Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

29 mai 2008 4 29 /05 /mai /2008 10:34

Cu acest titlu mi-a aparut in revista literara STEAUA (nr. 5-6, 2008) un eseu in care m-am ocupat mai aplicat de modul in care s-a tradus pre romaneste romanul Maestrul si Margarita al lui Mihail Bulgakov. Nu prea stiu ce distributie are in tara aceasta revista editata la Cluj, dar am simtit ca pe o datorie personala sa ma aplec mai pe indelete asupra celor 3 versiuni existente - si sa constat ca nu l-am prea regasit pe adevaratul Bulgakov in ele, si ca transpunerea lui in limba noastra inca lasa multe si bune de dorit! E si cazul altor scrieri - nu numai al capodoperei vietii scriitorului...Poate ca voi pune, in timp, intregul text al eseului pe blog. Daca lumea va fi interesata!

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
26 mai 2008 1 26 /05 /mai /2008 14:08

Meditam mai aplicat asupra necesităţilor de a face bienale astăzi. Şi am dat peste un interviu cu Jean-Hubert Martin, curatorul desemnat al viitoarei Bienale de la Moscova. Ea va avea loc în anul 2009, şi va fi cea de-a treia ediţie. Deşi acest dialog nu este prea întins, am selectat doar câteva idei, la care subscriu, şi care ar fi, cred, utile unei discuţii mai atente asupra artei contemporane din România şi de aiurea. Dialogul a fost susţinut de Irina Kulik, curator şi teoretician.
(...)
Întrebare: La ce aţi meditat? Aveţi deja o temă, ideea de bază a viitoarei expoziţii?

Răspuns: Nu am o temă, dar am o idee. Îmi displac temele alambicate ale expoziţiilor, scopul oricărei bienale este unul singur, acelaşi - o prezentare în perspectivă asupra a ceea ce se întâmplă în lumea artei. Mi-ar plăcea să arăt în Rusia autori mai puţin cunoscuţi aici - artişti din Africa, Asia, Oceania. Dar într-un mod diferit de cum se prezintă în lume arta contemporană din China sau India. Aş dori să arăt nu doar artişti absorbiţi de sistemul artistic, ci şi lucruri care se crează în afara metropolelor, într-un alt mediu, şi cu alte scopuri - cum ar fi, de pildă, tot ce e legat de practicile religioase. 

Întrebare:  Bienala moscovită va fi centrată pe arta religioasă? Cu siguranţă, ştiţi deja, cât de tensionate devin în Rusia relaţiile dintre artiştii contemporani, care încearcă să se apropie de religie, şi comunitatea ortodoxă... 

Răspuns: Da, ştiu despre toate astea, şi m-am gândit că expoziţia pe care o fac să fie într-un fel sau altul legată de aceste discuţii. Dar nu doresc ca întreaga tematică să graviteze în jurul acestora - în artă există o sumedenie de lucruri care nu sunt în niciun fel legate de religie, de care pomenisem - pentru a-mi exemplifica punctul de vedere.

Întrebare: Această bienală va include doar reprezentanţi ai unor culturi exotice sau li se vor alătura acestora şi nume cunoscute tuturor din lumea occidentală?

Răspuns: Doar am demarat lucrul asupra pregătirii bienalei, şi nu pot nominaliza pe nimeni. Urmează să mă întâlnesc cu artiştii, să discut cu ei ideile pe care le am, atunci voi vedea cum aceştia vor reacţiona la ecoul lor. Dar, fără îndoială, vor fi şi artişti apuseni, şi ruşi - cu speranţa că dintre ruşi să fie mai numeroşi decât au fost la precedentele doua bienale.

Întrebare: În ce fel lucraţi cu artiştii? Preferaţi să aduceţi lucrări existente care să se potrivească concepţiei dumnevoastră, sau elaboraţi împreună cu artiştii?

