Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

8 décembre 2015 2 08 /12 /décembre /2015 08:13

Я стою на этой трибуне не одна. Вокруг меня голоса, сотни голосов, они всегда со мной. С моего детства. Я жила в деревне. ...Eu nu sunt singură la această tribună. În jurul meu sunt voci, sute de voci, iar acestea sunt cu mine mereu. Din copilărie. Cînd locuit în sat”.

Astfel și-a început Discursul de la Stockholm Svetlana Alexievici, pe care l-a intitulat Despre bătălia pierdută. Și-a cetit lecția în limba rusă, limba în care și-a scris toate cărțile, toate cele 5 cărți. Tatăl ei a fost bielorus, mama - ucraineană. Dar casa ei a fost, mereu, marea cultură rusă, cu veșmîntul ei verbal, care a ajutat-o să ajungă pe acea tribună, și să vorbească despre parcursul său literar. De fapt, Alexievici nu a povestit despre literatură, nici despre cărțile sale, ci despre om, despre omul mic, care devine mare prin suferințele pe care le îndură. Minunanat este să constați că după război, într-o lume a femeilor, căci vremea de după război a fost un timp al femeilor - se vorbea mai mult despre dragoste. Iar autoarea spune că: Mi se pare că din copilărie am știut, ce este dragostea.

Lucrurile se schimbă însă treptat. Și, la capătul celor patru decenii, de cînd autoarea scrie, și se află acum pe tribuna Academiei Suedeze, conchide: Viața noastră se tot bălăngăne între neorînduială (бардак) și baracă (барак). Comunismul nu a murit, cadavrul este viu. În trecăt fie spus, textul în franceză, traduce бардак - prin bordel, iar cel englezesc, prin bedlam, adică, nebunie, insanitate mintală (de la Bethlem Royal Hospital). Altfel spus, pentru o anumită parte a lumii apusene turcescul bardak, care înseamnă doar pahar, desemnînd însă la ruși starea de haos, neorînduială, maxim deranj, decădere - devine ceva mult mai prozaic: bordel și casă de nebuni. Doar nemții, superdecentului cuvînd pronunțat de Alexievici, i-au zic Chaos, transmițînd exact sensul la care s-a referit autoarea! Desigur, bardak înseamnă în sens metaforic, și casă de toleranță, doar că un autor atît de sobru și pudic, cum este cel proaspăt nobelizat, nu s-a referit cu ceritudine la asta...Alexievici e un autor prea direct, pentru a apela la metafore, sau vulgaritate.

Svetlana Alexievici își încheie discursul cu această tristă constatare: Chiar e dificil în vremea noastră să vorbim despre dragoste. Paranteza s-a închis, căci în primii ani de după al doilea război mondial se știa mai mult despre dragoste, decît se poate vorbi despre ea azi. Pentru că URSS a creat omul „roșu”, iar acestuia îi place doar războiul și puterea. Omul „roșu” nu a intrat în împărăția libertății, la care visa în bucătărie, cîndva. Acum lumea se împarte între cei care iubesc Apusul, și cei care-l urăsc, între cei care sunt trădători de neam și patrioți, acum lumea - și aceasta este cumplita moștenire a post-socialismului, spune Alexievici, e divizată între cei care pot să cumpere și cei care nu sunt în stare să facă acest lucru. Pînă mai deunezi, toți erau egali, acum Rusia a fost furată, și împărțită fără el, fără omul „roșu”, lăsîndu-i nimicul. Acum e umilit și furat. Agresiv și periculos.

Afganistanul a fost momentul de trezire. Atunci a fost timpul înțelegerii, anume că omul „roșu” este chiar războinic, gîndește în termenii războiului. De aceea, viața unui om valorează atît de puțin. Un moment tulburător a fost acela în care povestește despre întîlnirea cu o tînără mamă, la Kabul, o mamă cu un prunc în brațe. Alexievici i-a întins o jucărie copilului, iar acesta a luat-o cu dinții. De ce cu dinții, a întrebat? Mama a dat la o parte pătura în care era înfășurat copulul, și s-a văzut că acesta nu avea mîini. „- Rușii tăi au bombardat. Cineva m-a susținut, căci era să mă prăbușesc...   

