le blog ochiuldeveghe

DESPRE SMERENIE

"Putem învăţa smerenia şi de la contemplarea frumuseţii şi fineţii florilor, a rapidei lor ofiliri, de la contemplarea frumuseţii şi zvelteţii copacilor, a căderii lor sub securea omului sau sub presiunea vântului. Sunt încântătoare şi suave florile, dar nu au cu ce se trufi: nu îşi aparţin sieşi, ci Domnului, şi repede se veştezesc; mununaţi şi armonioşi sunt copacii, dar ei nu se laudă: Domnul i-a plantat, i-a adăpat şi i-a crescut. Aşijderea şi oamenii chipeşi şi măreţi, aidoma florilor câmpului şi copacilor drepţi, - nu au motiv de laudăroşenie: trupul lor e creaţia Domnului; nimic din ei nu le aparţine; Dumnezeu l-a crescut, i-a dat hrană şi apă  pentru viaţă; cât despre suflet, nu încape nici o îndoială - este pe deplin de la Domnul. Se prăbuşesc şi plantele şi arborii, chiar dacă unele vieţuiesc mai mult şi altele mai puţin. Tot astfel, şi oamenii, oricine ar fi ei, cad seceraţi sub securea morţii".

"Despre Dumnezeu - Făcătorul lumii", P.S.S. Sankt-Petersburg, 1911, vol.1, pp.59-60. În româneşte: Vladimir Bulat      

" Cand Basarabia isi spune Republica Moldova, este un nonsens. Ginditi-va la o tarisoara care s-ar numi astazi Italia de Sud. Tot un nonsens: sa spui limba moldoveneasca, atunci cind ea e limba romana. Eu cred ca nu e o proba de nationalism sa nu suporti astfel de imposturi istorice. Intr-o tara ocupata de straini nationalismul nu mai are conotatie peirotiva.

Julien-Jacques Julliard, scriitor francez, care scrie la cel mai bun saptamanal de stinga parizian, spune ca relatia cu nationalismul este exact cu e cea cu colesterolul, adica este cel bun si cel rau. Daca esti ocupat, trebuie sa ai sentimentul nationalsimului cel bun.

Si mai e un lucru de punctat. Intre pacatele cele mai mari ale political correctness este nu numai multiculturalismul impotriva caruia Allan Bloom a scris pagini remarcabile de ironie muscatoare, ci si faptul ca drepturile omului nu mai sint aplicate individual, ci doar comunitatilor si intre aceste comunitati - minoritatilor. Adica, daca esti minoritar, ai toate drepturile, daca esti majoritar, n-ai nici unul. Ori, acestea sint aberatii, pentru ca democratia este a majoritatii si pe baza ei se fac si alegerile, cu obligatia ca aceste majoritati sa sigure drepturile minoritatilor. Ori, exact acest fenomen se aplica actualmente in Basarabia: minotitatile (rusii, gagauzii etc.) au toate drepturile, iar populatia bastinasa - nici unul! "

SURSA: Lucretia Barladeanu, Dialoguri parisiene. Editura ARC, Chisinau, 2005, pp. 15-16.

***************************************************************************************************************** 

Vladimir Bulat:-Eu  cred cu tărie că ceea ce numim noi CURAJ este o stare dăruită omului. De la Dumnezeu.  Drept urmare, eşti ales să fii curajos. Devii curajos prin felul tău de a fi, de a te comporta, de a deveni bun exemplu, reper pentru cei din jur. Dar curajul te învaţă să ajungi şi la smerenie...Noi am avut o perspectivă total greşită asupra curajului, calitate pervertită de numeroase concepte şi slogane ca „eroism”, „vitejie”, „sacrificiu de sine”, „patriotism”,  etc. Curajul este altceva, ţine de esenţa ascunsă şi duhul omului. Starea asta o simţi că lucrează în tine, că te ghidează sau, pur şi simplu, nu o ai. Nu e o ruşine să nu fii, să nu poţi să fii curajos... Nu o ai tu, o are altcineva.

