Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

17 septembre 2014 3 17 /09 /septembre /2014 11:52

pictori-romani-in-Franta.jpg

În 2012 apărea la editura Noi media Print volumul lui Gabriel Badea-Păun, care avea menirea să bucure şi să îmbogăţească istoriografia de artă, întrucît se referea la prezenţa artiştilor români în Franţa de-a lungul unui întreg veac. Entuziast şi încrezător, am procurat acest ghid!

Am răsfoit cartea, am luat aminte la anumite nume mai puţin cunoscute, şi m-am dezumflat repede. Speranţa că acest volum - mult-aşteptat - poate oferi o importantă sursă de informaţie şi un documentar serios asupra celei mai numeroase diaspore artistice româneşti s-a spulberat...La o scrutare mai atentă, aparatul ştiinfiţic lasă mult de dorit, iar corpusul nominal este lacunar sub aspectul documentării. Doar cîteva exemple, furnizate în ordine alfabetică. Cîteva absenţe majore.

 

Pictorul Isaac Antcher, născut în 1899 la Peresecina, în Basarabia, a părăsit România Mare în 1920, stabilindu-se la Paris. Este absent din cartea comentată, deşi a avut o carieră artistică interesantă şi bogată, confirmată de bibliografia existentă (cf. Nadine Nieszawer, Marie Boyé, Paul Fogel, Peintres Juifs à Paris 1905-1939 Ecole de ParisEditons Denoel, 2000, pag. 51-53). A trăit mult, pînă în 1992, şi era cunoscut în mediile parisiene şi în cele internaţionale. Există şi o monografie dedicată artistului: Marc Pastellini, Antcher de la Russie a Paris (1899-1939), Paris, 1986.

Artista-scenografă Elena Barlo-Iacobovici (1905-1992), după studii la Chişinău, a studiat la Paris între 1932-1936, cu Edouard Mac Avoy şi la studioul de teatru de la Champs Elisee (cf. Petre Oprea, Expozanţi la Saloanele Oficiale, DCCPCNMB, Buc., 2004, vol. 1, pag. 17). Mai mult, autorul nu ne informează asupra datei morţii artistei, nici nu-şi dă seama că oraşul Jitomir, locul naşterii, nu este în Basarabia, ci în nord-estul Ucrainei de astăzi, atunci în Imperiul Ţarist (un eseu despre opera acesteia, semnat de Vera Molea, a apărut recent în Lettre Internationale, ediţia de vară, 2014). Este una dintre cele mai importante scenografe din România care, alături de Baronul Löwendal, Theodor Kiriacoff-Suruceanu, Viktor Feodoroff ş.a., a creat o adevărată şcoală a genului scenografic.

Sculptoriţa Irina Codreanu este lipsă din carte (poate pentru a făcut sculptură?), deşi aceasta a studiat după 1918 la Academia de la Grande Chaumiere, apoi l-a cunoscut pe Brâncuşi. A pendulat între Bucureşti şi Paris, astfel că includerea acesteia în acest corpus compus de autor, ar fi fost mai mult decît dezirabilă şi justificată.

Numele graficianului şi pictorului Joseph Bronştein (1898-1943) l-am întîlnit în Fondul Alexandru Plămădeală de la Arhivele Naţionale din Chişinău. Acolo erau conservate cîteva desene semnate de acesta. Probabil din epoca în care acesta a studiat la Şcoala de Belle arte din localitate, erau semnate 1920. La Auschwitz a fost deportat anume din Franţa. Am găsit referinţe în acest sens în cartea lui Serge Klarsfeld, Le Mémorial de la deportation des juifs de France, Paris, 1978.

Coloristul Antoine Irisse (1903-1957) ar fi meritat şi el atenţia cuvenită. Născut în anul primului pogrom din era modernă, la Chişinău, în 1927 se stabileşte la Paris, unde va şi rămîne întreaga sa viaţă. Avea 24 de ani neîmpliniţi, cînd a frecventat diverse ateliere, precum şi Académie de la Grande Chaumière. La Paris s-a simţit atras de artiştii fauve, iar în mediul lor s-a apropiat de Constantin (Kostia) Terechkovitch, Isaac DobrinskyMane Leyzerovich KatsChaïm Soutine...   

