Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

13 septembre 2015 7 13 /09 /septembre /2015 20:30
foto: © vladimir bulat, septembrie, 2015

foto: © vladimir bulat, septembrie, 2015

Aflată pe un alt palier de repertoriu și interpretare, față de Patricia Kopatchinskaja, violonista Alexandra Conunova-Dumortier, este și ea un muzician strălucit, cu o carieră internațională spectaculoasă, descendentă a acestor plaiuri binecuvântate, va deschide sezonul de toamnă cu un recital la Chișinău, în 18 septembrie, la Filarmonica Națională „Sergei Lunchevici”.  

Ea interpretează pe o vioară de la Santo-Seraphin lucrată în 1735, și făurită la Venezia, Viola este mprumutată acestei minunate interprete de către Deutsche Stiftung Musikleben

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe Diariu
commenter cet article
31 août 2015 1 31 /08 /août /2015 19:19

Astăzi s-a formatat pagina de facebook a albumului O Antologie a picturii moldovenești, Chișinău, 2015.

Lansarea acesteia este prilejuită de prezentarea publică a volumului, în data de 15 septembrie la Chișinău, și în 24 septembrie - la București.

15 septembrie - Un spațiu privat, în care va fi invitat un număr limitat de persoane.

24 septembrie - librăria Carusel / Cărturești.

Ambele lansări vor avea ca scop principal popularizarea, propagarea și comercializarea acestei minunate lucrări, în care pentru prima dată s-a făcut o selecție reprezentativă a picturii profesioniste de dincolo de Prut, acoperind o perioadă de trei sferturi de veac (1939-2015). Se va vedea din paginile albumului cît de diversă este această pictură, cît de polivalentă și mereu incredibil de contemporană, atît în era sovietică, cît și în cea actuală, de mari crize economice, politice, sociale etc. Desigur, este o selecție subiectivă, de autor, care poate fi discutată, discutabilă, dar este făcută cu înalt profesionalism, bună-credință și fără niciun party-pris. Este un album care poate figura în orice mare bibliotecă a lumii, publică sau privată, și trebuie să se grăbească lumea să o procure, căci în scurtă vreme va deveni o raritate bibliografică, poligrafică și o fișă de istoria artei universale de neocolit.

Pictura de calitate nu ține cont de intemperiile vremii, de orgolii deșarte sau oportunisme valorizatoare, de circumstanță... Aceasta fie este, fie pur și simplu absentează. Care este cu adevărat pictura de calitate, și cum se prezintă - se va vedea din acest album!

Anatol RURAC, Hommage to...

Anatol RURAC, Hommage to...

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe Agenda
commenter cet article
28 août 2015 5 28 /08 /août /2015 01:14

Chiar dacă plasat într`o zonă nu tocmai fericită a Chișinăului, pe bd. Cantemir, la cîteva sute de metri de gara feroviară - hotel BERD`S este poate cea mai amețitoare provocare în materie de arhitectură a orașului contemporan. Înconjurat de blocuri-dormitoare, cu 9 sau 10 etaje în special, edificate în amurgul comunismului - noua construcție este aliniată la curbura zgomotoasei artere. Desigur, aceasta face notă distinctă prin forme, proporții, culori și finisaje. Deviza acestui hotel este: Creating Memories, punîndu-se accentul, în modelarea interioarelor și a exterioarelor, pe arta țărănească a moldovenilor, arhitectura rurală, țesutul, complexitatea vestimentației etc. Autorul acestei bijuterii (unice în contextul Moldovei) cu 5 nivele este arhitectul italian Luca Scaccetti, care a început lucrul la acest proiect încă în anul 2009. Iar în primăvara acesta stabilimentul și-a deschis ușile pentru public, fiind, se pare, printre cele mai exclusiviste și luxoase destinații a capitalei Moldovei.

