Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

10 janvier 2014 5 10 /01 /janvier /2014 13:55

Cînd mergi pe străzile Bucureştiului, nu doar pentru a le traversa rapid şi grăbit, în drum spre casă, serviciu sau cumpărături, observi multe lucruri deosebite, inedite, originale. Dar e nevoie de un ochi atent (ceea ce pentru ochiul de veghe e clar de la sine!), atenţie la detalii şi, desigur de o anumită pregătire urbană, dublată de un discernămînt augmentat cu ceva boabe de erudiţie.

Curiozitati-8077.jpg

De pildă, în spatele acestei porţi, din zona Halei Traian, se află (sau nu mai e?) un atelier care execută articole de tinichigerie şi cutii poştale. Acolo era pe vremuri un cartier metisat din punct de vedere etnic, dar în orice caz locuia o lume aşezată, burgheză, înnoibilată cu ştaiful modernităţii. Şi care scria scrisori! Ei bine, în acel loc se confecţionau cutii poştale, o plăcuţă mai veche ne şi anunţă ce gen de lucrări se efectuau, la comandă:

Cutii poştale: individuale

                    în panouri

                    afişiere

Tinichigerie: hote absorbante - cuptor sobe - uşi cuptor - uşi pt. coş - tubulatură ghenă

Presaj la rece - Strungărie Drukband. 

Cert este că astfel de activităţi ţin deja de domeniul trecutului, de alte vremi, de traiul la curte, de încălzit la sobe cu lemne sau cărbuni etc. Nu asta am vrut să evoc însă, ci faptul că o anumită parte a frumuseţii vieţii la oraş s-a dus, ireversibil. Indubitabil, nu e loc de regrete, nostalgii, oftaturi - timpul se schimbă, vitezele cresc, oamenii capătă alte gusturi, deprinderi, adoptă alt confort, educă alte principii de viaţă. Se schimbă culorile, formele, configuraţiile, pretenţiile oamenilor. Dar aproape că nu se mai scriu scrisori, ilustrate, şi prin urmare nu mai e nevoie de cutii poştale. Tinichigerii devin o relicvă a acelor vremuri! Dacă nu au dispărut, sunt priviţi ca nişte meşteri perimaţi. Meşterul însuşi, de orice natură ar fi, e pe cale de dispariţie. Consumerismul de azi nu se împacă prea bine cu cei ce ştiu să repare şi să reîmprospăteze lucrurile vechi.

Curiozitati-8040.jpg

Cîndva, la tinichigii se apela şi cînd aveai nevoie de jaluzele la ferestre, care ferestre erau şi ele din lemn, şi mai aveau forme variate, iar sub unele pervazuri se făceau şi scurgeri. Una de o factură cu totul aparte am descoperit-o ziele trecute, în acelaşi cartier, dintre Hala Traian şi Templul Coral. Mai exact, pe strada Pictor Romano (de fapt, corect este să se scrie Alexandru Romano). Este în formă de cîine-grifon(?),din gura căruia apa se scurgea în stradă, cînd gospodina casei turna prea multă apă la flori, sau cînd norii din Cîmpia Română se abăteau vijelios asupra oraşului. Sau atunci cînd era nevoie să speli acel pervaz. Cert este că un astfel de detaliu este absolut fantastic, neaşteptat, şi e clar că a fost cineva care l-a gîndit, cineva care l-a proiectat, şi în cele din urmă, cineva care l-a executat, cu grijă, fineţe şi pricepere. Cei de azi nu-şi dai nici minima străduinţă ca să-l cureţe de gunoaie, ca apă se se mai scurgă măcar ca odinioară! Cum arătau oamenii, cărora astfel de detalii le făceau plăcere? Cum sunt chipurile celor care-şi scriau scrisori, cărţi poştale, poeme pe spatele fotografiilor, cu slove meşteşugite şi caligrafie elegantă?

gura-de-scurgere_grifon-copie-1.jpg

Pe vremuri lumea parcă trăia mai frumos! Chiar dacă nu toţi.

Viaţa la oraş nu mai e ce a fost. Este mai mult decît o axiomă.

