Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

1 août 2008 5 01 /08 /août /2008 20:51

Frontul acesta de case cu aspect cazon l-am descoperit pe strada Puskin, intr-un gang care corespunde curtii Primariei Chisinaului. Este pentru prima oara cand aflu aceste constructii, aproape impecabil conservate, care arata a fi de aproape un veac vechime. Cand ajung la Chisinau - fie si pentru doua zile - incerc sa vad cat mai multe lucruri! Am un presentiment lugubru ca voi veni la un moment dat, si nu voi mai recunoaste nimic din cele pe care le cunosc...Cu un ochi sferedelitor, atent, excesiv poate - poti descoperi inca lucruri inedite, cu aspect neasteptat. Ca de pilda aceasta "reclama" vizuala, pe care o gasesc sublima in simplitatea ei, cuceritoare. Pacat ca era sambata seara, ca altfel as fi gasit eu ceva care sa duc la reparat in acest atelier...numai sa vad cum e in interiorul acelui demisol.


E aproape ca o pictura pura, minimalista.  Nu m-am putut abtine sa las aparatul inchis! Chiar daca perimetrul vechi al Chisinaului "se primeneste", si nu neaparat pe un fagas prea bun, se mai pot observa mici "eclave" ale vechii urbe, neatinse nici de comunismul cel mai carbonizant. Ceea ce nu a reusit regimul instalat in URSS, izbuteste capitalismul prafos al RM. Si o face marlaneste, taios, nemilos. Aspectul strazilor devine tot mai dezolant, si tinde sa semene cu ulitele de altadata, cele care purtau memoria inca a Impreriului Tarist...
Vizitati Chisinaul, oameni buni, pana disiparea totala nu va deveni o realitate cruda! 
Ma bucur ca Moara Rosie mai sta in picioare, desi o constructie hidoasa, fara nicio forma recognoscibila a aparut deja in coasta ei, care-si asteapta finalizarea. Cand brava arhitectura contemporana va "incadra" precum o imensa rama vechiul monument, acesta va putea sa se lase linistit, rapus, ascultator - la picioarele ei...I se va supune si va adormi. Chipul Morii Rosii a reverberat in noi...  
Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
18 juillet 2008 5 18 /07 /juillet /2008 20:55

Interviu cu Mitropolitul Ioan de Korca (Albania)

- Inalt-Prea Sfintite, una din calitatile remarcabile ale bisericii ortodoxe albaneze este coexistenta pasnica cu vecinii musulmani, fapt ce pare paradoxal pentru Occident. Ortodocsii albanezi au depus eforturi sustinute in timpul conflictului din Kosovo, asigurand un suport medical, hrana si adapost atat pentru comunitatile de crestini, cat si pentru musulmani; iar aceste ajutoare sunt si acum, continuu, asigurate. Dar poate ca in opinia dumneavoastra exista si alte afinitati nevazute, care contribuie la mentinerea acestui echilibru? 

- Da, asa este. Mi se pare ca pe noi, ortodocsii, ne motiveaza o solida baza dogmatica. Convingera noastra este ca fiecare om este creat dupa asemanarea lui Dumnezeu, si, din numele Bisericii Ortodoxe, incercam sa convingem de asta poporul nostru. Dar dincolo de asta, exista numeroase legaturi invizibile, cum ar fi familia si relatiile cultural- istorice comune. De pilda, evlavia pentru Sfantul Cosma Etolianul este comuna si crestinilor si musulmanilor. In vremea vietii sfantului Cosma sudul Albaniei si nord-vestul Greciei erau o singura regiune. Epirul era inglobat in Imperiul Otoman, iar capetenia albanezilor, Ali Pasha, care conducea regiunea in veacul al XIX-lea, il cunostea personal pe acest cuvios. Ali Pasha apartinea musulmanilor din ordinul Bektashi, iar membrii acestui ordin si astazi apeleaza la prorocirile Sf. Cosma, chiar daca il numesc altfel. Noi, pravoslavnicii albanezi ii spunem Shen Kosma (Sfantul Cosma), ei il numesc Choban Baba. Choban inseamna "pastor, indrumator", iar Baba este "tata". De asemenea, Bektashii cinstesc sfintii de demult, de pilda, pe Sfantul Spiridon, pe care ei il numesc Sari Salltik, moastele caruia se odihnesc in apropiere, pe insula Corfu. Acesta atitudine fata de sfintii crestinilor l-a si motivat pe Ali Pasha sa construiasca o biserica de-asupra moastelor Sf.Cosma. In sudul Albaniei s-au conservat numeroase legende legate de viata Sf.Cosma, care se transmit din generatie in generatie. In fiecare sat al regiunii noastre exista alte relatari, ce spunea, ce a facut...Multe dintre acestea se exagereaza, dar ceva-ceva ramane...

- Ne puteti spune cate ceva despre asta?  
 
