Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

8 juin 2015 1 08 /06 /juin /2015 11:30

zice Léon Bloy - aceea de a nu fi sfânt”.

Cu aceste cuvinte își încheia ieri - în Duminica Tuturor Sfinților - cuvîntul de învățătură de la finele Dumnezeieștii Liturghii, P.S. Alexander Golitzin, episcopul de Toledo al Diocezei Bulgare (SUA), în biserica mănăstirii Stavropoleos din București.

Este a doua oară cînd această personalitate a ortodoxiei contemporane coslujește la altarul vechiului locaș. Acum aproape un deceniu era ieromonah, acum a revenit cu statutul de deținător al catedrei episcopale. Dar a rămas aceeași persoană. Este absolut impresionant să vezi, cum arată și trăiește un autentic ortodox, devenit ierarh, în tumultuoasa lume a SUA: slujește și binecuvîntează discret, fără emfază, vorbește rar, înțelept, cu maximă claritate, și-i privește pe cei din preajma-i cu deplina speranță că oricare poate păși sau este deja pe calea sfințeniei. Tocmai de aceea, în scurta dar atît de consistenta sa predică, P.S. Alexander a vorbit mai ales despre lucrarea Sfîntului Duh, Care s-a revărsat peste noi la nașterea bisericii, și mereu ne unește pe toți, și pe cei din trecut, și pe cei de pe murii pictați ai locașului sfînt, dar și pe cei pe care i-am cunoscut și îi cunoaștem aievea, acum. Pogorîrea Sfîntului Duh ne adună pe toți laolaltă, pentru că suntem Corpul Bisericii, iar Aceasta - Una este.

În lumea românească s-au tradus doar două dintre scrierile sale, și se cunosc acestea: Mistagogia — experiența lui Dumnezeu în Ortodoxie. Studii de teologie mistică (ed. Deisis, 1998) și Mărturia vie s Sfântului Munte (Institutul Biblic și de Misiune a BOR, 2006). Desigur, bibliografia vlădicăi este mult mai consistentă. 

Cît de frumoasă a fost Duminica Tuturor Sfinților după rostirea P.S. Alexander Golitzin, care a pus busola conștiinței noastre să fie mereu orientată, cu bucurie, spre Hristos, la Care putem ajunge alături de oameni, și prin semenii noștri! 

Partager cet article

Repost0
5 juin 2015 5 05 /06 /juin /2015 18:56
foto: ©vladimir bulat, 25.01.2011.

foto: ©vladimir bulat, 25.01.2011.

Probabil că deja puțină lume își mai amintește de existența acestei bijuterii arhitecturale, în preajma fostei Hale Matache, în Piața Dr. Haralambie Botescu, al cărui bust (dezvelit în 1923) se află și astăzi vis-a-vis de fosta hală. Cei implicați sau mai puțin interesați deplîng dispariția, în 2013, a acestei remarcabile construcții cu carcasă de metal, care a fost Hala Matache. Dar dispariția imobilului cu fațadă neo-gotică, și cu o impresionantă curte interioară - nu o mai regretă nimeni. Și mai puțini, probabil, își dau seama astăzi că aceasta a fost pusă la pămînt cu un singur scop: degajarea terenului, în vederea concesionării ulterioare. Amplasarea lui în ușor unghi față de axul arterei, parte din proiectul Calea Victoriei-Buzești-Uranus, nu deranja în niciun fel evoluția și dezvoltarea acestuia.

Totuși, imobilul a fost demolat cu puțin înainte ca tronsonul Buzești să fie dat în folosință, la începutul anului 2014. O victimă colaterală? Dar de ce atîta crizime, față de un monument care figurează deja pe o carte poștală de la 1900? Era deci mai vechi decît însăși Hala Matache, pe care primarul urbei dorea să o refacă, după vechile planuri, cu structurile metalice demontate. Or mai fi, oare, pe undeva acestea? Mă refer la artefactele originare. Sau e doar un vis frumos, să mai credem că se pot recupera,reinstala, readuce la funcționalitatea pentru care au fost cîndva turnate?

Am avut ocazia și plăcerea să văd și să fotografiez pe îndelete imobilul dispărut, și despre care nici măcar nu se mai vorbește.  

foto: ©vladimir bulat, 25.01.2011.

foto: ©vladimir bulat, 25.01.2011.