A.S.-Citind articolul tau “SOS MOARA ROŞIE DIN CHIŞINĂU!”, apoi şi preluându-l pentru “Democraţia”, fără permisiune, lucru pentru care am cerut scuzele de rigoare,  vroiam, de fapt,  să lansăm împreună ideea  de a renova acest edificiu şi a-l transforma în primul MUZEU DE ARTA MODERNĂ din Chisinau/Moldova! Începem o colectare de fonduri, sensibilizăm moldovenii bogaţi.. .Am găsit şi un generic  "Cei plecaţi în altă parte nu trebuie să-şi uite ţara lor!", astfel m-a învaţat un mare duhovnic... Crezi ca “miracolele au murit  demult” sau   că “miracolele nu mor niciodată”?

V.B.- Moara Roşie este unul din cele mai vechi monumente ale Chişinăului, rămase în picioare de la începuturile sale. După cum bine ştim, al II-lea război mondial a lăsat acest oraş în ruină, l-a pârjolit aproape în întegime. Faptul că Moara Roşie a supravieţuit este un miracol, care ţine şi de şansa acestui oraş, de identitatea lui...Intuiţia îmi spune că acest monument de arhitectură industrială (de secol XIX) a avut un ctitor şi stăpân luminat, destul de bogat, şi care a vrut pentru sine şi semenii săi o clădire durabilă, arătoasă, coprolentă şi eficientă. Sunt sigur că a fost şi foarte utilă, fiind amplasată în perimetrul vetrei vechi a urbei. Este locul care era înconjurat de multe biserici: Sf. Ilie, Sf. Arhangheli, Soborul Vechi, Biserica Bunei-Vestiri etc. Este astăzi, poate, cea mai „bolnavă” clădire a acestui areal, înconjurat de multe blocuri noi sau în plină construcţie. Terenul aici este foarte scump deja, tocmai de aceea trebuie privit în perspectiva dezvoltării urbanistice a zonei, spre a-i găsi Morii Roşii o utilitate cât mai profitabilă în viitor. Restaurarea şi modernizarea acestei clădiri s-ar putea face în vederea amenajării unui „Muzeu de artă modernă şi contemporană”. Asta ar fi o reconversie de zile mari! Evident, acesta este un vis, şi poate rămâne o dulce nălucire atâta vreme cât nu se gândeşte durabil şi serios o campanie pentru salvarea şi refuncţionalizarea acestei clădiri-monument. Strategia unei opere de salvgardare ar putea fi următoarea: crearea unui plan meticulos de acţiune, prin sensibilizarea autorităţii locale şi centrale, printr-o consultanţă profesionistă din partea unor specialişti locali şi internaţionali, atragerea de fonduri pentru o intervenţie de urgenţă, şi regândirea esenţială a utilităţii ce i se poate da acestei construcţii. Nu e un lucru deloc facil, nici prea uşor de adus specialişti din exterior pentru astfel de cauze...căci occidentalii şi toţi ceilalţi par mai repede atraşi de corupţia, sărăcia şi mizeria Moldovei, şi aproape deloc de aspectele culturale şi artistice ale regiunii. Miracole există oricând şi oriunde, şi să nadajduim că acest monument va avea soarta celor care, prin alte părţi, se pot lăuda cu bătrâneţi apreciabile în secole...

A.S.-Cum ţi-a venit ideea paginii “Ochiul de veghe” şi  cum îţi reuşeşte sa prezinţi articole  şi imagini  actuale, originale, de exemplu “Mănăstiri basarabene”? E un efort sau  mai mult o plăcere?

V.B: „Ochiul de veghe” şi „Mănăstiri basarabene” sunt şi prezintă două problematici diferite, cu adrese separate – sunt două proiecte distincte, amplasate pe aşa zise weblog-uri, sau simplu – blog-uri. Un blog este o pagina personală (un fel de diariu) a unui autor sau a unui grup de autori care au un program social, cultural sau de orice alt fel, şi pe care îl pun în practică şi îl propagă în reţeaua internet prin postări periodice a materialelor, pe care aceştia le elaborează sau arhivează/colectează. Sintagma „Ochiul de veghe” are o conotaţie restrânsă, în cazul meu, şi se referă exclusiv la capacitatea şi gustul meu de a mă roti în jurul lucrurilor, fenomenelor şi faptelor – indiferent de natura acestora. Un volum pe care l-am publicat anul trecut, la editura „Cartier”, se intitula exact aşa. Acolo îmi propusesem să adun texte, interviuri şi luări de poziţie pe marginea fenomenelor sociale şi artistice din Moldova petrecute în primii ani ai noului mileniu. Blog-ul „ochiuldeveghe” îşi propune să dea seama despre maniera mea frustă de a înţelege şi a consemna ceea ce mă înconjoară. Şi la lucruri la care am o participare directă. 