 

- Da. Acum cativa ani am ajuns intr-un sat albanez, in care era candva o casa minunata, ajunsa in paragina. Ultimul barbat din aceasta casa s-a prapadit in 1944, dar de atunci s-a nascut legenda ca la vremea sa Sf.Cosma a fost in acest satuc, si s-a oprit anume in acesta casa. El a fost bineprimit, omenit si adapostit. Dimineata acesta a spus: "La vremea rinduita, cred ca neamul acesta se va stinge". I s-a raspuns: "Parinte, este acesta un blestem?". Batranul spuse: "Eu va binecuvantez, caci va veni un timp in care vor conduce femeile si tineretul. Dar cand va veni acel timp mai bine va fi pentru cei care nu vor ramane printre cei vii". (Vladica a zambit). Acum asa este... In majoritatea caselor in care-mi este dat sa ajung, atunci cand il intrebi ceva pe barbat - raspunde fie femeia, fie fiica, fie fiii acestora. Cel mai adesea, tata si sotul nu au ce spune. Asa s-a facut ca in acea casa ultimul barbat s-a dus in lumea dreptilor in anul 1944. Dar sintagma: "va veni un timp in care vor conduce femeile si tineretul" nu trebuie inteleasa doar literal, ci si in sensul in care ea era talcuita de Sfintii Parinti. Spre exemplu Sfanta Sarah a zis fratilor sai: "Eu sunt barbatul, iar voi - femeile". Prin asta ea a vrut sa afirme ca masculine calitati se afla nu doar in diferenta sexelor, ci si in caractere. 

Am auzit in Konitsa, in Grecia, o legenda, ca atunci cand Sfantul Cosma a trecut prin fata casei viitorului dictator albanez, Enver Hoxa, la Gjirokastru, unde avea sa se nasca, acesta ar fi spus: "Aici se va naste Antihristul". 

- Am auzit adesea aceasta relatare. Mi-este greu sa ma pronunt asupra veridicitatii acestor istorii, dar uneori nici nu are importanta asta. Nu are relevanta in sensul ca poporul tine sa sublinieze anume darul de prooroc al Sf.Cosma, dar istoria se afla in paza lui Dumnezeu, de aceea tot ce i s-a intamplat poporului albanez sub Hoxa era dinainte scris. 
Mai exista si acum la noi o istorioara potrivit careia Ali Pasha, june, de 16 ani fiind, a fost intemnitat de catre Kurt Pasha, cand acesta era guvernatorul Beratului. Acestuia i s-a aratat Sf. Cosma, care zise: "Iata, vine Ali, Ali Pasha". Sfantul a prorocit ca Ali va deveni Pasa, si ca va ajunge la Istambul cu barba rosie, prevestindu-i acestuia i se va taia capul. Aceste istorii au fost povestite si repovestite, mai ales lui Ali, cand acesta era Pasa. Era un tiran crud, dar si altii, carora grecii le purtau faima de eroi-revolutionari, nu era mai putin inumani. Stiu direct aceste legende, caci pe linie materna eu sunt din satul crestin Souli. Familia mea s-a refugiat de acolo cand satul a fost distrus, iar legendele care s-au pastrat, vorbesc despre capeteniile grecilor ca nu erau mai putin crude decat Ali. Asa erau vremurile, asta era menirea conducatorilor. 

- Daca sustineti ca pasalele si conducatorii grecilor erau la fel de duri, cum i se permitea Sf. Cosma sa propovaduiasca in acele locuri iubirea Dumnezeiasca si fata de aproapele?

- Conducatorii musulmani ai albanezilor nu erau neaparat niste musulmani in sensul strict al termenului - pozitionarea lor era motivata mai degraba de setea egoista de suprematie, nicidecum de ideologia religioasa. Multi dintre ei aveau legaturi de rudenie cu crestinii, dar si prieteni in randurile acestora, sau koumbari (Koumbaros (sing.), Koumbari (plural): nasi la cununie sau la botez. In lumea ortodoxiei grecesti, balcanice si arabe acest grad de rudenie este extrem de important). In Albania pana de curand se conserva traditia musulmanilor de a alege koumbari din randul crestinilor, iar crestinii - din mijlocul musulmanilor. In sens foarte strict, fireste, acest lucru nu era permis, dar multe familii tineau sa pastreze acest fel de relatii, iar uneori aceasta rudenie era legata pe criterii politice. De aceea, cum am mentionat deja, multi albanezi erau Bektashi, si aveau multe puncte de tangenta cu traditia crestina. 

- Dar nu sunt, oare,
Bektashii la origine crestini, care au conservat elemente din credinta incipienta?            

   -  Intr-o anumita masura asa este, dar lucrurile nu sunt asa simple. Bektashii sunt descendenti din Asia Mica, adica din Turcia actuala. In Asia Mica existau mereu grupuri de crestini-gnostici, care conservau diverse traditii, iar acest fapt a influentat temeinic asupra Bektashilor. Acestia folosesc in cult pana astazi Evanghelia dupa Ioan, si cinstesc pe aproape toti sfintii crestini.

- Ei au aparut simultan in Albania?

- Nu. Ordinul Bektashilor nu a aparut in Albania, dar el este afin albanezilor mai mult decat orice alta forma islamica. Cand au navalit turcii, pentru a evita presiunile din partea acestora, si pentru a nu plati un impozit impus ne-musumanilor, intrarea in bektashism era singura forma de supravietuire a populatiei. Iar  Bektashii puteau pastra icoane, si le era ingaduit sa cinsteasca celelalte traditii.  Bektashii exista in Albania de mai multe secole, si constituie cam intre 15 si 20 % din totalul populatiei.
Albania este astazi centrul bektashismului, iar capetenia ordinului lor se afla la Tirana, nu in Turcia, caci Mustafa Attaturk Kemal i-a izgonit din Turcia in anii'30 ai secolului XX. Insusi Attaturk era albanez, si a devenit presedintele Turciei in timpul Revolutiei Junilor Turci, punand sub obroc ordinul dervishilor si al altora. Capetenia bektashilor era si el albanez, si acesta a decis mutarea ordinului in Albania, pentru a-l pune la adapostul celorlalti, departe de Istanbul. Un anumit numar de Bektashi era si pe insula Creta, dar acestia s-au alipit de biserica ortodoxa. Mai erau unii si in Bulgaria si in peninsula Balcanica, dar majoritatea lor se afla azi in Albania.

