Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

8 novembre 2006 3 08 /11 /novembre /2006 19:41

                                                     In penultimul numar al editiei romanesti a prestigioasei Business Week se reia integral textul deosebit de interesant a lui Pete Engardio Capitalismul karmic ( Karma Capitalism: http://www.businessweek.com/globalbiz/content/oct2006/gb20061019_650475.htm), In care specialistul in problematica lumii hinduse relateaza pe larg despre o metamorfoza profunda ce se petrece astazi in lumea afacerilor globale. Este vorba despre intoarcerea unei parti a oamenilor din mediul afacerilor catre intelepciunea Rasaritului antic, catre Bhagavad Gita, si spre noi viziuni care nu tintesc doar si exclusiv profitul si acumularea nelimitata de capital. Se pare, ca exista deja un numar mare de profesori si guru spirituali in scolile cele mai prestigioase de business din lume, provenind in special din India. Acest fapt duce la o recalibrare a strategiilor marilor corporatii, astfel incat accentul se pune pe relatia directa si foarte atenta cu beneficiarul si clientela, care pina de curind era de cele mai multe ori o abstractiune in optica marilor producatori, ori massa buna doar de exploatat! Acest fapt pare cu atat mai suprinzator (si imbucurator) cu cat acum cativa ani, in plin avant al globalismului, se vorbea despre o "expiere" brutala a componentei spirituale din toate sferele mediului de afaceri, iar astazi s-a ajuns la a se afirma raspicat : "Este ideea ca organizatiile pot simultan crea valori si dreptate sociala". Sigur, astfel de efuziuni trebuie privite cu multa prudenta si discernamant, caci ele pot face parte din chiar acelasi sistem al dominatiei capitalismului post-industrial, dar ideea trebuie preluata si dezvoltata. Merita toata atentia si necesita o analiza matura. Noi, esticii, ar trebui oarecum sa ne bucuram de aceasta framantare si febrila cautare a "salvarii", care trebuie citita inapoia interesului sporit pe care lumea o cauta in domeniul spiritului si filosofiei orientale(mai recente si mai noi). Sunt niste lectii din care ar trebui sa invatam, sa nu neglijam faptul ca personaje ca C. K. Prahalad, Ram Charan, Swami Parthasarathy si Vijay Govindrajan vin din lumea indiana, si reprezinta niste veritabile modele pentru tanara generatie de afaceristi din Occident sau SUA. Aici, am avut o continuitate a exercitiului spiritual, a trairii spiritului si, in absolut, ideea umanitatii s-a conservat aproape nealterata. Nu in ultimul rand, fara tagada, datoram acest avantaj bisericii traditionale. Chiar daca aceasta are, de ceva timp, probleme cu propria definire, cu propria identitate.          

Partager cet article

Repost0
6 novembre 2006 1 06 /11 /novembre /2006 16:25

Cum spuneam, proiectul de la Capul Dolosman - Arganum a beneficiat de o foarte buna documentare; pentru cine n-a fost la fata locului, catalogul este o excelenta sursa de a arata in detaliu etapa cu etapa intregul proces de realizare a "refugiului"...Protagonistii acestei "interventii" au fost: arhitectii - Mariana Celac, Catalin Berescu si Anders Goransson, si sculptorii - Dumitru Verdianu, Alexandru Nancu, Alexandru Grosu. NATURAL, astepam continuarea...