 „Pînă să ajung în Afganistan am crezut în socialismul cu față umană. M-am întors de acolo eliberată de orice iluzii. Iartă-mă, tată - am zis cînd mi-am revăzut părinții, - tu m-ai educat să cred în idealurile comunismului, dar e suficient să vezi o singură dată de ce sunt în stare elevii sovietici de altă dată, cărora tu și mama le predați la școală (ambii părinți au fost învățători la sat), cum omoară pe pămînt străin oameni pe care nici nu-i cunosc, ca toate cuvintele tale să devină scrum. Suntem ucigași, tată, înțelegi!? Tata a început să plîngă”.

Notele din jurnalul personal al autoarei s-au revărsat peste frunțile și mințile numeroasei asistențe. A vorbit despre etapele în care a lucrat la cele 5 cărți ale sale. Ea și-a ascultat, la rîndul său interlocutorii, încercînd să înțeleagă  din ce plămadă e construită lumea acelei imese țări, care a fost URSS. ...dar e atît de greu să-ți faci loc spre sufletului omului, pentru că e acesta este poluat de prejudecățile veacului, de minciuni și parțialitate. De TV și gazete. M-am întrebat, ce fel de carte de război mi-aș dori să scriu. Aș fi vrut să scriu despre un om care nu împușcă, care nu e capabil să omoare pe altul, căruia însuși gîndul la război îi provoacă suferință. Unde este acesta? Eu nu l-am întîlnit.    

După Afganistan s-a abătut imensa tragedie a Cernobîlului, cea care căutat țapi ispășitori, diversiuni, cu pregătirile sale de război. URSS-ul era un cazan care fierbea, dar nu de grija pentru oamenii care mureau sau sufereau, sau urmau să sufere decenii după aceea, ci în căutarea unor criminali, care nu au existat niciodată. Un fel de angoasă a durat pînă la căderea comunismului. Ani lungi, laceranți, chinuiți, cu fugari din zona focarului. Dar, Cernobîlul, ca și după Afganistan, ne făcea oameni liberi, observă Alexievici. Omul „roșu” era bîntuit de sute de întrebări, cărora le căuta răspunsuri în singurătate. Niciodată nu a fost atît de singur ca în primele zile ale libertății. În jurul meu erau oameni răvășiți. Eu îi ascultam... 

În imensa Rusie, pin care a călătorit după disiparea URSS, Alexievici a găsit descurajare, violență, frică, mizerie, ratare...- Viața rusească trebuie să fie supărată, meschină, doar atunci sufletul se ridică, și conștientizează că nu aparține acestei lumi...cu cît e mai sîngeroasă și mai mizerabilă, cu atît se desfășoară mai mult...

Vremea speranțelor a fost înlocuită de angoasă. Timpul a luat-o îndărăt...Timpul second-hand...

Acum sunt sigură, că nu am terminat de scris istoria omului „roșu”...

Voluta care se deschidea larg în anii de după al doilea război mondial, cu a sa declarație feminină de iubire, speranță, viitor luminos, se încheie, după părerea autoarei Svetlana Alexievici, care spune că Rusia și-a ratat șansa, pe care a avut-o la începutul anilor '90, cu această abruptă sentință: E dificil în vremea noastră să vorbim despre dragoste.

Pentru a putea spune asta, trebuie să fii un veritabil monument de curaj și suferință! Sincer, eu nu am mai cetit niciun alt „discurs de Nobel”, de o așa intensitate, în care să fie atîta adevăr și afecțiune față de om, de omul simplu, umil, de pe stradă, cum se spune, față de tot ce i se întîmplă acestuia în timpurile pe care le trăim acum.

Dar și tristețea care emană din rîndurile de mai sus, nu e mai puțin descurajantă! Pentru că bătălia a fost, de fapt, pierdută. Omenirea nu a scăpat de omul „roșu”, nici de propria autodistrugere...Petru că răul mereu a fost pe urmele noastre, spune undeva Alexievici.

* * * * *

Nota Bene: toate frazele bolduite sunt citate din textul Svetlanei Alexievici, traducerea cărora îmi aparține. Întregul text poate fi cetit în 5 limbi aici. Probabil că acesta va fi publicat integral, în curînd, și în limba română. În Lettre Internationale sau România Literară.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Nobel
commenter cet article
8 octobre 2015 4 08 /10 /octobre /2015 21:02

Orice s-ar spune, dar Comitetul Nobel are o pasiune aparte pentru literatura cu substrat social. Anul acesta a încoronat-o pe Svetlana Alexievici, primul autor din istoria acestui premiu, care scrie doar proză documentară, eseuri. Nu e ficțiune! E un soi de literatură foarte personală, rară, în care autoarea plămădește propriile ei opinii, păreri, idei, asociate cu laborioase interviuri, chestionare solicitate de la diverse pături și categorii sociale etc. Scrie preponderent în limba rusă. 