În curînd, acolo, cu largul concurs al proprietarilor, va avea loc lansarea Antologiei Picturii Moldovenești, care va fi un adevărat eveniment al vieții artistice de la Chișinău. Iată, că a venit vremea cînd industria luxului susține și proiecte culturale, un proiect care dorește să facă vizibilă și cunoscută pictura contemporană, în toată complexitatea și contradicțiile ei.

BERD’S Design Hotel, o nouă tendință
BERD’S Design Hotel, o nouă tendință
BERD’S Design Hotel, o nouă tendință
BERD’S Design Hotel, o nouă tendință
foto: © vladimir bulat, august, 2015

foto: © vladimir bulat, august, 2015

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe Agenda
commenter cet article
4 juillet 2015 6 04 /07 /juillet /2015 08:57
fotografie © vladimir bulat

fotografie © vladimir bulat

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
2 juillet 2015 4 02 /07 /juillet /2015 22:28

Un schit necunoscut pînă acum a fost redescoperit recent pe sfîntul Munte Athos - "Чорний Вир" (Vîrtejul negru, s-ar traduce din ucraineană). Se afirmă, că a ar fost ctitorit de cazacii japorojeni la anul 1747, și este acum într-o bună stare de conservare. Istoria lui este în curs de cercetare și analiză. 

sursa foto: centrul de presă al B O Ucrainene, afiliate Patriarhiei Ruse

sursa foto: centrul de presă al B O Ucrainene, afiliate Patriarhiei Ruse

În biserica schitului s-a mai păstrat parțial pictura și decorația interioară din acea perioadă. Este conservat iconostasul și icoanele specifice barocului „ucrainean” de scol XVIII, și se consideră că aspectul nepervertit de atunci al interiorului este un exemplu rar în acest sens, și arată felul în care se înfățișa un locaș specific pentru cazacii japorojeni. Acest așezămînt, în opinia cercetătorilor ucraineni, va deschide o nouă filă a relațiilor dintre Sfîntul Munte și statul ucrainean de ieri și de azi.  

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
1 juillet 2015 3 01 /07 /juillet /2015 13:13

Cînd am decis să fac un ciclu de publicații despre troițele basarabene nu bănuiam că vor trezi atîta interes! Dar mi s-a transmis pe diferite canale, că tema este foarte captivantă, ofertantă și cam necunoscută în România. Pot afirma că nici dincolo de Prut tematica troițelor țărănești nu este pe agenda priorităților în studiile cercetătorilor, istoricilor de artă. Poate că este un teren prea îngust, aproape lipsit de documentație istorică, de mărturii care să ajute la înțelegerea fenomenului, la clasificarea lui, la încadrarea lui în niște calapoade de natură academică. Este, prin urmare firesc, că nu deținem prea multe mărturii despre această manifestare a genialității tradiționale țărănești. Multe dintre aceste mărturii au dispărut. Unele - mai stau în picioare. Trecutul e trecut, nu poate fi readus în actualitate decît pe releele esteticului. Ne ajută foarte mult în acest sens fotografia. Mediul acesta, devenit artă, conservă trecutul. Și nu doar asta. Mai ales ne ajută să regăsim temeiul privirii. A privitului. Iată ce ne spune în acest sens eseista și scriitoarea Susan Sontag, care a scris o carte epocală despre fotografie (On Photography, 1973), tradusă recent și în limba română, la editura Vellant. Ei bine, în capitolul Eroismul viziunii, Sontag afirmă: „Eliberați de necesitatea de a opta pentru soluții limitate (ca pictorii) cu privire la imaginile care merită contemplate, grație rapidității cu care aparatul înregistrează orice, fotografii au transformat actul de a privi printru-un nou tip de proiect: ca și când vederea în sine, urmărită cu suficientă aviditate și hotărâre, ar putea să reconcilieze pretențiile adevărului cu nevoia de a descoperi lumea ca fiind frumoasă”. Iar mai încolo, Sontag îl citează pe marele Zola, care ar fi declarat, în 1901, că „nu poți avea pretenția că ai văzut ceva până nu-l fotografiezi”. În cele din urmă autoarea conchide: „În loc să înregistreze doar realitatea, fotografiile au devenit norma pentru felul în care lucrurile ne apar, modificând astfel însăși ideea de realitate și de realism” (ed. română, p. 95-96).

