Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

15 octobre 2013 2 15 /10 /octobre /2013 11:05

case--fatade--demolari-6166-copie-1.jpg

Demolările odioase din str. Cristian Tell (numerele 16, 16B, 18), din Bucureşti, chiar în coasta Consulatului Franţei, şi în spatele aceleiaşi ambasade, au devenit un moment mediatic! Sfîrşitul săptămînii trecute a culminat cu demoarea a două dintre imobilele citate, şi anexelor acestora, iar din al treilea monument a mai rămas o coajă cu faţada semicirculară de la stradă.

case--fatade--demolari-6168.jpg

Se pare că intenţia beneficiarului este ca aceasta să se conserve, şi se va integra în ansamblul viitorului bloc cu cinci nivele, dar opinia mea, sinceră, ca de obicei, este că şi aceasta se va pune la pămînt, iar ceea ce vom vedea în viitorul apropiat va apărea ca o mască cosmetizată, care nu va fi decît o vagă amintire a ceea ce a fost cîndva!

case--fatade--demolari-6164.jpg

Am fotografiat azi şi înştiinţarea despre statutul celor trei imobile.

Romtal-Invest.jpg

Eu zic că va veni vremea cînd astfel de afişe vor avea o valoare sociologică, întrucît sunt concepute să nu înţelegi nimic din conţinutul lor! Din aceasta nu reiese ce se demolează integral, şi ce anume doar parţial. Prin urmare, undă verde demolărilor!

Cert este că în acest moment în inima Bucureştiului este un imens morman de moloz, de ziduri care conservau cîndva istoria şi trecutul acestui oraş, şi care nu mai stau în picioare...

case--fatade--demolari-6160.jpg

 

Foto: ©: vladimir bulat, 15 octombrie, 2013. 

Partager cet article

Repost0
2 juillet 2012 1 02 /07 /juillet /2012 09:40

Întîmplarea face ca în ziua de 28 iunie să se fi lansat două cărţi, în două spaţii culturale foarte diferite, dar amîndouă încă tributare moştenirii nefaste comuniste, cărţi la care voi face referire în cele ce urmează. De fapt şi mai exact, la una dintre acestea. Ziua de 28 iunie 1940 este cunoscută cel puţin basarabenilor ca o zi defericită, neagră - spaţiul dintre Prut şi Nistru a fost cotropit de trupele sovietice, şi rupt din trupul României Mari. În directă legătură cu acest moment a apărut la Chişinău volumul Intelighenţia rusă azi, o carte de interviuri susţinute pe o perioadă de mai mulţi ani de Vasile Ernu. Cartea apărut la editura Cartier, din Chişinău. 

Forget-Your-Past_Michov.jpg 

Fotograful bulgar Nikola Mihov a lansat în aceeşi zi, la Sofia, albumul fotografic FORGET YOUR PAST, la una din editurile bulgare de prestigiu: Жанет 45 (Janet 45).

Am văzut cartea cu fotografii negru-alb într'o librărie din Ruse, sîmbăta trecută, la două zile de la lansarea ei pe piaţă. Desigur, m'a atras tema, care se citeşte din subtitlu: Sculptura monumentală din vremea comunismului. Desigur, demersul artistului - stabilit de cîţiva ani la Paris - este unul de demistificare a imagisticii comuniste, întruchipate într'un mod uluitor în ţara lui de obîrşie. Dacă încercăm să analizăm şi să comparăm felul în care s'a extins monumentalistica în întreg spaţiul controlat de fostul URSS, ne vom da seama că în Bulgaria aceasta a căpătat dimensiuni inedite şi monstruoase prin excelenţă. Într'un material apărut astăzi în influenta publicaţie liberală, DNEVNIK, articolul care se referă la această carte se numeşte:  

Să regîndim monumentele comuniste în loc să le osîndim.