Fotografii: ©: vladimir bulat,  2014.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
18 décembre 2013 3 18 /12 /décembre /2013 18:42

Muzeul Țăranului Român (MȚR) este fără doar și poate cel mai spectaculos, dinamic și atractiv proiect muzeal din România post-comunistă! Din 1990 s-a resuscitat un muzeul care a apărut încă în 1906, pus la cale de marele cărturar Alexandru Tzigara-Samurcaș, susținut de Regele Carol I.

Această instituție nu a avut un destin prea fericit în RSR, astfel că după 1948 destinul acesteia a fost ca și proscris. De fapt a dispărut! Meritul a doi oameni de cultură, Andrei Pleșu (ministrul culturii pe atunci) și Horia Bernea (artist plastic și director desemnat) a fost de a resuscita, într-o nouă formă e adevărat, această Mare Idee: cea a vieții interioare, domestice și duhovnicești a țăranului român. Efortului celor doi li s-au alăturat și Irina Nicolau, Ioana Popescu, Speranța Rădulescu, Șerban Anghelescu ș.a.

Dacă muzeele etnografice și de cultură țărănească se ocupă în chip esențial și cu precădere de civilizația satului, de formele construite, estetice ale habitatului, acest muzeu, Muzeul Țăranului Român, și-a propus dintru început să arate portretul psiho-somatic, adică credința, sensibilitatea, trăirile, preocupările și muncile omului de sat. E o perspectivă diferită, este reconstuirea unei ecuații care are mai multe chipuri de abordare, față de tot ce își propune un muzeul al satului, sau unul al arhitecturii rurale, de aici și de aiurea.

Horia Bernea a reușit, după spusele unui teoretician al artei (Anca Oroveanu), să articuleze o ”uriașă instalație muzeală”, astfel că această instituție devenise o suprinzătoare operă de artă, care conserva însă în datele ei esențiale absolut toate artefactele, piesele și mărturiile vieții domestice, extrase din mediul ancestral al satului. Nimic strident, ostentativ, didactic sau mumificat - cum sunt de regăsit copleșitoarea majoritate a muzeelor din România. ”Un muzeu neliniștitor, care pune probleme?...Hai să ne mai gândim… un muzeu în care omul viitorului să înţeleagă cât de sărac este în comparaţie cu strămoşii lui… un muzeu din care să lipsească pedagogia minoră… unde trebuie să fie menţinut caracterul experimental.”, scria Bernea în iunie 1992. Excluderea evidentului, a explicitului, a excesivului; negarea apropierii obişnuite, a locurilor comune. Pliere, agăţare, îmbucare, rezemare, croiuri… În lumea tradiţională. De cercetat.” - adăoga același, în 1997. Se pot ceti numeroase gînduri fertile ale ctitorului acestui muzeu aici.

În 1996 MȚR a primit premiul pentru Muzeul European al Anului, asta într-un termen record de la mutarea impresionantei colecții a muzeului în clădirea special construită pentru ea, de la bun început (arhitecți: Nicolae Ghika-Budești și Grigore Ionescu), și conceperea de la 0 a unei serii de săli, dedicate unor teme specifice: Icoane, Rost, Moaște, Reculegere, Fast, Frumusețea crucii, Timp...

Cu timpul acest muzeu a devenit un amplu centru spiritual, cu publicații proprii (revista Martor și colecția de muzichii țărănești - sunt în topul efortului profesional al domeniului), ateliere de creativitate, librărie, magazin de obiecte țărănești, artizanat, sală de cinema, expoziții de artă actuală, cu spectacole de teatru...Actualmente este toposul cultural prin excelență al geografiei urbane bucureștene: ”la MȚR”!

Dar nori grei s-au adunat de-asupra acestuia. Guvernanții actuali i-au pus gînd rău, gînd odios: comasarea MȚR cu Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”. Astfel, cînd MȚR este în apogeul gloriei sale, puterea actuală îi cere demisia! Iar chestiunea pică exact în momentul în care Ministerul Ministrului are un nou boss, pe Gigel Știrbu, și căruia fie i se promite un destin vizitabil, fie acesta îi va fi el însuși proscris, dacă va consimți la sucombarea MȚR!

Actualul director general al MȚR, dl. Virgil Ștefan Nițulescu a adresat o Scrisoare deschisă Prim-Ministrului României.

I-am expediat astăzi domnului Virgil Ștefan Nițulescu următoarea scrisoare de susținere a efortului său de a păstra pe orbită acest minunat şi necesar Muzeu:

Dragă domnule director!

