Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

7 avril 2009 2 07 /04 /avril /2009 11:10

Nu mă declar un admirator al cinema-ului semnat de Woody Allen, dar acest film recent al său chiar mi'a făcut plăcere să'l văd. Pentru că are ca fundal viaţa încordată a unui cuplu de artişti cataluni, Juan Antonio Gonzalo şi a nevestei sale, Maria Elena. Despre ei aflăm chiar din primele minute ale filmului Vicky Cristina Barcelona (2008), la un vernisaj. Suntem informaţi că relaţiile dintre cei doi sunt foarte tensionate, brutale, şi că divorţul lor este o chestiune de timp. Acum Juan este liber...tocmai de aceea, observând cele două americance la vernisajul la care au fost invitate de gazda lor le propune să petreacă un week-end în trei...într-un orăşel romantic, în Oviedo. Deşi inţial fetele opun rezistenţă, surâd sarcastic, mai mult Vicky, acceptă ulterior să plece cu un avion privat întracolo. Juan le arată într'o veche capelă un Crucifix din lemn, spunând că acesta e unul din obiectele/obiectivele pentru care au venit aici. 

Vicky îl însoţeşte pe Juan la tatăl acestuia, care trăieşte într'o atmosferă idilică, făcând poezie, şi nedorind să-şi tulbure emoţia şi trăirile, cunoaşte doar catalana, la care Vicky adaogă, cu înţelegere, că:  "In the translation something is lost". Prima pradă a lui Juan a fost tocmai ea, fata morală, cuminte, credincioasă, logodită şi principială. Bondarul a muşcat'o şi ea a început să tânjească, convingerile ei s-au măcinat ca varul de pe perete; vacanţa ei la Barcelona va deveni de aici încolo un lanţ al îndoielilor, frustrărilor, temerilor. În acest răstimp, Cristina intră pentru o vreme în viaţa lui Juan, şi o cunoaşte personal pe soţia acestuia, Maria Elena. Aceasta din urmă mimează tipul oarecum "clasic" de artist: cu nervii mereu întinşi, isterică, aeriană, extrovertită, pasională, şi plus de asta este chiar muza lui Juan. Devine repede şi a Cristinei, pe care o determină să ia în serios actul fotografic. Cristina umbla însoţită de Juan prin Barcelona (îi vedem prin zone ale pierzaniei: crâşme, străzi cu prostituate etc) în căutare de subiecte de fotografiat. În cele din urmă asistăm la proiecţia unui triunghi amoros, pe care tot Cristina îl va şi rupe. Îmi plac scenele în care cei trei creează; o armonie se culcă între ei, şi-i vedem armonios inspiraţi. Juan e catârul, el iubeşte cum pictează, adică vulcanic, ofensiv, butucănos, gestualist...pictura lui e esenţialmente abstractă, impersonală, senzuală. El ştie să piloteze şi un avion, deopotrivă cu simţămintele femeilor. Femei care devin cu atât mai pasionale cu cât dragostea lor rămâne neîmplinită (scena din final, cu împuşcături este de-a dreptul castratoare).

Filmul e reconfortant, graţios pe alocuri, dar "marile probleme" pe care, poate, Allen vrea să ni le comunice, au rămas pentru mine neidentificate. Oricum, cel de-al patrulea film al lui Allen făcut în afara Hollywood-ului merită aplaudat!      

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
3 avril 2009 5 03 /04 /avril /2009 12:27

Venezia,
septembrie, 2003


* Dacă nu mi-a fost dat să admir frumuseţea unică a picturii lui Bellini la dell Orta (ştiută din reproduceri!), aici (la Santa Maria Gloriosa dei Frari) altarul, lucrarea semnată de el, nu este mai puţin impresionantă. O Maică a Domnului ceva mai sobră, dar deloc mai discretă în iubirea sa pentru Fiul-său-nemuritor. O femeie simplă, înveşmântată în purpură şi albastru, stă sub semnul gloriei şi al luminii, dar în simplitatea asta a ei este copleşitoare. Monumental de copleşitoare.

