Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

9 mars 2009 1 09 /03 /mars /2009 16:44
...este subiectul unei foarte interesantei postări de pe blogul fotografului Alex Gâlmeanu. E vorba de o serie de 28 de perechi de fotografii color, făcute de un misterios american care a fost în Bucureştiul acelui an. Ele pot fi văzute stereoscopic -- după un procedeu destul de popular pe la începutul secolului XX. Nu mă pronunţ asupra valorii de document al acestor fotografii; mi-a atras însă atenţia, deosebi,  reacţia celor care au intervenit prin câteva sute (sic!!!) de comentarii pe marginea acestora.
Opinia mea este că americanul fără nume nu venise în 1964 să fotografieze cu maximă inocenţă bulevardele Bucureştiului...şi nicidecum  -- Jaguar-ul de Bd. Magheru (din astea putea să fotografieze cu toptanul pe uliţele americane!).  Acelaşi lucru îl intuiesc şi cei ce comentează în josul acelor documente, doar că nu o spun răspicat. Oricum, noi ne iubim oraşul, mai presus de ideologii, încurcături, saturaţii...Ne bucură surprizele.  
Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
6 mars 2009 5 06 /03 /mars /2009 11:26

                                                                                                                                                                                                                                                   Unul din mediile cele mai vechi de comunicare la care apelăm este poşta. Acel serviciu care foloseşte timbre, plicuri, cărţi poştale, colete, telegrame - spre a ne desfătata, bucura, întrista. Fac această precizare pentru că deja multă lume NU mai foloseşte acest mediu, şi cu siguranţă există unii dintre noi care nu au folosit NICIODATĂ serviciile poştale. Ei bine, eu folosesc în mod frecvent mărci, plicuri, cărţi poştale, efecte mail-art-istice, adică artefacte confecţionate chiar de mine, pe care le expediez prin poştă. Nedumerirea mea cea mare este în privinţa Poştei Moldovei. De multe ori mi se întâmplă să expediez spre Chişinău plicuri, ilustrate, fotografii, dar acestea nu ajung la destinaţie! Chestiunea mă frământă de ceva vreme, de aceea am apelat la o persoană foarte informată din acel spaţiu, întrebându-o dacă există cenzură la Poşta Moldovei. M-a asigurat că nu există aşa ceva, doar că poşta funcţionează defectuos şi lent. Ca şi celelalte servicii dealtfel. Bun, pot să înţeleg că ceva trimis ajunge mai greu, mai ales pe perioada sărbătorilor de iarnă, dar să nu ajungă niciodată la destinaţie - asta nu o mai pot pricepe...Intuiţia îmi spune că în RM actuală există cenzură, şi că ea "filtrează" îndeosebi corespondenţa personală, după vechi şi încercate reţete. Căci moştenirea cea rea nu se pierde prea lesne...Dacă greşesc şi spun minciuni sfruntate -- aştept să fiu contrazis. Ce ştiu eu cu certitudine e că numeroase expedieri de la mine nu au ajuns niciodată la destinatar. Iar "victimele" cele mai frecvente sunt chiar propriii mei părinţi.
RM a devenit un jalnic talcioc, unde serviciile publice trenează, în pragul unui colaps.  

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
4 mars 2009 3 04 /03 /mars /2009 11:25
În 1965 apare la Chişinău cartea de memorii Alexandru Plamadeală. Viaţa şi creaţia, semnată de soţia artistului, Olga Plămădeala (+1990). Volumul scos în condiţii grafice foarte precare, pe o hârtie scorţoasă şi cu tipar îndoielnic, are meritul de a aduce o serie de detalii şi amănunte legate de viaţa artistică şi culturală a Basarabiei româneşti, atât cât a îngăduit cenzura vremii. Recitită cu detaşare după mai mulţi ani, am găsit-o la fel de preţioasă, de "incifrată", de folositoare pentru a cerceta istoria artei româneşti din acea perioadă. Ea nu a devenit însă un bun al circuitului informativ al istoriografiei de artă româneşti - fiind scrisă şi publicată în limba rusă. Cu anumite adnotări, explicaţii şi note de subsol cartea ar merita reeditată şi tradusă în româneşte.  

