Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

11 septembre 2017 1 11 /09 /septembre /2017 10:13
Festivalul la vîrsta majoratului

Festivalul de ethno jazz de la Chișinău se întrunește în acest an pentru a 16 oară!

Întrucît m-am acreditat deja la acest festival în calitate de jurnalist, voi scrie pe larg despre acest eveniment după revenirea la București.

 

Acum doar aș vrea să relatez despre cîteva suprize, pe care le-am descoperit în lista de invitați.

 

Două suprize de proporții, wow:

primo:  Görkem Şen - un muzician turc de factură experimentalistă, care și-a construit un agregat din lemn, metal și coarde metalice, căruia i-a zis Yaybahar ( Yay: string (as in string quartet)+ Bahar: spring (as in the season). Acest obiect este mai degrabă un animal artistic, decît un instrument muzical, pe care Șen îl „dresează” de-o manieră ...iar organizatorii mărturisesc că în aprilie, cînd lista la invitați ai festivalului era finalizată, descoperind pe acest artist, au făcut eforturi supranaturale, ca să-l aibă în acest an pe scena de la Chișinău: „ am rămas atât de fascinați de instrumentul pe care acesta l-a inventat, că am început să căutăm soluții pentru a avea posibilitatea să-l vedem pe scena festivalului” - se scrie într-un comunicat de pe pagina festivalului. DE-abia aștept să-l ascult pe viu, căci ceea ce oferă youtube e de-a dreptul fascinant!   

 

secundo: Omar Sosa și Joo Kraus; Primul este deja o legendă a pianului, care a scos pînă acum o căruță de discuri solo, printre care unul dintre cele mai senzuale mi se pare Senses („ota records”, 2014); cunoscut pe ambele maluri ale Atlanticului prin colaborările sale în diverse sfere ale polifoniei contemporane: free jazz, latino, world music, experimental etc.

Celălalt membru al duo-ului, Joo Kraus, un trompetist de factură inovaționistă, cu minunate prestații solo, vocale dar și de band. Astfel că alăturarea celor doi muzicieni, cu o instrucție muzicală acumulată din rădăcini muzicale atît de diferite, vor proiecta în cadrul lui Ethno jazz Festival 2017 o prestație atît de intensă, încît multă vreme după aceea, cei care au fost prezenți, nu o vor uita! Sunt sigur de asta.

Desigur, mă voi bucura din nou de prezența la Chișinău (unde l-am și cunoscut, în 2001!) a lui Misha Alperin, care va fi de data aceasta alături de soția sa, acordionista Evelina Petrova

Nu în ultimul rînd, aștept să-i descopăr pe cei trei vocaliști superbi care formează MoZuluArt (Ramadu, Vusa & Blessings), mai ales pentru că vor fi acompaniați de pianistul vienez Roland Guggenbichler...

Sufletul acestui festival, Anatol Ștefăneț, ne va prezenta noul său proiect, Folk Reverse Jazz Trio. Anatol este un muzician și compozitor atît de imprevizibil, încît parcă se upgradează cu fiecare formulă de jazz band, cu fiecare nou album! Și de data asta - la cote maxime... 

 

Vor fi și alte recitaluri suprinzătoare, sunt sigur, poate chiar revelații (cum de-atîtea ori mi s-au arătat în cadrul acestui fantastic festival!), dar ele urmează; la timpul potrivit, în serile minunate a celei de-a treia decade a lui septembrie... 

 

 

Partager cet article

Repost0
23 février 2016 2 23 /02 /février /2016 00:03

După ce am scris acum cîteva zile un scurt eseu în avanpremiera concertului de ieri de la Institutul Francez, s-ar părea că nu mai e mare lucru de adăogat, de povestit.

Dar, am obligația (implicită) față de cei care și-au manifestat admirația și asentimentul (prin mesaje verbale, scrise, like-uri etc.) față de acel text, să mai spun cîteva lucruri, la fel de empatice...despre ce s-a întîmplat aseară.

   

foto: © vladimir bulat, 22.02.2016.

foto: © vladimir bulat, 22.02.2016.

