Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

15 janvier 2008 2 15 /01 /janvier /2008 13:47

[14.05.07] Piaţa Unirii. Opreşte o maşină albă, cu doi indivizi: o femeie şi un tip. O cheamă prin telefon pe o tipă băieţoasă, cu pantalonii foarte mulaţi şi un maieu strâmt, care i-a pus în valoare un bust opulent şi exresiv. A mutat din maşina celor doi o pereche de bagaje, unul pe rotile, mai greu, celălalt, de umăr. Le-a închis în portbagajul unui autoturism negru, deosebit de murdar: B51 REF. Cred că era un bmv, model mai vechi. După ce "comisionarii" au plecat, dama cu veşminte mulate a urcat la volanul maşinii sale şi a dat drumul la motor. A deschis geamul portierei, şi şi-a aprins o ţigară slim. Ochelarii de soare i-au coborât lent pe ochi...Mai aştepta pe cineva. Acesta nu s-a lăsat îndelung aşteptat: era un bărbat la costum, cu cravată. Avea aerul unui mărunt om de afaceri, din noua generaţie, americanizată. Mergeau cu o mină fudulă, părea distrat, sufucient şi plin de sine. Tipesa i-a spus să conducă el, cedându-i locul la volan, ea migrase în dreapta - unde a şi coborât geamul, continuând să fumeze agale. Omul s-a aşezat, şi şi-a fixat dintru început centura de siguranţă, după care au demarat în trombă, bine dispuşi, ambii, mulţumiţi de ceva ce restul lumii n-ar fi trebuit să ştie, nici măcar să bănuiască...

Vladimir Voronin a depus azi flori la bustul lui Mihai Eminescu din Chişinău. La cel de pe Aleea Clasicilor, din grădina publică, evident. Printre alţii, l-a însoţit şi obositul peste măsură ministru al culturii, Artur Cozma. Probabil că "taina mare" ce voia să i-o comunice, era că i se pregăteşte debarcarea. Trebuia să o facă cu martori, cum altfel? În preajma lui Mihai Eminescu! Şi să mai spună cineva că lui V.V. nu-i place poezia română...  

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Fragmente
commenter cet article
14 janvier 2008 1 14 /01 /janvier /2008 09:30

De azi, în limba română, The New York Times BOOK REVIEW. Este cel puţin o supriză total neaşteptată, căci cine să se fi aşteptat la aşa ceva, ştiindu-se bine ce impact are faimosul supliment literar al nu mai puţin celebrului cotidian american? Societatea românească se rafinează...Aşteptăm paginile cu referire la producţia literară românească, după cum promite editorul autohton!

Am înţeles cu vârf de măsură, în zilele de week-end, ce înseamnă cu adevărat inversiunea termică. Am simţit pe pielea mea cum e să pleci din Bucureşti pe -10 grade, ceaţă şi promoroacă, şi să ajungi în Bucegi, pe traseul Pârâul rece-Diham, pentru a constata că e soare şi lumină ca vara. Lumea era la cabană în mânecă scurtă, şi savura căldura solară, ca şi cum ar fi fost undeva în Caraibe sau altundeva...aidoma. În atmosfera aceasta, vârfurile Colţii Morarului, Postăvaru şi, ceva mai încolo, masivul Piatra Craiului, erau minunate, copleşitoare şi mesmerice. De la aşa o vreme mai că nici nu te dădeai dus - spre o capitală agresivă, înceţoşată, rece şi îmbâcsită.

