Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

16 juillet 2009 4 16 /07 /juillet /2009 18:32
...asta a fost întrebarea unui chestionar inițiat de revista Contrafort. Dacă sunteți curioși să aflați ce am răspun eu la cele 33 de întrebări formulate de redacția revistei, în care scriu încă din 1996, puteți să aflați aici. Dacă frisoane și nemulțumiri vă încearcă, aveți rubrica de comentarii în josul paginii 
Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
14 juillet 2009 2 14 /07 /juillet /2009 22:46
Oamenii călătoresc din varii motive. Iar acestea sunt așa multe încât dacă aș cuteza să le inventariez acum, cred că mi-aș cam consuma spațiul acestui blog...mă voi rezuma la a spune că noi călătorim ca să povestim și altora ce și cum. De data asta am ajuns la lacul Bâlea, topos aproape demonetizat de atâta mediatizare și arătare...am găsit acolo încă zăpezi ascunse, zăpadă sfioasă și murdară. Am sesizat în configurația ei bucuria descoperirii unor arhitecturi ce aveam să le vedem în zilele drumețiilor noastre. Oglinda lacului ”developa” deja ceea ce urma să vedem și să fotografiem în mirificul și inegalabilul petec de relief aflat între Moieciul Bucegilor și Peștera Craiului. Cine a pășit prin acele locuri intuiește măcar ce vreau să spun. Or, slovele pălesc pe lângă ceea ce cu ochii vezi; contempli și rămâi taciturn...







Dar până acolo, drumul ne-a dus prin Șinca Veche, aflată pe la poalele Munților Făgărași, unde de câțiva ani se reclădește o veche sihăstrie monastică, ce încearcă o ”reconectare” la timpul unor mai vechi veacuri, pitite în acele locuri într-o grotă, despre care se știe că era populată de nevoitori creștini încă din cel de-al XVIII-lea veac, acum decăzută'n ruină. Biserica nouă are hramul Sfântului Nectarie al Eghinei. Îți dai seama unde e biserica doar după ce intri în locaș, căci nimic nu te anunță dinainte că există și un spațiu liturgic. Poate doar mica cruciuliță care surmontează micul paraclis. Menționez în acest context că toate casele din zona Moieciu au pe acoperiș astfel de cruci, mici și discrete.  
Dar ample lucrări de restaurare la vechea grotă sunt în toi. Arhitectul Șerban Sturdza pune umărul la această colosală lucrare.
Se intenționează o reaprindere a slujirii liturgice prin două altare, dar mai e mult până departe. Căci piatra se macină, iar oamenii nu reușesc să fie la fel de rapizi și eficienți, precum sunt aceste fenomene greu de controlat. În general, fostele așezăminte rupestre pun mari probleme de conservare și restaurare. Aici întregul sit va fi acoperit cu un soi de căciulă protectoare, care să'l pună la adăpost de intemperii, dar și de efectele distrugerilor sau scrijelirilor lăsate de înaintași. Va sluji această constrcție și ca un fel de amfiteatru pentru slujbe și procesiuni.

