Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

17 avril 2008 4 17 /04 /avril /2008 23:14
Puţină lume intelectuală de pe la noi acceptă faptul că ieromonahul Savatie nu mai e scriitorul Ştefan Baştovoi! M-am convins şi astăzi, când am auzit că-mi "place de Baştovoi, dar nu şi de Savatie". E greu să înţelegi cum, într-o lume tot mai neglijentă şi nepăsătoare faţă de prezenţa - totuşi CONTINUĂ a lui Dumnezeu printre noi - , cineva poate abandona imaginea pe care şi-a obţinut-o fulgerător, răsunător, şi să îmbrace definitiv schima monahicească. Cum a făcut Savatie, primind NOUL Botez. Dar nu a abandonat scrisul, adaogându-i acestuia: cateheza, munca editorială, şi iată, din nou, pictura. Ceea ce pentru mulţi este nebunie curată, anomalie, excentricitate, pentru Savatie este chiar firescul lucrurilor. A fi ieromonah şi om cu umor, dar şi un extatic apărător al lui Hristos, artist cu un gust plastic rar întâlnit, un meşter al rucodeliei, cărturar cu teamă în faţa desăvârşirii - sunt poate doar câteva caracteristici vagi pe care încerc acum, cu discreţie, să le dibuiesc. E riscant să spui - orice - despre un om care este atât de respectat, ascultat, cetit, şi oprit pe stradă pentru o binecuvântare, căci orice ai spune, ţi se poate îndrepta împotriva-ţi, prin propria neputinţă. Neputinţa de a nu putea spune destule, sau deja prea multe. Cert este că Savatie te învaţă (fără să dea poveţe) prin simpla lui prezenţă câte ceva din simplitatea profundă a Ortodoxiei, din bucuria ei năvalnică, înmiresmată, mângâietoare, din felul de a fi al călugărului dăruit cu daruri multe, neîmpovărătoare, luminoase. Am văzut azi o parte din picturile pe care se pregăteşte să le adune într-o expoziţie personală în Bucureşti. Nu se ştie însă când. Dar pot spune deja, că supriza va fi maximă. Şi nu pentru că părintele Savatie ne va copleşi prin noutate, inovaţie, prin viziuni bulversante, ci tocmai ne va arăta o pictură smerită (nu în sens prologist!), naivă chiar, o pictură-semn, înrudită foarte cu înscrisurile dornice de a îndulci măcar puţin bezna catacombelor de la începuturi...Au ceva în ele şi din sgrafitările de pe ceramica etruscă şi cea elină, ceva din scoarţele ţărăncilor basarabene, ceva din elanul desenului juvenil (cel care se pierde la majoritatea copiilor de la o anumită vârstă, dar se poate redobândi), din abandonurile celor care voia să simtă pe propria lor piele din fiorul omului primitiv. Mă opresc - nu mai povestesc, nici nu mai descriu nimic. Supriza trebuie să fie doar sugerată, căci se va dezvălui la timpul potrivit. Ca gustul poeziei sau ca licoarea unui vin nobil şi bătrân - gustat cu mici înghiţituri şi lăsat să se prelingă. 

Foto: V.B. - Părintele Savatie în preajma Cuţii Domneşti din Bucureşti, după lansarea unei cărţi a lui Antonie Bloom al Surojului.        
Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
16 avril 2008 3 16 /04 /avril /2008 23:13