Vine un şir scurt de artişti, al căror nume începe cu litera "M".

Primul din acest şir este David Malkin, născut la Akkerman, în 1910, decedat la Paris în 2002. A fost un reprezentant al Şcolii de pictură de la Paris.

Grégoire Michonze, după opinia mea, este una din absenţele de prim rang din cartea lui Gabriel Badea-Păun. Pentru că este pictorul care a avut poate cea mai răsunătoare carieră artistică de la Paris, dintre cei care au deţinut cetăţenia română. Născut fiind în Basarabia ţaristă, a primit cetăţenia română în 1918, în anul în care Basarabia a fost inglobată în România Mare. În 1922 Michonze s-a stabilit la Paris. Cel mai probabil atunci şi-a schimbat şi numele din Grigore Michonznic, în mai franţuzescul Grégoire Michonze? A avut o viaţă foarte activă, furtunoasă chiar, iar omiterea lui din acest volum nu are nicio justificare. În 1934 a participat la Salon des Surindépendants, iar fie şi acest mic amănunt trebuia să-l determine pe autor să-l includă pe Michonze în repertoriul său.

De asemenea, Ioana Giossan-Hohn, care provenea dintr-o familie veche şi foarte înstărită, şi al cărei destin era legat de Paris pentru mai mulţi ani, nu beneficiază nici măcar de o fişă completă. Nu avem acolo nici anul morţii acesteia, 2006. Este foarte adevărat că destinul artistic, şi mai ales cel managerial al acestei mari doamne a fost legat cu precădere de Elveţia, şi anume ei i se datorează debutul şi apoi parcursul planetar al unui artist ca Christo (pre numele său bulgăresc, Hristo Vladimirov Yavachev). Totuşi, dată fiind bibliografia mai mult decît impresionantă pe care a cules-o opera acestei artiste în perioada 1935-1943, ar fi trebuit să-l motiveze pe autor să-i acorde acestei fine artiste un spaţiu ceva mai generos în cartea sa. Pentru o informare în acest sens, recomand volumul lui Petre Oprea deja citat (vezi supra). 

Pentru opera lui Sasha Moldovan autorul susţine că nu a găsit cataloage. Dar există discrepanţe şi în ce ne oferă în volum. De pildă, fişa rusă de pe wikipedia ne anunţă, că în 1929 la Galerie Carmine s-a desfăşurat expoziţia personală a lui Moldovan, organizată de criticul André Salmon. La Gabriel Badea-Păun, această referinţă, adică cea care anunţă expoziţia, este plasată în anul 1930, 16-30 aprilie. Apoi, se ştie că în 1990 a fost publicat catalogul MoldovanTeshuva, Jacob Baal -editor & Pub.; Voth, Andrew C. (Carnegie Art Museum) - Introduction. Or, astfel de tipărituri nu cred să nu se găsească la Paris. În colecţii publice sau private. La Bucureşti, da, de acord, multe resurse ne lipsesc! Nu şi la Paris.

Iată, deocamdată atît. Un anumit grad de acurateţe şi de redactare mai atentă din partea autorului, ar fi făcut din acest volum o sursă cu adevărat indispensabilă şi preţioasă. Dar n-a fost să fie. Poate la o prezumptivă re-editare?

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Simeze
commenter cet article
9 septembre 2014 2 09 /09 /septembre /2014 00:29

Un nou proiect al Elenei MURARIU

afis-Brancovenii-la-Foisor-de-Foc.jpg

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Simeze
commenter cet article
30 juin 2014 1 30 /06 /juin /2014 22:49

Simona Săsărman este cel mai atipic artist din cîți am cunoscut în cariera mea de critic și istoric de artă.

Arta ei nu se înscrie însă în curente, mode, gusturi sau strategii vizuale. Artista expune cu parcimonie, prudent, fiind în afara oricăror forme de socializare profesională, de clan, coterie sau de grup. Asta o motivează să se dedice exclusiv actului creației, ascunsă în atelierul propriei intimități, a gîndirii adînci, sobre, sustrăgîndu-se mereu locului comun, recognoscibil, al vectorului numit ”arta contemporană”, cu întregul zgomot aferent al acesteia...

