Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

8 juillet 2015 3 08 /07 /juillet /2015 14:54

Această sculptură ecvestră este una din primele apărute în fostul URSS, s-a dezvelit în 1954. Este rodul muncii unei echipe de sculptori și arhitecți, iar cel care și-a pus numele pe ea este maestrul Lazăr Dubinovschi, căruia i-am dedicat o monografie în 2004, album inclus în prestigioasa serie: «Maeștri basarabeni din secolui XX». Monumentul a devenit una dintre emblemele orașului Chișinău.  

Ulterior, Dubinovschi a mai realizat o ecvestră, în orașul pe atunci Frunze (astăzi - Bișkek, unde l-am intervievat, printre alții, și pe scultorul lor „național”, Turgumbay Sadîkov), reprezentîndu-l pe compatriotul nostru, comandantul de armată, Mihail V.Frunze. Aceasta s-a elaborat și realizat între 1966-67. Textul cercetării pe care am intreprins-o, în martie-aprilie a anului 2013, în arhivele din Bișkek, nu este încă disponibil în limba română. 

fotografie © vladimir bulat, 2014.

fotografie © vladimir bulat, 2014.

fotografie © vladimir bulat, 2013.

fotografie © vladimir bulat, 2013.

Repost 0
19 décembre 2014 5 19 /12 /décembre /2014 09:50

Calea Victoriei din Bucureşti are prea puţine monumente de for public, în contrast cu magazinele de lux, cu numărul "tractoarelor urbane", care rulează zilnic pe ea! Îl avem reprezentat în bronz pe Nichita Stănescu, dar şi pe Iuliu Maniu, îl putem vedea pe Mustafa Kemal Atatürk, dar şi efigia lui Corneliu Coposu, în sfârşit - ecvestra impunătoare reprezentându-l pe Regele Carol I, alături de o oroare din marmură, care se încheie în vârf cu un soi de "cartof" de bronz... Dar mai sunt şi nişte Aripi, în faţa fostului Bancorex...Iar pe treptele Muzeului Naţional de istorie stă, maiestuos, Imperator Traianus. Nicio legătură între ele, nimic nu se leagă de nimic şi prin nimic...

Dar de câteva zile acceaşi Cale a Victoriei s-a îmbogăţit cu încă un insert urban monumentul  "Neliniştea", de Aurel Vlad. De fapt, e mult spus că s-a "îmbogăţit", căci amplasarea acestei lucrări de artă, pe esplanada din faţa Hotelului Radisson Blu, are aerul unui provizorat. Posedă un soclu din lemn brut, personajele sunt legate între ele cu sârmă metalică, iar inexistenţa unei plăcuţe, care să ne arate ce reprezintă şi cine este autorul - confirmă statutul de "accident", în acest loc, a lucrării sculpturale. 

Dacă-mi amintesc bine, această compoziţie a mai fost expusă, în 2010, la Muzeul Naţional Mogoşoaia, cu titlul de mai sus, "Neliniştea". Reprezenta aceeaşi oameni goi, bricolaţi din petice de tablă, zinc, de culori diferite, de grosimi şi plexibilităţi diferite. Eşantioanele sunt prinse cu nituri deschise la culoare, din acelea care se folosesc în industria navală, şi apoi îmbinările sunt conturate cu o culoare roşie, expresivă. Toate personajele privesc în sus, cu chipurile şi trupurile desfigurate, mutilate, abrazive, marcate de o suferinţă terifiantă şi mutilantă, de o deznădejde care nu are margini, care şi-a pierdut forma, limitele, adresa...

În acest an s-a lansat şi albumul Neliniştea, de Aurel Vlad. 

La 25 de ani de la Revoluţia română din 1989 "Neliniştea" este lucrarea-simptom, marca ce planează de-asupra destinului actual al naţiunii române. Nu este o interpretare venită dinlăuntrul unui nihilism păgubos, ci e mai degrabă amprenta unei stări de fapt! 