Ieromonahul Savatie Baştovoi (mănăstirea Noul-Neamţ) a fost printre bucureşteni în astă seară - în aula mare a facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti. A lansat volumele: Povestiri ortodoxe de Anton Pavlovici Cehov şi Ortodoxia pentru postmodernişti, ambele apărute la editura Catisma. Lume puhoi, mult cler, tineret - majoritatea. Savatie povesteşte amănunţit şi cu răbdare despre Cehov, biografia lui, pitoresc şi atractiv. Îl dă ca exemplu de "predică" fără morgă bisericească, ca trăitor printre oameni în duh creştinesc. Despre cartea sa vorbeşte în treacăt, cu mult umor şi supleţe. Este clar că este o faţă bisericească care evită cu delicateţe şi ştiinţă şabloanele, mereu cerându-şi scuze pentru neputinţele sale, şi afirmă că e gata să turneze un film creştin, că ce, "noi nu am putea face un film pe măsura Ostrovului a lui Pavel Lunghin?" . Film care a generat multe discuţii, fără a fi fost, la noi, pe marile ecrane - s-a receptat, ca pe vremuri, în clandestinitate... văzut şi prin mănăstiri, pe laptop. Savatie l-a evocat şi pe părintele Selafiil, despre care a povestit că a trăit să descopere telefonul mobil din auzite, şi că mare i-a fost mirarea să afle că se pot auzi voci aflate în Italia sau altundeva...Mare invenţie a omului, ar fi afirmat stareţul! Din nou şi din nou m-am convins cât de dezamăgitoare sunt aceste întâlniri, mai ales în partea lor de "întrebări şi răspunsuri". Căci de fiecare dată la acest capitol vorbitorul trebuie să dea dovadă de mare fineţe, să depună un efort uriaş, să recurgă la "acrobaţii" verbale şi logice - suplinind şi echilibrând astfel (cel mai adesea) "aflarea în treabă" a publicului întrebător...Inconsistenţa acestor întrebări este uneori monumentală şi ridicolă. Ovaţionăm şi râdem lesne, dar mult mai greu medităm şi formulăm întrebări care să conteze, şi să provoace cu adevărat dialogul.    

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
15 avril 2008 2 15 /04 /avril /2008 14:47
Peste exact o lună - o impresionantă retrospectivă Mark Rothko la Hamburg, la Kunsthalle din acel oraş. Un regal al picturii de secol XX!
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Agenda
commenter cet article
13 avril 2008 7 13 /04 /avril /2008 23:18
Şi pentru că societatea de consum şi cu al său capitalism sălbatic galopează furioase prin capitalele lumii, propun ca pentru urbea noastră să mai umblăm cu aparatele fotografice sau de filmat, şi să îmbălsămăm tot ce ţine de trecut, să conservăm imaginea a ceea ce a mai rămas din fizionomia vechiului oraş Chişinău. Cel puţin centrul încă mai are câte ceva detalii: case, feronerii, decoruri şi elemente decorative. Mi-am propus să nu trec nepăsător pe lângă aceste vestigii încă bine conservate - spre a avea mărturia clară a gustului care l-a "bântuit " pe orăşeanul din alte vremuri. Pentru ca apoi, să putem reconstitui - fărâmă cu fărâmă, detaliu lângă detaliu - fondul construit şi decorativ al capitalei. Multe sunt deja în părăsire, aştepându-şi degrabnica dispariţie... 
Acest minunat coronament metalic de poartă l-am descoperit pe strada Bucureşti, nr. 38. Acesta datează din anul 1899.

Portic traforat, cu un medalion ce poartă anul realizării: 1895. Face parte din faţada casei din str.Şciusev, nr. 30 (vezi mai jos - imaginea treptelor).
Acesta este un grilaj de uşă, găsit tot pe strada Bucureşti, colţ cu Vlaicu Pârcălab. 

Balcon cu trafor metalic, ruginit şi simţitor degradat, păstrat la o clădire dezafectată de pe strada Alexandru cel Bun, nr. 51.
Trepte metalice cu elemente traforate şi relief plat realizate din fier forjat la uzina lui I.Krimarjewsky, pe strada Şciusev, nr. 30.