La Peștera e un peisaj de amețești! Peștera liliecilor am vizitat'o în toamna tărzie a lui 2006, și am găsit de cuviință să nu o mai călcăm, nu era prea salubră, nici destul de spectaculoasă ca să merite să recidivezi. Dar satul l'am explorat de data asta cu o acribie demnă de un botanist. A propos, câmpurile de aici sunt ”încondeiate” cu margarete, bujori de munte, tot soiul de clopoței, cimbrișor îmbătător-mirositor. Nu ai nevoie aici de amintirea buchetelor butaforice închipuite hilar de țigăncile-florărese, căci natura-mamă le întrece de departe pe toate. Întregul peisaj e un buchet de flori și lumină amestecată cu iarbă reavănă, ca de gazon englezesc (o tiranică referință!). Iarba crește dimpreună cu florile, și e cosită alături de acestea. Mor ostășește, în fața plutonului de execuție. Minunat trebuie să fie fânul acestor vâlcele și parcele cât ziua de întinse...Parfumat și plin de bogății biologice nebănuite. Interesant de amintit aici e faptul că ţăranul tradiţional nu se extaziază în faţa naturii, căci el face parte din ea, este "topit" în stihia acesteia. Sugestivă mi se pare consemnarea făcută de teoreticianul literaturii populare, Al. Dima, la 1929, notând relatarea unei ţărănci, pe care a întrebat-o despre "sentimentul naturii": "E frumos cîmpul cu flori, dar noi nu avem treabă cu flori, noi avem cu bucate, floarea o ţii în mînă, da pita o bagi în gură" (Maria Stoia, 44 ani) sau alta: "Îmi place cîmpul şi muntele, dar pierdem timp şi atunci ce am făcut" (R.Condrea), sau: "Cine mai are răgaz să se uite la lună şi stele, cînd e muncă" (Sofia Jurcovan, 36 ani). Răgazul îl avem noi...
Arhitectura vernaculară e deja puțină, dar relevantă pentru a putea spori înțelegerea gustului locului pentru forme, culori și armonie. Nimic deosebit, și totuși cât bun-gust, proporții și forme ce se pied treptat în mijlocul vegetației, cum se vede fără tăgadă în secvența ce o am surpins...Trebuie să fii etnograful Paul Petrescu, care a bătut cu pasul întinsul întregii Românii, ca să poți aduna cuvintele cele drepte, pentru a da măsura frumuseților perindate aievea, în fața ochilor.
Deci, nimic ostentativ, definitiv, strident. Nimic prea mult și greoi. Ș'atunci, mă întreb, și o voi face ori de câte ori îmi va permite răgazul minții: de unde atâta neobrăzare și îndrăzneală în cei care vin cu stupizenia lor pretins urbană, bucureșteană pasămite, și trag în betoane arătări kitsch-oase și adăposturi anti-atomice, cu care urâțesc peisajul de pe crestele Peșterii? Cât se va mai rușina omul locului de câte vede? Sau nu mai vede?
Căci până și bisericile de aici devin catedrale, nu discrete locașe de închinăciune. Stăteam aproape mut și mă întrebam, la ce folosește unui cătun precum Măgura este, cu câteva (poate) zeci de case o astfel de biserică? De așa dimensiuni, ziceam. Și ce casă parohială, se pare, ”dospește” în stânga ei...Un complex religios într'o văgăună uitată de lume, de la poalele Craiului. Sunt multe de spus. Dar tăcerea poate fi mai semnificativă, căci vorbele nu schimbă aproape nimic, doar rănesc sau alină. Aici mâna omului se vrea mai vânjoasă decât cea a lui Dumnezeu, iar mintea celui care o poartă uită năpraznic de Turnul Babel!
Dar sunt și oameni care înțeleg, și se supun. Casa dintre mesteceni, i'am spus noi, căci e un loc cu mulți mesteceni. Întreaga arie a înstinsului sat este semănată cu acești copaci. Cei care au pus casa între acești arbori, a dorit ca gestul lor să fie un omagiu lui Cehov sau Tarkovsky? Sau poate lui Polansky? Sau aceștia au înțeles pur și clar că arhitectura adevărată, cea vie și autentică e cea care respectă ”regulile jocului” -- respectă și omagiază locul în care se așează. Reverența e cea mai de preț atitudine. Ca și drumețul care nu lasă în urma sa urme, amprente prea apăsate si vădite.  

Foto: vladimir bulat
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
6 juillet 2009 1 06 /07 /juillet /2009 23:03

Revista analitică Russkii Reporter a oferit cititorilor săi, în chiar ziua în care Antichrist, noul film al lui Lars Von Trier intra pe ecrane, un interviu cu incomodul și mereu neașteptatul regizor danez. Criticul de film Evghenii Gusjatinskii s-a întâlnit cu Trier la Cannes, după premiera filmului...Acesta este titlul original al interviului.
***
- În timpul proiecției filmului Antichrist pentru presă jurnaliștii se hlizeau și huiduiau, iar la final chiar au răcnit un ”huo-o-o-o”. Ce atitudinea aveți față de acest comportament?