Răspuns: În privinţa artiştilor ruşi - aş dori fie comandate lucrări noi, fie, în cazuri extreme, să arătăm piese absolut nearătate, nu dintre acelea cu care cunoscătorii sunt demult familiarizaţi. În ceea ce priveşte artiştii străini, mă simt mult mai liber - există multe lucrări total necunoscute publicului din Moscova. Da, acum 30 de ani să arăţi la Venezia o lucrare ce a figurat anterior la Dokumenta - era considerat de prost gust. Dar în condiţiile de azi - când numărul lor depăşeşte cu mult suta - nu există niciun pericol în arăta la Moscova ceva care a fost expus, să spunem, la Kwanju sau Yokohama. Noi trebuie să lucrăm cu operativitate, şi de aceea am nevoie de câteva lucrări gata făcute, pe care să mă pot bizui atunci când elaborez expoziţia. Atunci când toţi artiştii primesc carte-blanche, este imposibil să gândeşti anticipat dramaturgia expunerii. Iar, dată fiind geografia foarte laxă a expoziţiei mele, nu pot aduce la Moscova pe toţi expozanţii, şi asta din raţiuni financiare. În aceeaşi situaţie de află toate bienalele.

Întrebare: Prin ce Bienala de la Moscova se poate deosebi de alte bienale existente în lume, - şi nu vorbesc de doar proiectul dumneavoastră, ci mai larg, despre rolul ei în contextul mondial al scenei artistice?

Răspuns: Nu trebuie să ne amăgim, şi să credem că Bienala de la Moscova va putea să o egaleze prea curând pe cea de la Venezia, sau să ajungă pe acelaşi palier cu Dokumenta. Sunt puţine locuri sub soare, şi ştiţi prea bine câte bienale există astăzi în lume. Robert Storr a numărat, se pare, cam 110, deşi în realitate sunt cu siguranţă mai multe. În orice caz, Bienala aceasta conferă un statut aparte scenei de artă ruseşti, precum şi oraşului Moscova. Dar pentru mine aceasta va fi în primul rând o expoziţie, care va permite numerosului public moscovit să cunoască noi opere aduse din înteaga lume, create de artişti de mare clasă; să vadă o expoziţie care formulează întrebări despre lumea de azi - din perspectiva artei şi culturii."

(...)

Adaptare şi traducere: Vladimir Bulat       

  

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
23 mai 2008 5 23 /05 /mai /2008 09:56
Curatorul Jan-Erik Lundström - in fata lucrarii lui Jan Svenungsson, Psycho-Mapping Scandinavia, 1996.

BB3 s-a deschis. Amplasata in cateva locatii ale capitalei acesta bienala are toate datele sa devina unul din evenimentele cele mai importante ale ultimilor ani. Chiar daca - o spun din start - mediul local a cam ingnorat-o: prin neprezenta masiva la vernisaj! Fireste, curiozitatea benigna ii va impinge pe cei din breasla sa mearga sa vada acest proiect axat pe "geografie", "cartografiere", "scanare a spatiului", "documentare a lumii globalizate", "stocare de date". Este poate cel mai ne-vizual ansamblu expozitional din cate mi-a fost data sa vad, dar acest fapt nu ma face decat si mai curios. Chiar daca ma macina ideea ca lumea NU va sti mai multa geografie decat pana acum. Pasiunea asta va ramane si pe mai departe un fapt insular. Caci exista un paradox - intuiesc, quasi-general - pe care l-as formula in felul urmator: cu cat lumea este mai in miscare, si practica turismul la scara mare, cu atat mai putin ea stie geografie. Lucrul asta este lasat in seama agentiilor de turism, ghizilor, comisionarilor de toate spetele etc. Nu la fel stau lucrurile cu artistii. Se vede si din aceasta Bienala ca tot mai multi artisti isi "focuseaza" atentia si par tot mai preocupati de investigarea locurilor/spatiilor in care calatoresc sau se stabilesc temporar (in stagii, burse, exiluri, escapes...). Universul acesta este unul al cercetarii, documentarii, crearii de banci de date. Pozitionarea artistului este insa mereu (sau aproape) interesata, politizata. Scopul lui nu este doar sa informeze, sa arate cum stau lucrurile - precum o fac ghidurile, atlasurile, hartile, tabelele, schemele. Artistul afirma ceva. Pune degetul pe rana - sau pe buton.
Johan Jarnestad, Values, 2007, print, 70 x 70 cm. Courtesy the artist & Dagens Nyheter.

Artistul are o pozitionare activa, revolutionara. De aceea, de cele mai multe ori actele sale artistice se leaga de evenimente istorice, politice, economice, sociale. Harta, din aceasta perspectiva, poate deveni un argument major, o demonstratie, sau chiar o arma. Munca de cartograf sau geograf este un efort regresiv, pasiv, inert. Iar daca "fraiele" unui astfel de efort sunt preluate de artist - controlul poate scapa. Poate deveni periculos.
Adrian Matei, Hygienic, toilet paper manual printed, metal and ceramic support, 15,5 x 11 x 7 cm, 2008. Courtesy the artist. 