 

Perfect de acord cu autorul acestui articol, mai ales că şi titlul cărţii este o invitaţie oarecum ambiguă la o analiză serioasă şi aplicată asupra acestui subiect. Trebuie să pornim prin a spune că acest titlu este inspirat de un imens grafitti, care a apărut de-asupra intrării în unul din cele mai stranii monumente care au fost dezvelite în Bulgaria comunistă, în 23 august 1981, pe vîrful (1442 m) muntelui

Buzludzha (care s'ar pronunţa ca Buz'ol'ja), dedicat partidului comunist bulgar (PCB), şi se numeşte Casa PCB.  Monumentul  reprezintă o imensă farfurie din beton, amintind de aparatele de zbor din filmele S.F., la care s-a alăturat un pilon de 70 de metri. În vîrful acestui turn s-a montat pe ambele părţi cîte o stea, stele care trebuiau să lumineze noaptea, precum cele de pe Kremlinul moscovit... Construcţia monumentului a durat peste 7 ani, la decorarea căruia au participat în jur  20 de artişti de frunte ai Bulgariei, ajutaţi de 6000 de muncitori. Aspectul cel mai copleşitor l-a constituit decorarea interiorului cu fresce şi mozaicuri, pe o suprafaţă de 550 m.pătraţi. După 1989 monumentul a rămas fără stăpîn, căzînd în dizgraţie, apoi prădat, devastat, mutilat, pînă cînd în noiembrie 2011 parlamentul bulgar l-a transferat în proprietatea partidului socialist bulgar. 

Acestuia şi altor 13 monumente a dedicat volumul său de fotografii Nikola Mihov. Unul dintre acestea este şi Monumentul care celebrează 1300 de ani de fondarea statului bulgar din Sofia, ridicat în doar 8 luni, de aceea este prost construit, şi e de multă vreme un pericol public, fiind de vreun deceniu împrejmuit cu gard de metal. L'am văzut şi fotografiat în 2004, şi de atunci îl consider cel mai urît şi inutil monument din cîte am văzut în viaţa mea! Astfel de specimene trebuie demolate.

În cele din urmă, cartea se referă la un alt aberant insert monumental, înalt de 37 m. - dedicat prieteniei bulgaro-ruse, care marchează momentul 1878, cînd armata rusă condusă de generalul Pavel Karţov (1821—1892) a zdrobit trupele turce pe lîngă Plevna, iar cu o campanie rarefiată a trecut peste pasul Troyan-Karnare pe timp de iarnă, eliberînd un şir de oraşe stăpînite de turci (Sapas, Karlovo etc.).  Monumentul, denumit Arca Libertăţii, este cocoţat la o înălţime de 1550 m., pe cel mai înalt punct prin care a trecut armata generalului Karţov prin munţii Balcani. 

 Pentru că volumul este plin de poveşti pasionante, ea poate provoca un text mult mai amplu, ceea ce nu a fost intenţia de acum. Doream să semnalez un moment care m-a făcut cumva invidios. Pe cînd un astfel de volum la noi, în România? Chiar şi la acest aspect să stea mai bine fraţii noştri, vecinii? Căci la capitolul absorbţie de fonduri europene, turism, agricultură şi industrie alimentară stau de departe mai bine decât noi. Poate pentru că ei discută, demult deja, aplicat, neunivoc şi serios despre trecutul lor. Care nu a fost deloc mai puţin monstruos şi mai uman decît al nostru... Cartea FORGET YOUR PAST dă mărturie despre asta. Never forget (or forgive) the past! 

 

 

 

 

 

 

Imagini din carte pot fi vizualizate aici.

 

 

 

 

 

 

 

 


Partager cet article

Repost0
20 septembre 2011 2 20 /09 /septembre /2011 21:18

Împrejurimile imediate ale Gării de Nord din Bucureşti reprezintă o ambianţă încremenită în timp.

Imediat după decembrie 1989 aici s-a creat în timp o "zonă crepusculară", cumplit de înfricoşătoare, pe care e bine să o ocoleşti - dacă poţi. La anul 2011 lucrurile nu s-au schimbat simţitor. Scuarul din jurul monumentului omului de stat interbelic I.G.Duca este un ţarc pestilenţios, delăsat, neîngrijit, soios, populat de aurolaci şi bipede tinere "creatoare"...Unul dintre acestea, un ortac de vreo treizeci de ani (l-am văzut aievea!), îmbrăcat într-o salopetă "metalizată", devenită scorţoasă de atîta exces de vopsea de aluminiu traficat, a decis să "îmbunătăţească"  imaginea publică a celui care înainte de anul nou, 1934, a fost asasinat în Gara din Sinaia. Bustul elegant al ilustrului înaintaş a fost lucrat, imediat după 1900, de către sculptorul Filip Marin, discipolul lui Frederic Storck