Simona Săsărman preferă propriile alegeri, propriile judecăți și critici, chiar dacă are, desigur, nevoie din cînd în cînd de ieșiri în fața cortinei, lucru care se va întîmpla și în această săptămînă. Va fi un veritabil regal vizual și plastic, sunt sigur de asta, la care voi participa cu un succint expozeu introductiv, care nu va decripta neapărat discursul formal al artei sale, sau vocabularul și gramatica grafică & picturală, ci va glosa pe marginea felului în care m-am întîlnit eu cu acest destin artistic! Un destin care coagulează la cote înalte, deopotrivă, abilitățile de arhitect, cu gustul de colorist, asezonat cu caligrafii de designer și prețiozități de grafician, inventivitatea de performer, cu dexteritatea unui mînuitor fin al tehnicilor de pictură. Etc.   

Invitatie-ssasarman--1-.jpg

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Simeze
commenter cet article
10 juin 2014 2 10 /06 /juin /2014 13:15

Peste cîteva zile se va deschide una din cele mai importante expoziţii cu caracter monografic, care-i va avea ca protagonişti pe Eugenia GAMBURD şi Moisei GAMBURD. Cel din urmă este considerat, unanim, un artist clasic al artei basarabene a secolului XX. 

Expoziţia va fi inaugurată în muzeul de artă rusă, care poartă numele Mariei şi a lui Mihail Ţetlin, din Ramat Gan, Israel.

Gamburd--1920-1950.JPG

Cei doi artişti sunt prezentaţi pentru prima oară împreună, cred, într-o atît de amplă expunere monografică, iar conceptul acesteia este elaborat şi pregătit de fiica lor, Miriam GAMBURD, ea însăşi un sculptor redutabil şi o desenatoare excepţională, docent al Academiei de Artă Bezalel. Aceasta din urmă a deschis, recent, o expoziţie personală, care s-ar traduce prin "Adevăr mincinos"...

"Clanul GAMBURD", astfel am denumit cu ani în urmă un articol despre cei trei artişti cu origini basarabene, despre care afirmam că sunt foarte legaţi, indisolubil, de locurile natale, de natura Moldovei, de oamenii şi specificul lor de muncă şi habitat. Expoziţia de la Ramat Gan va acoperi exact perioada devenirii şi a maturităţii lor plastice (1920-1950), a celor doi artişti ce nu mai sunt printre noi, Eugenia şi Moisei Gamburd, care prin lucrările lor au lăsat documente iconografice de prim rang, conservînd imaginea mozaicată a spaţiului interriveran, dintre Prut şi Nistru, a perioadei interbelică.

Eugenia Gamburd (născută Goldenberg) a fost între 1934-1936 discipola lui Jean A.Steriadi, la Academia de arte frumoase din Bucureşti, iar în 1938 - s-a căsătorit cu Moisei Gamburd. În 2007 a apărut monografia semnată de istoricul de artă Ludmila Toma, despre care am avut plăcerea să scriu o cronică. Era prima recuperare a unei artiste mai puţin cunoscute, dar care prin lucrările rămase arată un imens talent, o pagină serioasă a artei locale. Nu există încă o analiză serioasă despre cum depresia şi deznădejdea "noului regim socialist" i-a răpit pe cei doi artişti, lăsînd o fiică de 9 ani, care trebuia să mărturisească întregii lumi despre destinele lor mutilate, trunchiate!  

În anul 2009 cîteva lucrări ale lui Moisei Gamburd din colecţia Muzeului Naţional de artă al Moldovei, şi din cea a MNAR au figurat în expoziţia "Bessarabia Moia" (23 iunie-2 august), al cărei curator am fost, împreună cu doamna Ruxandra Garofeanu. 

Vreau să sper că această expoziţie, care urmează a se deschide, va constitui un moment epocal în calea înţelegerii profunde a locului pe care-l ocupă creaţia fiecăruia dintre cei doi, dar şi prin tragica lor trecere prin lume - în istoria artei româneşti şi universale, în general. 

