Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

4 juin 2009 4 04 /06 /juin /2009 15:06

După evenimentele cumplite ale zilei de 7 aprilie, dar mai ales după represiunile crunte care au urmat, opoziţia politică din RM părea timorată, ineficientă şi neputincioasă. Dar treptat consecvenţa ei a început să crească, să devină tot mai credibilă şi responsabilă. Prima rundă de zădărnicire a "regimului Voronin" a avut loc în 20 mai, când neparticiparea la vot în tuturor parlamentarilor opoziţiei a condus la un scrutin repetat, in data de 28 mai. In acea dimineata s-a constatat de catre "ultra-habotnicul" partid al lui Voronin ca este o mare sarbatoare religioasa, Inaltarea Domnului. Drept pentru care s-a suspendat si aceasta sedinta a parlamentului, iar presedintele in exercitiu a cerut o reunire in plen pe data de 3 iunie, cand urma sa se voteze succesorul acestuia la cea mai inalta functie in stat. Dupa tergiversari, consultari, si amanari repetate, s-a trecut la votul propriu zis, timp in care o natiune statea cu sufletul la gura...cei 60 de deputati ai fractiunii comuniste au dat prioritate absoluta "pupilei prezidentiale", madamei Grecianyi, iar contracandidatul ei primind un 0 cat el de mare! Ca si primul contracandidat, un anume doctor Groppa (dl. Groapa, de fapt, dar de, e bine sa pari alogen, caci orice tar are nevoie de ovreiul sau, asa se spunea de-a lungul secolelor in rasaritul care, pentru moldovenii recenti, este model si mama). Urna electorala a stat mai bine de o jumatate de ora in asteptarea celui de-al 61-lea vot, care nu a mai sosit...demonstrandu-se astfel ca nu chiar totul se poate cumpara, cum s-a crezut!

Deci, planul de a mai domina autocratic si dictatorial inca 4 ani RM a fost dejucat, pus in mare cumpana. Se vor tine alegeri anticipate, caci numai cu ajutorul lor se va putea spulbera jenanta si propagandistica masinarie a unui partid plamadit pe minciuna, demagogie, diversiune si deradere a oricaror norme de comportament civilizat si uman. Desi victoria este latenta, germinala, dar e datatoare de mari si reale sperante. S-a vazut ca partidul comunistilor poate fi infrant, timorat, umilit, pus cu botul pe labe, cum o si merita cu varf si indesat, chiar daca in acest moment detine controlul aproape total asupra mass-media scrise, electronice, asupra televiziunii si radioului publice...Deocamdata. Asa cum "votul de aur" mult-ravnit nu a fost gasit, poate tot astfel, treptat, oamenii din anturajul sau il vor parasi pe dictator, si il vor da pe mana justitiei. Saracia, disperarea, migratia ilegala, limitarea libertatilor, pauperizarea si ignorarea pensionarilor, manipularea tineretului, renasterea comsomolului leninist, mafiotizarea administratiei, limitarea circulatiei cetatenilor, intimidarea mass-media neaservite puterii -- iata doar cateva din "maretele realizari" ale partidului care vrea sa domneasca inca 4 ani aceasta parte de lume...pe care nu o merita si o desconsidera. Un bun inceput de spulberare a acestui regim s-a pus, si el va duce spre o victorie spectaculoasa si definitiva.

Dumnezeu va fi ajutorul nostru! 


Nota bene: speram ca astfel de afise sa devina o trista istorie, a trecutului...
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
3 juin 2009 3 03 /06 /juin /2009 00:13

Chisinau, 19 mai, 2009
Care limba?
Care tara?
Ce limba e aceea care se numeste doar "de stat"? La Chisinau aproape nimeni nu o numeste in vreun fel, decat din rea-vointa, uneori, i se spune: "moldoveneasca"...la un notar trebuia sa traduc din rusa sovietica un act de-al parintilor mei, pentru consulatul Romaniei, si la notar am fost intrebat clar: "in romana sau in limba de stat?". Care e diferenta, am intrebat?! Mi s-a spus, nimeni aici pentru uz intern nu traduce in romana, doar in "limba de stat"...iata o dilema pe care nu reuseste sa o rezolve de aproape 20 de ani acest  "stat" care numai stat nu e, decat la nivel de propaganda stradala, precum bine se poate observa...simboluri schimonosite, efigii sacre, zeflemea facuta din truda clasei muncitoare -- risipite pe alte meleaguri!