ESTE absolut înfricoşător ce se întîmplă în ţara aceasta!
Puteam accepta multe lucruri, dar desfiinţarea MŢR este o perspectivă absolut de neacceptat în România actuală, cînd adevăratele repere sunt decimate zilnic, de aceea TREBUIE - ca o prioritate de gradul 0 - să angajăm orice mijloace raţionale & eficiente din această ţară - pentru a menţine MŢR, ca unul dintre cele mai vii, active şi percutante proiecte muzeale ale României contemporane.
Vă susţin cu toate forţele pe care le am la dispoziţie, şi sunt dispus să mai mobilizez şi altele, nenumărate...în acest sens!
Am cetit cu interes Scrisoarea deschisă, adresată Prim-Ministrului României, semnată de dvs., şi subscriu la fiecare cuvînt conţinut în acea misivă. Ea trebuie să circule, şi să fie cunoscută de cît mai multă lume! O trimit şi eu pe canalele mele!
Ţinem legătura, şi sunt convins că această încercare va întări şi mai tare coeziunea şi puterea instituţiei pe care, cu onor, o conduceţi.
Cu respect,
Vladimir”.
În încheiere doresc să chem pe toți cei cărora soarta acestui Muzeu nu le este indiferent să se opună unei nedreptăți de proporții istorice, care urmează a se face, în condițiile în care cel căruia domnul Nițulescu i-a adresat Scrisoarea deschisă s-ar fi pronunțat frust și tăios: ”Comasați-le!”. Noroc că în lumea noastră mai există minți raționale, lucide, care nu se sustrag cadrului legal și, mai ales, bunului simț. Acestora mă adresez să susțină și să apere onoarea MȚR!
Jos mîinile de pe MȚR!
    
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
13 décembre 2013 5 13 /12 /décembre /2013 06:59

Cu o seară înainte, la Stanbul, a nins puternic, astfel că meciul Galatasaray-Juventus Torino a trebuit abandonat, apoi, chiar s-a sistat și reprogramat pentru a doua zi, la ora prînzului! Am făcut cîteva fotografii de pe ecranul TV. Zăpada năvalnică făcea ca vizibilitatea însăși să fie pereclitată, serios amînată.

Curiozitati-7592.JPG

Curiozitati-7603.JPG

Curiozitati-7608.JPG

Dealtfel, nici la București nu era deloc vară...deși era senin. Cu o temperatură situată în jur de 0, nu e deloc o atmosferă care să favorizeze înflorirea sau măcar înverzirea florilor. Nicidecum. Dar oarecum ne obișnuisem cu anumite fenomene similare, căci mai deunezi a înflorit rozmarinul în grădinița noastră, din fața geamurilor. Poate că mai multe zile ale toamnei prelungite, cu soare, au favorizat acest fenomen, dar apoi a nins, au fost nopți cu ger. Iarna se instalase! Chiar nimic nu înlesnea, nici nu justifica, în vreun fel, venirea primăverii subite...

În dimineața de după însă, am constatat că a înflorit liliacul. Un fir, cel mai din vîrf, aflat în poala molidului a înverzit, cu frunze fragede, de un verde curat, înverzitor, ca o poamă de pădure, și a înflorit discret. Aproape în inima lui decembrie. Orice comentariu este inutil, excesiv, subreptice, de accea afișez dovada fotografică.

Spre bucuria tuturor celor care vor deveni părtași, cu ochii măcar, la această MINUNE.

Curiozitati-7632.JPG

Curiozitati-7616.JPG

 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
4 octobre 2013 5 04 /10 /octobre /2013 15:04

Curiozitati-5816.jpg

Aceasta este o lucrare de artă, o sculptură, semnată de un artist britanic (Nicholas Pope). Pentru a o vedea trebuie mers la Muzeul Naţional de artă al României, unde s-a deschis ieri expoziţia Out of Britain. Lemnul de chiparos e ținut la cald, bine luminat, protejat de intemperii, umezeală, xilofagii. E frumos la vedere. Este o operă de artă. Are un statut clar definit.