Secvenţă din expoziţia a lui Miriam Gamburdexpo-Miriam--2014-copy.jpg

 

Bibliografie relevantă, disponibilă în limba română:

Ludmila Toma, Moisei Gamburd, Tel-Aviv-Chişinău, 1998;

Vladimir Bulat, Artă şi ideologie. De la realismul socialist la "noua sensibilitate": 1940-2000, ed. Cartier, Chişinău, 2000, pp. 14-18;

Vladimir Bulat, "Clanul Gamburd", ART-hoc, nr. 27-28, iarna 2003.

Ludmila Toma, Eugenia GamburdTel-Aviv-Chişinău, 2007;

Vladimir Bulat, O supriză pentru istoria artei, Contrafort, 2007.

Adrian Grauenfels, Moisei Gamburd - arta şi conştiinţa unui pictor moldovean.

"Bessarabia Moia" (catalog de expoziţie), Art Society, Bucureşti, 2009.

 

Foto: © Miriam Gamburd.



Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Simeze
commenter cet article
23 décembre 2013 1 23 /12 /décembre /2013 11:16

Într-un anume sens expoziţia lui Mircea CANTOR de la mnac stă sub semnul memoriei lui Mihai Oroveanu, care ne-a părăsit în debutul acestei toamne...

ESTE prima şi cea mai amplă expoziţie pe care acesta a făcut-o Cantor în ţară, după 14 ani de la plecarea sa din România, în 1999, cînd a fost acuzat de pornografie, după ce a prezentat la Academia de Artă din Cluj (unde era student) o lucrare fotografică, apologetică, după "Facerea lumii", a lui Courbet (prezentă în această expoziţie la mnac)!

În esenţă, l-aş caracteriza pe Cantor drept un reacţionar conservator. Este un artist foarte conectat la realităţile artei contemporane, la cel mai înalt nivel, prezent şi invitat la cele mai prestigioase forumuri de artă, încununat cu premiul Marcel Duchamp, în 2011, şi pe de altă parte, foarte critic la adresa lumii actuale, atitudine manifestă sublimat sau explicit în aproape fiecare dintre operele sale

Curiozitati-7796.jpg

De la lucrări minimaliste, ca cea de mai sus, Business Class Worried”, la instalaţia complexă, stratificată ca semnificaţii, precum e cea denumită "Prag Resemnat", străjuită de o intervenţie brută pe tavanul imaculat al sălii, "Cer Variabil", Cantor chestionează această lume la limita efortului contondent al street-artiştilor. Totuşi, rămîne un calofil înnăscut, un estet prin excelenţă. 

Curiozitati-7802.jpg

Lucrarea "Prag resemnat" este o reinterpretare a unei case maramureşene, cioplite şi asamblate din lemn masiv, cu acoperişul rămas nefinalizat, avînd doar căpriorii montaţi, astfel că nu ne putem da seama decît contextual ce împlinire ar fi putut avea această lucrare. Plasată aici, în vintrele Casei Poporului, proiecţia aceasta arhitecturală se pomeneşte încorsetată în neputinţă, într-un avînt fără finalitate, copleşită de sterilitatea lipsită de tradiţie a mastodontului. Altfel spus, habitatul tradiţional al acestui popor şi-a pierdut orice sens în competiţia inegală cu grandomania totalitară, care nu are nevoie de repere, de temeiuri şi legitimitate! Nu are nevoie să privească înapoi. Interesant de consemnat că punctele de sprijin ale acestei construcţii - imaginate de Cantor - sunt "oferite" de cîteva bucăţi de caldarîm, de granit, care nu este exclus să fi provenit din chiar vechile bulevarde ale Bucureştiului; astfel că stoicul caldarîm este înlocuit astăzi de flexibilul asfalt, pe calapodul aplicat deja întregii moşteniri ancestrale a românilor de către "comunismul triumfalist" pe de o parte, iar pe de alta, de capitalismul global...O   idee de dată recentă afirmă, că succesul neşteptat al comunismului s-a grefat în chip insidios şi a avut succes în România pentru că acest popor nu îşi definitivase procesul modernizării, iar capitalismul vine să juguleze şi bruma de consistenţă a acestei modernităţi neîmplinite. În opinia mea, un artist ca Mircea Cantor vorbeşte anume despre astfel de lucruri, pe care le accentuiază prin gesturi disperate, materializate în brutalitatea unei gestici piromane, precum e cea care se desprinde din "Cer Variabil"

