Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

6 novembre 2014 4 06 /11 /novembre /2014 21:57

Lucruri minunate se pot realiza și în locuri fără nicio tradiție culturală, de pildă în periferia Bucureștiului...în Otopeni

Iconari în Otopeni este a doua ediție a unui simpozion de iconografie, organizat din bani publici, de către Primăria orașului Otopeni. Această a doua întrunire a tinerei generații de iconografi are ca temă esențială evocarea Martirilor Brâncoveni, proiect reunit în jurul ideii, formulate de arhitecta Ana-Maria GoilavUn martyrion călător al Sfinților Brâncoveni. Cei 12 tineri au conceput, ca într-un puzzle, o biserică ambulantă, care va fi arătată românilor și lumii întregi, că lucrul împreună poate da roade minunate, sfințitoare chiar! Acest locaș va avea un recipient conceput pe dimensiunile unei capeluțe, micșorate la scară. Dar totul în afara dimensiunilor, este real în acest martyrion: fresca, mozaicul, crucifixul, aurăria filigranată... 

Iată lista participanților:

Bogdan Verdeș (Galați), icoană (Sf. Ștefan Brâncoveanu) și frescă (medalion Sf. Maria doamna)
Camelia Popa (Otopeni), icoană (Sf. Matei Brâncoveanu)
Cătălin Palamariu (București), frescă (2 medalioane cu Sfinții Grigorie Dascălul și Gheorghe de la Cernica), ornamente exterioare.
Cristian Badalan (Galați),  icoană (Sf. Constantin fiul) și frescă (medalion Sf. Calinic de la Cernica)
Cristina Răileanu (Cluj-Napoca), icoană (Sf. Radu Brâncoveanu)
Gabriel Giodea (Craiova), frescă (Iisus Hristos Pantocrator)
Ivana Cezar (Bucureşti), frescă  (Sf. Ianache Văcărescu și Sf. Dimitrie Basarabov)
Sorin George Nicolae (București), icoană (Maica Domnului  cu pruncul)
Vitalie Ciocoi (Chițcani, Transnistria), frescă (medalion Sf. Constantin cel Mare și Sf. Antim Ivireanul, Sf. Constantin  Brâncoveanu). 
ieromonah Savatie Baștovoi (m-tirea Noul Neamț, Transnistria), sculptură în lemn (cruce cu Mântuitorul)
Ana-Maria Goilav (București), arhitectură (proiect Martyrion)
Claudiu Opaina (București), mozaic (Sf. Mahramă)
Bogdan Popa (Piscu, Ilfov), aurărie (candelă)

Am realizat un reportaj fotografic, în cea de-a patra zi a simpozionului, care arată stadiul aproape de finalizare a acestui efort al lucrului în echipă, impregnat de măiestrie, evlavie și conlucrare a Duhului Sfânt. Indubitabil, fără o prezență vie a lui Dumnezeu într-o astfel de lucrare realizată în doar cîteva zile, se putea. Admirația mea se îndreaptă spre fiecare dintre cei implicați.

Imagini-7064.JPG

Imagini-7060.JPG

Imagini-7039.JPG

Imagini-7054.JPG

Imagini-7045.JPG

Imagini-7076.JPG

Imagini-7051.JPG

Imagini-7061.JPG

Imagini-7065.JPG

Imagini-7059.JPG

Imagini-7062.JPG

Imagini-7067.JPG

Moara-lui-Assan-7043.JPG

foto>  © vladimir bulat, 2014/


Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
8 octobre 2014 3 08 /10 /octobre /2014 10:03

AJUNS la o vîrstă la care-ţi doreşti un real dialog profesional, matur şi competent, mă conving pe zi ce trece că un astfel de dialog este aproape imposibil! Priveşti în jurul tău, şi vezi chipuri zăpăcite, grăbite şi apatice. Constaţi că aproape nimănui nu-i pasă de tine, că ai o problemă, că doreşti să afle nişte răspunsuri dintr-un anume domeniu, că îţi pasă de locul, dar şi de profesia pe care o exerciţi. Încerci să mergi drept, dar constaţi că gîtul ţi se lasă între umeri, iar mintea e tot mai abătută. Cu două decenii în urmă mai întîlneai persoane pasionate, dornice de cunoaştere, setoase şi avide de a-ţi împărtăşi ce au mai cetit, ce au mai scris, sau asupra cărui lucru au meditat, l-au întors pe toate părţile; mai mult, în amurgul URSS-ului lumea cetea enorm, şi acest lucru îi salva de penibilul unei existenţe cenuşii, anoste, periculoase şi lipsite de orizont! Se refugiau în lectură, în lumea ficţiunii, în visurile altora. Astfel, lumea comunica, supravieţuia prin puterea cuvîntului, prin energiile emise de idei, prin convingerea unei încrederi reciproce într-o lume mai bună. Pe acest fundal, lumea profesioniştilor era una respectată, eficientă şi mijlocitoare între stat şi cetăţeni.