În general a scris despre război, violență, teroare, durere și suferință. Lucrul acesta reiese și din motivația comitetului: „Pentru scrierile sale polifonice, un monument ridicat suferinței și curajului în epoca noastră”. Dar mai nou a scris o carte despre iubire, despre cum știu și pot iubi rușii, nepublicată încă. Titlul ei: „Cerbul minunat al vînătorii eterne”. Ultima ei carte, „Viața second-hand”, a apărut la Moscova în 2013.

În limba română Svetlanei Alexievici i s-au publicat două cărți: în îndepărtatul 1989 - „Războiul nu are chip de femeie” -, și în acest an, „Dezastrul de la Cernobîl”, la editura Corint, dar și cîteva eseuri în Lettre Internationale, de-a lungul anilor.

Arta nici nu bănuiește cît de multe sunt ascunse în om” - scrie undeva Svetlana Alexievici. Prin asta vrea să spună că ficțiunea nu e mereu acoperitoare pentru a arăta imensitatea Omenescului...

 

Берлин © Фото М. Кабаковой: apud: http://www.alexievich.info/PhotosRu.html

Берлин © Фото М. Кабаковой: apud: http://www.alexievich.info/PhotosRu.html

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Nobel
commenter cet article
9 octobre 2014 4 09 /10 /octobre /2014 13:15

Patrick-Modiano.-Foto-de-Daniel-Mordzinski.jpg

Premiantul NOBEL-ului din acest an este francezul PATRICK MODIANO. Este al 15-lea pentru Franţa!

Motivaţia Comitetului Nobel: "for the art of memory with which he has evoked the most ungraspable human destinies and uncovered the life-world of the occupation".

Cărţi apărute în limba română:

Bulevardele de centură, Univers, 1975 / Gallimard, 1972;

Strada dughenelor întunecate, Univers, 1981 / Gallimard, 1978; în acest an scriitorului i s-a conferit Premiul Goncourt;

Scutit de pedeapsă, Minerva, 1994 / Le Seuil, 1988; 

Călătorie de nuntă. Fotograful, Univers, 1996 / Gallimard, 1990;

Duminici de august, Echinox, Cluj-Napoca, 2000 / Gallimard, 1986;

Micuţa Bijou, Humanitas, 2003 / Gallimard, 2001;

Dora Bruder, RAO, 2006 / Gallimard, 1997;

În cafeneaua tinereţii pierdute, ART, 2012 / Gallimard, 2007.

 

Foto: Daniel Mordzinski.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Nobel
commenter cet article
6 octobre 2014 1 06 /10 /octobre /2014 12:38

Peste exact 3 zile, în amiaza zilei de 9 octombrie, vom fi informaţi şi vom şti cine este laureatul premiului Nobel pentru literatură din acest an!

De regulă nu urmăresc chestiunea pariurilor, dar observ că lumea apuseană este angrenată serios în acest fenomen al predicţiei. Unii cîştigă de pe seama unei astfel de pasiuni. Alţii - sunt simpli aventurieri. 

Anul acesta avem nume foarte diferite pe lista celor care figurează la pariuri. În rîndul lor se regăsesc, printre alţii: Haruki Murakami, John le Carré, Patrick Modiano, Bob Dylan, Ngugi wa Thiong'o, Umberto Eco, Assia Djebar; în afară de Murakami, parcă, toţi ceilalţi sunt octagenari, dar nici el nu este prea tînăr, este născut în 1949. Se pare că Nobelul îmbătrîneşte simţitor! Alice Monro, care a cîştigat anul trecut acest premiu, avea 82 de ani. Atunci, eram suprins de alegerea făcută de comitetul de la Stockholm, cum voi fi cu siguranţă suprins şi în acest an! Pe acest fundal îmi dau seama, că literatura acestei lumi este atît de departe de lumea noastră, de lista noastră de lecturi, de ceea ce ştim cu adevărat despre fenomenele literare; de fapt, mă refer la mine...cel care-şi rezervă în fiecare an plăcerea de a se mira, de a descoperi, şi de a mi se confirma justeţea celor spuse în fraza anterioră. 

