Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

30 novembre 2009 1 30 /11 /novembre /2009 20:49

Autorul insolitului Dicționar Khazar ne-a părăsit în această seară, în urma unui atac miocardic, la vârsta de 80 de ani recent împliniți... Personal, îmi amintesc cu mare drag de romanele sale Peisaj pictat cu ceai, precum și de Partea lăuntrică a vântului sau roman despre Hero și Leandru -- toate traduse și pre slova noastră românească. S-a grăbit în urma Patriarhului Pavle, ca să-i spună în ceruri poveștile sale.

Dumnezeu să-l odihnească!

Partager cet article

Repost0
16 novembre 2009 1 16 /11 /novembre /2009 11:36

Cred că am văzut prima oară acest document fotografic anul trecut, când vizitam mănăstirile Serbiei; la una din ele am răsfoit un album-conversaţie în care apărea superba fotografie cu Patriarhul Pavle al Serbiei, despre care poporul său spunea: Acesta este Îngerul nostru, care ne apără şi ne acoperă.
A trecut ieri la Domnul, să se roage mai de-aproape pentru poporul său şi, sperăm, pentru întreaga Dreapta-credinţă! Să-i fie ţărna cât mai uşoară, şi aripile ca puful pentru zbor...

Partager cet article

Repost0
23 juillet 2009 4 23 /07 /juillet /2009 11:47

Deschiderea la Chişinău a expoziţiei retrospective a lui Gleb Sainciuc, care a împlinit augusta vîrstă de 90 de ani, este un bun prilej pentru comunitatea artistică locală de a-şi cinsti înaintaşii! Dar mai presus decât orice, este un moment prielnic şi potrivit să se înţeleagă cum şi-au zidit aceştia traseul, şi care au fost temeiurile solide ale creaţiei lor. Personal, l-am descoperit pe Gleb Sainciuc încă de pe vremea liceului, când apucasem să merg pe le primele expoziţii, unde acesta era nelipsit, vioi şi ghiduş, carneţelul de desen nelipsindu-i niciodată. Făcea schiţe şi crochiuri aproape din mers. Asta îl deosebea radical de confraţii săi, care afişau mai mereu chipuri de "academicieni", de "oameni serioşi", care erau artişti doar în atelier, în recluziunea lor pretins cathară...Ei bine, Sainciuc era şi a rămas artist la fiecare pas, prin tot ce a gândit, spus şi cultivat. Intră în vorbă cu oricine, desenează orice chip care-i atrage atenţia. Apoi, face cadou desenul. Sau nu, depinde de împrejurări. Mărinimia, firescul şi simplitatea caracterizează acest artist, iar modul acesta de a relaţiona cu oamenii l-a făcut să rămână vertical până şi în cele mai crâncene situaţii ale vieţii, care nu au fost puţine după 1940. Mai ales în anii stalinismului triumfător...dar şi mult timp după. Cât de greu era să fii moldovean în propria ţară! Asta au fost şi au rămas, domnia sa, Gleb Sainciuc, precum şi minunata doamnă şi consoartă, pictoriţa Valentina Rusu Ciobanu (n.1920), ambii chişinăuieni get-beget. Care şi locuiesc într-o casă tipică pentru acest oraş. Casa strămoşilor...    

Expoziţia de la centrul expoziţional Constantin Brâncuşi conţine piese adunate din diverse colecţii, pentru a arăta un parcurs complex, întins de-a lungul a aproape 7 decenii. Creaţia lui Sainciuc nu poate fi separată de destinul său, ci trebuie privită contextualizat, urmărită etapă cu etapă. Aspectul oarecum "artizanal" al creaţiei sale este materializat în preocuparea lui pentru mască. Obrăzar, muţună, mascaroană, tot atâtea vocabule pentru a desemna "ambalajul" pentru chipurile celor pe care Sainciuc i-a portretizat de-a lungul anilor. Iar devotamentul artistului a "prestat"  în egală măsură pentru toţi, şi nu au fost puţini! Lecţia pe care am învăţat-o de la Gleb Sainciuc, fără să mi-o fi predat în mod direct, asta a fost: poţi fi artist autentic şi fără să-ţi revendici abulic şi ostentativ acest statut. Eşti cum trăieşti...Tânăra generaţie încă mai are de la cine să înveţe acest postulat.  Precum şi modestia, buna-cuviinţă, abnegaţia. Sunt esenţiale pentru un artist, într-o eră a ispitelor. Modelele ÎNCĂ printre noi.