Cum stăm astăzi, în România anului 2014? Termenul de reprofesionalizare a fost lansat, după cîte se pare prin volumul România după criză.Reprofesionalizarea, editat de Institutul de Proiecte pentru inovaţie şi Dezvoltare - IPID, iar coordonatorii volumului: Mircea Maliţa şi Călin Georgescu, editura Compania, Bucureşti, 2010.

Volumul are autori de primă mînă, care şi-au propus, fiecare pe domeniul său de competenţă, să arate şi să demonstreze posibile căi de readucere a României pe calea unei evoluţii normale, competitive, echitabile, demne, sănătoase şi debarasate de obedienţa în care a fost aruncată după prăbuşirea comunismului, adică după 1989. Reiese din cuprinsul cărţii că România, deşi este o ţară cu potenţial spectaculos şi cu resurse naturale uriaşe - duce o existenţă mediocră, subnutrită şi deşertată de orice demnitate, specifică ţărilor cu grade ridicate a protecţiei sociale, cu producţie exportabilă şi sisteme de învăţămînt şi cercetare performante.

Una din vocile cele mai pregnante şi elegante ale IPID este Călin Georgescu, care proiectează destinul viitor al României pe o axă a prosperităţii şi demnităţii recăpătate. În 18 septebrie 2014 acesta a ţinut o fulminantă conferinţă la Mănăstirea Sîmbăta de Sus, care poate fi ascultată şi văzută aici. Există cîteva linii de forţă pe care vorbitorul le reia în faţa publicului, expunînd într-o formă mai concisă concluziile din volumul evocat mai sus.

Ideea principală este: în ce fel este pregătită România pentru momentul anului 2020, cînd lumea globală se va confrunta cu o criză a hranei şi a apei. Ce resurse are această ţară, şi ce rol poate juca în această ecuaţie, care va defini incapacitatea acestei lumi de a-şi hrăni cetăţenii? România posedă un sol minunat, fertil şi îngrăşat, stratul acestuia de 25 de centimetri este capabil să susţină o agricultură eficientă şi abundentă. O agricultură pe care nu o poate concura cam nimeni din spaţiul Europei actuale. În realitate, prin puzderia de supermarkete, în România se comercializează fructe şi legume de import (importul este de 80%), despre care se pot spune că ne folosesc doar în proporţie de 25 %, pentru că restul e alocat medicinei...cu alte cuvinte, trăind într-o ţară cu potenţial BIO, preferăm să servim cetăţenilor ei produse total nesănătoase, stimulate chimic, chiar dacă arătoase. Cumpărăm doar imaginea lucrurilor! Explicabil - într-o ţară a consumului deşănţat, cu guvernanţi iresponsabili, corupţi şi clientelari. Ţara de fapt, nici nu există pentru aceştia decît în măsura în care reprezintă un canal de scurgere a supraproducţiei deversate aici din întreaga lume. Ce se întîmplă cu micul întreprinzător? Cu cele peste 3,5 mln. de gospodării ţărăneşti? Răspunsul lui Georgescu e acesta: "practică o agricultură de subzistenţă sau semisubzistenţă pe suprafeţe mai mici de 5 hectare, iar în aglomerările urbane se extind zonele de sărăcie extremă..." (op.cit., pag.20). Problema care se pune este de a depăşi această stare de lucruri prin reprofesionalizarea ţării, prin redefinirea interesului naţional, care trebuie să prevaleze peste cel internaţional. Nu se poate mîndri în exterior nicio ţară, care la ea acasă este redusă la mizerie, la neîncredere în instituţiile statului, şi care este scindată social. Există în interiorul aceleiaşi cărţi o frază care mie îmi este foarte dragă, pentru că defineşte în chip strălucit starea de lucruri în sistemul politic şi profesional: "Am început să ne obişnuim cu gândul - ba chiar ni se pare firesc - ca orice schimbare de majoritate parlamentară sau formulă guvernamentală să fie însoţită de un val de destituiri şi numiri în funcţii de excuţie după criterii după criterii care arareori au de-a face cu profesionismul autentic. Aspiraţia perfect legitimă la promovare profesională este astfel minată de realizarea insidioasă a faptului că excelenţa în profesie nu este suficientă şi trebuie dublată (iar în multe cazuri înlocuită) de bizuirea pe un "spate politic". Ideea că obedienţa este mai bine răsplătită decât competenţa în proiectarea carierei descurajează ambiţia talentelor reale de a se angaja activ în slujirea comunităţii, inclusiv în administraţia publică (- subl. noastră, v.b.). Aroganţa ignoranţei oferă un teren fertil pentru propagarea fenomenului de corupţie, nemijlocit legat de lipsa unor reguli sau proceduri precise şi de carenţe de pregătire profesională a celor chemaţi să vegheze la respectarea lor" (Călin Georgescu, IBIDEM, pag. 246-247).

