Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

26 mars 2009 4 26 /03 /mars /2009 16:36
Chiar dacă nu ştiu să fi avut face-to-face-uri cu Alexandru Vakulovski, nu pot spune că expulzarea lui din ROmânia NU mă lasă indiferent!

Îi ştiu cât de cât scrierile, am şi scris eu însumi despre fraţii Vakulovski, tocmai de aceea mi se pare nefiresc să tac acum, mai ales că în ultimii ani s-au făcut o groază de matrapazlâcuri cu acordarea cetăţeniei române, în special cu şi pentru cetăţenii basarabeni...Cunosc o sumedenie de indivizi care nici romaneşte nu ştiu prea bine, dar sunt mandri de paşaportul lor românesc. Au şi locuinţe acordate de stat român.

Iar Vakulovski aşteaptă această "onoare" de peste 4 ani! În aceşti ani a scris, a fumat şi a trăit şi simţit româneşte -- în afara oricăror îndoieli. Cred că bibliografia lui ar trebui să tragă greu la cântarul "factorilor de decizie", în a-i acorda acest drept de a se numi român cu acte în regulă. Dar nu, la noi legile sunt drastice doar pentru cei care le respectă. Omul nostru a depăşit termenul de şedere temporară în România, iar când s-a dus să-şi plătească amenda pentru acest delict -- a fost anunţat că în termen de 15 zile trebuie să părăsească teritoriul românesc, şi i se pune interdicţie de a mai trece graniţele RO timp de 2 ani şi jumătate!
Nu e prea dură sentinţa pentru un aşa minor delict?

Chiar conştiinţa acelor ipochimeni care iau astfel de decizii e mai liniştită acum, că au şi curăţat ţara de borfaşi, hoţi, terorişti, escroci, bandiţi, delicvenţi, haimanale, ciudaţi, depravaţi, şmenari, traficanţi, măsluitori, evazionişti...?

În esenţă, "vina" lui Alex Vakulovski este că nu a scris suficient de vandabil, şi nu a adunat destui gologani din asta, pentru a-şi PROCURA cetăţenia română. Chiar asta să fie singura cale "legală" de a nu mai umili pe urmaşii celor care au fost deposedaţi de aceasta, de către regimul dictatorial sovietic -- fără a fi vreodată întrebaţi, dacă doresc să renunţe de bună voie la ea. Nimeni din cei rămaşi în Basarabia (dintre cei născuţi înainte de 1944) nu a renunţat niciodată la cetăţenia română, când li s-a băgat pe gât cea sovietică! Nu există niciun act scris în acest sens.

Prin întregul său comportament, din 1990 încoace, statul român (prin instituţiile sale abilitate, ministerul justiţiei etc.) dă câştig de cauză şi definitivează acele abuzuri totalitare, inimaginabile...şi perpetuează o stare de fapt generată de un stat care nici măcar nu mai există: URSS. Cu mintea mea nepicepută spun: consider că toată lumea care avea cetăţenia română până în anul 1944, precum şi toţi urmaşii lor, ar fi trebuit să o recapete pe baza unei simple cereri, scrise de mână. Dar nu a fost să fie aşa. Pe când justiţia nu va tăia pe mai multe măsuri?
Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
23 mars 2009 1 23 /03 /mars /2009 08:46
Puterea poate fi oricum, şi de mai multe feluri!

Spaţiul public însă e definit de atitudinile şi comportamentele tuturor celorlalţi, care nu fac parte din exerciţiul şi funcţiile puterii. Petiţia lansată de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România e semnată în acest moment de aproape 1000 de persoane, fapt că societatea civilă reacţionează univoc şi energic la documentul abuziv, emis de Guvernul României, şi pe care l-am comentat în afişarea mea anterioară de pe blog. A trecut o săptămână de la luarea mea de poziţie, şi deja 5 - de la publicarea petiţiei amintite. 