Deși-mi displace formula, nu am o alta mai repede la îndemînă: prestația muzicienilor a fost peste așteptări! Desigur, ce-nseamnă, în fond, o „așteptare”, altceva decît capcana unei pre-judecăți? Cazi în ea, și nu prea mai vrei să accepți că ai fost în avarie, ai fost păcălit, sau pur și simplu ți-ai creat o stavilă voluntară în fața unei mai bune receptări. Mai potrivit e să nu ai „așteptări”, ci o stare cronică de a descoperi mereu lucruri noi, neașteptate, proaspete, inedite...Desigur, că în cazul lui Benedikt Jahnel nu mai puteam mima în niciun fel inocența. Cunosc o parte a muzicii & componisticii, și în general a creației sale muzicale. Nu aveam în față un artefact nou, pe care urma să-l descopăr, săpînd într-o groapă-escavație a contemporaneității. Dar chiar am avut revelația de a descoperi pe cei care l-au însoțit, la Cluj și București, doi muzicieni și mentori ai muzicii jazz, din generații diferite: Henning Sieverts (bass) și Jonas Burgsvinkel (percuție, tobe); primul venind de la Muenchen, iar celălalt din metropola de pe Rin, Koeln. Benedikt Jahnel e stabilit acum la Berlin, dar reușește să se întîlnească cu afinii săi prieteni, oriunde în lume, de data asta chiar în România.

La un moment dat am avut sentimentul că nu Benedikt Jahnel e liderul acestui trio, ci ceilalți doi, alternativ, iar el se punea cu bună știință în umbră, pentru a-i împinge mai în față pe Sieverts &  Burgsvinkel. Dealtfel, i-a și prezentat de vreo 3 ori în timpul concertului, ocazii cu care anunța și piesele ce urmau să fie interpretate, cele de la discul Eqilibrium, dar și de pe viitorul disc, ce va apărea la anul. Poate e așa, poate e doar o simplă speculație, dar fapt este că eu personal i-am receptat pe ceilalți doi muzicieni, remarcabili dincolo de orice meteorologie a gustului, ca pe niște meșteri de mare clasă!  Sieverts - mai meditativ, mai introvertit, mai sobru în manifestările sale exterioare, dar trădînd, de la distanță, niște fiori interiori, care devoalează un spirit profund, creativ, înțelept, imaginativ (am aflat de la Jahnel, că Henning Sieverts e și compozitor), colegul său, cel mai tînăr din acest trio - Burgsvinkel - era proiecția lavei care se scurge, incandescentă și sclipitoare, de pe Etna. Plăcerea de a susține ritmic întreaga performanță era evidentă tot timpul, nicio clipă rectilinie nu a fost de observat. Doar implicare, bucurie, coparticipare maximă. Pianistul Benedikt Jahnel prestează cu eleganță maximă, deși minimalistă, totodată - cu stil, voce, printr-o tehnică desăvîrșită. Deși nu prea mai suprinzi azi pe multă lume cu ceea ce se numește convențional tehnica muzicienilor, sunt mulți, stilul & rafinamentul însă nu sunt nici pe departe la orice aruncare de băț! Este apanajul, teritoriul celor aleși, cu dăruire fără nicio angoasă.

A meritat din plin să fim acolo, și să auzim, să vedem, să le fim alături celor 3 muzicieni germani, care și-au adjudecat cu prisosință arvuna ca să revină, poate cu alți muzicieni, în alte contexte, în alte anotimpuri, cu alte repertorii...       

Partager cet article

Repost0
16 décembre 2015 3 16 /12 /décembre /2015 19:31

Anul trecut acest cuplu a prestat la Bran Jazz, în 31 august. Ei sunt Vincent Peiraini (acordeon)și Emile Parisien (saxofon soprano), și sunt francezi, albumul lor "Belle époque" a entuziasmat întreaga lume!

Mâine vor încânta publicul bucureștean, iar după concert, ovații și bis-uri frenetice și repetate, sper, va veni și cronica concertului...

Detalii: aici

18.12.