- Cat de apropiati sunt ei de siiti sau suniti?
  

-  Ei nu sunt nici una nici alta. Credinta lor aminteste mai mult de o plamada amestecata, aminitind de influente crestine metisate cu ideile musulmane ale lui Rumi, si ale altor invatatori ai Asiei Mici. Bektashii nu poseda o traditie scrisa, de aceea credinta lor si pravila difera in dependenta de proximitatea in care s-au aflat credinciosii.

- Dar acestia au similitudini si cu sufismul?
 

- Da, dar ei sunt mai deschisi catre crestinism, avem o asemanare exterioara. De exemplu, si ei au o structura bisericeasca, au si manastiri, nu simple moschei, ci adevarate manastiri. La fel ca si noi, au trei nivele ale ierarhiei bisericesti: Dervish (diacon, tarcovnic), Baba (parinte, preot), Gjysh (care se traduce fix, literal, ca batran, el implineste obligatiile unui episcop, deoarece poate hirotonisi pe altii). Structura organizatorica seamana cu cea eparhiala, iar toata regiunea de sub jurisdictia unui Gjysh se numeste Gjyshata. Ei au ceva care seamana cu taina botezului. Pentru botez se foloseste o apa cu esenta de trandafiri. De asemenea, au ceva care seamana cu impartasania, folosind paine, vin si cascaval. Dar mai presus de toate, la ei exista ceva unic in lumea islamica, anume - spovedania; de-asupra capului pacatosului se ceteste o rugaciune prin care Dumnezeu este rugat sa i se ierte pacatele. Tocmai de aceea, se poate conchide ca influenta crestina este una foarte temeinica.

- Dar acum cand crestinismul ortodox renaste in Albania, Bektashii manifesta fata de acesta vreun interes?
 

- In general se manifesta o deschidere fata de crestinism, si mai ales fata de ortodoxie, in virtutea acelei asemanari de care aminteam. Cand Bektashii nimeresc intr-un locas ortodox, acesta nu este pentru ei ceva strain. Si acest fapt ne ajuta. Cum aminteam mai sus, avem sfinti comuni, desi ii numim in feluri diferite, citim si cinstim acelasi vieti de sfinti, si icoane. Ei se folosesc de icoane. 

-
Din cate-mi pot da seama, Dumneavoastra sunteti convertit la Ortodoxie. Familia Prea Sfintiei Voastre era din randul Bektashilor?

- Asa este. Desi mare parte din familia noastra s-a reintors in sanul bisericii ortodoxe, eu mai pastrez legaturile de rudenie cu Bektashii. 

Continuarea aici,
textul netradus, de la pagina 67 pana la capat. 

Traducere de V.B.
  
 
 
 

 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
11 juillet 2008 5 11 /07 /juillet /2008 22:16
Aceste imagini au fost facute din trenul Chisinau-Bucuresti, prin periferiile Chisinaului. Privirea atenta se opreste pe aceste detalii si schelete industriale, necesare altadata - stingheritoare si inutile in aceste vremuri cand nimic nu mai este ca odinioara. Uzura, rugina, echilibru precar, parasire - iata calificativele gloriei din era comunista. Nimic din acea epoca nu mai este competitiv, revendicat. Poate ca doar terenurile vor deveni interesante, cam peste un deceniu(?!), pentru proiecte imobiliare. Dar parasirea asta nu este una circumstantiala, accidentala, ci una strcturala, de fond. Structuri si fiare uitate, intr-o lume uitata, tot mai departe de reverberatiile civilizatiei si economiei europene. Dar mai presus de toate, si aici e, poate, cauza esentiala a subdezvoltatrii acelei regiuni: in 17 de ani de independenta RM nu a reusit sa-si faca o cale ferata de 100 de km., cat este intre Chisinau si Ungheni, o cale ferata cu un ecartament european...   
E de observat cum arata acest semafor, cu doua randuri de lumini, el este tot de cam 40-45 de ani vechime - cel putin! Dar ele sunt in functiune, indemnand trenurile, si ele antediluviene, catre destinatii spre ne-unde. Nu exista nici macar o singura linie electrificata. Cum e tara asa sunt si comunicatiile, cum sunt acestea din urma, asa se prezinta si industria, si economia, si infrastructura, si viitorul. Un no-mans-land infricosator, depopulat, sarac, nesigur si pierdut. Asta este RM a epocii lui "Voronin-Voda" - in plin avant al globalizarii generalizate, al tehnologiilor wareless... Acolo (mereu) ai sentimentul unui deja vu cu gust de otet!

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
21 juin 2008 6 21 /06 /juin /2008 09:55

Am inceput sa lucrez la volumul retrospectiv, care va contine si un catalog raisonne, al operei sculptorului Constantin ANTONOVICI (1911-2002). Va fi primul volum de asa amploare, care va cuprinde o exegeza a intregii creatii a artistului, dar si analize ale unor serii aparte (Bufnitele, Rugaciune, Pytagora etc). A lasat in urma sa o opera vasta si diversa, a lucrat in mai toate materialele sculpturii, devenind celebru (mai ales) prin ampla sa serie Bufnite, fapt care a dus la editarea unui volum intitulat: Sculptor of Owls (editat de Educational Research Council of America, Cleveland, Ohia, f.a.). Volumul contine eseul lui Antonovici - How I Knew the Great Brancusi, scris la Paris, in anul 1951.
Albumul semnat de mine e planificat sa apara la finele lui 2009, la grupul editorial Universalia.