Câteva observaţii frugale, telegrafice pe marginea a ceea ce observ în ultimele zile, la tema dată:

1. Muzeul Naţional de Artă al României nu şi-a exprimat  în mod public dezacordul cu acea HG, care o deposedează de o bună parte din piesele pe care le deţine; nici site-ul instituţiei nu conţine nicio declaraţie în acest sens. Presa a reacţionat ca efect al acestei HG, acum e rândul păgubitului să nu fie de acord cu această acţiune!;

2. Deşi analiza sumară a listei semnatarilor ne arată că printre aceştia se află destule persoane cu pondere şi influenţă în lumea istoriei artei şi a restaurării, mă tem că dacă vocea lor va rămâne circumscrisă mediului internautic (deci virtual!), şi nu va fi revendicată de cei implicaţi în conflict - puterea e liberă să-şi ducă la capăt proiectul de translare a "fondului cantacuzin". 

3. Nicăieri nu s-a vorbit în mod răspicat că această mutare a bunurilor culturale se (intenţionează) a face sfidând Legea nr. 182 / 2000, privind protejarea patrimoniului cultural naţional, care prevede că pentru astfel de operaţiuni e nevoie de avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, abilitată să "coordoneze activităţile specifice patrimoniului cultural naţional mobil" (art. 6, alineatul 1, introdus de Legea 488 / 2006);

4. Tot Legea nr. 182 / 2000 ne spune: "Protejarea patrimoniului cultural mobil este realizată pri intermediul autorităţilor administraţiei publice, al unor instituţii specializate, cum sunt muzeele, colecţiile publice, casele memoriale, arhivele şi bibliotecile, al cultelor religioase şi instituţiilor acleziastice, precum şi a organizaţiilor neguvernamentale cu activitatea în domeniu" (art.2, alineatul 5, introdus de Legea 488 / 2006), de unde reiese cu claritate că cele două entităţi, Adminstraţia Prezidenţială şi Muzeul Naţional de Artă al României, sunt chemate să protejeze (şi) acele bunuri, care se intenţionează a se amplasa în butaforia fostei mănăstiri Cotroceni. Strămutarea lor din muzeu, sigur, nu va fi deloc în favoarea pieselor de artă, opinează majoritatea specialiştilor de profil;

5. Şi o ultimă remarcă. Mă îndoiesc de formularea din HG nr. 194, precum că piesele "fondului cantacuzin" sunt "proprietate privată a statului"!  Colecţia aceasta este un bun public.
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
16 mars 2009 1 16 /03 /mars /2009 17:57

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind darea în administrarea Administratiei Prezidentiale a unor bunuri culturale mobile, proprietate privată a statului, aflate în custodia Muzeului National de Artă al României

 

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată, al art. 5 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicasi regimul juridic al acesteia, cu modificările si completările ulterioare, precum si al art. 11 lit. m)din Legea nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului României si a ministerelor, cu modificările si completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă darea în administrarea Administratiei Prezidentiale a bunurilor culturale mobile, proprietate privată a statului, aflate în custodia Muzeului National de Artă al României, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. -Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la art. 1 se face în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, pe bază de protocol încheiat între părtile interesate, respectiv Muzeul National de Artă al României si Administratia Prezidentială, la valoarea de inventar de la data transmiterii.

Art. 3. - Patrimoniul Muzeului National de Artă al României se diminuează cu valoarea de inventar a bunurilor prevăzute la art. 1. 

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul culturii, cultelor si patrimoniului national,

Theodor Paleologu

Ministrul finantelor publice,

Gheorghe Pogea

 

Bucuresti, 25 februarie 2009.

Nr. 194.

ANEXĂ

                                                                  BUNURILE

care se transmit în proprietatea Administratiei Prezidentiale

 

