Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

19 décembre 2006 2 19 /12 /décembre /2006 10:17

Comentariile şi impresiile se vor formula şi vor veni după vizionări!

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
17 décembre 2006 7 17 /12 /décembre /2006 18:23

                                    Despre desenele Elenei Murariu            

             Re-descoperirea icoanei (întâi, a celei ruseşti, apoi a iconografiei balcanice) a fost unul din marile evenimente ale secolului XX, din primele deceniile ale acelui veac lumea a avut revelaţia unei arte care se cam uitase de mai multă vreme. Dialogul cu o această sensibilitate, legată indisolubil şi indestructibil de liturgica ortodoxă, a avut darul refacerii traseului prin care o icoană ia chip, înfăţişare, textură formală. Multă lume s-a întrebat cum anume se face/naşte imaginea iconică. Revelaţia este esenţială, diriguitoare, dar şi îndemânarea meşteşugărească nu este un aspect de neglijat. Se spune apăsat, că o icoană trebuie să fie canonică şi că ea trebuie să facă minuni. Or, procesul de pregătire a unui iconar nu este cu nimic mai lesnicios şi mai de scurtă durată decât ascensiunea unui monah spre autentica trăire duhovnicească, până la alipirea acestuia cu Dumnezeu.

              Desenele Elenei Murariu sunt dovada unui meşteşug de mare clasă în înţelegerea şi întruchiparea imaginilor religioase. S-ar putea crede că acestea sunt crochiuri şi bruioane pregătitoare pentru viitoarele icoane. Şi da şi nu. Unele da, altele – nu. Felul în care se concep acestea arată că zugrava cunoaşte cu subtilitate tâlcurile acestui tip de imagini, şi că ele nu pot fi tratate şi concepute ca nişte reprezentări laice, lumeşti, comune. Scenele imaginate de Elena Murariu au o cadenţă specială, un ritm i-aş spune „diaconesc”, o puritate a liniei şi o cromatică „frugală”, toate acestea nu lasă rezerve în receptarea corectă a lor. Textele însoţitoare – completează discret imaginea. Evlavia cu care desenele acestea se nasc, nu lasă nici o îndoială sau confuzie, căci ea se citeşte (şi) din semnătura ieşită „prin mâna Elenei Murariu”...

                Să o îndrume Bunul Dumnezeu mereu spre astfel de fapte plastice.

MCC, UAP (Filiala Arta plastica religioasa si restaurare) va invita in data de 19 decembrie 2006, ora 15.30 la vernisajul expozitiei de grafica religioasa, la galeria Ministerului Culturii si Cultelor, sos. Kiseleff, 30. Expozitia va fi deschisa in perioada 19.12.2006-27.01.2007.

 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
16 décembre 2006 6 16 /12 /décembre /2006 09:39

Am citit cu mare interes si asteptari multiple acest text, dupa ce TB fusese la Chisinau, si mersese sa se inchine la mormantul lui Alexie Mateevici:

http://www.cotidianul.ro/index.php?id=8397&art=21785&cHash=eccd9736dd

In buna masura "survolul" este plauzibil si acceptabil, si merita privit cu tot respectul, pentru ca el vine din partea unui om care nu priveste lucrurile cocotat undeva sus, pe Foisoul de Foc din Bucuresti, ci a mers acolo, si sunt sigur ca a facut eforturi mari pentru a intelege ceva temeinic din imaginea si firea acelei zone de romanitate. Opinia mea este ca RM va exista in formula asta pana cand granitele Europei vor deveni ceva formal, si trasat doar pe harta economica. Pana atunci, mare parte din locuitorii regiunii vor alege intre a deveni fie cetateni ai Romaniei, Bulgariei, Rusiei, Ukrainei sau ai altor state ale lumii - fiecare dupa posibilitati si oportinitati...Consider ca lucrurile trebuie sa se intample exact asa, cum spune TB, dupa "firescul impunator al cresterii „organice“. Fara decrete, referendumuri si coercitii. Romanitatea trebuie sa ajunga sa inteleaga ca nu poate fi implinita decat in conjunctura unei plinatati a Romaniei, acum destul de atomizate si fragmentate.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
7 décembre 2006 4 07 /12 /décembre /2006 14:56

