Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

26 avril 2016 2 26 /04 /avril /2016 16:17

Astfel și-a intitulat cartea de fotografii alb/negru Artur Bondar, lansată în chiar ziua de 23 aprilie, iar azi s-au împlinut trei decenii de la tragedia atomică de la Cernobîl. Filmul cărții poate fi văzut aici.

Secvențe-fotografii din carte se pot vedea aici.

În ziua de 26 aprilie 1986 noi, cetățenii sovietici de atunci, nu știam nimic despre ce s-a produs în acel imens areal al Ucrainei în acel răstimp, care se infesta vertiginos de praful de uraniu, în urma exploziei unui reactor al stației atomice din Pripjati. Eram ținuți departe, de parcă radiația mai putea fi manipulată, supusă controlului.În acele zile, cu un grup de alți adolescenți reveneam de la Minsk, cu schimbarea trenului la Kiev. Oarecum am fost în proximitatea epicentrului...dar nu știam nimic. Totul în jur respira pace, liniște, aerul primăverii era îmbibat de aroma mugurilor și a frunzelor fragede. Abia după 1 mai, cînd copiii ieșiți la demonstrațiile tradiționale ale muncitorilor, însoțindu-și părinții cădeau pe asfaltul marilor bulevarde, au început să bată clopotele panicii, manipulările prin dezinformare musteau, insinuările clocoteau, iar jumătățile de măsură își luau partea leului. URSS era un stat închis, nu aveai unde să fugi, nu aveai căi de săpare, trebuia să te încrezi în ce ți se spunea, să-ți urmezi docil soarta, sau moartea, după caz... 

Dar oare unde se putea ascunde omul de „steaua uriașă, arzînd ca o făclie”, cum ne spune Apocalipsa sfîntului Ioan? Acesta este pasajul complet, luat și de Artur Bondar ca motto pentru proiectul său:

Și a trîmbițat al treilea înger, și a căzut din cer o stea uriașă, arzînd ca o făclie, și a căzut peste a treia parte din rîuri și peste izvoarele apelor. Și în numele acelei stele se cheamă Absintos*. Și a treia parte din ape s-au făcut ca pelinul, și mulți dintre oameni au murit din pricina apelor, pentru că se făcuseră amare”(Apocalipsa, 8, 10-11).

Pentru că suntem în Săptămîna Pătimirilor să ne amintim că omenirea a trecut prin grele încercări atunci,cum mai trece și astăzi, și să ne amintim cum a mustrat Iisus pe cărturari și pe farisei (Matei, cap. 23), și să înțelegem cu boldul înțelegerii fiind împunși - că acestea și altele asemenea nu se întîmplă decît spre luare-aminte, spre trezvie și spre întărirea cugetelor întru mîntuirea în HRISTOS.

* Bartolomeu Anania a tradus prin cuvîntul Pelin. Plantă amară și socotită otrăvitoare; simbol al amărăciunii și nocivității pedepselor (nota aparține vredincului de pomenire Mitropolitului Bartolomeu).      

Foto: Volodymyr Repik / AP / Scanpix

Foto: Volodymyr Repik / AP / Scanpix

Partager cet article
Repost0
29 février 2016 1 29 /02 /février /2016 09:54
Știință vs. superstiție

Se afirmă de multă vreme că mari savanți, mai ales din sfera fizicii, se încred în superstiții. Un astfel de exemplu este cel al fizicianului Niels Bohr (1885-1962). Celălalt ar fi Werner Heisenberg (1901-1976). Despre ambii se afirmă, mai anecdotic, și mai serios, că avea în preajmă cîte o potcoavă. Primul chiar de-asupra biroului, celălalt - la poarta de la intrarea pe teritoriul proprietății. Primul a încasat Premiul Nobel pentru fizică, în 1922, celălalt s-a învrednicit de aceeași distincție zece ani mai tîrziu, în același domeniu. Mentorul & discipolul, savanți cu desăvîrșire, recunoscuți la cel mai înalt nivel.

Despre amîndoi bîntuie tot soiul de legende, bancuri, afirmații. Asta cu potcoava e prezentă cumva la ambii, în același fel. Fiind întrebați, dacă întradevăr cred în puterea magică a poctoavei, de a aduce fericire, și Bohr și Heisenberg ar fi răspuns, că nu, dar chiar și așa, potcoava „radiază” fericire chiar și în pofida a ccea ce ei nu cred. „Of course not, but I understand it brings you luck whether you believe it or not”, ar fi răspuns Bohr. Cei doi se cunoșteau, erau prieteni, și nu este exclus ca butada asta cu potcoava să fie doar rodul confuziei celor care gravitau în lumea lor, fără să o înțeleagă?