În Capela Milanezilor a aceleiaşi biserici au fost decoperite în urma restaurărilor făcute în 1990, trei picturi datate post 1361, lucrate în tehica frescei. Sfântul Ioan Botezătorul, Maica Domnului cu Pruncul Orant şi Sfântul Ambrozie, episcopul din Milano. Pictura este în bună tradiţie bizantină în dialog cu stilul gotic.  

* "Cei mai sinceri în acest oraş sunt porumbeii: ei vin şi se cacă pe arta contemporană!" (Cristina).

* La intrarea în Giardini, în copac, lucrarea lui Pawel Althamer (polonezul foarte cotat de elveţieni), Dolls House, 1997. Expusă în cadrul Bienalei de artă contemporană. Mă gândesc imediat la Cuibul lui Veaceslav Druţă, prezentat la una din ediţiile CarbonART, la Ţâpova. Lucrarea lui Druţă nu a avut şansa să fie expusă în contextul Bienalei din lagună. Neşansa de a crea ceva dincolo de locuri în care cu adevărat contezi, de scenele unde se "distilează" modele artistice. Druţă e acum în Franţa -- poate e de bun augur pentru el, unde poate deveni o persoană mai vizibilă. După vizitarea Bienalei stă la terasa San Vidal, unde am comandat pizza casei, un vin roşu domestic şi el, şi apă minerală. Locul e pe Campiello Loredan, lângă podul Academiei. Serviciul este rapid şi primitor. Am fost luaţi de la intrare cu ragazzi...Semn prietenesc. Toată consumaţia a valorat 14.70 euro. I-am dat chelnerului - 16. De ce să se bucure de "şpagă" numai chelnerii de pe la noi? Căci suntem latini cu toţii...

*

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Fragmente
commenter cet article
2 avril 2009 4 02 /04 /avril /2009 12:11

...pentru copilul născut în urss numele lui Vysoţky era perceput ca ceva suprafiresc, in sens că era supraomul>. despre el se vorbea ca despre cineva neînfricat, genial, dăruit total artei. cântecele lui circulau din casă în casă, şi erau ştiute de toţi, şi se identificau cu folclorul urban. unii ajungeau să folosească fraze şi versuri ale lui, fără să ştie exact cui aparţin, cine este autorul. iar în ziua înmormântării sale, în 25 iulie 1980, se spune, stadioanele moscovei s-au golit, chiar dacă olimpiada de vară era în toi...

la aproape 30 de ani de la acel eveniment, la bucureşti s'a montat musical -ul Odiseea Vysoţky, în regia unui dintre cei mai stranii regizori din câţi mi'a fost dat să văd, Alexandru Hausvater. în versiunea scenică propusă de Hausvater nu am recunoscut pe bardul, actorul, compozitorul, poetul, răvăşitorul de inimi femeieşti! în cuşca închipuită de scenograf am descoperit, stupefiat, o lume doar mocirloasă, depravată, tenebroasă, cotropită de sirenele miliţiei, şi de angoasele provocate de apelurile telefonice...în care se aude, din când în când, vocea răguşită a lui Volodea. dezamăgitoare foarte acea alergătură dezmăţată a actriţelor, puse să ţipe ca dementele, ca gaiţele în călduri, să simuleze copulări şi inhalări de stupefiante. iar bărbaţii o fac pe bandiţii, şmecherii, cuţitarii etc. eu nu prin asta l'am memorat pe Vysoţky, chiar dacă repetatele lui contacte cu lumea interlopă, subterană, stricată erau o evidenţă...el era la vedere cel puţin ceea ce o întreagă societate nu putea fi: liber, onest, autentic, direct şi forţa uşi pe care le ştia zăvorâte! se poate să fie doar imaginea mea asta, şi cea a lui Hausvater să fie cea pe care ne-a arătat'o în seara zilei de 26 martie. dar de ce atunci lumea a ieşit din sală aproape în tăcere, fără să aplaude? probabil, puţină lume l-a regăsit pe Vysoţky în acel musical lălăit ...

