Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

26 juillet 2014 6 26 /07 /juillet /2014 07:32

O carte recent apărută la noi numește Polonia, Terenul de joacă a lui Dumnezeu, arătînd pe larg poziționarea istorică și geografică a statului situat între imensitatea Germaniei și nemărginirea Rusiei. Noman Davis, autorul acesteia, a oferit o panoramă amplă asupra vecinilor noștri, ale căror teritorii de 3 ori și-au pierdut statutul de a se numit Polonia, devenind colonii ba ale rușilor, ba ale slavilor răsăriteni. De mulți ani ne fascinează acel spațiu, dar de-abia acum am călcat în zona sudică a acestei țări!

România nu are graniță comună cu Polonia , pentru a ajunge acolo ai de parcurs un drum ce trece prin Ungaria și Slovacia, asta dacă dorești să eviți păgubașa Ucraină, aflată astăzi în suferință, fărîmițare și incertitudine. Ei bine, am ales un traseu european, fără granițe, cu drumuri excelente, cu marcaje și signalistică ajutătoare. Ieșind din România pe la Oradea-Borș, ne-am îndreptat spre Debrecen și Miskolc, pe drumul național 26 am părăsit Ungaria, intrînd în Slovacia printr-un punct de frontieră părăsit, amintindu-mi de epava unui post de grăniceri care a existat cîndva între Cehia și Germania, cînd am mers să vizităm Dresda, în 2011.

Slovacia s-a înfățișat ca un tărîm delăsat, cu ogoare prost lucrate, cu drumuri ceva mai puțin îngrijite ca-n Ungaria. Prima impresie proiecta un tărîm sărăcios, delăsat, tern; Slovacia de est nu promitea deloc suprize demne de consemnat, pînă am ajuns în orașul Banská Bystrica. A fost prima mare oprire în drumul nostru spre Cracovia. Este un oraș aflat în proximitatea Parcului Național Nizke Tatry. De la ultimele cîmpuri de grîu cules deja din împrejurimile Oradiei, și pînă în Piața centrală (Namestie Slov.Narod. Povstania) din Banská Bystrica, au trecut exact 7 ore. Această piață este o veritabilă lecție de arhitectură și design urban, chiar dacă nucleul ei este marcat încă (în chip nefericit) de obeliscul din marmoră neagră închinat armatei roșii eliberatoare, încoronat de steaua cu cinci colțuri, aurită. Din punct de vedere estetic acest însemn este nul, dar dacă reușești să faci abstracție de el, ți se arată lucrurile cu adevărat importante. Fațadele pictate sunt un punct de atracție, pentru cei caută specificități, particularități, curiozități. Mă voi rezuma la cîteva exemple, fără a face niciun comentariu...

Straneitati-2971.JPG    

Straneitati-2969.JPG

Straneitati-2967.JPG 

Straneitati-2979.JPG

Scriitorul maghiar Kálmán Mikszáth (născut în Sklabina, din sudul Slovaciei) și-a plasat acțiunea romanului publicat în 1895, ”Szent Péter esernyője, în acest oraș înconjurat de verdeață și afișat discret la poalele munților. 

Apoi, am urmat drumul prin munții Tatra Inferiori, ajungînd într-o localitate care se numește Oravský Hrad, o mică așezare care atrage printr-un castel spectaculos, care se ridică la 112 metri peste nivelul tumultuosului rîu de munte, Orava, de la care i se trage și numele. Spectacolul este inegalabil. Este considerat cel mai important și mai vechi castel din Slovacia, și poate fi vizitat întregul an, în afara lunii aprilie. 

Straneitati-3014.JPG 

După două ore de vizită a numeroaselor săli, galerii și cotloane, intrînduri și ieșinduri, constați prezența seculară a nobilimii maghiare, care a deținut acest loc, și unde slovacii erau vasali, umili servitori și spectatori ai teatrului existențial oferit de numeroși grofi locali, conți, principi, precum: Nicolaus Eszterhazy, Stephanus Tokoly, Caspar Illyehazy, György Thurzó ș.a. Se știe că filmul ”Nosferatu”, din 1922, a lui F.W.Murnau, s-a turnat aici, în decorul natural al castelului Oravský. Eu însumi nu am ratat șansa de a mă fotografia între ghearele Contelui Orlok, creația lui Bran Stoker.