foto: v.b.
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Radicalisme
commenter cet article
1 juin 2009 1 01 /06 /juin /2009 09:21
...asta poate fi un traseu de duminica dupa-amiza. Gandul ne-a rasarit dupa ce am vazut o emisiune in care se derulau niste imagini incantatoare prin simplitatea lor, "protagonist" fiind Conacul dintre vii. Purcedem pentru prima oara la Urlati, care are statut de oras, indemnati de acele filmari. De fapt, multe localitati de acest fel sunt orase, in Romania. Dupa orbecaielile inerente oricarei iesiri de la sfarsit de saptamana, pentru ca stam foarte prost cu indicatoarele, ajungem pe aleea asfaltata direct pana in poarta conacului. Poarta inchisa, evident. Dar un portar inimos ne lasa cu generozitate sa vizitam domeniul, adica curtea larga a conacului. Descoperim o gospodarie foarte ingrijita, si o arhitectura veche reconditionata cu multa pasiune si pricepere, exact asa cum ne-ar fi placut si noua sa o facem, daca eram noi stapanii acelei proprietati...
Grija pentru detaliu, intelegerea pentru intreg, pentru vestigiile lasate de stramosii acelor locuri se vede preste tot, in orice colt a acelei curti scaldate de lumina amiezii de final mai. Pentru ca nu era program pentru public, nu am putut admira interioarele, adica crama, camerele de cazare, receptia, insa ceea ce am "palpat cu ochii" din exterior, zau ca nu era deloc neglijabil. Dimpotriva. Demn de toata lauda. 
Amplasarea minunata a Urlatilor, in inima podgoriilor, nu a diminat insa din tristetea de a nu fi putut cumpara nici macar macar o sticla de vin credibil! E drept, cativa comercianti descinsi de-a lungul soselei nationale Ploiesti-Bizau vindeau niste licori, dar culorile lor pervertite la soare nu ma incredintau ca sunt buvabile...poate gresesc? Ma asteptam, nu stiu de ce, la standuri si crame cu vinurile celebre ale zonei. Dar tot dughenele specializate ale capitalei imi vor bucura papilele gustative si mica colectie de vinuri... 
Si pentru a nu repeta drumul spre Bucuresti, via Ploiesti, am decis sa ne intoarcem printr-o zona mai pitoreasca, nebatatorita, astfel am "coborat" de la Urlati pe drumul 1D ce merge spre Urziceni, pana la Ciolanii de Jos (ce nume superb!), iar de acolo -- spre comuna Brazii, traversand calea ferata. Portiunea pana la Brazii se face partial printr-o padurice si lanuri de grau.
Chiar daca drumul asfaltat este destul de spart, cu gropi pline cu apa adunata de la ploia din ajun, garantez ca e o zona de agrement de toata frumusetea si linistea, cu o vegetatie bogata, colorata, cu flori multicolore, vii, cum numai campia stie sa le daruiasca din plin. Se traverseaza apoi raul Prahova, si drumul te duce, serpuind cu multa eleganta, direct spre Fierbinti-Targ, in care se ajunge pe un drum accidentat, pavat pe alocuri, si apoi acesta trece pe fundul unui fost lac de acumulare -- atmosfera cel putin stranie, care te incanta. Dar oare nu din rutina zilelor lucratoare ale saptamanii vrem sa lasam in urma atunci cand parasim Bucurestiul, fie si pentru cateva ore bune? De la  Fierbinti-Targ e foarte aproape manastirea Caldarusani, iar de acolo, prin Moara Vlasiei si Stefanesti se ajunge la centru capitalei...Iata un traseu duminical posibil facut spre recreere, aer curat si liniste in mijlocul unei naturi autentice, inca neatinse de "turismul manelizat si excesiv de vocal" al Vaii Prahovei.     
     
Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
28 mai 2009 4 28 /05 /mai /2009 14:06
Frescă de secol XI, din biserica Sfintei Sofia de la Ohrid, reprezentând Înălţarea Domnului la Ceruri (fragment). E una din imaginile cele mai tulburătoare din câte mi-a fost dat să văd, căci chipurile Apostolilor exprimă întreaga învăţătură a acestui eveniment de prim rang al Ortodoxiei. Ei privesc spre Ceruri, şi deja ştiu, încredinţându-se, că omenitatea a fost îndumnezeită, că moartea a murit, şi că întreaga suflare s-a unit cu Dumnezeu...că toate au devenit Unul.
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
27 mai 2009 3 27 /05 /mai /2009 08:17

Consider că s-ar putea concepe o adevarata istorie a relaţiei oraşului cu natura, a intrepătrunderii habitatului uman cu vegetaţia, a bunei vecinătăţi a siturilor naturale preexistente şi premergatoare, cu actul construit, modelat. Stihia naturală convieţuia organic cu pretenţia confortului mundan. Prin aceste câteva exemple încerc să arăt cum vechile zidiri subsumau ideea expusă mai sus...  

Poarta de acces în curtea uneia din cele mai vechi biserici a Chişinăului (cu hramul Naşterii Maicii Domnului), biserica denumită Mazarachi, după numele celui care pe la anul 1752 rezidea pe acel loc un lăcaş de zid, înlocuind-o pe cea veche, probabil de lemn, dar a cărei datare rămâne încă incertă. Construcţia din imagine a fost ridicată pe la 1827 (cf.incripţiei de pe cheia de boltă), şi a rămas nemodificată până astăzi. Are un aspect simplu, dar bine înscris în ambianţa naturală, deopotrivă cu biserica poziţionată în interiorul unei curţi, mărginite de vârfurile unui deal. Există un zid de incintă din piatră, astfel încât monumentul e protejat din toate părţile. Trebuie menţionat că biserica Mazarachi e situată în vatra vechiului nucleu al Chişinăului, la poalele locului unde se afla cişmeaua care a şi dat numele urbei. În jurul acestui deal se aflau primele uliţe şi pieţe, construcţii civile şi biserici. Lucrul acesta se probează prin existenţa unei hărţi schematice, păstrate de la 1800. Probabil că va veni momentul să o plasez şi aici. Dar în alt context.
Casa asta "rustică" se află pe str. Moara Roşie, puţin mai spre vest de monumentul ce a dat numele străzii. O casă care defineşte după mine specificul arhaicului Chişinău, construită din paiantă şi lemn, cu intrarea direct din stradă, cu uşa încadrată de două ferestre mici. Acum accesul de la stradă a fost obturat, dar fisurile arată exact configuraţia iniţială a edificiului. Materialele naturale: lemnul, lutul şi olanele arse de pe acoperiş arată armonizarea acestui edificiu cu duhul periferiei, cum era acel loc la finele celui de-al XIX-lea veac. Astazi zona este în plină ascensiune, în jur se construiesc blocuri, iar vis-a-vis e ambasada Cehiei. Oaza asta arhitecturală trebuie şi merită conservată.
Unul din corpurile spitalului de boli infecţioase, situat la intersecţia dintre străzile Toma Ciorbă şi Mitropolit Dosoftei. Din punct de vedere arhitectural edificiul nu reprezintă interes, dar contopirea lui în natura sezonieră îl face pitoresc din perspectiva discuţiei noastre. Treptele ascunse printre bucuieni şi florile spontane, poteca năpădită şi ea de vegetaţie, zidurile cu a lor culoare nediscordantă -- fac din această secvenţă o imagine de neuitat, şi accentuează taman ceea ce defineşte şarmul de altădată al oraşului de pe Bâc. Specificitate tot mai tocită, mai discretă, complet ignorată de boom-ul actual imobiliar-constructiv. Or, Chişinăul meu e acesta, nicidecum cel pervertit şi impersonal care se instaurează cam aşa: insinuant, hidos, papagalicesc, corporatist, rece, anti-organicist.  
Edificiul acesta e considerat de importanţă naţională, e situat pe strada Alexandru cel Bun nr. 113. E din ultimele decade ale secolului al XIX-lea. Îmi place deosebit de mult poziţionarea lui la încrucişarea cu strada Sfatul Ţării. Treptat, această perlă arhitecturală va fi înghiţită de pământ, dar cât de fericiţi au fost şi sunt cei care au văzut-o şi admirat-o! Aspectul ei exterior ar fi o minunată lecţie pentru impotenţa şi sterilitatea arhitecţilor de azi, lipsiţi de imaginaţie şi spirit creator... 
Iată un element al mobilierului urban, printre puţinele supravieţuite la Chişinău. Pe stâlpii de lemn de înaltă tensiune se amplasau aceste, să le zicem, balconaşe cu cadru de oţel, destinate electricienilor. Dincolo de aspectul lor utilitar, eu le găsesc foarte expresive din perepectivă plastică, şi se impune conservarea lor măcar in situ, tocmai pentru a arăta prezenţa acestora în economia urbană a secolului XX. Această instalaţie este situată pe strada Sfatul Ţării, pe porţiunea dntre str. Columna şi Alexandru cel Bun. Ambianţa foarte verde e de remarcat şi în acest caz; Chişinăul în general rămâne foarte verde, practic nu se taie copaci. 
Vedere pe str. Bogdan Petriceicu Haşdeu, în fundal biserica Buna Vestire, sfinţită la 1810. Există şi o pisanie care confirmă această datare, scrisă în limba română, cu caractere slavoneşti. Dar şi mai important în acestă fotografie este faptul că arată straturi culturale distincte, epoci care coexistă organic, cu tot ce poate conţine o stradă, chiar şi pilonul din beton din prim-plan este semnficativ pentru civilizaţia urbană, care arată la ce adâncime e amplasată ţeava reţelei de gaz. Repere tehnice, duhovniceşti, arhitecturale... 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Chișinăul din alte vremuri
commenter cet article
25 mai 2009 1 25 /05 /mai /2009 08:15

