Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

17 août 2011 3 17 /08 /août /2011 17:32

Ut unum sint (Io. 17, 21) - este şi titlul unei enciclice din  25 mai 1995, prin care Papa Ioan Paul al II-lea chema lumea creştină spre Ecumenism, în perspectiva Mileniumul ce urma să vină. Îndemnul Evanghelistului Ioan este înscris şi pe soclul pe care e montat acum bustul acestui fost Severan Pontif, recent beatificat la Roma. Dezvelirea monumentului a avut loc la 1 august, în Bucureşti.

 

Presa noastră a fost zgîrcită în a da detalii de la această inaugurare, dar un lucru esenţial s'a strecurat totuşi în acele parcimonioase relatări: numele artistului care a sculptat în bronz chipul Papei. Este vorba de artistul sloven de origine bosniacă - Mirsad Begić (născut în 31 ianuarie 1953) în Glamoč, o localitate din Bosnia Herţegovina.

 

Trebuie spus că a fost o supriză e proporţii, să avem în oraş un bust excepţional, fără participarea artiştilor români! Poate tocmai de aceea mass-media locală a şi acordat atît de puţină atenţie acestui monument. Mai bine zis - aproape deloc. Dacă încercaţi să vă informaţi nu sunt multe sorţi de izbîndă, cu imaginile e şi mai rău. Tocmai de aceea, am decis să merg la faţa locului, să mă conving şi să analizez "la cald" piesa.

DSCN7412.JPG Impactul vizual pe care-l produce bustul, modelarea chipului, expresivitatea obţinută, materialitatea "catifelată" şi "pulsatorie" a bronzului - toate sunt copleşitoare, şi arată cu certitudine faptul că opera aceasta aparţine unui maestru. Unuia care a ştie cum trebuie să arate un bust, un monument, şi cum să evoce fără tăgadă şi percutant prezenţa celui îmbălsămat în spaţiul public. M-am interesat cine este sculptorul Mirsad Begić. A studiat la Sarajevo (licenţiat în 1974), la Ljubliana (diplomă obţinută la Academia de artă, în 1979), iar apoi, începînd cu 1982 a fost discipolul lui Sir Anthony Caro, la St.Martins School of Art din Londra. Perioada de după revenirea din Anglia a fost marcată de căutarea unui stil sculptural propriu, a unei stilistici recognoscibile, foarte elaborate.

DSCN7410.JPGBustul este "viu" din orice unghi l-ai privi, nu are niciun unghi "mort"; cel portretizat este prezent şi percutant, dar şi alte lucrări ale artistului arată cît de serios abordează acesta de fiecare dată problematica unicităţii oricărui personaj pe care i-a fost dat să-l imortalizeze. De bună seamă, a avut comenzi dintre cele mai alese: Bustul pictorului Anton Ažbe (1862-1905), instalat la München; Monumentul omului politic sloven Ivan Hribar (1851-1941), primar al Ljublianei între 1896 şi 1910, cel care a modernizat oraşul de la Adriatica după cutremurul din 1895; Bustul nobilului şi mecenei artiştilor Sigismund (Žiga) Zois (1747-1819), dezvelit la Ljubliana; Bustul pictorului sloven Joze Tisnikar (1928-1998).

DSCN7413.JPG Chiar dacă am unele rezerve faţă de soclul din marmură - care putea fi mai puţin "bătrînicios" şi predictibil, ca să mă exprim eufemistic (probabil că asta este partea de cotribuţie a părţii româneşti...), poziţionarea în contextul oraşului este cît se poate de bine aleasă - bustul Papei este amplasată între sediul Nunţiului Papal de la Bucureşti (str. Constantin Stahi, şi biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (ortodoxă), de pe Schitu Măgureanu. Astfel, fericitul întru adormire Papa Ioan Paul al II-lea va privi spre răsărit de aici încolo, pentru a împlini acel ardent deziderat, pentru care a pledat: "Toţi să fie una" (Ut unum sint !).

DSCN7411.JPG

 Ăsta este unghiul din care poate fi observată scufia papală "proiectată" pe crucea bisericii din faţa sa. Unde va privi mereu, cu gîndul la Hristos.

 

nota bene: dezvelirea monumentului de la Roma al Papei Ioan Paul a fost întîmpinată de critici dure.  

 

Foto: vladimir bulat, toate drepturile rezervate.

Partager cet article

Repost0
4 juin 2011 6 04 /06 /juin /2011 08:49

DSCN2159.JPG

Astăzi - pomenirea sfinţilor-martiri Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel, rămăşiţele cărora au fost decoperite în această criptă, la anul 1971. Cei patru, dimpreună cu alţi doi, neidentificaţi, au fost înhumaţi aici la începutul secolului al IV-lea, peste care s-a ridicat cripta şi basilica - pe la finele secolului al IV-lea (un material exhaustiv despre acest monument poate fi consultat în cartea lui Victor Henrich Baumann, Sângele Martirilor, editura Arhiepiscopiei Tomisului, Constanţa, 2004).