Straneitati-3046.JPG 

Dincolo de curiozitățile comune, castelul deține o frumoasă colecție de etnografie și artă țărănească autentică, dar și de arheologie, cu artefacte descoperite în arealul limitrof. Aici, bunăoară am văzut cum arăta în secolul al XIX-lea un premergător de copil, superbe lăzi pictate, din prima jumătate a secolului al XIX-lea, precum și acest specimen de ladă țărănească incizată. Un astfel de artefact ar face onoare oricărui muzeu etnografic din întreaga lume!

Straneitati-3058.JPG

Ca și această putină, legată cu crengi elastice de copac - metodă de prindere și asamblare anterioară folosirii inelelor de metal, specifică așezărilor rurale apropiate orașelor, unde nevoia de fierării era stringent necesară. 

putina_Oravsky-hradok.jpg

Desigur, nu pot trece cu vederea nici colecția de sobe de teracotă, dar și cel mai arhaic model pe care l-am văzut, care arată ca un poloboc, înscris într-o nișă a camerei. Acest rudimentar sistem de încălzire reprezintă o rețea de galerii înscrise în ziduri, prin care trece jarul în cîteva camere, aflate alăturat. Focul se face într-un singur loc, de regulă într-un hol, iar căldura se propagă și se menține prin intermediul galeriilor amintite, precum și a acestor sobe etanș închise, ca un tambur de cupolă. 

soba-circulara.jpg

Sobele de teracotă au o varietate care i-ar putea face invidioși pînă și pe designerii de astăzi, care au sentimentul că reinventează sistematic roata, motorul cu abur, și zborul păsărilor.

Straneitati 3048

Straneitati 3050

Straneitati 3054

În satul Horná Lehota (pe drumul spre Oravský Podzámok) am fotografiat case de lemn cu soclu de piatră, aliniate la stradă, cu spații înguste între gospodării, dar cu fațadele foarte îngrijite, extrem de arătoase, cu nelipsitele mușcare pe pervaze. Mi-amintesc acum că în Cehia profundă nu am mai dat peste astfel de sate, peste arhitectură rurală ancestrală, acea țară fiind aproape în totalitate urbanizată, eliberată de colonizarea trecutului, a arhaicității etnografice. Ei bine, Slovacia - cîndva parte a Cehoslovaciei comuniste - conservă încă destule detritusuri și mărturii de civilizație țărănească in situ, chiar dacă inactive în sensul funcționalității. Dar acestea nu a dispărut! Sunt acolo, pot fi văzute. Unele au ajuns în muzee sub aer liber. Altele - culeg praful istoriei și energia curiozității călătorilor. 

Straneitati-3079.JPG

Straneitati-3084.JPG 

Ne-a apucat noaptea pe drum, am traversat granița poloneză aproape pe întuneric, ploua mărunt, iar noi ne îndeptam vertiginos spre Cracovia, orașul unde mai fusesem în 2000, și îmi doream mult să-l revăd. Nici nu ne-am dat seama unde anume e punctul de frontieră, în afară de acea bornă care anunța intrarea în Rzeczpospolita PolskaDrumul european 77 devine brusc mai aglomerat, căci pe teritoriul Poloniei traficul rutier este mereu așa, țara fiind foarte compact populată. Satele și localitățile sunt lipite undele de altele, precum casele din acel sat slovac despre care tocmai am pomenit.

Cîteva decenii Cracovia a fost un oraș-stat, Rzeczpospolita Krakowska (în prima jumătate a secolului al XIX-lea), iar acest lucru se poate sesiza și astăzi cînd deambulezi pe străzile lui pietruite, minunat aliniate și nobile, prietenoase cu tot ce vezi, admiri și reții.  

 

 Foto:  © vladimir bulat, iulie, 2014. 

 

Partager cet article

Repost0
7 juillet 2014 1 07 /07 /juillet /2014 00:55

DSCN3656.JPG

 

fotografie: © vladimir bulat, 2013.