Aflăm din carte, bunăoară, că în 1928 secţia de fotografie a Societăţii de Belle-Arte a pus la cale o expoziţie internaţională de fotografie, boicotată practic de meşterii genului din România, la ea participând doua 3 autori basarabeni, doi din ei locuiau în Bucureşti şi unul în Iaşi. În timp ce participarea internaţională a fost numeroasă, cu artişti din Anglia, Austria, Belgia, Germania, Olanda, Spania, Italia, Polonia, SUA, Cehia, Suedia, Franţa ş.a. "Chiar şi într-o iniţiativă aşa măruntă Bucureştiul nu le-a tolerat basarabenilor nicio iniţiativă", a conchis Olga Plămădeală. A existat şi un catalog al manifestării şi, bănuiesc, acest lucru poate fi verificat! Nu pun nicio clipă la îndoială onestitatea Olgăi Plămădeală.

"- Ce ciudat, - am zis eu, - iată, de jumătate de ceas stăm în mijlocul unei intersecţii, a două artere principale din mijlocul oraşului, nu pe trotuar, ci chiar pe mijlocul străzii (acţiune petrecută pe str. Puşkin, dedus din context - nota mea, v.b.). Şi până acum nu ne-a deranjat nimeni. Nicio maşină nu a trecut, niciun birjar amărât. 
Toată lumea a izbucnit în râs, ne-am mutat pe trotuar, şi am pornit o discuţie despre decăderea în care a ajuns Chişinăul, cum a amorţit, şi cât de greu este să trăieşti într-un oraş aşa inert. 
- Pe unde v-aţi pitit, Alexandr M.? , - întreba N.Ţâganko. - Nu sunteţi de văzut pe nicăieri, fără dumneavoastră ne e mai tristă viaţa, sunteţi singurul om viu în acest oraş mort" - relatează Olga P. despre o întâlnire avută loc în primăvara lui 1928, la care pe lângă soţii Plămădeală erau Doncev şi N.Ţâganko. 

La data de 1 mai 1926 A.Plămădeală îi scrie o scrisoare soţiei sale: "...simt o mare nevoie să-mi schimb mediul, îndeosebi acum.  Succesul operei mele de mai departe va depinde de felul în care voi reuşi să mă detaşez de acest spirit mic-burghez (în ruseşte: meşanstvo, de la polonezul  mieszczanin =orăşean din păturile mijlocii ale societăţii - nota mea, v.b.), care a împregnat aici până şi trotuarele, şi zidurile caselor..."

După 8 decenii de la acele observaţii de maxim bun-simţ orizontul de aşteptare rămâne la fel de îngust!  

    
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Chișinăul din alte vremuri
commenter cet article
28 février 2009 6 28 /02 /février /2009 16:47
Str. Vlaicu Parcalab1. Secvenţa asta fotografică a fost facută în 12 septembrie 2008. După cum se vede, pe fundalul a două cladiri construite în ultimul deceniu, cea din spate - SkyTower - chiar dată în folosinţă anul trecut, se profilează o construcţie mai veche, dar anostă, roz, cu un singur cat, lipită de calcanul clădirii din str.Vlaicu Parcalab nr. 71, cea care are chipul zeului Mercur de-asupra intrării principale.
2. Aici vedem că anexa de care vorbeam mai sus a dispărut, a fost demolată, şi asta la scurtă vreme. Eu am facut secvenţa în 14 noiembrie. Semnalez acestă intervenţie pentru a întreba ce se va pune în locul acestei construcţii aflate pe str. Mitropolit Varlaam? Căci în această parcelă deja s-au înserat destule construcţii contemporane, şi e foarte important să se mai conserve ceva din specificul nucleului vechi al Chisinaului. Între Str.Mitropolit Varlaam şi Bd. Stefan cel Mare imobilul de la nr. 71 (Vlaicu Parcalab) a ramas singurul monument de valoare naţională, iar el nu trebuie lăsat "vaduv" printre sticlă şi betoane. Pledez pentru o construcţie discretă în acest loc, şi care să ţină cont de stilistica din jur, de vecinătăţile mai "bătrâne".    
"Mercurul" moldovenesc (str.Vlaicu Parcalab nr. 71), excelent conservat.

