Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

28 décembre 2007 5 28 /12 /décembre /2007 16:36
La final de an să nu mai fim crispaţi, prea serioşi şi îngânduraţi, să ne bucurăm că există artişti care se mai preocupă de istoria, miturile, topografia şi locurile ciudate ale Bucureştiului. Personal, m-am amuzat tare de păţaniile şi găselniţele lui Mircea Nicolae. Vă invit să meditaţi şi să vă binedispuneţi.
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
27 décembre 2007 4 27 /12 /décembre /2007 09:58

Prin forţa împrejurărilor (fericite, desigur!) nu am avut zilele acestea acces la un televizor...Moment stupefiant pentru majoritatea, chiar şi nepoţica noastră de nici 5 ani, venind în vizită la noi, a fost tare mirată: Nu aveţi televizor!? Ei bine, anume acest fapt ne-a scutit de zgomotul poluant şi smintitor al aşa-ziselor informaţii pe care le devarsă, de regulă, în aceste zile mass-media. Nu am aflat despre cozile de maşini de pe Valea Prahovei, despre cazurile de intoxicaţie alimentară şi derapajele alcoolice ale ceţăţenilor, despre ochii scoşi de petarde, despre fala vedetelor de carton din ţărişoara noastră etc. etc. Aceeaşi placă, aceeaşi melodie de ani şi ani de zile! Am stat liniştiţi, am ciocnit pahare cu vin şi am mâncat sarmale, caltaboşi şi fripturi de viţel de lapte, iar în fundal am pus colinde, muzică de atmosferă. Grozav Crăciun fără TV am avut. O recomandare pentru anii ce vin: nu lăsaţi ca alţii să vă facă/desfacă atmosfera în familie!  

Nu poţi trece nepăsător zilele astea prin faţa librăriei Cărtureşti, de pe Bd. Magheru. Este acolo, pe gazonul iernatec, montată o impunătoare Arcă a lui Noe, realizată de sculptorul Virgil Scripcariu. E minunat să afli că după ani de kitsch şi deşănţare urbană la nivelul capitalei, iată un semn că glasul trâmbiţei sărbătorilor se face auzit. Arca lui Noe este metafora primenirii, a bucuriei revenirii, a începutului sub alte temeiuri, mai trainice. Chiar dacă animăluţele (foarte viu colorate) care se iţesc din corabia de nuiele sunt mai degrabă desprinse din filmele cu desene animate, mai vechi, figura lui Noe cu porumbelul pe cap şi mielul în braţe sugerează neîndoios fermitatea şi speranţa. Exact cum trebuie să fim cu toţii, acum la finele anului, şi mereu.

Serile de după mesele festive impuneau plimbări lente şi tihnite. Oraşul era ca şi depopulat: oameni aproape deloc, iar maşini - rare şi morocănoase. Ce grozav este să fii pe stradă în astfel de zile...departe de nebunia goanelor de tot felul. Iar copacii păreau pictaţi în alb, mult alb strălucitor. Aer rezumativ şi concluziv... 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Fragmente
commenter cet article
23 décembre 2007 7 23 /12 /décembre /2007 14:16

Vine Crăciunul, vine liniştea nopţii tainice dinaintea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Pacea şi smerenia Celui născut în ieslea Bethleemului să fie în noi, şi să ne iubim unii pe alţii cum El ne iubeşte mereu. Bucurii să avem şi împliniri sufleteşti!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

FOTO: Biserica cu hramul Sfântului Vladimir, Chişinău, decembrie, 2005. 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
19 décembre 2007 3 19 /12 /décembre /2007 21:31
Şi pereţii, la Chişinău, urlă sub povara comunismului dominant, cerând re-ciclarea lui...
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
18 décembre 2007 2 18 /12 /décembre /2007 14:40

Ziarista Natalia Moraru, de la publicaţia The New Times a fost expulzată din Rusia, acum e la Chişinău, fără a înţelege ce i se întâmplă şi de ce. Pentru amănunte aici. Merită văzut dacă Moscova mai crede în lacrimi! Servicul Federal de Securitate Rus este deocamdată intransigent...Natalia poate fi declarată persona non-grata pentru viitorii 5 ani.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Radicalisme
commenter cet article
13 décembre 2007 4 13 /12 /décembre /2007 10:12
Dilema Veche de azi anunţă un dosar despre brandurile locale. Varianta on-line va fi disponibilă săptămâna viitoare, dar vreau să semnalez ceva ce cititorii versiunii electronice nu vor vedea. La pagina 9, în deschiderea dosarului cu pricina, în partea de jos, apare o fotografie cu un ţăran arătând spre obiectiv un pachet de ţigarete populare PLUGARUL, ţigăretele cu cea mai mare căutare pe piaţa românească, fiind foarte ieftine, şi devenite de multă vreme deja marfă de contrabandă. Internetul abundă de astfel de referinţe. Chestiunea e că brandul PLUGARUL nu este unul românesc, ci e basarabean, produs de societatea Tutun-CTC din Chişinău, o fosilă supravieţuită vremurilor. Ce mă miră cel mai mult este faptul că cei de la Dilema Veche au plasat această imagine cu cea mai mare inocenţă, ca şi cum ar fi vorba de o marcă inexistentă! Pe când publicitatea la Carpaţi, Cico, Doina?! Ori e ironie? Ori este diversiune...   
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
10 décembre 2007 1 10 /12 /décembre /2007 21:28