I. Piese de argint (37 buc), inv. custodie 3433/540, si anume:

1. Potir, 1681, inv. custodie 3433/540/1

2. Disc, 1680, inv. custodie 3433/540/2

3. Cădelnită, inv. custodie 3433/540/3

4. Cruce, inv. custodie 3433/540/4

5. Anafornită, inv. custodie 344/540/5

6. Candelă, inv. custodie 3433/540/6

7. Candelă, inv. custodie 3433/540/7

8. Candelă, inv. custodie 3433/540/8

9. Candelă, inv. custodie 3433/540/9

10. Candelă, inv. custodie 3433/540/10

11. Candelă, inv. custodie 3433/540/11

12. Candelă, inv. custodie 3433/540/12

13. Sfesnic, inv. custodie 3433/540/13

14. Sfesnic, inv. custodie 3433/540/14

15. Sfesnic, inv. custodie 3433/540/15

16. Sfesnic, inv. custodie 3433/540/16

17. Candelă, inv. custodie 3433/540/17

18. Chivot, inv. custodie 3433/540/18

19. Candelă, inv. custodie 3433/540/19

20. Candelă, inv. custodie 3433/540/20

21. Candelă, inv. custodie 3433/540/21

22. Candelă, inv. custodie 3433/540/22

23. Candelă, inv. custodie 3433/540/24

24. Cruce, inv. custodie 3433/540/25

25. Miruitor, inv. custodie 3433/540/26

26. Tiplotă, inv. custodie 3433/540/27

27. Stelută, inv. custodie 3433/540/28

28. Disc,inv. custodie 3433/540/29

29. Disc, inv. custodie 3433/540/30

30. Candelă, inv. custodie 3433/540/31

31. Cădelnită, inv. custodie 3433/540/32

32. Candelă, inv. custodie 3433/540/33

33. Candelă, inv. custodie 3433/540/34

34. Paftale, inv. custodie 3433/540/37

35. Paftale, inv. custodie 3433/540/38

36. Inel, inv. custodie 3433/540/39

37. Cununii, inv. custodie 3433/540/43

II. Icoane (47 buc), inv. custodie 3434/541

III. Amvon din lemn sculptat aurit, inv. custodie 3435/542

IV. Cruce din lemn sculptat aurit (2 buc), inv. custodie 3436/543

V Catapeteasmă (1 buc.) cu friza cu proroci, 15 icoane prăznicare,15 icoane apostolice, 5 icoane împărătesti (Isus Hristos Pantocrator, Maica Domnului cu Pruncu, Adormirea Maicii Domnului, Sfintii Sergheie si Vach, Sfântul Gheorghe omorând balaurul), inv. custodie 3437/544

VI. Catapeteasmă (2 buc.) din lemn sculptat aurit, inv. custodie 3438/545

VII. Iconostas mic din lemn sculptat aurit (pupitru pentru cărti), inv. custodie 3439/546

VIII. Jilt din lemn sculptat aurit, inv. custodie 3440/547

IX. Ladă din lemn datată 1832, inv. custodie 3441/548

X. Masă din lemn sculptat, policromat, sec. XIX, inv. custodie 3442/549

XI. Broderii cu fir (2 buc), inv. custodie 3443/550

XII. Tesături din mătase cu fir (7 buc), inv. custodie 3444/551

XIII. Policadru cu 72 de brate, inv. custodie 3445/552

XIV Sfesnice din alamă (2 buc), inv. custodie 3446/553

XV Strane pentru cărti (2 buc), inv. custodie 3447/554
Sursa: http://www.dsclex.ro/legislatie/2009/martie2009/mo2009_150.htm#hg194
**************************************************************************