Ajuns la Bucureşti după zece zile petrecute la cealaltă casă a mea, de la Chişinău, am găsit în internet acest articol. Şi pentru că tonul acestuia este acuzator şi pe bună dreptate, revoltat, aş dori să mai completez imaginea descrisă de autor cu ceva detalii de la faţa locului, căci eu chiar am fost la acel Birou de Migraţie şi Azil al Republicii Moldova. Am depus o cerere pentru a-mi invita soţia să-şi vadă socrii bătrâni şi bolnavi.

Acest birou este chiar în buricul capitalei basarabene, în coasta Ministerului de interne, dar în alt imobil, la etajul 2. De cum intri pe holul acelei instituiţii ai sentimentul că decazi în timp, că tabacul fumat de Soljeniţân, Saharov şi Şalamov, în Gulagul sovietic, îl simţi în nas...Eşti imediat întrebat ce invitaţie vrei să obţii, şi pentru cetăţenii cărui stat...spun scurt: România. Mi se spune să aştept, "operatorul" e momentan ocupat. Nu pot afirma că era aşa multă lume, după cum vor să afişeze autorităţile locale, că ar fi depăşite de afluenţa celor care vor să obţină invitaţii pentru Republica Moldova. Deci, la scurtă vreme îmi vine rândul, şi mă aflu într'o sală în care sunt mai multe birouri cu scaune, fiecare dintre acestea fiind prevăzut cu geam între funcţionar şi solicitant. Depun cererea tipizată completată la computer de acasă, şi imprimată în 3 exemplare. Mi se mai cere să anexez şi o fotocopie după paşaportul celui invitat, inclusiv paginile cu ultimele intrări în RM, plus de asta -- crezând că asta îmi va simplifica şi urgenta procedura de obţinere a doritului document -- adaog la cerere o fotocopie după actul de căsătorie, arătând gradul de rudenie cu cetăţeanul român. Nu are însă nicio importanţă pentru tânăra funcţionară (am avut noroc!, căci la celelalte birouri asistau bărbaţi în uniformele specifice poliţiei), îmi spune: reveniţi peste 30 de zile. Încerc să-i explic că aş dori să obţin invitaţia peste câteva zile. "Nu se poate", mi se răspunde. Nu există "termen de urgenţă, decât în cazuri de deces", adaogă salariata de la Interne. Ciudat mi s'a părut şi faptul că după ce depui acele 3 exemplare de cerere, mai completezi încă una de mâna, pe o coală A4, prin care ceri acelaşi lucru, dar pe scurt. Probabil, pentru analiza grafologică. Nu ţi se eliberează niciun nr. de înregistrare...Când l-am cerut, mi s'a răspuns sec: "Veniţi cu buletinul de identitate peste 30 de zile, şi spuneţi numele celui pe care-l invitaţi"! Insist să mi se facă invitaţie în regim de urgenţă, iar după ce, evident, am "scos-o din sărite" pe vajnica funcţionară, mi-a spus că dacă se aprobă aşa ceva, se va percepe o taxă de stat...şi asta după ce categoric mi s-a spus că "regimul de urgenţă" este exclus, nu se practică decât...Refuz, desigur, această favoare procedurală; refuz să plătesc fie şi un leu MD în folosul unei acţiuni care contravine oricăror norme juridice şi legale -- acţiune impusă aberant de aurorităţile moldovene după "contrarevoluţia de catifea" din 7 aprilie. Chiar şi fostul preşedinte Voronin se contrazice în privinţa acestei măsuri punitive, deşănţate şi castratoare, în primul rând pentru statul RM. 