Potcoava este un vechi simbol, cunoscut practic în lumea întreagă, din cele mai străvechi timpuri. E prezentă la toate culturile agrare, dar și la cele nomade, căci e legată direct de prezența calului în viața omului. Totuși, cum acest obiect, care e întruchiparea efortului, uzurii, deteriorării, epuizării, a ceva tocit și subțiat, devine în imaginarul arhaic și actual o amuletă aducătoare de fericire? Poate că nici cei doi nu aveau o rețetă. Dar păstrau potcoava ca pe un simbol, smintind pe cei care nici ei nu și-au definit o poziție în raport cu știința vs. superstiția.

Cel puțin în artele vizuale cea mai veche reprezentare pare a se fi conservat de la Pompei, pe un mozaic extras în 1831, și depozitat la Muzeul din Neapole. Detaliul cu potcoava poate fi văzut cu claritate în cartea Joannei Berry, The Complete Pompeii, 2007 (Totul despre Pompei), ediția română, RAO 2008, pag. 163.

Mie personal îmi place enorm această formă, un fel de U gigantic, promițător, ofertant spre a specula sensuri & realități incredibile. Un fel de inimioară a cărei bază a rămas deschisă, ce poate fi invadată...

Nu cunosc studii speciale despre potcoavă în folcloristica & etnografia românească, dar în lumea de limbă engleză există un studiu clasic, publicat în 1898, de către Robert Means Lawrence - The Magic of the Horse-Shoe, a cărui ediție princeps este disponibilă online

Potcoava, cu un fragment de copită de cal, din imagine - aparțin colecției personale de artefacte găsite.   

Partager cet article
Repost0
11 février 2016 4 11 /02 /février /2016 11:42

Am avut deja ocazia să scriu despre ascensiunea lui Adrian Ghenie, în vara lui 2014.

Mă întrebam cum funcționează 

                                               „această "rinocenizare" a pieței de artă atît asupra conaţionalilior, a concitadinilor, cît şi asupra pieţei mari de artă? Că doar nu e un virus, o bacterie devastatoare, o pandemie?” - interogam atunci, iar acum pot răspunde: da, este vorba despre ceva care nu are de-a face cu arta, cu funcțiile ei, ci cu ceva extra-artistic, sau chiar post-artistic, are de-a face cu circulația capitalului, cu suprplusul acestuia care se deversează  în venele (vintrele) artei.

De data asta, o pictură de-a lui Ghenie și-a schimbat proprietarul pentru suma de 3.117.000 lire sterline (sumă totală, cu comisioanele casei de licitație!). A aparținut unei importante colecții private din Europa, aflăm din pagina Sotheby”s. Tot acolo ni se relatează povestea titlului acestei picturi, pictate în 2014. A fost expusă prima oară tot în acel an, la Galeria Judin, din Potsdamer Strasse 83, Berlin.

Nu este deloc importantă suma tranzacției, în acest context, ci demersul artistic, narațiunea din spatele ei. Vorba e că pictura aceasta a făcut parte din unul dintre loturile furate de naziști, și ascunse prin locuri în care operele de artă trebuiau să supraviețuiască războiului, și apoi, să bucure ochii rafinați ai celor care au avut nevoie de acest război. În 1937 o lucrare de Van Gogh, anume Floarea Soarelui (1888, National Gallery, London), a fost furată și împreună cu alte lucrări de la Stedelijk Collection din Amsterdam, a stat zăvorîtă într-un buncăr de lîngă Castricum.

Lucrarea aceasta este un evident omagiu celui mai nedreptățit artist în timpul vieții, Vincent Van Gogh. Să reamintesc, în acest context, că genialul olandez a vîndut în viața sa o singură lucrare: Viile roșii din Arles (olandeză: De Rode Vijngaard, 1888), în anuarie 1890, la prețul de 400 de franci. Piesa a fost achiziționată de artista belgiană Anna Boch, iar suma pare destul de impresionantă pentru acele vremuri (azi ar însemna cam 2000 $). O cifră oarecum ridicolă azi, pentru o piață „rinocerizată”...Mai e de amintit că familia Boch, cea care a cumpărat această operă, vîndută apoi negustorului & colecționarului rus Ivan Morozov, este aceiași care de cinci generații produce minunata ceramică & porțelanuri cunoscute sub sigla Villeroy & Boch

Fără a fi, cred, excesiv, acest recurs la istoria operei picturale a lui Van Gogh era necesar pentru a arăta că pictura în sine nu a avut un prea destin fericit, decît în măsura în care posteritatea a știut să-l redescopere și să-i fructifice (mai ales pecuniar) această dimensiune.

