Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

10 juin 2016 5 10 /06 /juin /2016 13:39

În orice spațiu contemporan de artă s-a încetățenit dihotomia: comerț vs. artă non-profit. DEzbaterea nu va avea niciodată, cred, sfîrșit. Nici n-ar fi firesc să se întîmple astfel. Pentru că sunt oameni cărora le plac banii de dragul banilor, și alții - care au nevoie de ei doar ca să dea un sens cît mai așezat existenței. Nu-mi propun deloc o nuanțare a preferințelor, ci doar am marcat un cadru al unei minimale discuții despre un fapt care s-a petrecut zilele astea, cred eu relevant pentru scena de artă din MD. E vorba de participarea unei lucrări de artă contemporană la o licitație de Contemporary East, a celebrei case Sotheby's, în 7 iunie, la Londra. 

Cum era și de așteptat, anume o lucrare de Pavel Brăila a fost selectată spre vînzare, o instalație cu tuburi de neon - WANT (2008). Onor celor două site-uri de nișă din MD, care au adus informația în spațiul mediatic autohton, madein.md și 25.md. Dar nicio altă publicație cu vizibilitate & prestigiu nu a considerat că acest fapt merită consemnat! Dar nu despre asta este vorba...

Întradevăr, Pavel Brăila este considerat cel mai important artist din MD, iar orice curator sau manager artistic din această lume, care concepe un proiect cu arta actuală din estul Europei, se gîndește mai întîi la Brăila! 

De ce o astfel de lucrare a ajuns să fie interesantă din creația lui Brăila, și nu fotografiile lui, performances, filmele sale sau instalațiile pe care le-a tot expus cu succes în mari forumuri de artă actuală? Pntru mine personal este un mister. Dar cred că răspunsul rezidă în grafica și semnificațiile lui WANT = un cuvînt care poate fi cetit și ca substantiv, și ca verb. Cred că anume caracterul lax al acestuia a atras atenția selecționerilor de la Sotheby's, pentru că „voința” tatălui este cea care modelează dintotdeauna bună parte a acestei lumi. „Tatăl” este chiar părintele natural, dar poate fi și boss-ul, șeful, patronul, directorul, șeful statului, dictatorul, președintele, curatorul...Dealtfel, lucrarea face parte dintr-un proiect intitulat Father's Dream, dar care mie din punct de vedere tehnic mi se pare că se leagă de o mai veche etapă a artistului, din jurul lui 2008-2012, și din care a expus ceva și la București.

 

Pavel Brăila, WANT. sursa imaginii: http://www.sothebys.com/en/auctions/ecatalogue/2016/contemporary-east-l16117/lot.297.html

Pavel Brăila, WANT. sursa imaginii: http://www.sothebys.com/en/auctions/ecatalogue/2016/contemporary-east-l16117/lot.297.html

De ce Pavel Brăila? De nu Mark Verlan, sau Slavik Druță, sau Lucia Macari, sau Igor Scerbina, sau Alexander Tinei, sau Vasile Rață, sau-sau...lista ar putea fi mai lungă. Dar e cert că anume aceștia sunt cei care au pornit de la primele ediții CarbonArt, după 1996, și au urmat fiecare cîte o traiectorie personală și specifică, în spații geografice diferite. Și, în mod paradoxal s-ar părea, anume Brăila, care e rezident mai mult pe la Chișinău, este și perceput ca artist MOLDOVAN, prin excelență.

Acum „canonizarea” lui capătă o nouă (și previzibilă) dimensiune: proiectarea pe piața de artă contemporană, la cel mai înalt nivel. Dacă-mi amintesc bine, un Adrian Ghenie cînd a debutat la aceeași casă de licitație nu a avut un estimate atît de spectaculos, precum are acum Brăila...Să fie, oare acesta un semn că și Pavel Brăila va ajunge un star al vînzărilor exagerate în materie de artă actuală?

Doar timpul va putea arăta cît de rentabilă este investiția într-o lucrare semnată de Brăila...iar lui îi urăm să aibă inspirational trigger open all the time - pentru că el însuși spune că așa funcționează pentru el arta...

