţiva ani de cînd nu ne-am văzut.

 

Ne-am cunoscut în iulie 2002, cînd i-am vizitat la Köln, am stat la ei cîteva zile, timp în care am avut în Radu un ghid greu de egalat...iar cînd ajungeam acasă Karin devenea mama noastră cea bună. Chiar în a doua zi a sosirii noastre în urbe ne-a dus la Ludwig Museum, unde funcţiona de mai mulţi ani în calitate de curator şi arhivar al secţiei de fotografie a muzeului (inclusiv, The Agfa Collection). Ne-am dat repede seama cît este de respectată în această instutuţie, şi apoi am aflat de numărul mare de expoziţii şi cataloage pe care le-a organizat şi scris/redactat. În materie de istoria şi arta fotografiei era un profesionist de înaltă clasă, şi asta într-o ţară în care rigoarea, documentarea exhaustivă,  profesionalismul, statistica şi acurateţea redactării sunt proiectate la cel mai înalt nivel. Karin era un intelectual de rang superior, dar rămînea mereu un om modest, simplu în comunicare, fără morgă şi asperităţile specifice semidocţilor...Îşi ştia locul şi rostul. Dar era un om suferind, deşi nu o arăta pe faţă. Avea probleme de locomoţie, şi nu numai. Cu toate astea - era cuceritor de vioaie, atentă, prietenoasă, devotată valorilor curtoaziei, familiei şi eticii. În materie de artă şi literatură era la curent cu tot ce conta, şi era valoros; de la ea am aflat întîia oară despre Alain de Botton, de Jean-Henry Fabre, de minunatul fotograf Ulrich Tillmann, cu care era bună prietenă şi colaboratoare la diverse proiecte ale artistului...despre fantastica producţie de fotografie italiană, care s-a făcut în era numită Risorgimento (1845-1870) etc.

 

La Karin am mîncat cele mai delicioase brînzeturi, dintre cele mai rafinate - existente în Germania. 

Sunt copleşit de realitatea crudă, că trebuie să povestesc despre aceste lucruri frumoase la timpul (deja) trecut, că acestea nu mai ţin de prezenţa vie a omului care a împărtăşit atîtea şi atîtea cu noi. Fie şi de la distanţă. 

 

La finalul acestor rînduri îndoliate, doresc să povestesc despre pasiunea empatică (şi magică) a lui Karin pentru insecte, pe care a moştenit-o de la nimeni altul decît etnomologistul Jean-Henry Fabre (1823-1915). Acestuia i-a dedicat un pasionant studiu, intitulat Wunder der Wirklichkeit (Minunile realităţii), într-un catalog al unei expoziţii de fotografie organizate în Vlissingen (Olanda), în vara lui 1997. Fabre a fost un punct de inspiraţie şi determinare pentru trei minunaţi fotografi (Bettina Gruber, David Smithson, Ulrich Tillmann), care au înţeles de o manieră profundă, dar nu mai puţin critică, pasiunea lui Fabre pentru insecte şi pentru lumea organică în general. În textul său Karin a inserat imaginea unui scarabeu din porţelan pictat (de "Rosenthal"), din anii'30 ai secolului XX (pag.12), arătînd astfel şi prezenţa sublimată a lui Radu, cu care îl indentifica în viaţa de zi cu zi...În această cheie trebuie înţeleasă dedicaţia pe care ne-a făcut-o Karin, pe o pagină a catalogului despre care am vorbit - la prima noastră despărţire, atunci, în vara lui 2002. Acum această dedicaţie capătă - horribile dictu - valoare memorial-istorică. Şi e cu atît mai preţioasă cu cît poartă amprenta mîinii aceleia care a fost (şi va rămîne pentru noi!) Karin Schuller-Procopovici.

 

Dumnezeu să fie cu tine, Karin!       

 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Necropolistică
commenter cet article
1 juillet 2011 5 01 /07 /juillet /2011 08:05

afis-picturi-oltenia800.jpg

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
29 juin 2011 3 29 /06 /juin /2011 21:34

DSC04603.JPG

Astăzi mi-a fost dat să expertizez un tablou de artă clasică rusă, a cărui vechime depăşeşte sigur o sută de ani, căci în urma unei analize meticuloase a semnăturii, din colţul drept, inferior, mi-am dat seama că e vorba de o lucrare a lui Semion Fiorodovici FEODOROV (Фёдоров, Семён Фёдорович, 1867-1910). Este semnat în ortografia ţaristă, cum e şi firesc: С.Фёдоровъ. Imediat mi-am dat seama că ceva din atmosfera acestei lucrări se aseamănă cu cea a tablourilor marelui peisagist al secolului al XIX-lea, Ivan Şişkin. Şi am avut răbdare să caut. Intuiţia mea s-a adeverit: a fost discipolul lui Şişkin la Academia Regală de Artă din Sankt-Petersburg, deşi nu se ştie cu exactitate dacă a terminat studiile acolo. Cert este că după influenţa clară a lui Şişkin, a resimţit o atracţie deosebită pentru pictura bucolică, "escapistă", a unui alt contemporan, a lui Iuliu Klever (1850-1924). Aceleaşi colţuri de pădure, cu drumuri, pîrîiaşe sau smîrcuri în prim-plan, aceleaşi regimuri luministice, aproape ireale, acelaşi tip de de modelaj al pastei cromatice, ritmuri. Compoziţii şi scene peisagistice rafinate, meditative. Dealtfel, am întîlnit, în cîteva rînduri, că aceste apropieri le fac şi experţii ruşi între aceşti doi pictori, cu adevărat înzestraţi, şi meşteşugari desăvîrşiţi.  

