Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

9 février 2016 2 09 /02 /février /2016 09:03
foto: © vladimir bulat, 09 februarie, 2016

foto: © vladimir bulat, 09 februarie, 2016

Desigur, acestea sunt semnele clare ale primăverii! Cam timpurii, ce-i drept...

În grădină au apărut ghioceii. Indiferent ce ni se întîmplă nouă, ei tot apar. Au ritmul lor. Neabătut. 

Biodinamismul naturii e peste necazurile, nevoile, suferințele, plîngerile,disconfortul & neodihna pe care le putem pune mereu în față, ca posibilă motivație de a întîrzia, a amîna sau de a nu fi pur și simplu pe fază.

Al nostru este ipoteticul „dacă”, al naturii, pur și simplu neobositul „ESTE”.    

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia ochiuldeveghe Diariu
commenter cet article
15 octobre 2015 4 15 /10 /octobre /2015 11:51
Iconari în Otopeni, la puterea a treia...

Am urmărit îndeaproape ediția din anul trecut a proiectului-simpozion Iconari în Otopeni, și am realizat un foarte consistent interviu cu iconarul Vitalie Ciocoi. Rezultatele au fost de-a dreptul spectaculoase

În curînd se va inaugura ediția a III-a proiectului, care va avea ca temă Iconostasul în biserica ortodoxă română. Voi fi din nou părtaș la aceste fapte minunate ale compatrioților noștri, despre care voi face relatări.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
8 octobre 2015 4 08 /10 /octobre /2015 11:02

...o carte despre licori, duhori, lichide, pasiuni și trup, scrisă de Guido Ceronetti, a persistat în cap în orele în care m-am ocupat de strugurii culeși alaltăieri. Cei drept, roadă din acest an a fost una mai redusă decît în anii trecuți, dar eu atunci nu observam, căci se ocupa tata de ea. Cum tata nu mai e pe lume, în această toamnă mi-a revenit mie sarcina să „dispun” de rodul viței.

Ei bine, în primăvară am curățat via, ușor cam drastic, dar ea s-a primenit, a dat struguri mari, grei, unii de aproape un kg. Cîteva luni de zile niște ciorchini uriași au bucurat ochiul și au oferit hrană pentru imaginație, care e mereu accesul spre paradis.   

Fotografii: © vladimir bulat, octombrie, 2015.

Fotografii: © vladimir bulat, octombrie, 2015.

Aproape că eram disperat de cîți struguri am găsit pe vrejuri, pentru că este imposibil să mănînci o așa cantitate, iar să-i lași suspendați, se deteriorează și putrezesc, produc un mic dezastru biologic. Am decis că voi face must. Cules un lighean cu vîrf, și încă 5 sacoșe încărcate. Ales boabele de ciucuri, frămîntînd și strivind bobițele cu tocătorul de piure și cu mîinile apoi. Cred că multe poame au rămas întregi. Sper să le doboare procesul de fermentație, de macerație, care e o forță zdrobitoare, mistuitoare, devastatoare, vehementă, acidă și neîndurătoare. Mustul este o nouă existență a poamei. Treptat se va maturiza, și va deveni acea licoare unică, pe care o numim vin. Vinul este și rămîne un organism viu, mereu în căutarea unei identități, devenind cu timpul tot mai robustă, mai armonioasă și mai concretă. Un om liber știe ce-nseamnă un vin adevărat, un element cu adevărat divin.

Osana pentru darurile care ne vin din ceruri!  

Fotografii: © vladimir bulat, octombrie, 2015.