Partager cet article

Repost0
12 juin 2014 4 12 /06 /juin /2014 08:32

Sintagma din titlul acestei postări nu îmi aparţine, este un decalc după un stencil imprimat cu albastru, văzut pe străzile centrale ale oraşului Tulcea, care conţinea doar aceste două cuvinte. M-am gîndit ce-o fi vrut să spună autorul acestui apel? Am înţeles de-abia după ce domnul Lari (Ilarion), barcagiul, care ne-a plimbat pe Braţul Sf.Gheorghe, canalul Uzlina şi lacurile aferente...ne-a explicat, că de patru ani nu se mai poate vîna deloc în Biosfera Delta Dunării, păsăretul de aici s-a primenit ca număr, şi numai, iar natura a revenit la normalitatea ancestrală! De bună seama, doar Dunărea, înseamnă să laşi natura să-şi vadă în voie de-ale ei, fără a interveni în niciun fel în metabolismul acesteia. Doar natura, cu tot ce conţine şi dăruieşte aceasta. Am avut ocazia, după mai bine de 15 ani să revăd ce-nseamnă să reglementezi libertatea naturii de a se autogestiona, după bunul său plac. Pescarii, puţini, erau la vedere, cu scule profi, foarte mulţi turişti, care "vînau" doar cu echipamente de luat vederi...păsările - pozînd efectiv. Mai ales: cormoranii, lebedele, stîrcii, pelicanii...

E adevărat că erau ambarcaţiuni cu motoare barosane, care făceau valuri mari şi tulburau copios liniştea faunei. Dar atîta vreme cît nu se aud focuri de armă, nu se defrişează stufărişul, nu se pescuieşte draconic - există şansa de a menţine un status-quo cu arhitectura naturii.  

Straneitati 2404 

Nuferii galbeni sunt foarte deosebiţi de cei albi, au o cupă mică, compactă, pe un picior care se înalţă de-asupra apei, parcă pentru a fi mai bine observat, sau pur şi simplu se trage după soare, cu a cărui intensitate cromatică, vesperală, concurează. Pe frunzele acestea poţi observa broaşte-cameleon. Sunt exact de acceaşi culoare cu a stofei vegetale. Sunt locuri unde tina şi nuferii acoperă întraga suprafaţă a apei, făcînd destul de dificilă înaintarea cu barca motorizată - natura se protejează singură, cînd nu este prea violentată! 

Straneitati-2377.jpg

Cred că asta este chira-de-baltă, care merge efectiv pe suprafaţa năclăită de verdeaţă a apei, şi ciuguleşte ce găseşte în cale. Se spune că anumite specii ale acestei păsări îşi depun şi își clocesc oăule direct pe vegetaţia plutitoare.

Dar cea mai spectaculoasă apariţie din acest periplu a fost cea a pelicanului-creţ (Pelecanus crispus). Care, de regulă, pluteşte în mici grupuri pe suprafeţele deschise ale lacului. Este o pasăre foarte prudentă, sperioasă, în pofida dimensiunilor sale impunătoare, şi se ştie că este foarte bulimică. Consumă circa 20-25 de kg. de peşte zilnic, iar asta constituie o concurenţă mai mult decît neloială pentru om, care este un consumator infinit mai discret.

Straneitati-2393.JPG  

Cu ani în urmă am văzut în satul Enisala o cantitate mare de pelicani, pîlcuri întregi, dar aceştia sunt pelicani creţi, o specie rară, care se conservă cu precădere în această regiune a Deltei. Adică în lacurile limitrofe ale Uzlinei. De fapt, pasărea este pasăre, şi zboară unde doreşte. Dar există ceva tainic, poate, care le ţine în anumite locuri. Poate şi cantitatea peştelui, poate un anumit tip de curenţi acvatici. Nu ştiu. Ţine de domeniul ornitologiei determinarea cauzelor şi temeiurilor, pentru care o specie de păsări se ţine legată de un loc anume. Nouă ne-a plăcut să-i vedem plutind, zburînd, interacţionînd între ei.

Pelicanul-cret.jpg

Am reuşit acest portret, pentru că barcagiul nostru a închis motorul, şi am putut glisa alene pînă în spatele acestui superb exemplar de pelican creţ, cu al său sac elastic de sub maxilarul inferior, care concurează cu galbenul nuferilor despre care am amintit mai sus.