Curiozitati-7803.jpg

Mircea Cantor are un dar special de a nu se repeta, de a găsi mereu formule de expresie inedite, dar percutante, fruste, pe care le descoperim în special în lucrările sale video: Vertical Attempt”, I decided not to save the world”, "Sic Transit Gloria Mundi", "Tracking Happiness" etc.  Iar lucrarea "Departures" (2005) prefigura deja marile teme ale creaţiei sale actuale: anxietatea, manipularea, violenţa sublimată, dedublarea... 

Tripticul fotografic "Shortcuts" (2004) îmi aminteşte de un eseu de-al meu pe care l-am publicat revista Arhitext Design, cu mulţi ani în urmă. Afirmam atunci că lipsa unui comportament urban al cetăţenilor parveniţi ai oraşelor noastre, conduce pe aceştia la o atitudine şi orientări prin excelenţă rurale, expandate, deci, inadecvate, în care nu există încorsetări spaţiale, gazoane trase cu rigla sau echerul, spaţii verzi limitate de astfalt, beton sau garduri de oţel. Mai simplu spus, atunci cînd cămaşa este prea strîmtă, crapă pe la încheieturi.

Curiozitati-7808.jpg

Dar din punctul meu de vedere lucrarea cea mai tulburătoare este "Fishing Flies" (2011), o instalaţie în care se imaginează o plasă de pescar care captează avioanele de pe cerul liber, nelimitat, imposibil de îngrădit cu o plasă. Atitudinea ironic-critică a artistului subliniază statutul de vînat (citeşte: victimă, ţintă) al acestei lumi, în care orice e cu putinţă doar în limitele Sistemului, controlat, reglementat, contabilizat, prescris, consolidat într-un formalism anchilozat, conceptualizat şi devenit normă. Constatarea nu e nouă, desigur. Dar formula prin care s-a ilustrat această stare de lucruri devine emblematică. Ca şi alegaţiunea mai veche a lui Remo Guidieri (1984), potrivit căruia "frumosul, sacrul,eternul, religia şi dragostea sînt momelile necesare trezirii dorinţei de a muşca" ("Abundenţa săracilor", IDEA, 2008, pag. 134).

Curiozitati-7810.jpg   

Titlul expoziţiei, "Quod Erat Demonstrandum", pare tautologic. Tocmai de aceea este provocator, autoironic, care transformă evidenţa într-un act afirmativ, disturbator şi insurgent. Dar Cantor ştie să dozeze şi să controleze nivelul de receptare al propriilor sale gesturi artistice, comportîndu-se aidoma...unui colonialist sublim.   

 

fotografii: ©: vladimir bulat, decembrie, 2013.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Simeze
commenter cet article
12 mars 2013 2 12 /03 /mars /2013 15:35

Vorbeam recent despre apariţia catalogului Esthera (Esfir) Grecu, unde insistam puţin pe evocarea personalităţii, aşa cum ne-a prezentat-o fiica acesteia, Tamara Grecu-Peicev. Deocamdată postez coperta, iar apoi voi avea răgazul să vorbesc despre această publicaţie - ca o fişă de istoria artei basarabene din epoca 1960-1990.

 

catalog Esfira Grecu

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Simeze
commenter cet article
28 novembre 2012 3 28 /11 /novembre /2012 07:26

Artistul vizual Pavel Brăila este o personalitate recunoscută a artei contemporane internaţionale. 

În România, după ştirea mea, nu a mai expus. 

Acum Brăila e prezent cu o mică expoziţie în galeria Andreiana Mihail, din Bucureşti. Cu titlul de roman SF: "Alpha Centauri - I Am Earth".

Despre ce "povesteşte" această expoziţie, căci Pavel Brăila e, de cîţiva ani, un povestaş?