Moara-lui-Assan-7901.JPG

Moara-lui-Assan-7908.JPG

Moara-lui-Assan-7896.JPG

Moara-lui-Assan-7906.JPG

Moara-lui-Assan-7911.JPG

Moara-lui-Assan-7902.JPG

Moara-lui-Assan-7915.JPG

foto: © vladimir bulat, decembrie, 2014.

 

UPADATE: Am fost informat că lucrarea lui Aurel VLAD a făcut obiectul unei licitaţii de artă online, în cadrul unei noi case de licitaţie - Ziman Auctions. Compoziţia sculpturală nu s-a adjudecat!

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Monumente
commenter cet article
24 août 2013 6 24 /08 /août /2013 19:02

Artistul Iurie Platon (Juri Platon) este un creator cunoscut la Chișinău și în Germania - unde e stabilit de un număr de ani.

La Chișinău s-a remarcat în special ca ceramist și pictor, în timp ce în Germania e mai cunoscut ca sculptor (în bronz, marmoră, piatră etc.). 

Cu mai bine de 3 ani în urmă artistul mi-a vorbit despre ideea de a propune un monument dedicat victimelor stalinismului, care să fie ridicat în fața Gării Feroviare din Chișinău. Ideea artistului s-a întîlnit cu o conjunctură favorabilă a autorităților actuale (primar general: Dorin Chirtoacă), de a întruchipa un astfel de monument, amînat de mai mulți ani (piatra de temelie pentru un astfel de monument a fost instalată în cețosul an 1990)!

MACHETA-MONUMENTULUI-VICTIMELOR-GULAGului.jpg

Aceasta era una din machetele incipiente ale monumentului (februarie, 2010).

Ideea artistului era să plămădească un soi de friză sculpturală de mari dimensiuni care să debuteze în partea cea mai vizibilă cu niște chipuri umane concrete, cu familii de oameni cu copii nevinovați, care au fost ridicați din casele lor, și duși în vagoane de vite spre Siberia, de unde majoritatea nu s-a mai întors niciodată. Apoi, s-a născut varianta în care soclul să fie în pantă, iar figurile umane să apară în partea superioară, și pe măsură ce această pantă coboară, trupurile umane să se topească într-o masă amorfă de fiare, roți, boghiuri, schelete metalice de vagoane, șine de cale ferată... Se dorea cristalizarea unei imagini simbolice a dezumanizării, care a desfigurat omul transformîndu-l metal, magmă metalică, neant...

foto2.jpg

Curba aceasta descendentă (variantă din 2011) accentuează procesul de dezumanizare, mutilare și nimicire a victimelor căzute pradă acestui proces, pus la cale de sistemul stalinist, în care au sucombat țărani, intelectuali, copii, muncitori, funcționari și alte categorii sociale care trăiau în Moldova desprinsă din trupul României Mari, și pe întreg întinsul Imperiului sovietic comunist.

foto3  

Fațada monumentului, care are în spate frontonul principal al Gării Feroviare din Chișinău, înfățișează o mamă cu un sugar în brațe, iar lîngă umărul ei un bărbat care parcă o apără, precum și pe alți doi copii, care se află la picioarele acestora. Pe măsură ce grupul uman se îndepărtează de aceste personaje inaugurale trupurile lor se transformă tot mai mult, devenind diforme, contorsionate, devenind angrenaje, mașinării, roți și traverse de cale ferată. Drumul spre Siberia devenea mereu un drum al durerii, sfîșierii și al morții pentru majoritatea celor care nimereau în aceste trenuri pentru deportați. Autorul Iurie Platon și-a denumit lucrarea Trenul Durerii.

