Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

9 mars 2013 6 09 /03 /mars /2013 06:15

 

Citatul de mai jos aparțíne poetului romantic rus, Constantin Batiușkov (1787-1855), care într-un mai lung eseu face apologia somnului în istoria omenirii.

Acest citat s-ar rezuma prin fraza:

 

Capacitatea de a dormi în orice timp - este semnul unui mare Spirit! 

 

И так, почтенные слушатели! способность спать во всякое время есть признак великой души (Надобно заметить, что это весьма понравилось собранию ленивых). Древность, неисчерпаемый источник истины и басен, древность, хранилище опытности, развертывает перед нами свои хартии. Примеры обильны и убедительны. Александр накануне ужасной битвы с Дарием засыпает ввечеру; Парменион принужден его будить, ибо знамена Перские блистали уже вблизи стана Греческого. Катон имел привычку засыпать при наступлении опасности, ибо ничто не могло поколебать великого духа героя стоиков:  Mediis tempestatibus placidus.* Август спит мертвым сном во время упорного морского сражения, происходившего у берегов цветущей Сицилии. Марий — и что всего чудеснее — Марий засыпает под деревом во время последней битвы с Силлою, и тогда только сон покидает неустрашимого вождя, когда сонмы неприятелей обратили в бегство его воинство. Гибельный сон, но не менее того славный! Мудрый Эпименид, если верить историкам (когда не верить им, то верить ли кому?) проспал 57 лет сряду; и я вам клянусь Геродотом, отцом летописцев, что есть народы на Севере, которые спят в течение шести зимних месяцев, подобно суркам, не просыпаясь. Ученые отыскали, что сии народы обитали в России, и это не подлежит теперь никакому сомнению, по крайней мере, в обществе нашем.

Из всего мною сказанного ясно извлекается следующее заключение: сон есть признак великого духа и доброй Души”.

 

 

* Netulburat rămîi - în mijlocul furtunii.

 

SURSA: aici

Partager cet article
Repost0
19 janvier 2013 6 19 /01 /janvier /2013 10:53

De cîteva zile s-a anunțat tema viitoarei Bienale de artă contemporană de la Istanbul ( de aci încoo: Istanbul Biennial); că Fulya Erdemci, curatoarea desemnată, a ales ca temă a acesteia titlul omonim al unei cărți a publicistei și poetei Lale Müldür, un volum apărut în 1998 (Anne Ben barbarmıyım? (Patika).

 

De unde pînă unde o astfel de temă - redundantă în esență - aleasă pentru una din cele mai prestigioase și pretențioase bienale de artă actuală? Dincolo de statementul prezentat de curatoare, și de directoarea bienalei, Bige Örer, îmi vin în minte cîteva lucruri, care sunt hrănite de observațiile frugale pe care le-am adunat de-a lungul ultimului deceniu. 

 

Cam toate marile și mai micile bienale lucrează cu spațiul public și cu platformele politice, economice, ideologice. Aceste problematici au devenit demult locuri comune. Nu pentru că astea ar fi temele cele mai la îndemînă, ci mai ales astea au șanse de finanțare și de susținere politico-birocratică. Se știe, marile bienale nu se pot desfășura în condiții normale și acceptabile decît printr-o susținere - fățișă sau indirectă - din partea sferei administrative și politice. Cam așa se întîmplă deja în mod frecvent la Istanbul Biennial. Turcia este un stat cu o creștere economică impresionantă, și de mai multe decenii bate la porțile UE pentru a deveni un ”stat-membru”. Cel mai probabil, eu nu cunosc și nu înțeleg multe, dar poate de aceea, mă tot întreb de cîțiva ani încoace, de cînd am vizitat pentru prima oară Istanbului, de ce oare are nevoie Turcia să fie membră a UE?

 

Răspunsurile mi le furnizează, indirect, Istanbul Biennial. Susținerile financiare sunt locale, de regulă, iar logistica este mai mereu euro-atlantică, occidentală. Turcia vrea să fie conectată la ”canonul occidental”, la gusturile și rafinamentele Apusului, iar acest lucru nu este deloc nou sub soare! Astfel s-au deschis lumii și Japonia, și SUA. Toate marile puteri au avut în istorie obsesia Occidentului, mirajul ”lumii vechi”.