Ca un atent urmaş al minimalismului lui Dan Flavin, artistul nostru a imaginat pe tavanul galeriei cîteva constelaţii din tuburi fluorescente, ale cărora lumini se reflectă în geamul-cortină a galeriei-atelier. Astfel, noaptea efectul capătă valoarea scontată: luminile reale, se dublează prin reflectare, geamul devenind după lăsarea întunericului oglindă. Se re-confirmă, astfel, ideea că ceea ce se vede nu este doar ceea ce este definitiv şi indiscutabil vizibil, că vizibilul - în anumite condiţii, îşi expandează valorile, abisurile, aspectele incomensurabile. Nu ştiu dacă miza este acoperitoare la nivelul mijloacelor, dar efectul estetic este atins. Impliocaţiile mai adînci ale acestui gest artistic trebuie să devină un prilej de discuţii mai aplicate. Dar acestea trebuie făcute de oameni care au văzut isprava lui Brăila. Deci, pînă mai e disponibilă  această instalaţie site-specific, şi această expunere imaginată de Pavel Brăila - a nu se rata!

Bride.JPG

Bride

plowman-100x100.JPG

Plowman

pictures from the show

Foto: Courtesy of the artist & Galeria Andreiana Mihail. 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Simeze
commenter cet article
9 octobre 2012 2 09 /10 /octobre /2012 20:58

De cîţiva ani încoace aşa-zisa "Şcoală de la Baia Mare" a revenit în atenţia publică.

Artişti români şi maghiari s-au întîlnit în acel loc, al confluenţelor benefice, de-a lungul cîtorva decenii, pentru a da un sens nou picturii din zorii modernităţii, dar şi pentru a arăta în primul rînd unii altora cît de inepuizabile sunt resursele picturii, dar şi, în al doilea rînd - pentru a demonstra că arta nu ţine aproape niciodată cont de graniţe, etnie, clase sociale, de aparenţa gusturilor, de ideologii...

În altă ordine de idei, la mare distanţă, "Şcoala de la Baia Mare" parcă şi-a dat mîna cu o altă importantă colonie de artişti din prima jumătate a secolului al XX-lea, cu cea de la Balcic.

O artistă ca Olejnik Janka (1887-1954) a pictat Balcicul în 1934 şi 1936, lăsînd printre altele una din cele mai frumoase pînze dedicate acelui oraş de la litoralul Mării Negre - lucrare care figurează în expoziţia Budapesta-Baia Mare-Bucureşti, organizată de Colors Art Gallery în minunatele spaţii expoziţionale de la Swan Office&Technology Park din Bucureşti (Pipera). 

DSCN2847.JPG

Proprietarul galeriei Colors Art, Lucian Georgescu, ne-a obişnuit deja cu expoziţii antologice, precum cele dedicate unor artişti de primă mărime ai secolului XX ca: Jules Perahim, Marcel Ianco, Artur Segal, Aurel Cojan, Jacques Hérold, şi în cele din urmă, trebuie să menţionez expunerea crestomatică - Les artistes Roumains et l’École de Paris.

 Între 5-19 octombrie Colors Art Gallery în colaborare cu Mission Art Gallery din Budapesta ne propune o amplă selecţie cu vînzare a unui număr de cîteva zeci de tablouri (mai exact 83), semnate de cei mai reprezentativi pictori maghiari, care au lucrat de-a lungul timpului la Baia Mare. Avem prin această colecţie de lucrări imaginea unui important decupaj şi o "disecţie" a sensibilităţii lor pentru peisaj, floră, viaţa rurală, pentru omul din inima naturii, prins în mrejele ocupaţiilor ancestrale, bine conservate, nepervertite de civilizaţia modernă etc. Tematicile sunt laxe, deopotrivă şi abordările lor plastice; ochiul artistului este atent, dar niciodată rigid. Devine clar că o anume specificitate a Europei Centrale s-a forjat şi în aceste locuri, prin aceşti artişti, datorită insistenţelor acestora de a fi ei înşişi şi consecvenţi.

