Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

31 mai 2010 1 31 /05 /mai /2010 10:26

Am văzut-o, ascultat-o și fotografiat-o sîmbătă seara, la cinema Studio.

 

Venirea minunatei artiste franceze a fost pilejuită de deschiderea unei expoziţii de fotografie, intitulate Femeia cu portrete, semnate de cei mai faimoşi fotografi ai secolului XX. Poate că e una din cele mai fotografiate actriţe din istoria cinema-ului...În paralel cu acest eveniment s-a organizat şi o mini-retrospectivă a filmelor în care a jucat actriţa, de la rolul de tinereţe din La dentellière (1977) pînă la cel mai recent, din filmul White Material (2009). Se întind între aceste date decenii de muncă în film şi teatru. Dar atunci cînd o vezi pe viu, nu-ţi vine să crezi că e aceeaşi persoană din majoritatea rolurilor sale, roluri în care întruchipează suferinţa, durerea, sfîşierea, demenţa, inconştienţa, agorafobia, sexualitatea dezlănţuită, frustrarea, misterul feminin absolut...Este mai mult decît o actriţă: e un întreg univers uman, developat în faţete nenumărate!

Revin după ce văd şi expoziţia.  

DSC05954DSC05956DSC05955DSC05957DSC05953 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri
commenter cet article
13 avril 2010 2 13 /04 /avril /2010 06:47

Sf.SisenieÎn practica mea de istoric de artă tardo-medievală este prima întâlnire cu reprezentarea Sfântului Sisinie

(epigraphe-ul spune, românizat:

СТ.СИСЕНÏЕ); cea din imagine este de la biserica minunată din Șoseaua Fundeni, Fundenii-Doamnei (cu hramul Sfîntului Efthimie).

Prin poziționarea medalionului în friza de la baza turlei de de-asupra naosului, erau toate premizele de a nu fi observat, căci în zona aceasta se zugrăvesc de regulă Sfinții Părinți, Învățătorii bisericii, mari Dascăli și Taumaturgi. Urcat pe schelă -- fiind monumentul în restaurare de ceva timp -- am avut ocazia să analizez îndeaproape calitățile picturii, datorate atelierului lui Pârvu Mutu. Deși stîngace în cele mai multe cazuri, pictura de la acest monument este un strălucit exemplu de derută al perioadei de disoluție a unei mari tradiții, cea a picturii din epoca brâncovenească.

 

Hagiografia răsăriteană consemnează cîțiva mărturisitori ai lui Hristos cu numele de Sisinie, printre ei, ierarhi, tămăduitori și anahoreți, deci nu e un nume chiar necunoscut, precum credeam. Există bunăoară în tradiția balcanică apocrifă (ajunsă din Cabala evreiască pînă la scrierile bogomilice) o legendă care ne vorbește despre un Sf. Sisinie, tămăduitor de febră și friguri ("трясавицa", la bulgari și ruși). În rezumat ea vestește astfel: Sf. Sisinie își făcea rugăciunile pe malul mării sau a unui lac, și deodată îi apar în față, din apa învolburată și înegrită, douăsprezece muieri urîte și păroase (evr. lîlîth) -- fiicele lui Irod, care ieșeau să chinuie și să muncească oamenii. Sfântul văzîndu-le s-a rugat fierbinte la Dumnezeu, spre a izbăvi pe oameni de această pacoste colorată (se spune că aceste femei aveau pielea de diferite culori!). Din cer a fost trimis Arganghelul Sihail, care a și început confruntarea cu forțele răului, reprezentat aici de  acel pîlc de femei, întruchipînd fiecare cele douăsprezece feluri de friguri, porți deschise către boli și suferințe mai adînci. Pe baza acestei legende s-a cristalizat și iconografia, cele mai vechi exemple fiind de secol XIV. În specimenele de mai jos avem 2 icoane rusești de secol XVII, fiecare dintre acestea arată prezența Sf. Sisinie (stînga, în icoana pe lemn, și cel din dreapta, în icoana-engolpion).  Curios lucru de consemnat este că scena din icoana-engolpion amintește frapant de clar iconografia Bunei-Vestiri, accentuîndu-se astfel importanța aflării față către față a lui Dumnezeu cu faptele Sale.  