 

 “Mom, am I barbarian?” - își propune să folosească spațiul public al orașului Istanbul ca platformă politică și estetică. Întrebarea asta este pe cît de inocentă, pe atît de reacționară, ea poate conține o interogație suavă, pe vărful buzelor, dar se poate transforma și într-o revoltă față de un statut incert, în care se află cel mai întreabă. Confuzia va fi de proporții, și dezbaterile nu vor prea duce departe, căci logica acestei mirări nu este să găsească răspunsuri, soluții și finale decrete. Nicidecum. Scopul este să prelungească starea de incertitudine pe care o dă, în general, creația contemporană. Poate nu e deloc întămplător că echipa de experți ai Istanbul Biennial este constituită din fosta curatoare a dOCUMENTA 13, Carolyn Christov-Bakargiev, Hou Hanru, Dr. Andrea Phillips etc. Oameni care au de-a face într-o formă sau alta cu procesul educațional, cu studiile curatoriale și cu Doctoral Research Programmes. Or, asta înseamnă, în definitiv, un lucru de proporții bine făcut, deci - scutit de suprize, radicalisme, scîntei protestatare, insurgențe artistice, stîngisme fără ștaif etc. Tot astfel cum dOCUMENTA 13 nu a făcut decît servicii pacificatoare Sistemului economic capitalist, tot astfel nici “Mom, am I barbarian?” - nu ar trebui, în principiu, să ofere ceva distinct de scopurile atinse atunci, în 2012. Poate că insist prea mult pe partea de paralelism dintre Istanbul Biennial și dOCUMENTA 13, dar ce altceva îți mai poate sugera prezența atît de necesară a madamei Carolyn Christov-Bakargiev în echipa care pregătește Istanbul Biennial? Iar Fulya Erdemci este demult angrenată în numeroase proiecte de Public Spaces, precum: Wandering Lines: Towards a New Culture of Space, Istanbul Pedestrian Exhibitions, Actors, Agents and Attendants 1: Speculations on the Cultural Organisation of Civility, Morality Wall etc. 

 

De aici încolo, nu ne rămîne decît să urmăm cum se va desfășura pregătirea pentru Istanbul Biennial, care se va deschide pentru public în 14 septembrie, iar în perspectiva expoziției, se vor desfășura cîteva conferințe, dezbateri și platforme de discuții, care vor pregăti terenul teoretic pentru venirea artiștilor, lista cărora se va face cunoscută la sfîrșitul lunii iunie. Organizatorii spun că aplicațiile se pot face on-line pînă la 1 martie. Fulya Erdemci este cea care va finaliza lista celor care-i vor ilustra cel mai bine intențiile. E și firesc să fie așa: cine arvunește, acela plătește!  

 

În 1973 scriitorul francez Jean Raspail a publicat romanul Le Camp des saints în care descria debarcarea și luarea cu asalt a coastelor Occidentului (Côte d'Azur!) a unui milion de emigranți din ”lumea a treia”, carte care a fost catalogată drept ”rasistă”, un ”roman incandescent”, de ”extrema dreaptă”...deși era o alegorie vizionară, o simplă ficțiune literară. De atunci a avut opt ediții numai în Franța, și e citită cu viu interes în lumea întreagă și acum. La acea vreme nu se punea nici pe departe problema migrației globalizate. Atunci, lumea făcea distincția dintre civilizație și barbarie, în termeni de negru și alb. Dar de cînd lumea zis civilizată a inventat ”corectitudinea politica” această dualitate a devenit anti-modernistă, anti-umană etc. Dar uite că o expoziție ca cea propusă de Istanbul Biennial, cu titlul atît de ademenitor și ofertant, Mom, am I barbarian?”, poate redeschide discuția, cu volute largi, cu logoree deșteaptă, cu tot ce ține această lume în forma în care se află, semeață, astăzi?  

Partager cet article
Repost0
25 décembre 2012 2 25 /12 /décembre /2012 12:32

multă nădejde, iubire și curăție sufletească!

DSCN3819.JPG

 

foto:  © vladimir bulat, 10 decembrie, 2012

Partager cet article
Repost0
16 novembre 2012 5 16 /11 /novembre /2012 13:02

Hervé This (născut în 1955) este un chimist francez de renume, care a lansat relativ conceptul de cuisine « note à note », iar în acest an a publicat cartea cu acelaşi nume 1. Este prima în acest domeniu. Chimistul gastronom poate fi considerat printre protopărinţii gastronomiei moleculare, care se opune ştiinţific şi net uniformizării hranei, aditivilor, conservanţilor industrializării şi depersonalizării acesteia. Tendinţa este mai veche, şi nu e locul să insist asupra chestiunii. Am evocat numele lui Hervé This pentru a-l pune în relaţie cu un demers cu care m-am confruntat recent: acela de a imagina o hartă a călătoriilor mele spirituale şi geografice, prinn care să divulg băcătăria personală, cea intelectuală. Hervé This m-a învăţat că se poate merge şi în adînc, la originea moleculei, şi nu doar pe orizontală şi în sus, pe verticală.