Partager cet article

Repost0
4 novembre 2006 6 04 /11 /novembre /2006 12:36

 Construcţiile recente, explozia acestora nu înseamnă nepărat betoane, sticlă, structuri de fier şi grinzi standartizate. Mi-a atras atenţia zilele trecute o expoziţie din subsolul librăriei Cărtureşti: LUT / ADOBE 2006, tocmai prin faptul că un mic grup de artişti şi arhitecţi au părăsit pentru o vreme (20 iulie-6 august)tumultul marilor oraşe spre a se izola într-o zonă "ancestrală", cea a proximităţii lacului Razelm, într-un perimetru în care se spune s-a aflat cetatea romano-bizantină Argamum / Orgame, de lângă Jurilovca, pentru a închipui în dimensiuni reale o construcţie specifică locului. Au construit o casă din matrialele pe care le-a oferit situl natural: lut, paie, piatră. "Intervenţia" artistică în această ambianţă a avut pe de-o parte o menire estetică, iar pe de alta, una funcţională, spre a arăta că se poate construi şi astăzi din materiale ecologice, minimale, ieftine, uşor de mânuit, "calde"...La edificarea casei din lut au contribuit şi localnicii, atraşi de acest efort intelectual inedit şi firesc, în aceiaşi vreme. Efortul fizic, depus deopotrivă la "dezghiocarea" stratului terestru, în vederea descoperirii vestigiilor arheologice aflate în sit, cât şi cel în vederea construirii adăpostului, a fost conjugat cu discuţii şi dezbateri pe tema construirii şi a locuirii. Ambele teme, se pare, au o oarecare urgenţă în spaţiul nostru...Catalogul care a fost editat cu această ocazie, documentează de o manieră foarte meticuloasă toate etapele acestui proiect care reclamă un demers intelectual pe termen lung. Bogăţia materialului ilustrativ, prezent şi în expoziţie, ne face părtaşi direcţi ai faptului petrecut la Capul Doloşman.

http://www.pact-online.ro/studii/adobe-2006.htm

******************************************************************************************************************  

 

Partager cet article

Repost0
2 novembre 2006 4 02 /11 /novembre /2006 12:22

Scrisoarea a 20-a

Unui student care întreabă cine sunt cei săraci cu duhul

" Feciciţi cei săraci cu duhul, fiindcă a lor este Împărăţia Cerurilor, a zis Domnul Hristos. Pe tine te descumpăneşte acest lucru. Descumpănirea ta vine din faptul că încurci debilitatea mintală a oamenilor slab dezvoltaţi cu sărăcia pe care o laudă Hristos.

Sărăcia duhovnicească, altfel spus frângerea inimii, este o însuşire a celor mai bune minţi pe care le-a avut lumea. Este conştiinţa murdăriei proprii înaintea curăţiei lui Dumnezeu, conştiinţa deplinei atârnări proprii de nemărginita putere a Domnului.

Împăratul David a grăit despre sine: eu vierme sunt, şi nu om - iar împăratul David nu era debil mintal, ci a fost o minte bogată şi genială. Fiul lui, preaînţeleptul Solomon, a scris: nădăjduiesc către Domnul cu toată inima mea, şi pe înţelegerea ta nu să nu te bizui. Asta înseamnă a fi sărac cu duhul, şi anume a te încredinţa întreg lui Dumnezeu, iar în sine a nu crede.

Fericit este cel care e în stare a mărturisi fără făţărnicie: "Puterea mea este neputincioasă, înţelegerea mea nevolnică, voinţa mea şovăielnică - Doamne, ajută-mi!"

Sărac cu duhul este sfântul care, precum apostolul Pavel, poate să spună: eu nimic nu ştiu, fără numai de Hristos!

Sărac cu duhul e savantul care, precum Newton, recunoaşte că neştiinţa este nemărginit mai mare decât ştiinţa sa.

Sărăcia cu duhul este antipodul desăvârşit al trufiei şi laudei de sine. De prosteasca, foarte prosteasca trufie şi pierzătoarea trufie şi de pierzătoarea laudă de sine a vrut Hristos să ne păzească atunci când i-a lăudat pe cei săraci cu duhul.

Pace ţie şi bucurie de la Domnul! "

SURSA: Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi , scrisori misionare. Traducere din limba sârbă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, Buc., pp. 41-42.    