„Mănăstiri basarabene” are o altă perspectivă – îşi propune să informeze şi să arate (mai ales prin imagini) frumuseţea plaiurilor şi aşezămintelor monahale basarabene, atât de urgisite şi pustiite de fostul regim. Şi sunt deja, la scurtă vreme de la lansarea acestei pagini, numeroase reacţii pozitive, de încurajare şi de manifestare a interesului faţă de acest gen de „turism vizual”...Multă lume este de părere că Basarabia trebuie redescoperită, căci de la scrierile lui Sadoveanu li Iorga, despre aceste ţinuturi, au trecut deja decenii şi decenii. Lumea e într-o continuă schimbare. Acest material se va argumenta pe măsură ce voi descoperi eu însumi locuri minunate, spre a le povesti şi arăta şi altora despre acestea.

A.S.-Stai de  ceva timp la  Bucureşti, pot spune că deja eşti bucureştean. Dacă la distanţă/depărtare lucrurile se văd mult mai limpede,  nu pot să mă abţin să nu te întreb cum, totuşi,  se integrează arta basarabeană contemporană  în istoria artei române, are un loc "rezervat"?

V.B: Nu ştiu şi nu înţeleg de ce arta basarabeană actuală ar trebui să aibă un „loc rezervat” în contextul celei româneşti? Ea este o entitate multiplă, multietnică, reprezintă un conglomerat de sensibilităţi, gusturi şi feluri de a vedea. Arta basarabeană este o artă cu multiple faţete, şi ea e, deopotrivă, interesantă tocmai pentru că nu se prezintă ca ceva compact, univoc şi omogen. Aici vedem şi coexistă arta românilor, ruşilor, bulgarilor, găgăuzilor, ucrainenilor, tătarilor, evreilor, lituanienilor...Asta ar reprezenta subiectul major al unei discuţii separate, iar aici mă limitez doar la a o enunţa.  

A.S.-Ce crede criticul de artă, Vladimir Bulat: sunt artiştii  din RM, la inceputul acestui secol  supuşi modei  sau   continuatori  "în manieră individuală / personală" a  procesului  creator existent?

V.B: Eu cred aşa: artiştii trebuie să fie în primul rând contemporani cu epoca în care trăiesc şi creează. Apoi, ei trebuie să aibă răbdare şi să simtă necesitatea Tradiţiei, dar nu pentru a o copia, pastişa sau idolatriza, ci pentru a le folosi ca suport şi motivaţie pentru ceea ce fac şi în raport cu care să aibă o tensiune, un reper. Psihologic vorbind, artistul contemporan tinde să se distanţeze de ceea ce se cred a fi „chingile tradiţiei”, pentru că acesta pune mult preţ pe raţiune, calcul, oportunităţi, conjuncturi şi mode. Ce-i drept, în Moldova funcţionează încă din inerţie o grămadă de mituri artistice, iar acestea inhibă, de cele mai multe ori, deciziile şi opţiunile unui artist tânăr. Cei care au reuşit să se rupă de contextul nefast al „folclorismului” local, au fost anume aceia care au avut o fire puternică, individualistă şi un dram de patriotism, în sensul cel mai profund al acestui cuvânt (atât de demonetizat astăzi, încât lumea îl foloseşte cu multă zgârcenie!). Mă gâdesc aici, desigur la Pavel Brăila, Veaceslav Druţă, Corina Cotorobai, Ştefan Rusu, Igor Cobâleanschi, Lucia Macari ş.a. M-am referit aici exclusiv la cei care folosesc imaginea ca mijloc de expresie. 

A.S.-Cum se cladeşte şi cum se dărâmă / surpă un artist? o idee? un ziar?o iluzie? o ţară?

V.B: Eu pornesc de la convingerea că tot ce ni se dă, fericiri sau nenorociri, de la Dumnezeu  sunt. De aceea, ideea de paradox, vine de undeva care produce un „declic” în iconomia acestui program. Orice se zideşte cu tenacitate, nădejde, credinţă, cu inimă deschisă şi cu râvnă. Dacă astea ar fi premizele, atunci putem spera într-un rezultat mulţumitor. O ţară se surpă când ceţăţenii ei o părăsesc, treptat-treptat se pustieşte şi e invadată rapid de strigoi.

