Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

31 octobre 2008 5 31 /10 /octobre /2008 13:17

Pentru mine gutuile se asociază cu pictura lui Andrei Sârbu (1950-2000), iar apariţia lor însemnează, precum un sigiliu monumental, instalarea domniei coanei Toamnă. E şi vremea culorilor fără hotar, a frigului ţepos, matinal, a mustului care se oploşeşte, spre maturare, în butoaie. Zilele tot mai scurte se compensează prin bogăţia de fructe şi legume, de care încă mai gem tarabele. Pentru scurtă vreme! Timpul călătoriilor s-a dus, ne concentrăm tot mai mult pe programul de iarnă, e vremea deciziilor, selecţiei, sintezei, coagulărilor...

Coada imensă pe care am văzut-o zilele trecute în Dealul Mitropoliei m-a făcut atent la faptul că aceasta a crescut an de an, şi că lumea multă care se nevoieşte ore lungi spre a se închina la sfintele moaşte, nădăjduieşte în eficienţa gestului lor. Dar tot mai des mă întreb (cu discreţie până în acest moment), dacă putem îndrăzni să afirmăm că asistăm la o renaştere a spiritului religios, sau e vorba doar de proliferarea unui turism spiritual mânat de pietism şi reziduurile unui neo-păgânism vânjos? Lumea se înghesuie la (unele) biserici, construcţia lăcaşelor de cult a atins cote nemaiântâlnite, se fac pelerinaje prin diverse locuri, PF Patriarh Daniel şi-a îmbălsămat chipul pe clopotele de la proaspăt-renovata biserică patriarhală, apar cărţi multe, originale şi traduceri - se poate crede că suntem în bună regulă cu toate.
Dar, oare, Binele se pregăteşte să triumfe printre noi? Oare simplitatea de a fi - împăcarea cu noi înşine, şi cu cei din preajma noastră (măcar) - e la fel de inconturnabilă precum firescul apariţiei ciclice a gutuilor acestea este? Liniştea din interiorul nostru este garantul dragostei care trebuie să îmbăţişeze cândva omenirea. Cu mai bine de o jumătate de secol în urmă un monah trapist susţinea: "Când societatea e alcătuită din oameni care nu cunosc ce e pacea lăuntrică, aceasta nu e sudată de sentimentul iubirii, de aceea - e dominată de violenţă..." (Thomas Merton, Thoughts in Solitude, NY, 1956).  