Constantin Antonovici in atelierul sau (intre Bufnita si Vultur).
Seria Bufnite, bronz.
CARMEN, marmura alba, colectie privata, Washington.


Bufnita pe cerc
, bronz
Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
18 juin 2008 3 18 /06 /juin /2008 15:21

Cetesc Zăpada lui Orhan Pamuk, acţiunea romanului se desfăşoară în orăşelul Kars - oraş cu o istorie cruntă, cu un trecut vechi, foarte vechi, doldora de istorie, cu vestigii de arhitectură armenească de secol X-XIII, cu urme de arhitectură rusească de secol XIX, cu un prezent mizerabil. Pentru a avea în fundalul lecturi imagini din acea urbe de la graniţa cu Georgia şi Armenia, insistaţi aici; merită văzută imagine cu imagine. Se va înţelege mai bine de ce Pamuk a ales acest oraş pentru romanul său politic...   

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Delicii literare
commenter cet article
18 juin 2008 3 18 /06 /juin /2008 13:23

Oarecum acest titlu aminteşte de Milan Kundera, de romanul său - Viaţa e în altă parte. De acord. Cum la fel de adevărat este că sfera internautică, dar şi mass-media consideră că deţin adevărul  - în ultimă instanţă. Multe sunt însă simple ficţiuni, închipuiri, perdele de fum, petarde zgomotoase. În general, miza este în altă parte. Cel mai adesea mă amuză pasiunile, visceralitatea şi isteria ce pot fi cetite pe site-uri, bloguri, liste de discuţii, forumuri...Internetul a creat acest debuşeu, l-a stimulat, şi a configurat până la coadă o altă realitate. Iar mizele, cum spuneam, nu încap în acel mediu - ele sunt în altă parte.    

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
14 juin 2008 6 14 /06 /juin /2008 19:14

Acum cateva zile se anunta deschiderea unui magazin Louis Vuitton la Bucuresti. Dar inaugurarea asta le sta, cred, in gat celor de la carma brandului de lux, caci imensul sipet cu insemnele firmei - amplasat in jurul statuii Eroilor Pompieri a creat o adevarata isterie in randul bucurestenilor zelosi, patriotarzi si academicieni.

Unul chiar a venit cu o barda si a "spart" cu furie veninoasa epiderma capitalistei dihanii...Situatia cu valiza a luat repede proportii comice, nationale, ajungandu-se la scrisori deschise si alte tertipuri de actionare a realei democratii.  

Cei de la Vuitton insa nu sunt baieti cretini, dimpotriva, au demontat repede scenografia ucigatoare de valori nationale - in caz contrar, pompierii amenintau sa ocupe parcela de pamant alocata, altadata, "Catedralei Miluirii Neamului", pentru a-si reamplasa acolo nepretioasa bijuterie sculpturala. Schelele si celelalte au disparut, si monumentul "rasufla" acum usurat ca a scapat din stramtoarea LV.

Pana la a face mult zgomot pentru nimic, si furtuni in paharul fara apa, e de discutat de unde si pana unde presa romaneasca e indrituita sa confunde franzelaria cu benzinaria, si sa provoace scandaluri acolo unde ele nu au temei...Si inainte de asta sa se documenteze temeinic asupra implicatiilor chestiei. Sa afle ca numitul concept de "impachetare" a unor monumente nu este deloc nou sub soare, si ca artistul Christo, care nu numai ca a cutezat sa impacheteze intreaga cladire a Reichstagului de la Berlin, ci si Pont Neuf din Paris, dar si Monumentul lui Vittorio Emanuele din Milano.  Nu se aude? Astea erau, adevarat, acte pur artistice, necomerciale, dezinteresate...Dar a existat si un refuz, la Geneva nu i s-a permis sa impacheteze monumentul lui Calvin, Luther si alti protestanti celebri. Acum, firma Louis Vuitton "impacheteaza" pentru cateva zile Monumentul Eroilor Pompieri din Bucuresti - ca gest comercial, agresiv poate, dar o face legal, cu acte in regula, pentru scurta vreme! Deci, care e motivul REAL al isteriei, protestelor, indignarilor, interpelarilor, parelor si jalbelor inaintate Presedintelui si Prim-Ministrului? Este limpede ca autoritatile noastre nu sunt pregatite sa gestioneze astfel de situatii inedite, neasteptate, tocmai de aceea MCC a declarat ca avizul legal eliberat "constituie o eroare si este un fapt regretabil". Nu vom fi mai patrioti daca vom lasa ca praful, nepasarea si uitarea sa se aseze peste monumentele noastre, dar vom sari iute cu barda si furia proletara la oricine ni le "profaneaza" in scopuri comerciale... Pacat ca am pierdut si aschia de umor lasata de unii ca N.T. Orasanu sau I.L. Caragiale! Cine cunoaste, stie ce vreau sa spun...
Monumentul lui Luther &Co de la Geneva, neimpachetat de Christo.