Inoubliable crème brûlée

Desigur, prestația celor doi a fost absolut copleșitoare. La drept vorbind, anul trecut nici nu m-au impresionat așa puternic, cum au reușit să o facă la București! Poate că și mediul unui festival de jazz corodează într-o anumită măsură percepția, atenția, acuitatea receptării...Poate că atunci cînd sunt mai multe nume, spectacole, recitaluri - mintea noastră obosește, nu mai e la fel de intensă  

Acum, la Institutul Francez - cinema Elvira Popescu, show-ul a fost total. Nu doar cu muzică high class, ci și cu pantomimă, gestică, duo-men-show incomparabile. Mai ales, Emile Parisien, pe lîngă faptul că e capabil de cele mai neașteptate extracții sonore din saxofonul soprano, este autorul unei gestici și mimici unice, a unui comportament scenic greu de dublat sau imitat. Este și un excelent coechipier al lui Peiraini, în fața căruia se și prosternează, la nevoie.

Una din cele mai intense prestații ale celor doi muzicieni din Hexagon s-a materializat în compoziția lui Vincent - Schubertauster, prezentă într-o versiune ceva mai „domestică” și pe albumul lor comun, "Belle Èpoque" (a 7-a pe listă). Este o compoziție lungă, lacerantă, complexă și inclasabilă, pentru că nu e deloc clasică, nici jazz, nici muzică nouă nu este, este ceva (con)crescut din plămada polifonică pe care numai cei doi o pot frămînta și oferi, mai ales în formula live.

Febra cu care prestează cei doi tineri muzicieni mă face să mă gîndesc la ei, de cum vor fi aceștia peste, să zicem, 30 de ani. Vor fi niște bunici-mentori care vor preda tainica rețetă a improvizației și virtuozității, sau nici nu vor apuca acea vîrstă, și vor arde de timpuriu în malaxorul unei agende fulminante, dar nu mai puțin solicitante și abrutizante? Ce vreau să spun este asta: în ce măsură lumea de astăzi mai poate conserva astfel de talente ca să rămînă intacte, fără să le suprasolicite și să le banalizeze prin oferte peste măsură de purtat și onorat?

Atît Parisien, cît și Peiraini nu se rezumă la formula aceasta - formidabilă - de duo, ci au și o carieră de quartet fiecare; astfel încît bijuteriile muzicale ascultate în seara zilei de 17 decembrie, nu rămîn intacte în cutiuțele lor de smarald. Ele se dizolvă în numeroase compoziții, mai ritmice sau mai criptice, mai melodice sau mai isterice, uneori pînă la indistincție. Așa sau altfel, și nu e un lucru deloc discutabil, muzicienii aceștia doi au reușit să schimbe și să influențeze în chip vădit fizionomia jazzului francez. Și nu numai.

Ne bucurăm că am fost părtași la un asemenea neuitat crème brûlée muzical! Care nu trebuia doar ascultat, ci și în egală măsură văzut, privit, admirat.           

foto: © vladimir bulat, decembrie, 2015

foto: © vladimir bulat, decembrie, 2015

foto: © vladimir bulat, decembrie, 2015

foto: © vladimir bulat, decembrie, 2015

Partager cet article

Repost0
15 juin 2015 1 15 /06 /juin /2015 07:56

Pe Vadim Neselovskyi l-am ascultat pentru prima oară live anul trecut, la Tulcea. La ediția inaugurală a festivalului DobroJazz. Atunci nu era lider, era doar pianistul invitat a lui Moscow Art Trio. A avut o prestație extraordinară!

În 14 iunie Neselovskyi a prezentat împreună cu Arkadyi Shilkloper  programul DUO for ONE, la Institutul Francez din București.

Trebuie spus din capul locului că este prima întîlnire la București a doi jazzmeni de un așa calibru, care vin din țări vecine, Neselovskyi este ucrainean, iar Shilkloper - rus, cu discrete rădăcini evreiești.  Ei cîntă de ceva vreme împreună, au și două discuri deja editate: Last Snow (2013) și Krai (2014). Pe primul apărea o piesă care a dat genericul acestui program, Duo for One, care va deveni un brand pentru jazzul în formula de duo: pian & instrumente de suflat.  Unde intrepătrunderea rezonanțelor sonore este nu doar una spațială, ci și fizică.  

