Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

3 mai 2011 2 03 /05 /mai /2011 18:56

DSCN5527.JPG

DSCN5528.JPG

DSCN5529.JPG

DSCN5530

Lansarea albumului bilingv (englez/român), semnat împreună cu poeta și eseista Doina Uricariu - apărut la Universalia Publishers USA (Colecția Sinteze), 2011 - este programată pentru ziua de 10 mai a.c., la orele 18.00, la sediul Institutului Cultural Român (ICR) din București.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
2 mai 2011 1 02 /05 /mai /2011 15:12

Blogul ochiul de veghe participă în expoziţia ACTUAL, curatoriată de artistul Ion GRIGORESCU, în galeria vieneză Mezzanine, în cadrul proiectului curated by_Vienna 2011.

 

Participarea mea se rezumă la un panou cu selecţiuni făcute de curator, cu materiale (foto & texte traduse în engleză) despre istoria oraşului Chişinău - trecut / contemporaneitate (ideologii, arhitectură, spaţii urbane, restaurari, stencils etc.)

 

Opening: 12.05.2011, 19:00
  

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
19 avril 2011 2 19 /04 /avril /2011 11:41

valentin-amfiteatrov, 1880Anul trecut am cutezat să tălmăcesc un Cuvînt spus de această personalitate a ortodoxiei ruse, protoiereul Valentin AMFITEATROV, care a vorbit despre semnificaţia începutului Săptămînii Patimilor, un scurt Cuvînt la Marea şi Sfînta Marţi.

 

Anul acesta am ales să transpun Cuvîntul din Marea şi Sfînta zi de Joi. Sursa este aceeaşi, cartea de predici la Postul Mare a acestui minunat predicator şi trăitor în Duhul lui Dumnezeu, pentru învăţătură şi luare-aminte:

 

"Se apropie ceasul în care vom asculta pericopa evanghelică despre Patimile lui Hristos. Dar înainte să asultăm Cuvîntul Domnului despre aceste cumplite suferinţe, care au sfîşiat Prea-curatul Său Trup şi Sufletul său Preasfînt, e de datoria noastră să ne apropiem sufletul nostru către gîndurile cele potrivite cu suferinţele Omului-Dumnezeu.

 

Întîi, să ne amintim că Evanghelia ne va relata istoria suferinţelor nu ale unui om, sau înger, ci ale însuşi Fiului, Unuia Născut al lui Dumnezeu. Evenimentul acesta, fără egal, copleşeşte şi îngrozeşte 

mintea noastră: asta este minunea minunilor şi taina tainelor! Apoi, veţi auzi despre ostaşii romani, nesimţitor de duri, care cu o indiferenţă ucigătoare îl urcă pe Cruce pe Fiul lui Dumnezeu. Mai apoi, despre ucenicul-trădător, cel ce calcă în picioare prietenia, recunoştinţa şi toate simţirile cele mai curate, care împodobesc întreaga existenţă a omului pe pămînt.

 

Veţi auzi mai departe, despre fariseii şi cărturarii orbiţi de pasiuni şi păcate, care în loc să ceară îndurare şi milă de la Hristos, l-au judecat, i-au atras condamnarea la moarte.

 

Veţi auzi despre judecătorul Pilat, care s-a făcut bineplăcut oamenilor, condamnînd un inocent, dînd liniştit spre răstignire pe Făcătorul de Minuni cel Preasfînt. 

 

Veţi auzi despre cum întru apărarea Făcătorului a toate se întunecă soarele, se cutremură pămîntul, toată făptura tresare...

 

Ascultînd cu mare atenţie relatarea despre şirul suferinţelor lui Isus Hristos, veţi înţelege că prin moartea Sa Hristos ne-a împăcat pe noi cu dreapta-judecată a lui Dumnezeu. În istoria pătimirilor lui Isus Hristos niciun cuvînt, nici semn nu dispare fără un sens mîntuitor. Scara pe care a urcat Hristos pe cruce, - sînt păcatele noastre. Păcatele au creat Crucea. Cuiele cu care El a fost ţintuit - tot păcatele noastre sînt; spinii, din care s-a împletit coroana ce I s-a pus pe cap - aceleaşi păcate ale noastre!