N.B.Toate fotografiile imi apartin ©©

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
24 février 2009 2 24 /02 /février /2009 22:57

DSC02706.JPG 

O casă interesantă s-a păstrat şi pe str.Maria Cebotari nr. 3 care, deşi avansat dărăpănată şi vinovat delasătă, mai conservă datele stilistice ( recognoscibile) ale Modern-ului central-european. Şi chiar daca este tardivă, din anii'30, ea poate fi considerată o mostră reprezentativă a acelei perioade, cel puţin în contextul vechiului Chişinău. Acum are faţada scorojită, ştearsă, schimonosită, deşi în opinia mea clădirea nu avea iniţial exteriorul văruit. De-a lungul timpului, se constată, a suportat mai multe culori. Imobilul pare actualmente părăsit,  cu toată poziţionarea sa în imediata proximitate a ambasadei SUA şi a altor reprezentanţe străine. Alături e Oficiul Stării Civile a municipiului. Curiozitatea maximă e dată de prezenţa inscripţiei facute pe zid, cu o vopsea roşie închisă, care s-a păstrat intactă aproape, fiind protejată de straturile succesive date cu var. Acum când acestea s-au exfoliat, ea a revăzut lumina zilei...
 DSC02710.JPG

Inscripţia, care s-a conservat parţial, mobiliza locuitorii oraşului pentru lichidarea urmelor lăsate de cotropitorii nazişti din al II-lea război mondial: "...mobilizaţi-vă forţele pentru lichidarea pagubelor stăpânirii năvălitorilor militar-fascişti din oraşul Chişinău". După toate probabilităţile inscripţia a fost lăsată în 1944, cel mai probabil după luna august, când Chişinaul fusese eliberat. Dealtfel, mai multe grafitti cu vopsea neagră au fost mâzgălite pe murii caselor centrale, care anunţau ca s-au făcut controale ale geniştilor, spre a se dezamorsa bombele lăsate de nemţi după retragerea lor! Urme care se mai văd şi acum, dar este evident că s-au "reîmprospătat" de-a lungul timpului. Asta e însă absolut autentică, şi merită conservată ca un document al epocii, o mărturie a vremurilor prin care a trecut urbea acum aproape 7 decenii. Un document de propagandă.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Chișinăul din alte vremuri
commenter cet article
17 février 2009 2 17 /02 /février /2009 21:05


PENTRU trecătorul grăbit este greu de înţeles ce construcţie este asta! Căci pe locul pe care a crescut au tot "fiert" şi au tot 'dospit" diverse încercări de inserturi arhitecturale, dupa care s-a aşternut liniştea. Pentru mai mulţi ani. Acest edificiu, la naşterea caruia asistăm, care se înscrie cu maximă îngăduinţă în direcţia foarte prizată dupa anii 2002-2004 în arhitectura moscovită, a Empire-ului post-stalinist, a explodat de prin 2007, şi este în plin proces de finisare. Deşi nu foarte înalt, acest edificiu se poate zări şi de la Moldexpo, dar cel mai bine -- de pe treptele Universităţii din str. Mateevici. Vedem o faţadă sobră, aş spune posacă, cu un fronton triunghiular avînd un timpan orb, iar colţurile de la stradă ale clădirii sunt marcate de colonade dispuse în semicerc, surmontate de două globuri transparente. Ferestrele simple, dreptunghilare alternează cu cele arcuite în partea superioară. Frontonul se sprijină de pilastri cu caneluri, accentuate sub cornişă de 4 triglife. După cum vedem, avem de-a face cu o morfologie arhitecturală "corectă", clasicistă, "imperială", încadrabilă în ceea ce definea cîndva celebrul istoric al arhitecturii, Vladimir Papernyi, "Cultura 2" (1985).