Sunt ferm convins că nu asta este România visată de Eminescu şi paşoptişti, nu asta este România făurită de generaţia unionistă de la 1918, şi toată epoca interbelică, în care România exista ca stat, cu instituţii, cu autoritate, cu oameni strălicit pregătiţi, iubitori de neam şi limbă! Cei de azi nu merită nici să le pronunţe numele, căci nu sunt demni de faptele înaintaşilor. Cei care cheamă azi poporul la scrutin, fac  parte, intuiesc, dintre cei al căror genom uman este serios pervertit, diluat...Au redus ţara pe nume România la statutul de sclavagism, iar pe cetăţenii său - la rangul de consumatori-robi.

Motivaţia: România - este cel mai coerent şi îndîrjit proiect civic, lansat recent pentru redobîndirea valorilor autentice ale românilor (familia, biserica, neamul, limba, tradiţia). Interesant este că site-ul acestui proiect nu este accesibil de cîteva zile...probabil, că cei vizaţi de acest proiect preferă să blocheze accesul românilor la aceste adevăruri. Personal, am apucat să semnez adeziunea. 

Dar eu sunt încrezător, că poporul român va alege partea bună, adevărată, cea care-l reprezintă, va şti să deosebească grîul de neghină, iar lucrarea asta nu mai poate fi nicidecum amînată, blocată sau sabotată!

 

P.S. Chimistul german, de origine română, Stefan W.Hell (n. 1962), este cîştigătorul premiului Nobel pentru chimie, pentru anul 2014.       

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
12 septembre 2014 5 12 /09 /septembre /2014 06:29

Imagini-5759.JPG

foto>  © vladimir bulat

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
11 septembre 2014 4 11 /09 /septembre /2014 06:51

Paintigs-og-Akhtala_2014.jpg

PENTRU că sunt printre cei care consideră cărţile ca fiind purtătoare de eterne mărgăritare, printre lucrurile esenţiale pe care le poate lăsa un om pe pămînt, îmi place să semnalez cărţi, şi să scriu despre cărţi!

Aceasta este un album proaspăt apărut, la Moscova, şi e semnată de istoricul Alexey Lidov, un om învăţat şi un mare cunoscător al culturii vechi ruse şi bizantine. Această carte este o reeditare a unui volum publicat în 1991 (Lidov, Alexei (1991). The Mural Paintings of Akhtala. Moscow: Nauka Publishers. pp. 129 pages), în condiţiile grele şi absurde ale căderii comunismului în URSS. Este dedicat, mai ales, minunatelor fresce din fosta mănăstire Ahtala, din Armenia. Munca de reeditare a adus la lumină un material inedit, publicat inclusiv după vechi diapozitive, neintrate în volumul apărut în 1991, tipărit atunci doar în limba engleză. Mai mult, publicaţia are valoarea unui izvor de documentare de primă mînă, mai ales că unele picturi nu mai există, din cauza faptului că ani lungi, în şir, monumentul a zăcut în faţa intemperiilor, fiind fără acoperiş... Motivele sunt multiple. Armenia nu a trăit nişte ani prea fericiţi după căderea comunismului. Nu e foarte împlinită acea ţară nici astăzi! Dar are un patrimoniu cultural cu care se poate mîndri orice altă naţiune creştină, pe care însă nu prea are capacitatea de a-l conserva şi pune în valoare. Îl ţine departe de circuitul turistic, ştiinţific, academic...