 

Astfel, Însuşi Dumnezeu şi-a arătat faţă de oameni iubirea Lui nemărginită. Pentru mîntuirea fiilor Săi păcătoşi şi încăpăţînaţi El Însuşi se suie pe Cruce. Din acest moment crucea devine semnul sfinţirii şi a salvării. Din această clipă fiecare creştin care-şi ia crucea, trebuie să ştie că ea conţine împreunărea tainică dintre adevăr, milă, sfinţenie, speranţă, judecată şi iertare. Dumnezeu Fiul, Înţelepciune Dumnezeiască, ne-a arătat mijlocul prin care putem birui cu bărbăţie păcatul, fără a-l ucide pe păcătos. Şi neîndoilenic, cu toţii ne vom piti în umbra meritelor Mîntuitorului în ziua Judecăţii şi a răsplatei...

 

O, ce bine-ar fi dacă chiar astăzi, ne-am lăsă la poalele Crucii neputinţele noastre, să putem înlătura poftele şi patimile, şi să trăim precum ne-a poruncit  Răscumpărătorul şi Tatăl nostru!

 

Amin"     

 

traducerea şi adaptarea acestui text îmi aparţin, v.b..

Foto:  Protoiereul Valentin Amfiteatrov, în jur de 1880 (arhivă personală).   

   

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
15 avril 2011 5 15 /04 /avril /2011 08:47

img_5543_vlad-us.jpg

Unul din proiectele artistice emblematice pentru cultura neoficială a Chişinăului de la finalul anilor'80 - este acum în pericol să dispară.

 

În perspectiva privatizării terenului, pe care se află atelierele de sculptură ale artiştilor locali, precum şi întregul ansamblu de sculpturi realizat de sculptorul Valeriu Moşcov şi arhitectul Nicolae Ischimji -- s-a pus problema eliberării lui.  Am avut ocazia să mă propunţ despre importanţa acestui proiect, de aceea nu mă voi repeta.

În 2001, împreună cu designerul Corina Cotorobai, susţinuţi de centrul pentru arta contemporană din Chişinău, am editat cartea-obiect Rugina & Co.

 

Pentru ca acest monument de artă modernă să rămînă la locul lui, şi să devină o mărturie a existenţei unei idei măreţe, încă de pe vremea totalitarismului - anume aceea a disoluţiei inevitabile a oricărui sistem totalitar, susţineţi petiţia: http://rugina.org/ro/petition!

 

Campania este susţinută şi de CriticATAC.

 

fotografie: @Vladimir Us.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Vandalism
commenter cet article
14 avril 2011 4 14 /04 /avril /2011 00:14

cînd la București mă simt ca undeva în preajma Mediteranei.

 

Sunt zilele în care înflorește această magnolie magnifică, incomparabilă și copleșitor de frumoasă!

 

DSCN5085.JPG

 

Foto: 09.04.2011 - v.b.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
12 avril 2011 2 12 /04 /avril /2011 22:14

Ultima lui însemnare pe twitter, înainte de operație:

 

atunci cind iti faci planuri=k si cum ti-ai plasa viata in miinile soartei iar soarta ride de tine kiar in ac moment. viata e cobaiu soartei

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Necropolistică
commenter cet article
11 avril 2011 1 11 /04 /avril /2011 22:25

Sintagma nu îmi aparține, dar recunosc că mi-ar fi plăcut să-mi trecut prin cap!

 

Este titlul expoziției deschise la 'Recycle Nest', din strada Icoanei (București). Paul Gherasim a fost îngrijitorul, care a imaginat și proiectat cîteva obiecte în spațiul discret al galeriei: un stup, o copertă de carte din piele, un fragment de frescă, un rest de troiță, un vers din Daniel Turcea, cîteva fotografii...