Foto: Vladimir Bulat, iulie, 2004  

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
11 juin 2008 3 11 /06 /juin /2008 10:22

Autorul romanelor care ne-au făcut să credem că Perestroika gorbaciovistă, O zi mai lungă decât veacul (I dolishe veka dlitsea deni, 1980) şi Eşafodul (Plaha, 1986), nu este o iluzie, ci va duce la prăbuşirea sistemului sovietic, Chingiz Torekulovici Aitmatov, a murit aseară...Pot spune cu mâna pe inimă, că anume scrierile acestui scriitor m-au maturizat şi m-au format ca intelectual, de aceea, îmi e foarte dificil să scriu acum la timpul trecut despre el, dar nimeni nu e perfect, nici moartea nu ne poate ocoli. Şi voi cita o maximă a celui care a fost Chingiz Torekulovici Aitmatov (1928-2008): "Toţi scriitorii au o neîmplinire - să lase ceva nefinalizat".

Dumnezeu să-l odihnească în Rai, iar noi să ne amintim mereu de el, citindu-i minunata operă! sr spune că există și lucrări care vor apărea postum...

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Necropolistică
commenter cet article
7 juin 2008 6 07 /06 /juin /2008 17:11

Simt un gol in plex - rog sa fiu crezut, e ceva organic! Am simtit aceasta stare de disconfort si sila cand am vazut pe rafturile editurii Humanitas (deja) versiunea hardcover a romanului Maestrul si Margarita. Intreband daca se mai gaseste pe piata si versiunea cu coperti moi - mi s'a raspuns franc: "Ah, nu, ambele tiraje au fost inghitite de piata!". Deci, din noiembrie - cand a fost lansata versiunea romanului in traducerea lui Ion Covaci - si pana acum, au fost trase doua tiraje, si epuizate deja. Lumea nu are habar pe ce da banii! Titlul, si acela stalcit - am obosit sa tot scriu despre asta - este suficient ca Humanitas sa faca bani! Bani multi. Chiar de curand semnalam deficientele majore ale felului in care este servita aceasta capodopera publicului romanesc, si ce folos? Cainii latra, camilele inainteaza impasibile. Fara remuscari, fara scrupule. Ziceam acum cateva zile ca voi plasa pe blog versiunea textului meu publicat in revista STEAUA, dar intentionam sa aman aceasta afisare - acum am decis sa o fac. Poate ajunge pledoaria mea macar la cativa fideli ai lui Bulgakov, si ii va opri sa-si scoata banutii din chimire - spre a-i da pe un produs editorial nedemn, imposibil de conciliat cu "duhul" cartii lui Bulgakov?! Deci, lectura atenta si intructiva...

Combinaţiile lui Woland?  

 

Cu trei versiuni de traduceri „la activ”, romanul cel mai important al lui Mihail Bulgakov, Maestrul şi Margarita, s-ar putea spune că ar trebui să aibă un destin grandios, aşa după cum, în mod inspirat, Ezdra Pound zicea că „fiecare generaţie are dreptul său la propria citire a clasicilor”. Românii au şi ei acest drept, cred eu.

Literatura secolului al XX-lea nu s-ar mai putea despărţi nicidecum de această piesă, la care Bulgakov a lucrat efectiv vreo 12 ani, dar în realitate, a pregătit acest roman întreaga lui viaţă. Versiunea finală, la care a scris, şi apoi, a dictat, până în ultimele luni ale vieţii, şi după care se fac traducerile acestei capodopere. Versiunea asta a fost dictată doar de moartea autorului. În prezent sunt catalogate 8 variante ale romanului, din care reiese clar cât de greu a ajuns Bulgakov la soluţia de care avem parte acum. Dificultatea nu era dată doar de complexitatea temei alese (relaţia omului cu diavolul), ci şi de circumstanţele în care scriitorul a activat (imperiul răului roşu, condus de Stalin). Suprapunerile acestor două planuri au dat naştere unei opere deloc uşor de citit, şi cu atât mai dificil de înţeles şi de transpus. Şi asta cu atât mai mult cu cât scriitorul însuşi a avut o poziţionare destul de ambiguă faţă de subiectul tratat. Se spune că primele schiţe ale romanului au circulat într-un fel de samizdat printre prietenii scriitorului; spionajul sovietic depistează scrierea „subversivă”, şi astfel se poate data apariţia primei versiuni a viitorului roman Maestrul şi Margarita, 1929. Variantele despre care s-au păstrat mărturii se numeau foarte diferit: „Magul negru”, „Jonglorul cu copite”, „Seara înfricoşătoarei sâmbete”, „Marele cancelar”, Săgeata de aur”, „Fiul lui V(eliar)”, „Turneul (lui Voland)”...În jurul lui 1930 Bulgakov întrerupe lucrul asupra „romanului despre diavol”. După un an, munca se reînnoadă şi scrierea nu se va mai opri, căci anumite complicaţii legate de sănătatea sa îl fac să devină mult mai nerăbdător şi mai râvnitor de a finaliza „cel din urmă roman crepuscular”, cum l-a numit el însuşi într-o scrisoare, din 15 iunie 1938, către soţia sa. Există o sumedenie de interpretări ale acestei opere literare, publicate de-a lungul deceniilor, dar toate se învârt în jurul ideilor de roman „inaugural”, „satiric”, „politic-religios”, „inovator”, „figural”.  