Poartă din fier forjat pe strada Bucureşti, 64 - face parte din ansamblul Clădirii fostului gimnaziu pentru fete al zemstvei basarabene (1864). Cred totuşi că poarta este de dată mai târzie.
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
9 avril 2008 3 09 /04 /avril /2008 23:13
...cam aşa aş defini eu tărăşenia artistică din seiful Kunstforum BankAustria din Viena, imaginată de Nedko Solakov şi Dan Perjovschi - cu ceva vreme în urmă. Acum s-a lansat catalogul Walls and Floor (Without the Ceiling), care este o carte minuţios concepută, diferită de kilometrii de cataloage care apar azi în lumea luminată. E o carte obiect pe care nu te mai saturi să o ţii în mână, şi o răsfoieşti cu poftă - chiar dacă, cel puţin în cazul meu, am văzut multe din ceea ce s-ar putea numi deja "brandul perjoteca". E aproape mereu acelaşi, şi neaşteptat de diferit, de proaspăt de fiece dată. Solakov şi Perjovschi se completează. I-am mai văzut foarte aproape unul de celălalt - la Bienala de la Istanbul, în 2005. Primul avea la dispoziţie un etaj întreg, într-o clădire quasi-părăsită, celălalt, la câteva sute de metri mai acana, pe o altă stradă - "acaparase" un soi de hol imaculat al unei instituţii financiare. Acolo, Perjovschi desenase şi pe tavanul de sticlă, iar efectul era sclipitor! La Viena cei doi s-au reîntâlnit în acelaşi recipient. Cu pereţi albi, şi podea aproape neagră. Şi au împărţit teritoriile pe din două, unul pereţii, secundul - pardoseala. Dan îmi mărturisise că a lucrat pentru prima oară cu flow-master auriu pe o podea închisă. Solakov a "povestit" despre starea agitată a pereţilor, a denivelărilor, asperităţilor, găurilor minuscule, urmelor de pensulă cu care s-au zugrăvit aceştia. Ca şi Perjovschi, Solakov este savuros după felul în care scrie şi comentează "starea lucrurilor" văzute. Dar el e "povestitorul", în timp ce Perjo - e "activistul" ludic, vehement uneori. Solakov e mai aproape de munţii Balcani, de parfumul rozelor, de aroma trabucelor levantine, de lentoarea cadânelor...Perjovschi se îngemănează cu sobrietatea imperiului, e adeptul unui comentariu concis, tăios, telegrafic. Alături fiind - se completeză în chip efemer, dar durabil. Oximoronul poate fi şi el prilej de bucurie şi eveniment sadea! 
Un catalog care documentează un show de zile mari, oferit de importanţi artişti ai vremurilor noastre.    
Credit foto: Imagine reprodusă prin bunăvoinţa KulturKontakt, Austria.
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
9 avril 2008 3 09 /04 /avril /2008 12:36

La puţin timp după ce am cetit  nuvela lui Vladimir Lorcenkov, Там город золотой  (propun un titlu nefericit: Oraşul cupolelor de aur) am ştiut cu fermitate că scrierea asta are un mare viitor! Şi nu numai pentru că este despre soarta moldovenilor din satul Larga (visând la o Italie prea-îndepărtată şi morganatică) deşi aş spune că toată naraţiunea închipuită de scriitor (cinematografică şi filmică de-a dreptul!) este proiecţia întregii Moldove post-sovietice - ci şi pentru că e o proză incitantă, vânjoasă, extrem de bine scrisă, şi sper, molipsitoare. Nuvela asta trebuie cât mai iute tradusă în româneşte, înainte ca ea să-şi înceapă periplul european. Nu am cetit o analiză (amuzantă şi tonică) mai exactă a fenomenelor sociale şi culturale care se întâmplă după disiparea unui imperiu. Proza post-colonială britanică ar avea de ce să fie cu buza umflată...Însuşi scriitorul îşi compară opera cu romanul lui John Steinbeck, The Grapes of Wrath (ecranizat), spunând că ar vrea ca scrierea sa să însemneze la fel de mult pentru "literatura moldovenească", ca romanul lui Steinbeck - pentru cea americană.

Este chiar momentul ca editurile noastre să se înghesuie, mai ales că au şi confirmarea la nivel înalt că e vorba de o proză de top, fiind răsplătită cu cel mai important premiu pentru literatura rusă, care se acordă scriitorilor din afara Rusiei. În acest an preşedintele juriului a fost uriaşul scriitor Chinghiz Aitmatov. Din juriu au mai făcut parte celebrul scriitor, deja tradus şi la noi, Andrei Kurkov, criticii literari Alexandr Arhangelsky şi Boris Kuzminsky, filologul francez, slavista Christine Mestre, poetul Bahât Kenjeev ş.a. Valoarea premiului oferit de organizatori câştigătorului din fiecare din cele trei compartimente ("proză lungă", "proză scurtă", "poezie") este de 5000 de dolari. Volumul a apărut la editura moscovită Livebook