În curtea vesperală, într-o scurtă conversație, Paul Gherasim mi-a dezvăluit secretul stupului: albina este arhitectul total, conform unui cuvînt al Sfîntului Vasile cel Mare. Albina este ființa desăvîrșită, esențială, discretă, pe cît de înmiresmată. De aceea, stupul, în formă de tumulus, împletit din nuiele și uns cu lut și paie, este depus pe o bucată de pînză umilă de sac, pe suprafața căreia este conturat un pătrat: formă matricială, de bază ca și cercul...”numai raza / negrăită / din vechime / adîncime / pogoară într-însa / raza” ( Daniel Turcea).

 

DSC01161.JPG 

Imaginea aceasta a fost făcută la muzeul satului din Sirogojno (Serbia), reprezintă un set de stupi tradiționali, de tipul celui expus de Paul Gherasim, în expunerea ”Umbrite sunt umbrele”.

 

Din 28 aprilie, după Învierea Domnului, o nouă expoziție imaginată de Paul Gherasim împreună cu Ion Grigorescu: ”Toată făptura să laude pe Domnul”. În aceeași galerie.

 

foto: v.b. 16 august 2008.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
8 avril 2011 5 08 /04 /avril /2011 13:54

Aşa a fost să fie, să vedem la mică distanţă în timp două filme, cu subiecte foarte diferite, dar unite între ele cu tema omenescului, care se întreţese cu transcendenţa.

 

Mai întîi a fost Biutiful, al lui Alejandro González Iñárritu, cu Javier Bardem mai proaspăt şi mai autentic ca niciodată!

 

Uxbal este un om care iubeşte, care-şi creşte doi copii singur, cu o fostă nevastă pe care o reîntîlneşte uneori, şi care se distrează cu fratele său. Uxbal are "antene" în lumea narcomanilor, a comerţului ilegal, a imigranţilor. Pare că cel mai adesea el coboară în iad, pentru a a-l arăta celor care nu-l văd. Află că e bolnav, că va muri curînd. Că nu există cale de înduplecare a lui Dumnezeu...Atunci cînd un amic de culoare este expulzat din Spania, el o ia pe nevasta acestuia împreună cu copilul ei prunc, la el acasă. Greşeşte adesea, comite grave erori, dar e un tată bun. Un tată drept, chiar dacă nu le poate oferi copiilor săi decît mîncare şi iubire. Murind, îi lasă în grijă acestei tinere africane, care nu-şi prea găsea locul în această lume a occidentului prea marcat de diferenţe sociale, nedrept, inuman...Uxbal este ca un Ulisse în această junglă umană, semnănînd bunătate, tandereţe (episodul cu chinezoaica pe care încă o credea vie, şi voia să-i ceară scuze, că a cumpărat încălzitoare proaste, şi cu asta a omorît peste 20 de transfugi, compatrioţi de-ai ei  - este compleşitor!), iubire (pentru soţia labilă psihic, pentru "magiciana" care l-a învăţat să "vorbească" cu duhurile, pentru copii etc.).
Este un personaj de care te îndrăgosteşti: super-omul printre cei căzuți, firul de umanitate printre lianele putrejunii, lotusul verde în mlaștina duhorii, moderatul în șerpăria anarhiei, minciunii și rușinii fără de sfărșit... 
 
Apoi am dorit demult să vizionăm Des Hommes et des Dieux, de Xavier Beauvois. Un film absolut fantastic!
Subiect tragic, serios, actual. Extraordinar filmat, un film pictural. Sper să pot avea răgazul să pot descrie la un moment dat păienjenişul de problematici ridicate de acest film. Care nu trebuie ratat!
Martirii catolici din acest film sunt şi ei nişte buni samarineni, într-o lume islamică înnebunită, săracă, mizeră, violentă şi care şi-a pierdut "centrul". Unde Allah a ajuns doar suport pentru a justifica teroarea şi marasmul, anomia generalizată...
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
5 avril 2011 2 05 /04 /avril /2011 10:24

Lumea noastră te învaţă să fii performant, inventiv, neînfricat, iscoditor, calculat, trufaş, smart, ce mai...cel mai...clair et distinct.