Partager cet article

Repost0
31 octobre 2006 2 31 /10 /octobre /2006 15:37

       Despre soarta tulburătoare a părintelui ortodox Ioan Sabău, care a fost întemniţat sub trei regimuri dictatoriale, dar care spune: "Nu am suferit pentru anii mei de temniţă, ci pentru patimile familiei mele". Un model de demnitate, moralitate şi smerenie. A se citi integral articolul şi un scurt interviu cu părintele nonagenar:    http://www.evz.ro/article.php?artid=278333.

Orice comentariu este de prisos!

Partager cet article

Repost0
30 octobre 2006 1 30 /10 /octobre /2006 14:21

       După citirea pericopei evanghelice la sărbătoarea Sfântului mare Mucenic Dimitrie-izvorâtorul-de-Mir a ţinut predică ÎPS Sofronie, ierarhul românilor din Ungaria (din Gyula). A vorbit pe larg despre sintagma hristica "iubiţi-vă unii pe alţii". A făcut un excurs captivant în datele istorice legate de Sf. Dimitrie, moaştele căruia se află la Thessalonic, şi despre legăturile tuturor ortodocşilor din întregul areal balcanic. Arcul peste timp şi spaţii între acele moaşte taumaturgice şi cele pe care le deţin cu mare cinstire românii, cele ale Sf. Dimitrie cel Nou Basarabov - acoperă popoare şi credinţa ortodoxă păstrată cu multă grijă. Ideea ierarhului era ca nu există vremi fără sfinţi, cuvioşi şi  binecredinciosi... şi cât de mult înseamnă să aibă Muntenia aceste sfinte moaşte, ale Sf. Dimitrie cel Nou Basarabov, că Moldova le are pe cele ale Cuvioasei Parascheva, iar Ardealul - mulţii ei Sfinţi din mănăstirile ortodoxe!  Că toţi aceştia vor fi prăznuiţi dimpreună la singura mănăstire de pe întinsul B.O.R., care are hramul Tuturor Sfinţilor Români - de la Popeşti-Leordeni, ctitorie a Preafericitului Patriarh Teoctist.                                                                                                                         

Acesti doi ierarhi tineri, din fotografia făcută de mine la faţa locului, adică în Dealul Mitropoliei, sunt ÎPS Sofronie (stanga) si IPS Sebastian Ilfoveanu, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, sunt speranţa înnoirii şi primenirii Ortodoxiei româneşti actuale...  

Partager cet article

Repost0
25 octobre 2006 3 25 /10 /octobre /2006 09:32

                Recomand tuturor celor care doresc sa inteleaga mecanismele ascunse si "tari" ale unei revolutii sa citeasca cu luare aminte acest text, al unuia dintre scriitorii cei mai seriosi ai vremurilor noastre, Peter NADAS>

http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=143&cmd=articol&id=4141 

                 Nu va descurajati deloc, intelegeti!

Partager cet article

Repost0
23 octobre 2006 1 23 /10 /octobre /2006 08:37

             OMUL ÎN PALATELE ÎMPĂRĂTEŞTI

            Ziditorul a toate şi a tot a pregătit un palat domnesc viitorului împărat: aşa au apărut mările, pământul şi cerul, aidoma unui acoperământ, care le veghează pe toate acestea, şi bogăţii multe aduse au fost în acest palat. Bogăţii numesc orice vietate, plantele toate şi mugurii acestora, toate cele simţitoare, care respiră şi sunt însufleţite. Dacă în şirul bogăţiilor trebuie adăogate şi obiectele, ce sunt considerate preţioase în ochii oamenilor de dragul frumuseţii lor cromatice, aşa cum sunt, de pildă, aurul şi argintul, aşijderea acele pietre îndrăgite de oameni, preaplinul acestora ascunse fiind în sânurile pământului, ca în beciurile domneşti, Creatorul L-a arătat următor lumii pe om; ca să devină acesta spectator şi stăpân al minunilor Sale - prin împărtăşire primind înţelepciunea Lui, iar prin frumuseţea şi măreţia celor văzute cercetând mai presus decât cuvântul şi inexprimabila putere a Creatorului. Tocmai de aceea, ultimul a fost creat pe lume omul: nu ca să fie ultimul, ci chemat să devină dintru început împărat asupra celor dăruite lui. Aidoma bunei gazde, care nu invită pe nimeni la sine acasă înainte să pregătească hrana, ci pune totul în bună rânduială, casa şi masa, - la fel, Cel bogat şi darnic, ce primeste in ospeţie natura noastră, înfrumuseţând în felurite chipuri această casă, şi înfăţişând ospăţul cel prea încărcat, l-a introdus aici pe om, încredinţându-i să se bucure de cele câte le are, nu de câte îi lipsesc...  