Fotografii: © vladimir bulat, octombrie, 2015.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe Spiritualia
commenter cet article
1 juillet 2015 3 01 /07 /juillet /2015 13:13

Cînd am decis să fac un ciclu de publicații despre troițele basarabene nu bănuiam că vor trezi atîta interes! Dar mi s-a transmis pe diferite canale, că tema este foarte captivantă, ofertantă și cam necunoscută în România. Pot afirma că nici dincolo de Prut tematica troițelor țărănești nu este pe agenda priorităților în studiile cercetătorilor, istoricilor de artă. Poate că este un teren prea îngust, aproape lipsit de documentație istorică, de mărturii care să ajute la înțelegerea fenomenului, la clasificarea lui, la încadrarea lui în niște calapoade de natură academică. Este, prin urmare firesc, că nu deținem prea multe mărturii despre această manifestare a genialității tradiționale țărănești. Multe dintre aceste mărturii au dispărut. Unele - mai stau în picioare. Trecutul e trecut, nu poate fi readus în actualitate decît pe releele esteticului. Ne ajută foarte mult în acest sens fotografia. Mediul acesta, devenit artă, conservă trecutul. Și nu doar asta. Mai ales ne ajută să regăsim temeiul privirii. A privitului. Iată ce ne spune în acest sens eseista și scriitoarea Susan Sontag, care a scris o carte epocală despre fotografie (On Photography, 1973), tradusă recent și în limba română, la editura Vellant. Ei bine, în capitolul Eroismul viziunii, Sontag afirmă: „Eliberați de necesitatea de a opta pentru soluții limitate (ca pictorii) cu privire la imaginile care merită contemplate, grație rapidității cu care aparatul înregistrează orice, fotografii au transformat actul de a privi printru-un nou tip de proiect: ca și când vederea în sine, urmărită cu suficientă aviditate și hotărâre, ar putea să reconcilieze pretențiile adevărului cu nevoia de a descoperi lumea ca fiind frumoasă”. Iar mai încolo, Sontag îl citează pe marele Zola, care ar fi declarat, în 1901, că „nu poți avea pretenția că ai văzut ceva până nu-l fotografiezi”. În cele din urmă autoarea conchide: „În loc să înregistreze doar realitatea, fotografiile au devenit norma pentru felul în care lucrurile ne apar, modificând astfel însăși ideea de realitate și de realism” (ed. română, p. 95-96).

Aceste lucruri sunt suficiente, ca bază, pentru a susține ce doresc să demonstrez în cele ce urmează.       

fotografie © vladimir bulat

fotografie © vladimir bulat

Această troiță de piatră e consemnată fotografic în curtea bisericii cu hramul Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, din satul Bravicea. Este de data asta o troiță de închinare (sau închinăciune), nu de mormînt. La poalele ei se află o masă de piatră. Blatul acesteia a fost cioplit dintr-un singur bloc masiv. Cel mai probabil, masa aceasta era destinată sfințirilor, pomenilor, agape-lor frățești ale enoriașilor care veneau la sărbători, pentru a cinsti pe Dumnezeu, pe sfinți, dar și pe răposații din familie.Atît troița, cît și masa sunt date cu un strat gros de var, jupuit pe alocuri. Vechimea artefactelor nu pare a ridica semne de întrebare. Doar că atunci cînd privești mai atent la baza cruficixului, observi ceva absolut inedit. O reprezentare în meplat a acvilei bicefale, cunoscută la bizantini, în Sfîntul Imperiu Roman, pînă la dinastia Romanovilor. Era cunoscută ca stemă heraldică, în Țara Românească, ca blazon de familie a Cantacuzinilor.     

fotografie © vladimir bulat

fotografie © vladimir bulat

Suprinzătoare este însă limba hiperbolizată a celor două capete de acvilă, care proiectează această imagine în sfera excepției. Ce simbolizează această acvilă, fiind amplasată la baza unei troițe? Mai mult, cum și de către cine a fost ea ridicată aici, dat fiind mărturiile de necontestat că biserica satului Bravicea a fost închisă pe perioada comunismului. Asta dacă piesa este anterioară perioadei comuniste. Iar astfel de vestigii erau, de regulă, fie strămutate, fie distruse. Ei bine, aceasta fie a supraviețuit vederii vigilente a politrucilor, fie a fost readusă, cîndva după prăbușirea comunismului în URSS, și re-instalată pe vechiul amplasament. Consider că piesa aceasta merită tot efortul cercetării, prin intermediul căreia să aflăm mai multe amănunte cu privire la data apariției ei, precum și cu privire la sensul amplasării acestei acvile bicefale la bază, cu atît mai mult cu cît soclul troiței are și urmele unui chivot de icoană.