De la Andrei Pleşu cetire: "Isus s-a născut nu doar într-o lume păcătoasă, secătuită, dezorientată. S-a născut într-o lume fundamental plictisită. Pe acest fond de plictiseală, el a venit cu un enorm potenţial de noutate: a adus „scandal“ intelectual, surpriză morală, speranţă nesăbuită. De aici, efectul său trezitor, prospeţimea sa epidemică. Creştinismul a forţat marginile intelectului, a demontat morala convenţională şi a impus, drept ţintă, imposibilul". Întregul articol se poate vedea aici. De meditat! Nu că ar spune ceva nou, ci într-un alt fel.
 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Fragmente
commenter cet article
8 janvier 2008 2 08 /01 /janvier /2008 11:57

Filmele sociale sunt tot mai puţin aduse pe marile ecrane, iar problemele pe care acestea le aduc în discuţie nu se împuţinează. Ba dimpotrivă. Copii abandonaţi, vagabonzi şi transformaţi în cerşetori  - trădează realitatea în care trăim. Filmul KUKA (regizor Jaroslav Cevajevsky, remarcat mai ales în domeniul reclamei), lansat pe marile ecrane ale Rusiei în 29 noiembrie povesteşte despre o fetiţă de numai 6 ani care trăieşte singură într-o baracă de paznic, înfruntând întreaga problematică a lumii în care a rămas...Bunica ei, singura care rămăsese să aibă grijă de copil a murit cu mai multe luni în urmă, chiar acolo, iar Kuka (aşa îi place ei să-şi zică) continuă să trăiască de ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat: să se joace, să meargă la cumpărături, să ridice pensia bunicii (pe care Kuka o declară încă bolnavă, ţintuită la pat), să urmărească spectacolul lumii, inclusiv relaţia altor copii cu ai lor părinţi...Are şi ora de filme cu desene animate: şi-a amenajat într-un copac un soi de observator, din care vede filme animate prin fereastra unui copil dintr-o familie asigurată. Nimic nu pare să-i lipsească. Până apare Lena (Dina Corzun), o tânără femeie de 38 de ani, cu o situaţie materială foarte bună. Dar rătăcită, nefericită. Aceasta din urmă abandonează viaţa ei moscovită, spre a se arunca în vâltoarea vieţii simple, la Sankt-Petersburg, unde se angajează ca asistent social. Consimte să ducă bidoane cu ciorbă, se speteşte sub povara pachetelor cu hrişcă, alege să renunţe la multele delicii ale vieţii cu care era foarte bine obişnuită. O zăreşte întâmplător pe Kuka (Nastea Dobrynina, în imagine) pe stradă, cu al său ursuleţ sărăcăcios, dărăpănat, al cărui ochi scos este înlocuit cu un nasture - şi viaţa ei se schimbă brusc, şi iremediabil. Kuka dispare, iar Lena îşi propune să o găsească. Să o ajute, să afle cât mai multe despre ea. O găseşte în acel mizerabil adăpost, străjuită de un câine care o păzeşte, şi cu care nu se prea înţelegea la începuturi...Lena decide pe loc să o adopte, să o scoată din acea beznă în care copilul nimerise, spre a fugi de casa de copii. Un copil singur schimbă radical viaţa acestei femei simandicoase, îndestulate, dar lipsite de iubire. O găseşte alături de această minunată fetiţă, şi alături de un prieten, Roman (Dmitri Diujev, cunoscut după rolul monahului pizmuitor din Ostrov), care o iubeşte de multă vreme, dar care este respins de Lena. Copilul îi uneşte pe toţi trei, finalul filmului fiind, evident, un happy-end. Dar dincolo de toate, din perspectivă filmică, am văzut un "film sovietic" de bună calitate, şi mi-am dat seama că există o substanţă filmică care perpetuează, recidivează şi reuşeşte încă să bucure, ca un cod genetic care se multiplică şi nu se împuţinează...E adevărat, că în era URSS un astfel de subiect ar fi fost cu neputinţă de abordat. Bine că se poate dezbate acum, şi se poate face ceva pentru aceşti copii abandonaţi, care trăiesc lângă noi, alături de noi. 