 

Se ştie că Semion Feodorov a pictat  mult în plain-air în nordul Rusiei, în Finlanda, în împrejurimile mănăstirii Valaam, în Nijni Novgorod. În timpul războiului ruso-nipon (1904-1905), unde a participat ca voluntar, a fost grav rănit, iar de aici i s-a tras şi moartea. Nu s-a întremat niciodată. A trăit doar 43 de ani, dar a lăsat o operă care nu i-a asigurat un renume imediat în posteritate. Pînă de curînd era un artist aproape uitat, dar în ultimii ani au fost tranzacţionate, în Rusia şi Ukraina, peste 20 de picturi. Cu atît mai îmbucurător era să am ocazia să văd o piesă a acestui artist la Bucureşti (ajunsă aici cine ştie cînd, cel mai probabil cîndva în interbelic?), pe care sunt sigur nu o va adjudeca nicio casă de licitaţie autohtonă, deşi potenţialul ei finaciar este ridicat.

----1_38.jpg    

Aceasta este o piesă de top a Semion Feodorov , care a figurat la o importantă licitaţie din Sankt-Petersburg. Are o cotă oarecum stabilă, şi prezenţa operei pe piaţa artei este constantă. E de urmărit!

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
27 juin 2011 1 27 /06 /juin /2011 08:40

Într-o zi se pot vedea multe lucruri. Condiţiile: 1 - să-ţi propui; 2 - să poţi, să ai cum.

 

Bunăoară, pentru o zi de vară se pot face drumeţii în zona Parcului Naţional Valea Lomului  ("Русенски Лом") din Bulgaria. Aici natura a sugerat idei şi soluţii de habitat & arhitecturi fortificate cum puţine mai poţi vedea în alte părţi. Dar cel puţin două dintre ansambluri sunt încărcate de trecut, dar şi de un prezent demn demne de toată atenţia. Mănăstirea rupestră din Ivanovo şi fosta fortăreaţă din satul Cerven.

Bisericuţele rupestre din preajma satului Ivanovo sunt printre puţinele care conservă pictură medievală, acestea făceau parte dintr-o mănăstire activă de-a lungul secolului al XIII-lea, cînd a avut o dezvoltare ecleziastică maximă. Picturile din numeroasele caverne naturale, adaptate pentru vieţuirea cenobitică, sunt datate cu secolele XIII şi XIV. Cele mai vechi se consideră cele păstrate în bisericuţele cu hramurile Sfîntului Arhanghel Mihail şi Sfîntul Vrachi (după Antoniy Handjiyski, Rock Monasteries, Sofia, 1985). Cea mai mare suprafaţă pictată însă s-a conservat este în bisericuţa Bogoroditsa (Tsurkvata), unde e şi pe punctul cel mai înalt al ansamblului. Cele mai impresionante sunt scenele din Vieţile Sfinţilor (Otechnik).

DSCN6225.JPG 

 Pictura de aici e datată cu perioada domniei Ţarului Ivan-Alexandru (1331-1371), şi atestă înalte calităţi stilistice. Tradiţia isihastă care se perpetua în aceste locuri şi-a găsit întruchiparea în imaginile pustnicilor, anahoreţilor şi stîlpnicilor, astfel că prezenţa lor aici se poate interpreta şi ca o ilustrare a acestui tip de vieţuire în aceste locuri - ca mărturii demne de urmat.

DSCN6228.JPG

DSCN6230.JPG

DSCN6232.JPG

DSCN6221.JPG

Absolut impresionantă mi s-a părut şi scena Tăierii Capului lui Ioan Botezătorul (Îngerul între oameni şi omul între îngeri). Accentul pus pe sabie este lumea sub specie aeternitatis. Compoziţia aceasta îmi aminteşte de remarca lui Nikolai Tarabukin, care-l citează pe Sfîntul Innokentie al Hersonului, spunînd că ucigaşul (călăul) Înainte-Mergătorului Ioan este reprezentat mereu printr-un tînăr frumos, ca un înger, "care îndeplineşte ca o unealtă voia Purtării de grijă dumnezeieşti".

DSC03105.JPG

Asta este intrarea în bisericuţa Bogoroditsa. S-a putea spune: Calea spre descoperirea Domnului e strîmtă. Dar e deschisă.

DSC03118.JPG

Acolo sus, în stînga, din acel balcon minuscul amenajat de restauratori, ai o privelişte încîntătoare asupra văii Lomului, şi spre stîncile care ascund o mulţime de bisericuţe, unele pictate, altele fără pictură, prăbuşite...dar cu forme variate, stranii, convulsive. Dar ca să ajungi pe acel balcon, treci prin nava principală a bisericii Bogoroditsa.

 

foto:  @vladimir bulat, 2011.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article