Acum cateva zile a inceput furtuna, ca efect al acestei HG. Asta atrage dupa sine practic desfiintarea unei sali din Muzeul National de Arta al Romaniei (Sala V), prin transferarea unor piese de maxima importanta pentru aceasta colectie - catre Muzeul National Cotroceni. Printre obiectele cele mai valoroase se numara si tampla fostei biserici Cotroceni (element subliniat prin evidentierea cu rosu), piesa unicat pentru iconografia din epoca cantacuzina. Toate bune si frumoase, poate ca intentiile sunt onorabile, doar ca acest transfer nu se face tocmai in termenii legalitatii. Si asta cu atat mai mult cu cat se va recurge la aceasta predare fara a fi existat si un aviz favorabil al Comisiei Nationale a Muzeelor si Colectiilor din cadrul Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National. Marea problema, dincolo de cea a viciului de procedura, este cea a conservarii acestor bunuri, macar in conditii de conservare similare celor create deja de Muzeul National de Arta. Si la ce bun sa mai faci o costisitoare si traumatizanta (pentru piesele cele mai vechi, fragile, in special) mutare a unor bunuri de arta religioasa, cand insasi biserica (prin Patriarhia Romana) nu a recurs la revendicarea lor? Si asta in conditiile in care acestea si-au gasit un loc foarte fericit (printr-o etalare excelenta si relevanta) intr-o institutie cu o vizibilitate maxima pentru punerea in valoare a patrimoniului cultural national. Trebuie mentionat ca aceasta "dare in administrare" nu este deloc o noutate, ci efectul unor incercari repetate, la care Comisia Nationala a Muzeelor si Colectiilor s-a opus in repetate randuri. Acum insa avizul acesteia nu mai este necesar, invocandu-se statutul ei "consultativ"! Mai ales ca vechea comisie si-a incheiat activitatea, iar cea noua inca nu s-a investit in functie. In siajul acestei perioade Guvernul decide, rapid si fortat, iar Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National contrasemneaza, in favoarea Muzeului Cotroceni (?).
E poate hazardat tot ce afirm aici, ca ar fi vorba de predarea bunurilor insiruite in lista de mai sus catre Muzeul Cotroceni, caci in HG nu se spune exact scopul pentru care se face aceasta predare. Aflam insa din presa, ca anume asa ar fi, si ca negocierile pentru preluarea de catre Cotroceni a bunurilor ar dura din anul 2001. Pana in acest moment insa biserica fostei manastiri Cotroceni nu este reconstruita complet, dupa distrugerea ei abuziva de catre regimul comunist (in 1984). Si atunci, se pune intrebarea, la ce bun sa scoti bunuri patrimoniale, cu valoare de tezaur, in care s-au investit de-a lungul deceniilor (dupa 1977) importante resurse materiale, logistice, umane etc. -- spre a le preda unui obiectiv neconstituit, fantasmagoric? Cui foloseste aceasta pripa si manifestare a incompetentei, iar ingnorarea opiniilor specialistilor? A-i face pe plac presedintelui statului este oare o reverenta care se substituie legilor acestei tari? Se vorbeste oficial despre o restituire...Statul roman da un exemplu "stralucit" al felului in care se poate face o astfel de operatiune.


Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
12 mars 2009 4 12 /03 /mars /2009 19:35
Aflat la Moscova, inainte de premiera filmului The Wrestler, Mickey Rourke a acordat un mic interviu criticului de film, Andrei Plahov, selectionerul Festivalului de film de la Moscova.

-- In zorii carierei d-stra ati jucat intr-un film de Francis Coppola, Rumble Fish. Recent, ati facut unul din cele mai bune roluri, in The Restler, filmul regizorului Darren Aronofsky. Ati putea compara acesti doi regizori?

-- Darren imediat mi-a amintit de Francis - atat ca artist cat si ca om: inteligent, curajos, oricand gata sa riste. Sunt absolut sigur ca daca nu ar fi fost Darren, nu as fi avut acelasi rezultat in acest film, cu un alt regizor. Am avut noroc ca The Restler l-a turnat Aronofsky.

-- Cum credeti, Aronofsky va repeta destinul lui Coppola, adica sa fie regizorul unor filme mari?

--  Va reusi, atunci cand va fi gata pentru asta. Tinta lui nu este sa aiba un succes comercial, ci sa obtina respectul in breasla.

-- Ati mai lucrat si cu alti regizori celebri, de pilda cu Barbet Scroeder. Erau printre ei din aceia care ar corespunde idealului d-stra despre aceasta profesiune?

-- Nu il plac pe Barbet Scroeder: e peste masura de ingamfat, desi pozeaza in democrat. Probabil ca tot la persoana lui Aronofsky m-as opri daca as alege idealul meu de regizor. Desi am lucrat si cu Tony Scott, cu Rodriguez si cu alti flacai interesanti, am niste planuri cu Guy Ritchie. Si cu un gruzin, regizorul filmului 13.

-- Gela Babluani?

-- Tocmai am terminat lucrul asupra remake-ului american al acestui film, alaturi de mine joaca Ben Gazzara. Gela este un excelent regizor, am facut cunostinta cu tatal sau, si el regizor. Pregatesc o calatorie in Gruzia, la invitatia acestora.

-- Ce este comun si ce difera in sport si in film?