Sf.Sisinie si Arhanghelul Sihail. sec.XVII.Rusia

Sf.Sisinie, 305

 

 

Un alt Sisinie a fost Episcopul Cizicului, care a participat la Conciliul I Ecumenic, condamnînd vitejește pe ereticul Arie, a fost chinuit și aruncat în închisoare, de unde s-a și mutat la Domnul (23 noiembrie); unul din cei patruzeci de mucenici din Sevastia se numea tot Sisinie (9 martie).  Apoi, un mucenic-diacon cu acest nume a fost torturat pe vremea lui Dioclițian, pe la anul 305, săvîrșit de sabie (7 iunie). 

 

 

 

 

Rămâne întrebarea: care dintre toți acești slăviți mărturisitori și slujitori ai lui Hristos este reprezentat atît de discret la Fundenii-Doamnei? Îmi îngădui să cred, dată fiind poziționarea sa în economia structurii iconografice de la această biserică, că poate fi vorba despre Episcopul Cizicului, prin alăturarea cu alți ierarhi. Dar mai trebuie analizat dacă veșmintele sale sunt de ierarh sau de diacon, totuși. Investigația rămîne deschisă... 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri
commenter cet article
29 janvier 2010 5 29 /01 /janvier /2010 11:41

Anii vieții: 1 Ianuarie, 1919 – 27 Ianuarie, 2010. Avea 91 de ani. A publicat în 1951 romanul De veghe în lanul de secară, scriere care i-a adus notorietatea universală. Recluziunea și schimnicia pe care și le-a asumat autorul au devenit proverbiale, tocmai de aceea se credea că J.D.Salinger nu mai e demult printre noi. Ultima sa lucrare literară a apărut în anul 1963.
În 1964 a apărut prima versiune în limba română, în traducerea foarte fină a Catincăi Ralea și a lui Lucian Bratu. Prefața este semnată de Silvian Iosifescu.

DSCN1522Coperta primei ediții românești
catcherCoperta ediției-princeps, apărută la editura Little, Brown & Company, Boston.
coperta1-1-.jpgCoperta ediției din anul 2005. Traducere de Cristian Ionescu
Deambulările lui Holden Caulfield prin NY le putem reconstitui consultînd harta.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri
commenter cet article
11 décembre 2009 5 11 /12 /décembre /2009 09:28

Ghereta transport public
Unii se pot lăuda cu altfel de vestigii, chişinăuienii au aceste imagini de mobilier urban, aflate in situ imediat după al II-lea război mondial. Era o gheretă a transportului public, un dispecerat de la statia terminus. Nu-mi pot da seama care anume, dar privindu-o atent nu prim-planul mi-a atras atenţia, ci mai ales personajul feminin cu sarsanale în mînă, şi un cos la subsuoară privind curioasă spre cel care fotografiază, e cel mai activ punctum al compoziţiei. Nu pozează precum funcţionarii de la transporturi, dar rămîne în istorie prin expresia corpului său, căci fotografiatul era încă o ciudăţenie...un act ieşit din obişnuinţa cotidianului. Şi asta la mai bine de secol de la inventarea tehnicii dagherotipe! Citeam undeva că marile puteri vor rămîne în posteritate tocmai prin numărul mare de material filmat & fotografiat, în detrimentul celor care nu au nici putere nici imagine. E valabil şi în cazul unui oraş precum este Chişinăul, care conservă un număr infinit de mic de vestigii iconografice, mai ales că înfăţişarea lui s'a schimbat dramatic în secolului XX, metamorfoze provocate pe de o parte de distrugerile masive din perioada celui de-al II război european, iar pe de alta, de neputinţele, incompetenţele, nesăbuinţele şi rău-voinţele ultimelor două decenii. Acestea din urmă, au profitat tocmai de acest vid informaţional, ştiindu-se limpede faptul că nu poţi demonstra nicio crimă, fără a produce dovezi şi a aduce mărturii irefutabile. Or, dacă acestea lipsesc -- orice e cu putinţă... 
Îmi place enorm această secvenţă fotografică nu pentru ce arată, ci în mod esenţial, prin ce nu şi-a propus să îmbălsămeze, ce nu şi-a asumat fotograful: timpul, prin ceasul cocoţat în stîlpul de electricitate, şi aspectul omului de rînd, simplu, venit de la sat. Orăşeanca e întoarsă cu spatele la cameră, are pantofi albi şi ţine o poşetă, avînd capul descoperit. Tocmai convieţuirile acestea fac sensul fotografiei. O încarcă de fabulă, tîlcuri, posibile interpretări. Timpul şi civilizaţia pot trece neatins pe lîngă om, dacă astea nu au treabă cu sufletul său. Sufletul e mereu în altă parte. Iar fotografia încă nu a învăţat să-l prindă. Alb/negru sau color -- tot îi scapă... fotografia e doar  o "oglindă a memoriei" (Rosalind Krauss).      