Curiozitati-5842.jpg

 Acesta este un trunchi de copac, ale cărui rădăcini au rămas sub asfalt! E pe stradă. Nu îl observă aproape nimeni. Dar cînd ne uităm, vedem textura, structura, materialitatea lemnului, dar aici nu a lucrat o mînă de artist. Plus de asta, lemnul a rămas în acelaşi loc în care a fost de cînd era copac. Nu are un statut, nu e muzeificat. Astfel, din alăturarea acestor două piese, putem conchide că doar contextul face un artefact sau un obiect -- opera de artă?

Este una dintre cele mai spinoase probleme ale istoriei artei,  devenită poncif deja, nici nu ştiu ce-mi veni să o formulez, pornind de la această din urmă imagine, a trunchiului acoperit de microrganisme vegetale, pe care l-am admirat cu aceeaşi luare-aminte şi delectare estetică, cu care am scrutat lucrarea sculpturală a lui Nicholas Pope, aseară... O ambiguitate ca oricare alta? 

* * * foto:  ©: vladimir bulat, octombrie, 2013.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
19 septembre 2013 4 19 /09 /septembre /2013 10:30

Ghita--Ciobanul.jpg

Scriam recent despre manipulările prin campaniile de telefonie mobilă. Acum stau în faţa unui caz similar, în care un oarecare Ghiţă Ciobanu, din Jina Sibiului, care susţine pe Calea Victoriei din Bucureşti (şi poate nu numai acolo, dar eu în acel loc l-am "întîlnit"!), că deşi e "singur pe munte, e înconjurat de mii de prieteni". Acolo, în singurătatea muntelui Ghiţă are şi internet "de mare viteză şi o super experienţă video pe smartphone şi tabletă"!

Să vedem cum funcţionează. Păstoritul a fost dintotdeauna o experienţă grea, solitară şi tăcută. În sens că vorbitul era doar în două direcţii, cu Dumnezeu şi cu mioarele. Cu semenii - tot mai rar, discret, uneori, căci erau lamare distanţă. Ciobanul era imaginea "bunului Păstor", Sfînta Evanghelie ne dă destule indicii în acest sens. Nu insist. Oricine poate găsi pasajele corespunzătoare. Istoria artei consemnează şi ea destule exemple de reprezentări ale Bunului Păstor. Găsim cîteva compoziţii de acest gen în catacombele Romei ( Santa Priscilla, Domitilla etc.),  în Galla Placidia din Ravena, şi perpetuează în arta occidentală pînă la Lucas Cranach şi Pieter Breughel cel Tînăr. Dar şi în spaţiul pietismului catolic contemporan. Ei bine,  se vede chiar şi din imagini, mai vechi şi mai noi, că sistemul de ancorare în mediul păstoresc al ciobanului este de natură transcendentală, divină. Nimic în plus, nimic în minus. Nu ai nevoie pentru a fi cioban, decît de vocaţia sacră de a fi cioban, şi dacă azi oricine poate să-şi zică astfel, acesta nu e mai mult decît orice alt mercenar sau chelner de sezon! Atunci aşa se explică şi de ce are "mii de prieteni", probabil că sunt cei care-i vor da like - ri sterile şi complet inutile?

Transhumanţa dispare, păşunatul e parcelat, devine tot mai greu accesibil, oile sunt tot mai puţine, iar  chimia alimentară substituie suveran gustul, savoarea şi consistenţa brînzei de oaie. Atunci, cum mai poate rămîne ciobanul cel ce a fost din negura vremurilor: oricînd capabil să se sacrifice pentru miorile sale?Am văzut recent un reportaj la TV, unde un angajator spunea că nu mai există ciobani, ci doar oameni la oi.

 Omul prosper, frumuşel, ghiftuit şi mulţumit, corporatistul ager şi vioi, femeia de succes, la volan şi cu mobil, etc.etc - sunt personaje incapabile deja să convingă lumea să "tragă" internetul după ea? E neapărat nevoie de sînge proaspăt, de exotism, de miros de blană tăbăcită, de iz de bălegar şi pişat, de vîzoleala de la stînă, de lătratul ciobăneştilor patrupezi - pentru a convinge orăşeanul, că devăraţii lui prieteni sunt mai aproape (doar) prin intermediul internetului? Cum să citim chipul lui Ghiţă Ciobanul, cu un smartphone în mînă? Mie alăturarea acesta mi se pare cel puţin caraghioasă, dacă nu penibilă, fie şi pentru că în piscuri de munte nu există curent electric, atunci de unde şi cum toată tehnologia păstorului poate căpăta sens?! Poate că s-a găsit o formulă de vireless şi pentru energia electrică, şi ignoranţa mea joacă feste?