-- Comune sunt: disciplina, concentrarea, conjunctura, lupta epuizanta. Poti fi un bun luptator si un bun artist, dar sa nu-ti proiectezi toate emotiile si puterile, si sa nu ajungi niciodata pana la capat. 

-- Si deosebirile?

 -- In munca de actor este foarte mult gri. Sportul insa e mai expresiv, este ca filmul alb-negru.

-- Care e secretul longevitatii in cariera de actor?

-- Eu nu am fost longeviv, pentru 14 ani disparusem din profesiunea asta. Filmul nu e numai arta, dar si afacere si politica; fara imbinarea acestor trei elemente nu reusesti. Mi-a trebuit mult timp sa inteleg asta. 

-- Ati declarat ca Oscarul e mai putin important decat cateii d-stra, si decat toate celelalte. De ce? V-au dezamagit oamenii?

-- In singuratatea mea din acei 14 ani, anume cainii m-au ajutat sa supravietuiesc. Aceasta e o iubire neconditionata: depind de ei, in aceeasi masura in care si ei depind de mine. In afara de fratele meu si de bunica, nu am avut nicio relatie trainica cu nimeni. 

-- Cum ati explica faptul ca ati fost indragit intai in  Franta?

-- Pentru ca francezii pretuiesc experimentalismul. Incercarea de a sonda noul. In SUA Rumble Fish nu a avut deloc succes, in timp ce in Franta - a fost urias. 

-- Ce filme va plac, asa pentru suflet?

-- Ingurgitez orice, nu am preferinte. Dau drumul la TV si urmaresc ce se nimeste: de la National Geographic pana la cele mai nasoale filme de actiune, de la fresce istorice pana la porno rusesc. 

-- In cinematograful contemporan exista vreun actor tanar, pe care l-ati putea numi viitorul Mickey Rourke?

-- Leonardo di Caprio - e un bun actor, sau Mark Ruffalo, sau Sam Riley. Dar fiecare dintre acestia e altfel. Un nou Mickey Rourke nu va mai fi.    
Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
9 mars 2009 1 09 /03 /mars /2009 16:44
...este subiectul unei foarte interesantei postări de pe blogul fotografului Alex Gâlmeanu. E vorba de o serie de 28 de perechi de fotografii color, făcute de un misterios american care a fost în Bucureştiul acelui an. Ele pot fi văzute stereoscopic -- după un procedeu destul de popular pe la începutul secolului XX. Nu mă pronunţ asupra valorii de document al acestor fotografii; mi-a atras însă atenţia, deosebi,  reacţia celor care au intervenit prin câteva sute (sic!!!) de comentarii pe marginea acestora.
Opinia mea este că americanul fără nume nu venise în 1964 să fotografieze cu maximă inocenţă bulevardele Bucureştiului...şi nicidecum  -- Jaguar-ul de Bd. Magheru (din astea putea să fotografieze cu toptanul pe uliţele americane!).  Acelaşi lucru îl intuiesc şi cei ce comentează în josul acelor documente, doar că nu o spun răspicat. Oricum, noi ne iubim oraşul, mai presus de ideologii, încurcături, saturaţii...Ne bucură surprizele.  
Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
6 mars 2009 5 06 /03 /mars /2009 11:26

                                                                                                                                                                                                                                                   Unul din mediile cele mai vechi de comunicare la care apelăm este poşta. Acel serviciu care foloseşte timbre, plicuri, cărţi poştale, colete, telegrame - spre a ne desfătata, bucura, întrista. Fac această precizare pentru că deja multă lume NU mai foloseşte acest mediu, şi cu siguranţă există unii dintre noi care nu au folosit NICIODATĂ serviciile poştale. Ei bine, eu folosesc în mod frecvent mărci, plicuri, cărţi poştale, efecte mail-art-istice, adică artefacte confecţionate chiar de mine, pe care le expediez prin poştă. Nedumerirea mea cea mare este în privinţa Poştei Moldovei. De multe ori mi se întâmplă să expediez spre Chişinău plicuri, ilustrate, fotografii, dar acestea nu ajung la destinaţie! Chestiunea mă frământă de ceva vreme, de aceea am apelat la o persoană foarte informată din acel spaţiu, întrebându-o dacă există cenzură la Poşta Moldovei. M-a asigurat că nu există aşa ceva, doar că poşta funcţionează defectuos şi lent. Ca şi celelalte servicii dealtfel. Bun, pot să înţeleg că ceva trimis ajunge mai greu, mai ales pe perioada sărbătorilor de iarnă, dar să nu ajungă niciodată la destinaţie - asta nu o mai pot pricepe...Intuiţia îmi spune că în RM actuală există cenzură, şi că ea "filtrează" îndeosebi corespondenţa personală, după vechi şi încercate reţete. Căci moştenirea cea rea nu se pierde prea lesne...Dacă greşesc şi spun minciuni sfruntate -- aştept să fiu contrazis. Ce ştiu eu cu certitudine e că numeroase expedieri de la mine nu au ajuns niciodată la destinatar. Iar "victimele" cele mai frecvente sunt chiar propriii mei părinţi.
RM a devenit un jalnic talcioc, unde serviciile publice trenează, în pragul unui colaps.  