 Însă apariţia cea mai elegantă şi expresivă o consider cea a egretei-mari (erodiu, Egretta), pe care dacă ai norocul să o zăreşti pe fundalul păpurişului, se arată mereu preocupată de gîndurile sale, introvertită, şi care nu se trădează niciodată că ar avea nevoie de mîncare sau de orice altceva. Are prezenţe singulare, discrete, defensive. O bucurie pentru ochi. Unii oameni consideră că frumuseţea e dată,astăzi, de sinuiozitatea unei maşini de lux sau a unei femei tunate şi botoxate. Cu certitudine, nu ştiu ce spun! Să privească în natură - fie şi preţ de cîteva secunde - un astfel de profil, de egretă mare, şi i se va face ruşine. Dacă simţirea le-o va permite, desigur.                                                                                                  Straneitati-2439.JPG  

Nu aş putea încheia relatarea aceasta, care ar putea fi inepuizabilă, dar măsura trebuie respectată, înainte să afişez pîlcul acesta de cormorani, care tocmai şi-au luat zborul de pe oglinda apei. Pentru că negrul lor funerar a devenit un soi de simbol al morţii, care paşte mereu Delta Dunării - una din comorile cele mai nepreţuite ale Europei, dar şi a lumii întregi. În cazul naturii, moarte poate fi amînată, sau uitată cu desăvîrşire...

DOAR Delta!

cormorani.jpg

Credit foto: © vladimir bulat, iunie, 2014.

Partager cet article

Repost0
5 juin 2014 4 05 /06 /juin /2014 11:52

Acum un an eram în aceste locuri minunate, şi unde doresc să mă întorc cît mai curînd!

La poalele Munților Ciucului.

C-l-torii 2114

Şi pentru a savura cotloanele naturii umane, sugerez discret acest interviuSLAVOJ ZIZEK AND ISABELLE HUPPERT SPEAKING ABOUT THE PIANO TEACHER, care vă va trimite şi mai rapid în sînul naturii!

Credit foto: © vladimir bulat, iunie, 2013

 

Partager cet article

Repost0
28 mai 2014 3 28 /05 /mai /2014 07:28

Continui cu periplul capadocian.

Un grup compact de bisericuțe, relativ bine conservate, din perioada imediat post-iconoclastă, se pot vizita în proximitatea localității Göreme. Despre acestea există o bibliografie lămiritoare, de aceea nu voi insista decît prin a spune că grupul compact de peste 10 bisericuțe înglobate în rezervația muzeală cu același nume nu este nici pe departe partea exclusivă și cea mai spectaculoasă a acestui sit de monumente cu veșmînt iconografic. Pe acelea le vizitează toată lumea!

Una din bisericuțele cele mai surpinzătoare din această regiune poartă numele de Aynalî, și se află la cîteva sute de metri în aval de grupul compact deja amintit, și e mai retrasă de la șosea. Trebuie urmărită această plăcuță, care indică prezența monumentului.

Straneitati-9815.JPG

Drumul este nisipos, se poate face și cu mașina, dar și pe jos, pănă se deschide în fața ochilor această superbă fațadă, monumentală, cu două niveluri.

Straneitati-9816.JPG  

Dacă ai noroc să fie supraveghetorul, plătești un tarif modic și intri, și orice efort îți este răsplătit cu vărf de măsură. Probabil, că tocmai datorită unui aflux mai mic de turiști și vizitatori, monumentul pare foarte puțin afectat de trecerea secolelor, și ai parte de înfățișarea unei foste mănăstiri cu tot ce a avut aceasta ca și părți componente: biserica, trapeză, spațiu funerar, galerii, chilii, anexe pentru depozitare etc.

Straneitati-9847.JPG

Acesta este interiorul bisericuței, văzut dinspre pristol. După cum se vede, spațiul este compartimentat în trei nave longitudinale, marcate prin colonete circulare, care susțin arcuri rotungite, iar în fața concăi altarului acestea sunt limitate la semicercuri. Tavanul este boltit, marcat în ax de o rețea de cruci și rozete, înscrise în cercuri.

Straneitati-9843.JPG

Decorația generală a capelei este simplă, geometrizată, predomină romburile, liniile drepte, crucile, și două elemente zoomorfe, unul reluat repetitiv: păunul, iar celălalt, pisica, reprezentat de două ori, ca într-un blazon. Culoarea predominantă este roșul-cărămiziu, și doar pe alocuri se pot constata urme de albastru-gri.

Straneitati-9844.JPG

Piatra pristolului a dispărut, dar arcosoliul înalt, pronunțat, cu trei trepte este marca distinctă a bisericilor primelor veacuri ale creștinismului capadocian. 