Foto: N. Roibu. (în imagine -- în centru, Gleb Sainciuc, în roba de doctor honoris causa a Academiei de Ştiinţe a RM, în dreapta, pictoriţa Vlalentina Rusu Ciobanu).

Partager cet article

Repost0
30 novembre 2007 5 30 /11 /novembre /2007 09:14

 Ieri s-a împlinit un sfert de veac de la moartea sculptorului Lazăr Dubinovschi. În acel amurg de toamnă eram încă elev la şcoala de artă, dar îmi amintesc limpede că am asistat împreună cu alţi colegi la funeralii. Era multă lume, iar locul în care a fost înhumat se află foarte aproape de biserica din Cimitirul Central din Chişinău. Îmi pun problema acum, căci la acea dată eram prea mic să-o fi putut formula: cum un artist evreu a fost îmmormântat într-un cimitir ortodox? Am mai multe răspunsuri posibile: 1) epoca aceea era una atee, iar naţionalitatea şi apartenenţa la o anumită religie era ceva aproximativ şi irelevant, finalmente; 2) regimul comunist punea mai presus decât orice apartenenţa socială, profesională; 3) poate că omul se convertise la creştinism, deşi din investigaţiile făcute de mine în timpul cercetărilor pregătitoare pentru scrierea cărţii despre acest artist, apărută la editura ARC, mi-am dat seama de evreitatea asumată a sculptorului; lucrarea sa Recviem a fost realizată pentru muzeul comunităţii evreieşti din Bucureşti, în chiar anul precedent morţii sale...Nu-mi pot explica însă faptul că după moartea marelui artist (nu-mi este deloc frică de această sintagmă uzată!), numele său a intrat într-o desuetudine jenantă, stingheritoare. Monumentul de pe mormântul său a fost distrus, la fel sculptura de pe mormântul soţiei sale, Lila Dubinovshi, a fost sustrasă; monumentul lui Gorki din centrul Chişinăului a dispărut fără urmă...inscripţia de pe ansamblul sculptural de pe Bd. Renaşterii a fost românizată! Grupul statuar cu Marx şi Engels a sucombat brutal în zorii renaşterii moldovenismului, la începutul anilor'90. Furia neostoită a moldoveanului a generat multe stricăciuni, prăbuşiri şi deziluzii. Nu ştim să ne păstrăm valorile culturale, indiferent cine ni le-a dăruit. Dubinovschi a fost de-al nostru, n-am nici o îndoială! De aceea, îmi place să-l cinstim pe măsura celor lăsate de el. Odihneşte-te în pacea lui Dumnezeu, Maestre Dubinovschi! Cei care ştiu a preţui arta autentică, îşi vor aminti mereu...

 

 

Foto: Corneliu Baba, protretul lui Dubinovschi (Amintire dela colhoz), foaie de carnet, creion (19)59. Imaginea se reproduce pentru prima oară, inedită.

Partager cet article

Repost0
20 novembre 2007 2 20 /11 /novembre /2007 10:33
Bunul meu prieten, Andrei Sârbu (1950-2000) nu a avut în timpul vieţii sale un web site. Acum a apărut unul, pe care-l recomand tuturor celor care doresc să descopere un mare artist, de talie europeană, dar care nu a avut şansa să trăiască şi să creeze într-o ţară mai recunoscătoare!

Partager cet article

Repost0