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri
commenter cet article
30 novembre 2009 1 30 /11 /novembre /2009 20:49

Autorul insolitului Dicționar Khazar ne-a părăsit în această seară, în urma unui atac miocardic, la vârsta de 80 de ani recent împliniți... Personal, îmi amintesc cu mare drag de romanele sale Peisaj pictat cu ceai, precum și de Partea lăuntrică a vântului sau roman despre Hero și Leandru -- toate traduse și pre slova noastră românească. S-a grăbit în urma Patriarhului Pavle, ca să-i spună în ceruri poveștile sale.

Dumnezeu să-l odihnească!

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri
commenter cet article
16 novembre 2009 1 16 /11 /novembre /2009 11:36

Cred că am văzut prima oară acest document fotografic anul trecut, când vizitam mănăstirile Serbiei; la una din ele am răsfoit un album-conversaţie în care apărea superba fotografie cu Patriarhul Pavle al Serbiei, despre care poporul său spunea: Acesta este Îngerul nostru, care ne apără şi ne acoperă.
A trecut ieri la Domnul, să se roage mai de-aproape pentru poporul său şi, sperăm, pentru întreaga Dreapta-credinţă! Să-i fie ţărna cât mai uşoară, şi aripile ca puful pentru zbor...

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri
commenter cet article
23 juillet 2009 4 23 /07 /juillet /2009 11:47

Deschiderea la Chişinău a expoziţiei retrospective a lui Gleb Sainciuc, care a împlinit augusta vîrstă de 90 de ani, este un bun prilej pentru comunitatea artistică locală de a-şi cinsti înaintaşii! Dar mai presus decât orice, este un moment prielnic şi potrivit să se înţeleagă cum şi-au zidit aceştia traseul, şi care au fost temeiurile solide ale creaţiei lor. Personal, l-am descoperit pe Gleb Sainciuc încă de pe vremea liceului, când apucasem să merg pe le primele expoziţii, unde acesta era nelipsit, vioi şi ghiduş, carneţelul de desen nelipsindu-i niciodată. Făcea schiţe şi crochiuri aproape din mers. Asta îl deosebea radical de confraţii săi, care afişau mai mereu chipuri de "academicieni", de "oameni serioşi", care erau artişti doar în atelier, în recluziunea lor pretins cathară...Ei bine, Sainciuc era şi a rămas artist la fiecare pas, prin tot ce a gândit, spus şi cultivat. Intră în vorbă cu oricine, desenează orice chip care-i atrage atenţia. Apoi, face cadou desenul. Sau nu, depinde de împrejurări. Mărinimia, firescul şi simplitatea caracterizează acest artist, iar modul acesta de a relaţiona cu oamenii l-a făcut să rămână vertical până şi în cele mai crâncene situaţii ale vieţii, care nu au fost puţine după 1940. Mai ales în anii stalinismului triumfător...dar şi mult timp după. Cât de greu era să fii moldovean în propria ţară! Asta au fost şi au rămas, domnia sa, Gleb Sainciuc, precum şi minunata doamnă şi consoartă, pictoriţa Valentina Rusu Ciobanu (n.1920), ambii chişinăuieni get-beget. Care şi locuiesc într-o casă tipică pentru acest oraş. Casa strămoşilor...    