La premiera pentru public, acesta a râs. Iar atunci când filmul a ajuns la final și toată lumea a început să aplaude, eu am plecat din sală. Urăsc asta: oamenii stau în picioare și aplaudă continuu timp de 7 minute, ca și cum le-ar fi drag de mine. S-a apropiat o cunoștință de mine și mi-a spus: ”Dacă vei pleca în timpul aplauzelor, vei jigni festivalul”. I-am răspuns: ”Ei bine, eu plec”. De data aceasta chiar am simțit ostilitatea publicului față de mine. În timp ce omenitatea pune stăpânire pe mine pe an ce trece. Ca regizor nu sunt deloc influențat, însă ca om sunt vulnerabil, de aceea doresc să evit conflictele.

- Ați afirmat în nenumărate rânduri că Antichrist a crescut dintr-o profundă depresie, în care v-ați aflat o lungă perioadă. Ați depășit-o?

În bună măsură, da. Cel mai bun remediu împotriva depresiei este munca, munca de zi cu zi. În acest sens cinema-ul este un panaceu minunat, pentru că îți impune un program extenuant cu adevărat. Antichrist m-a împins literalmente din patul în care zăceam, și nu mă puteam ridica de-a lungul a două luni. Am lucrat la acest film fără entuziasm, într-o stare de neputință. Însă pentru mine să mă dau jos din pat și să fac ceva a însemnat o veritabilă victorie. Filmul a ieșit nu tocmai cum mi l-am dorit -- din cauza acestei neputințe. Dar oricum, mă mândesc cu el. 

- Care au fost originile acestei depresii? 

În cazul meu concret -- neliniște permanentă, anxietăți cronice, momente în care inima aproape că-mi sare din piept, iar adrenalina depășește admisibilul. Starea aceasta aș compara-o cu situația în care ai fi alergat de un leu, iar după alergări extenuante te-ai lungi pur și simplu la pământ, și ai spune: ”Haide, mănâncă-mă”. Mi-aș dori mai repede să mă fac ”comestibil”, decât să gonesc continuu. E mai dorită depresia, când ești complet sleit de puteri, decât starea acesta de surescitare maximă.

- Ce părere aveți despre psihoterapie?

Am urmat un ciclu de psihoterapie cognitivă. M-a ajutat puțin, dar nu s-a produs nicio minune. Nu cred în asta, deloc. Sunt un pesimist în toate.  

- Ați dedicat acest film lui Tarkovsky. Majoritatea a perceput aceasta ca pe o ironie...

Nu e nicio ironie aici. Tarkovsky -- este idolul meu. Fără filmele lui, ale mele nu ar fi existat.

- În opinia Dvs., Antichrist seamănă cu ceva din ce a făcut Tarkovsky?

(Nehotărât.) Nu...Deși, vă amintiiți, în preferatul meu dintre filmele sale, Oglinda, acțiunea se petrece o vreme în pădure, într-o casă țărănească. În timpul carierei mele am furat atâtea de la Tarkovsky, încât ar fi nedrept să nu-i fiu recunoscător pentru asta. Iată, până la urmă, am reușit să o fac. 

- Sunteți recunoscut prin faptul că împingeți actorii până la epuizare. Există sarcini pe care, în virtutea unor convingeri proprii, nu le-ați impune actorilor? 

Ei bine, în Antichrist nu le-am impus să facă sex pe bune. Au avut dublori pentru asta.

- Antichristul în film -- e femeia. Chiar e opinia Dvs.?

Acest fapt e legat de înțelegerea mea a religiei. Îmi este foarte clar că religia e o invenție masculină. De aceea, mi-a venit ideea că antichristul nu poate fi decât femeia, că anume ea e cea care se poate opune acestei lumi a bărbaților, că va da naștere unei religii noi, care să nu aibă nimic în comun cu întemeierea aceasta masculină.