 

Laicatul construieşte Turnul Babel.

 

Biserica construieşte omul, îl modelează din lut. Dar lutul după ardere e casant, fărîmicios, se schimbă doar prin spargere...

 

Ce este arderea? Decizia.

 

Ce premerge acesteia? O lungă dihotomie, o pendulare între "ştiu / nu ştiu".

 

O meditaţie asupra acesteia propune Preotul Andrei Tkaciov, o voce distinctă a teologie actuale din Ucraina:

 

  "ştiu / nu ştiu"

 

"Cît de multe cuvinte minunate există pe lume! Să lăsăm puţin de o parte Crezul, şi cuvintele cu care facem declaraţii de dragoste. Să ne concentrăm pe minunata fraza: Nu ştiu.

Dumnezeu mi-e martor că nu mint, cînd vorbesc despre frumuseţea ei. Nu e cu nimic mai prejos decît strigătul solemn: EVRICA!

 

Trebuie fugit de omul, care declară sus şi tare că le ştie - ca de blestem. Dimpotrivă, omul care cu smerenie zice: Nu ştiu asta, - se face bine plăcut. Devine chiar frumos, dincolo de trăsăturile chipului, de sex, dau de vîrsta pe care o are.

Unul vociferează că are răspunsuri la orice întrebări, şi spre el se îndreaptă gloatele de oameni, acei ale căror întrebări, de regulă, sunt lipsite de seriozitate. Altul spune că sunt lucruri care-l depăşesc - iar tocmai acesta devine un interlocutor captivant. Pentru că acesta -- ştie graniţele înţelegerii sale.

 

Necunoaşterea salvează. În acvariu înoată un peştişor. El este, în esenţă, într-o temniţă, şi mai e şi urmărit. Dacă acest peştişor ar fi conştient de umilinţa la care e supus, ar refuza să mai mănînce, şi peste două zile va pluti cu burta în sus - mort de necaz, şi ucis de privirile indecente. Dar el înoată în voie, pe acelaşi traseu, se apropie de geam ca răspuns la bătaia cu unghia în sticla acvariului...Se vede astfel de aproape că nu e om. Omenescul îi este străin -- conştiinţa suferinţei.

 

Şi noi suntem puţin în captivitate, şi noi suntem urmăriţi. Chiar mai mult decît ne putem închipui. Dar nu avem ştiinţă de aceste lucruri, nu le simţim ca atare, de aceea nu ne facem griji.

 

Eu, de pildă, nu ştiu niciodată ce gîndeşte vecinul de lîngă mine, cînd călătoresc în maxi-taxi. Dacă aş avea o astfel de cunoaştere, oare liniştea s-ar mai arăta mie? Mă îndoiesc. Dacă mi s-ar deschide minţii contorsionările şi învălburările sorţii tuturor oamenilor cu care mă intersectez în viaţă - putea-voi, oare, să trăiesc în pace? E o întrebare retorică. Dar cred că nu. Ne-am urî unii pe alţii, ne-am scîrbi de vecinătăţi. Porunca iubirii presupune o oarece necunoaştere divină despre natura omului, şi o nedorinţă de a pătrunde în esenţa acestei taine. Iată de ce iubirea faţă de cel ce ne greşeşte, care nu se stinge la vederea păcatelor lui, este superioară şi chiar mai minunată decît învierea morţilor.