******************************************************************************************************************

SURSA: Svjatiteli Grigorii Nissky, Ob ustro'stve celoveka, Sankt-Petersburg, 1995, pag. 13-14. Multumiri domnului Adrian Vlas pentru asistenţa acordată în deslişirea anumitor termeni.     

Partager cet article

Repost0
19 octobre 2006 4 19 /10 /octobre /2006 10:04

" Căci dacă pentru cineva bucuria lui atârnă de purtările sale, ea va fi una amăgitoare. Mai mult: va fi o bucurie săracă! Şi săracă va fi nu numai bucuria lui, dar şi cunoaşterea sa. Căci cine se veseleşte pentru că a înţeles pe Dumnezeu e într-adevăr bun, acela se mângâie cu o mângâiere care nu trece şi se bucură cu o bucurie adevărată; aceasta pentru că, aşa cum s-a spus, sufletul său s-a înţelepţit şi a înţeles că într-adevăr bunătatea lui Dumnezeu este nemăsurată.

Pentru că firea omenească nu se îndreaptă pe ea însăşi, întrucât e necontenit mai prejos decât ceea ce trebuie să fie. Din pricina înclinării ei, a slăbiciunii ei, a trupului, a piedicilor, a mişcărilor, precum şi a ceea ce îi vine din afară şi seamănă cu toate acestea, El [Dumnezeu] Şi-a pus în gând să lucreze orice stratagemă [şiretlic] pentru el [omul] să fie socotit tot timpul drept înaintea Sa potrivit cu ceea ce s-a auzit din Scriptură.

Căci pentru El un păcat nu face cât un păcătos. Îi place ca el să se ferească, pe cât îi stă în putinţă, de prilejurile de păcat, dar când se întâmplă ca acesta să facă răul, El nu încetează  să-şi reverse bunăvoirea Sa. Când cade în păcate grele, El îl acoperă; pentru ca ele să nu ajungă la cunoştinţa oricăruia, îl ajută pe cel ce a greşit. Căci vezi cum în păcatele grele El scoate la iveală doar cu anevoie câţiva păcătoşi, şi aceasta numai pentru a trezi frica în cei nepăsători; îngăduie să se vadă însă păcatele mici, ca prin ele să îndrepteze păcatele mai grele care rămân ascunse." 

SURSA: Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici  Partea III, recent regăsită, ed. Deisis, Sibiu, 2005, pp. 75-76. În româneşte: diac. Ioan I. Ică jr. 