O pagină consistentă de istoria artei s-a modelat aici, iar o privire de ansamblu asupra artei secolului XX nu va putea niciodată ocoli sau oculta realizările de plain-air din arealul cuprins în jurul Băii Mari ( NAGYBÁNYA). Probabil, că există locuri predestinate să rămînă în istorie prin consacrarea lor de către artişti; România Mare a avut chiar două astfel de ţinte, ambele cu o influenţă sporită asupra artei româneşti, încă nu îndeajuns de conştientizată, nici suficient de studiată. Lipsesc studiile de amploare, deşi pentru Balcic încep deja să apară unele, în chiar anii din urmă. Doina Păuleanu este un autor care se impune în acest sens, iar Tiberiu Alexa studiază de multă vreme fenomenul artistic de la Baia Mare.

DSCN2865.JPG

DSCN2864.JPG

Astfel de manifestări expoziţionale mă conving o dată în plus, că oferta propusă de entităţile private din România nu numai că supun unui serios examen instituţiile muzeale ale ţării, dar le şi pun sub semnul unei concurenţe la care cele din urmă cu greu fac faţă. Muzeele noastre de artă staţionează sub semnul unei comodităţi endemice, din a cărei lipsă de inspiraţie ies expoziţii care aproape că nu mai intesează pe nimeni...

Cu ocazia expoziţiei Budapesta-Baia Mare-Bucureşti s-a editat un elegant catalog, cu texte semnate de Kósa András László, Cătălin Davidescu, László Jurecskó şi Zsolt Kishonthy. Imaginile tablourilor pot fi văzute aici.

DSCN2862.JPG 

În paralel cu această expoziţie s-a deschis la Centrul Cultural al Republicii Ungare o expoziţie de grafică a majorităţii artiştilor expuşi la Swan. O completare necesară şi folositoare pentru imaginea şi statura pictorilor de la Baia Mare.

Referinţe în presă despre aceste expoziţii, aici şi aici.

 

Foto: © vladimir bulat, 6 octombrie, 2012.         

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Simeze
commenter cet article
17 septembre 2012 1 17 /09 /septembre /2012 07:22

 

De mai bine de un deceniu și jumătate rostirea numelui acestui artist, la București, trezește un maxim interes, rumoare, ilaritate și nerăbdare...Nu pot spune că aceasta este ordinea, dar este sigur că multă lume își dorește să-l cunoască, să-i vadă lucrările sau măcar pe el în persoană! Eu însumi visez să-i pot organiza și curatoria aici o mare expoziție, dar pînă atunci două tinere entuziaste au și reușit un prim pas - o mică personală într-o galerie care ne suprinde cu fiecare proiect. Se va vedea din acest solo show că avem de-a face cu cel mai problematic și autentic artist al epocii post-comuniste. De aceea, nu a fost deloc întîmplător că vredinucul de pomenire tată al curatoriatului, Harald Szeemann, îi pregătea o personală la Milano... A apucat însă să-l includă în una din iconicele expoziții dedicate artei din Balcani: Blut & Honig. Zukunft ist am Balkan (Sammlung Essl, 16.05-28.09.2003).

Marc Verlan afis

Secvențe din atelierul lui Mark Verlan. De pe blogul fotografului Benia.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Simeze
commenter cet article
19 août 2012 7 19 /08 /août /2012 00:15

Nu am citit niciun material critic sau promoțional cu referire la această expoziție de artă video din Israel, deschisă acum două luni la Muzeul național de artă contemporană din București. Mă ghidez după propriile cunoștințe, acumulări și informații despre arta din această țară, despre care se știe că are o artă video de mare sensibilitate. Recunosc că pînă acum știam doar un singur videoartst de anvergură internațională, Yael Bartana, pe care am descoperit-o încă în 2002, la Manifesta 4 de la Frankfurt am Main, unde a prezentat piesa Trembling Time (2001). Lucrarea aceasta figurează și în selecția făcută de curatoarea Carmen Iovitu. 