 

Necunoaşterea noastră este un cadou de la Dumnezeu, ca şi cunoaşterea aceea relativă, ca şi dexterităţile şi talentele cu care ne împăunăm. Din acest clar-obscur, din alternanţa complicată dintre "ştiu / nu ştiu" se articulează frumuseţea lumii omeneşti. Să ni se spună că lumea nu e doar negru şi alb, ci conţine o infinitate de nuanţe. Cu toate astea, anume fotografiile negru / alb sunt cele mai reliefate şi mai suculente. Anume ele îmbălsămează cel mai bine clipa, şi transmit pulsaţia vieţii. Culorile stridente - araţin artei populare,cărţilor poştale, expediate de Crăciun, fără urmă de credinţă în Întruparea Domnului. Albul şi negrul cu mulţimea lor de nuanţe - e viaţa însăşi, deloc monotonă. Iar una din laturile acestui adevăr negru / alb -- chiar binomul "ştiu / nu ştiu".

 

Ştiu, de pildă, că voi muri, neştiind însă cînd. Nici nu-mi doresc să ştiu asta, ca să nu-mi întinez cu această ştiinţă ucigătoare bucuria vieţii şi libertatea comportamentului creator. Cunosc că păcătuiesc, dar nu ştiu dimensiunea plenară a păcatului, pentru că nu-mi sunt judecător, nu am nici cuvînt întru îndreptăţire şi sentinţă. Cunosc multe, dar şi mai multe îmi rămîn necunoscute. Neştiinţa mă bucură în aceeaşi măsură în care resimt un extraz intelectual provocat de vreun concept nou înţeles, sau de vreo problemă soluţionată. Refuz pretenţia de a cunoaşte totul. Vreau să fiu ca peştişorul, care înoată fericit într-un recipient insignifiant, dar suficient. Doresc însă să fiu un peştişor care se roagă! Doresc să fiu Hamlet, care cunoaşte Universul privind într-o găoace minusculă, şi care nu se teme de coşmarurile nopţii.

 

Mîndria e inutilă. Patosul nu-şi găseşte niciodată locul. Chiar dacă omul zboară în cosmos, după ce se întoarce nu trebuie să zică: "Am cucerit cosmosul". Tu, omule, doar ţi-ai băgat nasul într-o lume nouă, iar acolo, pe tine, nebunule, te-au tolerat. Ridicam întotdeauna din umeri cînd auzeam din gurile alpiniştilor sau ale marinarilor, că ei ar fi cucerit, chipurile, piscurile munţilor sau largurile mărilor. De fapt, nu ai făcut decît să urci foarte sus, şi să coboari teafăr de acolo. Eşti încă viu, iar piscul cum a fost - aşa a şi rămas. Nu poţi fi sigur niciodată că vei mai escalada încă o dată acea înălţime. De unde acest patos al cuceririi?

 

Poate că ai cucerit sinele, frica proprie, lenea care te copleşeşte? Atunci datele problemei devin altele. Asta e calea. Pe acest drum biruinţele sunt necesare şi minunate. Lumea exterioară se cunoaşte prin cea interioară. Imensitatea lumii de afară păleşte în faţa profunzimii celei dinlăuntru. Iar tainele aici abundă. Lăcustele se grăbesc să mînînce mugurii de grîu, dar nu vor cunoaşte niciodată grîul. Mintea hapsînă a cuceritorului se inhibă de rezultate exterioare. Dar bucuria asta e de scurtă durată. Dacă mintea nu se va smeri în a-L chema pe Dumnezeu -- DOAMNE! -- totul se va preschimba, deloc spre bucuria exploratorului trufaş.

 

Se poate întîmpla că atunci cînd omul va fi setos, apă să nu fie. În locul apei: lucioase, răcoroase, mîntuitoare - să rămînă doar formula apei. Această formulă nu va potoli niciun însetat. Îi va irita pe cei ce o cunosc. Tot atfel formula chimică a pîinii va da doar frisoane celui flămînzit - oferită pe o hîrtie, în locul unui boţ de pîine adevărată. Aceasta este neputinţa şi iritarea provocate de succesele morganatice - perspectiva oricărei cunoaşteri trufaşe. Apa în acea zi, ziua foametei şi setei, o va avea doar peştişorul. Sau acela care măcar puţin va semăna cu aceasta - acela mulţumit cu puţin spaţiu şi fericit pe interior; acela care nu doreşte să absoarbă cu mintea hapsînă întregul Univers."  