Deci, un exemplu de arhitectura "imprerială", redundantă, în plină eră globalistă, la Chişinău! Cum se poate explica o astfel de opţiune a comanditarului, o anume firmă locală, care vrea să facă din aceasta cladire un edificiu de birouri proprii? Dacă încercăm să căutăm/identificăm exemple similare în oraş - stupoare! - constatăm că arhitectura post-stalinistă, dar mult mai stilizată decât acest edificiu (aflat pe parcela cu nr. 75-77), se regăseşte la clădirile ambasadelor Federaţiei Ruse şi a Belarusiei...Dealtfel, cea din urmă e la mică distanţă de cea aflată în discuţie. În treacăt fie spus, ambele sedii ale ambasadelor au fost construite de firma locală Glorinal, cum cele mai tipice case din Moscova de acest fel sunt realizate de trustul Don Stroy. Constructorul vine în intâmpinarea comanditarului, iar in cazul nostru, e vorba, cred, de un simplu mimetism. Obedienţă a gustului şi lipsă de imaginaţie! E vorba de o imitare a unor forme care iradiază de la Răsărit, şi poate ca acest fapt nu este deloc întâmplător? În lipsa altor modele, mai noi, ferme si fertile (pentru segmentul middle class şi peste), oarecum devine firesc ca pattern-ul unei epoci care a lăsat  (şi) exemple strălucite - să fie reluat sau reinterpretat. În acest caz Empire-ul stalinist pare revigorat, "reîncărcat", ca să folosesc un termen atît de la modă în zilele noastre. În realitate, a ieşit ceva eclectic, anost, cazon şi steril, încît treptat copacii din jur vor ecrana complet aceasta faţadă, şi ea va fi percepută ca o fantomatică butaforie într-o piesă prost regizată! 













P.S. Arhitectura imobilului are un grup de autori; arhitect şef - Serghei Garconita, iar proiectantul faţadei şi al elementelor arhitectonice este Eugene Curdov. Imagini din diverse unghiuri vor sosi in curand. Am avut o primă conversaţie cu autorul faţadei, ceea ce ne interesează cel mai mult, şi vom afla pe parcurs cât din rezultatul final se datorează unei opţiuni proprii a arhitectului, şi cum a optat pentru aceasta, şi cât este cerinţă estetică a comanditarului acestui proiect. Discuţia promite să fie vie, productivă şi utilă! 



Nota Bene: ultimele trei imagini mi-au fost puse cu generozitate la dispozitie de dl. arhitect Eugene Curdov. Ii multumesc si pe aceasta cale!

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
12 février 2009 4 12 /02 /février /2009 12:15

Discutam zilele trecute cu buna mea amică, Miriam Gamburd, sculptor, scriitor şi profesor la Academia de artă Bezalel din Ierusalim despre alegerile parlamentare din Israel. Din vorba'n vorbă am ajuns să invocăm numele lui Avigdor Liberman, unul din liderii opoziţiei din Knesset. După ce am întrebat-o dacă va vota cu acest neînfricat luptător cu "internaţionalismul elitei israilene", Miriam a tăcut pentru o vreme. Crezând că am supărat'o invocând numele lui Lieberman, i-am sugerat să citească un interviu cu artista video Yael Bartana, de pe unul din cele mai bune site-uri de cultură ruseşti. Astfel, i'am servit mingea la fileu, şi am determinat'o să spargă tăcerea. Am aflat că aproape întreaga intelectualitate israileană actuală este de stânga (că aşa e la modă şi în Europa, iar Israelul e şi el în Europa, nu-i aşa?), şi că simpatiile pro-arabe sunt omniprezente...
Miriam mi'a sugerat să traduc această scrisoare a ei, şi să o plasez împreună cu acest comentariu al meu. O fac cu plăcere, din solidaritate.

 

*  *  *
Dragă Vlad, am tot  meditat la cum să vă explic platforma politică a lui Avigdor Liberman – şi chiar Dumneavoastră înşivă m-aţi ajutat. Iată deci, Liberman îi consideră pe cei ca artista Yael Bartana trădători ai statului Israel. Aceştia din urmă i-au atribuit politicianului eticheta de fascist (să-l poreclească naţionalist li s-a părut prea  puţin).