Expoziţia de la centrul expoziţional Constantin Brâncuşi conţine piese adunate din diverse colecţii, pentru a arăta un parcurs complex, întins de-a lungul a aproape 7 decenii. Creaţia lui Sainciuc nu poate fi separată de destinul său, ci trebuie privită contextualizat, urmărită etapă cu etapă. Aspectul oarecum "artizanal" al creaţiei sale este materializat în preocuparea lui pentru mască. Obrăzar, muţună, mascaroană, tot atâtea vocabule pentru a desemna "ambalajul" pentru chipurile celor pe care Sainciuc i-a portretizat de-a lungul anilor. Iar devotamentul artistului a "prestat"  în egală măsură pentru toţi, şi nu au fost puţini! Lecţia pe care am învăţat-o de la Gleb Sainciuc, fără să mi-o fi predat în mod direct, asta a fost: poţi fi artist autentic şi fără să-ţi revendici abulic şi ostentativ acest statut. Eşti cum trăieşti...Tânăra generaţie încă mai are de la cine să înveţe acest postulat.  Precum şi modestia, buna-cuviinţă, abnegaţia. Sunt esenţiale pentru un artist, într-o eră a ispitelor. Modelele ÎNCĂ printre noi.

Foto: N. Roibu. (în imagine -- în centru, Gleb Sainciuc, în roba de doctor honoris causa a Academiei de Ştiinţe a RM, în dreapta, pictoriţa Vlalentina Rusu Ciobanu).

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri
commenter cet article
30 novembre 2007 5 30 /11 /novembre /2007 09:14

 Ieri s-a împlinit un sfert de veac de la moartea sculptorului Lazăr Dubinovschi. În acel amurg de toamnă eram încă elev la şcoala de artă, dar îmi amintesc limpede că am asistat împreună cu alţi colegi la funeralii. Era multă lume, iar locul în care a fost înhumat se află foarte aproape de biserica din Cimitirul Central din Chişinău. Îmi pun problema acum, căci la acea dată eram prea mic să-o fi putut formula: cum un artist evreu a fost îmmormântat într-un cimitir ortodox? Am mai multe răspunsuri posibile: 1) epoca aceea era una atee, iar naţionalitatea şi apartenenţa la o anumită religie era ceva aproximativ şi irelevant, finalmente; 2) regimul comunist punea mai presus decât orice apartenenţa socială, profesională; 3) poate că omul se convertise la creştinism, deşi din investigaţiile făcute de mine în timpul cercetărilor pregătitoare pentru scrierea cărţii despre acest artist, apărută la editura ARC, mi-am dat seama de evreitatea asumată a sculptorului; lucrarea sa Recviem a fost realizată pentru muzeul comunităţii evreieşti din Bucureşti, în chiar anul precedent morţii sale...Nu-mi pot explica însă faptul că după moartea marelui artist (nu-mi este deloc frică de această sintagmă uzată!), numele său a intrat într-o desuetudine jenantă, stingheritoare. Monumentul de pe mormântul său a fost distrus, la fel sculptura de pe mormântul soţiei sale, Lila Dubinovshi, a fost sustrasă; monumentul lui Gorki din centrul Chişinăului a dispărut fără urmă...inscripţia de pe ansamblul sculptural de pe Bd. Renaşterii a fost românizată! Grupul statuar cu Marx şi Engels a sucombat brutal în zorii renaşterii moldovenismului, la începutul anilor'90. Furia neostoită a moldoveanului a generat multe stricăciuni, prăbuşiri şi deziluzii. Nu ştim să ne păstrăm valorile culturale, indiferent cine ni le-a dăruit. Dubinovschi a fost de-al nostru, n-am nici o îndoială! De aceea, îmi place să-l cinstim pe măsura celor lăsate de el. Odihneşte-te în pacea lui Dumnezeu, Maestre Dubinovschi! Cei care ştiu a preţui arta autentică, îşi vor aminti mereu...

 

 

Foto: Corneliu Baba, protretul lui Dubinovschi (Amintire dela colhoz), foaie de carnet, creion (19)59. Imaginea se reproduce pentru prima oară, inedită.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri
commenter cet article
20 novembre 2007 2 20 /11 /novembre /2007 10:33
Bunul meu prieten, Andrei Sârbu (1950-2000) nu a avut în timpul vieţii sale un web site. Acum a apărut unul, pe care-l recomand tuturor celor care doresc să descopere un mare artist, de talie europeană, dar care nu a avut şansa să trăiască şi să creeze într-o ţară mai recunoscătoare!
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri
commenter cet article