 

Aurolacul cu pricina a hotărît să renunţe la doza de aerosol din dotare (distribuit, serile, de un individ gras, îndesat (gipsy man?) care vine cu o motoretă antedeluviană, cu numere înmatriculate în satul Ştefan cel Mare?), pentru a revopsi după bunul plac şi "simţămînt artistic" suprafaţa de bronz a monumentului - inclus în lista monumentelor istorice ale României! (2303   B-III-m-B- Cod LMI 19987). Se spune că în anumite nopţi în jurul capului lui Duca se aprind numeroase beculeţe, în chip de nimb. "Intervenţia" de natură artistică are menirea să suscite "halucinaţii colective", probabil.

 

Imaginile de mai jos sunt relevante pentru a ilustra gradul de decădere a puterii de reacţie publică, şi a neputinţei autorităţilor de a reacţiona prompt şi decisiv la astfel de acte brutale de vandalism - care se produc la lumina zilei, fără ca cineva să riposteze sau să ia măsuri de vreun fel. Involuntar, factorii responsabili devin părtaşi, indirect -- profanatori ai valorilor pe care sunt puşi să le protejeze, să le transmită intacte posterităţii...   

DSCN8151.JPG

DSCN8150.JPG

DSCN8153.JPG

În timpul nopţii micuţa esplanadă, mărginită de un gard din fier forjat, de la baza monumentului devine loc de odihnă şi "vise liniştite" pentru oamenii străzii. Un "hotel" pe gratis. Monumentul lui I.G.Duca este feuda lor, este simptomul unei stări de lucruri grave şi neliniştitoare, aproape imposibil de corijat sau de justificat. Pînă cînd poate fi tolerată asta?

 

Foto:  © vladimir bulat, septembrie, 2011 [nicio parte a acestui material, împreună cu imaginile, nu pot fi preluate fără acordul scris al autorului blogului!].   

Partager cet article

Repost0
18 janvier 2011 2 18 /01 /janvier /2011 13:15

La nici o lună de la ultima mea vizită pe artera Buzeşti, constat următoarele:

 

Hotelul Marna şi faţada fostului cinematograf Feroviar -- nu mai există, iar dărîmăturile rămase cu articulaţiile metalice rămase la vedere sunt minuţios inspectate şi răscolite, apoi extrase şi duse, de conaţionalii noştri rromi, adunaţi puzderie, că e rost de "fiare cumpărăm"..!

DSCN4165.JPG

 

Porţiunea de stradă Berzei, între Crişana şi Ştirbei Vodă, e îmbrăcată în ample cearceafuri galbene [care simbolizează moartea în limbajul demolatorilor], iar bună parte din case a dispărut deja; am văzut cîteva maşini ale poliţiei, cu indivizi care suprevegheau zona. Am avut un sentiment de oroare şi dezgust: în plină eră a globalizării forţate Bucureştiul arată ca după bombardamentele germane...Mă frec la ochi, şi nu-mi vine să cred cum a putut fi delăsat acest oraş, spre a se putea acum pune la pămînt întreaga zonă construită, o parte veche din oraş, un cartier dintre cele mai vii şi pitoreşti altădată...În aceste condiţii cine va mai respecta de aci încolo legislaţia specifică, care cică stipulează că e nevoie de autorizaţii speciale cînd vrei să schimbi culoarea faţadei unei case din zona istorică, să repari un geam, sau o cutie poştală, un şild sau un prag? Toate aceste "chibiţuri" birocratice devin caduce, dacă nu de-a dreptul ridicole. Respectul şi autoritatea se pun în slujba demolărilor, a interesatului şi coruptului "bine comun", care e cel al automobiliştilor doar, nicidecum al pietonului, al cetăţeanului care şi-a pierdut acolo proprietăţile, memoria, trecutul, amintirile, demnitatea de a fi moştenitor!

DSCN4181.JPG

 

Între Piaţa Victoriei şi Calea Plevnei oraşul Bucureşti e mutilat, distrus, umilit şi, finalmente...dispărut.  