De pilda, cum am fi reactionat la o astfel de lucrare, daca ea ar fi fost realizata de un artist strain? De un american, albanez sau filipinez? Putem crede ca, adesea, artistii prefera sa mearga pe lama cutitului, si sa exprime o opinie, decat sa stea onest si rece in fata riglei, echerului si a uneltelor (tot mai sofisticate ale) geografului. De exemplu, Renaud Auguste-Dormeuil, cu seria sa de fotografii simulate ale cerului instelat, The Day Before..., a intreprins o incercare de a "ceti" 'n-stele "semnele" tragediilor ce aveau sa se abata asupra Guernicii (1937), Hiroshimei (1945), NY (2001) etc. Asta nu mai e o constatare, ci o invitatie si o provocare la meditatie. Se stie, "cetitul in stele" era o componenta foarte importanta a omului vechi, ancestral, medieval...De ce nu ar mai face-o si astazi?!  

Bureau D'Études, extract from the publication “The Ring”, 2006.

BB3 este o Bienala intelectualista, provocatoare, foarte actuala si un insert necesar in arealul lumii de azi. Ea pune si formuleaza intrebari, interogatii, idei - sa le descoperim.  

Fotografii: Vladimir Bulat 
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Simeze
commenter cet article
21 mai 2008 3 21 /05 /mai /2008 19:13

Moara lui Assan din Bucuresti a trecut prin zile grele de curand. A ars aproape in intregime unul din cele cateva corpuri ale ansamblului din zona Lizeanu-Stefan cel Mare. Cazul se discuta pe larg, iar acheta politiei este in plina desfasurare. Nu este pentru nimeni un secret cum si de ce sunt "pescuite" loturile de teren din zona centrala a Capitalei, precum si din proximitatea acesteia. Dar asta este o alta discutie.

Acest caz nefericit a scos la iveala existenta in acea cladire a unei piese tehnice - unicat. E vorba despre un "tobogan" executat integral din lemn de stejar, care slujea la coborirea sacilor cu faina de la etajul morii spre parterul acesteia. 
Vedem aici lamele de metal de care era suspendat "toboganul" - tot ce era componenta din lemn, a ars! Iar ceea ce a supravietuit - este o adevarata opera de arta. S-a pastrat doar acest mic fragment, dar e suficient pentru a ne da seama de inventivitatea, ingeniozitatea si dibacia mesterilor de alta data. 
Asa arata partea "lucrativa" a "toboganului" - suprafata polisata si perfect modelata asigura glisarea rapida a sarcinii pe suprafata ei. Este construita din alaturarea una langa alta a stinghiilor de lemn.

Asta este partea dorsala a toboganului-elice. Toata arhitectura este structurata in jurul unui ax central, cu o tija metalica. Acest modul - fragmentul pastrat - este, in opinia mea, o sculptura prin excelenta, si merita reluata (ca solutie formala!) intr-o lucrare contemporana. 
Unghiul care nu lasa niciun dubiu asupra calitatii si originalitatii lucrarii-agregat; opera celor care ne-au lasat obiecte despre care noi nici habar nu avem cum s-au facut, nici capabili nu suntem sa le pastram asa cum au fost facute, in forma lor irepetabila, fara cusur! Doar focul a fost in stare sa le macine... 

Fotografii: Sergiu Luchian, consilier la DCCPCN-MB.
(ii multumesc si pe aceasta cale pentru materialul pus la dispozitie)

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
14 mai 2008 3 14 /05 /mai /2008 10:59