Nu caracterizările romanului sau interpretările multiple ale acestuia ne interesează aici. Ci felurile în care această capodoperă a fost tradusă/transpusă în româneşte, şi cum versiunile existente în română reuşesc să ne transmită cât mai mult din opera finală a lui Bulgakov. Când ai cele trei versiuni în faţă, cele semnate de Natalia Radovici[1], Vsevolod Ciornei[2] şi Ion Covaci[3], ai semntimentul, nu tocmai reconfortant, că fiecare dintre ei a tradus câte un alt roman, dintr-o limbă rusă diferită; dacă aşa ceva e cu putinţă, se probează acum. O spun din start, versiunea oferită de Natalia Radovici este (după gustul meu) cea mai îngrijită şi mai atentă, celelalte două trădează cu vârf de măsură faptul că ambii traducători sunt poeţi, şi că au simţit necesitatea de a „picura” în textul bulgakovian câte ceva din „fiorul poetic” propriu. Or, cât e de admis într-un astfel de roman, unde fiecare frază, toată construcţia stilistică, şi chiar numele fiecărui personaj – sunt rodul unor distilări prelungi, bine chibzuite, şlefuite, „incifrate”? Când ai originalul rus în faţă – este cel mai lesne să-ţi dai seama de aceste lucruri. Textul lui Bulgakov este un text limpede, dens, simplu, direct, deşi (doar) pe alocuri, obscur şi misterios. Dar e cert că densitatea ascunsă a acestuia nu mizează pe o lectură poetizantă, ci mai degrabă pe una meditativ-simbolică. Romanul lui Bulgakov este o parodie în primul şi în primul rând, o parodie crudă, frisonantă, veninoasă, deşi foarte subtil servită. Cu graţie. Pentru a-i gusta adevărata savoare trebuie să ştii foarte bine nuanţele limbii ruse, care e o limbă extrem de evocatoare şi de polimorfă. Problema e că deşi Bulgakov scria în deceniul al III-lea al secolului XX, lexicul lui este foarte variat şi paradoxal, şi autorul jonglează cu cuvinte contemporane lui, deopotrivă cu cele care au o vechime considerabilă, arhaisme demult ieşite din uz. Personal, am folosit dicţionare chiar şi de secol XIX, pentru a desluşi sensurile anumitor cuvinte pe care traducătorii noştri fie le ocultau, fie le transpuneau după ureche, inexact, aleatoriu. Trebuie menţionat şi faptul că romanul s-a scris cu o grijă nemaivăzută, tipicăreşte, fără niciun fel de compromisuri, tocmai pentru că autorul nu-şi închipuia că acesta se va publica vreodată. În vremurile acelea dure, Bulgakov nu se aştepta ca Maestrul şi Margarita să devină (cândva) un roman pentru masse. De aceea, scria ca pentru sine. Sau pentru ai săi. Pentru oamenii epocii apuse odată cu instaurarea cruntei dictaturi staliniste... Am întâlnit în trama cărţii un lung şir de cuvinte ieşite din uz, dar care făceau sens tocmai prin semantica lor difuză, uitată, arhetipală. Tocmai de aceea, Maestrul şi Margarita nu se poate citi pe sărite, selectiv, şi fără a se urmări rând cu rând, cuvânt cu cuvânt, căci ţesătura verbală – care e monolită, se destramă, se face zdrenţe. Voi încerca în cele ce urmează o înşiruire de pasaje în care – printr-o traducere twisted[4], merçi Marc! – Bulgakov nu mai sună propriu pre limba lui.

Cred că unul din neajunsurile cele mai mari ale tuturor variantelor este lipsa unui aparat critic şi a notelor de subsol, a lămuririlor, necesare publicului românesc. Căci M&M are mare nevoie de aşa ceva. Covaci mai scapă pe ici-colo câte o notă, dar acestea nu salvează impresia unui automatism al traducătorului, care mai degrabă intuieşte sensurile depuse de autor, decât le şi înţelege în profunzime. Iar la paginile 31 şi 35 şi-a permis chiar omisiuni. Fraze care lipsesc. Dar să mergem mai departe. Versiunea proaspăt pusă la dispoziţia cititorilor suferă şi de lipsa unei redactări generale. Iau câteva exemple, spicuite la întâmplare, căci dacă aş aduce în cuprinsul acestui articol toate erorile, aceasta ar ocupa, poate, zeci de pagini. Şi nu încerc să mă erijez aici în dispecerul erratelor, ci voiesc a semnala doar lipsa de acurateţe cu care se traduc operele clasice. Nu mai aduc în discuţie faptul că, în acest caz, până şi titlul lăsat de Bulgakov a fost schimonosit încă de la prima versiune românească a romanului, şi care rămâne aşa până în acest moment[5].