Aceste lucruri sunt suficiente, ca bază, pentru a susține ce doresc să demonstrez în cele ce urmează.       

fotografie © vladimir bulat

fotografie © vladimir bulat

Această troiță de piatră e consemnată fotografic în curtea bisericii cu hramul Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, din satul Bravicea. Este de data asta o troiță de închinare (sau închinăciune), nu de mormînt. La poalele ei se află o masă de piatră. Blatul acesteia a fost cioplit dintr-un singur bloc masiv. Cel mai probabil, masa aceasta era destinată sfințirilor, pomenilor, agape-lor frățești ale enoriașilor care veneau la sărbători, pentru a cinsti pe Dumnezeu, pe sfinți, dar și pe răposații din familie.Atît troița, cît și masa sunt date cu un strat gros de var, jupuit pe alocuri. Vechimea artefactelor nu pare a ridica semne de întrebare. Doar că atunci cînd privești mai atent la baza cruficixului, observi ceva absolut inedit. O reprezentare în meplat a acvilei bicefale, cunoscută la bizantini, în Sfîntul Imperiu Roman, pînă la dinastia Romanovilor. Era cunoscută ca stemă heraldică, în Țara Românească, ca blazon de familie a Cantacuzinilor.     

fotografie © vladimir bulat

fotografie © vladimir bulat

Suprinzătoare este însă limba hiperbolizată a celor două capete de acvilă, care proiectează această imagine în sfera excepției. Ce simbolizează această acvilă, fiind amplasată la baza unei troițe? Mai mult, cum și de către cine a fost ea ridicată aici, dat fiind mărturiile de necontestat că biserica satului Bravicea a fost închisă pe perioada comunismului. Asta dacă piesa este anterioară perioadei comuniste. Iar astfel de vestigii erau, de regulă, fie strămutate, fie distruse. Ei bine, aceasta fie a supraviețuit vederii vigilente a politrucilor, fie a fost readusă, cîndva după prăbușirea comunismului în URSS, și re-instalată pe vechiul amplasament. Consider că piesa aceasta merită tot efortul cercetării, prin intermediul căreia să aflăm mai multe amănunte cu privire la data apariției ei, precum și cu privire la sensul amplasării acestei acvile bicefale la bază, cu atît mai mult cu cît soclul troiței are și urmele unui chivot de icoană.

Ancheta asupra acestei opere de artă țărănească merită făcută pînă la capăt, pentru că ea nu este doar frumoasă, ci trebuie să fie percepută și ca adevărată. Ca un adevăr ce a rezistat în timp, și nu i s-a pervertit sensul și menirea.   

Repost 0
10 juin 2015 3 10 /06 /juin /2015 11:41
Vedere de ansamblu asupra mănăstirii Aiud. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Vedere de ansamblu asupra mănăstirii Aiud. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Aiudul este astăzi un loc aproape uitat pe harta României europene. Este în județul Alba. Conul de umbră în care a fost lăsat acesta e dat și de trecutul comunist, cu experiențele sale diabolice, îndreptate împotriva oamenilor. Iar cel mai înfricoșător lucru adie dinspre Penitenciarul Aiud, prin care au trecut peste 14.000 de suflete ale poporului român - pentru singurul motiv, că nu s-au împăcat cu noile realități socialiste. Peste 600 dintre aceștia au murit între zidurile acestui penitenciar. Dar și celor care au supraviețuit li s-a mutilat viața, destinul, cariera, familiile...astfel că existența lor a fost o continuarea a acestei recluziuni.