chiar şi costumaţia actorilor părea din alt film. mie personal mi-a evocat un film muzical rusesc, stileaghi, apărut chiar în ianuarie a acestui an. s-a încercat, probabil, o suprapunere a epocilor? doar că lumea anilor'60, care a generat fenomenul stileaghi, nu vizita fenomenul Vysoţky, prea tânăr p'atunci. tocmai de aceea, mi se pare cel puţin forţat să aduci pe scenă gramofonul cu discuri înregistrate pe radiografii, despre care publicul din România nu are habar. la un moment dat un personaj găureşte un astfel de suport de plastic cu ţigara, înainte de a-l pune pe aparatul de reprodus. iarăşi ca nuca de perete erau şi saltele relaxa, pe care scria urss. precum şi ustensilele de baie şi wc, care erau din alte timpuri: contemporane montării. cred că asta e hiba cea mare, s'a dorit evocarea unei odisei cu Vysoţky, dar a rezultat o harababură sonoră care, deşi cu intenţii de empatie faţă de strălucitul personaj (asta am aflat'o din emisiunea Clarei Mărgineanu, nu din montarea de la Operetă), nu face prea bine memoriei şi moştenirii acestuia. 

Fotografie:  Vladimir Vysoţky între două admiratoare (fotografie necunoscută, preluată).    

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
30 mars 2009 1 30 /03 /mars /2009 20:25
Chiar daca se intampla foarte rar, Marcela Benea a oferit un interviu, excelenta spunere.

Si pentru ca volumul Evadare din fresca nu e de gasit in librarii, transcriu aici un singur poem, pntru cei care stiu ce e Poezia:

***
Sunt a raurilor -- nu de azi,
de altadata,
cu salcii intotdeauna
deasupra apei stand aplecate,
plangand un inecat,
un cap de luna, fascinant,
un viitor ce nu se va-ntampla,
o scoica,
ascunsa in maluri,
muta,
pastratoare a numelui
ce trezeste durerea...
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
26 mars 2009 4 26 /03 /mars /2009 16:36
Chiar dacă nu ştiu să fi avut face-to-face-uri cu Alexandru Vakulovski, nu pot spune că expulzarea lui din ROmânia NU mă lasă indiferent!

Îi ştiu cât de cât scrierile, am şi scris eu însumi despre fraţii Vakulovski, tocmai de aceea mi se pare nefiresc să tac acum, mai ales că în ultimii ani s-au făcut o groază de matrapazlâcuri cu acordarea cetăţeniei române, în special cu şi pentru cetăţenii basarabeni...Cunosc o sumedenie de indivizi care nici romaneşte nu ştiu prea bine, dar sunt mandri de paşaportul lor românesc. Au şi locuinţe acordate de stat român.

Iar Vakulovski aşteaptă această "onoare" de peste 4 ani! În aceşti ani a scris, a fumat şi a trăit şi simţit româneşte -- în afara oricăror îndoieli. Cred că bibliografia lui ar trebui să tragă greu la cântarul "factorilor de decizie", în a-i acorda acest drept de a se numi român cu acte în regulă. Dar nu, la noi legile sunt drastice doar pentru cei care le respectă. Omul nostru a depăşit termenul de şedere temporară în România, iar când s-a dus să-şi plătească amenda pentru acest delict -- a fost anunţat că în termen de 15 zile trebuie să părăsească teritoriul românesc, şi i se pune interdicţie de a mai trece graniţele RO timp de 2 ani şi jumătate!
Nu e prea dură sentinţa pentru un aşa minor delict?

Chiar conştiinţa acelor ipochimeni care iau astfel de decizii e mai liniştită acum, că au şi curăţat ţara de borfaşi, hoţi, terorişti, escroci, bandiţi, delicvenţi, haimanale, ciudaţi, depravaţi, şmenari, traficanţi, măsluitori, evazionişti...?