Nikita Struve, cel care conduce de aproape o jumătate de veac IMCA Press, de la Paris - primul editor al Arhipelagului GULAG al lui Soljeniţân, susţine într-un interviu că emigraţia rusă nu mai e ce a fost, deşi prima generaţie era: "înţeleaptă, foarte cultă - din Rusia a emigrat elita intelectuală şi morală. Ofiţerii Armatei Albe erau nişte oameni foarte căliţi. Un astfel de potenţial nu l-a avut nicio altă emigraţie. Ea s'a manifestat o vreme îndelungată, dar acum începe să dispară, e la un pas de moarte. Moştenirea în bună măsură a fost conservată, de noi, urmaşii acelei generaţii. Juratecul încă mai mocneşte. Dar cea mai mare parte a emigraţiei actuale - care e la a patra sau chiar a cincea generaţie - nu mai are nimic în comun cu acel prim val. E departe de idealurile ei iniţiale - morale şi intelectuale. Emigraţia rusă e foarte nenumeroasă în Franţa actuală. Dacă e să luăm la socoteală starea de lucruri de la Catedrala Alexandru Nevsky de pe Rue Daru, avem constatarea că biserica acesta este vizitată în proporţie de 70 la sută de moldoveni (subl.mea, v.b.). În acel loc, cel mai adesea, nu vei mai auzi vorbindu-se limba rusă". 

Iată de unde întrebarea: care dintre moldoveni ajung la acea biserică a fostei emigraţii ruse? Să fie vorba de "generaţia transfugă" din era neo-comunismului moldovenesc? Am mari îndoieli în acest sens...

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
8 mai 2008 4 08 /05 /mai /2008 09:08
în româneşte, la Curtea Veche - în traducerea fraţilor Vakulovschi! Citiţi fraţilor această carte, căci este cam tot ce a scris mai bun inegalabilul Sorokin. Mentalitatea de "opricnik" -deşi cu rădăcini tardomedievale - se regăseşte azi în jurul nostru la tot pasul. Cu vârf de măsură. E chiar lichelismul şi "graba de a acţiona" - bolile corozive ale zilelor noastre!
Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
7 mai 2008 3 07 /05 /mai /2008 13:49
Astăzi poate mai bine ca niciodată am priceput cuvintele fotografului Boris Mihailov, care spunea cândva că pentru  reuşita unei fotografii trebuie să stai la pândă, precum pisica...să prinzi momentul - saltul/apasarea pe buton!
Pe lângă casă am urmărit îndelung - nu în goana mersului - cum o pisică curta o superbă coţofană, aflată într-un copac. Mi-a tras atenţia de departe croncănitul păsării, şi am înţeles că semnalizează ceva. Ciugulea tacticos dintr-o crenguţă, iar pisica dădea languros târcoale trunchiului acelui pom. La un moment dat, chemată probabil, a apărut o a doua coţofană - care a sustras atenţia felinei agitate, care deja încerca sa se cocoaţe rapid pe coaja copacului...hop-ţop, şi mâţa s-a pomenit păcălită, dar dădea din coadă şerpuitor, agale, înghiţea in sec. Exact ca un om flămând. Era un adevarat spectacol! Mintenaş cea chemată a coborât pe carosabil, şi a "chemat-o" după sine pe jucauşa pisicuţă. Cea dintâi tot mai croncănea zgomotos, se agita, dadea cu ciocul, şi se vedea prea bine că se jucau de fapt...pisica cu pasărea, dar nici una din ele nu lăsa garda jos - erau atente, pe fază, şi tărăgănau acţiunea. Sunt sigur - pisica nu era flămândă...Fiecare dintre participante savura momentul, arata ce avea mai bun: perspicacitate, şiretenie, agerime, graţie, curtoazie, spirit ludic:))

Lucruri simple, fireşti, primare, ca roua ce-o vezi dimineaţa pe frunze - dar nu ştii nici cum apare...nici cum dispare.     
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
4 mai 2008 7 04 /05 /mai /2008 19:31
După ani de zile Ionică Grigorescu deschide o expo personală la Paris, curatoriată de Ami Barak.
Evenimentul va avea loc în una din cele mai importante galerii din capitala Franţei - JGM Galerie.
Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
2 mai 2008 5 02 /05 /mai /2008 20:09

Oraşul ăsta e al nimănui! Doar două exemple concludente.

Un fost partid de guvernământ, anume roşul psd, a organizat ieri după-amiază un miting propagandistic, cu scop electoral în coasta Casei Poporului - transformându-se locul, anume un parc al bucureştenilor, într-o uriaşă cocină acoperită de fum şi veselie deşartă.

Azi, în centrul vechi al capitalei a luat foc o casă cu faţada art deco, una din puţinele din acest oraş cosmopolit. La TV puteai vedea persoane tuciurii coborând pe funii făcute din cearceafuri din geamurile înnegrite de funingine. Aveai sentimentul ca era un film prost despre vreo periferie a unei cetăţi din lumea a treia...Doar ca se vorbea într-o română aproximativă, cântată, scuipată printre dinţi! Nu avem niciun motiv de amuzament, măi domnilor...   