Monumentul, din ultimul pătrar al secolului al XII-lea, este considerat drept unul din cele mai spectaculoase şi importante din spaţiul extra bizantin. Iar picturile sale, datate în intervalul cronologi dintre 1205-1216,  sunt considerate un apogeu al artei creştine din Caucaz. Cercetările au arătat că la realizarea acestor picturi au participat nu mai puţin de 8 zugravi, iar cel care a lucrat în conca altarului, se presupune a fi fost un armean din Calcedon, iar alături de el au lucrat cîţiva pictori georgieni. Atfel spus, cel care conducea echipa de pictori ştia temeiurile picturii chiar din capitala Imperiului. Cu toţii erau familiarizaţi cu pictura bizantină perioadei post-comnene, a începutului de secol XIII, astfel că reflexul acesteia se resimte pe murii de la Ahtala. Pe atunci Caucazul privea spre Constantinopol, şi era unit în acest gînd!

 Alexey Lidov s-a ocupat pe larg de istoria monumentului, de iconografia picturii, precum şi de zugravii care ne-au lăsat această comoară, astfel că monografia aceasta se constituie într-un document ştiinţific de prim rang, şi are putere de circulaţie în întreaga lume academică, fiind publicată în rusă şi engleză, iar volumul este de 528 de pagini, însoţite de 220 de ilustraţii. 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
22 août 2014 5 22 /08 /août /2014 08:01

Foarte inspirat acest titlu al unei expoziiții, care trebuie neapărat vizitată, simțită, asumată sufletește! 

ESTE o expoziție-eveniment, care ne arată un singur obiect, o carte rămasă de la Vodă Constantin Brâncoveanu, din primul deceniu al domniei sale (1693-1697). Liturghierul lui Brâncoveanu, redactat în elineşte, are paginile deschise pentru public pînă la finele acestei luni, care are 31 de zile...este ziua Limbii Române.

AFIS-MANUSCRIS-mic.JPG

Imaginea afișului a fost obținută prin bunăvoința doamnei Emanuela Cernea, șef secție Artă Medievală din MNaR, căreia îi mulțumesc și pe această cale.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
19 juillet 2014 6 19 /07 /juillet /2014 12:23

iar voi ați făcut-o peșteră de tâlhari” - îi ceartă Mîntuitorul pe negustori, și pe mușteriii care cumpărau marfa pusă de vînzare în interiorul Templului, atunci cînd a venit EL în Ierusalim; dar nu înainte să-i fi deplîns soarta străvechii cetăți: ”Că peste tine vor veni zile cînd dușmanii tăi vor săpa șanț în jurul tău și te vor împresura și din toate părțile te vor strîmtora și una cu pământul te vor face, pe tine și pe fii tăi care sunt în tine, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale” (Luca, 19, 43-44), .

Acest pasaj premerge intrării Mîntuitorului în Templu, pentru a se răfui cu talciocul pe care l-au făcut acolo evreii, uitînd demult de funcția dintotdeauna a acestui locaș.

reincadrata-_-Casa-mea.jpg

Astfel apare această scenă reprezentată în altarul bisericii Sfîntul Ștefan, care a fost sediul Mitropoliei de Nessebar, locaș ridicat în secolul al XI-lea, renovat în diferite faze în secolele XVI - XVIII. Cel mai probabil, pictura o datorăm cel mai probabil acestei ultime perioade, și e realizată de zugravi greci, în orice caz epigraphe-urile sunt elinești. În forma asta narativă scena alungării din templu s-a consacrat în lumea răsăriteană, și e strîns legată de deplîngerea Ierusalimului. Dar de ce, oare, această reprezentare apare în altar, pe peretele din stînga mesei liturgice, celei de jertfă nefățarnică? Îmi îngădui să cred, că legătura celor două elemente se află în acest lămuritor pasaj din proorocul Isaia: ”pe toți cei ce se țin de Legămîntul Meu, pe aceiaîi voi aduce în muntele Meu cel sfînt, și-n casa Mea de rugăciune îi voi desfăta; arderile-lor-de tot și jertfele lor primite vor fi pe jertfelnicul Meu; căci casa Mea de rugăciune se va chema pentru toate neamurile...” Numai așa se explică întru totul masa din prim plan, și animalele din extremitatea dreaptă, aduse pentru ca jertfă, pentru a o aduce Domnului. Scena este foarte complexă, și ofertantă din perspectiva hermeneuticii. Chestiunea majoră a acesteia rămîne inaccesibilitatea imediată, pentru că este ascunsă vederii mirenilor, complet nevăzută pentru femei. E clar, că temeiurile și sensurile teologice ale acesteia sunt furnizate și decriptate doar de slujitorii altarului. Din acest punct de vedere, am fost foarte plăcut suprins să aflu ilustrarea inedită a acestui pasaj din Luca, într-o umilă bisericuță de țară, din zona subcarpatică a Poloniei, în satul Haczów, unde ea apare zugrăvită pe ușa despărțitoare dintre naos și pronaos, astfel că deshizînd ușa, oricine poate fi martorul gestului Mîntuitorului, adresat și lor, celor care contemplă în fugă imaginea!