Acesta era balconul de de-asupra porții prin care se pătrundea într-o curte interioară, care dacă s-ar fi păstrat, ar fi fost un reper al felului în care se concepea pe vremuri un fel de patio bucureștean. Ei bine, poarta ea însăși era un exemplu de feronerie urbană, și care nu mai e. Asta pentru că în mintea unora e doar „fier vechi”, cantitate de metal, care nu reprezintă nicio altă valoare, decît una strict pecuniară, foarte măruntă...

Îmi povestea un arhitect, recent, că dacă acea casă supraviețuia putea beneficia de o restraurare adecvată, și primea o binemeritată destinație publică - spre folosul comunității, cartierului, cu o pătură socială defavorizată, deloc puțin numeroasă. Mai mult, Bucureștiul conserva un specimen rar de arhitectură neo-gotică, un revival atît de drag perioadei romantice din perioada 1870-1880, și din jurul lui 1900. Ei bine, cineva a decis altfel, dintr-un calcul mult mai meschin, care confirmă că orașele nu produc doar genii, ci și mediocrități mult mai numeroase decît acestea. Bucureștiul a pierdut din prostie omenească o capodoperă arhitecturală. Și cred cu tărie, că specialiștii domeniului îmi vor da dreptate! Fie ca această barbarie (încă una!) să fie pe conștiința celor care, fiind puși la pîrgiile orașului să-l protejeze, să-l facă să fie viu și să înflorească - îl mutilează, îl urîțesc fără milă și din oportunism crează „parcele”, spre a fi scoase ulterior la mezat.      

foto: ©vladimir bulat, 25.01.2011.

foto: ©vladimir bulat, 25.01.2011.

Partager cet article

Repost0
20 mai 2015 3 20 /05 /mai /2015 23:53

Minunea aceasta arhitecturală și iconografică are 2 uși diferite.

Doar două.

Una principală - PORTALUL, cu eleganta pisanie lucrată în frescă de-asupra. Și una, laterală ș secundară - destinată doar preoților și slujitorilor altarului. Orfevrăria acestora a fost lucrată de sculptorul creștin Virgil Scripcariu, alături de Bogdan Popa (orfevrier) și Andrei Răileanu (sculptor).

Lui Virgil Scripcariu îi aparține și iconostasul cu un singur registru, ca-n primele veacuri creștine, realizat din lemn masiv, precum  și elegantul candelabru, lucrat tot din lemn, cu inserturi metalice. Acesta din urmă îndeplinește și funcția de suport iluministic pentru intradosul turlei bisericii - punînd în valoare Pantocratorul monumental, înconjurat de serafimi.

Amîndouă ușile, precum și iconostasul alături de candelabru - întregesc în chip împlinitor podoaba decorativă a bisericii.

ALILUIA!

Foto: © vladimir bulat, 16-17 mai 2015.

Foto: © vladimir bulat, 16-17 mai 2015.

Ușile bisericii Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Ușile bisericii Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Caleb și Iosua cu ciorchinele de poamă (Numerii, 13, 23-26)

Caleb și Iosua cu ciorchinele de poamă (Numerii, 13, 23-26)

Partea din interior a ușii preoțești, cu o imagine unică la noi: Hristos-Teasc, motiv recurent în lumea apuseană

Partea din interior a ușii preoțești, cu o imagine unică la noi: Hristos-Teasc, motiv recurent în lumea apuseană

Partager cet article

Repost0
19 mai 2015 2 19 /05 /mai /2015 13:28

Un rar și minunat exemplu de parteneriat: preot-ctitor-arhitect-iconar-sculptor-artist-decorator, Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni, din Cartier Nou-II, din coasta vechii cetăți a Albei-Iulia, a fost sfințită în Duminica Orbului din naștere (Ioan, 9, 1-38).

Pînă să apuc să fac o analiză mai atentă și detaliată a complexului program arhitectural, iconografic și teologic al acestei biserici din inima Ardealului, doresc să arăt o selecție de imagini, care să ilustreze cît mai explicit această podoabă unică  - Trup Viu al prezenței lui Hristos aici, pe pămînt.