Am fost întrebat azi despre cum văd eu artele plastice în MD în anul care tocmai se apropie de final. Nu e lesne să răspund la acestă întrebare. Dar gândindu-mă mai bine am putut invoca câteva evenimente expoziţionale interesante şi problematice. În februarie am văzut la Chişinău instalaţia grupului IZM. Acest grup, care lucrează cu o estetică uşor redundantă, încadrându-se oarecum în stilistica conceptualismului anilor'70-'80, a propus de această dată o cameră sufocată de o folie de plastic, semitranparentă, pe care s-a înşiruit un lanţ de cuvinte (în rusă), pe care le puteai citi dând ocol întregii "construcţii" de plastic. Teroarea cuvintelor? Vidul din jurul lor? Imposibilitatea dialogului? Rotirea noastră în jurul cuvintelor, sensurilor, ideilor? Blocaj discursiv? Mă tot întreb de atunci...

DE CURÂND, am citit Cronicile lui Popescu. Curios lucru: artiştilor nostri le place spiritul de aventură, se distrează şi se salvează prin artă. Pe Ghenadie Popescu îl declar artistul anul 2007, pentru că a înfruntat curajos Europa, a străbătut o bună parte din ea cu bicicleta, şi pe jos. A scris acasă, prietenilor, mesaje hazoase, pline de miez şi savoare "moldovenească". A fotografiat şi a analizat. Iar căţeaua lui, expusă şi văzută de mine la Saloanele de toamnă, este un simptom plastic indimenticabil.

Interventii 2, din luna iulie, e proiectul care aduce temeinic în prim-plan problematica socială. O duzină de artişti fotografi tineri, conduşi de Iosif Kiraly, au descoperit numeroase zone crepusculare ale Chişinăului (Stadionul Republican, Lacul Morilor, Cimitirul Evreiesc pe (fosta?) stradă Verde, Închisoarea centrală din Chişinău, fostul spital de tuberculoză etc.). Tot în acea perioadă s-au putut documenta etape ale "restaurării" Casei Hertza, dar şi a Casei Kligman. Fotografia devine, iată, vehiculul cel mai la îndemână de a consemna fapte şi stări ale contemporaneităţii. Ale contingentului crud şi neîndurător. Care se cere analizat, documentat şi comentat. 

În final, expoziţia personală a lui Anatol Rurac, intitulată Katharsis. Titlul mi se pare, sincer, cam pompos. Dar expoziţia merită toată admiraţia. Chiar dacă pare la prima vedere o simplă colecţie de tablouri, ulterior regăseşti în spatele acestor panouri - adesea tridimensionale - un artist meditativ, imaginativ, profund, de factură asumat poetică. De-a lungul anilor a abordat problematici non-figurative, calofile, geometrice. Plastică în formă pură - am putea defini exerciţiile sale din ultimul deceniu; dar m-am aplecat cu luare aminte la seria de fotografii alb/negru, şi mi-am dat seama ca omul nostru a cochetat serios, cândva, cu zona body art-ei, performance-art-ei...Acolo e explicaţia acestui purism. A revenit însă constant la pictură, la esenţele ei tari, misterioase, la cromatica ei provocatoare şi îmbătătoare. O personală cum nu mi-a fost dat de multă vreme să mai văd la Chişinău!

Deci, cum e cu "saliva unui marabu"? Abundentă! Mai copioase pot fi şi comentariile mele pe seama anului 2007 - în materie de artă -, dar mă opresc acum...o voi face, poate, pe hârtie, pentru vreo publicaţie - dacă va fi cazul.    

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
9 décembre 2007 7 09 /12 /décembre /2007 16:39

De mai bine de un an Stadionul Republican din Chişinău nu există. Nu există arena, tribunele, terenurile de tenis, sălile de sport de altă dată. Se mai păstrează doar gardul împrejmuitor, este tot ce a mai rămas în picioare de la ansamblul ridicat pentru prima oară în 1952, şi reconstruit în 1974. Curtea e plină de moloz, betoane triste şi mizerie ideologică. 