Din punctul meu de vedere este cea mai valoroasă lucrare de artă monumentală din ultimele decenii, ca realizare plastică, ideatică, formală și ca amploare. Dincolo de mesajul pe care-l transmite în chip magistral, lucrarea este o excelentă sinteză a artei sculpturale autohtone, la intersecția dintre sensibilitatea plastică țărănească și arta cultă a modelajului, din perioada de glorie a artei monumentale: 1970-2000. Dar mai presus de orice, prin originalitatea pe care o transmite, poartă marca anului 2013!

1374827695112.JPG

Dezvelirea monumentului a avut loc în timp record, dat fiind faptul că turnarea în material definitiv, în bronz, s-a realizat în perioada februarie-iulie 2013. Într-un interviu Iurie Platon ne spune data exactă a finalizării procesului de turnare, în Republica Belarus, la Minsk: 17 iulie, ora 23.15. În 26 iulie piesa era adusă la Chișinău, și la scurtă vreme instalată pe soclu. Postamentul este placat cu piatră albă de Cosăuți.

Inaugurarea a avut loc ieri, 23 august, exact în ziua în care se împlineau 74 de ani de la semnarea Pactului Ribentropp-Molotov, care a dus ulterior la masacrarea populației din Basarabia și Țările Baltice și a unei părți a Europei.  

 

Cîteva date tehnice:  

Lungimea monumentului - 12 m.

Lățimea: 1, 7 m.

Înălțimea masei sculpturale: cca 3 m. 

Greutatea: 15 tone.

Perioada de elaborare și realizare: 2010-2013.

Foto: primele trei imagini mi-au fost puse la dispoziție de Iurie Platon (decembrie, 2011)

sursă detaliu monument: aici.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Monumente
commenter cet article
18 août 2013 7 18 /08 /août /2013 16:52

Propaganda-4203.JPG

Fotografia aceasta ar fi avut neșansa să nu iasă din mapa de fotografii private, dacă nu m-aș fi întrebat la un moment dat, cum de stă atît de firesc acel pescăruș pe capul acelui bărbat? Putea fi oricunde, pe capul oricui, chiar și a unei persoane vii, în orice epocă.

Dar de ce, totuși, mi-a atras atenția? Căci e un monument ca oricare altul...

Nici măcar nu știam al cui este. Cînd am făcut această fotografie nici măcar nu știam al cui este monumentul! Am aflat ulterior, ros de curiozitatea de a ști cine poate fi cel căruia orașul Delft i-a oferit locul cel mai de cinste în piața pricipală. Este statuia avocatului, juristului, omului politic, filosofului și poetului  Hugo de Groot  (1583-1645), pe latinește: Hugo Grotius.

 

A fost o personalitate marcantă a miraculosului veac al XVII-lea olandez, om care s-a manifestat de foarte tînăr prin faptul că la 8 ani scria versuri în limba latină. La vîrsta de 15 ani, după absolvirea facultății din Leyden, nimerește în slujba unui foarte influent diplomat al vremii, Johan van Oldenbarnevelt, cu care ajunge în misiune la Paris, unde este primit în audiență de însuși regele Franței, Henric al IV-lea, care rămîne uluit de tînărul Hugo. Apoi, universitatea din Orleans i-a oferit titlul de doctor în drept.

Din 1604 s-a ocupat de dreptul internațional. În viața sa a fost implicat în nenumărate procese și tensiuni de ordin politic, teologic, administrativ, și se spune că trebuind să părăsească Țările de Jos tot în Franța și-a găsit cel mai sigur, liniștit și prolific refugiu. Cert este că acolo a scris tratate teologice, de drept și poezie. Cele mai importante ale vieții sale.

 

După moartea lui, la coastele germane, la Rostock, cînd vasul în care se afla a ieșuat, osemintele lui au fost aduse în țară, și înhumate în Biserica Nouă (Nieuwe Kerk) din Delft, alături de cei mai de vază oameni ai orașului și ai Țărilor de Jos.