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
4 mars 2009 3 04 /03 /mars /2009 11:25
În 1965 apare la Chişinău cartea de memorii Alexandru Plamadeală. Viaţa şi creaţia, semnată de soţia artistului, Olga Plămădeala (+1990). Volumul scos în condiţii grafice foarte precare, pe o hârtie scorţoasă şi cu tipar îndoielnic, are meritul de a aduce o serie de detalii şi amănunte legate de viaţa artistică şi culturală a Basarabiei româneşti, atât cât a îngăduit cenzura vremii. Recitită cu detaşare după mai mulţi ani, am găsit-o la fel de preţioasă, de "incifrată", de folositoare pentru a cerceta istoria artei româneşti din acea perioadă. Ea nu a devenit însă un bun al circuitului informativ al istoriografiei de artă româneşti - fiind scrisă şi publicată în limba rusă. Cu anumite adnotări, explicaţii şi note de subsol cartea ar merita reeditată şi tradusă în româneşte.  

Aflăm din carte, bunăoară, că în 1928 secţia de fotografie a Societăţii de Belle-Arte a pus la cale o expoziţie internaţională de fotografie, boicotată practic de meşterii genului din România, la ea participând doua 3 autori basarabeni, doi din ei locuiau în Bucureşti şi unul în Iaşi. În timp ce participarea internaţională a fost numeroasă, cu artişti din Anglia, Austria, Belgia, Germania, Olanda, Spania, Italia, Polonia, SUA, Cehia, Suedia, Franţa ş.a. "Chiar şi într-o iniţiativă aşa măruntă Bucureştiul nu le-a tolerat basarabenilor nicio iniţiativă", a conchis Olga Plămădeală. A existat şi un catalog al manifestării şi, bănuiesc, acest lucru poate fi verificat! Nu pun nicio clipă la îndoială onestitatea Olgăi Plămădeală.

"- Ce ciudat, - am zis eu, - iată, de jumătate de ceas stăm în mijlocul unei intersecţii, a două artere principale din mijlocul oraşului, nu pe trotuar, ci chiar pe mijlocul străzii (acţiune petrecută pe str. Puşkin, dedus din context - nota mea, v.b.). Şi până acum nu ne-a deranjat nimeni. Nicio maşină nu a trecut, niciun birjar amărât. 
Toată lumea a izbucnit în râs, ne-am mutat pe trotuar, şi am pornit o discuţie despre decăderea în care a ajuns Chişinăul, cum a amorţit, şi cât de greu este să trăieşti într-un oraş aşa inert. 
- Pe unde v-aţi pitit, Alexandr M.? , - întreba N.Ţâganko. - Nu sunteţi de văzut pe nicăieri, fără dumneavoastră ne e mai tristă viaţa, sunteţi singurul om viu în acest oraş mort" - relatează Olga P. despre o întâlnire avută loc în primăvara lui 1928, la care pe lângă soţii Plămădeală erau Doncev şi N.Ţâganko. 