A.S.-Ce te gândeşti să faci mâine?

V.B: Am dorinţe şi planuri multe. Prefer să ajung a le duce la bun sfârşit decât să vorbesc anticipativ despre ele. Îmi place mai degrabă să ajung să analizez realizările (şi greşelile) decât să construiesc planuri şi să visez la ele. Este mult mai important şi folositor cum îţi trăieşti ziua de astăzi, decât să te aventurezi a te frământa pentru posibilităţile zilei de mâine.

A.S.-În speranţa că vom fi auziţi şi se vor găsi  patrioţi ai acestui pământ şi Moara Roşie va fi  salvată, îţi mulţumesc pentru amabilitatea cu care ai acceptat acest interviu. 

29-30 Septembrie, 2006

Bucureşti-Chişinău

O revelaţie artistică: Samson Flexor

                                                      F   idele à la splendeur sereine des etoiles

                                                 L   e nombre d’or fulgure en tes savante toiles

                                               E   t la realité pour toi n’est plus le grand

                                                                   X  puis que le cosmos te devient transparent

                                                       O  mon Flexor, puis que ton magique génie

                                                       R  etrouve le secret perdu de l’harmonie

                                                        Charles Melaye

                                                        Acrostiche Improvisé

                                                               Paris, 16 avril 1948 – 18 h.

Mai greu se poate închipui că un pământ aşa urgisit şi aflat în calea multor nedreptăţi istorice şi politice, cum este cel al Basarabiei, să dea atâtea personalităţi de calibru internaţional, aşa cum s-a întâmplat în veacul al XX-lea. Gândul mă duce în primul rând la personalităţi artistice de renume mondial născute aici, şi aş aminti în special numele celor de prim rang: Maria Cebotari, German Goldenshteyn, Mihail Larionov, Idel Ianchelevici, Grégoire Michonze, Samson Flexor...Şi dacă toate celelalte nume sunt destul de cunoscute publicului din spaţiul cultural românesc, atunci creaţia plasticianului Samson Flexor va deveni, sper, şi pentru lumea românescă o adevărată revelaţie, în următorii ani...

Născut în anul 1907, la 9 septembrie, în orăşelul nistrean Soroca, pe atunci în Imperiul Rus, se trăgea dintr-o familie înstărită, de burghezie locală. Tatăl său,  Modesto Flexor era inginer-agronom, iar mama sa, Marie-Georgette, intelectuală şi ea, era de origine ruso-franceză. Casa familiei s-a păstrat până astăzi în Soroca, aflată în subordinea autorităţilor locale. O fotografie de la 1908 ne arată întreaga familie surprinsă în faţa casei – impunătoare şi cu adevărat aristocratică. Faptul că alături de membrii familiei pozează câteva slugi, printre care bone şi un vizitiu, ne arată starea materială destul de prosperă a acestora. Iar pe o secvenţă fotografică făcută în atelierul lui M.Cligher (fotograf din Soroca) Samson, adolescent, este alături de părinţii săi, îmbăcaţi cu toţii după moda europeană a vremii. Revoluţia bolşevică din 1917 a produs schimbări profunde în soarta familiei Flexor, astfel încât aceasta se mută în România. Prima pictură cunoscută a viitorului artist este semnată în anul 1920, şi reprezintă un peisaj din Soroca. Lucrată în ulei, ea mimează destul de bine şi în perfectă cunoştinţă de cauză maniera impresionistă. Practic, din acest moment se poate vorbi de debutul celui care a fost numit de marele teoretician al culturii vizuale, Vilem Flusser, „unul din fondatorii esteticii viitorului”.