Trebuie să spun din capul locului că ceea ce părea cu ani în urmă o utopie, cînd arhitectul Dorin Ștefan propunea acest proiect pentru un concurs de arhitectură, s-a dezvoltat începînd cu 2007 pentru un client privat din Alba-Iulia, și s-a împlinit acum. După 8 ani de zile (piatra de temelie a fost pusă la 31 mai 2007), ctitorul și-a văzut visul împlinit, întruchipat, iar biserica răsăritului - creștinătatea - a primit în dar unul din cele mai consistente și inovatoare chivote pentru slava și slujirea Domnului, denumit de preotul teolog, Jan Nicolae, Arca Noetică.

 

Avem în față, fără tăgadă, „o Realitate cerească deplină, în același timp viitoare și eternă” (diacon Ioan I. Ică jr. apud Jan Nicolae, ARCA NOETICĂ și ROTULUS-ul Împărăției...p.432), o încrucișare fertilă a tradiției apostolice cu cea contemporană, în plin proces de regîndire, afirmare, căutare, sintetizare, re-evaluare. 

Foto: © vladimir bulat, 16-17 mai 2015.

Foto: © vladimir bulat, 16-17 mai 2015.

Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni

Partager cet article

Repost0
6 mai 2015 3 06 /05 /mai /2015 10:16

După ce orașele contemporane s-au umplut de betoane, sticlă și substituienți plastici a apărut, firesc, și nevoia de readucere a naturii în spațiile rămase libere, nesufocate! 

Tot niște oameni din Țările de Jos au venit cu soluțiile, și mă gîndesc în primul rînd la pionierii designului contemporan de grădină, Henk Gerritsen și Piet Oudolf. Desigur, nu ei au inventat modul frumos de a readuce imaginea posibilă a Raiului în mijlocul aglomerațiilor urbane, sau în jurul noilor arhitecturi. În țara lor au avut o precursoare inovatoare, pe Mien Ruys(1904-1999), care printre primele a folosit în grădinile europene elemente pînă atunci neutilizate: traverse și șine vechi de cale ferată, pietriș, plante sălbatice. Ei bine, acestea din urmă le-au adus notorietatea internațională celor doi „discipoli”: Henk Gerritsen și Piet Oudolf. Referințele la acești arhitecți sunt multiple, sfera internautică poate oferi orice tip de informație despre ei. Ce mi s-a părut mie însă demn de consemnat aici este anume acest fapt: credința în ierburile cîmpului, în plantele perene, în potențialul naturii de a înfrumuseța piesajul; doar trebuie să știi cum, unde și cînd să „împumuți” cîte ceva de acolo, și să replantezi în spații urbane, cărora să le dai o nouă viață. 

Îmi place să merg pe străzile cu case mai vechi, și să privesc peste gard la vîltorile verdeții, la flori, iederă și mușchii care au un farmec aparte. Și în propria noastră grădină încerc să îmbin florile selecționate, de cultură, și copacii, plantele și florile sălbatice, aduse cu preponderență de la munte. Mestecenii sunt aduși din masivul Ciucaș. 

Cred cu tărie, că în cîțiva metri păstrați poți amenaja o grădină care să-și încînte ochiul, sufletul și pe cei din jur. Și pot încăpea acolo, pe lîngă flora spontană și sălbatică, o sumedenie de plante aromatice, care conviețuiesc exemplar și pașnic: lavanda, salvia, cimbrișorul, melisa, rozmarinul, usturoiul, menta, dafinul...

Mi-am amintit că azi s-au împlinit fix 25 de ani de la istoricul Pod de Flori. Din păcate, acest parcurs nu a fost presărat doar de flori, ci și de spini.        