***************************************************************************************************************** 

Partager cet article

Repost0
17 octobre 2006 2 17 /10 /octobre /2006 11:07

La finele săptămânii trecute s-au produs mai multe evenimente expoziţionale în capitală. Poate cel mai important a fost deschiderea Bienalei Intenaţionale a Tinerilor Artişti, ediţia a doua, care s-a structurat sub genericul - ABSENT WITHOUT LEAVE [AWOL]. Organizator: Fundaţia META. Îmi vine în minte un set de observaţii preliminare. De data asta organizarea a fost a fost mai bună, mai legată decât cea de acum doi ani, şi asta, poate, şi din cauza că întregul ansamblu expoziţional s-a proiectat într-un singur spaţiu: Palatul Brătianu, recent restituit proprietarilor de drept. Acesta se află în strada Visarion nr.6, Bucureşti. Monumentul ales pentru expoziţie este atât de copleşitor (deşi destul de decrepit şi prăfuit), încât arta contemporană plantată în el trebuia să se raporteze (poate) în primul rând la interioarele lui, şi de-abia apoi, să iniţieze un dialog/o interlocuţie cu spectatorul potenţial. Chiar dacă bienala este concepută ca o cavalcadă de compartimente (5 secţiuni), cu artişti şi curatori distincţi, toată lumea implicată în proiect avea a se confrunta cu "capcana" contextuală a edificiului. Acesta a făcut ca orice ai fi plasat acolo, să pălească şi să devină cumva un atavism al locului... Şi asta pentru că Palatul Brătianu a fost utilizat ca simplu recipient bun la toate, şi nu ca un spaţiu de coabitare a pieselor artistice. Unii artişti (şi poate, curatori!) au simţit această "presiune", şi au lucrat raportându-se la ea... Soluţiile erau, practic două, fie să înserezi piese deja realizate, în mediul disputat între curator şi artist, fie să re-converteşti propria lucrare de artă în datul arhitectural existent. Ambele strategii erau destul de absente din ansamblul bienalei, văzute în grabă, e drept. Oricum, aceste note sunt preliminare. Dar chiar şi aşa am remarcat câteva lucrări subsumabile benefic tezei: Arta este întotdeuna în altă parte. Sunt perfect de acord cu afirmaţia asta, căci arta aproape că nu mai este printre noi, şi cu atât mai puţin, pentru noi

Iată câteva din lucrările care m-au încântat cel mai profund: a fost The Flaying Ships, de Mattias Deumlich, instalaţie (1992-2005). O lucrare care transformă plastic efemerul şi deşertăciunea în act poetic pur. O alta, era filmul video TREES, semnată de Guy Gormley & Jack Stubbs Wormell, în care am regăsit tineri "arcoşaţi" în copaci, veghind filosofic în postura de ursuleţi coala. Cred că un comentariu la acest din urmă film s-ar putea face printr-o relectură atentă a celebrei cărţi a lui Hakim Bey - TAZ (atention pour le connaisseurs!). Desenele semnate de Lala Rascic, Invisible people invoca, subliminal şi de o manieră extrem de discretă, trecerea celor care au populat acest edificiu - m-au silit să decelez o posibilă cheie de lectură...Aşijderea, echilibristica omului din lucrarea video a lui Ivan Mudov, a avut şi ea darul să dau dreptate celor care încearcă să desluşească mecanismele care au dus la autismul artei contemporane. Pentru că o bună parte a vieţii mele este legată de Calea Văcăreşti, nu pot trece cu vederea insistenţa cu care revine la acel locus duetul Mona Vătămanu& Florin Tudor. Este cu adevărat o groapă imensă în vintrea oraşului acel uriaş lac absent; asupra căruia doar artiştii mai atrag atenţia, deopotrivă cu ciudatele fenomene sociale care parazitează în jurul lui...Nu în ultimul rând, intervenţiile  Ancăi Benera, în podul  Palatului Brătanu, secondată de Miranda Blennerhassett. Fâşiile albe din mansarda casei par raze de lumină în contextul acela derutant şi nepopulat...La ieşirea din Palat sunt plasate teancuri de pungi, aidoma acelora pe care le primeşti în avion, ca element ce trebuie să te prezerveze de efectele turbulenţelor aeriene. Anca Benera a conceput, cu ironie, acest obiect (mai ales) pentru cei cărora arta actuală le provoacă încă un efect vomitiv...derutant, alienant şi anihilant.  Asta vorbeşte ceva foarte profund despre arta ce se face azi...care e mereu în altă parte.

ABSENT WITHOUT LEAVE [AWOL]. Este unul din proiectele cele mai imporante ale anului expoziţional din România, asupra căruia voi reveni cu analize ceva mai aplicate şi însoţind comentariile mele cu imagini.

Partager cet article

Repost0