Una din „lămuririle” hilare pe care le dă Covaci o găsim la pag. 65. Bulgakov spune că individul pe care-l întâlneşte Bezdomnîi pe malul râului Moscova, poartă o tolstovkă. Este vorba de o bluză largă, cu pliuri, care se încinge pe talie, şi e numită după tipul celei purtate cândva de contele Lev Tolstoi. În loc ca această explicaţie să se găsească într-o simplă notă de subsol, traducătorul o „topeşte” în textul bulgakovian, de parcă şi cel care citeşte romanul în original ar fi avut nevoie de o astfel de „iluminare”. Puţin mai în faţă, când Bulgakov ne spune că acţiunea se petrece pe o străduţă slab luminată, Covaci „înfloreşte” mistic atmosfera, şi ne anunţă că aceasta era „zgârcit miluită cu becuri chioare” (pag. 63). În ambele versiuni definitive rămase de la Bulgakov, capitolul al XIII-lea (deloc întâmplător e acest număr, infernal!), se numeşte Apariţia eroului. Covaci îşi îngăduie să fie ceva mai „explicit”, şi îl intitulează Apare Maestrul. Îl bate pe umăr, cum ar veni, pe Bulgakov...Ceilalţi doi traducători, rămân la formula bulgakoviană. Misteriosul vizitator se înfăţişează în salonul lui Bezdomnîi, la ospiciu; şi aflăm că pe femeia care are grijă de bolnavi nu o cheamă, ca la Bulgakov, Parascovia Feodorovna, ci Ivanovna, că aşa l-a „botezat” Covaci pe tatăl acesteia (p.162). Iar peste câteva rânduri, îi pune în gură Maestrului următoarea frază: Aşadar, dacă tot suntem la index, stăm puţin de vorbă? (p.163). La Ciornei fraza sună mai franc: „Deci, stăm?” (p.170). Natalia Radovici încearcă să fie şi mai aproape de sensul dat de Bulgakov: „Aşadar, stăm[6] închişi?” (p.142). Tot pe aceeaşi pagină, Bezdomnîi întreabă: „Profesiunea?”, iar Covaci înţelege: „Profesor?”. E o evidenţă, nu e acelaşi lucru. Iar camera 119, în care fusese „priponit” nefericitul „ascunzător de valută”, Nikanor Ivanovici Bosoi, ajunge re-numerotată de Covaci, şi devine, 199 (p.164). Lapşionnikova, cea care l-a anunţat pe Maestru că manuscrisul lui e respins de la publicare, aflăm că e de fapt Lepşonnikova (p.176). Maestrul avansează cu povestitul, şi ajunge să precizeze că au apărut o serie de articole, în unul dintre ele, criticul Mstislav Lavrovici, aminteşte de „pilaterie” (la Radovici, „pilatism”; „pilaterie” e şi la Ciornei), şi de cuvântul, practic intraductibil, „bogomaz”[7], pe care doar Ciornei îl traduce ca iconar (p.184), ceilalţi doi pur şi simplu îl omit. Folosirea de către Bulgakov a acestui arhaism este o aluzie la ideea de creaţie, dar este şi o ironie, căci bogomaz, ar echivala şi cu „mâzgălitor sau zugrav de chipuri”. Ei bine, în tandem, cele două cuvinte (pilaterie şi bogomaz) voiau să accentuieze atitudinea/mobilizarea negativă a lectorilor romanului despre Ponţiu Pilat şi, implicit, era o critică furioasă la adresa lui Bulgakov. Se ştie prea bine că Bulgakov a avut multe de suferit de pe urma pieselor şi romanelor sale...

Când începuseră chinurile, provocate de hărţuirea şi intoxicarea prin presă la care era supus, Maestrul se trezeşte la ora 2 după miezul nopţii, iar Covaci îşi informează cititorii că s-ar fi întâmplat la 7 ceasuri ale dimineţii (p.180). Fără sens. Cum fără sens rămâne, oarecum, şi toastul lui Woland – în traducerea românească, fireşte - când messir ridică pocalul făcut din craniul lui Berlioz, şi declamă: „Beau în sănătatea dumneavoastră, domnilor, zise Woland cu glas egal...” (p.341). Toate cele trei traduceri ne aduc în faţă această expresie arhicunoscută, „în sănătatea”, dar Bulgakov foloseşte exact formula: „beau sănătatea dumneavoastră”, şi aici avem de-a face cu un joc prea subtil de cuvinte şi de sensuri: Woland bea sănătatea, care e sângele, iar sângele este viaţă, Woland bea sănătatea pentru propria sănătate, am putea conchide. Pentru cea veşnică. Astfel îl contrazice pe Berlioz, care susţinea că nu există viaţă dincolo de moarte. Că e anume aşa, o confirmă chiar următoarea frază: Atunci s-a produs metamorfoza. Ciudat, dar aceste subtilităţi nu au fost remarcate sau sesizate de traducătorii noştri. Păcat. La Bulgakov nu e nimic întâmplător sau comun. Ci multe lucruri sunt încifrate, ascunse, tăinuite. Poate cel mai tainic cuvânt din acest roman apare în fiţuica pe care motanul Behemoth o dictează Hellei, petru a-i folosi lui Nicolai Ivanovici; este cel numit de Bulgakov „borov”, tradus de toţi traducătorii noştri prin „vier”. De bună seamă, dicţionarele moderne şi contemporane indică acest termen, însă cele mai vechi aduc la suprafaţă semantica străveche a acesui cuvînt, care este exact pentru a desemna natura malefică a celui ce semnează „adeverinţa”. Termenul ne spune că nu e vorba de porc, ci de seminţiile caprelor sau ale oilor, oves, caprae[8]. În cazul nostru e, incontestabil, vorba de ţap! Şi e mai firesc să fie aşa, căci ţapul „în Evul Mediu este însuşi Răul, Satana. Iar diavolul se va vedea reprezentat, în iconografia clasică, cu coarne şi picioare de ţap”[9].  Ce alt chip putea lua Nicolai Ivanovici, după ce fusese uns cu crema lui Azazello, de către Natalia Prokofievna (Nataşa)? „Într-o clipă, chipul respectabilului locatar de la parter luase formă de rât, iar mâinile şi picioarele i se împodobiseră la extremităţi cu copite” (Covaci, pag. 303). Termenul borov apare la Bulgakov de 10 ori pe întinsul a doar două pagini! Deci, nu pare o vocabulă inocentă... Termenul revine după balul satanei, în atmosfera întâlnirii Maestrului cu Woland, şi începem să înţelegem, subtil, că autorul romanului despre Pilat este chiar...satana. Apariţia în miez de noapte în salonul lui Bedomnîi, povestirea despre găsirea biletului de loterie în rufele murdare[10], coşmarurile nocturne, caracatiţa care pusese stăpânire pe el – toate pregătesc înţelegerea aceasta.