În esenţă, "vina" lui Alex Vakulovski este că nu a scris suficient de vandabil, şi nu a adunat destui gologani din asta, pentru a-şi PROCURA cetăţenia română. Chiar asta să fie singura cale "legală" de a nu mai umili pe urmaşii celor care au fost deposedaţi de aceasta, de către regimul dictatorial sovietic -- fără a fi vreodată întrebaţi, dacă doresc să renunţe de bună voie la ea. Nimeni din cei rămaşi în Basarabia (dintre cei născuţi înainte de 1944) nu a renunţat niciodată la cetăţenia română, când li s-a băgat pe gât cea sovietică! Nu există niciun act scris în acest sens.

Prin întregul său comportament, din 1990 încoace, statul român (prin instituţiile sale abilitate, ministerul justiţiei etc.) dă câştig de cauză şi definitivează acele abuzuri totalitare, inimaginabile...şi perpetuează o stare de fapt generată de un stat care nici măcar nu mai există: URSS. Cu mintea mea nepicepută spun: consider că toată lumea care avea cetăţenia română până în anul 1944, precum şi toţi urmaşii lor, ar fi trebuit să o recapete pe baza unei simple cereri, scrise de mână. Dar nu a fost să fie aşa. Pe când justiţia nu va tăia pe mai multe măsuri?
Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
23 mars 2009 1 23 /03 /mars /2009 08:46
Puterea poate fi oricum, şi de mai multe feluri!

Spaţiul public însă e definit de atitudinile şi comportamentele tuturor celorlalţi, care nu fac parte din exerciţiul şi funcţiile puterii. Petiţia lansată de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România e semnată în acest moment de aproape 1000 de persoane, fapt că societatea civilă reacţionează univoc şi energic la documentul abuziv, emis de Guvernul României, şi pe care l-am comentat în afişarea mea anterioară de pe blog. A trecut o săptămână de la luarea mea de poziţie, şi deja 5 - de la publicarea petiţiei amintite. 

Câteva observaţii frugale, telegrafice pe marginea a ceea ce observ în ultimele zile, la tema dată:

1. Muzeul Naţional de Artă al României nu şi-a exprimat  în mod public dezacordul cu acea HG, care o deposedează de o bună parte din piesele pe care le deţine; nici site-ul instituţiei nu conţine nicio declaraţie în acest sens. Presa a reacţionat ca efect al acestei HG, acum e rândul păgubitului să nu fie de acord cu această acţiune!;

2. Deşi analiza sumară a listei semnatarilor ne arată că printre aceştia se află destule persoane cu pondere şi influenţă în lumea istoriei artei şi a restaurării, mă tem că dacă vocea lor va rămâne circumscrisă mediului internautic (deci virtual!), şi nu va fi revendicată de cei implicaţi în conflict - puterea e liberă să-şi ducă la capăt proiectul de translare a "fondului cantacuzin". 

3. Nicăieri nu s-a vorbit în mod răspicat că această mutare a bunurilor culturale se (intenţionează) a face sfidând Legea nr. 182 / 2000, privind protejarea patrimoniului cultural naţional, care prevede că pentru astfel de operaţiuni e nevoie de avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, abilitată să "coordoneze activităţile specifice patrimoniului cultural naţional mobil" (art. 6, alineatul 1, introdus de Legea 488 / 2006);

4. Tot Legea nr. 182 / 2000 ne spune: "Protejarea patrimoniului cultural mobil este realizată pri intermediul autorităţilor administraţiei publice, al unor instituţii specializate, cum sunt muzeele, colecţiile publice, casele memoriale, arhivele şi bibliotecile, al cultelor religioase şi instituţiilor acleziastice, precum şi a organizaţiilor neguvernamentale cu activitatea în domeniu" (art.2, alineatul 5, introdus de Legea 488 / 2006), de unde reiese cu claritate că cele două entităţi, Adminstraţia Prezidenţială şi Muzeul Naţional de Artă al României, sunt chemate să protejeze (şi) acele bunuri, care se intenţionează a se amplasa în butaforia fostei mănăstiri Cotroceni. Strămutarea lor din muzeu, sigur, nu va fi deloc în favoarea pieselor de artă, opinează majoritatea specialiştilor de profil;