- Iar bărbatul în Antichrist este un idiot clasic, cum s-au mai văzut în filmele Dvs.

Corect. Toți eroii-bărbați din filmele mele -- niște idioți patentați. Îi înțeleg prea bine. Resimt și în mine acest idiotism specific masculin, care te face să-ți urmezi neabătut calea aleasă. Și chiar dacă deja știi că acest drum te duce spre iad, tot nu te înduri să renunți la a mai înainta. 

- Ați afirmat la un moment dat că anumite secvențe din film au încolțit din practicile Dvs. de natură șamanică...   

Este adevărat. Există o tehnică specială de a bate toba care te conduce într-o lume paralelă, din care au și venit la mine animalele pe care le vedeți în film. Vulpea vorbitoare, de pildă. În acest univers paralel nu mai poți spune ”nu”, pentru că uiți de acesta. Chiar dacă ți se propune să dialoghezi cu o vulpe, tu răspunzi franc: ”Da, să începem, cu plăcere!”

- Multă lume a văzut în Antichrist un protest radical împotriva sexului, a trupului, a fiziologiei, și chiar contra naturii umane în general. Trebuie să înțelegem că aceasta este poziționarea Dvs.?

Nicidecum. Eu și filmele mele -- lumi diferite. În filme nu se oglindește ceea ce gândesc eu cu adevărat. Îmbrățișez cel mai adesea idei cu care sunt în contradicție, și încerc să le susțin. Astfel mă auto-provoc. Iată, cum mi se pare -- calea spre înțelepciune: să susții și să pătrunzi ceea ce îți este contrar.

De pildă, nu cred o iotă din dangătul clopotelor, atunci când moare Bess (din filmul Breaking the Waves
 -- nota redactorului), și, desigur nu cred că sexul e cel mai mare rău, mai presus decât altceva. În sensul acesta ar fi de turnat un film despre partea umană a lui Hitler -- acest antihrist general recunoscut --, asta ar fi o provocare adevărată, atât față de tine ca șl creator, dar și față de societate. Un fapt cu adevărat îngrozitor, decât pur și simplu să recunoști că el -- e răul absolut. Dar și mai terifiant e să afirmi că Hitler era un om obișnuit.

- După Antichrist ați devenit ținta unor acuze antifeminine...

Să mă acuze de orice. Sunt liber să mă misc în orice direcție în acest Univers. Pot spune deschis -- sunt cel mai loial feminist din lume, după mama mea, care era președinta mișcării feministe, care lupta pentru drepturile sale. Mi-ar plăcea să mă opun așa cum o făcea mama, nu-mi iese însă la fel de bine.

- Există pentru Dvs. taboo în cultură?

Nu. Tot ce gândește omul, poate deveni operă de artă, poate fi regizat și arătat publicului. Dar numai artiștii își pot îngădui aceste lucruri. În viața de zi cu zi există multe pe care nu le-aș arăta copiilor mei, îndeosebi din ce se poate vedea la televizor.

 

- Prin Antichrist ați încheiat socotelile cu omenirea. Ce veți face mai departe? 

Acum mă simt epuizat, nu mai am planuri. Dar nu mă simt culpabil pentru nimic din ce am făcut. Și dacă e să fiu sincer până la capăt -- nu am simțit nicio vină niciodată.

***

traducere și adaptare: vladimir b. 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
3 juillet 2009 5 03 /07 /juillet /2009 18:51
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
24 juin 2009 3 24 /06 /juin /2009 22:33

De la stanga spre dreapta: Dl. Tudor Zbarnea, Ruxandra Garofeanu si cu mine, la momentul deschiderii expozitiei "Bessarabia Moia", in seara zilei de ieri, la Galeria Art Society, din cadrul Artmark. In fundal, pe scari se vede pictura lui Pavel Silingovski, Basarabia. Colinele cu raul, 1922. Una din cele mai impresionante lucrari cu imaginea Basarabiei eterne.
Foto: Ionut Albu, @Artmark.
Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
23 juin 2009 2 23 /06 /juin /2009 07:00

Initial acest tilul mi-a sunat prost in urechi, apoi, treptat, m-am obisnuit, si chiar mi s-a parut ca da bine! Si face referire directa la multiculturalismul spatiului cultural basarabean.
 