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri Agenda Simeze
commenter cet article
23 mai 2016 1 23 /05 /mai /2016 04:42

Un binecuvîntat deceniu a trecut...cîte mai urmează?

Să ne amintim de prima...postare. Au urmat altele -1137

Știm ce și cum a fost, cum însă ne vom prezenta în fața chipului posterității? Asta e o întrebare pe care mi-o pun zilnic. Și de azi încolo.

Foto © vladimir bulat, 20 mai, 2016.

Foto © vladimir bulat, 20 mai, 2016.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Agenda ochiuldeveghe
commenter cet article
12 mai 2016 4 12 /05 /mai /2016 09:05
„Huĭetul timpului”, de Julian Barnes

Acest autor britanic care se cetește mereu pe nerăsuflate, a oferit recent un soi de biografie ficționalizată a marelui compozitor sovietic Dmitri Dmitrievici Șostakovici (1906-1975), poate cel mai colosal artist al epocii socialiste de oriunde. Pînă să ajung să parcurg textul lui Barnes, mă voi referi doar la două aspecte, pe de o parte, la cel al bornelor temporale alese de autor, în jurul cărora l-a analizat pe Șostacovici, cel care avea să moară de cancer în cea mai gri și stagnantă epocă a fostului URSS. Oarecum formal și aleatoriu Barnes alege să graviteze în jurul a trei date, la care îl țintuiește și pe protagonistul scrierii sale: 1936 - momentul în care începea marea teroare, tînărul (sau deja maturul?) autor al operei Lady Mackbeth din uezdul Mțenski (1934) și al Simfoniei a 4-a, a așteptat o noapte întreagă la ușa liftului, în așteptarea arestării sale, deoarece opera sa a fost virulent criticată într-un articol, intitulat Zgomot în locul muzicii; 1949 - augustul compozitor revenea de la New York, în care s-a bucurat de un triumf total, și unde a beneficiat de onorurile unui star, cum numai americanii știu să-și cinstească vedetele; 1960 - momentul tardiv în care Șostakovici intră în patridul comunist al URSS. Fiecare dintre aceste elemente biografice este împovărat de meditații profunde, sumbre, apăsătoare și moralicește epuizante din partea marelui artist. Pînă la urmă, e greu să mai judeci cu burgheză detașare, acum cînd am pășit în al doilea deceniu al secolului XXI, deciziile unui uriaș creator de bunuri simbolice, luate atunci, în era stalinistă, și ulterioară acesteia, formulate de un om care nu a dat bir cu fugiții, care nu a emigrat într-o țară mai sigură pentru integritatea sa etică și fizică, ci a înfruntat toate aceste drame interioare, auto-impuse pînă la urmă, lacerante și deloc dulci. Șostakovici a trăit cu convingerea fermă a unei lupte a socialismului roșu împotriva nazismului brun, care e o marotă ultra-stîngistă pînă la urmă, și care a crezut în anumite valori, pe care astăzi le repudiem fără a le înțelege, le demonizăm fără a le fi priceput vreodată, temeinic și asumat, resorturile și tîlcul. E ceva care ne scapă pînă la urmă, se prelinge printre degete și minți. Ca un implant, care nu ne priește. 

Intenționat am folosit arhaismul huiet în loc de zgomot, care face parte din titlul romanului dedicat biografiei lui Șostakovici, tocmai pentru a accentua redundanța perspectivei adoptate de Barnes, privindu-l pe compozitor ca pe un biet om subt vremi, și mai puțin ca receptor al creativității, legîndu-și definitiv numele, subreptice, prin scris adică, de un adevărat titan al secolului trecut, cum a fost indubitabil Șostakovici, tot astfel cum a jinduit să și-l asocieze celui care a strălucit sub numele de Flaubert (vezi: Papagalul lui Flaubert).