Ca să fiu scurt: nu sunt sigur că voi obţine invitaţia pentru soţia mea, chiar dacă le-am lăsat la dispoziţia autorităţilor 2 luni (a scris cu creionul: 2 luni), căci nu cred că voi călca pe acolo mai devreme de acest termen. Iar actul oficial de la Biroul de Migraţie şi Azil se ridică personal. Cum e şi firesc...

Deocamdată, Chişinăul este izolat de lumea şi realităţile româneşti, la nivelul circulaţiei libere a cetăţenilor. Despre noile reglementări impuse de autorităţile române cetăţenilor moldoveni, pentru a putea obţine viza RO, merită o discuţie aparte. Şi nu e mai puţin pasionantă decât "epopeea" dezgustătoare de mai sus! Căci tot eu i-am asistat pe părinţii mei la consulatul RO de la Chişinău...Pe viu, în miezul "evenimentelor".  Încercăm posibilităţi încrucişate spre a ne putea vedea unii cu alţii, părinţii cu copiii.    

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
24 mai 2009 7 24 /05 /mai /2009 22:54
Panoul acesta este amplasat pe strada Arthur Verona din Bucuresti, insa data fiind adecvarea mesajului la realitatile moldovenesti el ar sta foarte bine pe strazile centrale ale Chisinaului. Decuparea rosului este o urgenta de neamanat!
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
11 mai 2009 1 11 /05 /mai /2009 23:13
Intrarea in autostrada soarelui, dinspre Cernavoda, este marcata de aceasta milenarista viziune, pe care aproape ca nu o poti contrazice, caci nu ai de unde sti. Franchetea ei te dezarmeaza.

foto: v.b. 
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
8 mai 2009 5 08 /05 /mai /2009 12:21

ulei pe carton, 69 / 52 cm. nedatată, semnată stânga jos, cu roşu: S. Eleszkievicz


Vă spune ceva numele acesta: Stanislaw Eleszkievicz? Este autorul acestui tablou, pe care l-am expertizat azi, şi care m-a cutremurat. Subiectul este mai mult decât comun, un cuplu pe o bancă; o tânără cu capul niţel aplecat, acoperit de borurile largi ale pălăriei, un bărbat alb în cap, cu pălăria scoasă, ţinută în dreptul pieptului -- o protejează pe după umeri. Se citeşte o tristeţe-ntre ei, o tensiune a resemnării şi expectativa inevitabilului. Poate că e vorba de despărţire? Pensulaţia nervoasă, largă, cromatica pestriţă, expresivitatea formelor accentuează aceste stări, ce le emană această lucrare de artă. E o lucrare paradoxală şi contradictorie. Tocmai pentru că deşi suntem obişnuiţi cu imagini "clare" şi "lisse", şi le "citim" imediat mesajul, tema, subiectul; în acest caz avem de-a face cu un tablou quasi-expresionist, cu accente fauve, şi totuşi -- nu rămânem în afara lui. Ne prinde, ne "îmbrăţişează", precum acel bărbat o ţine drăgăstos pe juna şi trista femeie... O relaţie stranie, sufocantă. De la lumină la spleen.