Straneitati-9849.JPG

Absolut suprinzătoare este prezența (deasupra concăi altarului) a acestor două animale, probabil pisici(?), închipuite creaturi, care pot simboliza orice, dar în acest context ele întruchipează cel mai probabil ispita, forța malefică și iscoditoare a pustiului, care se furișează printre monahi, spre a le sădi în suflet îndoiala, plictisul, lîncezeala, ezitarea, sămînța corozivă a acediei. Poate fi și imaginea slavei deșarte, a lipsei de smerenie. Mai e de cercetat prezența lor în acest spațiu, în care toate celelalte sunt sobre, fruste, minimaliste aș spune.

Pisicile-imaginare.jpg 

La etaj se află o sală amplă, cu pereții decorați cu două rețele suprapuse de nișe semicirculare în partea superioară. Nu există pictură deloc. Nu am găsit o explicație pentru această ”neliniște” decorativă, care nu conservă niciun indiciu sub formă de inscripții, culori sau alte elemente care ar duce la o lectură ce i-ar putea decripta sensurile...

Straneitati-9830.JPG  

De pe terasa-balcon de la etaj se deschide o priveliște impresionantă, dar eu am preferat să intru în galeria care ducea spre interiorul nevăzut, neiluminat, neștiut al așezămîntului monastic. Aveam o mică lanternă. Aceasta a străpuns doar în parte întunerciul instalat de veacuri.

Straneitati-9835.JPG

Întîlnirea cu un astfel de monument te pune, de regulă pe gînduri, te adună și te coleșește, te trimite la acele vremuri în care aici se locuia, zi de zi, ani de ani, decenii și veacuri la rînd: pentru proslăvirea lui Dumnezeu, care ERA viu atunci, cum VIU este și astăzi. Dar cum suntem noi, cărora nu le lipsește confortul, căldura și răcoarea, toate după dorințe? Cum stăm cu dorul după Dumnezeu?!

Straneitati-9854.JPG

Mai suntem oare capabili de simplitatea aceasta, care te ajută să pătrunzi cu atît mai adînc în esența lucrurilor, a înțelepciunii, și te aduce mai aproape de priceperea Adevărului? Singurul care contează, care e geamăn cu veșnicia.

 

FOTO: © vladimir bulat, aprilie, 2014

 

Partager cet article

Repost0
16 mai 2014 5 16 /05 /mai /2014 23:35

Cu mai bine de un deceniu în urmă niște amici ne propuneau să-i însoțim în ținutul Capadociei, dar din motive care țineau de niște formalițăți stupide - nu am mers să vizităm acele ținuturi mai degrabă fantastice, decît reale! S-a întîmplat însă acum, în Săptămîna luminată.

Straneitati-0001.JPG

Pentru că ținutul Capadociei conține și conservă sute de bisericuțe și mănăstiri, despre care există o bibliografie stufoasă, chiar dacă departe de epuiza subiectul interacțiunii dintre datele naturale și cele care au ținut de ritmul liturgic și de necesitățile unui habitat cenobitic elementar, adică frust, există totuși un monument de la care trebuie să debuteze orice pelerinaj prin acele locuri inegalabile: biserica Çavuşin, din preajma satului cu același nume. Bisericuța mai este cunoscută și sub numele Nicephorus Phocas, cel care a condus Bizanțul între 963-969. A fost executat de tagma nemulțumiților, în luna decembrie a anului 969, despre care mărturisește Leon Diaconul în a sa ”Istorie”, la cap. 5. Ioan I Tzumiskes i-a succedat a tron, cu începere din 11 decembie a aceluiași an. 

Biserica Çavuşin este declarată monument Unesco din 1985. Și de bună seamă, pictura bine conservată a acestui monument datează din al VII-lea deceniu al celui de-al X-lea veac, posticonoclast...

Straneitati-0010.JPG

Ca în majoritatea bisericilor din arealul protejat, unde se intră cu bilet, fotografierea picturii și a arhitecturii interioare, este interzisă. Am făcut două imagini doar, subreptice...

Straneitati-0015.JPG

După cum bine se observă, pictura este într-o stare de conservare acceptabilă, în care se pot lesne desluși și ”lectura”, într-o succesiune organică, scene legate de viața lui Hristos. Iar reprezentarea Golgotei este foarte narativî, întruncît deslușim și imaginea hoțului de pe cruce - moment crucial pentru a înțelege că anume acesta l-a urmat pe Hristos, cînd Raiul era încă un tărîm nelocuit...