Felicitări mele lui Vladimir Lorcenkov pentru premiul primit aseară

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
7 avril 2008 1 07 /04 /avril /2008 13:02

"Ştiinţa încă nu cunoaşte nicio metodă de a preface animalele în oameni..." - astea sunt cuvintele lui Mihail Bulgakov, frază pusă ca titlu unei cărţi apărute acum ceva vreme la editura Vagrius (cea care editeaza integrala Bulgakov). De bună seamă că tema îl preocupa pe marele scriitor, din moment ce a şi scris acea nuvelă - Inimă de câine, unde a încercat imposibilul pe care el însuşi nu îl credea. Medic fiind de meserie - cu studii de medicină - Bulgakov a intuit posibilitatea transgresării genurilor, iar Beghemot din Maestrul şi Margarita, e chiar o ipostază a diavolului, care se preface când în om,  când în cotoi, după necesitate. Chiar dacă romanul cel mai important al autorului nu este asumat o scriere creştină, sugestiile de acest gen nu sunt deloc puţine, nici insignifiante. Ba dimpotrivă. Se ştie că Bulgakov suferea de pe urma faptului că la Moscova se edita o publicaţie care se numea nici mai mult nici mai puţin Bezbojnik, adică - Ateul (de la grecescul - a-Theos). Problema "migrării" omului către diavolul, şi viceversa, se spune, a fost alimentată însă de apariţia voluminoasei cărţi, încă în primii ani ai secolului XX, semnate de un oarecare M.A. Orlov, Istoria snoshenii cheloveka s diavolom (Istoria relaţiilor omului cu diavolul), volum cunoscut foarte bine de Bulgakov. Pe care-l şi acea în biblioteca proprie. Maestrul şi Margarita poate fi considerat un "referat" extins al acestei cuprinzătoare cărţi, devenite clasice. Plus  - talentul genial al lui Bulgakov de a intui şi analiza realităţile în care a trăit. Dozajul perfect între ceea ce putea fi văzut, trăit şi exprimat, şi roadele imaginaţiei hrănite de o uriaşă intuiţie şi buna cunoaştere a culturii universale - iată "reţeta" pe care a avut-o ca armă în scrierea M&M. Din păcate, nu avem în limba română o prea fericită versiune a acestui roman. Cele trei traduceri - date de Natalia Radovici, Vsevolod Ciornei şi Ion Vartic - sunt departe de a fi mulţumitoare pentru înţelegerea acestei cărţi complexe şi deloc uşor de înţeles. În unul din numerele proxime ale revistei Steaua de la Cluj (nr.dublu 5-6) îmi va apărea un text mai amplu, despre cum a fost transpus acest roman pre româneşte. Titlul însuşi încă mai are de pătimit pe ogorul limbii române. Nu ştiu când se va înţelege că suntem în eroare?!          

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
6 avril 2008 7 06 /04 /avril /2008 22:06
Diana Iepure, vorbindu-mi de biserica din Predeal, m'a împins să'mi amintesc de o pătăranie hazlie legată de acest locaş. Eram acolo la o Liturghie, acum vreo doi ani, când la un moment dat văd în faţa iconostasului o fetiţă care îngenunchea la fiecare dintre icoanele împărăteşti, şi se ruga în tihnă, îşi făcea apoi cuviincios semnul crucii. Impresionant! Dar ce făcea acea imagine să fie ieşită din comun nu era asta. Lângă ea, fetiţa avea un cocoş din materiale textile, strident colorat; o jucărie de mari dimensiuni, care zăcea bleagă pe paviment cât copilul îşi spune rugăciunea. Apoi, după ce săruta icoana, fetiţa îndrepta şi cioculeţul roşu al cocoşului - făcându-l să "pupe" şi el chipul pictat. Aşa a făcut la fiecare icoană. Aţi mai văzut cocoşi evlavioşi în faţa icoanelor? Întâmplarea fericită a făcut să am la mine camera de fotografiat, şi nu m-am putut abţine dinaintea unei astfel de privelişti. Am "îmbălsămat" un filmuleţ de un minut şi ceva, poate că ar fi cazul să-l vadă mai multă lume. Astfel de întâmplări nu'ţi este dat să vezi prea des...
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
4 avril 2008 5 04 /04 /avril /2008 22:14
Îmi plac mult bisericile noi încă nepictate, şi asta pentru că am văzut prea multe pictate prost, neinspirat, fără credinţă, de cârpaci neputincioşi, nicidecum de zugravi cu frica lui Dumnezeu. Murii tencuiţi, incizaţi, necoloraţi - exercită asupra mea senzaţia unui început ce se tot amână, dar care ţine caldă aşteptarea, cea a zilei celei bune! Aceşti iepuraşi de soare vesperal pot da mărturie a existenţei lui Dumnezeu poate mai convingător şi mai profund, decât nişte imagini cu chipuri scofâlcite, rujate (în cazul sfintelor) şi mătăhăloase (precum vedem deloc arareori) - pretinse de sfinţi... Limpezimea e binevenită, şi plăcută. Decât pictură cu duh laic, mai bine pereţi simplu tencuiţi.  