 

Ce mai urmează?   

 

foto: @vladimir bulat, 2011.

Partager cet article

Repost0
7 janvier 2011 5 07 /01 /janvier /2011 22:18

În penultima zi a anului trecut am luat pe jos spre birou. Am mers intenţionat din Piaţa Victoriei spre strada Buzeşti, despre care ştiam de cîteva săptămîni că e în mare şi definitivă suferinţă. Ceea ce se anunţa de vreo doi ani, poate şi mai bine, că va fi străpungerea rutieră Piaţa Victoriei -- Calea Plevnei, devine realitate. Deocamdată, prin demolarea uneia dintre cele mai pitoreşti artere (supravieţuite cu chiu cu vai pînă acum) a vechiului oraş: str. Buzeşti, care intersectează str.Occidentului, trece pe lîngă spitalul-maternitate Polizu, întretaie Calea Griviţei, mărşăluieşte prin Piaţa Matache, apoi coboară spre Mircea Vulcănescu, înaintînd lin prin Berzei spre Cobălcescu şi, finalmente, se prelinge în Calea Plevnei...Dar nu înainte de a întîlni în cale Intrarea Ezăreni...Era zona cu cele mai multe magazine de antiques, frizerii, băcănii, hotelul Marna, cinema Feroviarul (pe care l-am găsit, în 1990, deja ruină...), magherniţe cu de toate. Acum acestea toate se pun la pămînt, şi vor deveni amintiri, istorie, melancolie.  

DSCN3821.JPG

Cineva din societatea civilă a scris pur şi dur chemarea imperativă de pe zidul vechii primării a Capitalei, aflate acum în reparaţii capitale, doar că apelul nu are de cine să fie auzit: primăria e mutată temporar departe din acest loc, pe Cheiul Dîmboviţei, iar forurile responsabile au dat deja autorizaţiile necesare (favorabile, adică) demolărilor. 

Buzesti--2-.JPG

 Că lucrurile stau anume aşa o confirmă chiar imaginile de pe teren. Pe aici se va proclama un bulevard...Poate se va numi tot Buzeşti? Dar poate că va fi Victoria capitalismului?

Buzesti (3)

Buzesti.JPG

Pentru a arăta maxima transparenţă a lucrărilor de demolare, Primăria Bucureşti a adus în avanscenă un panou mare, din care reiese că deşi autorizaţiile au fost primite în 08.12.2010, lucrările de "eliberare amplasament" începute în 2010, se vor finaliza tot în 2010. Cum sunt intenţiile formulate, aşa vor ieşi şi lucrările: tărăgănate, supraevaluate financiar, prost executate... Mi-aş dori să fiu o cobe rea, dar chiar dacă va ieşi şi excelente lucrările de sistematizare, oricum nu mă va convinge nimeni că Bucureştiul contemporan trebuie să lupte doar pentru noi bulevarde, viaducturi, poduri şi pasaje subterane -- în detrimentul păstrării şi conservării zonelor sale istorice, anume a celora care fac specificitatea acestui oraş...şi care-l fac deosebit şi vizitabil!  

Buzesti--6-.JPG

Partager cet article

Repost0
8 février 2010 1 08 /02 /février /2010 16:00

Scrisoare deschisă Primarului General al Municipiului Chişinău,

 

Domnului Dorin Chirtoacă

  

Stimate domnule Primar,

 

Alegerea Dumneavoastră la cîrma primăriei oraşului Chişinău a redat speranţa majorităţii locuitorilor lui, în opera de transformare a acestuia într-un oraş frumos, modern, sigur şi încărcat de memorie culturală. Cunosc puţin din chestiunile de administraţie, şi intuiesc cît de greu vă vine să schimbaţi şi să îmbunătăţiţi cele găsite şi preluate în treburile Primăriei, şi mai ales, a mentalităţilor reziduale, conservatoare. Dar nu despre chestiuni de gestiune a Primăriei doresc să vă vorbesc.