Straneitati-0016.JPG

În chip suprinzător astăzi pelerinii au ocazia să admire doar naosul, în timp ce resturile de pictură conservate pînă astăzi, întrucît spațiul pronaosului pare a se fi prăbișit în timp. Adevărul e, că dacă nu avem indicii de forme arhitecturale, măcar pictura să apreciem la jurste ei valoare, superioară.

Straneitati-0013.JPG

Și pentru că la Çavuşin a funcționat o mănăstire, am fost curios să deambulez prin cavernele rămase din acele timpuri, locuri de habitate, săli de morminte, trapeza etc.

Straneitati-0030.JPG

Dar dincolo de spațiul liturgic, de anexe și formele de habitat cenobitic, rămîne natura, cu formațiunile sale năstrușnice, imposibile, și totuși atît de reale, de neuitat...cele care fac ”marca” capadociană, indimenticabilă!

Straneitati-0036.JPG

 

Foto© vladimir bulat, aprilie, 2014.

Partager cet article

Repost0
15 mai 2014 4 15 /05 /mai /2014 12:30

Hatipoglu-Restaurant.jpg

În general, obişnuiesc după ce relatez din călătorii despre lucruri generale, de ansamblu, să mă aplec asupra unui anume loc, pe care-l recomand cu căldură celor care vor ajunge pe acolo, în acest caz, în Ankara. Este vorba despre un local, acum un restaurant: fostul konak Hatipoğlu. Construit acum aproape un veac (în jur de 1920), a fost multă vreme sediul consulatului Ungariei în Turcia, iar apoi un birou al poliţiei districtuale (1947-1957). De cîţiva ani este o casă consolidată, restaurată, şi căreia i s-a păstrat specificul, compartimentarea, lemnăria, tocăria, uşile şi ferestrele originale.

Straneitati-9627.jpg

Poate un pic prea mult lac s-a dat pe uşile interioare, şi pe duşumea, dar "excesul" acesta poate trimite cu gîndul la anumite finisaje din casele vechi din anii '60-'80, cînd lacul mat nu intrase încă în moda care face astăzi marca rafinamentului dornic de a evita orice suprafaţă lucioasă, "glănţuită", prea sclivisit...

Straneitati-9630.jpg

Într-un colţ ca acesta cred că orice discuţie poate fi mai spornică, şi cu mai mare sorţi de izbîndă de a-l cuceri sau convinge pe interlocutor. Simplitatea lui frustă pare despinsă dintr-o scenă de film vechi, poate dintr-o vilă cu loisir din afara oraşului, de pe la 1900...

Straneitati-9628.jpg 

Din geamurile sălii mari, dar şi de pe terasa casei se deschide o foarte amplă panoramă asupra Ankarei; amplasarea acesteia pe acelaşi nivel cu vechea cetate a vechiului oraş, face ca priveliştea care se deschide în faţa ochilor să fie una din cele mai spectaculoase din cîte se pot imagina în metropola turcă! Poate o vedere şi mai emoţionantă se poate lua din unul din numeroasele turnuri, care au împînzit Ankara. Dar, sincer să fiu, scutarea împrejurimilor dintr-o casă veche nu se poate compara cu nimic altceva...

Straneitati-9635.jpg

Actualii stăpîni ai locului au încercat şi un soi de "scenografie", pavoazînd pereţii cu piese mai vechi, care să aducă aminte de vremea cînd aici se locuia, cînd era un cuib al unui tihnit habitat urban, din îndepărtata dar încîntătoarea Anatolie.

Straneitati-9629.jpg

Konağına Hoşgeldiniz!, v-ar spune gazdele de la Hatipoğlu, deci, bun venit la conacul Hatipoglu!

 

Foto© vladimir bulat, aprilie, 2014.

Partager cet article

Repost0
13 mai 2014 2 13 /05 /mai /2014 12:17

Turcii îi spun: Ankara Kalesi; este o fortificaţie medievală, care s-a consolidat şi extins în perioada otomană, pe vremea lui Ibrahim Paşa, susţinut de Muhammad Ali, în jur de 1831-1832. La poalele acestei cetăţi s-au ghemuit sărăcăcioasele cartiere ale vechii Ankara. Nu se ştie cu exactitate cînd a fost ridicată această cetate, dar prin secolul XI era pradă numeroaselor atacuri ale seminţiilor care traversau Asia Mică (Asia Minor sau Anatolia).