Ghenie a produs un tablou de mari dimensiuni, 280 / 280 cm, după capodopera lui Van Gogh, Floarea Soarelui . Poate că a pictat-o după o reproducere, sau poate chiar după ce a văzut-o în original. Lucrarea lui Van Gogh are 92,1 / 73 cm., nu este pătrată. Ghenie, ca postmodernist ce se crede, a preferat pătratul. La Van Gogh e un dreptunghi. Nervozitatea lui Van Gogh (subzistentă aproape permanent în acești ultimi ani ai vieții) rămîne totuși solară, curată, inundată de o hemoglobină sănătoasă, senină. Cromatica lui Ghenie este însă morbidă, gloduroasă, cu mult violet, brun și negru; în afară de negru - de negăsit în opera lui Van Gogh. În definitiv, Ghenie s-a pictat pe sine, iar succesul comercial pe care opinia publică îl pune pe seama operei acestui artist, nu are în esență nicio atingere cu aceasta. Una este arta, alta e comerțul, calculele & contabilitatea.

Astăzi este epoca narațiunilor sequel, iar pictura lui Ghenie se înscrie de minune, firesc, în această tendință, ce tinde să devină forța motrice a metabolismului (pervertit, desigur) al artei contemporane.     

 

Partager cet article
Repost0
9 février 2016 2 09 /02 /février /2016 09:03
foto: © vladimir bulat, 09 februarie, 2016

foto: © vladimir bulat, 09 februarie, 2016

Desigur, acestea sunt semnele clare ale primăverii! Cam timpurii, ce-i drept...

În grădină au apărut ghioceii. Indiferent ce ni se întîmplă nouă, ei tot apar. Au ritmul lor. Neabătut. 

Biodinamismul naturii e peste necazurile, nevoile, suferințele, plîngerile,disconfortul & neodihna pe care le putem pune mereu în față, ca posibilă motivație de a întîrzia, a amîna sau de a nu fi pur și simplu pe fază.

Al nostru este ipoteticul „dacă”, al naturii, pur și simplu neobositul „ESTE”.    

Partager cet article
Repost0
18 novembre 2015 3 18 /11 /novembre /2015 08:23
© vladimir bulat, noiembrie, 2015

© vladimir bulat, noiembrie, 2015

Galeria Posibilă a prezentat - în spațiul Kube Musette, de pe Calea Victoriei din București - de-a lungul a 10 zile expoziția fotografică a lui Florin Ghenade - Arbori bătrîni.

Sunt și eu un mare admirator al copacilor seculari, netăiați. Îmi place gîndul că ochii noștri se întîlnesc în coroanele lor cu ai acelora care i-au privit de-a lungul timpului, înaintea noastră, chiar dacă nu ne uităm la aceeși verdeață, ci la mereu la alta. Copacul e mereu tot mai înalt, mai rotat, mai opulent, iar creșterea lui o văd mai ales cei care constituie posteritatea. Nu e, oare, un avantaj și un privelegiu să faci parte din posteritatea care vede Arbori bătrîni?

Am o serie de fotografii, în care am documentat copaci decimați, tăiați - inexistenți pentru cei ce vor veni. 

Doar că mie personal îmi place să-i privesc ziua, pe cei ce stau în picioare, la lumina naturală a cerului, soarelui...  

Partager cet article
Repost0
29 septembre 2015 2 29 /09 /septembre /2015 23:11

ei bine, pentru că am fost mereu adeptul diversității, multiculturalității, nu pot trece nepăsător pe lîngă un loc frumos, deschis recent, în București - un butic, care și-a propus să aducă în inima Bucureștilor multitudinea de meșteșuguri ale țiganilor noștri, alături de care strămoșii mei au trăit de veacuri, și i-au numit anume așa: țigani, nu rromi (Roma), cum i-au supranumit în „nomenclatorul” lor europeneștile recent iluminatele minți...

magazinul este conceput cu foarte mult bun gust, cu o expunere impecabilă de obiecte și artefacte. pot spune chiar că designul copleșește orice paradă de culori, forme sau sensibilități. din acest punct de vedere, aș fi preferat simplitatea care domnește într-o căruță cu coviltir, într-o șatră cu focuri aprinse, cu rufe puse la uscat, după ce au fost spălate cu leșie în apa argeșului...