" Domnul Însuşi a prezis că spre sfîrşitul lumii mulţi proroci mincinoşi se vor scula şi vor înşela pre mulţi, şi că din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci (Mt. 24, 11-12), aşa încît atunci cînd va veni  El oare va afla credinţă pre pămînt? (Lc. 18, 8). Aceste încredinţări ne zugrăvesc un tablou cu totul nemîngîietor al stării moral-religioase din vremea de apoi. Evanghelia va fi cunoscută de către toţi, dar o parte nu vor crede în ea, alta – cea mai mare – va fi eretică, nu urmînd învăţăturii predanisite de Dumnezeu, ci construindu-şi singură credinţa din propriile născociri care iau ca pretext cuvintele Scripturii. Aceste credinţe născocite de către oameni se vor înmulţi la nesfîrşit. Începutul lor a fost pus de papa, Luther şi Calvin au continuat lucrarea acestuia, iar înţelegerea individuală a credinţei pornind de la un singur izvor şi anume Scriptura, înţelegere pe care aceştia au socotit-o a fi de temelie în creştinism, a dat un puternic avînt născocirii de noi credinţe. Acestea deja se înmulţesc: vor fi şi mai multe. Fiecare împărăţie cu mărturisirea sa de credinţă, iar în ea fiecare judeţ, pe urmă fiecare oraş, iar în cele din urmă poate că fiecare cap va avea mărturisirea sa de credinţă. Acolo unde oamenii nu primesc credinţa predanisită de Dumnezeu, ci îşi fac singuri una, nici nu se poate altfel. Şi toţi aceştia îşi vor da numele de creştini. Vor fi şi unii care vor ţine credinţa cea adevărată aşa cum a fost predanisită ea de către sfinţii Apostoli şi cum se păstrează în Biserica Ortodoxă, dar şi dintre aceştia nu puţini vor fi numai cu numele ortodocşi, dar în inima lor nu vor avea rînduiala pe care o cere credinţa, căci vor iubi veacul de acum. Iată ce cuprinzătoare este lepădarea de credinţă pe care o aşteptăm! Deşi peste tot se va auzi numele de creştin, se vor vedea biserici şi cinuri bisericeşti, acestea vor fi numai aparenţe, iar înăuntru va fi deplină lepădare de credinţă. Tocmai pe acest teren se va naşte Antihrist şi va creşte în acelaşi duh de aparenţă, lipsit de esenţa lucrului. După aceea, dîndu-se Satanei, el se va lepăda de credinţă în chip vădit şi, înarmat cu cursele lui cele amăgitoare, îi va atrage la lepădare vădită de Hristos Domnul pe toţi cei ce nu ţin creştinismul întru adevăr, făcîndu-i să-l cinstească pe el în locul lui Dumnezeu. Cei aleşi nu se vor lăsa amăgiţi, dar el va încerca să-i înşele şi pe aceştia, dacă va fi cu putinţă – iar ca aceasta să nu se întîmple, se vor scurta acele zile rele. Se va arăta Domnul, nimicindu-l pe Antihrist şi toată lucrarea lui prin arătarea venirii Sale."

SURSA: Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. 2, în curs de apariţie la editura Sophia. Traducere de Adrian Tanasescu-Vlas.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
4 décembre 2006 1 04 /12 /décembre /2006 11:18