Asa se numeste expozitia de arta plastica basarabeana din epoca istorica (1900-1945), cu plasticieni clasici basarabeni, dar si cu emulii lor care au ramas sa activeze in RSS Moldoveneasca...Toti laolalta pot fi vazuti in galeria ARTMARK (www.artmark.ro) din seara de 23 iunie ora 19.00. O expozitie de asa amploare nu a mai fost organizata in Bucuresti din anul 1922!
 
Alaturi de piese importante aduse de la Muzeul National de arta al Moldovei, vor fi expuse opere imprumutate din Muzeul National de arta al Romaniei, Muzeul Municipiului Bucuresti, Cabinetul de stampe al Academiei Romane, precum si din colectii private din Bucuresti. Expozitia va fi deschisa pana in data de 2 august. In seara vernisajului va fi disponibil si catalogul expozitiei.
 
Curatorii expozitiei: Ruxandra Garofeanu si Vladimir Bulat
 
Detalii: pe site-ul galeriei.
 
m-as bucura sa onorati cu prezenta!
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Agenda
commenter cet article
20 juin 2009 6 20 /06 /juin /2009 08:33
Un interviu al lui Vasile Ernu cu criticul literar moscovit, Lev Danilkin, unul atipic si foarte pertinent, mereu, aparut in Observator Cultural, tradus si adaptat de mandea. Lectura placuta!
Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
17 juin 2009 3 17 /06 /juin /2009 21:35
Dupa ce am urmarit acest interviu cu Natalia Morari pe Euronews mi-a devenit clar, omul acesta nu e dintre ai nostri! Cineva care crede in "statalitatea moldoveneasca", pentru mine, este alaturi de Putere. Sau isi drapeaza propria nula. Tovarasa Morari chiar nu are simtul realitatii (comenteaza gresit lumea afacerilor, fuga tinerilor, simpatia pentru Rosca etc.).
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
15 juin 2009 1 15 /06 /juin /2009 23:57

...data alegerilor parlamentare din R.Moldova (deocamdata) comunista: 29 iulie. Va fi o zi de miercuri; este pentru prima oara in istoria electorala a acelui spatiu cand se va petrece scrutinul intr'o zi de lucru. Ma consolez la gandul ca aceste alegeri vor fi imediat dupa Duminica a 7-a dupa Rusalii, cand se va citi pericopa evanghelica cu vindecarea de catre Iisus a celor doi orbi ( de la Matei citire, cap.9):

"27...doi orbi se tineau dupa El, strigand si zicand: Miluieste-ne pe noi, Fiule lui David.
28. Dupa ce a intrat in casa, au venit la El orbii, si Iisus i-a intrebat: Credeti ca pot sa fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne!
29. Atunci S-a atins de ochii lor zicand: Dupa credinta voastra, fie voua!
30. Si s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicand: Vedeti, nimeni sa nu stie.
31.Iar ei, iesind, L-au vestit in tot tinutul acela
."