în inima Bucureștiului aceste lucruri sună și arată puțin diferit, prea spilcuit, nefiresc, alienant. încetez cu sterilitatea cuvintelor, este vremea să arăt ceea ce am văzut eu...

foarte izbutit acest joc de cuvinte: Mesteshukar ButiQ

  

Fotografii: © vladimir bulat,  septembrie, 2015.

Fotografii: © vladimir bulat, septembrie, 2015.

Mesteshukar ButiQ(MBQ)
Mesteshukar ButiQ(MBQ)
Partager cet article
Repost0
17 septembre 2015 4 17 /09 /septembre /2015 08:07

Au fost zile nebune pentru mine, și am ratat să consemnez că cel mai important compozitor al zilelor noastre, Arvo Pärt, a împlinit frumoasa vîrstă de 80 de ani!

Suntem contemporani cu el, și asta ne face viața mult mai frumoasă, mai bogată duhovnicește, și estetic. Dar îmi place să zic, că duhovnicește, căci dimensiunea profund creștină a compozițiilor sale îi ridică opera de-asupra tuturor altor încadrări, clasificări sau înțelegeri...

Atunci când am descoperit, de pildă, Tabula Rasa, am înțeles că anume epocii noastre îi sunt rezervate cele mai profunde experiențe umane, traume, dereglări, sfîșieri și metamorfoze, că sunt lucruri mai groaznice decît moartea, după vorba Annei Ahmatova. Iar Fratres, An den Wassern zu Babel și Silouan's Song mi-au întărit credința, că anume sunetul e acea stihie care ne întărește vederea lui Dumnezeu.

Casa de discuri ECM a scos cu această ocazie o selecție făcută de anfitrionul ECM, Manfred Eicher, Musica Selecta.

La Mulți Ani fericiți, domnule Arvo Pärt!  

Partager cet article
Repost0
13 septembre 2015 7 13 /09 /septembre /2015 20:30
foto: © vladimir bulat, septembrie, 2015

foto: © vladimir bulat, septembrie, 2015

Aflată pe un alt palier de repertoriu și interpretare, față de Patricia Kopatchinskaja, violonista Alexandra Conunova-Dumortier, este și ea un muzician strălucit, cu o carieră internațională spectaculoasă, descendentă a acestor plaiuri binecuvântate, va deschide sezonul de toamnă cu un recital la Chișinău, în 18 septembrie, la Filarmonica Națională „Sergei Lunchevici”.  

Ea interpretează pe o vioară de la Santo-Seraphin lucrată în 1735, și făurită la Venezia, Viola este mprumutată acestei minunate interprete de către Deutsche Stiftung Musikleben

Partager cet article
Repost0
11 avril 2015 6 11 /04 /avril /2015 07:13

„ ...Tatăl Meu cel ceresc o așteaptă pe oaia cea pierdută. Cele nouăzeici și nouă de ori ale îngerilor îl așteaptă pe Adam cel împreună-rob să învieze, și să se suie și către Dumnezeu să se întoarcă, Scaun heruvimic a gătit, cei ce îl aduc sus sînt iuți și gata. Cămara cea de nuntă s-a gătit, ospețele sînt gata, corturile și sălașele cele veșnice sînt gata. Vistieriile bunătăților s-au deschis, împărăția cerurilor s-a gătit mai înainte de veci. Cele ce ochiul nu le-a văzut, și urechile nu le-au auzit și la om nu s-au suit sînt bunătățile care îl așteaptă pe om. Acestea și unele ca acestea zicîndu-le, Stăpîndul S-a sculat; și împreună cu Dînsul Adam cel unit cu Dînsul, și împreună s-a sculat și Eva. Și alte trupuri ale sfinților celor adormiți din veac au înviat, propovăduind Învierea Stăpînului cea de a treia zi. Pe care luminat să o primi, și să o vedem și să o îmbrățișăm noi, credincioșii, dănțuind împreună cu îngerii, prăznuind împreună cu cei fără de trupuri, împreună proslăvindu-L pe Hristos, Cel care ne-a ridicat din stricăciune și ne-a înviat pe noi. Căruia I se cuvine slava și stăpînirea, împreună și Celui fără de început al Său Părinte și Prea-Sfîntului și Prea-Bunului și de viață Făcătorului Duh al Lui; acum și pururea și în vecii vecilor. 