Casa-mea-se-va-numi-cas--de-rug-ciune.jpg

După cum vedem, varianta apuseană a pasajului evanghelic, este frust, frontal, ca o schiță scenografică, care se rezumă la reprezentarea unei frize aproape isokefalice, a figurii lui Hristos, în hlamidă roșie, cu brațul drept ridicat, în care ține o curea, iar din gura lui ies cuvintele: ”Mea casă de rugăciune va fi...[iar voi ați făcut-o peșteră de tîlhari...]”  (Luca 19, 46), precum și a trei personaje, din care unul parcă încearcă să riposteze la gestul Învățătorului, aflîndu-se în fața Sa, dar se lasă puțin în spate, în timp ce alte două personaje deja își duc marfa îndărăt, îndreptîndu-se spre o ușă deschisă, dar întunecată (sugestie la ”peștera de tîlhari”?). Veșmintele negustorilor nu sunt evreiești, ca-n compoziția răsăriteană (devenită normă), ci evropenești (cel mai probabil, nemțești, întrucît de-a lungul ultimilor veacuri aici locuiau preponderent etnici germani), cum s-ar fi spus pe la noi, în epoca în care a apărut această repezentare în biserica poloneză. Fără a avea date sigure, intuiesc că scena aceasta nu e mai veche de secolul al XIX-lea. Deși, se știe, pictura de pe pereți este din 1494, și a fost descoperită de-abia în 1956, devenind un argument în decizia de a include acest monument în lista UNESCO, în anul 2003.

Avem un exemplu în plus, al diferențelor de lectură și de reprezentare, a unei scene evanghelice, formulate printr-o pericopă iconografică, în care lumea apuseană este tentată să aducă în proximitatea credincioșilor realitatea hristologică, utilizînd elemente și o recuzită specifică din viața de zi cu zi, iar Mîntuitorul devenind în această atmosferă un personaj aidoma celor cărora Se adreseză, întru desfătarea cea din veac.  

Naframa-Veronichii.jpg

Vedem în această imagine chipul monumental al imaginii lui Hristos reprezintă o  ἀχειροποίητα, cea care e conscrată în terminologia teologică prin Năframa Veronichii. Aceasta se poate contempla de-asupra intrării în naos, la aceeași biserică din Haczów, dacă e să ne întoarcem cu spatele la altar; se dechide în fața ochilor un imens văl, încadrat de două personaje ale căror capetel nu s-au conservat, pe suprafața căruia sesizăm acest chip frontal, cu ochii închiși, un chip alungit, încadrat de o podoabă capilară bogată, care se scurge pînă la baza gîtului. E una din cele mai spectaculoase reprezentări ale goticului tîrziu, din spațiu provincial al catolicismului. Mai trebuie adăogat că pictura din această biserică este realizată direct pe lemnul din care sunt ridicați murii, și nu pe un suport textil brut, cum se întîlnește la bisericile de lemn din Maramureș. 

 

foto: © vladimir bulat, aprilie, iulie, 2014. 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
4 juillet 2014 5 04 /07 /juillet /2014 08:18

invitatieMargaritare

Expozitia va putea fi vizitata in perioada 4-26 iulie 2014, de miercuri pana duminica intre orele 11:00-19:00, sala “Gheorghe Focsa” din Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gustea”, sos. Kiseleff, nr.28, sector 1, București.

Pentru Elena Murariu jertfa martirilor bărbați din stirpea Brâncovenilor este, neîndoilenic, un model existențial! Este felul în care trebuie să trăiască, să simtă, să iubească și să urce la ceruri orice creștin autentic. Prin mijloace specifice iconarului Elena Murariu reconstituie drama acestei mărturisiri supreme. O face actuală, ne-o aduce în fața ochilor și sufletelor, ne îndeamnă să înțelegem că trăirea în Hristos este atemporală, anistorică, mereu vie, care palpită - prin adierea Sfîntului Duh - în fiece clipă, prezentă în act, în fiece micron al veșniciei noastre. Dar pentru a înțelege asta avem nevoie de sobornicitate, de virtutea noastră, plină, dar și de cea a semenului nostru, alături. Un model sfințit este chiar cel al Brâncovenilor, iar Elena Murariu, ajutată de sus, l-a zugrăvit atît de frumos și firesc...