foto  © vladimir bulat, 14.06.2015

foto © vladimir bulat, 14.06.2015

Neselovskyi în acest moment se află aproape de apogeul creativității sale. Iar aceasta întîlnește în chip perfect măiestria fantastică, disponibilitățile și maturitatea artistică a lui Shilkloper. Astfel că cei doi pot oferi adevărate momente de reverie componistică și interpretativă, pe care nu le mai poți întîlni la artiștii cu o agendă vînjos „articulată” de operatorii culturali, de producători, manageri, agenți etc. Este chiar acea diferență pe care ți-o poți permite cînd ești un creator perfect liber, relaxat, sincer și instruit într-o școală muzicală de factură clasică, cum a fost cea a fostului imperiu sovietic! Nu mi-este frică să o spun: școala sovietică de artă a fost una inegalabilă. E oare întîmplător, că Vadim Neselovskyi este Assistant Professor la Berklee College of Music?  Iar Misha Aplerin este profesor la Academia de muzică din Oslo? Că Patricia Kopatchinskaja, Khatia Buniatishvilli, Vladimir Spivakov,  Eduard Kunz și Evgeny Kissin - sunt printre cei mai cotați și apreciați interpreți de repertoriu clasic din lume, și acest fapt e mai presus de orice tăgadă...Asta ca să mă refer doar la cei din generația mai tînără. Nu-mi propun să fiu polemic. Constat și consemnez. O spune răspicat și un fantastic muzician de origine armeană, foarte apreciat și la noi în România, Tigran Hamasian. Și nu oriunde, ci în The Guardian, poate cea mai serioasă publicație de mare tiraj europeană: "We can be grateful to the old Soviet Union that we had classical education systems in place". Marele și autenticul jazz ne este dăruit de oameni cu o solidă instrucție clasică, însușită pe lîngă mari profesori.

Ei bine, astfel tranșate lucrurile, pot conchide că am asistat aseară la un show indimenticabil, cum nu se întîmplă prea des. Cel puțin nu - la București!

foto  © vladimir bulat, 14.06.2015

foto © vladimir bulat, 14.06.2015

Partager cet article

Repost0
24 octobre 2014 5 24 /10 /octobre /2014 05:27

Lumea muzicală a Nordului mă fascinează demult! Este un invers al spaţiilor întinse, aerisite, cu perspective ample, cu o răcoare umedă cam permanent, de-a lungul întregului an. Cu ape multe, nesfîrşite parcă, cu munţi care se răstoarnă în ele, cu o civilizaţie parcă desprinsă din altă lume, decît cea a Europei...

 

De fapt, la originea acestei fascinaţii stă în chip clar muzica lui Jan Garbarek, pe care l-am descoperit  prin 1998; dacă-mi amintesc bine, era albumul Visible World. Mi-am dat seama că anume saxofonul e instrumentul care comunică cel mai bine magnetismul spaţiilor scandinave. Acesta face vădită şi auzibilă starea de melancolie, cenuşie şi visătoare a întregii peninsule. Garbarek m-a învăţat să simt acest univers, să-l înţeleg mai bine pe Knut Hamsun, cu opţiunile sale ideologice, politice, cu gustul său estetic...De fapt, cea mai lămuritoare şi amplă analiză - cel puţin pentru mine - a întreprins-o profesorul Michael Tucker, în eseul său Deep Song (EastNote, University of Hull Press,‎ 1999), în care întreaga operă muzicală a lui Garbarek este analizată prin pespectiva culturii tradiţionale scandinave, a rădăcinilor ei ancestrale, dar şi prin prisma resurselor culte: literare, vizuale, estetice, poetice...

 

Ei bine, vine puternic din spatele lui Garbarek un tînăr care nu se mai mulţumeşte să scoată tot ce este mai bun din multitudinea de saxofoane existente, ci îşi pune şi vocea la lucru. Are un registru de soprană, care întregeşte o personalitate muzicală complexă, cu mari disponibilităţi şi un spirit experimental practic nelimitat. Vorbim aici despre Håkon Kornstad (cu exact trei decenii mai tînăr decît Garbarek!). Are un număr mare şi importante colaborări în lumea scandinavă, un maldăr de albume, dar şi un debut recent la ECM, alături de pianistul Ketil Bjørnstad, compatriotul său, într-un proiect dedicat marelui poet britanic, din era barocului, John Donne.