Foto: V.-B., 28 octombrie, 08   

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Fragmente
commenter cet article
24 octobre 2008 5 24 /10 /octobre /2008 23:45
Pe Misha Alperin l'am cunoscut in anul 2001, la Filarmonica Nationala din Chisinau, unde a sustinut un fulminant recital de pian, facand prin prestatia sa ca publicul sa aplaude, in picioare, multe minute in sir...Am avut un dialog in culise atunci, moment in care s'a pus temelia unui lung schimb de opinii, mesaje, intalniri. Vorba vine ca in acea seara am putut avea propriu zis un dialog, caci in vacarmul produs de cele peste doua duzine de jurnalisti si fotografi, de-abia daca se mai auzea om cu persoana! Oricum, am tinut legatura in permanenta de atunci. Venise la Chisinau ca o celebritate de prim rang, preda la Conservatorul din Oslo, dadea concerte in lumea intreaga, si avea la acea data scoase 3 albume la ECM, iar altele doua isi asteptau randul, fiind imprimate in 1998. Si altele 5 discuri, impreuna cu Moscow Art Trio, la casa de discuri Jaro, din Bremen. In 2004 Moscow Art Trio s'a produs la Ethno Jazz Festival, si a fost prima mea intalnire live cu aceasta minunata echipa de nivel mondial. Treptat, am aflat despre colaborarile fiecarui membru al acestui trio, si despre disponibilitatile creatoare si componistice ale lui Misha in speta. Albumul lui At Home,
(2001) inregistrat la el acasa, in casuta sa din Oslo (in februarie 1998), mi se pare una din cele mai minunate izbanzi in materie de solo la pian! Albumul se incheie cu vocea nitel suparata a lui Misha, care-si cheama din fereastra deschisa fetita, iesita la plimbare..."Glasul" pianului e insa cristalin, sidefat, vioi, impaciuitor. In putine cazuri mai e asa. L-am regasit pe acest ultim album, Her First Dance, aparut acum cateva luni, tot la ECM. Alaturi de el acteaza vechiul sau colaborator, Arkady Shilkloper, dar si minunata violoncelista Anja Lechner (cunoscuta si ca membra a Rosamunde Quartett). Cu Anja a mai colaborat Misha si pentru albumul Night (2002). Pana sa revin la acest excelent proiect, care are aceasta evanescenta si memorabila coperta, voi evoca urmatorul fapt. Se stie ca Misha s-a nascut in 7 noiembrie 1956, dar locul nasterii este de-a dreptul invaluit in mister, caci uneori se scrie despre el ca e "Ukrainian-born pianist", alteori, Moldavian- born musician". Curiozitatea devine chiar amuzanta cand se constata ca pe acelasi site, despre acelasi album, autori diferiti plaseaza bastina lui Misha in doua spatii distincte: o data el este "Moldavian pianist", altadata, se prezinta ca ucrainean! Parerea mea este ca insusi muzicianul intinde aceste capcane comentatorilor sai, mai putin dispusi sa vada imensa figura ludica si ghidusa a acestuia. Firea sa inclinata spre investigarea folclorului (moldovenesc, ucrainean, evreiesc,  balcanic etc.), fara granite si oprelisti, ajunge la o descatusare improvizatorica cum greu mai poti gasi un alt muzician. Si felul cum interpreteaza sau ingana melodiile, il face unic, atipic. Disponibilitatea sa nemarginita l'a adus pe Misha Alperin in fata unei colaborari indelungate cu Mikhail Rudy, un pianist de factura clasica, cu care a editat la EMI Classic albumul Double Dream (2004). Rudy a cantat la Bucuresti in doua randuri...chiar si cu orchestra Radio. 

Her First Dance
este un album care-ti place cu greu, trebuie sa-l asculti de mai multe ori, caci e indelung elaborat, filtrat si cizelat. Toti cei trei muzicieni au niste prestatii majore, cu solo-uri intense, evocatoare. Iar felul in care sunt asezate piesele pe disc face ca impactul fiecareia dintre acestea sa fie si mai pregnant; iar piesa care da titlul albumului este sublima. Dialogul pianului cu goarna frantuzeasca (French horn), manuita colosal de Shilkloper, iti ramane inca timp indelungat in urechi - precum un ecou rar, stravechi - dupa auditie. E ca licoarea minunata pe care nu o bei, ci o savurezi, o degusti prelung, precum o face un batran si iscusit connaisseur...
Daca avem noroc, Misha va interpreta de pe acest album in cadrul recitalului solo de la Timisoara, in seara zilei de 29 noiembrie, in cadrul editiei a III-a a Timisoara Jazz festival, gratie invitatiei amfitrionului acestei prestigioase manifestari, Marius Giura. Va fi prima prezenta a lui Alperin in Romania!
Dupa ce a cutreierat intreaga lume, iata, a venit si timpul "intoarcerii acasa"...
Bun venit, Misha! Welcome home, Misha! 
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Chișinăul din alte vremuri
commenter cet article
22 octobre 2008 3 22 /10 /octobre /2008 20:03