Yael este o reprezentantă tipică a elitei intelectuale israiliene, a extremei stângi, care nu este deloc inocentă, căci în bună măsură votează pentru partidele musulmane şi pentru Hamas. Strâmbînd din nas la naţionalismul evreiesc, elita aceasta s-a încuscrit voios cu naţionalismul arab. E o poziţie pe care o cultivă Europa, şi care e răsplătită cu generozitate. Poziţia impozantă a lui Liberman înclină puntea politicii israilene către dreapta.  Liberman – e deschis împotriva arabilor, dar şi contra unei democraţii excesive, care permite reprezentanţilor Hamas să fie reprezentaţi în Knesset. Se poate imagina, oare, ca reprezentanţi ai al-Qaida să troneze în Senatul american? Dar în Knesset aceştia deţin fotolii parlamentare, şi adoptă legi după care să trăim.

Liberman este un politician consecvent, şi primeşte cu îndârjire atacuri dure; nu se comportă precum o prostituată politică. Pentru asta este urât.

Eu lucrez şi trăiesc în chiar bârlogul stângii israiliene. Întregul corp de profesori şi studenţii Academiei Bezalel din Ierusalim, precum şi anturajul meu din Tel-Aviv sunt pro-palestinieni. Eu am votat, ca-n totdeauna, cu Liberman.

Miriam Gamburd,
docent al Academiei Bezalel    

 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
10 février 2009 2 10 /02 /février /2009 21:08

Mi-am petrecut o bună parte a adolescenţei pe strada Mateevici (pe atunci se numea Livezilor/Sadovaia), de aceea îmi amintesc foarte clar de efigia clădirii fostului gimnaziu de fete, aflat la numărul 85. Frontonul intrării principale, cu patru coloane circulare, albe, cu capiteluri dorice, îmi amintea de cele mai bune exemple ale neo-clasicismului arhitectural rusesc, pe care-l deprinsesem din cărţi, de la cursul de istoria artelor. Fiind elev la liceul de artă îmi plăcea să mă plimb pe străzile limitrofe casei mele, iar aceasta era chiar foarte aproape. Îmi plăcea să mă opresc în dreptul porţii metalice, mai mereu deschise, şi să privesc cum studenţii intrau şi se ascundeau în spatele uşii de acces. Nu am ştiut niciodată dacă acest corp a aparţinut Conservatorului aflat în aceeaşi curte sau este o instituţie aparte. Cert este că pe la finele anilor ’90 clădirea devenea tot mai pustie, serile nu se mai vedeau lumini şi chipuri în geamuri. Treptat – a fost părăsită. Lăsată la voia întâmplării, să moară latent. Până când, pe la mijlocul deceniului trecut, i-a fost dat să treacă printr-un cumplit incendiu, care i-a dat lovitura fatală. Din acel moment nu s-a mai putut folosi. Descurajarea a luat-o în braţele sale. Se ştie prea bine că o casă dacă nu e locuită, moare. Traversează o agonie prelungită, i se prăbuşeşte tavanul, îi dispar ferestrele, uşile, devine adăpost pentru câini şi oamenii fără căpătâi. În utimii ani clădirea rămăsese doar un schelet, cu faţada încă în picioare, iar restul – prăbuşit şi carbonizat.