 

Ce ar mai fi de spus despre Håkon Kornstad? Că trebuie ascultat pe viu! Şi acest lucru va fi cu putinţă, în 22 noiembrie, la GreenHours, în inima Bucureştiului, la ora 20. Un solo, în care va apărea într-o dublă ipostază, de muzician şi cîntăreţ de operă (plus mult echipament adiţional).

 

Pînă atunci însă, să ascultăm cîteva bijuterii din creaţia sa.

Partager cet article

Repost0
5 juillet 2014 6 05 /07 /juillet /2014 13:38

Probabil, că șansa lui Tom Arthurs de a se întîlni cu Julia Hülsmann se datorează faptului că englezul s-a mutat la Berlin, astfel că recent, trio-ul lui Julia Hülsmann l-a invitat într-un proiect comun, apărut în 2013 la ECM, care se intitulează In Full View, prezentat serile trecute și la București.

Nu am sufiente cuvinte să exprim atmosfera acelei seri tîrzii din Piața Enescu, dar chipurile celor 4 muzicieni am apucat să le zugrăvesc fotografic, și le expun cu drag aici. Acestea vorbesc și despre muzica pe care o fac, pe care o dăruiesc, convingător, melomanilor de jazz...

Straneitati-2912.JPG

Julia Hülsmann

Straneitati-2903.JPG

Tom Arthurs

Straneitati-2905.JPG

Heinrich Koebberling

Straneitati-2910.JPG

Marc Muellbauer

Straneitati-2914.JPG

Julia Hülsmann Quartet live at Bucharest Jazz Festival.

foto: © vladimir bulat, iulie, 2014.


Partager cet article

Repost0
21 juin 2014 6 21 /06 /juin /2014 16:10

Wacław Zimpel mi-era un nume absolut necunoscut, pînă acum cîteva zile, cînd am aflat că va veni la București. Este un jazzman polonez, care este un poli-instrumentist, acesta te copleșește prin forța și flexibilitatea de care dă dovadă pe scenă! De fapt, scena există mai mult pentru public, pentru auditoriu, căci muzicianul era topit cu totul în muzica pe care a oferit-o aseară, în celebrissima ”hrubă” de la  green hours.

Meditativul și creativul Zimpel a fost secondat de năzbîtiosul și impulsivul toboșar german Klaus Kugel, dar și de compatriotul acestuia, insidiosul Christian Ramond, la contrabas, dar și de clăparul polonez, Krzysztof Dys, prea discret după gustul meu.

Recitalul de la București, oferit de aceștia, a fost ca o ofrandă, o veritabilă floare de colț, oferită finilor adulatori ai jazzului, în perioada lor de pregătire pentru marele și cu adevărat unicul festin al Europei răsăritene, care va fi Festivalul de la Gărîna, ajuns la majorat, împlinind 18 miezuri de veri, mustind de ploi, nopți albe de neuitat, și mai ales, și de muzici care te fac să crești mereu în înțelegerea universului jazz, și în gusturi estetice fine...

Cred că numele lui Zimpel (dimpreună cu muzica sa) va conta tot mai mult, și va migra prin cele mai prestigioase festivaluri de gen din lume! Noroc pentru cei care se vor nimeri pe acolo, să-l asculte, să-l vadă, să-l cunoască...    

Partager cet article

Repost0
13 juin 2014 5 13 /06 /juin /2014 14:35

În ediţia de anul trecut a festivalului Bucharest Jazz Festival, care se numea altfel...am remarcat prezenţa mereu agilă, neliniştită, furtunoasă, săltînd pe scaunul său, cu maximă exactitate, precum o capră neagră, o figură pe care nu e uşor deloc s-o uiţi, e cea a unui tobar german, anume lui Christian Lillinger. E tînăr, hipertalentat, şi are un breton flamboyant peste sprîncenele-i la fel de expresive, ca şi propria-i prestaţie jazzistică!