La data de 1 mai 1926 A.Plămădeală îi scrie o scrisoare soţiei sale: "...simt o mare nevoie să-mi schimb mediul, îndeosebi acum.  Succesul operei mele de mai departe va depinde de felul în care voi reuşi să mă detaşez de acest spirit mic-burghez (în ruseşte: meşanstvo, de la polonezul  mieszczanin =orăşean din păturile mijlocii ale societăţii - nota mea, v.b.), care a împregnat aici până şi trotuarele, şi zidurile caselor..."

După 8 decenii de la acele observaţii de maxim bun-simţ orizontul de aşteptare rămâne la fel de îngust!  

    
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Chișinăul din alte vremuri
commenter cet article
28 février 2009 6 28 /02 /février /2009 16:47
Str. Vlaicu Parcalab1. Secvenţa asta fotografică a fost facută în 12 septembrie 2008. După cum se vede, pe fundalul a două cladiri construite în ultimul deceniu, cea din spate - SkyTower - chiar dată în folosinţă anul trecut, se profilează o construcţie mai veche, dar anostă, roz, cu un singur cat, lipită de calcanul clădirii din str.Vlaicu Parcalab nr. 71, cea care are chipul zeului Mercur de-asupra intrării principale.
2. Aici vedem că anexa de care vorbeam mai sus a dispărut, a fost demolată, şi asta la scurtă vreme. Eu am facut secvenţa în 14 noiembrie. Semnalez acestă intervenţie pentru a întreba ce se va pune în locul acestei construcţii aflate pe str. Mitropolit Varlaam? Căci în această parcelă deja s-au înserat destule construcţii contemporane, şi e foarte important să se mai conserve ceva din specificul nucleului vechi al Chisinaului. Între Str.Mitropolit Varlaam şi Bd. Stefan cel Mare imobilul de la nr. 71 (Vlaicu Parcalab) a ramas singurul monument de valoare naţională, iar el nu trebuie lăsat "vaduv" printre sticlă şi betoane. Pledez pentru o construcţie discretă în acest loc, şi care să ţină cont de stilistica din jur, de vecinătăţile mai "bătrâne".    
"Mercurul" moldovenesc (str.Vlaicu Parcalab nr. 71), excelent conservat.

N.B.Toate fotografiile imi apartin ©©

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
24 février 2009 2 24 /02 /février /2009 22:57

DSC02706.JPG 

O casă interesantă s-a păstrat şi pe str.Maria Cebotari nr. 3 care, deşi avansat dărăpănată şi vinovat delasătă, mai conservă datele stilistice ( recognoscibile) ale Modern-ului central-european. Şi chiar daca este tardivă, din anii'30, ea poate fi considerată o mostră reprezentativă a acelei perioade, cel puţin în contextul vechiului Chişinău. Acum are faţada scorojită, ştearsă, schimonosită, deşi în opinia mea clădirea nu avea iniţial exteriorul văruit. De-a lungul timpului, se constată, a suportat mai multe culori. Imobilul pare actualmente părăsit,  cu toată poziţionarea sa în imediata proximitate a ambasadei SUA şi a altor reprezentanţe străine. Alături e Oficiul Stării Civile a municipiului. Curiozitatea maximă e dată de prezenţa inscripţiei facute pe zid, cu o vopsea roşie închisă, care s-a păstrat intactă aproape, fiind protejată de straturile succesive date cu var. Acum când acestea s-au exfoliat, ea a revăzut lumina zilei...
 DSC02710.JPG

Inscripţia, care s-a conservat parţial, mobiliza locuitorii oraşului pentru lichidarea urmelor lăsate de cotropitorii nazişti din al II-lea război mondial: "...mobilizaţi-vă forţele pentru lichidarea pagubelor stăpânirii năvălitorilor militar-fascişti din oraşul Chişinău". După toate probabilităţile inscripţia a fost lăsată în 1944, cel mai probabil după luna august, când Chişinaul fusese eliberat. Dealtfel, mai multe grafitti cu vopsea neagră au fost mâzgălite pe murii caselor centrale, care anunţau ca s-au făcut controale ale geniştilor, spre a se dezamorsa bombele lăsate de nemţi după retragerea lor! Urme care se mai văd şi acum, dar este evident că s-au "reîmprospătat" de-a lungul timpului. Asta e însă absolut autentică, şi merită conservată ca un document al epocii, o mărturie a vremurilor prin care a trecut urbea acum aproape 7 decenii. Un document de propagandă.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Chișinăul din alte vremuri
commenter cet article
17 février 2009 2 17 /02 /février /2009 21:05