Culoarul acvatic care leagă Marea Neagră de vechiul Constantinopol poartă numele de Bosfor. De el a depins mereu soarta peninsulei scăldate de Marea Marmara şi Cornul de Aur. Tocmai de aceea sultanul Mahomed al Doilea atunci când şi-a propus să cucerească capitala Bizanţului a decis construirea pe Bosfor a elegantei cetăţi denumite Rumeli, cunoscute sub numele turcesc - Rumelihisari. Ea a fost ridicată în chiar ajunul cotropirii Constantinopolului (1451-1452), ca un avanpost de control asupra accesului către acest important oraş. Cetatea este în picioare şi astăzi, iar de câteva decenii încoace este muzeu, ca marturie clară a dominaţiei turce în această regiune. Amfiteatrul situat în incintă găzduieşte vara diverse manifestări culturale, concerte.
După ce vizitezi vestigiile antice şi medievale din Peninsula istorică, poţi lua ferrryboat-ul, pentru un tur panoramic pe Bosfor, până la Rumeli Kavağı  sau Anadolu Kavağı - două sate pescăreşti, din proximitatea Mării Negre, devenite obiective turistice în toată regula. În dreapta şi în stanga strâmtorii observi vile, zone rezidenţiale, grădini, parcuri etc.
Case pe litoralul asiatic, în zona debarcaderului Paşabahçe. Construcţii îngrijite, colorate majoritatea în alb, cu paravan natural verde în spate. Cu totul altfel este "capturat" staţiul aici, diferit decât în partea istorică, unde nu există hiatusuri, pauze, alternanţe de plin şi gol...Insertul în natură pare raţional. 
Casa din lemn, de pe ţărmul european, la debarcaderul Buyukdere, unde alături de vile reconstruite, restaurate, poţi observa o sumedenie de construcţii ca cea din imagine. Dar îmbătrânite frumos...Or, genul acesta de case, vechi şi noi, se întind de-a lungul a peste douazeci de kilometri, alternând cu parcuri, vile luxoase, grădini exotice, muzee, case memoriale, terenuri de joacă...până se ajunge  la Sarıyer - ultimul debarcader din zona urbană a Istanbului. Aici se află şi sepulcrul plin de fast al lui Telli Baba, personaj legendar al istoriei turce şi prieten al lui Alah.

În cartierele acestea îndepărtate de nucleul vechi al Istanbulului găseşti oricând ceva de făcut şi de văzut. În districtul Emirgan, de pildă, se află excelentul muzeu Sakıp Sabancı (SSM) sau Atlı Köşk. În care se fac importante expoziţii de artă. Acum mai bine de un an a fost expusă o colecţie de covoare orientale din biserici transilvănene, iar mai devreme - o expoziţie despre Ghenghis Han şi moştenitorii săi. Iar până în ianuarie 2009 se poate vedea o extinsă retrospectivă Salvador Dali. 
Istanbulul este imens, uriaş ca întindere şi diversitate. Chiar Bosforul face parte din această imensitate. Cu toate cate se găsesc pe malurile lui. Merită admirate, savurate...se va arata o lume cu faţete neaşteptate, vii, moderne.
Este Istanbulul unui dolce farniente veritabil!

  
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Călătorii
commenter cet article
20 octobre 2008 1 20 /10 /octobre /2008 14:37

În numărul de septembrie al revistei Contrafort  nr.9 (167) a apărut "jurnalul de călătorie" în Serbia (august, 2008). Păcat că ediţia on-line nu conţine şi setul de imagini care însoţesc textul în versiunea tipărită...
Biserica mare a mănăstirii Ravanića (Ravaniţa), secolul al XIV-lea. Unul din monumentele cele mai importante de pe teritoriul Serbiei actuale. Mănăstire de maici.

Foto: V.B.