Păunul cel superb să-și scuture penetul trufiei, întru găsirea căii spre sfințeniei! Nu este o opțiune, sau doar o potențialitate, ci e chiar truda atît de necesară și ziditoare de suflet.     

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
20 juin 2014 5 20 /06 /juin /2014 06:51

În deșertul Chedron, se află ”Marea Lavră” în care viața religioasă nu s-a stins niciodată încă din vremea fondării sale de către Sfîntul Sava, cunoscut în limba siriacă sub numele de Mar Saba.

Arheologii israieli au dezgropat recent un sigiliu de plumb (bulla), al cărui revers ne anunță, în limba greacă, că-l a aparținut Lavrei celui pe care-l reprezintă, Sfîntul Sava - singura efigie a acestui maiestru spiritual al creștinismului timpuriu, descoperită pînă acum. Are o vechime de peste 800 de ani, fiind vorba de epoca Cruciadelor.

Pămînturile creștinismului timpuriu sunt încă pline de surprize!

Mar Saba,Photo by Clara Amit, courtesy of the Israel Antiqu

The greek inscription on the reverse side of the Mar Sabas

(Credit foto: Clara Amit/Israel Antiquities Authority) 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
29 mai 2014 4 29 /05 /mai /2014 05:58

La 40 de zile de la Învierea Domnului, sărbătorim Înălțarea la ceruri a Domnului nostru.

Doresc să ilustrez această sărbătoare cu imaginea cea mai tulburătoare pe care am întîlnit-o în Capadocia. Este o frescă în ”stil metropolitan”, de la începutul secolului al XI-lea.

Inaltarea-DOMNULUI.jpg

Se poate vedea în biserica Închinării (Tokalı Kilise), din Göreme, cu cel mai amplu și elaborat program hristologic* din întregul areal capadocian, cu o excelentă restaurare care s-a încheiat în 1980. Se află pe timpanul de est. Este singura imagine pe care am reușit să o fac, furtiv, căci nicăieri în aceste bisericuțe nu ți se îngăduie să fotografiezi! După restaurare s-a publicat acest volum.

Hristos s-a Înălțat!

 

* o detaliată descriere a programului iconografic în: Kostof, Spiro. Caves of God: The Monastic Environment of Byzantine Cappadocia. Cambridge: The MIT Press, 1972. 169-181.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
18 avril 2014 5 18 /04 /avril /2014 15:49

Am văzut multe imagini ale Pogorîrii de pe Cruce a lui Iisus Hristos, și am și cetit destule pe acest subiect, dar scena reprezentînd plîngerea Maicii Domnului asupra Fiului ei (Punerea în mormîntἄκρα ταπείνωσις), mort în trup, cum apare la mănăstirea macedoneană Nerezi-Skopje (a doua jumătate a secolului al XII-lea, unde pictura a fost redescoperită de-abia la începutul secolului XX, în 1923-1926) - este printre cele mai tulburătoare, și mai suprinzătoare; mai ales prin umanitatea ei, prin drama hristică care nu se consumă deloc ca o ilustrație iconografică a ceva care s-a petrecut cîndva, în istorie, demult, ci chiar acum, în fața ochilor celui ce privește, și se roagă pentru mîntuire. Căci, oricare dintre creștini înțelege că drama aceasta este pentru fiecare dintre noi, și ea este aievea pănă la sfîrșitul veacurilor. E de vorbit nespus de mult despre poziția Fecioarei Maria, care-L ține pe Mîntuitor între picioarele sale, ca pe un prunc, ca și cum L-ar aduce din nou pe lume. Suferința ei de acum este însă mult mai dureroasă și de-a dreptul lacerantă, decît atunci cînd Hristos s-a întrupat din ea, fără durere...Cutez să spun, că nici imnografia marială toată nu a putut cuprinde complexitatea acestei îmbrățișări ultime, pe cît de materne, telurice, pe atît de dumnezeiesc-mistice...Imaginea devine, astfel, incomensurabilă, simbolică, de maximă intensitate și dinamism. O lume vie, chiar dacă narează despre moarte. Suferința aceasta va aduce în cel mai scurt timp bucuria nestăvilită a Învierii!  

Meister von Nerezi 001 

Sursa imaginii: wiki.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article