Astăzi întreaga zonă este întru-un proces de refacere, mai degrabă pentru uzul viitorilor şi actualilor turişti, căci localnicii au parte de un prezent la fel de mizer şi de pauper ca şi strămoşii lor, din îndepărtatele vremuri ale Imperiului Otoman.

Propun un scurt initerariu fotografic prin interiorul cetăţii Ankara, care are deja o parte sulemenită, cu pretenţii de restaurare, şi o alta, care-şi aşteaptă rîndul de a fi primenită, salubrizată, scoasă din degradarea - cel mai probabil dirijată - în care se află. La un moment dat te opreşti, ca-n faţa unui teritoriu minat, şi faci cale întoarsă...

Straneitati-9621.jpg

Straneitati-9641.jpg

Straneitati-9648.jpg

Straneitati-9643.jpg

Straneitati-9667.jpg

Straneitati-9663.jpg

Straneitati-9673.jpg

Straneitati-9668.jpg

La o cişmea (este un turcism: Çeşme, îi spun ei) am zărit acest căuş legat cu lanţul. Doi puşti care-şi făceau de lucru pe stradă m-au făcut atent la incizia în formă de brăduţ stilizat, de pe coada căuşului. Fără să vorbim, aceşti copii mi-au atras atenţia la ce conta pe acel obiect, care nu fusese să fie doar util, ci şi frumos! Astfel de întîmplări fac din călătoriile noastre momente pline de tălcuri ascunse, de neuitat...În treacăt fie spus, la Istanbul poţi vedea printre cele mai impresionante cişmele din trecut, unele conservate într-o stare foarte bună. Desigur, şi restaurate. Ceva exemple aici.

Straneitati-9637.jpg

Straneitati-9644.jpg

Aceste inserturi în zidurile interioare ale citadelei aparţin, probabil, straturilor anterioare ale fortificaţiei. Este deosebit de încîntător să vezi că decizia celor care au lucrat aici a fost una constructivă,  adunînd cioburi, fragmente şi bucăţi de brîuri decorative, arhitrave, inscripţii incizate...

Straneitati-9646.jpg

Poarta-in-cadru-inadequate.jpg

Dar sunt şi intervenţii total nereuşite, inadecvate, neinspirate, printre care şi o veche poartă al cărei aspect nu te poate lăsa indiferent, care prin felul în care s-a sonservat poate fi o piesă de rezistenţă în orice muzeu etnografic şi al civilizaţiei urbane,  aici a fost tratată cu destulă nepricepere, superficialitate chiar. Tocul care îmbracă zidăria este precum al unei uşi contemporane, dintr-o vilă de sticlă, impersonală.  

Straneitati-9660.jpg

Şi doar orăşeanul, rămas aici veşnicul ţăran, este copleşit de griji, şi închis în spaţiul său interior, pentru vecie?

EXISTĂ, în opinia mea, o uriaşă discrepanţă - care se resimte în Turcia contemporană, cu precădere - între ritmul evoluţiei tehnologiei, civilizaţiei rutiere,  a habitatului ultramodern, şi a sistemului ubicuu de supraveghere,  şi viaţa de zi cu zi a turcilor de rînd, care sunt foarte umili, săraci, blazaţi, incapabili practic să ţină pasul cu sensul evoluţiei care se produce în jurul lor, dar să şi priceapă ce anume se întîmplă...Aceştia nu mai sunt nici ai Imperiul Otoman, care e defunct, dar nici ai Turciei de azi, care devine o mare putere economică a lumii, fără a ţine, se pare, cont de existenţa lor! 

Foto© vladimir bulat, aprilie, 2014.

Partager cet article

Repost0
11 mai 2014 7 11 /05 /mai /2014 02:16

Minaret in Atlindag

M-am gîndit să nu vorbesc pe larg despre Ankara - capitala politică a Turciei -, ci să arăt cîteva imagini, secvențe variate ale orașului, din unghiuri diferite, de pe înălțimile citadelei, care e în plină refacere acum...

mausoleu-Attaturk.jpg

Sobra construcție, neo-clasică, a mausoleului lui Atatürk este vizibilă din multe puncte înalte ale metropolei. Personal nu am dorit să mă apropii mai mult decît atît de această ”mastabă”, vederea de departe fiindu-mi suficientă pentru a înțelege mai bine cultul care a pus stăpînire pe Turcia, pentru cel care a scos-o din feudalismul otoman, spre a o proiecta în fugara contemporaneitate.