 

Se spune că ultimele lui cuvinte au sunat astfel: Door veel te begrijpen, heb ik niets bereikt, care s-ar tămăci aproximativ așa: Pricepînd multe lucruri, am realizat puține dintre ele. Au fost cuvintele unui mare om, a unei conștiințe care a înțeles firescul unei vieți, care a priceput că chiar dacă înțelegi multe din această viață, puține sunt dintre ele cele care contează cu adevărat, profund, esențial! 

Propaganda-4248.JPG

Dincolo de istorie, personalități, timp și tensiunile și extrazurile care au marcat aceste teritorii, la Delft ai sentimentul că scurgerea timpului e la fel de firească precum este fiecare zi a fiecăruia dintre noi. Aici, pe moment, ai convingerea că timpul s-a convertit în frumusețe, într-o spectaculozitate urbană pe care nu o mai întălnești nicăieri altundeva. Pentru că aici pictura și peisajul, oamenii și natura s-au influențat și inspirat reciproc. Iar asta face ca orice cataclism care ar șterge de fața pămîntului aceste locuri binecuvîntate, să se poate reface întocmai, fără cusur, ireproșabil, fără știrbire.

Este și opera minunată a unor oameni ca Hugo Grotius, care a crezut continuu în oameni, în Dumnezeu, în darurile pe care Acesta le-a lăsat oamenilor, pentru a-și înfrumuseța existența cît mai bine cu putință...Cu vîrf de măsură înțelegi și admiri aceste lucruri anume aici, sau mai ales aici, în Țările de Jos! 

 

 

 

Foto: ©  vladimir bulat, iulie, 2013

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Monumente
commenter cet article
25 octobre 2012 4 25 /10 /octobre /2012 14:22

De cîteva săptămîni la intersecţia şoselei Kiseleff şi strada Mincu, din Bucureşti, roiau muncitorii, atelajele, forfota mare pregătea un eveniment de prim rang, care a culminat azi: s-a deschis Piaţeta Regelui, şi s-a dezvelit bustul Regelui Mihai I, în prezenţa Măriei Sale Regele nostru. Suveranul României a împlinit azi 91 de ani!

 

Prezint cîteva imagini făcute azi la ceremonia de dezvelire. Consider că acest gest de mare nobleţe, manifestat faţă de ultim suveran al României, merită consideraţia şi respectul tuturor cetăţenilor Bucureştiului! Sculptura a fost elaborată de artistul Valentin Tănase.

Imagini-0770.JPG

Imagini-0779.JPG

Imagini-0774.JPG

Imagini-0783.JPG

Imagini-0784.JPG

 

Fotografiile mi-au fost oferite de cel care a asistat la ceremonie, colegul meu arh. Sergiu Luchian, căruia îi mulţumesc şi pe această cale.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Monumente
commenter cet article
19 mai 2012 6 19 /05 /mai /2012 10:14

DSCN0760.JPG

Monumentul Imperator Traianus este cel mai proaspăt instalat însemn urban al Capitalei. A fost dezvelit exact în Duminica Mironosiţelor, adică pe 29 aprilie. Iar cei care au ales această dată nici nu au bănuit cîtă deşertăciune şi prost-gust vor provoca în anumite medii expunerea în public a acestui monument. Pînă în acest moment pasiunile în jurul acestei statui încă nu s-au potolit. O adevărată cutie a Pandorei a fost larg deschisă...

Ziua aleasă pentru arătarea dintîi a acestui monument a marcat debutul campaniei electorale a actualului primar al Bucureştiului. Cuvîntul de inaugurare l-a avut academicianul Răzvan Theodorescu, care l-a asemuit pe edilul în funcţie cu Optimus Princeps, astfel era supranumit Împăratul Traian. Ei bine, doar această personificare de dragul metaforei propagandistice a înfuriat şi scînteiat spiritele, şi mai ales pe cei care sunt de cealaltă parte a baricadei faţă de cel care a ridicat statuia - opera lui Vasile Gorduz (1931, s.Trifeşti, Orhei, Basarabia - 2008, Bucureşti). Că de, suntem în campanie electorală, şi orice mijloc de a da-n adversar este bun...Ăsta este momentul. 