 

Intenţia acestei scrisori este să vă atrag atenţia asupra sărăcirii treptate a urbei noastre, sărăcire provocată de dispariţia sistematică a unor monumente-cheie din spaţiul public al Chişinăului. Aşa se face că victima directă a acestor rapturi este oraşul nostru, şi apoi e sculptorul Lazăr Dubinovschi (1910-1982). În calitatea mea de istoric de artă, şi autor al monografiei dedicate acestui important sculptor (editura ARC, 2005), care s-a şcolit în instituţii europene de artă, la Bucureşti şi Paris, evident, încă în epoca interbelică – mă simt îndrituit să vă pun în gardă cu următoarea situaţie:

 

Începînd cu anul 1991 (pe la finele anilor ’80 a fost demantelat şi altorelieful Iscusinţa Moldovei, de pe frontonul Teatrului Naţional din Chişinău) au fost distruse sau strămutate următoarele monumente legate de numele lui Lazăr Dubinovschi:

 

       -      Monumentul lui Marx şi Engels (1975-1976), amplasat în faţa Parlamentului Republicii Moldova, distrus complet în timpul unei demonstraţii populare, în luna august a anului 1991.

 

-          Bustul scriitorului Maxim Gorky (1972), amplasat pînă la demontare în scuarul dintre Teatrul Naţional şi Sala cu Orgă;

 

-          Monumentul funerar al soţiei sculptorului (1976), dispărut din Cimitirul Ortodox Central al Chişinăului;

 

-          Monumentul funerar al sculptorului Lazăr Dubinovschi, realizat de discipolul său Valeriu Rotaru, în anul 1983 – dispărut din Cimitirul Ortodox Central al Chişinăului;

 

Acum s-a lansat în presă ştirea precum că „procesul de decomunizare” nu poate fi eficient dacă nu se demontează încă un şir de monumente de for public, realizate în epoca comunistă, şi fără demontarea cărora societatea moldovenească nu poate prospera.

 

Consilierul municipal, domnul Oleg Cernei, susţine în mass-media că Monumentul Eroilor Comsomolişti (ridicat în 1959), o altă realizare plastică importantă a sculptorului Lazăr Dubinovschi, deşi este monument inclus în Registrul monumentelor de importanţă naţională, nu „se încadrează nicidecum” cu noua denumire a Bulevardului, rebotezat a doua oară în ultimele două decenii, acum cu numele regretatului poet Grigore Vieru. „Fiindcă pe acest Bulevard va fi construit monumentul lui Grigore Vieru, numai că el nu va fi în acel loc, în care e cel al comsomoliştilor”, adaogă Oleg Cernei. Aceste afirmaţii sunt pe cît de ilegale, pe atît de neîntemeiate, aleatorii, neprincipiale. Dacă un monument este înscris în Registrul monumentelor de importanţă naţională el nu poate fi declasat decît printr-o argumentaţie detaliată, precisă, nepărtinitoare şi convingătoare, făcută de experţi şi specialişti. Nu e cazul aici. Prin strămutarea Monumentului Eroilor Comsomolişti, acestuia i se va diminua complet importanţa iniţială, dar şi vizibilitatea, or asta va însemna, implicit, o ştergere completă a memoriei tineretului din această ţară, care erau cu toţii comsomolişti, căci aşa erau timpurile, iar dacă denumirea aceasta nu mai are acum niciun suport juridic, nici istoric, menirea acestei pături sociale în istorie trebuie păstrată şi cinstită după cuviinţă. E de datoria noastră să păstrăm Monumentul Eroilor Comsomolişti, aşa cum l-am moştenit, în acelaşi plasament.

 

Ţine de istoria noastră recentă pe de o parte, să conservăm aceste relicve artistice, iar pe de alta – vom păstra fără blocaje ideologizante memoria unuia din cei mai mari şi prolifici sculptori pe care i-a dat pămîntul Basarabiei, discipol al marilor înaintaşi ai sculpturii moderniste europene, Bourdelle, Paciurea şi Oscar Han.

 

            Stimate domnule Primar, procedaţi cu înţelepciune şi discernămînt, faceţi ca oraşul nostru să nu perpetuieze doar prin decizii conjuncturale, ideologice, şi din instincte politice. Nu hiatusurile şi destrămările definesc marile capitale, ci tocmai continuitatea, consecvenţa şi buna-măsură în toate.  

 

Cu respect şi consideraţie,

 

Vladimir Bulat,

 

5 februarie, 2010 

 

  

Partager cet article

Repost0