Pentru o informare corectă asupra celor spuse de mine, se poate verifica vizionînd acest clip, de la ediţia 2012 a lui Jazz Baltica, unde Christian Lillinger are o performance de mai bine de două minute şi jumătate, după care sala explodează, şi însuşi marele Louis Sclavis, clasicul de jazz în viaţă, îl prezintă, chiar de două ori...pe Christian Lillinger. Pentru cei care nu au răbdare să asculte şi să vadă întregul materialul, pot începe de la minutul 8 încolo...

Christian-Lillinger.jpg 

Prestigioasa publicaţie germană Der Spegel l-a numit: DRUM-REVOLUZZER Lillinger. Se mai spune acolo, că "este un nou tip de toboşar de jazz, şi ca orice revoluţionar, e tînăr". Ce ar mai fi de spus? Trebuie tăcut, pentru a-l asculta şi vedea pe el.

Am avut norocul, anul trecut, să mă conving de tot ce spun, sobrii de germani, despre compatriotul lor!

Are deja cîteva apariţii la casa portugheză clean feed. Aviz producătorilor de jazz români!

 

Credit foto: © vladimir bulat, iulie, 2013.

Partager cet article

Repost0
6 juin 2014 5 06 /06 /juin /2014 05:20

Astă seară începe ceva ce a nu mai auzit niciodată Dobrogea!

Festivalul de jazz, denumit DobroJazz, care este un joc de cuvinte ce mixează rădăcina Dobro a ţinutului cu omofonia perfectă a slavonescului Dobro, cu accentul pe "o", care semnifică un cuvînt esenţial al moralei: Bine, binele; antinomia perfectă a răului. Este şi sinonim cu bogăţie, necesitate, are o înrudire semnatică cu grecescul χάρις.

Festivalul va aduna la Tulcea muzicieni din România, Bulgaria, Germania, R.Moldova, Rusia, Ucraina...

Deci, să fie într-un ceas bun, cu muzici pe măsură!

DobroJazz

Programul complet se găseşte pe pagina festivalului: http://dobrojazz.ro/ 

Partager cet article

Repost0
4 juin 2014 3 04 /06 /juin /2014 11:37

Pentru că mi-am îngăduit să scriu articolul cu titlul de mai sus, am beneficiat de următorul comentariu, binevoitor pe toate palierele:

"Este evident eronata, rau intentionata si trist cosmopolita afirmatia ca Romania nu produce jazz. Dar este foarte clar si adevarat ca productia de critici muzicali in tara noastra a atins un nivel alarmant de scazut daca au ajuns sa scrie si sa-si dea cu parerea asemenea ignoranti fara experienta si total lipsiti de gust. E nevoie de multa aroganta sa-ti inchipui ca, fara sa posezi elementele de baza sau o minima experienta poti opera mai bine decat un chirurg. Cam acelasi lucru se intampla si cu judecatile muzicale. criticii buni, daca nu sunt ei insisi muzicieni, sunt in contact foarte strans cu muzicienii. Cei care de la inceput decid sa dea cu bata-n balta ca sa se bage in seama fac exact invers" - Mircea Tiberian dixit!

Frazele acestea poate că ar fi fost amuzante, inocente, dacă nu ar fi fost semnate de un profesor universitar, care predă anume disciplina despre care autorul acestui text a avut neobrăzarea să se pronunţe, că nu există! Mircea Tiberian nu aduce absolut nimic în susţinerea ideii că jazzul autohton totuşi ar exista, ci porneşte mişeleşte la înghionteli, atacuri şi etichetări, pentru a apăra un teritoriu pe care în loc să ni-l facă cunoscut, şi implicit, cît mai popular, îl înfundă şi mai mult, printr-o operaţiune de care nici domnia sa nu este prea conştient. Spune pe de o parte - alarmat - că "producţia de critici a ajuns la un nivel...", scăzut desigur, dacă nu inexistent de-a dreptul, apoi o dă cu "ignoranţa", "lipsa de gust", cu "chirurgia" şi "minima experienţă" etc. Printr-o propoziţie a inundat tot personajul pe care l-a avut în cale! Mai la vale, însă, se pronunţă la "criticii buni", asta însemnînd, în chip logic, că cel ce scrie aici este printre cei "răi". Bleah, bad guy! Lumea şi apele acesteia s-au separat cu maximă limpezire, graţie domnului profesor: adică unii, care scriu encomiastic despre noi, şi care scriu despre ce nu cred, doar să facă "frumos", ca să-şi merite şpriţul, mîngîiatul pe umăr, ocheada "caramaderească", indubitabil impură, şi alţii, care fac ce fac doar din pasiune, fără să fie în "contact foarte strîns" cu muzicienii - sunt cei ce dau, previzibil, cu "bîta-n baltă" etc. etc. E clar? Parcă am mai auzit asta, încă din vremurile kominternului, care se vede că-n unii n-a murit - cine nu e cu noi e contra noastră. Uf, mi se face frică, mă trec fiorii pe spate, aproape că se apropie clipa în care mă voi lăsa de scris, de gîndit, de dat cu părerea...12 oz Mouse