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
24 avril 2008 4 24 /04 /avril /2008 16:25

de Constantin Leontiev (1831-1891)

1 iunie 1872 - Sfântul Munte

"Iată sunt de mai bine de jumătate de an pe Athos, şi hălăduiesc uneori în împrejurimile acestuia; dar până şi cea mai scurtă îndepărtare de munte o suport cu greutate. 
Am învăţat multe, am şi uitat multe. Priceput-am lucruri care-mi păreau altădată stranii şi străine, iar acum mirarea mă cuprinde cum de se putea întâmpla astfel.
Am văzut multe şi am cetit multe. Pe masa mea zac alături Prudhon şi Proorocul David, Byron şi Gură-de-Aur; Ioan Damaschin şi Goethe, Homeakov şi Herţen. Aici sunt mai liniştit decât eram în lume: aici am şi iubire pentru lume, ca un tablou îndepărtat şi nevătămător...Cu plăcere gândesc uneori la viaţa marilor oraşe, la patria noastră îndepărtată, la foştii prieteni, la cei apropiaţi sau adormiţi... Athosul nici de chestiunile politice nu îl îndepărtează cu totul pe om, dacă acesta voieşte a le urmări; fireşte, veştile sunt mult mai puţine din părţile îndepărtate ale Rusiei. Aici auzi zilnic noutăţi despre problema Bulgară; despre schimbările de guvern de la Ţarigrad; sunt anumite nuanţe pe Athos; ziarele aduc veşti de prin Europa; fără încetare sosesc din Rusia pelerini şi asişti la judecăţile lor cu privire la treburile interne...Cu toate astea - liniştea e deplină; viaţa se scurge firesc, fără agitaţie şi tapaj. Nu e stagnare; viaţa nu adoarme, iar munca e prezentă peste tot (...)
Am deprins multe aci şi am priceput la fel de multe; mi-au şi scăpat destule; unii, sosind pe Athos, caută cu deosebită dragoste vestigiile trecutului; eu însă nu am călcat în nicio bibliotecă mănăstirească; manuscrise străvechi nu am văzut, nici nu intenţionez să consult aşa ceva. Eu cred pe cuvânt: toate astea sunt povăţuitoare şi nepreţuite.
Construcţia bisericii, supleţea cupolei, alegerea cromaticii pentru acoperiş şi ziduri - mă preocupă infinit mai mult. Vrednic lucru este a compara diferenţele dintre vechile construcţii bizantine cu cele de dată recentă, iconografia veche cu cea rusească mai recentă, deosebirile între casele de oaspeţi la ruşi şi greci. Putem cu hotărâre să afirmăm că aproape tot ce ţine de podoaba interioară a bisericilor - iconografia, iconostasele, odăjdiile, la ruşi sunt parcă mai graţioase, mai vii, şi am putea spune chiar, mai minunate. Cântările noastre, în comparaţie cu cele greceşti - prea bine ştii - nici nu le putem compara! Deşi construcţiile în sine la bulgari şi greci sunt mai bune ca ale noastre, au mai mult gust, sunt mult mai trainice, trădează mai multă fantezie orientală şi poezie arhitecturală; ale noastre, din păcate, amintesc de spiritul cazon autohton de sorginte semi-nemţească, de liniile cazarmelor, de pereţii drepţi tencuiţi cu alb, de acoperişurile şi cupolele verzi, iar dacă privim la verdeaţa naturală - este culoarea cea mai nepotrivită şi neplăcută ochiului, şi parcă prea aminteşte de casa de vacanţă a neamţului naturalizat în Rusia. În liniii mari vorbind, construcţiile ruseşti poartă amprenta arhitecturii administrative, pecetea celor care ridică în fiecare gubernie şi fundătură halte galbene, cazarme albe şi biserici cu pereţi albi şi cupole verzi...