Ancheta asupra acestei opere de artă țărănească merită făcută pînă la capăt, pentru că ea nu este doar frumoasă, ci trebuie să fie percepută și ca adevărată. Ca un adevăr ce a rezistat în timp, și nu i s-a pervertit sensul și menirea.   

Repost 0
26 juin 2015 5 26 /06 /juin /2015 12:55

O publicație a mea recentă, atrăgea un val de simpatie asupra troițelor basarabene, pe care eu le-am numit: icoane ale țăranilor de demult. E o evidență că multe din cele vechi s-au păstrat, dar și mai multe au dispărut, au fost distruse, mutilate etc. Este iarăși adevărat că arta troițelor nu a dispărut. Reapar diverse artefacte, care vor să fie cumva succesoarele celor de odinioară. Doar că nu se mai cioplesc din lemn sau piatră (decît în cazuri rarisime), ci se toarnă din beton. Se colorează cu vopsele stridente, inadecvate, imitînd parcă ținuta vestimentară de pe străzile orașelor de azi. Or, cîndva exista un prag vizibil între felul în care se concepea ținuta (strîmțarii) pentru morți (blajini) și cei vii. Nu-mi dau seama cum poate fi descrisă în cuvinte această distanță, acest interval, dar vizual cred că arată cam așa...ca în imaginile de mai jos.   

fotografie © vladimir bulat

fotografie © vladimir bulat

Desigur, eu sunt deschis oricăror forme de experiment, de înnoire, pentru îmbunătățiri și ameliorări. Dar formele artei sunt mai stabile, evoluția ei e mai rectilinie, mai abitir acest fenomen se vede în arta țărănească. Vigajul acesteia aproape că s-a șters din imaginarul contemporan, de aici anomaliile de acest fel! Această troiță am fotografiat-o recent, în Cimitirul Central din Chișinău. Nu-i vorbă că la Chișinău nu s-au conservat specimene pe care să le iei de model. Dimpotrivă. Anume în această necropolă, aflată chiar în inima orașului, am adunat material fotografic, destul pentru un album. Doar că cei de azi, nu au treabă cu trecutul, decît în măsura în care se raportează la el ca la ceva depășit, prăfuit, demodat, inigienic, prea simpluț, modest, arhaic...     

fotografie © vladimir bulat

fotografie © vladimir bulat

Totuși, ruptura s-a produs relativ recent, din moment ce la anul 1942 putea să apară o astfel de troiță bine lucrată și de bun gust. Pe care o poți admira și aprecia, ca și pe cele de demult, acelea care ne bucură (măcar pe unii) ca niște licurici scînteietori în bezna ignoranței... 

fotografie © vladimir bulat

fotografie © vladimir bulat

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Fragmente Spiritualia
commenter cet article
22 juin 2015 1 22 /06 /juin /2015 15:42

Dincolo de funcționalitatea lor, pungile pentru bani, sunt obiecte irezestibil de frumoase! Mai ales cînd au fost lucrate de orientali. Gustul lor pentru detalii, pentru forme, și nuanțele de culori ne încîntă, și ne bucură mereu ochii, cugetul și sufletul...  