Acum despre coperta ediției originale, de la Johathan Cape, 2016. Este o grafică sobră, recognoscibilă, cu o reinterpretare a unei „fotografii” cu Șostakovici, furișîndu-se, cu servieta în mîna dreaptă, în spatele cuvîntului time. Este o imagine prea explicită, globalizantă, care sper din tot sufletul să nu fie preluată de editura Nemira, cînd va supune atenției noastre versiunea românească a romanului. Am căutat fotografia originală a acestei ipostaze a compozitorului, nu am găsit nimic în niciun portal dedicat vieții artistului. Este o invenție a editurii, cel mai probabil, înfățișîndu-l pe Șostakovici într-o postură de spion deghizat, căci „oamenii de bine” din acele vremuri se însoțeau mereu de o servietă, neagră și ostentativ misterioasă, imaginea căreia îți provoca îngrijorare, teamă, asta dacă scăpai cu bine de angoasa pielii de găină pe tot corpul...  

credit foto: http://classic-online.ru/ru/photo/104

credit foto: http://classic-online.ru/ru/photo/104

Repost 0
5 février 2016 5 05 /02 /février /2016 22:28
Tristan TZARA, 1915. Fotografie de epocă.

Tristan TZARA, 1915. Fotografie de epocă.

În exact ziua în care se împlinește un veac de la inaugurarea Cabaretului Voltaire, la Zürich (5 februarie, 1916), în București s-a inaugurat expoziția TZARA.DADA.ETC., curatoriată de Erwin Kessler, asistat de Cătălin Davidescu.

Este o expoziție gigantică, blockbuster, cum i-a zis curatorul, dar nu ca dimensiuni, ci ca intensitate, anvergură, impact & noutate absolută. O expoziție-eseu, care arată solidul demers anti-artistic (în fapt, post-artistic) al lui Tzara, asistat de un grup de afini, la fel de războinici & alergici la pulsația tentaculelor răsuflate ale artei de tip clasic. DEmersul lui, al lor, au venit în contradicție cu orice formă de artă cunoscută, practicată, promulgată & instituționalizată.

Tzara venea dintr-o țară genuină din punct de vedere cultural, inocentă din toate punctele de vedere; el s-a prezentat precum o mireasa castă, care nu mai voia să rămînă fată mare! A fost primit cu brațele deschise, a fost aplaudat, aclamat, primit în rîndurile scandalagiilor, pentru că era nevoie de acea spontaneitate dadaistă, pe care o aducea, atunci, cu sine Tzara. Tristan transportă cu sine  întreaga țară - universul ancestral al păstorilor, al transhumanței, al viei de demult, universul incomesurabil al prelucrării pămîntului, care nu aduce întotdeauna rod...

Expoziția TZARA. DADA.ETC. prezintă un număr apreciabil de documente unicat, fotografii, desene, stampe, manuscrise, dedicații olografe, cărți poștale etc., care documentează într-un registru absolut inedit la noi în România, fenomenul DADA. Toate acestea provin din colecția lui Emilian Radu. 

Tristan Tzara a fost un calofil, un om cu un simț acut al materialităților, proporțiilor, nuanțelor & ritmului poetic. TACTica poeziei sale s-a răsfrînt în chip definitoriu, indelebil, asupra felului în care își concepea publicațiile, plachetele de versuri, compozițiile grafice...Cînd era nevoie - apela la amicii săi, artiști plastici, graficieni, pictori, arhitecți. Picabia, Sonia Delaunay, Tanguy, Arp, Matisse, Janco, Ion Vinea, Jacques Costin, Picasso,  Breton, Giacometti, Miro, Aragon, Eluard...doar o parte dintre cei care au gravitat în jurul & în fenomenul DADA, a cărui însuflețitor & creator a fost Tristan Tzara. Tzara - înnoitorul, farseurul, grafomanul, neliniștitul, anecdoticul, fermecătorul artist, a cărui contribuție la subminarea fundamentelor vechi ale artei nu se poate îndeajuns evalua nici pînă astăzi, după un veac de la ieșirea la rampă...