5. Şi o ultimă remarcă. Mă îndoiesc de formularea din HG nr. 194, precum că piesele "fondului cantacuzin" sunt "proprietate privată a statului"!  Colecţia aceasta este un bun public.
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
16 mars 2009 1 16 /03 /mars /2009 17:57

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind darea în administrarea Administratiei Prezidentiale a unor bunuri culturale mobile, proprietate privată a statului, aflate în custodia Muzeului National de Artă al României

 

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată, al art. 5 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicasi regimul juridic al acesteia, cu modificările si completările ulterioare, precum si al art. 11 lit. m)din Legea nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului României si a ministerelor, cu modificările si completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă darea în administrarea Administratiei Prezidentiale a bunurilor culturale mobile, proprietate privată a statului, aflate în custodia Muzeului National de Artă al României, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. -Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la art. 1 se face în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, pe bază de protocol încheiat între părtile interesate, respectiv Muzeul National de Artă al României si Administratia Prezidentială, la valoarea de inventar de la data transmiterii.

Art. 3. - Patrimoniul Muzeului National de Artă al României se diminuează cu valoarea de inventar a bunurilor prevăzute la art. 1. 

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul culturii, cultelor si patrimoniului national,

Theodor Paleologu

Ministrul finantelor publice,

Gheorghe Pogea

 

Bucuresti, 25 februarie 2009.

Nr. 194.

ANEXĂ

                                                                  BUNURILE

care se transmit în proprietatea Administratiei Prezidentiale

 

I. Piese de argint (37 buc), inv. custodie 3433/540, si anume:

1. Potir, 1681, inv. custodie 3433/540/1

2. Disc, 1680, inv. custodie 3433/540/2

3. Cădelnită, inv. custodie 3433/540/3

4. Cruce, inv. custodie 3433/540/4

5. Anafornită, inv. custodie 344/540/5

6. Candelă, inv. custodie 3433/540/6

7. Candelă, inv. custodie 3433/540/7

8. Candelă, inv. custodie 3433/540/8

9. Candelă, inv. custodie 3433/540/9

10. Candelă, inv. custodie 3433/540/10

11. Candelă, inv. custodie 3433/540/11

12. Candelă, inv. custodie 3433/540/12

13. Sfesnic, inv. custodie 3433/540/13

14. Sfesnic, inv. custodie 3433/540/14

15. Sfesnic, inv. custodie 3433/540/15

16. Sfesnic, inv. custodie 3433/540/16

17. Candelă, inv. custodie 3433/540/17

18. Chivot, inv. custodie 3433/540/18

19. Candelă, inv. custodie 3433/540/19

20. Candelă, inv. custodie 3433/540/20

21. Candelă, inv. custodie 3433/540/21

22. Candelă, inv. custodie 3433/540/22

23. Candelă, inv. custodie 3433/540/24

24. Cruce, inv. custodie 3433/540/25

25. Miruitor, inv. custodie 3433/540/26

26. Tiplotă, inv. custodie 3433/540/27

27. Stelută, inv. custodie 3433/540/28

28. Disc,inv. custodie 3433/540/29

29. Disc, inv. custodie 3433/540/30

30. Candelă, inv. custodie 3433/540/31

31. Cădelnită, inv. custodie 3433/540/32

32. Candelă, inv. custodie 3433/540/33

33. Candelă, inv. custodie 3433/540/34

34. Paftale, inv. custodie 3433/540/37

35. Paftale, inv. custodie 3433/540/38

36. Inel, inv. custodie 3433/540/39

37. Cununii, inv. custodie 3433/540/43

II. Icoane (47 buc), inv. custodie 3434/541

III. Amvon din lemn sculptat aurit, inv. custodie 3435/542

IV. Cruce din lemn sculptat aurit (2 buc), inv. custodie 3436/543

V Catapeteasmă (1 buc.) cu friza cu proroci, 15 icoane prăznicare,15 icoane apostolice, 5 icoane împărătesti (Isus Hristos Pantocrator, Maica Domnului cu Pruncu, Adormirea Maicii Domnului, Sfintii Sergheie si Vach, Sfântul Gheorghe omorând balaurul), inv. custodie 3437/544