În 1922 se îmatriculează la facultatea de chimie de la Universitatea din Bruxelles, oraş în care frecventează timp de doi ani şi cursurile Academiei Regale de Artă. Dar, Parisul, cu atmosfera sa artistică clocotitoare îl aduce la scurt timp aici, unde începând cu 1924 frecventează la Sorbona cursurile de istoria artei. Academia Ranson este locul în care a învăţat tehnicile frescei şi a picturii murale. În 1927 deschide la Paris prima sa expoziţie personală, la Galerie Campagne Première. Iar Salon des Surindépendants l-a avut pe Flexor ca unul din directorii săi, până în 1938. În 1930 devine cetaţean francez. A fost inflenţat de mai toate curentele artistice ale primelor decenii, fapt ce poate fi urmărit din scrutarea atentă a operei sale din perioada deceniului 1930-1940. Decada aceasta, dincolo de începutul războiului, a marcat profund personalitatea artistică a lui Flexor, după ce în 1933 soţia sa, Tatiana Yablokoff, moare la naşterea copilului. Se converteşte la catolicism. Se recăsătoreşte cu poloneza Margo Mezcycer, cu care a avut doi băieţi: Jean-Marie (n. 1939) şi André Victor (n.1944). Perioada postbelică nu este un foarte uşoară pentru familia lui Samson Flexor, deşi artistul continuă să fie destul de activ în viaţa artistică şi expoziţională pariziană şi cea franceză. Totuşi, în primăvara anului 1948, ei se decid să părăseacă Franţa, pentru a se muta la São Paulo, unde locuiau deja unele rude ale soţiei, Margo. Lucrările sale din acestă epocă sunt destul de sumbre, sfâşietoare, expresioniste, bazate în special pe ritm şi pe ductul grafic. Tematica religioasă, inspiraţia literară şi compoziţiile ample, monumentale sunt cele cărora artistul de dă prioritate când ajunge pe „Pământul Făgăduinţei”, în cazul lui acesta a fost să fie Brazilia. Încearcă şi propagă la scară largă „abstracţia lirică”, care era o noutate absolută în spaţiul latino-american. Pictează la São Paulo Paşii Pasiunii pentru biserica catolică Nossa Senhora de Fátima. În 1952 participă la prima ediţie a Bienalei de la São Paulo, din partea delegaţiei franceze. Devine un apologet pasionat al abstracţionismului, şi înfiinţează un atelier de abstracţie geometrică. Participă la XXVII-a Bienală de la Venezia (1954), alături de adepţii şi elevii săi: Lívio Abramo, Antonio Bandeira, Portinari, Volpi, Lygia Clark, Arnaldo Pedroso d'Horta şi Ivan Serpa. Poate cel mai amplu manifest al artistului a fost publicat în numărul 28 (1957) al revistei Habitat, sub titlul „Consideraţii asupra artei abstracte”.

Expoziţiile sale, personale sau cu grupul abstracţioniştilor, colindă întreaga lume, de la New-York până la Tokio, iar în 1963 organizează cea mai importantă retrospectivă a sa, cu 120 de lucrări, în Galerie Georges Bongers, din Paris. Una din piesele care au făcut parte din această expoziţie fusese achiziţionată de Muzeul de Artă Modernă al Franţei. Revenit în Brazilia, finalizează un proiect de amploare la São Paulo – lucrul la frescele din biserica Nossa Senhora do Perpétuo Socorro, începută încă în 1957.        

          În anii ’70 lucrează intens şi de-o manieră percutantă în tehnica acuarelei. Ciclul Bipede cu piese de mari dimensiuni este cel care marchează opera de maturitate a lui Samson Flexor, şi se defineşte prin ceea ce numea autorul însuşi „Polarizarea figurativismului abstract”. O fotografie reprodusă în cea mai completă monografie despre autor, editată până acum (Alice Brill, Samson Flexor: do Figurativismo ao Abstractionismo, Editora da Universidade de São Paulo, 1990), îl vedem pe Flexor printre Bipezii săi, şi involuntar simţi drama acestui artist, sfâşiat de drama căutării permanente a sensului creaţiei, vieţii, credinţei... Cu 5 piese din această serie participă, în 1967, la cea-a de-a 9-a ediţie a Bienalei de la São Paulo. În anul următor, Muzeul de artă din acelaşi oraş îi organizează o retrospectivă de proporţii.  Moartea îl suprinde în plină glorie creatoare, fiind respectat, adulat şi urmat de mulţi discipoli, în ziua de 31 iulie a anului 1971.