Să avem răbdare, să vedem ce autor va augmenta caleidoscopul literar al Premiului Nobel. 

Ngugi-wa-Thiong-o.jpg

În imagine: scriitorul kenyan Ngugi wa Thiong'o (n. 1938). Nu există nicio scriere a acestui autor prolific tradusă în limba română. Deocamdată.   

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Nobel
commenter cet article
10 octobre 2013 4 10 /10 /octobre /2013 21:50

 

 

 

art-Munro21-620x349

Recunosc, pînă azi nu am știut de această scriitoare! Un autor de care nu am auzit. Mea culpa, dar poți ști chiar tot ce mișcă în materie de literatură..?

Este prima scriitoare care provine din Canada, căreia i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură. O scriitoare de limba engleză.

Se spune că este primul scriitor căruia i s-a decernat Nobelul, fără să fi semnat niciun roman. A scris doar proză scurtă, povestiri, iar motivația juriului exact asta este: "master of the contemporary short story".

În România există deocamdată o singură carte editată, tradusă, care poartă pe copertă numele ei, și este, desigur, o culegere de povestiri: Prea multă fericire (Too much hapiness, 2009), și a apărut la editura Litera, mult înainte ca această scriitoare să fie nobeliată! Editată în 2011, a fost tradusă de Ioana Opaiț.

În continuare, de mulți ani încoace, Comitetul Nobel nu încetează să mă suprindă, prin imprevizibilul pe care ni-l servește an de an. 

Am fost foarte plăcut suprins să constat că de curînd a apărut la noi un volum de exegeză a operei acestei scriitoare, carte semnată de lingvistul Dragoş Zetu. Iar asta înseamnă că receptarea operei acestui autor nu începe deloc de la zero în ţara noastră...chiar deloc!

Foto:   Los Angeles Times

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Nobel
commenter cet article
22 octobre 2012 1 22 /10 /octobre /2012 16:52

Din 2000 încoace Fundaţia Nobel nu oboseşte a mă uimi, cel puţin în materie de acordare a premiului pentru literatură - de fapt doar acest premiu îl urmăresc, şi doar uneori cel pentru pace!

Anul acesta Nobel Prize a fost acordat scriitorului chinez Mo Yan, a cărui imens roman Sorgul roşu a apărut în 2008 în limba română, care a trecut aproape neobservat.

Motivaţia juriului sună astfel: „Cu un halucinant realism, îmbină legendele, istoria şi actualitatea“.

Scriitorul este născut în 1955, în localitatea Gaomi.

1011-world-onobel_full_600.jpg

Chiar dacă anunţ cu oarece întîrziere nobeliantul din acest an, m-am bucurat să citesc un text echilibrat şi de bun simţ despre acesta, în presa locală.

credit foto: AP

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Nobel
commenter cet article
6 octobre 2011 4 06 /10 /octobre /2011 14:32

 

tomas-transtromerAstazi a fost anuntat castigatorul Premiului Nobel pentru literatura: Tomas Tranströmer (n.1931) - "pentru că prin imaginile sale condensate şi translucide ne oferă o cale inedită spre realitate".

 

Nu am citit niciun poem al acestui poet suedez, dar asta este pierderea mea - şi o glorie a Literaturii, căci poate e cel mai neaşteptat premiant al ultimului deceniu...şi mai bine. În sfîrşit, contextele & motivaţiile politice, etnice, sociologice etc. au contat mai puţin (sper?). Şi a fost premiată Poezia. Cea pe care o vom citi peste decenii...

 

În limba română au apărut două cărţi ale poetului, ambele editate de editura Polirom, în traducerea lui  Dan Shafran. Conform site-ului editurii, acestea sunt încă disponibile, deşi au apărut demult:
 
Pagini din cartea noptii (2003) şi Taina cea mare (2005).

 

 

 

 Sursă imagine: internet.

 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Nobel
commenter cet article
8 octobre 2009 4 08 /10 /octobre /2009 22:24

...ca și Herta Müller care a exclamat când i s-a adus vestea, eu nu mai credeam că va lua vreodată Nobelul! Iată că azi s-a anunțat decizia comitetului Fundației Nobel, care a conchis că opera ei e cea "care, cu concentrația poeziei și franchețea prozei descrie viața celor deposedați"...