VI. Catapeteasmă (2 buc.) din lemn sculptat aurit, inv. custodie 3438/545

VII. Iconostas mic din lemn sculptat aurit (pupitru pentru cărti), inv. custodie 3439/546

VIII. Jilt din lemn sculptat aurit, inv. custodie 3440/547

IX. Ladă din lemn datată 1832, inv. custodie 3441/548

X. Masă din lemn sculptat, policromat, sec. XIX, inv. custodie 3442/549

XI. Broderii cu fir (2 buc), inv. custodie 3443/550

XII. Tesături din mătase cu fir (7 buc), inv. custodie 3444/551

XIII. Policadru cu 72 de brate, inv. custodie 3445/552

XIV Sfesnice din alamă (2 buc), inv. custodie 3446/553

XV Strane pentru cărti (2 buc), inv. custodie 3447/554
Sursa: http://www.dsclex.ro/legislatie/2009/martie2009/mo2009_150.htm#hg194
**************************************************************************

Acum cateva zile a inceput furtuna, ca efect al acestei HG. Asta atrage dupa sine practic desfiintarea unei sali din Muzeul National de Arta al Romaniei (Sala V), prin transferarea unor piese de maxima importanta pentru aceasta colectie - catre Muzeul National Cotroceni. Printre obiectele cele mai valoroase se numara si tampla fostei biserici Cotroceni (element subliniat prin evidentierea cu rosu), piesa unicat pentru iconografia din epoca cantacuzina. Toate bune si frumoase, poate ca intentiile sunt onorabile, doar ca acest transfer nu se face tocmai in termenii legalitatii. Si asta cu atat mai mult cu cat se va recurge la aceasta predare fara a fi existat si un aviz favorabil al Comisiei Nationale a Muzeelor si Colectiilor din cadrul Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National. Marea problema, dincolo de cea a viciului de procedura, este cea a conservarii acestor bunuri, macar in conditii de conservare similare celor create deja de Muzeul National de Arta. Si la ce bun sa mai faci o costisitoare si traumatizanta (pentru piesele cele mai vechi, fragile, in special) mutare a unor bunuri de arta religioasa, cand insasi biserica (prin Patriarhia Romana) nu a recurs la revendicarea lor? Si asta in conditiile in care acestea si-au gasit un loc foarte fericit (printr-o etalare excelenta si relevanta) intr-o institutie cu o vizibilitate maxima pentru punerea in valoare a patrimoniului cultural national. Trebuie mentionat ca aceasta "dare in administrare" nu este deloc o noutate, ci efectul unor incercari repetate, la care Comisia Nationala a Muzeelor si Colectiilor s-a opus in repetate randuri. Acum insa avizul acesteia nu mai este necesar, invocandu-se statutul ei "consultativ"! Mai ales ca vechea comisie si-a incheiat activitatea, iar cea noua inca nu s-a investit in functie. In siajul acestei perioade Guvernul decide, rapid si fortat, iar Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National contrasemneaza, in favoarea Muzeului Cotroceni (?).
E poate hazardat tot ce afirm aici, ca ar fi vorba de predarea bunurilor insiruite in lista de mai sus catre Muzeul Cotroceni, caci in HG nu se spune exact scopul pentru care se face aceasta predare. Aflam insa din presa, ca anume asa ar fi, si ca negocierile pentru preluarea de catre Cotroceni a bunurilor ar dura din anul 2001. Pana in acest moment insa biserica fostei manastiri Cotroceni nu este reconstruita complet, dupa distrugerea ei abuziva de catre regimul comunist (in 1984). Si atunci, se pune intrebarea, la ce bun sa scoti bunuri patrimoniale, cu valoare de tezaur, in care s-au investit de-a lungul deceniilor (dupa 1977) importante resurse materiale, logistice, umane etc. -- spre a le preda unui obiectiv neconstituit, fantasmagoric? Cui foloseste aceasta pripa si manifestare a incompetentei, iar ingnorarea opiniilor specialistilor? A-i face pe plac presedintelui statului este oare o reverenta care se substituie legilor acestei tari? Se vorbeste oficial despre o restituire...Statul roman da un exemplu "stralucit" al felului in care se poate face o astfel de operatiune.


Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
12 mars 2009 4 12 /03 /mars /2009 19:35
Aflat la Moscova, inainte de premiera filmului The Wrestler, Mickey Rourke a acordat un mic interviu criticului de film, Andrei Plahov, selectionerul Festivalului de film de la Moscova.

-- In zorii carierei d-stra ati jucat intr-un film de Francis Coppola, Rumble Fish. Recent, ati facut unul din cele mai bune roluri, in The Restler, filmul regizorului Darren Aronofsky. Ati putea compara acesti doi regizori?

-- Darren imediat mi-a amintit de Francis - atat ca artist cat si ca om: inteligent, curajos, oricand gata sa riste. Sunt absolut sigur ca daca nu ar fi fost Darren, nu as fi avut acelasi rezultat in acest film, cu un alt regizor. Am avut noroc ca The Restler l-a turnat Aronofsky.

-- Cum credeti, Aronofsky va repeta destinul lui Coppola, adica sa fie regizorul unor filme mari?

--  Va reusi, atunci cand va fi gata pentru asta. Tinta lui nu este sa aiba un succes comercial, ci sa obtina respectul in breasla.

-- Ati mai lucrat si cu alti regizori celebri, de pilda cu Barbet Scroeder. Erau printre ei din aceia care ar corespunde idealului d-stra despre aceasta profesiune?

-- Nu il plac pe Barbet Scroeder: e peste masura de ingamfat, desi pozeaza in democrat. Probabil ca tot la persoana lui Aronofsky m-as opri daca as alege idealul meu de regizor. Desi am lucrat si cu Tony Scott, cu Rodriguez si cu alti flacai interesanti, am niste planuri cu Guy Ritchie. Si cu un gruzin, regizorul filmului 13.

-- Gela Babluani?

-- Tocmai am terminat lucrul asupra remake-ului american al acestui film, alaturi de mine joaca Ben Gazzara. Gela este un excelent regizor, am facut cunostinta cu tatal sau, si el regizor. Pregatesc o calatorie in Gruzia, la invitatia acestora.

-- Ce este comun si ce difera in sport si in film?

-- Comune sunt: disciplina, concentrarea, conjunctura, lupta epuizanta. Poti fi un bun luptator si un bun artist, dar sa nu-ti proiectezi toate emotiile si puterile, si sa nu ajungi niciodata pana la capat. 

-- Si deosebirile?

 -- In munca de actor este foarte mult gri. Sportul insa e mai expresiv, este ca filmul alb-negru.

-- Care e secretul longevitatii in cariera de actor?

-- Eu nu am fost longeviv, pentru 14 ani disparusem din profesiunea asta. Filmul nu e numai arta, dar si afacere si politica; fara imbinarea acestor trei elemente nu reusesti. Mi-a trebuit mult timp sa inteleg asta. 

-- Ati declarat ca Oscarul e mai putin important decat cateii d-stra, si decat toate celelalte. De ce? V-au dezamagit oamenii?

-- In singuratatea mea din acei 14 ani, anume cainii m-au ajutat sa supravietuiesc. Aceasta e o iubire neconditionata: depind de ei, in aceeasi masura in care si ei depind de mine. In afara de fratele meu si de bunica, nu am avut nicio relatie trainica cu nimeni. 

-- Cum ati explica faptul ca ati fost indragit intai in  Franta?