Clopoței (Campanulla isophylla).  Foto: © vladimir bulat, mai 2015

Clopoței (Campanulla isophylla). Foto: © vladimir bulat, mai 2015

floră spontană. Foto: © vladimir bulat, mai 2015

floră spontană. Foto: © vladimir bulat, mai 2015

Viburnum Opulus Roseum (Boule de Neige). Foto: © vladimir bulat, mai 2015

Viburnum Opulus Roseum (Boule de Neige). Foto: © vladimir bulat, mai 2015

Rozmarin înflorit (Rosmarinus officinalis). Foto: © vladimir bulat, mai 2015

Rozmarin înflorit (Rosmarinus officinalis). Foto: © vladimir bulat, mai 2015

Laleaua în boschetul de floră spontană. Foto: © vladimir bulat, mai 2015

Laleaua în boschetul de floră spontană. Foto: © vladimir bulat, mai 2015

Partager cet article

Repost0
2 mai 2015 6 02 /05 /mai /2015 23:28

cerșetori!

pe strada Pușkin, lîngă SUN City, ©vladimir bulat, aprilie 2015.

pe strada Pușkin, lîngă SUN City, ©vladimir bulat, aprilie 2015.

Chiar dacă fac ascultare, pocăință - tot cerșetori rămîn. Imaginea monahului răsăritean este prin asta, iremediabil, compromisă!

Partager cet article

Repost0
17 avril 2015 5 17 /04 /avril /2015 08:14

Cînd m-am pomenit cu o sticlă de vin mexican în față, din Valle de Guadalupe, m-am întrebat ce știm despre vinurile din această parte a lumii? La o sumară investigație aflu că renașterea vinificației în aceste teritorii este datorată comunității ruse a molocanilor, ramura celor care sunt numiți prîgunî (пригуны), adică săltăreți. Cel mai interesant lucru e că stabilindu-se aici, în 1906, ei aduceau cu sine tradiția lor veche (eretică în raport cu pravoslavnicii, care-i progoneau), care le interzicea consumul de alcool de orice fel. Se spune că însuși Lev Tolstoi a mediat pentru ei, ca să plece din Rusia Țaristă, stabilindu-se întîi în SUA, iar apoi au trecut granița mexicană, pentru a-și lega existența de mănoasele pămînturi aflate în proximitatea Oceanului Pacific. Desigur, că nu s-au apucat imediat de viticultură, dată fiind reticența mai-marilor comunității de a se abține de la consumul de băuturi alcoolice, tutun și carnea de porc. Dar fiind oameni muncitori, și dîndu-și seama de potențialul foarte bogat al arealului, s-au apucat să cultive vița de vie. Pe care o lucrează și astăzi, cu destul succes. Vorba e că, cu timpul, au venit și alte naționalități, alăturîndu-se acestora și un italian, pre numele lui Luis Agustin Cetto, din Trento, din nordul Italiei, unde tradiția italienilor se îngemănează cu cea a tirolenilor sudici,

de la poale lemunților.
 

Don Luis Agustin Cetto a dus meșteșugul vinificării la nivel de artă, astfel că din 1928 pînă astăzi marca C.A.Cetto a devenit una din cele mai prestigioase din acel areal solar, și din acea parte a lumii în general. Partcularitatea acestui producător este că „a adus” Europa în Mexic, cultivînd soiuri specifice patriei sale natale, și numai: Chenin Blanc, Nebbiolo, Petite Sirah, Chardonnay, Sauvignon Blanc, Cabernet Sauvignon, Zinfandel (care este identic cu Primitivo di Gioia; care este, în fond, o potrivire după ureche a austriacului Zierfändler) etc.

 

Ei bine, ceea ce am băut aseară era un Petite Sirah din 2009, cu alcool 14,5 %, de pe podgoria Baja California, un vin destul de elegant, dar cam mult se simțea stejarul, și o anume nuanță persistentă de mucegai al lemnului. Poate că gustul și aroma acestui vin nu sunt de reținut, dar plăcerea de a gusta din sevele îndepărtate ale pămînturilor mexicane au copleșit imperfecțiunile discrete ale lichidului oferite de acestea. Vinul în general apropie gusturile, scurtează depărtările, mîngîie imaginația și dorința de a afla, de a păși și călători pe meleauri pe care doar gîndul le poate ajunge imediat...Cu puterea gîndului!        