                    Cine citeşte sau măcar răsfoieşte scenariile la filmele lui Andrei Tarkovsky observă fără recul că regizorul descria şi consemna anticipat toate detaliile legate de filmări, dialoguri, replici, detalii tehnice. Meticulozitatea şi acrivia cu care Tarkovsky îşi elabora filmele a devenit paradigmatică, scolastică aproape...Puţini maeştri ai imaginii din veacul trecut au atins o astfel de cotă. Este şi foarte dificil să-i urmezi întocmai reţetarul. Căci asta impune o maximă disciplină, o ascetică dăruire meseriei şi vocaţiei, o impecabilă cunoaştere a datelor şi instrumentelor genului de artă abordat. Mai e nevoie şi de o chemare pentru ceea ce faci. Procesul de profesionalizare este actualmente într-o mare derută, e avariat de amatorism, superficialitate, fast-thinking, ironie globalizată, fuşăreală. De aceea, nu poţi să nu te bucuri şi să nu jubilezi (discret şi cu măsură!) când întâlneşti tipi pentru care vocaţia se plămădeşte în lucruri şi izbânzi veritabile, autentice, îndelung-chibzuite, drept-socotite. Un astfel de tip este artistul vizual Dragoş Lumpan. Un fotograf cu studii de artă şi teologie, a făcut, în timp, ca prezenţa sa în mediul artistic să devină şi să fie una inconfundabilă şi întotdeuna tonică. Acum a pregătit un album cu fotografii cu chipurile (în sens fiziognomic, ipostatic şi comportamental al) monahilor de la Sihăstria Putnei. Şirul bogat şi divers de fotografii color şi alb-negru realizat de artist în timpul ultimelor săptămâni ale Postului Mare  şi în Săptămâna Luminată din anul 2006, arată multitudinea şi luminozitatea vieţii călugăreşti, în răspăr cu imaginea posacă şi monotonă pe care o avem, noi mirenii, despre asta...Poate chiar cele mai expresive fotografii sunt arătate anume în negru-alb, căci ceea ce încifrează fotografia monocromă este lipsit de „adaosuri”, „anexe”, „înflorituri”, „efecte”. E viaţa nudă, directă, ne-formalizată, e chiar trăirea în act. Albumul care stă să iasă în curând, spre delectarea sufletească şi a ochilor ne-lenevoşi, este un document autentic al acestei vieţi întru Hristos, trăire din care dispar glosele, addendele, digresiunile lirice, proza cea largă - este "cronica" abruptă (căci e mereu incompletă) a „căii celei strâmte” a urcării la Ceruri, a acelora care şi-au asumat prin jertfă acest drum, cu toate urcuşurile şi prăbişirile. Dragoş Lumpan a  încercat să ne "ilustreze" acest parcurs anevoios, dar însoţit mereu de lumină, lacrimi şi speranţă. 

   

Fotografii oferite de Dragoş Lumpan, Sihăstria Putnei, 2006.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
1 décembre 2006 5 01 /12 /décembre /2006 13:04

De mai multă vreme urmăresc, nedumerit, că titlul romanului lui Mihail Bulgakov, Maestrul şi Margarita este uşor schimonosit. Lumea româneasca i-a zis Muzei scriitorului, Margareta. Am tot încercat să înţeleg fenomenul acesta, şi mai ales să pricep de ce nimeni nu a sesizat inadecvarea. Voi încerca căteva observaţii pe marginea acestui nume (lucrurile inexplicabile sunt mereu marginale!). Întâi şi întâi, numele Margarita nu există în limba română, iar pentru că penultima vocală în e este mai la îndemână parcâ în pronunţare,  s-a optat pentru ea, aleatoriu, subreptice. Dar Bulgakov i-a spus personajului său anume Margarita. Mai mult, schimbarea unui nume nu este la îndemâna oricui, căci: 1) devii un alt om; 2) capeţi o altă identitate; 3) te pui "rău" cu protectorul numelui tău iniţial, pe care l-ai abandonat etc. Sunt două instanţe prin care, oficial, poti purta/căpăta un alt nume. Prima este cea a intrării în monahism, te botezi a doua oară; cea de-a doua  - dacă optezi, prin complicate şi lungi demersuri, printr-o instanţă judecătorească, pentru conferirea unui alt prenume. Numele determină în bună masură, deci, viaţa noastra, fie cea laică, fie cea religioasă. Nu e o poreclă, o simplă marcă, o siglă, un logo, ci e chiar numele unui destin. E chipul soartei noastre. Onomatologia, ştiinţa a cărei bază modernă a pus-o Pavel Florenski, prin tratatul său "Despre nume" (1926), ne-ar putea explicita destul de multe lucruri în acest sens.