O colecție savuroasă de astfel de piese textile, artizanale, poate fi admirată în expunerea permanentă a Muzeului de Etnografie din Ankara. Acesta fiind unul din cele mai impresionante muzee din Turcia. Merită văzut și pentru arhitectura specific turcească a sediului, dar și pentru statuia ecvestră a lui Atatürk, lucrată de italianul Pietro Canonica, în 1927. Și nu în ultimul rînd - pentru panorama absolut unică asupra orașului vechi, care se deschide de pe esplanada Muzeului.

Se pare că acest sculptor, dacă tot am pomenit de Canonica, era un prieten al Turciei care pășea pe calea modernizării. Aceasta a mai făcut și un iconic monument în Istanbul -   Cumhuriyet Anıtı, adică Monumentul Republicii, situat în Piața Taksim. În compoziția acestuia apare, printre alții, și chipul lui Mihail V.Frunze (cel care ar fi putut deveni succesorul lui Iosif Stalin, dacă acesta din urmă nu l-ar fi lichidat...)

De fapt, vorbeam despre punguțele fără bani...Banii schimbă mereu sensurile istoriei! Prefer arta fără epoleți.

 

P.S. consemnez în acest context minunata publicație, care a documentat proiectul Dear Money, editată în 2014, de Salonul de proiecte. Concept editorial: Alexandra Croitoru & Magda Radu. Editor: Dana Andrei. 

fotografie © vladimir bulat, 24.02.2014

fotografie © vladimir bulat, 24.02.2014

fotografie © vladimir bulat, 24.02.2014

fotografie © vladimir bulat, 24.02.2014

fotografie © vladimir bulat, 24.02.2014

fotografie © vladimir bulat, 24.02.2014

fotografie © vladimir bulat, 24.02.2014

fotografie © vladimir bulat, 24.02.2014

fotografie © vladimir bulat, 24.02.2014

fotografie © vladimir bulat, 24.02.2014

fotografie © vladimir bulat, 24.02.2014

fotografie © vladimir bulat, 24.02.2014

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Fragmente Spiritualia Simeze
commenter cet article
10 juin 2015 3 10 /06 /juin /2015 11:41
Vedere de ansamblu asupra mănăstirii Aiud. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Vedere de ansamblu asupra mănăstirii Aiud. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Aiudul este astăzi un loc aproape uitat pe harta României europene. Este în județul Alba. Conul de umbră în care a fost lăsat acesta e dat și de trecutul comunist, cu experiențele sale diabolice, îndreptate împotriva oamenilor. Iar cel mai înfricoșător lucru adie dinspre Penitenciarul Aiud, prin care au trecut peste 14.000 de suflete ale poporului român - pentru singurul motiv, că nu s-au împăcat cu noile realități socialiste. Peste 600 dintre aceștia au murit între zidurile acestui penitenciar. Dar și celor care au supraviețuit li s-a mutilat viața, destinul, cariera, familiile...astfel că existența lor a fost o continuarea a acestei recluziuni.

Se pare, că majoritatea celor care au murit în perioada 1948-1964 nici nu au morminte; osemnitele lor au fost aruncate în apele Mureșului, și în Rîpa Robilor. Rămășițele onora au fost găsite, exumate, și așezate cu grijă și credință sub capela Calvarul Aiudului. În toamna trecută Bunul Dumnezeu a rînduit să ne închinăm și noi la acele sfinte moaște.

În preajma acestui impresionant monument, care o vreme a funcționat ca schit, și care mie îmi evocă scena purtării Trupului lui Iisus de către îngeri - în Liturghia Îngerească - se înalță un impresionant așezămînt monahal, biserica purtînd hramul Înălțarea Sfintei Cruci

Edificiul este proiectat de arhitectul timișorean Radu Mihăilescu, și conține următoarele compartimente: Biserica mare, paraclisul capela episcopului și chiliile monahilor pe două nivele; osuarul, spații expoziționale, biblioteca, laboratorul de studii martirologice, amfiteatru, rotonda-clepsidră. Este un ansamblu grandios, impresionant, unic, care definește cel mai bine opera de maturitate maximă atît a arhitectului, dar și acelora care înțeleg și doresc să susțină opera de reconstrucție a conștiinței martirice prin Hristos, precum și a acelora care pledează și susțin refacerea temeinică a demnității noastre ca neam creștin.  