Autoritatea lui Samson Flexor în materie de pionerat artistic era de multă vreme incontestabilă şi consolidată, ea fiind consemnată încă din 1957, de Michel Seuphor, în al său Dictionnaire de la peinture abstraite (Ed. Hazan, Paris), numindu-l pe artist „iniţiatorul artei abstracte din Brazilia”. În curând, cei doi fii ai lui Flexor, Jean-Marie şi André Victor, vor vizita Soroca şi R. Moldova, şi poate acest eveniment în viaţa familiei lor să marcheze şi începutul unei descoperiri de proporţii pentru întreaga cultură local...Renumele lui Samson Flexor trebuie să fie auzit şi cunoscut finalmente şi pe meleagurile sale natale, după ce a făcut demult ocolul lumii.  

Familia Flexor cu servitorii în faţa casei, Soroca, 1908

 (Sursa: Alice Brill,  Samson Flexor: do figurativismo ao abstractionismo, Universidade de Sao Paulo, 1990)

Revin, după o vacanta de aproape 2 saptamani la Chisinau. Am nimerit in chiar epicentrul propagandei neo-comuniste conduse de tovarasul presedinte Vladimir Voroni si clica lui. Pentru sarbatorirea Zilei Republicii orasul fusese "pavoazat" si "sulemenit" cu panouri si bannere cu propaganda statala si exhibare "moldovenista". Dar "moldovenismul" nu urmareste conservarea romanitatii de acolo, sa ne intelegem, ci din contra - expurgarea ei! Limba romana a ramas o cenusareasa in spatiul in care s-au nascut mari patrioti romani aidoma unor: Constantin Stere, Leon A.Casso, Onisifor Ghibu, Vasile Stroescu, Sergiu Grossu, Paul Goma, Pan Halippa s.m.a.

Iata cum arata azi strazile acestui oras in toamna anului 2006:  

Panou pe Bulevardul Independentei, din cartierul Botanica.

Sireaca limba romana! Cita gramatica stiu cei de la Primarie si Pretura? Se vede cu limpezime din aceasta fotografie...

Dar evenimentul anului la Chisinau l-a constituit redeschiderea cu imens fast si pompa imperial-stalinista a Memorialului ETERNITATE la 24 august. In vremea comunismului la data asta se sarbatorea eliberarea Chisinaului de hoardele fasciste.  Acum acest loc a fost extins, modernizat, investit cu semnificatii infinit mai mari decit le-a avut inainte. Practic, Memorial a inglobat si Cimitirul Central, l-a "imbratisat"! Au acum ambele o portiune de gard comun, in forma de imens L. Plus de asta au aparut citeva elemente noi in interiorul Memorialului: Stalpul eroilor moldoveni, Clopotnita Memoriei, "Mauzoleul" cu aparate de aer conditionat (la ce va folosi acest edificiu, daca nu pentru inhumarea moastelor pestilentioase ale comunismului???), Crucea memoriei, ridicata de biserica catolica din Moldova s.a. Cea ortodoxa cum a marcat memoria mortilor acestui neam? Iar intregul complex s-a imprejmuit de un gard de fier cu stilpi cu piatra de Cosauti...

Elementul central al Memorialului, "Pustile" de marmora cu focul vesnic...

Asta este Clopotinita Memoriei...Am incercat sa pastrez o clipa de reculegere pentru nesansa acestui meleag...ramas pe mainile unor satrapi si despoti locali!

Dar in jurul Memorialului se intinde memoria orasului bolnav si saracit, case darapanate si camine de stundenti care nu au mai fost renovate din anii'50. Unele au fost pur si simplu acoperite de panouri propagandistice... 

Si ca batjocura sa fie completa si confuzia nemarginita, tot la Botanica, s-a instalat Columna lui Traian, in miniatura se intelege, dar nu mai putin ridicola prin amplasarea drapelului RM de-asupra coloanei...Nu se poate spune ca e o copie, ci doar o replica jalnica, care nu respecta nici proportiile, nici forma, nici componentele plastice. Si asta in timp ce replica dupa Lupoaica de la Roma fusese demontata cu mai bine de un an in urma, ca urmare a furiei lui Voronin: "Cat o sa mai stea catzeau asta aishi?"

Dar oricat de "savuros" si profitabil ar fi pentru unii despotismul moldovenesc si neo-stalinismul, anticomunismul este la fel de prezent, pregatindu-le funeralii cit mai grabnice...si ireversibile.

Flayer cu inscriptia UNITE AGAINST COMMUNISM !