Să sperăm că în 18 februarie, conferința domnului Marius Hențea să aducă mai multă lumină în elucidarea acestui fenomen, atît de complex & pe cît de iluzoriu, pe atît de robust implementat în conștiința artistică a Europei cel puțin. În cadrul expoziției, această conferință, va suna ca o confirmare, precum o mărturie teoretică asupra a ceea ce intuiția (deopotrivă cu erudiția) ofereau ca previziune, fără să se poată formula în cuvinte. Imaginea va căpăta, să sperăm, un suport scriptic situat la înălțimea enunțului plastic. 

Domnul Marius Hențea este autorul celei mai ample cercetări asupra personalității artistice a lui Tristan Tzara: TaTa Dada. The Real Life and Celestial Adventures of Tristan Tzara, MIT Press, 2014.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Radicalisme Simeze Agenda
commenter cet article
18 novembre 2015 3 18 /11 /novembre /2015 08:23
© vladimir bulat, noiembrie, 2015

© vladimir bulat, noiembrie, 2015

Galeria Posibilă a prezentat - în spațiul Kube Musette, de pe Calea Victoriei din București - de-a lungul a 10 zile expoziția fotografică a lui Florin Ghenade - Arbori bătrîni.

Sunt și eu un mare admirator al copacilor seculari, netăiați. Îmi place gîndul că ochii noștri se întîlnesc în coroanele lor cu ai acelora care i-au privit de-a lungul timpului, înaintea noastră, chiar dacă nu ne uităm la aceeși verdeață, ci la mereu la alta. Copacul e mereu tot mai înalt, mai rotat, mai opulent, iar creșterea lui o văd mai ales cei care constituie posteritatea. Nu e, oare, un avantaj și un privelegiu să faci parte din posteritatea care vede Arbori bătrîni?

Am o serie de fotografii, în care am documentat copaci decimați, tăiați - inexistenți pentru cei ce vor veni. 

Doar că mie personal îmi place să-i privesc ziua, pe cei ce stau în picioare, la lumina naturală a cerului, soarelui...  

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Agenda Diariu ochiuldeveghe
commenter cet article
31 août 2015 1 31 /08 /août /2015 19:19

Astăzi s-a formatat pagina de facebook a albumului O Antologie a picturii moldovenești, Chișinău, 2015.

Lansarea acesteia este prilejuită de prezentarea publică a volumului, în data de 15 septembrie la Chișinău, și în 24 septembrie - la București.

15 septembrie - Un spațiu privat, în care va fi invitat un număr limitat de persoane.

24 septembrie - librăria Carusel / Cărturești.

Ambele lansări vor avea ca scop principal popularizarea, propagarea și comercializarea acestei minunate lucrări, în care pentru prima dată s-a făcut o selecție reprezentativă a picturii profesioniste de dincolo de Prut, acoperind o perioadă de trei sferturi de veac (1939-2015). Se va vedea din paginile albumului cît de diversă este această pictură, cît de polivalentă și mereu incredibil de contemporană, atît în era sovietică, cît și în cea actuală, de mari crize economice, politice, sociale etc. Desigur, este o selecție subiectivă, de autor, care poate fi discutată, discutabilă, dar este făcută cu înalt profesionalism, bună-credință și fără niciun party-pris. Este un album care poate figura în orice mare bibliotecă a lumii, publică sau privată, și trebuie să se grăbească lumea să o procure, căci în scurtă vreme va deveni o raritate bibliografică, poligrafică și o fișă de istoria artei universale de neocolit.

Pictura de calitate nu ține cont de intemperiile vremii, de orgolii deșarte sau oportunisme valorizatoare, de circumstanță... Aceasta fie este, fie pur și simplu absentează. Care este cu adevărat pictura de calitate, și cum se prezintă - se va vedea din acest album!

Anatol RURAC, Hommage to...

Anatol RURAC, Hommage to...