Ceea ce se dezvoltă la periferia Aiudului este o chintesență a întîlnirii binecuvîntate dintre trăirea și simțirea duhovnicească, pulsația și verva creatoare a omului, precum și dialogul acestuia cu întreaga tradiție a civilizației urbane și țărănești. Aici devine limpede pentru orice minte trează și dotată cu toate resursele discernămîntului, că anume în acest recipient se va forja viitorul spiritual autentic al poporului român. Acum e ca un vin tînăr, temerar, clocotitor, dar va veni faza înțelepțirii superioare, apoteoza înțelegerii luminate de Duhul, și nu e prea departe ziua aceea, căci Dumnezeu veghează asupra sfinților Săi, asupra celor care Îi cinstesc numele, măreția, lumea zidită prin iubire și cuvînt. Rîpa Robilor este spuzită astăzi de sfinți mărturisitori, mucenici, ostași ai lui Hristos! Miopi sunt cei ce se uită și nu văd. Sau orbi și amorțiți cu totul. 

Nu poate fi decît o continuă minune pogorîtă de la Dumnezeu, faptul că se întîmplă acolo lucruri atît de copleșitoare, rafinate și prea necesare, care sunt de fapt dincolo de putința autorului de a le descrie, de aceea am decis să mă opresc deocamdată, pentru a pune imagini, care și acestea (îmi dau seama) sunt prea vagi și neputincioase. Dar cer ajutor de la Dumnezeu, și tuturor martirilor care au pătimit pentru Hristos, să pot mărturisi cît mai multor conștiințe și persoane creștine (și nu numai!) despre lucrurile Sale indimenticabile, de nespus!             

Biserica mare. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Biserica mare. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Vedere din osuar. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Vedere din osuar. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

chiliile mănăstirești. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

chiliile mănăstirești. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Biserica mare văzută dintre trapeză. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Biserica mare văzută dintre trapeză. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Luminatorul de de-asupra viitoarei biblioteci. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Luminatorul de de-asupra viitoarei biblioteci. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Intrarea spre spațiile de expunere și amfiteatru. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Intrarea spre spațiile de expunere și amfiteatru. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Fragment de candelabru din naosul bisericii mari. Autor: Virgil Scripcariu. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Fragment de candelabru din naosul bisericii mari. Autor: Virgil Scripcariu. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

„Fericiți cei prigoniți pentru draptate, că acelora este Împărăția Cerurilor”, este gravat pe crucea mare. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

„Fericiți cei prigoniți pentru draptate, că acelora este Împărăția Cerurilor”, este gravat pe crucea mare. foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

capela Calvarul Aiudului și rampa de acces spre mănăstirea Aiud. Foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

capela Calvarul Aiudului și rampa de acces spre mănăstirea Aiud. Foto: ©vladimir bulat, iunie 2015

Repost 0
22 mai 2015 5 22 /05 /mai /2015 12:20

„Doamne, cine a dat crezare auzului nostru?

și cui i s”a descoperit brațul Domnului?

Noi ca pe un copil L-am vestit înainte-I,

ca pe o rădăcină în pământ însetat: 

nu are chip și nici mărire;

noi L-am văzut,

dar El n”avea nici chip, nici frumusețe”

 

(Cartea Profetului Isaia, cap. 53, 1-2

tălmăcire de Bartolomeu Anania, ed.Anastasia 1999, p. 209)

Foto: © vladimir bulat. Vedere spre absdida altarului - Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni, Alba-Iulia, 2015. Zugrav: Ioan Popa.

Foto: © vladimir bulat. Vedere spre absdida altarului - Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni, Alba-Iulia, 2015. Zugrav: Ioan Popa.