 

Am vizitat acest monument în Săptămâna Luminată a anului trecut, şi de-abia atunci mi s-a revelat mai profund dimensiunea mesianică a arhitecturii paleocreştine, care a devenit împlinitoare a sensurilor transmise prin Hristos Domnul. În faţa acestui copleşitor însemn zidit nu mai ai dubii, nici îndoieli, nici minte zăbavnică - în privinţa prezenţei în act şi în faptă a creştinismului în vremuri tulburi - care au fost dintotdeauna. De la începutul veacurilor, ca şi acum...

 

Astăzi, îi avem mijlocitori pe cei vrednici întru pomenire neîncetată pe: Zotic, Atal, Camasie şi Filip,  care, atunci, au propovăduit şi au trăit Cuvîntul Fiului Hristos, şi a căror făptuire este pururea vie, pîlpîitoare, spre slava lui Dumnezeu. 

 

DSCN2161.JPG

Pentru mine un astfel de monument este întruciparea măreţiei supreme a zidirii terestre şi a împlinirii desăvîrşite a arhitecturii. De aici se poate inspira orice tip de locuire, slujire şi cinstire. Aici este matricea lucrului făcut de mâna omului...inspirat de Dumnezeu. Căci nimic nu poate rezista şi rămîne în picioare fără Puterea aceasta.  

 

 

Foto: @vladimir bulat, 2010.

Partager cet article

Repost0
2 février 2011 3 02 /02 /février /2011 22:29

DSCN4429.JPG

După ce casele (în bună măsură -- stafiile de case) de pe partea stîngă a Buzeştilor au fost rase, inclusiv Hotelul Marna şi Cinema Feroviarul, vine rîndul celor de pe str. Dr. Haralambie Botescu. Bustul celui care a dat numele porţiunii de arteră dintre Calea Griviţei şi str. Mircea Vulcănescu este chiar vis-a-vis de Hala Matache, îl datorăm sculptorului Dumitru V.Măţăuanu, şi stă în acel loc din 1923. Postamentul a fost proiectat de arhitectul Arghir Culina, faimos în interbelic.

 

Monumentul doctorului marchează locul de descărcare a str.Popa Tatu în artera la care s-a aliniat construcţia astăzi atît de disputată de specialişti:  Hala Matache Măcelar.

 

Tabloul aici reprodus (după ştirea mea, întîia oară) este un veritabil document istoric, databil cu anii'30 (?), pentru că arată faţada acestei construcţii, aşa cum apărea ea în jurul anului 1900 şi în primele decenii ale secolului XX. Era vorba despre o construcţie cu un aspect precar, sărăcăcios, cel mult pitoresc, din şarpantă de oţel, lemn şi tablă. Deci, nici vorbă de vehiculările şi părerile unora-altora că ar fi fost vorba de vreo arhitectură tipologică Art Deco în acest loc. Faţada cu care ne-am obişnuit deja este o reconstrucţie de tip "realism socialist", cu reliefuri de aceeaşi "sensibilitate" răsăriteană, nicidecum burghez-apuseană. Cosmetizarea şi reconstrucţia halei s-a făcut, conform datelor istorice, după 1948, cînd pieţei i s-a dat denumirea de Ilie Pintilie. Basorelieful semicircular, de de-asupra intrării principale, cu cele cinci personaje truditoare, este conceput în perfectă armonie cu triumfalismul delirant al epocii. Figura centrală este întradevăr a unui măcelar, căci are o ovină pe umăr, şi o teacă pentru două cuţite.

 

Interesant de consemnat că imaginea care e îmbălsămată pe acest tablou inedit este identică cu cea de pe o carte poştală, care se susţine că ar fi de la 1900. Dat fiind că ilustrata pare doar colorizată, este dificil să ne dăm seama dacă brîul roşu prezent în pictură -- era acelaşi şi în epoca din jurul lui 1900. Un lucru e cert, că hala trebuia refăcută din materiale mai durabile, iar acest lucru a fost realizat după al II-lea război mondial, în epoca unor fundamentale prefaceri...politice şi sociale. 

Piata_Matache_1900.jpg

   În concluzie, noi ce deplîngem de fapt şi acum, cînd se pune problema demolării Halei Matache? Se mai vorbeşte serios şi despre posibila translatare a ei, cu vreo 50 de m. spre interiorul pieţii. Dar de ce anume ne cramponăm? De memoria locului, de o fostă construcţie din lemn şi tablă (cea iniţială) sau de cea care pînă de curînd a fost o vitrină doar pentru farmacia Remedio şi raiffeisen bank ş.a.? Ce legătură au astea toate pescăria sau cu măcelăria?

 

@Reproducerea tabloului nu se poate face decît cu acordul proprietarului blogului.     

Partager cet article

Repost0
22 janvier 2011 6 22 /01 /janvier /2011 01:49

DSC05198.JPG

Imposibil să nu fi mers cineva, măcar o dată, fiind din Bucureşti sau vizitînd acest oraş -- pe pasarela care făcea posibilă trecerea peste reţeaua de cale ferată, dintre Calea Griviţei şi Bulevardul Dinicu Golescu. Se zvonea despre casarea acesteia încă din 2007. Dar a mai rezistat pînă în 2010, ca prin minune.