DSCN2453-1-.JPG

Despre acest video am avut ocazia să scriu atunci cînd am prezentat Manifesta 4, în 2002, de aceea mă rezum la a relua acea notiță: ”De o mare sensibilitate  și rafinament vizual a fost și creația video a lui Yael Bartana, intitulată Trembling Time. Procedeul cu care a lucrat artista, ralantiul, punea în scenă o autostradă supraaglomerată din Tel-Aviv, pe care la un moment dat toate mașinile încetinesc treptat, și se opresc - în Ziua Memoriei Ostașului. Montajul compozițional funcționa de așa manieră încît aveai impresia că autoturismele se deplasau în continuare, deși ele staționau. O reculegere în care mecanismul memoriei funcționează, diferite ritmuri se suprapun și interacționează” (Ochiul de veghe, ed. Cartier, 2005, pag. 103).

Supriza absolută a acestei expoziții a constituit-o descoperirea celor două lucrări semnate de Keren Yeala Golan absolventă a MFA School of visual Arts, New York, în 2002. Aceasta este prezentă cu lucrările NOMINA, 2009, (3:49 min) și NGC-6853, 2010 (10:08 min.). Ambele sunt de o acuratețe desăvîrșită, chiar dacă temele nu se dezvăluie prea ușor privitorului, efectele vizuale fiind precumpănitoare. Mai ales în primul film, în care ambuguitatea personajului care întruchipează deopotrivă pe Venus și Hristos răstignit, face ca accentul să cadă pe frumusețea devenită intrinsecă a imaginii. Care la un moment dat devine insuportabilă...

DSCN2463-1-.JPG

Poza chinuită, contorsionată, dar demnă și fără urme de efort, acrobatică a unei tinere se desprinde din imaginile aproape statice ale lucrării intitulate Apus / Dusk a artistei Hilla Ben Ari. Aceasta pare preocupată de analiza spectrală a limitelor fizice ale omului, ale femeii în speță.

DSCN2462-1-.JPG 

Lucrarea cea mai problematică și criptică în același timp mi s-a părut Mireasa (2010), a lui Efrat Shvily. În lipsa sau în așteptarea mirelui mireasa trece printr-un întreg bestiar emotiv: rîde, plînge, icnește, cîntă, imploră, dansează, chicotește,  tînjește și oftează. Ai sentimentul uneori că nu de nuntă este gătită ființa aceasta, ci de condamnare, pentru supliciu. Este un breviar al unui ritual tensionat pe care poate că lumea iudaică îl percepe altfel decît noi, creștinii. Aproape că devine insuportabilă această tînără femeie - atît de tare se poate exterioriza în fața camerei de filmat! Chipul și comportamentul ei îmi evocă, într-un anume fel, zbaterile multiple, lacerante și tande ale Orei - personajul principal din romanul lui David Grossman, Pînă la capătul pămîntului. Iată ce scrie autorul la un moment dat: ”Ora a oftat din adîncul sufletului, întrebîndu-se cum se întîmplase că preocuparea ei principală din ultimii ani fusese aceea de a căuta semne de viață înăuntrul oamenilor” (op.cit., ed. Polirom, 2012, pag. 137). 

DSCN2447-1-.JPG

Poate că tot căutarea semnelor de viață înăuntrul oamenilor este și miza filmului mai mult documentar semnat de Oprit Ishay, care narează despre habitatul arabilor într-o lume a evreilor, despre cum trebuie și sunt nevoiți să trăiască, să supraviețuiască, să încerce normalitatea. 

DSCN2460-1-.JPG

Poți rezista dacă ai noroc, dacă Dumnezeu nu te-a uitat. Poate că uneori mai tragi și lozul cîștigător, care-ți asigură șansa?

 

Toate propunerile reunite în această expoziție converg la ideea că există un fir care le unește: conștiința traumatizată a Israelului. Acest stat este pus mereu în situația de a se autodefini, de a se apăra și a lupta pentru a-și afirma neabătut religiozitatea, continuitatea, vechimea și demnitatea. Artiștii nu au voie să se eschiveze de la a căuta răspunsuri...Nu trebuie să refuze s-o facă!

P.S. artiștii Keren Yeala Golan și Oprit Ishay sunt reprezentați în Israel de galeria The Heder.  Acolo se pot găsi informații ample despre aceștia.      

 

FOTO: vladimir bulat

 mnac

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Simeze
commenter cet article