După ce am urmărit, contrariat şi dezgustat, flatulaţiile verbale ale diverşilor comentatori şi "specialişti", am decis să-mi expun şi public cîteva gînduri faţă de această realizare plastică, expusă pe cea mai importantă arteră a Bucureştilor.

Pornesc prin a spune - poate prea radical - că în acest oraş orice ai expune în materie de artă va fi hulit, batjocorit, răstălmăcit, iar spiritul etern bosumflat al "connaisseur"-ului va avea temei de a ricana. Chiar dacă mîine italienii s-ar milostivi de noi, şi ne-ar dărui statuia lui David, opera de vîrf a lui Michelangelo, tot ar fi contestată, persiflată! Poate pentru acelaşi motiv de nuditate, de arătare explicită a organului reproducător...Căci ce altceva se reproşează statuii concepute de Gorduz decît că în formele şi arhitectura ei nu se regăsesc obsesiile şi prejudecăţile din capetele noastre?!

Ca şi în cazul statuii lui Michelangelo, cea a lui Gorduz nu este într-un singur exemplar. La Sevilla şi la Roma două statui aproape identice stau cuminţi în spaţiul public, nu tulbură pe nimeni. A treia este cea aflată în discuţie, de pe treptele Muzeului Naţional de Istorie. Este rodul unei munci şi sinteze de aproape trei decenii (prima schiţă a Lupoaicei cu fular e semnată în 1980!), este, s-ar putea spune, o obsesie stăruitoare a artistului de a metisa cîteva teme, ajungînd el însuşi un fel de pacient al hipnozei numite protocronismul naţionalist. Este ceea ce colegul meu Erwin Kessler numea "o mărturie a catastrofei culturale prin care au trecut şi unii din cei mai profunzi artişti sub presiunea ideologiei oficiale, naţional-comuniste, în anii'80".

Nu mă deranjează absolut nimic la acest monument! Marea lui virtute este că nu ne lasă deloc indiferenţi, ci ne incită, ne răscoleşte, ne face să rîdem, să parodiem, căci nu are menirea să "înveşnicească memoria şi istoria", ci să problematizeze raportul nostru cu aceste dimensiuni, care sunt pervertite în fel şi chip, relativizate, şi aceste tare nu pot fi puse pe seama acestei opere, dimpotrivă, ea însăşi se citeşte ca un simptom al acestei anomalii. Şi atunci, de ce să rîdem cu atîta năduf dacă noi înşine, majoritatea, suferim de aceeaşi boală? Faptul că avem o operă de artă expusă în stradă care ne atrage atît de mult - nu trebuie decît salutat, şi să-i mulţumim artistului care s-a mutat în lumea cea veşnică, lăsîndu-ne prilej de pomenire şi consfătuire publică. Mai presus de orice este excelent expus. Dar asta nu se mai datorează artistului, mai degrabă celor care au înţeles în profunzime şi cu adevărat demersul său.

Într-o însemnare manuscrisă lăsată de Gorduz, semnată 2 aprilie 1982, acesta afirma: "Arta nu trebuie să făcută ca să placă lumii, ci ca să fie o lecţie pentru cei ce vor s-o facă". Tulburător de adevărat, dacă nu concepi arta doar ca pe o distracţie. Imperator Traianus este ca o oglindă în care ne recunoaştem, tocmai de aceea ne irită. Ne spulberă părerea despre noi, ne stă ca un ghimpe tocmai în faţa ficţiunii numite Muzeul Naţional de Istorie a României, al cărei director (Ernest Oberländer Târnoveanu) promite că monumentul nu va avea viaţă lungă. Tocmai din acest motiv, că nu se potriveşte cu viziunea sa despre istorie şi viaţă.