Ei, dacă păstoritul a devenit o distracţie de duminică, atunci toată tărăşenia cu internetul nu face decît să confirme faptul că ne putem lipsi cu totul de oi, iar termenul de cioban devine unul peiorativ, un adjectiv ca şi "ţăran", "plugar"," ţigan" etc. Probabil, în curînd, generaţiile ce cresc vor mai vedea oi doar la canalul Animal Planet... Societatea de consum nici nu-şi dă seama, probabil, că-şi taie craca de sub cur!    

foto:  © vladimir bulat, septembrie, 2013.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
16 septembre 2013 1 16 /09 /septembre /2013 17:10

Despre cum nesupunerea civilă a schimbat faţa lumii, o sută de cazuri despre care omenirea civilizată nu trebuie să uite!

 

http://civildisobedience100.wordpress.com/

 

Imagini-5327.jpg

Sudiu fotografic: culorile mării

 

foto:  © vladimir bulat, septembrie, 2013

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
14 août 2013 3 14 /08 /août /2013 11:28

De multă vreme cunosc faptul că strategiile publicităţii contemporane lucrează intens la infantilizarea şi înrobirea consumatorului! Scopul - transformarea acestuia din urmă într-un vehicul permanent de consum, de necesităţi mercantile,  superficiale,  repede îngurgitabile şi decartabile... 

 

Telefonia mobilă - care vinde vînt!, în esenţă - întrece orice imaginaţie în materie de ridiculizare, relativizare şi speculare a simbolurilor şi reperelor culturale. Unele dintre acestea devin fantoşe ale culturii de masă,  altele sunt împinse să capete o astfel de funcţie. Un exemplu în acest sens este utilizarea chipului lui Ion Creangă într-o campanie publicitară din R.Moldova, care promovează şi încurajează trăncăneala nelimitată! Mai multe cuvinte, mai multe minute consumate = mai multe parale încasate de compania de telefonie.  

 

Iată, Ion Creangă "vorbeşte" despre culesul cireşelor la moldoveni (a nu se confunda, adicătelea, cu cel al căpşunelor prin ţara lui Servantes!), pentru a nu se crede cumva că această biată naţie îşi părăseşte baştina, pentru a lucra pe alte meleaguri, în folosul altora...exact în vremea roadei!

Propaganda 4648

O altă "icoană" folosită de această companie de telefonie este Marilyn Monroe, care vorbeşte despre "ai noştri", şi aici lucrurile se dezvăluie, cine sunt aceştia. Sunt cei "care cuceresc lumea cu oferte generoase". Despre asta este vorba, despre ce se poate vinde. Dar ca să se poată vinde mai bine, e nevoie de mari repere. Această lecţie societatea de consum a însuşit-o se pare, de-o manieră excelentă.

Propaganda 4665

Foto: ©  vladimir bulat, august, 2013


Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
22 juillet 2013 1 22 /07 /juillet /2013 16:13

Faptul că demult fiecare metru pătrat de teren din Bucureşti este pescuit de către dezvoltatori şi noii îmbogăţiţi, nu este o noutate pentru nimeni! Iar lucrul acesta deja are o istorie aparte, care va fi scrisă cîndva.

Mai rău este că spaţiile acestea devin tot mai rare, şi atenţia rechinilor se îndreaptă spre spaţiile verzi, parcuri, spre colţurile de străzi, spre alte case...

 

Un caz deloc izolat se crează în proximitatea imobilului din Intrarea Sevastopol, care urmează a fi acoperit de un altul, care va avea numărul 4, pe strada Sevastopol.

 

Pe acea parcelă, acum curăţată pentru şantier, a existat o casă cu un singur nivel, şi o anexă - ambele orientate spre Intrarea Sevastopol. Acestea au fost demolate în această primăvară, şi acum merg de zor lucrările de construire a noului edificiu. Pînă în acest moment acolo  exista un ţesut urban constituit, cu rînd de construcţii, cu un gard de piatră, cu ederă etc. Acum va fi un bloc absolut impersonal, cu subsol + parter + patru niveluri (în total: 935 mp), alb, aseptic, "constructivist", cu ferestre ca de cetate...cel puţin aşa arată pe panoul afişat la stradă! Nimic din unicitatea celui pe care încă-l mai vedem...