După cum se vede, au supravieţuit intrările triumfale, şi plopii care au fost martorii gloriei sportului moldovenesc din era comunistă...Stadionul acesta, mai exact ce a rămas din el, este imaginea disoluţiei unei epoci. Consemnez acest fapt cum îl văd şi îl înţeleg. Am păşit pragul acestui stadion, între 1985-1987, aproape în fiecare zi, pentru antrenamente. Mă leagă amintiri frumoase de locul cu pricina...M-aş bucura să găsesc relatări despre acea epocă, şi chiar mai veche de atât! 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
8 décembre 2007 6 08 /12 /décembre /2007 12:14
Noul film al lui Giuseppe Tornatore (autorul, printre altele al Cinema Paradiso (1988) şi al Legendei pianistului numit 1900 (1998), intitulat Necunoscuta este un film brutal, despre o problematică crudă şi cumplită: exploatarea femeilor în scopuri comerciale. Irena este o tânără din Ukraina care ajunge în Italia, şi este cooptată într-o reţea de proxeneţi, ţinută împreună cu alte emigrante în nişte condiţii carcerale, inumane, şocante, abrazive. Ea se îndrăgosteşte de un bărbat chipeş şi tânăr ca ea, dar acesta este ucis şi aruncat într-o uriaşă gunoişte. Robii nu au dreptul la iubire! În 12 ani Irena dă naştere la 9 copii, care sunt imediat vânduţi unor bogătani prosperi şi sterili. Femela din Est este bună doar de prăsilă...Dar vine vremea când se aruncă în iureşul vieţii libere, evadează - pe urmele unei fetiţe pe care o credea fiica sa. Se ciocneşte de xenofobia italienilor, de obtuzitatea oamenilor care nu înţeleg că nu doar valoarea banilor separă omul de regnul animal. Xenia Rappoport (în imagine), care a jucat rolul Irenei, este o actriţă de teatru din Sankt-Petersbourg, a avut o prestaţie care i-a adus cel mai important premiu din Italia. Ea a învăţat italiana pe măsură ce juca în minunata echipă de realizatori condusă de Tornatore, dar adesea scapă cuvinte în rusă şi cântă un minunat cântec de leagăn în ukraineană...Rolul ei este la limita suportabilului, şi merită toată lauda pentru acurateţea şi simţirea de care a dat dovadă intrând în pielea unei femei ajunse tinere în Italia, şi îmbătrânite sub avalanşa conjuncturii şi a puşcăriilor prin care a trecut...Ea rămâne totuşi candidă, melancolică şi iertătoare. Un film despre viaţa reală, netrucată.
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
6 décembre 2007 4 06 /12 /décembre /2007 20:53
O lume întreagă urmăreşte cu interes în fiecare an finala Booker Prize-ului britanic, dar puţină lume ştie că şi Rusia cu ambiţiile ei uriaşe din ultimii ani a preluat, prin franciză probabil, ideea de Booker literar şi îl acordă începând cu anul 1992. Premiul este unul din cele mai prestigioase, şi se acordă celui mai bun roman scris în limba lui Bunin, Dostoievsky, Cehov şi Ana Ahmatova. Anul acesta a fost o luptă crâncenă - nu că în alţii nu ar fi fost la fel - dar până în ultima clipă surpriza a rămas surpriză! Nu mai departe decât chiar aseară unul din finalişti, Alexandr Ilichevsky, mi-a atras atenţia prin titlul romanului său, Matisse, lectura căruia am şi început-o. Dar mare mi-a fost mirarea când am aflat că preferinţele juriului s-au îndreptat tocmai spre această lucrare. Toată lumea a apreciat această scriere romanescă, omagiu viu adus unui curent aproape necunoscut în afara graniţelor Rusiei, metametaforismului. Într-un interviu acordat publicaţiei Vglead (Privirea), proaspătul câştigător al Booker-ului (născut în 1970) vorbeşte cu pasiune despre metoda sa de lucru, despre romanul ideal, simetria şi asimetria textului, despre lucrul cu metafora...despre "gândirea nudă".  "Am scris mult timp poezie - şi am tot continuat până când aceasta a devenit o metaforă a prozei, iar apoi - şi în plan grafic - s-a transformat în proză. În acelaşi timp, mi-a devenit foarte clar că poezia nu mă va părăsi niciodată. Într-un fel sau altul, periodic, simt nevoia să mă ating de poezie, în scrierea romanelor am stringentă nevoie de ea, tot astfel cum un astronaut recurge la salturi, spre a levita de-asupra suprafeţei selenare. Influenţa metametaforismului este pe cât de evidentă, e în aceeaşi măsură - misterioasă. Nu poţi avea o atitudine analitică faţă de metametaforism. Este mai mult sau mai puţin lesne să identifici doar viziunea despre lume. În acel sens profetic în care scriitorul / poetul încearcă să educe în Om conştiinţa despre ireversibila şi neaşteptata schimbare a lumii", explică Alexandr Ilichevsky câte puţin din felul lui de a gândi când scrie, în interviul citat. Oare când va veni vremea în care editurile noastre vor încerca să descopere şi alţi vectori literari decât cei care fac rating-uri, best-sellers etc.? Să descopere şi să ofere culturii române scriitori buni, care scriu minunat, care-şi pun probleme cu adevărat actuale, profunde şi autentice, irigate de o erudiţie temeinică, de o cultură solidă...Scriitori fără morgă, clovnerie, obrăznicie. Cred cu tărie că avem o viaţă prea scurtă ca să ne-o mai irosim citind literatură de consum, condimentată de conjunctură, argou şi lipsă de idei...   
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article