DSCN0761.JPG   

Foto:  ©vladimir bulat, mai 2012.     

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Monumente
commenter cet article
1 septembre 2011 4 01 /09 /septembre /2011 08:35

Cînd eram mic, şi apoi adolescent, atenţia îmi era captată, uneori, de un obiect care îşi avea locul în preajma uşii de intrare, şi care era folosit cu stricteţe de toţi cei care păşeau pragurile caselor. Mai ales pe perioada ploilor, toamna şi primăvara. Era o ustensilă-cult: răzătoarea de încălţări. Cu timpul, mai ales odată cu expansiunea asfaltului, şi mai ales la oraşe - acesta a prins să dispară, iar acum a devenit bun de introdus în lista "inventarului exotic", alături de licurici, abac, degetare, maşina de cusut de picior, locomotiva cu aburi, lampa cu gaz...

 

Din fericire, aceste obiecte mai există, chiar dacă utilitatea lor a devenit o enigmă. Am găsit un speciment cînd am fost ultima oară la Chişinău, pe strada Sfîntul Andrei. Asta este în "partea de jos" a oraşului, în preajma Colinei Puşkin - nucleul străvechi al urbei.

DSCN7286

Casa este de la începutul secolului XX, construită în stil "modernist", cu o faţadă discretă aliniată la stradă. În dreapta intrării, lîngă trepte, se vede obiectul despre care vorbim, pe care am pus ochiul

 

DSCN7287.JPG

Desigur că specimenul este unul cît se poate de simplu (o bară încovoiată, şi o lamelă care le uneşte aproape de bază), dar cît de divers în forme poate fi acesta, se pot găsi diverse exemple în Europa, în locuri în care vestigiile trecutului sunt mai cu grijă păstrate şi puse în valoare.

 

foto: vladimir bulat @ august, 2011

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Monumente
commenter cet article
17 août 2011 3 17 /08 /août /2011 17:32

Ut unum sint (Io. 17, 21) - este şi titlul unei enciclice din  25 mai 1995, prin care Papa Ioan Paul al II-lea chema lumea creştină spre Ecumenism, în perspectiva Mileniumul ce urma să vină. Îndemnul Evanghelistului Ioan este înscris şi pe soclul pe care e montat acum bustul acestui fost Severan Pontif, recent beatificat la Roma. Dezvelirea monumentului a avut loc la 1 august, în Bucureşti.

 

Presa noastră a fost zgîrcită în a da detalii de la această inaugurare, dar un lucru esenţial s'a strecurat totuşi în acele parcimonioase relatări: numele artistului care a sculptat în bronz chipul Papei. Este vorba de artistul sloven de origine bosniacă - Mirsad Begić (născut în 31 ianuarie 1953) în Glamoč, o localitate din Bosnia Herţegovina.

 

Trebuie spus că a fost o supriză e proporţii, să avem în oraş un bust excepţional, fără participarea artiştilor români! Poate tocmai de aceea mass-media locală a şi acordat atît de puţină atenţie acestui monument. Mai bine zis - aproape deloc. Dacă încercaţi să vă informaţi nu sunt multe sorţi de izbîndă, cu imaginile e şi mai rău. Tocmai de aceea, am decis să merg la faţa locului, să mă conving şi să analizez "la cald" piesa.

DSCN7412.JPG Impactul vizual pe care-l produce bustul, modelarea chipului, expresivitatea obţinută, materialitatea "catifelată" şi "pulsatorie" a bronzului - toate sunt copleşitoare, şi arată cu certitudine faptul că opera aceasta aparţine unui maestru. Unuia care a ştie cum trebuie să arate un bust, un monument, şi cum să evoce fără tăgadă şi percutant prezenţa celui îmbălsămat în spaţiul public. M-am interesat cine este sculptorul Mirsad Begić. A studiat la Sarajevo (licenţiat în 1974), la Ljubliana (diplomă obţinută la Academia de artă, în 1979), iar apoi, începînd cu 1982 a fost discipolul lui Sir Anthony Caro, la St.Martins School of Art din Londra. Perioada de după revenirea din Anglia a fost marcată de căutarea unui stil sculptural propriu, a unei stilistici recognoscibile, foarte elaborate.