Straneitati-9652.JPG

 

Straneitati-9651.JPG

 

arhitectura-contemporana.jpg

 

Straneitati-9618.JPG

Curtea recent restaurată (după 2005) a fostului han al Cîrligului (Ḉengel Han - 1523), care în acest moment aparține lanțului hotelier și de restaurante, ”Divan”. În cealaltă jumătate a hanului se află una din cele mai prestigioase instituții muzeale tehnico-industriale din Turcia - Rahmi M. Koç Museum. Un muzeu privat, cum apar multe în acea țară!

Straneitati-9654.JPG

 

Straneitati-9798.JPG

 

Straneitati-9591.JPG

 

Curtea Muzeului Civilizațiilor Anatoliene (doar parțial deschis în acest moment!) oferă o perspectivă amplă și generoasă asupra panoramei urbei contemporane. Iar interiorul curții abundă de artefacte deosebit de prețioase, din epoci diferite, și aparținînd popoarelor care au staționat și evoluat pe pămînturile incomensurabile ale Anatoliei...precum și acelor neamuri, care doar au prăduit, asaltat și înfricoșat aceste teritorii. Aici este anticamera uriașei și mereu suprinzătoarei Asii Meridionale.

Straneitati-9531.JPG

 

Straneitati-9539.JPG

 

Straneitati-9537.JPG

 

Piatra aceasta, probabil cu tîlc funerar, mi-a amintit în chip flagrant de imaginile de pe epitafurile creștine. Nici nu e de mirare; creștinismul a modelat multe tipare culturale în aceste locuri. Dar mai ales în Capadocia, despre care voi avea răgazul să povestesc pe îndelete.

Straneitati-9665.JPG

 

Am ezitat îndelung asupra felului în care să pun punct acestui reportaj fotografic din prima mea vizită la Ankara. Sunt de părere că era nevoie să arăt casa unui om al locului. Un oraș trăiește și respiră mai ales prin plămînii locuitorilor săi. Este viu doar prin ei. Casa aceasta modestă, simplă și umilă o găsesc a fi tipică pentru ceea ce a fost și va rămîne fosta așezare Ancyra, cunoscută în istorie și ca Angora. Poate, e un loc ca oricare altul, dar îmi dau seama, că e anume de acolo, din acea vatră ancestrală, anatoliană.

Din perioada străvechii Ancyra nu a mai rămas mare lucru, poate doar ruinele unui amplu Monumentum Ancyranum...

 

Foto© vladimir bulat, aprilie, 2014.

Partager cet article

Repost0
25 juillet 2013 4 25 /07 /juillet /2013 21:23

Este unul din cele mai suprinzătoare orașe ale Ucrainei, care a făcut parte din Rzeczpospolita. Se numește azi - Кам’янець-Подільський, Kam’ianets’-Podil’s’kyi sau Kamyanets-Podilsky sau  קאָמענעץ.

Adică, a făcut parte din Uniunea statală polono-lituaniană, în secolele XVII-XVIII, și din acea perioadă se conservă bună parte din barocul provincial, venit pe filiera poloneză. Internetul abundă de informații, nu doresc din acest motiv să insist cu informațiile. Doresc să arăt ce a văzut aparatul meu de fotografiat...Rîul Smotric crează un defileu de piatră înalt, care el însuși este un monument unic al naturii!

Curiozitati-3485.JPG

Curiozitati-3437.JPG

Curiozitati-3436.JPG

Curiozitati-3472.JPG

Curiozitati-3466.JPG

Curiozitati-3463.JPG

Curiozitati-3465.JPG

Curiozitati-3454.JPG

Curiozitati-3447.JPG

Curiozitati-3469.JPG

Curiozitati-3450.JPG

Curiozitati-3440.JPG

Curiozitati-3453.JPG

Curiozitati-3480.JPG

Foto: ©  vladimir bulat, iulie, 2013

Partager cet article

Repost0