 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
17 octobre 2008 5 17 /10 /octobre /2008 22:21
Biserica Panaghia Muhliotissa nu figureaza pe niciun ghid turistic, dar ea este de epoca bizantina, si se afla chiar in preajma scolii grecesti de baieti din Fener. Ca si alte biserici crestine din Istanbul si aceasta are un aspect de fortareata, in care accesul este restrictiv, oarecum furtiv. Are o comunitate in care se slujeste in limba greaca. Are multe icoane grecesti de sec. XVII-XIX.
Surpriza absoluta: Biserica Theotokos Pammakaristos/ Moscheea Fethiye (dupa 1261), unde paraklession-ul, care conserva minunate fragmente de mozaic, este muzeu, in timp ce nava centrala este moschee activa. Interiorul de biserica este fantastic, tocmai de aceea am decis sa pun o imagine care sa confrime adjectivul folosit de mine...
Desi aminteste de Chora /Kahrye Camii, este anterioara acesteia, si ar merita toata atentia celor care viziteaza cartierul Balat-Fener, dar aici e infintit mai putina lume, caci nici aceasta nu figureaza pe ghidurile turistice, nici nu e prea lesne sa o gasesti in paienjenisul de strazi si stradute din aceasta zona.
Scurtul meu 'compendiu' de arhitectura stambuliot nu poate fi complet fara aceasta podoaba de inspiratie apuseana: Tophane Kasri este un palatel de dimensiuni reduse, care a fost comandat de sultanul Abdulmecid, si ridicat de arhitectul britanic William James Smith in 1852. Detine un loc aparte in contextul palatelor regale din oras. Se afla pe strada Necatibey. Este in preajma lui Istanbul Modern
Arhitectura otomana tarzie, cu spatiu de locuit la etaj si magazin cu locanta la parter: Vefa Bozacisi, 1876. Admirabil restaurata si pusa in valoare!
Intrarea principala in Moscheea Eyup Sultan, locul de incoronare al sultanilor, si cavolul lui Eyup Ensari -  prietenul Profetului si unul din principalii insufletitori ai Islamului timpuriu. Cand cobori din marele cimitir din Eyup, si dupa ce bei o minunta cafea la cafeneaua lui Pierre Loti (pictat si de Rousseau Vamesul, la 1891), nu poti ocoli acest loc, caci este grandios, monumental. Noua moschee a fost rezidita de sultanul Selim al III-lea, la 1800.
In cartierul Beyoglu (a se citi: Beiolu!) poti intalni numeroase case de lemn, unele restaurate, altele - lasate in paragina. Coborasul acesta abrupt, spre Bosfor, este tipic pentru terenul pe care se construieste...
Asta este un exemplu de casa din lemn nerestaurata, care are o volumetrie neregulata, atipica pentru constructiile europene. Totusi, anume prin asta ea e pitoreasca, unica, indimenticabila. Civilizatia noastra e obisnuita oarecum cu simetriile, cu proproprtiile fixe, cu sectiunea de aur. Aici - e din alt "aluat" totul.  

Constructiile care marcheaza volumetric colturile de strazi - sunt un loc comun la Istanbul, dar de fiecare data, si cu fiecare exemplu in parte te surprind prin diversitate si cromatica.
Casa Dimitrie Cantemir, aflata in Fener, trece printr-un proces de restaurare/consolidare, incepand cu 2007. Custodia acestui spatiu o detine ICR Istanbul, iar acest fapt ma face increzator in viitorul fast al acestei cladiri si, in viitor, muzeu. In planul secund - Scoala greceasca de baieti.
Panou decorativ de portelan cu reprezentari schematice de arhitecturi - Haremul din Topkapi Saray. Mi se pare un document inestimabil, care arata nu doar felul in care se infatisa arhitectura otomana veche, ci si cromatica ce era uzitata in contextul acesteia. Putina lumea observa acest perete.  

      
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
16 octobre 2008 4 16 /10 /octobre /2008 23:29
Turcii vand chiar orice! Panoul publicutar anunta ca magazinul din imagine comercializeaza haine originale din import, si nu orice imbracaminte, ci de firma. Pe geamurile vitrinei suntem anuntati ca vom gasi inauntru produse de la creatori importanti precum: "Gucci", "D&G", "Armani", "Iceberg", "DKNY", "Polo R.L." etc. Cand scrutezi aceasta imagine, iti dai seama pe data ca anume asa este, si trebuie sa te grabesti sa-ti procuri marfa de acolo...Dar poate era vorba de produse second-hand?  Publicitatea bate capu', si sminteste. 
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
15 octobre 2008 3 15 /10 /octobre /2008 22:18