 

Eu am avut ocazia să o fotografiez în 29.12.2009. Cîndva, la sfîrşitul iernii, pe la finele lui februarie -- pasarela a fost demontată, după mai bine de jumătate de secol în slujba cetăţenilor (în 1957 s-a dat în folosinţă). Istoria recentă nu a consemnat cu exactitate momentul dispariţiei. Alături de casele care se demolează, de străzile care devin bulevarde, această piesă făcea parte şi ea din patrimoniul istoric, dar şi din civilizaţia Bucureştiului.

DSC05199.JPG

Nu prea se justifica această dispariţie, căci nu împieta cu nimic marele pasaj construit în preajmă, şi putea fi păstrată această pasarelă ca o relicvă, pentru a conserva in situ o fărîmă din felul în care "relaţiona" şi cum se raporta omul cu căile ferate...cum metalul devenise, de la un moment dat, arhitectură, grafică spaţială în ţesutul oraşului. S-a transformat într-un banal "fier vechi", rugină, pentru unii-alţii, chilipir... 

Partager cet article

Repost0
12 janvier 2010 2 12 /01 /janvier /2010 16:17


Cand se împlineşte un an de la confuzele şi dramaticele evenimente din 6-7 aprilie 2009, Executivul de la Chişinău, exprimat prin vocea premierului Vladimir Filat  -- doreşte sa instaleze în faţa clădirii Parlamentului un monument închinat victimelor torturii. S-au şi dat dispoziţii ministrului culturii, să înceapă lucrul la acest proiect...
 
Eu găsesc că acest monument este încă prematur a fi ridicat! Cînd vom avea un dosar complet, făcut public asupra evenimentelor tulburi din acele zile, cînd lucrurile şi circumstantele se vor clarifica, sedimenta, analiza în detaliu, cînd justiţia se va pronunţa, poate că atunci va fi oportună o discuţie asupra necesităţii unui astfel de monument de for public. Memoria masselor se ghidează adesea după instincte, patimi, nevroze, dar poate că niciodata cumpatarea şi buna-chibzuinţa nu prisosesc? Mai ales în cazul unor astfel de chestiuni delicate, precum sunt monumentele. Am spus-o şi cu ani buni în urmă, repet şi acum: riscăm să substituim unii idoli prin alţii, iar înţegerea noastră, profundă, a adevăratelor valori şi priorităţi să ne scape iremediabil.  
 
Ca să nu se ajungă iarăşi, ca de fiecare dată, la pagubosul şi contraproductivul folclor urban, care zice tînguios: dă-i, Doamne, moldoveanului mintea cea de pe urmă!
berlinmemorial

Personal aș propune umplerea întregii piațete din fața Parlamentului RM cu astfel de blocuri de beton, cu dimensiuni diferite, crescătoare/descrescătoare, după modelul structuralist al Memorialului Holocaustului de la Berlin (arh.Peter Eisenmann). Impactul este teribil, înfricoșător! Acesta ar putea fi și spațiu de comemorare, de reculegere, de meditație și de rugăciune (ca de Paștele Blajinilor, la noi, cînd lumea se adună printre mormintele celor dragi!). 
Foto: cactusbones/Flickr.com

Partager cet article

Repost0
30 août 2008 6 30 /08 /août /2008 22:57
Personal gasesc ca este nepotrivit sa faci monumente sinucigasilor. Chiar daca acestia sunt considerati eroi ai natiunii. Sau tocmai de aceea. Am intalnit un astfel de monument la Ruse (Rousse), pe un bulevard aproape de centrul frumosului oras de pe malul Dunarii. Sincer sa fiu, trecand pe langa aceasta statuie, m-am intrebat, de ce sa tina acest personaj pistolul ridicat in sus...Un gand mi-a dat ghes: sa fie, oare, un sinucigas? Prea nefiresc era gestul. L-am fotografiat, iar linistea mea a fost tulburata, caci vedeam anii de nastere a celui sculptat: 1850-1872. Acesta a fost Angel Kanchev, revolutionar bulgar, sinucis spre a nu cadea prizonier in mainile armatei turce. Si mai mare mi-a fost mirarea ca la locul suicidului figureaza alt an de nastere decat pe soclul monumentului (a se vedea pentru confirmare imaginea de Wikipedia). Astfel de "ciudatenii" (ca sa fiu eufemistic) te fac sa te indoiesti foarte serios asupra seriozitatii actului "canonizarii" printre laici a eroilor, asupra felului in care se scrie istoria, precum si asupra "personajelor" care fac obiectul de studiu al acesteia...Unde mai pui ca si Universitatea din aceasta urbe poarta numele bravului revolutionar, atunci chiar ca hotarul intre mistificare, eroism, inadecvare si confuzie devine foarte fluid si aproximativ. Sau eu nu mai inteleg nimic?

Partager cet article

Repost0