DSCN7410.JPGBustul este "viu" din orice unghi l-ai privi, nu are niciun unghi "mort"; cel portretizat este prezent şi percutant, dar şi alte lucrări ale artistului arată cît de serios abordează acesta de fiecare dată problematica unicităţii oricărui personaj pe care i-a fost dat să-l imortalizeze. De bună seamă, a avut comenzi dintre cele mai alese: Bustul pictorului Anton Ažbe (1862-1905), instalat la München; Monumentul omului politic sloven Ivan Hribar (1851-1941), primar al Ljublianei între 1896 şi 1910, cel care a modernizat oraşul de la Adriatica după cutremurul din 1895; Bustul nobilului şi mecenei artiştilor Sigismund (Žiga) Zois (1747-1819), dezvelit la Ljubliana; Bustul pictorului sloven Joze Tisnikar (1928-1998).

DSCN7413.JPG Chiar dacă am unele rezerve faţă de soclul din marmură - care putea fi mai puţin "bătrînicios" şi predictibil, ca să mă exprim eufemistic (probabil că asta este partea de cotribuţie a părţii româneşti...), poziţionarea în contextul oraşului este cît se poate de bine aleasă - bustul Papei este amplasată între sediul Nunţiului Papal de la Bucureşti (str. Constantin Stahi, şi biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (ortodoxă), de pe Schitu Măgureanu. Astfel, fericitul întru adormire Papa Ioan Paul al II-lea va privi spre răsărit de aici încolo, pentru a împlini acel ardent deziderat, pentru care a pledat: "Toţi să fie una" (Ut unum sint !).

DSCN7411.JPG

 Ăsta este unghiul din care poate fi observată scufia papală "proiectată" pe crucea bisericii din faţa sa. Unde va privi mereu, cu gîndul la Hristos.

 

nota bene: dezvelirea monumentului de la Roma al Papei Ioan Paul a fost întîmpinată de critici dure.  

 

Foto: vladimir bulat, toate drepturile rezervate.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Monumente
commenter cet article
4 juin 2011 6 04 /06 /juin /2011 08:49

DSCN2159.JPG

Astăzi - pomenirea sfinţilor-martiri Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel, rămăşiţele cărora au fost decoperite în această criptă, la anul 1971. Cei patru, dimpreună cu alţi doi, neidentificaţi, au fost înhumaţi aici la începutul secolului al IV-lea, peste care s-a ridicat cripta şi basilica - pe la finele secolului al IV-lea (un material exhaustiv despre acest monument poate fi consultat în cartea lui Victor Henrich Baumann, Sângele Martirilor, editura Arhiepiscopiei Tomisului, Constanţa, 2004).

 

Am vizitat acest monument în Săptămâna Luminată a anului trecut, şi de-abia atunci mi s-a revelat mai profund dimensiunea mesianică a arhitecturii paleocreştine, care a devenit împlinitoare a sensurilor transmise prin Hristos Domnul. În faţa acestui copleşitor însemn zidit nu mai ai dubii, nici îndoieli, nici minte zăbavnică - în privinţa prezenţei în act şi în faptă a creştinismului în vremuri tulburi - care au fost dintotdeauna. De la începutul veacurilor, ca şi acum...

 

Astăzi, îi avem mijlocitori pe cei vrednici întru pomenire neîncetată pe: Zotic, Atal, Camasie şi Filip,  care, atunci, au propovăduit şi au trăit Cuvîntul Fiului Hristos, şi a căror făptuire este pururea vie, pîlpîitoare, spre slava lui Dumnezeu. 