In Istanbul, in cartierul Fatih, pe strada Fazilet, se conserva un vestigiu arhitectural inclus pe lista UNESCO: Biserica manastirii Pantocrator. Recomand cu caldura filmulețul care desi este comentat in limba turca, este foarte instructiv si bine facut, ne arata monumentul pastrat din epoca bizantinilor, transformat azi in Zeyrek Camii. Iar constructiile din preajma acestui monument pot face obiectul unui studiu sociologic si istoric asupra habitatului in secolul XXI. "Ciudatenia" acestora este descumpanitoare. Dezarmanta. Caci ele nu par avea modele, scheme planimetrice, ci cresc si "expandeaza" din ele insele, dupa bunul plac al unui geniu constructor, arhitect, inginer...vizionar.   
Aici totul este aproximativ, fluctuant, evaziv, prezumtiv. Exista totusi sugestia zidului, a ferestrelor, a fatadelor, acoperisurilor. In acest context prejudecatile, dar si certitudinile se spulbera. Trebuie sa taca. Nu isi au locul, caci habitatul este reinventat, poate chiar si ideea de confort este alta. Dar ce este limpede si indiscutabil - lumina este naturala, chiar daca "filtrata" de cioburi de sticla, draperii anapoda, folii de plastic. Perceptia trebuie si ea reinventata, sau - si mai simplu - resetata. Caci cea habituala nu mai foloseste la nimic!    Lectura acestor imagini este neputincioasa si aleatorie. Poate ca alticineva este mai capabil sa dea o descriere acestor receptacole, apoteotice, umane?
Vedere a bisericii dinspre sud, e zidul de-a lungul caruia se joaca, de regula, fotbal. Se poate vedea acest lucru si din filmuletul recomandat. Cand am ajuns eu acolo - se intampla acelasi lucru. Un grup de adolescenti turci bateau mingea la poalele stravechiului monument. In definitiv, viata curge.

Pantha Rei.

Dixit.

Foto: Vladimir Bulat

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
13 octobre 2008 1 13 /10 /octobre /2008 23:51


De data asta nu am vrut să mai ratez! Când am aflat că Stephan Micus concertează în Hagia Irina (sec. VI) din Istanbul m-am aprins tare, şi am decis sa fiu neapărat în acel loc pe 9 octombrie...Biletele au fost rezervate cu multe zile înainte, iar seara concertului o aşteptăm cu nerăbdare şi emoţie. Urma un concert magistral, în cea mai veche biserică a Constantinopolului demult apus. Basilica a devenit neîncăpătoare cu multe minute de începerea concertului, iar pe scenă era asezata o saltea albă şi ceva echipamente, precum şi microfoanele. Artistul a sosit, s-a aşezat cu picioarele încrucişate, şi a explicat publicului denumirea şi provenienţa instrumentelor la care urma să interpreteze; exact cum întâlnim şi pe albumele sale. Concertul a avut două părţi: câte 4 piese pe fiecare parte, plus bis-ul final, solicitat de public prin ropote şi aplauze furtunoase. Micus a demonstrat şi pe viu (căci de pe albumele sale mi-am dat seama de asta demult!) că poseda puterea de a încânta publicul, de a-l convinge că anume prin muzică se mai poate salva frumuseţea acestei lumi! Energia creatoare a artistului contribuie la acest proces...

Foto: Tiberiu Voicu

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Sunete
commenter cet article
1 octobre 2008 3 01 /10 /octobre /2008 21:34


Articol aparut in numarul 172 la data 2008-05-08 al revistei Cultura
                   

Câteva gânduri despre cumpărături

A cumpăra este o necesitate, a face shopping – o distincţie socială. Marile complexe comerciale au sosit în estul Europei rapid după disiparea comunismului, în primul deceniu, spre a oferi diversitate, cantitate şi presupuse „preţuri avantajoase”. Am văzut pentru prima oară un hipermarket în Olanda, pe la finele anilor ’90, şi am avut sentimentul că scrutez o uriaşă hală agroindustrială – mi s-a spus că era hipermarket! La scurtă vreme au apărut şi la noi astfel de entităţi de larg consum. Treptat, marile reţele au invadat piaţa locală, iar românii dornici de cumpărături au devenit clienţi permanenţi ale acestora. Majoritatea – cu carduri de fidelitate” cu tot.

Personal pledez şi tânjesc după micile dughene, după discretele magazine private de la colţul străzii sau de la partetul blocurilor. Cu amendamentul ca acestea să ofere altă marfă decât cea care poate fi procurată în super- sau hipermarketuri. Aşa cum am văzut prin Germania. Marii producători caută mari distribuitori, iar cei mici se apropie mai lesne de micile magazine. La cei mici, mai puţin importantă este calitatea ambalajelor, iar calitatea conţinutului este de cursă lungă. Există mamuţi industriali care-şi permit să investească spectaculos în publicitate, iar calitatea mărfurilor oferite nu mai e o prioritate. Impactul reclamei este uriaş mai ales asupra categoriilor defavorizate, căci preţul de cost face destul de accesibile mărfurile la care se „referă” insidios aceasta. Se impune oarecum o concluzie: reclama e cu atât mai prezentă cu cât mai la îndemînă poate deveni marfa propusă de aceasta. Vinzi mult, ai şi bani pentru publicitate.