Se pare, că majoritatea celor care au murit în perioada 1948-1964 nici nu au morminte; osemnitele lor au fost aruncate în apele Mureșului, și în Rîpa Robilor. Rămășițele onora au fost găsite, exumate, și așezate cu grijă și credință sub capela Calvarul Aiudului. În toamna trecută Bunul Dumnezeu a rînduit să ne închinăm și noi la acele sfinte moaște.

În preajma acestui impresionant monument, care o vreme a funcționat ca schit, și care mie îmi evocă scena purtării Trupului lui Iisus de către îngeri - în Liturghia Îngerească - se înalță un impresionant așezămînt monahal, biserica purtînd hramul Înălțarea Sfintei Cruci

Edificiul este proiectat de arhitectul timișorean Radu Mihăilescu, și conține următoarele compartimente: Biserica mare, paraclisul capela episcopului și chiliile monahilor pe două nivele; osuarul, spații expoziționale, biblioteca, laboratorul de studii martirologice, amfiteatru, rotonda-clepsidră. Este un ansamblu grandios, impresionant, unic, care definește cel mai bine opera de maturitate maximă atît a arhitectului, dar și acelora care înțeleg și doresc să susțină opera de reconstrucție a conștiinței martirice prin Hristos, precum și a acelora care pledează și susțin refacerea temeinică a demnității noastre ca neam creștin.  

Ceea ce se dezvoltă la periferia Aiudului este o chintesență a întîlnirii binecuvîntate dintre trăirea și simțirea duhovnicească, pulsația și verva creatoare a omului, precum și dialogul acestuia cu întreaga tradiție a civilizației urbane și țărănești. Aici devine limpede pentru orice minte trează și dotată cu toate resursele discernămîntului, că anume în acest recipient se va forja viitorul spiritual autentic al poporului român. Acum e ca un vin tînăr, temerar, clocotitor, dar va veni faza înțelepțirii superioare, apoteoza înțelegerii luminate de Duhul, și nu e prea departe ziua aceea, căci Dumnezeu veghează asupra sfinților Săi, asupra celor care Îi cinstesc numele, măreția, lumea zidită prin iubire și cuvînt. Rîpa Robilor este spuzită astăzi de sfinți mărturisitori, mucenici, ostași ai lui Hristos! Miopi sunt cei ce se uită și nu văd. Sau orbi și amorțiți cu totul. 

Nu poate fi decît o continuă minune pogorîtă de la Dumnezeu, faptul că se întîmplă acolo lucruri atît de copleșitoare, rafinate și prea necesare, care sunt de fapt dincolo de putința autorului de a le descrie, de aceea am decis să mă opresc deocamdată, pentru a pune imagini, care și acestea (îmi dau seama) sunt prea vagi și neputincioase. Dar cer ajutor de la Dumnezeu, și tuturor martirilor care au pătimit pentru Hristos, să pot mărturisi cît mai multor conștiințe și persoane creștine (și nu numai!) despre lucrurile Sale indimenticabile, de nespus!             

Biserica mare. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Biserica mare. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Vedere din osuar. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Vedere din osuar. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

chiliile mănăstirești. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

chiliile mănăstirești. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Biserica mare văzută dintre trapeză. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Biserica mare văzută dintre trapeză. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Luminatorul de de-asupra viitoarei biblioteci. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Luminatorul de de-asupra viitoarei biblioteci. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Intrarea spre spațiile de expunere și amfiteatru. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Intrarea spre spațiile de expunere și amfiteatru. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Fragment de candelabru din naosul bisericii mari. Autor: Virgil Scripcariu. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Fragment de candelabru din naosul bisericii mari. Autor: Virgil Scripcariu. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

„Fericiți cei prigoniți pentru draptate, că acelora este Împărăția Cerurilor”, este gravat pe crucea mare. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

„Fericiți cei prigoniți pentru draptate, că acelora este Împărăția Cerurilor”, este gravat pe crucea mare. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

capela Calvarul Aiudului și rampa de acces spre mănăstirea Aiud. Foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

capela Calvarul Aiudului și rampa de acces spre mănăstirea Aiud. Foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Repost 0
8 juin 2015 1 08 /06 /juin /2015 11:30

zice Léon Bloy - aceea de a nu fi sfânt”.