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe Agenda
commenter cet article
28 août 2015 5 28 /08 /août /2015 01:14

Chiar dacă plasat într`o zonă nu tocmai fericită a Chișinăului, pe bd. Cantemir, la cîteva sute de metri de gara feroviară - hotel BERD`S este poate cea mai amețitoare provocare în materie de arhitectură a orașului contemporan. Înconjurat de blocuri-dormitoare, cu 9 sau 10 etaje în special, edificate în amurgul comunismului - noua construcție este aliniată la curbura zgomotoasei artere. Desigur, aceasta face notă distinctă prin forme, proporții, culori și finisaje. Deviza acestui hotel este: Creating Memories, punîndu-se accentul, în modelarea interioarelor și a exterioarelor, pe arta țărănească a moldovenilor, arhitectura rurală, țesutul, complexitatea vestimentației etc. Autorul acestei bijuterii (unice în contextul Moldovei) cu 5 nivele este arhitectul italian Luca Scaccetti, care a început lucrul la acest proiect încă în anul 2009. Iar în primăvara acesta stabilimentul și-a deschis ușile pentru public, fiind, se pare, printre cele mai exclusiviste și luxoase destinații a capitalei Moldovei.

În curînd, acolo, cu largul concurs al proprietarilor, va avea loc lansarea Antologiei Picturii Moldovenești, care va fi un adevărat eveniment al vieții artistice de la Chișinău. Iată, că a venit vremea cînd industria luxului susține și proiecte culturale, un proiect care dorește să facă vizibilă și cunoscută pictura contemporană, în toată complexitatea și contradicțiile ei.

BERD’S Design Hotel, o nouă tendință
BERD’S Design Hotel, o nouă tendință
BERD’S Design Hotel, o nouă tendință
BERD’S Design Hotel, o nouă tendință
foto: © vladimir bulat, august, 2015

foto: © vladimir bulat, august, 2015

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe Agenda
commenter cet article
6 août 2015 4 06 /08 /août /2015 07:17

de la bombardarea Hiroshimei. Bomba atomică a făcut 140.000 de victime pașnice.

Deceniile trec, memoria rămîne!

Veșnică lor pomenire, tuturor celor care au fost luați din rîndul nostru...

Azi e Schimbarea la Față a Domnului.

Noi, însă, nu ne putem schimba în fața ucigașilor. Rămînem tot victime.

Frescă din pridvorul bisericii mari a mănăstirii Cutlumuș, 1744, Sfântul Munte. foto: © vladimir bulat, iulie, 2015

Frescă din pridvorul bisericii mari a mănăstirii Cutlumuș, 1744, Sfântul Munte. foto: © vladimir bulat, iulie, 2015

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Fragmente Agenda
commenter cet article
8 décembre 2014 1 08 /12 /décembre /2014 13:06

Titlul acestei expoziţii preia denumirea omonimă a unui film faimos în era comunistă - OMUL MERGE DUPĂ SOARE, realizat în 1961, de către regizorul Mihail Kalik. Piesa aceasta este considerată una inaugurală pentru ce va urma în cinema-ul sovietic, "noul val" poetic, reprezentat de mari creatori precum Paradjanov, Tarkovski, Gleb Panfilov ş.a. Filmul a fost interzis în URSS după 1971, momentul plecării lui Kalik în Israel, şi a reapărut deja spre 1990, cînd a fost redescoperit de către criticii de film.

 

Am mai scris despre filmul lui Kalik.

 

Creatorii contemporani cartografiază fotografic oraşul Chişinău, scena desfăşurării întregii poveşti din filmul-cult. Cât s-a schimbat, şi cât a rămas acelaşi oraşul în ultima jumătate de veac? Curatorul proiectului, Tatiana Fiodorov, este ea însăşi o împătimită a vechiului şi noului oraş.

Omul-merge-dupa-soare.jpg

Cine e zilele acestea la Chişinău, să nu rateze acest proiect! Este chiar interesant de văzut, cum se raportează discursul contemporan la o piesă cinematografică de prim rang, realizată într-o epocă de recluziune politică şi ideologică.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Agenda
commenter cet article
25 novembre 2014 2 25 /11 /novembre /2014 06:22

1126-mnam.jpg

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Agenda
commenter cet article