 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
4 janvier 2008 5 04 /01 /janvier /2008 14:04

A nins voiniceşte ieri noapte, astfel încât Bucureştiul s-a pomenit cufundat într-un strat consistent de omăt. Cât de ciudate sunt efectele acestei minuni pentru plaiurile astea! Ninsoarea te aruncă imediat înapoi, în timp. Se instaurează o amorţeală îndelungată, caraghioasă, nesimţitoare. Dacă priveşti vechi fotografii, cu Bucureştiul erei îngheţate, observi cam aceeaşi atmosferă: cu străzi nedezăpezite, cu oameni înaintând anevoie prin nămeţi, servicii publice practic inexistente, trasport în comun paralizat...Salt înapoi. Am observat minute în şir o ambulanţă care s-a chinuit îndelung să ia o curbă, se împotmolise rău în plămada răscolită şi murdară. Voiam să împing la cutia metalică, să pun umărul, dar şoferul era aşa nervos şi pornit, încât am renunţat. Se întâmpla pe strada pe care stă acel vice-primar, responsabil cu zăpezile pe Capitală...

Trotuarul din faţa şi de-a lungul reşedinţei ambasadorului SUA era curăţat foarte bine (multe sute de metri), ca să vadă omu' când o ieşi pe balcon...spiritul gospodăresc al românilor. Involuntar, mi-am amintit de imaginile fotografice ale lui Andrei Pandele, expoziţia căruia poate fi văzută până în 3 februarie la Artexpo. Fotografiile lui arată şi ceauşista iarnă românească. Tot atunci, mi-au trecut prin minte şi crâmpeie din cartea părintelui Dimitrie Bejan, Oranki, amintiri din captivitate, vol2. Cel mai greu, în captivitate, e să suporţi frigul, gerul, munca în imensitatea zăpezilor. Aceleaşi lucruri le-au evocat şi Varlam Şalamov şi Nadejda Mandelştam...Zăpezile sunt frumoase, dar când sunt lăsate în voia lor - devin deprimante.

Dar să nu te întristăm. Bucuria de a respira un aer mai curat, ozonizat, datorat atmosferei îngheţate şi zăpezilor, şi faptului că infinit mai puţine maşini circulă şi ne poluează, trebuie să covârşească restul...Zău aşa! 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
31 décembre 2007 1 31 /12 /décembre /2007 16:17

Nu pot încheia acest an fără să împărtăşesc din bucuria descoperii unui spaţiu cultural neaşteptat de bogat şi colorat: Etiopia creştină. Vechiul şi bunul meu prieten, Adi Pora, stabilit de câţiva ani în Canada, mi-a trimis o sumedenie de fotografii făcute acolo, şi am rămas uluit de plasticitatea arhitecturii vernaculare, şi de expresivitatea compoziţiilor din scenele religioase. Mă înclin în faţa "conservatorismului" acestei culturi, şi încerc cu smerenie să-mi imaginez cum e să slujeşti lui Hristos în acel spaţiu deşetic, arid şi mereu cotropit de arşiţă şi apă puţină...Fragment de faţadă a unei biserici copte la Yeha.

Figură de Arhanghel în interiorul bisericii Maryam-m-Medhane-Alem.

Intrarea în biserica Yemrehanna-Kristos.

 Tot acolo.

Detaliu de apareiaj. Biserica mănăstirii Debre-Damo.

Ferestre cu ancadramente cioplite în piatră. Biserica Bet-Giyorgis. Biserică construită în formă de cruce, mai jos de nivelul de călcare...

 Bet-Giyorgis văzută de sus.

Maica Domnului cu Pruncul. Fragment de frescă în interiorul bisericii Abuna Yemata Guh.