 

Prin urmare, ce voiam să arăt prin această hartă generică? Un parcurs înfăţişat prin intermediul imaginilor, cuvintelor, schemelor, poate a cîtorva forme – toate puse pe un mănunchi redus de hîrtie. Pentru că această hartă se doreşte un suport  d e s e n a t  al blogului ochiuldeveghe trebuia să gîndesc o construcţie pe cît de explicită, pe atît de abstractă, care să lămurească niţel sinuoasele unei activităţi blogoristice întinse pe cîţiva ani...Vreau acest lucru sau nu, întreaga mea existenţă se învîrte activ între Chişinău şi Bucureşti – două spaţii care se opun definirii şi instituirii2unei viziuni compacte, definitive, univoce. Din această nebuloasă nu poate ieşi decît ceva la fel de nebulos,  

 

Am pornit de la acest nucleu: cele două spaţii geografice, reprezentate schematic prin Moldova şi România, arată un soi de inimă, ca un joc de ambiguităţi – poate fi citit ca imaginea unei nuci, a unui plămîn, sau ca o moleculă complexă etc. În jurul acestui nucleu se înşiruie teme şi perspective, sloganuri, nume de ţări, oraşe, o bicicletă adusă schematic din condei, generată de două ştampile poştale. Ambele sunt aplicate la Bucureşti, arăt prin prezenţa lor că aceasta este localitatea, este spaţiul unde mă deplasez cu acest vehicul. Interacţionez în mod activ cu oraşul, cu străzile, oamenii, traficul, zgomotul, mirosurile, faţadele, culorile (voi resimţi lipsa culorilor în cartea blogului!).

 

În definitiv – subtilităţile şi arguţia nu sunt pentru hărţi, care trebuie să funcţioneze mereu direct, eficient, firesc şi cu maximă precizie, sec. În timp ce cele generice, imaginare, empatice pot fi realmente oricum: narative, înflorite, fanteziste, iraţionale, aberante chiar – libertatea este aici nelimitată. Nicio constrîngere nu-şi are locul, nici sensul.

Este o supracopertă şi intracopertă care invită la dialog, intelocuţie, dezbatere, consens, schimb de idei...ochiuldeveghe cu harta lui!          

1La Éditions Belin, unde i-au apărut majoritatea volumelor.

2  Sinonime adesea cu mortificarea.

Partager cet article
Repost0
15 novembre 2012 4 15 /11 /novembre /2012 10:52

Am primit azi imagini direct din tipografie - cartea blogului iese în cîteva zile pe piaţă, şi se va lansa în 6 decembrie, în cadrul Festivalului organizat de Asociaţia IDIOMA. La această adresă se găseşte întregu' program al evenimentelor, care se vor desfăşura în perioada 19 noiembrie-16 decembrie - ediţia 1.

 

Vreau să urez acestui început ani lungi!

 

Cosmina Chituc, care a fost şi coordonatoarea volumului meu [meteorologia unui bazar ideatic], a avut răbdarea şi timpul necesar pentru a supraveghea şi tiparul acestuia. Rămîn profund îndatorat, şi îi mulţumesc şi pe această cale! Ea a avut şi inspiraţia să facă aceste fotografii, făcîndu-ne părtaşi la procesul de tipărire...

 

coperta-ochiul-de-veghe1.jpg

 

Aceasta este coperta cărţii-obiect, cu un fragment al unei fotografii pe care am făcut-o la o cizmărie din Chişinău, unde, se ştie, bilingvismul este un modus vivendi.

P1012424.JPG

Supracoperta a fost imaginată şi desenată integral de mine pe suprafaţa unui ziar mai vechi (iunie 2006, de fapt are vechimea blogului!), peste un articol care narează despre vechiul Chişinău, este un colaj pseudo-intelectualist. Imaginea pînă la urmă copleşeşte, pentru mine, puterea cuvîntului! De aceea, am simţit nevoia să desenez, să scriu desene...

 

supracoperta.jpg

Partager cet article
Repost0
19 septembre 2011 1 19 /09 /septembre /2011 14:09

ro color

Partager cet article
Repost0