Stanislaw Eleszkieviz a fost un artist polonez (1900-1963), care se redescoperă acum. Iar lucrările lui sunt chiar foarte expresive şi empatice. Consemnez trecerea şi pe la noi a unei piese lăsate de acest meditativ artist.    
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
4 mai 2009 1 04 /05 /mai /2009 09:47
Călătoriile contemporane diferă de cele de altădată. Descopăr treptat că multă lume preferă turismul auto, parcurgând mii şi mii de km. de-a lungul a mai multor ţări, înfruntând necunoscutul, neprevăzutul, misteriosul, dar şi bucuriile sunt cu atât mai mari, mai profunde. E altfel decât atunci când apelezi la globalizatul turism all inclusive. Graniţe, vame, campinguri, drumuri goale sau ambuteiate, spălat neconvenţional (râuri, ligheane, mări etc.), negociere a tarifelor de cazare etc. -- toate fac parte din călătorii, pelerinaje. Am descoperit şi noi acest gen de voiaj, anul trecut, când am vizitat Serbia, Muntenegru şi Turcia, de fapt, imensul Istanbul (căci face cât o ţară, şi două milenii de artă). Ce reconfortant şi bine este să hălăduieşti în voie pe meridianele lumii, să constaţi cât de limitat te simţi când stai pe loc. (Deşi constatarea asta poate fi contrazisă de biografia şi traseul spiritual al lui Kant, care nu a părăsit niciodată Koeningsbergul!). 

La actul ctitoriei m-am gândit când, de 1 mai, am ajuns la parohia Sfântul Nicolae de la Câmpina. Ştiam de multă vreme că e un loc emblematic din punct de vedere al coagulării unei comunităţi pravoslavnice, în jurul unui program spiritual şi arhitectural de mare anvergură. De fapt, despre o numeroasă familie creştină. Şi iată, am ajuns acolo. Totul s-a structurat în jurul a două repere: biserica veche şi casa parohială, ambele de secol XIX. Acum avem mai multe construcţii, şi o curte comună, care conţine: biserica nouă, cu două turle, grădiniţa de copii Waldorf, complex multifuncţional (trapeză, sală de conferinţe, loc de întîlnire), garaj, anexe gospodăreşti, teren de joacă pentru copii etc. Spaţiul dintre contrucţii este şi el "construit" şi parcelat după un plan coerent, după planurile unei arhitecturi jardiniere, cu multitudine de flori şi arbuşti exotici. Toate au la bază actul ctitoriei, a Darului -- ofranda omului pentru om. Ctitoria nu este doar actul pur al donaţiei dezinteresate, ci şi voinţa expresă de a transcende lucrarea timpului, de a scăpa de uitarea specific mundană, un mod de a te sustrage pierderii numelui...

Ştefan Câlţia m-a invitat personal în acest loc, căci şi-a lansat acolo albumul Desene la Herina. Astfel am putut vedea pe viu truda a peste un deceniu a soţiei sale, arhitecta Livia Câlţia. Şi trebuie să recunosc că cele văzute m-au făcut să cred că atâta vreme cât mai există astfel de oameni, tradiţia mai pâlpâie; tradiţia formelor, tradiţia măsurii, tradiţia nuanţelor, tradiţia armoniei...gustul şi priceperea, imaginaţia şi profesionalismul, experienţa şi inovaţia -- sunt tot atâtea dimensiuni şi calităţi pe care le poţi proba aievea, dacă treci de poarta parohiei ortodoxe Sfântul Nicolae de la Câmpina. Un loc minunat şi primitor care se primeneşte continuu, precum o veritabilă work in progress. Cine mai poate susţine că arta contemporană nu se hrăneşte din tradiţia seculară? 
Fotografii: Vladimir Bulat   
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article