 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
28 décembre 2007 5 28 /12 /décembre /2007 16:36
La final de an să nu mai fim crispaţi, prea serioşi şi îngânduraţi, să ne bucurăm că există artişti care se mai preocupă de istoria, miturile, topografia şi locurile ciudate ale Bucureştiului. Personal, m-am amuzat tare de păţaniile şi găselniţele lui Mircea Nicolae. Vă invit să meditaţi şi să vă binedispuneţi.
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
27 décembre 2007 4 27 /12 /décembre /2007 09:58

Prin forţa împrejurărilor (fericite, desigur!) nu am avut zilele acestea acces la un televizor...Moment stupefiant pentru majoritatea, chiar şi nepoţica noastră de nici 5 ani, venind în vizită la noi, a fost tare mirată: Nu aveţi televizor!? Ei bine, anume acest fapt ne-a scutit de zgomotul poluant şi smintitor al aşa-ziselor informaţii pe care le devarsă, de regulă, în aceste zile mass-media. Nu am aflat despre cozile de maşini de pe Valea Prahovei, despre cazurile de intoxicaţie alimentară şi derapajele alcoolice ale ceţăţenilor, despre ochii scoşi de petarde, despre fala vedetelor de carton din ţărişoara noastră etc. etc. Aceeaşi placă, aceeaşi melodie de ani şi ani de zile! Am stat liniştiţi, am ciocnit pahare cu vin şi am mâncat sarmale, caltaboşi şi fripturi de viţel de lapte, iar în fundal am pus colinde, muzică de atmosferă. Grozav Crăciun fără TV am avut. O recomandare pentru anii ce vin: nu lăsaţi ca alţii să vă facă/desfacă atmosfera în familie!  

Nu poţi trece nepăsător zilele astea prin faţa librăriei Cărtureşti, de pe Bd. Magheru. Este acolo, pe gazonul iernatec, montată o impunătoare Arcă a lui Noe, realizată de sculptorul Virgil Scripcariu. E minunat să afli că după ani de kitsch şi deşănţare urbană la nivelul capitalei, iată un semn că glasul trâmbiţei sărbătorilor se face auzit. Arca lui Noe este metafora primenirii, a bucuriei revenirii, a începutului sub alte temeiuri, mai trainice. Chiar dacă animăluţele (foarte viu colorate) care se iţesc din corabia de nuiele sunt mai degrabă desprinse din filmele cu desene animate, mai vechi, figura lui Noe cu porumbelul pe cap şi mielul în braţe sugerează neîndoios fermitatea şi speranţa. Exact cum trebuie să fim cu toţii, acum la finele anului, şi mereu.

Serile de după mesele festive impuneau plimbări lente şi tihnite. Oraşul era ca şi depopulat: oameni aproape deloc, iar maşini - rare şi morocănoase. Ce grozav este să fii pe stradă în astfel de zile...departe de nebunia goanelor de tot felul. Iar copacii păreau pictaţi în alb, mult alb strălucitor. Aer rezumativ şi concluziv... 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Fragmente
commenter cet article
23 décembre 2007 7 23 /12 /décembre /2007 14:16

Vine Crăciunul, vine liniştea nopţii tainice dinaintea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Pacea şi smerenia Celui născut în ieslea Bethleemului să fie în noi, şi să ne iubim unii pe alţii cum El ne iubeşte mereu. Bucurii să avem şi împliniri sufleteşti!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

FOTO: Biserica cu hramul Sfântului Vladimir, Chişinău, decembrie, 2005. 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
19 décembre 2007 3 19 /12 /décembre /2007 21:31
Şi pereţii, la Chişinău, urlă sub povara comunismului dominant, cerând re-ciclarea lui...
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
18 décembre 2007 2 18 /12 /décembre /2007 14:40

Ziarista Natalia Moraru, de la publicaţia The New Times a fost expulzată din Rusia, acum e la Chişinău, fără a înţelege ce i se întâmplă şi de ce. Pentru amănunte aici. Merită văzut dacă Moscova mai crede în lacrimi! Servicul Federal de Securitate Rus este deocamdată intransigent...Natalia poate fi declarată persona non-grata pentru viitorii 5 ani.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Radicalisme
commenter cet article