 

Propaganda-3555.jpg

Cît de bine se va înscrie noul imobil în ţesutul arhitectural al zonei, nu ştiu. Dar ce ştiu sigur este că faţada aceastei bijuterii arhitecturale nu se va mai putea vedea din acest punct niciodată, ci doar partea ei laterală, păşind pe Intrarea Sevastopol !!!

 

Gestul acesta de ecranare îl calific drept barbarie, care e în afara timpului, pentru că nu se raportează la nimic concret, nici la oraş, nici la oameni, nici la vecinătăţi, nici la felul în care va fi perceput de cei ce vor veni peste ani şi ani!

 

Important este ca beneficiarul să fie fericit, împlinit şi cu investiţiile cît mai repede recuperate!

Propaganda-3556.jpg

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
29 avril 2013 1 29 /04 /avril /2013 23:30

C-l-torii-0279.JPG

Acesta e un anume tip de țesătură kîrgîză (shirdak?), care ține de trecutul mai îndepărtat, deși e datată: 1958. Nu am văzut în cele două interioare de la țară, pe care le-am vizitat în zona sudică a lacului Issyk-Kul, niciun exemplar similar. Acesta era în singurul magazin de suveniruri din sat.

 

În schimb, gustul contemporan se poate decela în imaginea de mai jos. A fost fotografiată în aceiași localitate cu artefactul anterior: Kîzîl-Tuu, unde sunt numeroși constructori de iurte. Acestea din urmă se fac doar la comandă, pentru gusturile străinilor. Kîrgîzii au abandonat demult acest fel de habitat al strămoșilor lor. Casele sunt pavoazate după moda occidentală, depersonalizată, uniformizatoare. E un proces căruia nu i te poți opune, în niciun fel! Doar -  documentăm, constatăm, analizăm, dezbatem, fotografiem.  

C-l-torii 0471

 

Credit foto: © vladimir bulat,  aprilie, 2013.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
16 mars 2013 6 16 /03 /mars /2013 06:30

Recunosc, titlul acestei tablete mi-a fost inspirat de articolul cel mai recent al fostului meu coleg de facultate, Erwin Kessler.

 

Autorul se ocupă acolo, în rînduri multe și bine ticluite, de comentarea Rundgang-ului din acest an de la

zur Startseite
astfel că parcurgem împreună cu el sălile acestei școli superioare de artă - considerate de multă vreme deja un fel de anticameră a artei actuale. Din prezentarea lui Kessler lucrurile nu arată prea bine, astfel că: ”Pre­zentarea de altădată a claselor ca „ateliere deschise“ a lăsat locul redefinirii acestora ca „galerii de portofoliu“, spaţii dedicate viziunii unui profesor-manager. În­văţă­mântul artistic de stat a fost astfel „pri­vatizat“, şcoala devenind nu o anticameră a pieţei, ci un instrument executiv al aces­teia. Publicul nu mai are acces episodic în intimitatea procesului artistic. Actul crea­ţiei, aerul familiar, căutarea indecisă în care se simte atmosfera de lucru a lăsat locul unei regii curatoriale stricte, în care profesorii-star au devenit impresari ai forţei de muncă aruncate pe piaţa artei. În fiecare clasă-galerie, expoziţiile sunt ri­guros montate conceptual, lucrările per­fect amplasate, nici un detaliu nefiind lă­sat la voia întâmplării. Totul e destindere, dar destinderea e perfect codificată. Mi­mat sau evocat subversiv, spectrul comer­cialului animă mai toate demersurile”.
Noroc cu internetul, că ne dă posibilitatea să vedem imagini mai multe, de la fața locului, și să încercăm să analizăm și de o manieră mai personală starea de fapt. Dar analiza aceasta necesită timp, răbdare, documentare mai temeinică, o implicare mai mult sau mai puțin competentă în derularea și pulsarea fenomenelor. Acum însă nu fac decît să semnalez o fișă și o piesă posibilă - pentru bibliografia temei! Căci nu se scrie deloc mulțumitor nici despre piața de artă în general, nici despre cea de artă contemporană, în particular.
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article