PENTRU trecătorul grăbit este greu de înţeles ce construcţie este asta! Căci pe locul pe care a crescut au tot "fiert" şi au tot 'dospit" diverse încercări de inserturi arhitecturale, dupa care s-a aşternut liniştea. Pentru mai mulţi ani. Acest edificiu, la naşterea caruia asistăm, care se înscrie cu maximă îngăduinţă în direcţia foarte prizată dupa anii 2002-2004 în arhitectura moscovită, a Empire-ului post-stalinist, a explodat de prin 2007, şi este în plin proces de finisare. Deşi nu foarte înalt, acest edificiu se poate zări şi de la Moldexpo, dar cel mai bine -- de pe treptele Universităţii din str. Mateevici. Vedem o faţadă sobră, aş spune posacă, cu un fronton triunghiular avînd un timpan orb, iar colţurile de la stradă ale clădirii sunt marcate de colonade dispuse în semicerc, surmontate de două globuri transparente. Ferestrele simple, dreptunghilare alternează cu cele arcuite în partea superioară. Frontonul se sprijină de pilastri cu caneluri, accentuate sub cornişă de 4 triglife. După cum vedem, avem de-a face cu o morfologie arhitecturală "corectă", clasicistă, "imperială", încadrabilă în ceea ce definea cîndva celebrul istoric al arhitecturii, Vladimir Papernyi, "Cultura 2" (1985).




Deci, un exemplu de arhitectura "imprerială", redundantă, în plină eră globalistă, la Chişinău! Cum se poate explica o astfel de opţiune a comanditarului, o anume firmă locală, care vrea să facă din aceasta cladire un edificiu de birouri proprii? Dacă încercăm să căutăm/identificăm exemple similare în oraş - stupoare! - constatăm că arhitectura post-stalinistă, dar mult mai stilizată decât acest edificiu (aflat pe parcela cu nr. 75-77), se regăseşte la clădirile ambasadelor Federaţiei Ruse şi a Belarusiei...Dealtfel, cea din urmă e la mică distanţă de cea aflată în discuţie. În treacăt fie spus, ambele sedii ale ambasadelor au fost construite de firma locală Glorinal, cum cele mai tipice case din Moscova de acest fel sunt realizate de trustul Don Stroy. Constructorul vine în intâmpinarea comanditarului, iar in cazul nostru, e vorba, cred, de un simplu mimetism. Obedienţă a gustului şi lipsă de imaginaţie! E vorba de o imitare a unor forme care iradiază de la Răsărit, şi poate ca acest fapt nu este deloc întâmplător? În lipsa altor modele, mai noi, ferme si fertile (pentru segmentul middle class şi peste), oarecum devine firesc ca pattern-ul unei epoci care a lăsat  (şi) exemple strălucite - să fie reluat sau reinterpretat. În acest caz Empire-ul stalinist pare revigorat, "reîncărcat", ca să folosesc un termen atît de la modă în zilele noastre. În realitate, a ieşit ceva eclectic, anost, cazon şi steril, încît treptat copacii din jur vor ecrana complet aceasta faţadă, şi ea va fi percepută ca o fantomatică butaforie într-o piesă prost regizată! 













P.S. Arhitectura imobilului are un grup de autori; arhitect şef - Serghei Garconita, iar proiectantul faţadei şi al elementelor arhitectonice este Eugene Curdov. Imagini din diverse unghiuri vor sosi in curand. Am avut o primă conversaţie cu autorul faţadei, ceea ce ne interesează cel mai mult, şi vom afla pe parcurs cât din rezultatul final se datorează unei opţiuni proprii a arhitectului, şi cum a optat pentru aceasta, şi cât este cerinţă estetică a comanditarului acestui proiect. Discuţia promite să fie vie, productivă şi utilă! 



Nota Bene: ultimele trei imagini mi-au fost puse cu generozitate la dispozitie de dl. arhitect Eugene Curdov. Ii multumesc si pe aceasta cale!

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article