                                                                                                                                                                                 

 

                                                                                                                                                                                  [octombrie, 2010]

 

tălmăcire de v.b.        

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
29 mars 2011 2 29 /03 /mars /2011 21:04

DSC05214.JPG

Participarea Rep.Moldova la Bienala de la Venezia a devenit din nou motiv de inflamare pentru o parte a comunității artistice. Este o recidivare a cazului din 2007, cînd o artistă anonimă a reprezentat RM la acest for al artei contemporane. Se pare că și în acest an jocurile sunt făcute, mai exact - ”aranjate”. Dacă la acea primă tentativă era vorba de o pictoriță sub-mediocră, căreia un admirator vrednic și cu dare de mînă a vrut să-i salte gloria de moment...acum este vorba de interese politic-financiare, de promovare a unor tinere vlăstare pe ”altarul artei”. Dar unde este arta în aceste hățișuri de nepotisme, clientelisme, pretenții & orgolii?

 

Cred cu tărie că anemica prezență a artei contemporane din RM nu este capabilă să furnizeze idei & concepte pentru un ”huge project”, cum este Bienala de la Venezia! Și aici nu e vorba despre artiști individuali, de interesantele ”zvîcniri” care apar ici-colo, din cînd în cînd, nu vorbesc de onestitatea și profesionalismul celor care sunt prezenți (cam rar, e drept) în proiecte importante de artă contemporană. Aduc în discuție inconsistența și starea embrionară a sistemului artei contemporane din RM. Cînd spun sistem, mă refer la ONG-uri, galerii, curatori, publicații, platforme de discuții, experți, finanțatori, trusturi media, colecționari, fonduri de investiții etc. Arta contemporană nu poate să existe în afara acestei interdependențe.

 

Ce avem în RM din cele enumerate mai sus? Nu intenționez să fac statistici, enumerări, definiții. Mă rezum la a spune că nu e nimic de așteptat de la instituții precum Ministerul Culturii sau Muzeul Național de artă, de la Departamentul de Tineret sau Fondul Culturii. Astea sunt (eventual) structuri de reprezentare, nu de organizare sau de ”generare” de idei. Păi, dacă sistemul nu există, cum ne putem închipui că așa, peste noapte, un Ministrer ca vai de el, cum e cel al Culturii din RM, se va trezi să facă un concurs de proiecte pentru selectarea unuia, care să reprezinte RM la cel mai important for al artei actuale?!? Este astuțios să se creadă asta, și mai ales - contraproductiv și lipsit de coloană și probitate profesională. Am mai spus-o, și mă repet: cultivarea acestei idei trebuie să se facă între Bienale; comunitatea nu trebuie doar să pulverizeze în ajunul Bienalelor emoții & nemulțumiri, ironii & idiosincrazii, ci să lucreze cu potențialul și materialul existent, atît cît este, să furnizeze celor din forurile de decizii idei & propuneri de proiecte concrete, realizabile. Altfel, riscăm să ne punem această chestiune doar cîteva zile o dată la doi ani, și să nu rămînem decît cu resentimente pe termen mediu sau lung, și mai rău - cu o neînțelegere definitivă...a adevăratei dimensiuni a problemei. 

 

Arta contemporană are ideologiile ei, politica ei, o estetică proprie, bine definită deja, și astea ar trebui să fie niște priorități pentru discuții / conferințe / dezbateri...Deocamdată acestea au, în cazul nostru concret, dimensiunea unei șuete de budoir. Vrem să discutăm despre artă, mai ales în lipsa vădită a acesteia?

 

P.S. Aici se poate vedea un ciclu de fotografii care demonstrează condiția artistului autentic din RM. Atelierul & depozitul de lucrări ale lui Mark Verlan (Marioca Fiul Ploii). Acest artist nu încetează să mă suprindă. Cred că prin 2002 a fost descoperit de curatorul providențial Harald Szeemann, dar moartea acestuia, în 2005, a retezat practic cariera internațională a lui Verlan...

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article