Aflu zilele astea că s-a decis demolarea completă a monumentului – de importanţă naţională – şi asanarea terenului pentru o altă construcţie, necesară statului. Să încercăm să privim lucrurile din perspectiva conservării patrimoniului. Cei care au lăsat să se degradeze în acest hal clădirea trebuie traşi la răspundere, e un caz penal, căci protejarea imobilului avut în custodie reprezintă o obligaţie, o permanentă urgenţă. Cine administra clădirea până a decăzut, cine s-a ocupat de dosarul de declasare a acesteia de pe lista monumentelor istorice? Căci nicio demolare, nicăieri în lume, nu se poate face printr-un simplu ucaz administrativ, ci doar ca urmare a unei documentaţii argumentate, serioase, cu un studiu istoric exhaustiv, din care să reiasă inaplicabilitatea statutului de monument de importanţă naţională, cum este încă clădirea fostului gimnaziu de fete, care a funcţionat spre folosul comunităţii chişinăuiene tocmai din ultima decadă a secolului al XIX-lea. Opinia publică trebuie să aibă o informare largă în acest sens, căci patrimoniul construit al unei urbe nu aparţine unor vremelnici guvernanţi sau efemeri şi aroganţi funcţionari ai statului, ci întregii comunităţi a acestui oraş. De aceea, nu se poate decide cu de la sine putere că o veche clădire, care întruchipează o istorie vie şi care a imprimat memoria locului, trebuie demolată (helas!) spre a se construi pe acea parcelă altceva, chipurile mai important sau mai necesar contemporaneităţii...

Deja se înteţesc atacurile asupra patrimoniului acestui oraş, şi teamă mi-e că foarte curând vom fi siliţi să ne punem pe ticluirea Cărţii Negre a patrimoniului arhitectural din Chişinău! Instituţiile statului care sunt abilitate cu responsabilităţi în protejarea vestigiilor trecutului trebuie să aibă acum opinii ferme, întemeiate, univoce, căci în caz contrar Parlamentul va deveni singura noastră „mamă”...Atunci ne vor rămâne doar regretele.  

Imagine: fotografia a fost facuta in 10.02.07, @ vladimir bulat

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
9 février 2009 1 09 /02 /février /2009 22:11
Un salt scurt in vremea lui Hans Memling (1430-1494), reconstituind sonor un portret al acestui mare artist german tardo-medieval - proiect datorat sopranei Paula Bar-Giese si Hans Meijer, care o acompaniaza la vihuela.Imaginea este de neuitat, precum si sunetul. Proiectul se numeste 'Mille regrets'.
Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
7 février 2009 6 07 /02 /février /2009 11:01
Cred ca "epopeea" patriarhala a lui V.Voronin a inceput in ziua de 21 ianuarie 2008, cand PF Alexei I l-a convocat pe presedintele moldovean impreuna cu sotia, la Moscova, pentru a-i decerna o importanta distinctie - Pentru o activitate sustinuta in intarirea dreptei credinte intre popoare - si unde inaltul demnitar moldovean  a sustinut o scurta alocutiune despre "actul anticanonic de creare a Mitropoliei Basarabiei, si despre atitudinea agresiva a Romaniei fata de suveranitatea Republicii Moldova". Intuiesc ca atunci s-au dezghetat si relatiile dintre RM si Rusia, puse sub obroc mai multa vreme, dupa "scandalul vinurilor". Relatiile oficiale moldovenesti au inceput sa inscrie o curba ascendenta, plina de optimism... 
Ca anume este asa, a vazut o lume intreaga pe data de 1 februarie, cand s-a intronizat PF Chiril in Catedrala Mantuitorului de la Moscova, la care V.Voronin a asistat alaturi de Medevedev, Putin sotiile acestora.

IPS Vladimir al Chisinaului si Moldovei nu e nici el prea departe de noul Patriarh, caci l-am vazut foarte aproape de acesta, slujind alaturi de ceilalti inalti ierarhi ai BORuse si straini Sfanta Liturghie, la ceremonia de intronizare a lui Chiril. In aceasta secventa se vede foarte bine ca cei doi se privesc foarte indeaproape. PF Chiril e cel din stanga, cu capul descoperit, iar pe IPS Vladimir il vedem din profil, patruns de insemnatatea acestei intalniri.   
Cu un cuvant de felicitare a venit si V.Voronin in fata celui de-al 16-lea Patriarh al BORuse, Chiril, dupa ce acesta a primit insemnele patriarhale (engolpioanele si tiara), ramanand in fata Preafericitului vreme de cateva minute, asigurandu-l, probabil, pe inaltul prelat de loialitatea sa neabatuta fata de ideologia si politica pe care o va promova in viitor...  

Imagini captate de pe ecran: V.B.
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article