Gasesc sa fac urmatoarea talmacire succinta, adaptata la tema noastra. Cei doi "orbi" din Evanghelie sunt cele doua "tari-surori", care umbla ratacind in intuneric si ignoranta, fara sa se stie intre ele, desi sunt neamuri. Vin ele, impiedicate, si de multa vreme, una catre cealalta, dar nu se intalnesc si pace. Exista insa un dor nespus, care le face sa persevereze, sa nu se lase, sa se doreasca. E un rau lat care le desparte, ca o rana doldora de apa si de sange. De-a lungul veacului XX apa aceasta a inghitit multe-multe suflete, a distrus destine, a nenorocit familii, s-a identificat cu sarma ghimpata...Fie ca ziua ce urmeaza, de 29 iulie, acestei nestiutei de mintea omului minuni, a vindecarii celor doi orbi, sa aduca si "tarilor-surori" amintite impacarea mult-dorita, apropierea necesara, iar apa dintre ele sa se acopere de poduri multe, statornice, durabile si indelung umblate. Umblate si batatorite de cat mai multa lume, sa nu mai para partea rasariteana precum un taram uitat in univers, izolat si parasit de duhul cel "evropenesc"...Ca "nascu la Moldova oameni" ne'am convins in ultimele saptamani, sa dea Domnul sa rasara cat mai multi, caci e mare si urgenta nevoie!  
Nu mai vrem "poduri de flori" morganatice, ci structuri temeinice, solide, principiale, diplomatice, negociate in spiritul legalitatii si principiilor contemporaneitatii. Votul nostru, al tuturor, chiar va conta! Sa vestim la cat mai multe suflete cat de mult conteaza fiecare...
 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
11 juin 2009 4 11 /06 /juin /2009 23:20

Dupa publicarea primei secvente pe aceasta tema ziarul municipal CAPITALA (e vorba, evident, de Chisinau!) a preluat-o in paginile sale (nr.54 (861), vineri, 24 octombrie 2008),  iar cei doritori de a vedea mai multe relicve ale civilizatiei urbane mai vechi cresteau exponential. Cred si eu ca tema e pasionanta, si solicita o discutie mai ampla, mai aplicata, o voi face, sper, in cartea despre Chisinau la care ma gandesc...Pana atunci, iar acest "atunci" se poate masura si in ani, nu pun rabdarea nimanui la incercare, ci o hranesc pe a tuturor cu imagini. Imagini imperfecte, poate, anti-artistice, sau voit aproximative, dar dorinta mea de a le consemna, aceste relicve, este infinit mai mare decat gandul la o buna incadrare din perspectiva artistica, estetica, conceptuala etc. Dorinta mea este de la le transforma in marturii, arhiva, urma, amprenta vizuala.

Poarta pe str.Columna 112, superba in partea de sus, chiar daca toata suprafata metalica "geme" sub povara straturilor succesive de vopsele de ulei. Oare care generatii de oameni au trecut prin aceasta "hotarnicire" ridicata de stramosii lor?
Un detaliu al aceleiasi porti. Se vede clar cum conturul acestui minunat desen devine tot mai neclar, mai tepos...
E una din cele mai frumoase porti din cate am putut vedea la Chisinau, conservata intr-o stare aproape perfecta. Intuiesc influenta esteticii art nouveaux, dar "diluata" intr-o formula mai provinciala, dar deloc lipsita de un aer aristocratic local. Face parte din ansamblul arhitectural apartinand Directiei parcului de troleibuze (str.Columna nr. 169), care e datat cu inceputul secolului XX. Intreaga cladire se poate vedea aici.

Coronament de poarta, dar poarta nu este acea originala, din epoca acestui element pe care-l datez cu primele 2-3 decenii ale secolului XX, si el relativ binisor conservat. Se afla pe str. Sfatul Tarii nr. 34. Placuta cu numarul curtii cred ca este si ea intebelica...desi nu pot garanta. E o ipoteza.
Balustrada si copertina. Tot pe str. Sfatul Tarii, dar nr. nu l-am notat.
Acesta este un document inestimabil, in opinia mea, caci pe langa consola metalica destul de comuna se conserva acest cartus de piatra din epoca interbelica, care a stat decenii in sir ascuns sub diverse panouri ce anuntau diverse functionalitati ale parterului de imobil: almentara, frizerie, franzelarie etc. Dupa ce orice activitati comerciale din era contemporana au incetat (termporar?), firmele au fost scoase, si a ramas la lumina aceasta: S Bruhis, iar sub ea transpare logo-ul firmei FORD! Este evident si numarul casei: 22. Numarul actual a ramas acelasi. Desi se sustine ca S.Bruhis a fost doar proprietarul imobilului, parerea mea este ca el era si amfitronul activitatilor comerciale care se desfasurau in acea pravalie...
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article