Cu aceste cuvinte își încheia ieri - în Duminica Tuturor Sfinților - cuvîntul de învățătură de la finele Dumnezeieștii Liturghii, P.S. Alexander Golitzin, episcopul de Toledo al Diocezei Bulgare (SUA), în biserica mănăstirii Stavropoleos din București.

Este a doua oară cînd această personalitate a ortodoxiei contemporane coslujește la altarul vechiului locaș. Acum aproape un deceniu era ieromonah, acum a revenit cu statutul de deținător al catedrei episcopale. Dar a rămas aceeași persoană. Este absolut impresionant să vezi, cum arată și trăiește un autentic ortodox, devenit ierarh, în tumultuoasa lume a SUA: slujește și binecuvîntează discret, fără emfază, vorbește rar, înțelept, cu maximă claritate, și-i privește pe cei din preajma-i cu deplina speranță că oricare poate păși sau este deja pe calea sfințeniei. Tocmai de aceea, în scurta dar atît de consistenta sa predică, P.S. Alexander a vorbit mai ales despre lucrarea Sfîntului Duh, Care s-a revărsat peste noi la nașterea bisericii, și mereu ne unește pe toți, și pe cei din trecut, și pe cei de pe murii pictați ai locașului sfînt, dar și pe cei pe care i-am cunoscut și îi cunoaștem aievea, acum. Pogorîrea Sfîntului Duh ne adună pe toți laolaltă, pentru că suntem Corpul Bisericii, iar Aceasta - Una este.

În lumea românească s-au tradus doar două dintre scrierile sale, și se cunosc acestea: Mistagogia — experiența lui Dumnezeu în Ortodoxie. Studii de teologie mistică (ed. Deisis, 1998) și Mărturia vie s Sfântului Munte (Institutul Biblic și de Misiune a BOR, 2006). Desigur, bibliografia vlădicăi este mult mai consistentă. 

Cît de frumoasă a fost Duminica Tuturor Sfinților după rostirea P.S. Alexander Golitzin, care a pus busola conștiinței noastre să fie mereu orientată, cu bucurie, spre Hristos, la Care putem ajunge alături de oameni, și prin semenii noștri! 

Repost 0
5 juin 2015 5 05 /06 /juin /2015 18:56
foto: ©vladimir bulat, 25.01.2011.

foto: ©vladimir bulat, 25.01.2011.

Probabil că deja puțină lume își mai amintește de existența acestei bijuterii arhitecturale, în preajma fostei Hale Matache, în Piața Dr. Haralambie Botescu, al cărui bust (dezvelit în 1923) se află și astăzi vis-a-vis de fosta hală. Cei implicați sau mai puțin interesați deplîng dispariția, în 2013, a acestei remarcabile construcții cu carcasă de metal, care a fost Hala Matache. Dar dispariția imobilului cu fațadă neo-gotică, și cu o impresionantă curte interioară - nu o mai regretă nimeni. Și mai puțini, probabil, își dau seama astăzi că aceasta a fost pusă la pămînt cu un singur scop: degajarea terenului, în vederea concesionării ulterioare. Amplasarea lui în ușor unghi față de axul arterei, parte din proiectul Calea Victoriei-Buzești-Uranus, nu deranja în niciun fel evoluția și dezvoltarea acestuia.

Totuși, imobilul a fost demolat cu puțin înainte ca tronsonul Buzești să fie dat în folosință, la începutul anului 2014. O victimă colaterală? Dar de ce atîta crizime, față de un monument care figurează deja pe o carte poștală de la 1900? Era deci mai vechi decît însăși Hala Matache, pe care primarul urbei dorea să o refacă, după vechile planuri, cu structurile metalice demontate. Or mai fi, oare, pe undeva acestea? Mă refer la artefactele originare. Sau e doar un vis frumos, să mai credem că se pot recupera,reinstala, readuce la funcționalitatea pentru care au fost cîndva turnate?