AMIN!

 Ioan si Camelia Popa, ”Pogorîrea la Iad”, tempera pe lemn, 40x30 cm 2015. Icoana de inchinaciune din biserica parohiala Cartier Nou II, Alba-Iulia

Ioan si Camelia Popa, ”Pogorîrea la Iad”, tempera pe lemn, 40x30 cm 2015. Icoana de inchinaciune din biserica parohiala Cartier Nou II, Alba-Iulia

Credit foto: © Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti

SursaCuvînt la îngroparea Dumnezeiescului Trup al Domnului și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, care după mîntuitoarea sa pătimire cu prea-slăvire s-a făcut în Sfînta și Marea Sîmbătă al celui dintru Sfinți Părintelui nostru Epifanie, Episcopul Chiprului (din Sfinții Părinți despre Moartea și Învierea Domnului, ed. Sophia, 2008, pag. 307). 

Partager cet article
Repost0
27 mars 2015 5 27 /03 /mars /2015 12:58

Acesta este articolul cu nr. 1000!

În general, un proiect cît de cît important nu se cade să se finalizeze fără o publicație tipărită. Fără un document tipărit, care să fie o sursă de informație, un registru al datelor și elementelor care au articulat acest eveniment. Cine lucrează cu documentarea, cu arhivele și calcă pragul bibliotecilor știe cît de prețioase sunt toate pliantele, invitațiile și cataloagele de altă dată! Cele care s-au păstrat. Din acest punct de vedere, noi, ca națiune nu stăm prea bine...

Dar, din fericire, lucrurile au prins a se mai schimba.

Am în față catalogul proaspăt apărut al proiectului expozițional Arte în București 2014, ediția a 5-a (tema: Explorări urbane) girat și produs de Uniunea Artiștilor Plastici din România, dar gîndit și curatoriat de Romana Cucu, Corina Duma, Dorina Horătău, Gabriela Mateescu, Emilia Perșu, Elena Scutaru, Marian Zidaru și Victoria Zidaru. Coordonatori au fost Beti Vervega și Marius Burhan.

Catalogul este realmente util și elegant! Este lucrat de mica și competenta echipă de la factumdesign. Ceea ce au propus ei este un produs perfect consubstanțial cu tema despre care vorbește și o ilustrează. De la copertă avem de-a face cu elemente ce țin de tradiția culturii urbane, a tiparului, a problematicii evoluției corpului de literă și a fonturilor. Toate compartimentele proiectului au avut parte de o abordare distinctă, atît la nivelul șapóu-ului, cît și pe palierul tipului de artă ilustrat, imaginile sunt dispuse după o logică care să le pună mai bine în valoare, de asemenea textele, mai bine zis, blocurile de text. În finalul publicației avem un bloc de cărți, care au făcut parte din propunerile pentru competiția de design grafic, și mare mi-a fost mirarea să constat acest lucru, căci, făcînd parte din juriul proiectului expozițional Arte în București 2014, nu am fost consultați în această privință, a imprimatelor. Noroc că au încăput în catalog, iar istoria va consemna prezența lor pentru posteritate. Mai ales, că toate sunt cărți admirabile, lucrate de cei mai profi meseriași ai domeniului (Dinu Dumbrăvicean, Carmen Apetrei & Radu Manelici, Șerban Bonciocat, Corina Duma).

Vreau să cred că edițiile din anii următori ai conceptului Arte în București, vor beneficia și ele de publicații cel puțin la fel de onorabile și de competent lucrate. Iar această publicație va fi disponibilă în cel mai scurt timp în rețeaua de librării serioase, cîte au mai rămas în România tot mai post-capitalistă.

Catalogul are 112 pagini, și un corp de literă din universul: ourtype.com

Textul lui Mihai Plămădeală face o insursiune teoretică în acest ansamblu expozițional, și îl plasează pe aceste coordonate conceptuale: reper, tradiție, normalitate. Subscriu!

Foto: vladimir bulat

Foto: vladimir bulat

Foto: vladimir bulat

Foto: vladimir bulat

Partager cet article
Repost0