Până una, alta, personajul Margareta, în versiunea sa românească, e alt personaj decât cel construit şi oferit posterităţii de Mihail Bulgakov. Superba moscovită, magica, iubitoarea şi zburătoarea Margarita scapă cu adevarat conştiinţei noastre, căci numele ei a devenit unul comun,  ca al multor alte românce...şi se asociază grăbit, fie denumirii florilor margarète, fie preţioaselor mărgăritare... din alte poveşti. Şi-a pierdut astfel din unicitate, şi-a risipit misterul. E adevărat, la editura "Cartier" din Chişinău, acest roman a apărut cu titlul exact acela, dat de Bulgakov, dar versiunii "necanonice" nu i s-a acordat importanţa necesară. Deocamdată. Până când?

Nota bene: Desenul ce însoţeşte începutul romanului Maestrul şi Margarita aparţine lui Mihail Brunea, şi a fost inclus în volumul Mihail Bulgakov, Romane. Chişinău, "Literatura artistică", 1987.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
29 novembre 2006 3 29 /11 /novembre /2006 11:05

 Am fost aseară să văd Catapeteasma din Bohari, expusă la Muzeul Ţăranului Român, după restaurarea acesteia. Sătenii din Bohari au dorit o catapeteasmă nouă, iar pe cea veche, de pe vremea construirii bisericii, în veacul al XVII-lea, au cedat-o MŢR. Recomand tuturor celor care sunt interesaţi de cultura medievală târzie să vadă acest iconostas, să observe şi să analizeze stiluri iconografice diferite, tipologii şi soluţii plastice distincte, proiectate în ţesătura aceluiaşi monument. Icoanele şi structurile portante sunt diferite, registrele proorocilor, apostolilor şi prăznicarele sunt câte 16, în loc de 12, iar moleniile (crucifixul care încununează catapeteasma) sunt incomplete...Sunt icoane cu inscripţii în slavonă, cred că sunt cele "matriciale", iar altele - majoritatea, par de secol XIX. Felul în care sunt dispuse cele din registrul apostolilor este foarte straniu, ori cei din muzeu le-au pus aleatoriu, ori, ele exact aşa erau distribuite în vechiul lăcaş. Este un document de nepreţuit pentru înţelegerea culturii vizuale, via celei ecleziastice, din Evul de Mijloc din Ţara Românească. Căci face dovada gustului popular al epocii, şi despre fluctuaţiile acestuia de-a lungul secolelor.

 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
25 novembre 2006 6 25 /11 /novembre /2006 12:05

Sunt lucruri care nu trebuie nicidecum comentate, ele sunt atat de hidoase si infricosatoare, incit trebuie plasate imediat la limita de jos a bunei-cuviinte, a bunului-gust. Un astfel de lucru, un anti-exemplu, este si numita de cei localnici "Catedrala" din Mioveni, a carei constructie dureaza deja 11 ani! Dar nu durata e problema, evident, ci paroxismul formal al zidirii

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
25 novembre 2006 6 25 /11 /novembre /2006 10:46