Am avut ocazia și plăcerea să văd și să fotografiez pe îndelete imobilul dispărut, și despre care nici măcar nu se mai vorbește.  

foto: ©vladimir bulat, 25.01.2011.

foto: ©vladimir bulat, 25.01.2011.

Acesta era balconul de de-asupra porții prin care se pătrundea într-o curte interioară, care dacă s-ar fi păstrat, ar fi fost un reper al felului în care se concepea pe vremuri un fel de patio bucureștean. Ei bine, poarta ea însăși era un exemplu de feronerie urbană, și care nu mai e. Asta pentru că în mintea unora e doar „fier vechi”, cantitate de metal, care nu reprezintă nicio altă valoare, decît una strict pecuniară, foarte măruntă...

Îmi povestea un arhitect, recent, că dacă acea casă supraviețuia putea beneficia de o restraurare adecvată, și primea o binemeritată destinație publică - spre folosul comunității, cartierului, cu o pătură socială defavorizată, deloc puțin numeroasă. Mai mult, Bucureștiul conserva un specimen rar de arhitectură neo-gotică, un revival atît de drag perioadei romantice din perioada 1870-1880, și din jurul lui 1900. Ei bine, cineva a decis altfel, dintr-un calcul mult mai meschin, care confirmă că orașele nu produc doar genii, ci și mediocrități mult mai numeroase decît acestea. Bucureștiul a pierdut din prostie omenească o capodoperă arhitecturală. Și cred cu tărie, că specialiștii domeniului îmi vor da dreptate! Fie ca această barbarie (încă una!) să fie pe conștiința celor care, fiind puși la pîrgiile orașului să-l protejeze, să-l facă să fie viu și să înflorească - îl mutilează, îl urîțesc fără milă și din oportunism crează „parcele”, spre a fi scoase ulterior la mezat.      

foto: ©vladimir bulat, 25.01.2011.

foto: ©vladimir bulat, 25.01.2011.

Repost 0
20 mai 2015 3 20 /05 /mai /2015 23:53

Minunea aceasta arhitecturală și iconografică are 2 uși diferite.

Doar două.

Una principală - PORTALUL, cu eleganta pisanie lucrată în frescă de-asupra. Și una, laterală ș secundară - destinată doar preoților și slujitorilor altarului. Orfevrăria acestora a fost lucrată de sculptorul creștin Virgil Scripcariu, alături de Bogdan Popa (orfevrier) și Andrei Răileanu (sculptor).

Lui Virgil Scripcariu îi aparține și iconostasul cu un singur registru, ca-n primele veacuri creștine, realizat din lemn masiv, precum  și elegantul candelabru, lucrat tot din lemn, cu inserturi metalice. Acesta din urmă îndeplinește și funcția de suport iluministic pentru intradosul turlei bisericii - punînd în valoare Pantocratorul monumental, înconjurat de serafimi.

Amîndouă ușile, precum și iconostasul alături de candelabru - întregesc în chip împlinitor podoaba decorativă a bisericii.

ALILUIA!

Foto: © vladimir bulat, 16-17 mai 2015.

Foto: © vladimir bulat, 16-17 mai 2015.

Ușile bisericii Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Ușile bisericii Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Caleb și Iosua cu ciorchinele de poamă (Numerii, 13, 23-26)

Caleb și Iosua cu ciorchinele de poamă (Numerii, 13, 23-26)

Partea din interior a ușii preoțești, cu o imagine unică la noi: Hristos-Teasc, motiv recurent în lumea apuseană

Partea din interior a ușii preoțești, cu o imagine unică la noi: Hristos-Teasc, motiv recurent în lumea apuseană

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia ochiuldeveghe
commenter cet article