-- Pentru ca francezii pretuiesc experimentalismul. Incercarea de a sonda noul. In SUA Rumble Fish nu a avut deloc succes, in timp ce in Franta - a fost urias. 

-- Ce filme va plac, asa pentru suflet?

-- Ingurgitez orice, nu am preferinte. Dau drumul la TV si urmaresc ce se nimeste: de la National Geographic pana la cele mai nasoale filme de actiune, de la fresce istorice pana la porno rusesc. 

-- In cinematograful contemporan exista vreun actor tanar, pe care l-ati putea numi viitorul Mickey Rourke?

-- Leonardo di Caprio - e un bun actor, sau Mark Ruffalo, sau Sam Riley. Dar fiecare dintre acestia e altfel. Un nou Mickey Rourke nu va mai fi.    
Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
9 mars 2009 1 09 /03 /mars /2009 16:44
...este subiectul unei foarte interesantei postări de pe blogul fotografului Alex Gâlmeanu. E vorba de o serie de 28 de perechi de fotografii color, făcute de un misterios american care a fost în Bucureştiul acelui an. Ele pot fi văzute stereoscopic -- după un procedeu destul de popular pe la începutul secolului XX. Nu mă pronunţ asupra valorii de document al acestor fotografii; mi-a atras însă atenţia, deosebi,  reacţia celor care au intervenit prin câteva sute (sic!!!) de comentarii pe marginea acestora.
Opinia mea este că americanul fără nume nu venise în 1964 să fotografieze cu maximă inocenţă bulevardele Bucureştiului...şi nicidecum  -- Jaguar-ul de Bd. Magheru (din astea putea să fotografieze cu toptanul pe uliţele americane!).  Acelaşi lucru îl intuiesc şi cei ce comentează în josul acelor documente, doar că nu o spun răspicat. Oricum, noi ne iubim oraşul, mai presus de ideologii, încurcături, saturaţii...Ne bucură surprizele.  
Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
6 mars 2009 5 06 /03 /mars /2009 11:26

                                                                                                                                                                                                                                                   Unul din mediile cele mai vechi de comunicare la care apelăm este poşta. Acel serviciu care foloseşte timbre, plicuri, cărţi poştale, colete, telegrame - spre a ne desfătata, bucura, întrista. Fac această precizare pentru că deja multă lume NU mai foloseşte acest mediu, şi cu siguranţă există unii dintre noi care nu au folosit NICIODATĂ serviciile poştale. Ei bine, eu folosesc în mod frecvent mărci, plicuri, cărţi poştale, efecte mail-art-istice, adică artefacte confecţionate chiar de mine, pe care le expediez prin poştă. Nedumerirea mea cea mare este în privinţa Poştei Moldovei. De multe ori mi se întâmplă să expediez spre Chişinău plicuri, ilustrate, fotografii, dar acestea nu ajung la destinaţie! Chestiunea mă frământă de ceva vreme, de aceea am apelat la o persoană foarte informată din acel spaţiu, întrebându-o dacă există cenzură la Poşta Moldovei. M-a asigurat că nu există aşa ceva, doar că poşta funcţionează defectuos şi lent. Ca şi celelalte servicii dealtfel. Bun, pot să înţeleg că ceva trimis ajunge mai greu, mai ales pe perioada sărbătorilor de iarnă, dar să nu ajungă niciodată la destinaţie - asta nu o mai pot pricepe...Intuiţia îmi spune că în RM actuală există cenzură, şi că ea "filtrează" îndeosebi corespondenţa personală, după vechi şi încercate reţete. Căci moştenirea cea rea nu se pierde prea lesne...Dacă greşesc şi spun minciuni sfruntate -- aştept să fiu contrazis. Ce ştiu eu cu certitudine e că numeroase expedieri de la mine nu au ajuns niciodată la destinatar. Iar "victimele" cele mai frecvente sunt chiar propriii mei părinţi.
RM a devenit un jalnic talcioc, unde serviciile publice trenează, în pragul unui colaps.  

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article