Am o amintire cu Herta Müller. Era la o seară literară la ICR, în 2005 cred, unde citise ceva și răspundea la întrebări. După asta -- a acordat autografe. Se făcuse coadă. Am așteptat conștiincios să-mi vină rândul. Aveam cu mine volumul Regele se- înclină și ucide (Polirom, 2005). După ce mi-a dat un autograf, m-am ”scobit” în servietă, și am scos una din cărțile mele preferate, de suflet, Kadiș pentru copilul nenăscut, a lui Imre Kertesz, pe care tocmai o citeam...I-am cerut să-mi dea și pe ea un autograf. A ezitat îndelung, evident am pus-o în încurcătură, după care a zis că poartă un respect enorm acestui autor, și nu poate să-și pună numele alături de-al lui. Oarecum premonitoriu, a semnat cu stiloul pe ultima filă, simplu: Herta Müller. Iată-i, de azi începând, alături nu numai în viață, ci și pe lista The Nobel Prize. Kertesz a vorbit despre ororile nazismului, Müller -- despre cele ale comunismului. Cartea pe care a editat-o Herta în acest an, Atemschaukel*, meditează despre similaritățile celor două stavile contra umanității. E chiar opera care-i unește pe cei doi scriitori; dar îmi voi da seama și mai mult de asta după ce va apărea versiunea românească a cărții. Până atunci sper să înțeleg în profunzime acest gând al scriitoarei: "Eu cred că trebuie să fii onest, împăcat cu tine însuţi. Cred că scriind, omul se împlineşte altfel decât prin cele cinci simţuri. Scriind sunt descoperite lucruri din altă dimensiune. Atâta timp cât scriu, îmi dau seama măcar un pic cum ar putea decurge viaţa, dar când termin textul, iară nu mai ştiu".
Plecăciuni, Herta Müller!


* propun o adaptare a titlului: Leagănul respirației.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Nobel
commenter cet article
11 octobre 2007 4 11 /10 /octobre /2007 17:26

Câştigătoarea premiului Nobel pentru literatura în 2007 a fost declarată scriitoarea britanică Doris Lessing. Iată încă o supriză de proporţii, după Imre Kertesz şi Orhan Pamuk - preferaţii mei scriitori din ultimii ani. Cred cu tărie că Nobelul pentru literatură este cel mai pe bune premiu din toate cele existente în lumea întreagă! Acum fix doi ani Alex Leo Şerban se întreba cum de nu s-a găsit încă un editor în limba română al capodoperei semnate de Doris Lessing, The Golden Notebook, şi aducea în prim plan acest fragment dintr-un text al autoarei: "De fapt, noi nu suportăm să fim liberi. Omul - omenirea - iubeşte lanţurile şi, atunci cînd cele vechi se rup, le înlocuieşte la repezeală cu altele. Problema este că cei care au nevoie de rigiditate, de dogme, de ideologii sînt şi cei mai stupizi, ca atare corectitudinea politică e o maşinărie care se autoreproduce pentru a eradica inteligenţa şi creativitatea. (...) Cu această schemă de gîndire atît de ferm înrădăcinată în spiritul nostru, nu ne mai rămîne decît să ne întrebăm cu tristeţe: atunci cînd vom fi în stare - dacă vom fi în stare! - să eradicăm această nouă tiranie îngrozitoare, oare ce o va înlocui?". Tot atunci, a.l.ş. se întreba de ce, oare, această autoare nu a luat încă premiul Nobel. Iată, ziua dreptăţii a venit... Ne înclinăm! Foto: http://www.postimees.ee

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Nobel
commenter cet article
12 octobre 2006 4 12 /10 /octobre /2006 13:38

Astazi a fost anuntat castigatorul Premiului Nobel pentru literatura: Orhan Pamuk (n.1952)

http://nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/2006/pamuk-bibl.html

In limba romana i s-a tradus foarte de curand romanul  Mă numesc Roşu

http://www.curteaveche.ro/bookdescription.php?book=425

Felicitari editurii Curtea Veche pentru premonitia si curajul de a edita acest autor care, iata, este de astazi detinatorul Premiului Nobel pentru literatura. Performanta asta a anticipat-o doar editura EST, care l-a editat in romana pentru prima oara pe scriitorul Imre Kertesz, mult inainte ca acesta sa fie incununat cu acelasi premiu...

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Nobel
commenter cet article