În chiliile şi camerele pentru musafiri din mănăstirile greceşti şi bulgăreşti e mai mult suflu oriental şi o măreaţă simplitate turcească: un covor, o laviţă de-a lungul pereţilor, o sobă bună pe peretele median sau chiar o sobă rusească; în unele încăperi există un podium care desparte camera în două, o parte mai ridicată, unde se află o somptuoasă sofa, iar cealaltă parte - un soi de prag pentru aceasta. În hotelurile ruseşti pelerinii se simt confortabil şi bine; dar ruşii sunt prea ahtiaţi după mobila europeană de îndoielnică calitate, după sofale micuţe şi incomode cu volute diverse, după mulţime de scaune, acestea toate şi-ar fi găsit locul mai potrivit  în peşterile asceţilor, nicidecum în camerele menite primirii şi liniştirii musafirilor. Există şi o tentaţie majoră de a pune pe pereţi mici imagini şi mulţime de fotografii; dorinţa de a folosi acoperitori de masă ajurate sau cu aceeaşi funcţie - broboade ieftine femeieşti. Scurt spus, în ospelurile bulgăreşti şi greceşti parcă simţi prezenţa unui turc onorabil cu turban pe cap şi odăjdii largi pe el, care fumează narghilea; în timp ce în hotelurile ruseşti îl rememorezi mai degrabă pe cunoscutul tău, Karl Ivanovici, căruia Maria Ivanovna îi pregăteşte pentru onomastică o supriză croşetată cu chenar împletit.
Fără îndoială, graţia şi buna simplitate în acest caz este de partea orientalilor. Deşi, în privinţa calităţii construcţiilor, putem spune două lucruri întru îndrepăţirea monahilor ruşi. Sunt de părere că încăperea monahului trebuie să fie modestă, goală şi chiar, strâmtă...Dar întreaga mănăstire, dacă aceasta dispune de mijloace, bisericile sale şi anexele acesteia - trebuie să fie frumoase, elegante şi chiar măreţe. La bulgari şi greci, fie că e vorba de vechi zidiri, ridicate fie după modele ştiute, fie de cele mai noi, sub închipuirea zborului liber al ideii ideale - le sunt străine aripile inspiraţiei strivite de coasa utilitarismului actual. Dar ce modele au adus aici monahii ruşi? Putem să-i învinuim pe aceştia pentru insuficienţa lor de bun-gust, dacă cu chiu cu vai jumătate din elitele de dată recentă, dintre oamenii puterii, pictorii, creatorii - mai erau atenţi la  stilul bizantin? După modestele gusturi olandeze ale lui Petru cel Mare, am traversat Renaşterea (Renaissance, în textul original) Catedralei din Kazan şi rococoul, doar de foarte puţină vreme se pot observa semnele unei gândiri arhitecturale autohtone.
Unii oameni găsesc că tentativele acestea de înnoire sunt prea firave, şi că Soborul Isakievskii (din Sankt-Petersburg - nota tr.) reprezintă o simbioză dintre Catedrala Sfântul Petru şi o bancă englezească oarecare...
Nu sunt arhitect, nici arheolog; în aceste chestiuni sunt o voce din mulţime, dar am ochi şi simţăminte. Cunosc câte ceva, dar şi mai multe nu le cunosc. Îmi amintesc de multe denumiri ale căror sens îmi scapă, cunosc adesea idei pe care nu le pot formula. Dar eu, aşa cred, înţeleg totul când vorbesc cu arhitecţi sau arheologi. Şi vreau să spun un singur lucru: că direcţia arhitecturii ruseşti actuale este mai bună, mai rodnică, decât cea precedentă. Există tendinţa unei creaţii proprii în limitele tradiţiei sau a statutului; iar asta, după cum mi se pare, este condiţia esenţială a stilului propriu. (...) Putem spune: înalta noastră societate, ţara noastră şi Curtea Imperială, intelighenţia artistică, Academia - de-abia de au ieşit pe calea cea bună...deci, ce drept avem să judecăm cu asprime gusturile athoniţilor noştri, dacă căpeteniile lor au sosit aici de-abia prin anii '30-'40, şi au făcut ce au putut... 
O altă îndreptăţire pentru ei e aceasta.