La produsele de lux reclama e mai discretă, mai rafinată, mai elaborată. Sloganurile şi explicaţiile sunt în acest caz mai puţin „hrăpăreţe” şi „acaparatoare” decât cele pentru mărfurile de larg consum – ele „învăluie” şi „seduc”. Căci e clar: a vinde o picătură de parfum delicat e echivalent, ca profit, cu a comercializa mii de cutii de iaurt sau sana. şi hipermarketurile rezervă locuri pe măsură.

S-a schimbat şi felul în care se fac cumpărăturile. Societatea socialistă încerca să aducă cât mai aproape de casa oamenilor aprozarurile şi alimentarele, cea capitalistă – pune omul pe drumuri. Îl face dependent de maşină, de cărucioare, de fisa cu care-ţi procuri acel cărucior...Nu se mai obţine strictul necesar, ci mai ales – surplusul, diversitatea. Statutul social îţi dictează şi felul de mărfuri necesare. Astfel au apărut magazinele exclusiviste, gen Delicateria sau Vinexpert.

E amuzant să constaţi că hipermarketul are şi cărţi. Asta în condiţiile în care hipermarketuri de cărţi încă nu avem, cum am văzut, bunăoară, la Moscova şi în Olanda. Fireşte, titlurile comercializate prin supermarketuri sunt cu grijă alese, pentru categorii cât mai largi de public. Deşi, trebuie să recunosc că am văzut şi volume despre fenomenologie prin Carrefour! Să ţină asta, oare, de rafinamentul proverbial al francezilor? Dar aceiaşi francezi se comportă diferenţiat în ţara lor, şi faţă de România. Căci în Franţa magazinele acestei reţele sunt amplasate în afara localităţilor, la intersecţii importante înaintea intrării în aceste localităţi. În România – reţeaua tinde să devină „locaş de cultură”, prin poziţionarea sa în preajma centrului Capitalei...Comerţul substituie estetica.

În acest context îmi amintesc de gândul expus de Iosif Brodsky – în discursul de la Stockholm, în 1987, când i s-a oferit Premiul Nobel pentru literatură – că „multe pot fi împărţite şi împărtăşite: pâinea, patul, convingerile, iubita, nu şi poezia lui R.M.Rilke, să zicem. Opera de artă – literatura în general, şi poezia, în particular – se adresează tete-a-tete omului, intră într-un contact direct cu acesta, în nişte relaţii fără intermediari. Acolo unde cei care manipulează conştiinţele masselor operează cu zerouri, arta încrie „punct, punct şi virgulă, urmată de semnul minus“, transformând fiecare zero într-un chip uman, chiar dacă nu întotdeauna agreabil...” (traducerea liberă îmi aparţine). Hipermarketul nu are de-a face cu astfel de intimităţi şi subtilităţi.                   

  

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
29 septembre 2008 1 29 /09 /septembre /2008 14:52

Mâine editura Compania împlineşte un deceniu! Pentru România asta echivalează cu un întreg secol...Trebuie cu adevărat să ai curaj, profesionalism, dăruire, imaginaţie, voinţă ca să parcurgi într-un chip aşa minunat şi ziditor - fâcând cărţi - tranziţia unui astfel de deceniu...la fel de lung şi anevoios precum veacul!

Şi pentru a savura într-un mod aparte această aniversare, recomand lectura interviului-reportaj cu Adina Kenereş (p.82-88), realizat de Mihaela Spineanu, din numărul de octombrie al revistei ELLE (România). Adina Kenereş = Amfitrioana Companiei şi a reconfortantelor companii. La cât de puţin îi place îndeobşte să vorbească despre sine, acum, în revistă, parcă şi-a propus să ne minuneze definitiv. A făcut-o cu o maximă sinceritate, pe îndelete, prieteneşte, firesc şi departe la ani lumină de morga şi suficienţa specifice intelighenţiei dâmboviţeano-regăţene. 

Mulţumesc pentru acest regal al omeniei şi eleganţei, Adina şi Petru! Mulţumesc întregii echipe Compania - că există!  

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article