Foto: V.B. - interiorul bisericii Sfânta Vineri - Drumul Taberei, Bucureşti
Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article
3 avril 2008 4 03 /04 /avril /2008 17:35
Nu-mi place să mă îmbăt cu apă chioară, deci (cred că) ştiu ce e aia un vin bun. Sau, în orice caz, cunosc cum e unul prost. Vinurile moldoveneşti nu au avut o reputaţie prea bună multă vreme: erau foarte dulci, prea aromate, cu etichete kitsch-oase, cu ambalaje de cele mai caraghioase forme; în perspectivă europeană, moldovenii făceau vinuri de dragul hazului sau a inerţiei milenare...Capitalismul basarabean se mulţumea cu această imagine, şi nu făceau nimic wine makerii moldoveni să schimbe această imagine, pentru că ceea ce făceau ei avea mare căutare în răsărit, iar profitul părea garantat pe lungă durată. Dar iată că se fac doi ani de când cea mai importantă piaţă a vinului moldovenesc s'a prăbuşit, se pare, irevocabil, aiuritor. Tradiţia oenologică locală (de la gr.oinos=vin) s'a văzut foarte serios tulburată, dar nu în sensul pervertirii, ci anume în sensul revenirii la o mai serioasă punere în ecuaţie a prezenţei pe pieţele mature - unde se ştie cu adevărat valoarea vinului. Se poate face un studiu aprofundat asupra felului în care a evoluat şi designul etichetelor, cromatica acestora, cum se încearcă o armonizare a calităţii vinului cu ceea ce arată părticica vizuală a sticlei. Lucruri care nu preocupau altădată producătorii de vinuri - dar a venit vremea să se înţeleagă că aceste lucruri nu sunt puţin importante. Una din cele mai prestigioase reviste de afaceri din lume, chiar dacă în versiunea ei românească, BusinessWeek, nr.85, a dedicat un cover story anume vinului moldovenesc, care e tot mai prezent pe mesele românilor. Reportajul semnat de Magda Munteanu este unul consistent - poate uşor exaltat pe alocuri - , şi face imens pentru imaginea vinului basarabean. Amănuntul care m'a încântat cel mai mult a fost să aflu că Victor Bostan, proprietarul cramelor Purcari şi Bostavan, a achiziţionat crama Ceptura, trasnformând-o pe aceasta din urmă în Prahova Estate. Ţinuta sticlelor produse în România seamănă foarte mult cu cele îmbuteliate la Purcari. Fraţii se recunosc între ei, aşa ar veni. Ceea ce nu au reuşit (sau n'au dorit!) să facă românii de-a lungul a aproape două decenii - să deschidă afaceri consistente în Basarabia, iată un bun exemplu de extindere a unei afaceri cu vinuri, a unui basarabean în România. Şi asta tocmai la Dealu Mare.
Ce nu a pomenit Magda Munteanu este unul din vinurile super-premium al moldovenilor, "Amaro de Valea Perjei". Autoarea reportajului ne poartă convingător pe la Cricova, Purcari, Chateau Vartely - adică prin locurile care cu adevărat contează în geografia vinului moldovenesc. Poate, măcar prin vinuri, Moldova mai are şanse să atragă atenţia lumii? Tot mai multe ţări au şansa să afle că existe o astfel de tărâm al vinurilor: Moldova între Prut şi Nistru...         
Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article