 

DSCN2161.JPG

Pentru mine un astfel de monument este întruciparea măreţiei supreme a zidirii terestre şi a împlinirii desăvîrşite a arhitecturii. De aici se poate inspira orice tip de locuire, slujire şi cinstire. Aici este matricea lucrului făcut de mâna omului...inspirat de Dumnezeu. Căci nimic nu poate rezista şi rămîne în picioare fără Puterea aceasta.  

 

 

Foto: @vladimir bulat, 2010.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Monumente
commenter cet article
2 février 2011 3 02 /02 /février /2011 22:29

DSCN4429.JPG

După ce casele (în bună măsură -- stafiile de case) de pe partea stîngă a Buzeştilor au fost rase, inclusiv Hotelul Marna şi Cinema Feroviarul, vine rîndul celor de pe str. Dr. Haralambie Botescu. Bustul celui care a dat numele porţiunii de arteră dintre Calea Griviţei şi str. Mircea Vulcănescu este chiar vis-a-vis de Hala Matache, îl datorăm sculptorului Dumitru V.Măţăuanu, şi stă în acel loc din 1923. Postamentul a fost proiectat de arhitectul Arghir Culina, faimos în interbelic.

 

Monumentul doctorului marchează locul de descărcare a str.Popa Tatu în artera la care s-a aliniat construcţia astăzi atît de disputată de specialişti:  Hala Matache Măcelar.

 

Tabloul aici reprodus (după ştirea mea, întîia oară) este un veritabil document istoric, databil cu anii'30 (?), pentru că arată faţada acestei construcţii, aşa cum apărea ea în jurul anului 1900 şi în primele decenii ale secolului XX. Era vorba despre o construcţie cu un aspect precar, sărăcăcios, cel mult pitoresc, din şarpantă de oţel, lemn şi tablă. Deci, nici vorbă de vehiculările şi părerile unora-altora că ar fi fost vorba de vreo arhitectură tipologică Art Deco în acest loc. Faţada cu care ne-am obişnuit deja este o reconstrucţie de tip "realism socialist", cu reliefuri de aceeaşi "sensibilitate" răsăriteană, nicidecum burghez-apuseană. Cosmetizarea şi reconstrucţia halei s-a făcut, conform datelor istorice, după 1948, cînd pieţei i s-a dat denumirea de Ilie Pintilie. Basorelieful semicircular, de de-asupra intrării principale, cu cele cinci personaje truditoare, este conceput în perfectă armonie cu triumfalismul delirant al epocii. Figura centrală este întradevăr a unui măcelar, căci are o ovină pe umăr, şi o teacă pentru două cuţite.

 

Interesant de consemnat că imaginea care e îmbălsămată pe acest tablou inedit este identică cu cea de pe o carte poştală, care se susţine că ar fi de la 1900. Dat fiind că ilustrata pare doar colorizată, este dificil să ne dăm seama dacă brîul roşu prezent în pictură -- era acelaşi şi în epoca din jurul lui 1900. Un lucru e cert, că hala trebuia refăcută din materiale mai durabile, iar acest lucru a fost realizat după al II-lea război mondial, în epoca unor fundamentale prefaceri...politice şi sociale. 

Piata_Matache_1900.jpg

   În concluzie, noi ce deplîngem de fapt şi acum, cînd se pune problema demolării Halei Matache? Se mai vorbeşte serios şi despre posibila translatare a ei, cu vreo 50 de m. spre interiorul pieţii. Dar de ce anume ne cramponăm? De memoria locului, de o fostă construcţie din lemn şi tablă (cea iniţială) sau de cea care pînă de curînd a fost o vitrină doar pentru farmacia Remedio şi raiffeisen bank ş.a.? Ce legătură au astea toate pescăria sau cu măcelăria?

 

@Reproducerea tabloului nu se poate face decît cu acordul proprietarului blogului.     

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Monumente
commenter cet article