 

Cu ani în urmă mi s-a tot spus că nu pot scrie despre ăla, sau despre ălălalt, doar pentru că nu m-am ţinut de brăcinari cu Michelangelo, Leonardo (da, cel cu barba lungă şi albă!), şi Picasso, iar pe tărîmul de care ne ocupăm, nu care cumva să-ţi permiţi luxul şi "prostul gust" să scrii despre...dacă nu eşti amigo cu Tiberian, Jarrett, Armstrong, Benjamin Britten sau Neselovskyi! Vei fi pus urgent la zid de autorităţile în materie, doar pentru că nu ştii slangul de lemn al muzicienilor, tehnicienilor, maiştrilor de trolee etc. Fiecare să-şi vadă de lungul nasului, al pixului şi de materia de inginer, pentru care te-ai pregătit. Deh, nu e chiar aşa din fericire. Un critic de artă tocmai de aceea e "de artă", că nu e doar şi exclusiv de jazz, balet, gastronomic, de teatru sau cinema!

E ceva mai mult, mai lax şi mai încăpător, pentru că arta nu e doar pentru profesionişti, căci ar fi cel puţin anost ca muzica cea clasică să fie comentată doar de cei de la The Guardian, căci asta ar însemna lipsă de pluralism, şi doar opinia unui singur autor. Or, lumea artei este incomesurabilă, pestriţă, zglobie, "crudă" şi "făcută", permisivă şi criptică, este însuşi universul aproape insondabil al omenirii. Cine îşi poate asuma această maximă cutezanţă, de a limita dreptul oricui de a se exprima, de a-şi descrie trăirile, emoţiile, neputinţele în raport cu un fenomen, de a face analize, de a critica, de a descrie sau de a adula ceva, în contrast cu opiniile altuia? O spun răspicat: un critic de artă nu are nicio obligaţie faţă de nimeni, nu datorează nimănui nimic, nu trebuie să manifeste clemenţă, simpatie, prietenie, condescendenţă sau orice altceva...Trebuie să fie doar limpede în exprimare, sincer, onest, curajos şi profesionist. Come on, chiar trebuie să facem un curs despre ce este o critică, critica în general?! 

Aş conchide prin a spune că totul este relativ în această lume, şi aş evoca un pasaj din Patericul egiptean. La un avva bătrîn se prezintă un novice, şi se plînge acestuia pe un frate de-al său, că i-a făcut şi i-a dres, că nu-l va ierta niciodată. Că-i va purta supărare întreaga viaţă. Bătrînul i-a răspuns sec: desigur, că nu-l vei ierta, că doar tu eşti cel ce ai creat Cerul şi Pămîntul!

Personal, ştiu şi cunosc că Cerul şi Pămîntul au fost create de Bunul Dumnezeu, iar omul este absolut liber în acest spaţiu nesfîrşit! Nimic nu e mai condamnabil în faţa lui Dumnezeu decît risipirea (implicit: logoreea) sau îngrădirea în orice fel a acestei libertăţi...

 

P. S. "Rabdarea necazurilor e semnul cunoştinţei adevărate; la fel neînvinovaţirea oamenilor pentru nenorocirile tale proprii". (Marcu Ascetul).

 

foto: secvenţă din serialul 12 oz Mouse

Partager cet article

Repost0