Vechile construcţii ale bulgarilor şi grecilor - sunt cu adevărat vechi; sunt şi originale. Iar cele noi - la Zographu bulgăresc sau la Vatopedu grecesc - sunt, să admitem, minunate; ele sunt construite din piatră făţuită, cu gust, fără grabă, firesc, trainic. Cu osebire, cele noi de la Zographu sunt admirabile, împărăteşti!.. Ambele aceste aşezăminte au avut domenii întinse în Basarabia, cu venituri substanţiale şi sigure (subl.mea-v.b.). Iar frăţia călugărească e relativ nenumeroasă. Monahii ruşi se înghesuie aproape toţi în două mari chinovii: în Russikon şi în Serai sau în Schitul Sf. Andrei. În treacăt fie spus: ruşi nu prea sunt mulţi pe Sfântul Munte; din totalul de şapte sau opt mii de monahi, de-ai noştri sunt puţin peste o mie; chiar se vorbeşte că şi mai puţin decât atât! Grecii şi bulgarii, deşi în număr mare, dar sunt împrăştiaţi prin 19 mănăstiri, prin câteva schituri, numeroase chilii, colibe, corturi, peşteri; monahi ruşi sunt în Russikon circa 400 (fără a pune la socoteală pelerinii permanenţi, care trebuie şi ei amintiţi), iar la Schitul Sf.Andrei - mai bine de 200. Latifundii întinse nu are niciun aşezământ rusesc de pe Athos. S-au fondat de curând amândouă pe baza unor donaţii benevole din Rusia. Schitul, bunăoară, a crescut neînchipuit de repede, şi a  devenit aşezământ în jurul unei case patriarhale. La Russikon, unde monahii noştri au sosit, invitaţi de greci, au găsit doar sărăcie şi ruine. Acum acesta este cel mai numeros şi animat loc. Această mănăstire, precum şi Schitul Sf.Andrei se află în permanentă construcţie, şi tot mai este strâmt în ele.
Astfel se poate înţelege de ce construcţiile ruseşti trădează graba, aplecarea pentru materialele ieftine şi strictul necesar; culoare întunecoase şi strâmte în contrast cu galeriile largi şi deschise de la Zographu; cărămidă şi tencuială albă sau gri sau galbenă, în locul pietrei minunat făţuite de la Zographu şi Vatopedu; ferestre dreptunghiulare pe faţade amintind de cele ale cazărmilor, în locul unor ferestre graţioase, largi, rotunjite în partea superioară, uneori cu o colonetă pe mijloc - care te încântă la aşezămintele grecilor şi ale bulgarilor. Ruşii au de regulă nişte hornuri nearătoase pe acoperişuri, triste, în ele vezi folosul, căldura sobelor...În timp ce apropiindu-te de Vatopedu rămâi uimit de pădurea de colonete înalte, rotunde, cu capiteluri roşii în vârf, care surmontează acoperişurile unor corpuri de construcţii solide...Ce sunt acestea? Şi acestea sunt hornuri, dar sunt hornuri zidite fără grabă; hogeaguri artistice...
Da! Dacă e să scrutăm chestiunea doar din punctul de vedere al rezultatului şi al frumuseţii, aşezămintele ruşilor nu sunt tocmai grozave. Dar dacă e să avem în minte toate dificultăţile cu care se luptă monahii ruşi, circumstanţele care au dus la urgenţa construcţiilor, nenumăratele griji şi creşterea permanentă a numărului de vieţuitori; incertitudinea veniturilor, datoriile, cerinţa de a avea o doză delicată de diplomaţie pe fundalul tuturor celor amintite, atunci avântul critic amuţeşte, şi rămâne un singur simţământ - respectul pentru mintea practică şi puterea lor duhovnicească.
Voi mai adăoga: şi în Russikon, dar şi în Schitul Sf.Andrei grija pentru fumuseţea şi bogăţia bisericilor a avut întâietate; şi doar apoi s-au preocupat de confortul vizitatorilor şi de cazarea frăţiei. În ambele aşezăminte călugării au considerat a folosi cu prioritate banii jertfiţi - pentru împodobirea lăcaşelor de închinare.
Astfel înţeleg a lor îndatorire monahii athoniţi!  Pentru a pricepe mai limpede ce este aceea cinstitul monahism, este suficient să păşeşti din biserică, unde sclipesc aurul, argintul şi cristalul, precum şi ferecăturile icoanelor şi odăjdiile preţioase -, în chilia scundă şi strâmtă a nevoitorilor, sau să cobori în trapeză, unde fraţii mănâncă "ierburi cu ierburi", după cum scria dl.Blagoveşenskii în cartea sa despre "Athos".


Traducere şi adaptare: Vladimir Bulat

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article