Prin apăsarea pe imagine se poate vedea mărită.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
20 mai 2015 3 20 /05 /mai /2015 23:53

Minunea aceasta arhitecturală și iconografică are 2 uși diferite.

Doar două.

Una principală - PORTALUL, cu eleganta pisanie lucrată în frescă de-asupra. Și una, laterală ș secundară - destinată doar preoților și slujitorilor altarului. Orfevrăria acestora a fost lucrată de sculptorul creștin Virgil Scripcariu, alături de Bogdan Popa (orfevrier) și Andrei Răileanu (sculptor).

Lui Virgil Scripcariu îi aparține și iconostasul cu un singur registru, ca-n primele veacuri creștine, realizat din lemn masiv, precum  și elegantul candelabru, lucrat tot din lemn, cu inserturi metalice. Acesta din urmă îndeplinește și funcția de suport iluministic pentru intradosul turlei bisericii - punînd în valoare Pantocratorul monumental, înconjurat de serafimi.

Amîndouă ușile, precum și iconostasul alături de candelabru - întregesc în chip împlinitor podoaba decorativă a bisericii.

ALILUIA!

Foto: © vladimir bulat, 16-17 mai 2015.

Foto: © vladimir bulat, 16-17 mai 2015.

Ușile bisericii Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Ușile bisericii Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Caleb și Iosua cu ciorchinele de poamă (Numerii, 13, 23-26)

Caleb și Iosua cu ciorchinele de poamă (Numerii, 13, 23-26)

Partea din interior a ușii preoțești, cu o imagine unică la noi: Hristos-Teasc, motiv recurent în lumea apuseană

Partea din interior a ușii preoțești, cu o imagine unică la noi: Hristos-Teasc, motiv recurent în lumea apuseană

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia ochiuldeveghe
commenter cet article
19 mai 2015 2 19 /05 /mai /2015 13:28

Un rar și minunat exemplu de parteneriat: preot-ctitor-arhitect-iconar-sculptor-artist-decorator, Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni, din Cartier Nou-II, din coasta vechii cetăți a Albei-Iulia, a fost sfințită în Duminica Orbului din naștere (Ioan, 9, 1-38).

Pînă să apuc să fac o analiză mai atentă și detaliată a complexului program arhitectural, iconografic și teologic al acestei biserici din inima Ardealului, doresc să arăt o selecție de imagini, care să ilustreze cît mai explicit această podoabă unică  - Trup Viu al prezenței lui Hristos aici, pe pămînt.

Trebuie să spun din capul locului că ceea ce părea cu ani în urmă o utopie, cînd arhitectul Dorin Ștefan propunea acest proiect pentru un concurs de arhitectură, s-a dezvoltat începînd cu 2007 pentru un client privat din Alba-Iulia, și s-a împlinit acum. După 8 ani de zile (piatra de temelie a fost pusă la 31 mai 2007), ctitorul și-a văzut visul împlinit, întruchipat, iar biserica răsăritului - creștinătatea - a primit în dar unul din cele mai consistente și inovatoare chivote pentru slava și slujirea Domnului, denumit de preotul teolog, Jan Nicolae, Arca Noetică.

 

Avem în față, fără tăgadă, „o Realitate cerească deplină, în același timp viitoare și eternă” (diacon Ioan I. Ică jr. apud Jan Nicolae, ARCA NOETICĂ și ROTULUS-ul Împărăției...p.432), o încrucișare fertilă a tradiției apostolice cu cea contemporană, în plin proces de regîndire, afirmare, căutare, sintetizare, re-evaluare. 

Foto: © vladimir bulat, 16-17 mai 2015.

Foto: © vladimir bulat, 16-17 mai 2015.

Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Săvîrșitu-s-a: Biserica Sfinților Ioani și a Sfinților Brâncoveni
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia ochiuldeveghe
commenter cet article