„- Întunericul venit dinspre Marea Mediterană acoperise oraşul pe care procuratorul îl ura...Da, întunericul...” (Ciornei, pag. 379).

„Tenebrele venite dinspre Mediterana învăluiseră oraşul atât de odios procuratorului...Da, tenebrele...” (Covaci, 370).  

Ultimele stricăciuni, Koroviev şi Behemoth le fac în Moscova, în magazinul Torgsin (abr. de la: torgovyi sindikat = sindicate comerciale), înainte de părăsirea definitivă a oraşului[11]. Iarăşi, din traducerile existente nu aflăm ce fel de magazin e ăsta, deşi în politica economică a primelor cincinale sovietice această reţea comercială a avut o menire foarte importantă. Tocmai pentru că Bulgakov a încercat să fie cât se poate de critic faţă de anomaliile pe care le-au generat aceste „torgsinuri” pentru populaţie, aduce în acţiune maleficul cuplu, care provoacă un tărăboi asurzitor şi fumigen în unul din ele. Covaci îl numeşte: „Splendid shop! Un shop foarte, foarte şic!” (p.429). Or, pînă la apariţia shop-urilor, a celor din amurgul comunismului, mai era vreme multă de aşteptat. De unde atunci această „înflorire”, cu de la sine putere, a unor realităţi aparţinătoare altor epoci, din partea traducătorului. Care se interpune autorului...Din nou şi din nou? Să fie iarăşi mâna lui Woland, oare? Sau e doar dezinhibarea traducătorului?

 

 

Nu îmi propusesem să analizez pagină cu pagină ediţiile româneşti ale capodoperei M & M., ci doar să semnalez rapid faptul că nu stăm prea bine cu transpunerea în limba actuală a operelor clasice, şi că pledoaria mea este să se facă, pe viitor – pentru clasici, cu precădere – ediţii critice, îngrijite cu mai multă acurateţe, acribie şi fără tendinţe expresioniste, poetizante, colocviale. Ediţii care să fie exacte nu numai în raport cu stilul, atitudinea şi plurivalenţa semantică a originalelor, ci şi pline de respect faţă de autorii lor. Nu poţi poetiza pe seama lui Bulgakov, când acesta a fost un prea sobru prozator. Şi o uriaşă conştiinţă civică!

 

 

 


[1] Am folosit ediţia Humanitas, 2001, colecţia Cartea de pe noptieră. Toate trimiterile vor face referire la această ediţie. Ediţia aceasta o urmează pe cea prima oară apărută la editura Minerva, colecţia BPT, în 1972, prefaţă şi tabel cronologic de Alexandru Sincu. Nr. Catalog 719.

[2] Am avut la dispoziţie ediţia editurii Cartier, Chişinău, 2003.

[3] Ediţia Humanitas Fiction, 2007, postfaţă de Ion Vartic.

[4] Caracterizarea este valabilă pentru noua versiune a romanului, datorată traducătorului Ion Covaci.

[5] Deşi şi eu şi Ruxandra Cesereanu am încercat în repetate rânduri să semnalăm că romanul lui Bugakov este Maestrul şi Margarita, nu Maestrul şi Margareta! Poate prin „contaminare” forţată cu Margareta lui Goethe, poate prin perfectă asemănare cu prenumele unora dintre româncele noastre? Cine ştie?

[6] Verbul rus, sideti, desemnează şi a şedea, şi a fi încarcerat. Trebuie menţionat că Bulgakov a fost un maestru desăvârşit al jocurilor de cuvinte, şi că de capcanele acestora nu-ţi poţi da seama decât după lecturi repetate. Vom vedea mai încolo.

[7] Termenul este polivalent: Bog (Dumnezeu) şi maz de la verbul mazati (a murdări, a mânji, a picta prost, de mântuială ).  Sensul peiorativ al sintagmei trimite cu gândul la lucrul prost făcut, dar sugerează şi, prin opoziţie, actul de a zugrăvi icoane. Literar: Pictor. Pentru nimeni însă nu este un secret că romanul poartă un puternic substrat de natură religioasă. Referinţele sunt nenumărate. Există şi studii care au dezbătut aceste aspecte, venite în special din zona teologică.  

[8] Cred că nu e forţată interpetarea care duce cu gîndul la pericopa evanghelică cu separarea oilor de capre, la Înfricăşătoarea Judecată (Matei, 25, 31-46). Termenul se întâlneşte în limba slavonă veche încă de pe la 1270, anume cu acest sens, oarecum malefic, cf.I.I.Sreznevsky, S.P.1893. vol.II, A-K, pag.152.

[9] Cf.Jean-Paul Cl bert, Bestiar fabulos. Dicţionar de simboluri animaliere, Editurile Artemis şi Cavaliotti, Buc., 1995, pag. 314.

[10] Există într-o versiune păstrată a romanului, din 1938, o referinţă la biletul de loterie care conţinea, printre numerele câştigătoare, şi perechea numerică „13” – cf. ediţiei editurii Vagrius, Moi bednîi, bednîi master...(Sărmanul, sărmanul meu maestru), Moscova, 2006, pag. 462.

[11] Reţea de magazine care au funcţionat în URSS între 1931-1936, care iniţial erau destinate exclusiv străinilor, pentru cumpărături pe valută sau aur, apoi, la scurtă vreme, ele au început să primească şi lumea autohtonă.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
6 juin 2008 5 06 /06 /juin /2008 21:55

La Galeria SubCarturesti, str.Arthur Verona # 13, in perioada 6-13 iunie.
Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article