Petite Sirah / Vino Tinto, foto © L. A. Cetto, México

Petite Sirah / Vino Tinto, foto © L. A. Cetto, México

Partager cet article

Repost0
16 avril 2015 4 16 /04 /avril /2015 20:05

DESIGUR, că un biolog ar putea explica mult mai exact și mai competent aceste două imagini. Dar pentru mine este important că am văzut ceea ce am văzut, și am înțeles că toate în natură sunt bine legate, în bună rînduială așezate, și urmînd o logică indiscutabilă, ascunsă vederii noastre obtuze, limitate. Văzul nostru ne ajută uneori, alteori ne încurcă. Dar atunci cînd te afli la o anumită altitudine, și contempli în tihnă aceste priveliști, ajungi, poate, să pricepi că pînă și copacii, lanțul trofic se situează pînă la limită anume, urcă pînă la un anumit „rang”, după care, gata, nu mai aspiră mai sus, la o mai mare înălțime, se schimbă apoi și tipul de plante, vegetația devine tot mai adaptată la intemperiile verii și ale iernii. Dar fauna este una specifică. Iarba devine un conglomerat de licheni, iar jnepenii (pinus pumilio) și afinișul iau locul copacilor, al brazilor și arborilor de tot felul...Ierarhia este strict respectată. Aici nimic nu se schimbă, nu se emancipează, nu aspiră la democratizare sau multiculturalism. 

Natura sălbatică este lăsată sieși, se autoregenerează în fiecare primăvară, indiferent de cît de aprigă și crudă a fost iarna. Ecosistemul se reface, reînviază, se împodobește cu tot ce are mai nobil, mai colorat și mai frumos. Omul nu poate decît cel mult să mai taie din copaci, să-și lase amprentele de mutilator pe unii dintre aceștia, să otrăvească solul, dar naturii nici că-i pasă. Ea este stăpîna, ea este cea care-l hrănește pe om. Tocmai de aceea, pînă la urmă, va ieși biruitoare. Pentru că este perenă, pe cînd omul este finit, limitat, condiționat de o sumedenie de factori și de șanse...

Am văzut vara trecută, în Munții Tatra Mari (Vysoké Tatry / High Tatras), o pantă întreagă defrișată în chip sălbatic...Era la o altitudine de peste 2000 de metri, și omul a secerat pădurea. Dar oare munții au încetat să mai existe? Desigur că nu. Această generație de bipezi și-a făcut hatîrul, în inconștiența sa, dar vor trece deceniile și poate un veac, și un nou val de vegetație va îmbrăca acel masiv. Natura nu pierde definitiv ce-i al ei, nici pe om. Pe care Stăpînul l-a pus să stăpînească peste toate, să le admire, nu să le mutileze, nici să le schimnosească, nici să le distrugă. 

„Doamne, arată-mi judecăţile Tale, ca să nu judec!”   

 foto © vladimir bulat, aprilie 2015

foto © vladimir bulat, aprilie 2015

 foto © vladimir bulat, aprilie 2015

foto © vladimir bulat, aprilie 2015

Partager cet article

Repost0
10 avril 2015 5 10 /04 /avril /2015 00:50
Cînd au prins jidovii pe Hristos. foto © vladimir bulat, ianuarie, 2006.

Cînd au prins jidovii pe Hristos. foto © vladimir bulat, ianuarie, 2006.

O compoziție inedită prin complexitatea ei, care face parte din programul pictural al bisericii Schitul Fedeleșoiu (datare: 1673-1700, refăcută în 1702-1710, 1770-1775), din preajma orașului Râmnicu Vâlcea.

Scena este localizată în naos. Întregul ansamblu a fost realizat de zugravii: Dima, Ranite, Ștefan și Gheorghe, al căror nume este îmbălsămat în proscomidiar.

Partager cet article

Repost0
3 avril 2015 5 03 /04 /avril /2015 10:49

Oice s-ar spune, dar Magnolia din curtea casei în stil italian, aflate pe strada Mahatma Gandhi, colț cu Barbu Delavrancea, din București, este absolut fantastică, ca ruptă dintr-o poveste. Copiilor de astăzi li se inoculează ideea că astfel de povești le mai poate spune doar tehnologia HD. Dar nu e așa! Gustați această frumusețe cu propriii ochi.

Pe viu, și în propriul oraș.

  • „Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi în lume” - Mahatma Gandhi  
​foto: © Vladimir Bulat, 31.03.2015

​foto: © Vladimir Bulat, 31.03.2015

Partager cet article

Repost0