            Scriam acum citeva saptamani despre aparitia unei "bijuterii poligrafice": Publicatia Clubului ilustratorilor de carte. Ei bine, aseara acest catalog s-a lansat la Targul de carte Gaudeamus. A fost pusa la cale o masa rotunda, la care s-au convocat editori, graficieni, designeri, directori de edituri, oameni din presa. Stela Lie, prietena mea de multa vreme, m-a inbiat sa spun si eu citeva cuvinte despre soarta, locul si necesitatea ilustratiei de carte in Romania. Marturisesc ca imi displace profund sa asociez ilustratia de carte doar cu cartile pentru copii sau adolescenti. Ilustratia este necesara oricarei publicatii, chiar si celei riguros academice, universitare. Locul imaginii in structura si economia cartii este, prin urmare, esential, intregitor i-as spune. Tocmai de aceea am acceptat cu bucurie sa-mi spun si eu pasul putin-stiutor in legatura cu tematica enuntata - "Tanar ilustrator, caut editor". Tema este spinoasa, si nu tocmai prietenoasa, caci asa cum stau lucrurile in Romania, se prefera mai degraba carti multe, in pripa realizate, si vandute cit mai rapid. Profitul sa fie mare si daca se poate, cit mai oneros. Lumea invitata promitea sa aduca in fata multimii de tineri adunati idei atragatoare, fertile, solutii si scenarii fie si ipotetice pentru intregrarea si absorbirea acestora intr-un sistem de relatii si colaborari cit mai stimulatoare si interesante. N-a fost sa fie! In buna masura, vorbitorul roman este tentat sa vorbeasca despre sine, despre necazurile si nerealizarile sale, despre cit de defect si tzepos este sistemul, si sfera publica din tara noastra. Nu cred ca asta voiau sa auda acei tineri. Trebuia sa li se vorbeasca despre propriile lor nazuinte, aspiratii, credinte, sa li se inoculeze ideea ca inca multe sunt de facut, si ca de ei va depinde si calitatea dar si amploarea celor ce trebuie realizate. Tanarul din Romania este satul pina peste urechi de discursuri batranicioase, posace, demagogice, venite de la insi cu "chelie pe dinauntru" (Simona Popescu). Ei doresc, cred, mai repede pareri asumate, vii, emotionante, atragandu-i intr-un dialog multilateral si promitator. In mare, ei stiu ce fac, dar au nevoie de o sustinere si de incurajare, de "corectii" discrete si profesioniste... Au nevoie sa li se spuna ca ceea ce fac ei e foarte actual, necesar si ca fara opera, pricerepea si imaginatia lor lumea cartii ar fi infinit mai saraca si mai gri, ca fara ilustratia contemporana (cu multiplele retete tehnice prin care se poate realiza) cartea noastra nu si-ar atinge tintele cele mai rafinate si pretentioase. Poate alta data sa reusim sa construim un astfel de dialog? Pina atunci sa le urmarim activitatea si sa-i cunoastem pe fiecare noul blog creat de ei pe adresa: http://clubulilustratorilor.blogspot.com

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
24 novembre 2006 5 24 /11 /novembre /2006 10:39
                                                         Bântuie prin ţară vorbele unui ins care poartă un nume veterotestamentar, şi care se simte tare discriminat de prezenţa simbolurilor religioase în şcoli, şi cu osebire perorează pe seama faptului că odrasla lui feminină e în imposibilitatea de a înţelege adevărurile vieţii, fiind ecranată de icoane şi crucifixe, semănate prin sălile şcolilor laice. Mai multe organizaţiuni şi persoane publice au pus mână de la mână şi au pornit o adevărată cruciadă "liber-cugetătoare" pe seama frisoanelor acestui ins, dascăl şi el de meserie. În definitiv, fiecare are dreptul la exprimarea păsului, a părerior şi a ideilor, mai mult sau mai puţin indigeste. Dar vine momentul când nărăvaşa exprimare devine paranoia şi afectează pe mulţi. Cum e şi acest caz, care e pe cale de a năvăli în tribunale, săli de dezbateri, mass-media, şi există pericolul real să smintească şi să deruteze lume multă, şi mai ales dintre cei mai slabi de înger. Cândva, când lumea nu era nici mai buna, dar nici mai periculoasă şi mai "dezhidratată" decât cea de astăzi, un bărbat matur şi deştept a afirmat: "Totul ne este îngăduit, dar nu toate ne sunt de folos". Adevăr mare grăia, de care putem şi azi să ne slujim cu maximum de profit, pentru păzirea minţii, a dreptei-chibzuinţe, şi în numele iubirii pentru cei din preajmă. Căci, discriminarea noastră, aparentă şi profund orgolioasă adesea, poate afecta pe mult mai multă lume şi suflete, decât ni se pare la prima vedere. Grija pe care suntem datori a o avea faţă de cei ce ne sunt aproape e, poate, mai importantă decât frisoanele ce le putem avea într-o dimineaţă după o noapte de nesomn şi nelămurire lăuntrică.
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article