Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

16 avril 2014 3 16 /04 /avril /2014 01:32

În Marea Miercuri se psalmodiază una din cele mai frumoase cîntări ale ortodoxiei, cunoscută în tradiție ca Stihira sau Cîntarea monahiei Casiana: "Doamne, femeia ceea ce căzuse...”

Am căutat cîteva versiuni ale acestui text, spre a fi o sursă de comparație, înainte de a putea medita la adîncurile duhovnicești ale acestor stihuri, moștenite de noi din îndepărtatul secol (IX), în care a trăit Casiana monahia, secol de dinaintea separării bisericilor, din 1054.

Originalul grecesc:

"Κύριε, ἡ ἐν πολλαῖς ἁμαρτίαις περιπεσοῦσα Γυνή,
τὴν σὴν αἰσθομένη Θεότητα,
μυροφόρου ἀναλαβοῦσα τάξιν,
ὀδυρομένη μύρα σοι,
πρὸ τοῦ ἐνταφιασμοῦ κομίζει.
Οἴμοι! λέγουσα,
ὅτι νύξ μοι, ὑπάρχει, οἶστρος ἀκολασίας,
ζοφώδης τε καὶ ἀσέληνος, ἔρως τῆς ἁμαρτίας.
Δέξαι μου τὰς πηγὰς τῶν δακρύων,
ὁ νεφέλαις διεξάγων τῆς θαλάσσης τὸ ὕδωρ·
κάμφθητί μοι πρὸς τοὺς στεναγμοὺς τῆς καρδίας,
ὁ κλίνας τοὺς οὐρανούς, τῇ ἀφάτῳ σου κενώσει·
καταφιλήσω τοὺς ἀχράντους σου πόδας,
ἀποσμήξω τούτους δὲ πάλιν,
τοῖς τῆς κεφαλῆς μου βοστρύχοις,
ὧν ἐν τῷ Παραδείσῳ Εὔα τὸ δειλινόν,
κρότον τοῖς ὠσὶν ἠχηθεῖσα,
τῷ φόβῳ ἐκρύβη.
Ἁμαρτιῶν μου τὰ πλήθη καὶ κριμάτων σου ἀβύσσους,
τίς ἐξιχνιάσει ψυχοσῶστα Σωτήρ μου;
Μή με τὴν σὴν δούλην παρίδῃς,
ὁ ἀμέτρητον ἔχων τὸ ἔλεος".


Textul în limba română:

"Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simţind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosiţă, şi tânguindu-se a adus Ţie mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului şi întunecată şi fără de lună pofta păcatului. Primeşte izvoarele lacrimilor mele, Cel ce scoţi cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu nespusa plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare şi să le şterg pe ele iarăşi cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în rai în amiazăzi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel ce ai nemăsurată milă".

Originalul textului grecesc, în slavona bisericească:

"Господи, яже во многия грехи впадшая жена,
Твое ощутившая Божество,
мироносицы вземши чин,
рыдающи миро Тебе прежде погребения приносит:
увы мне, глаголющи,
яко нощь мне есть разжжение блуда невоздержанна,
мрачное же и безлунное рачение греха.
Приими моя источники слез,
иже облаками производяй моря воду.
Приклонися к моим воздыханием сердечным,
приклонивый небеса неизреченным Твоим истощанием:
да облобыжу пречистеи Твои нозе,
и отру сия паки главы моея власы,
ихже в раи Ева, по полудни, шумом уши огласивши,
страхом скрыся.
Грехов моих множества, и судеб Твоих бездны кто изследит?
Душеспасче Спасе мой,
да мя Твою рабу не презриши,
иже безмерную имеяй милость".

Originalul textului, tradus în rusa contemporană, de Olga Sedakova (specialistă de prim rang în problematica limbajului liturgic și bisericesc):

"Господи! Во многие грехи впавшая женщина,
Бога в Тебе ощутив,
мироносицей становится
И рыдая, миро приносит Тебе прежде погребения,
– Увы мне! – говоря –
Как ночь для меня – блудная неодолимая страсть,
Темное, безлунное влечение к греху.
Прими же потоки слез моих,
Ты, из облаков изливающий воду морям!
Склонись к вздохам сердца моего,
Ты, склонивший небеса неизреченным Твоим обнищанием:
Буду целовать пречистые ноги Твои,
Утру их волосами моими:
Шум их Ева, заслышав в раю пополудни,
спряталась в страхе.
Грехов моих множество, судов Твоих бездну кто исследует?
Души спаситель, Спаситель мой, не презирай меня, рабу Твою,
Ибо милость Твоя безмерна".

Textul canonic, în rusa contemporană:

"Женщина, предавшаяся многим грехам, Твое, Господи, ощутившая Божественное естество, как мироносица, рыдая, приносит Тебе миро прежде погребения, говоря: О, горе мне! Как ночной кошмар - мое блудное непотребное разжжение, мрачное и безлунное служение греху. Прими потоки моих слез, Наполняющий моря дождевыми каплями; приклонись к моим сердечным воздыханиям, Приклонивший небеса несказанным Твоим воплощением, да облобызаю пречистые Твои ноги и отру их своими волосами, - те самые ноги, шаги которых Ева в раю услышав, в страхе скрылась. Множество моих грехов и тайны Твоих судеб кто исследует? О Спаситель моей души, бесконечно милостивый, не презри меня, Твою рабу".

Textul în engleza contemporană, făcut probabil după originalul grecesc:

"O Lord God, the woman who had fallen into many sins, having perceived Thy divinity received the rank of ointment-bearer, offering Thee spices before Thy burial wailing and crying: "Woe is me, for the love of adultery and sin hath given me a dark and lightless night; accept the fountains of my tears O Thou Who drawest the waters of the sea by the clouds incline Thou to the sigh of my heart O Thou Who didst bend the heavens by Thine inapprehensible condescension; I will kiss Thy pure feet and I will wipe them with my tresses. I will kiss Thy feet Whose tread when it fell on the ears of Eve in Paradise dismayed her so that she did hide herself because of fear. Who then shall examine the multitude of my sin and the depth of Thy judgment? Wherefore, O my Saviour and the Deliverer of my soul turn not away from Thy handmaiden O Thou of boundless mercy".

* * * * * * * *

Din punctul meu umil de vedere acest material poate fi punctul de pornire pentru o amplă cercetare, meticuloasă și atentă, care se poate finaliza printr-o teză de doctorat, în teologie sau filologie. Nu este scopul meu, nicidecum, dealtfel competențele mele sunt limitate în ambele domenii, dar măcar de-aș putea să depășesc teama de a nu apuca ziua, în care să încep să înțeleg cît de cît profunzimea și adîncurile mistice ale acestui text, care poate sta drept temelie nestrămutată pentru orice operă a pocăinței omului pe acest pămînt!

Domnul nostru, Unul Mîntuitor și Izbăvitorul nostru, să fie mereu alături, iar noi de El, întru aceste zile. Și-ntotdeauna, pururea! Amin. 


Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
4 avril 2014 5 04 /04 /avril /2014 13:44

Am ales pentru astăzi fragmentul 86, după traducerea din germană făcută de Arthur Schopenhauer. În româneşte cartea Oracolul manual al înţelepciunii în viaţă a apărut în 1944, iar eu am în faţă ediţia a III-a, apărută la editura Vestala, în 2007, pag. 45.

Gracian--Oracolul--frag.-86.jpg

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
28 mars 2014 5 28 /03 /mars /2014 12:17

coperta-Nadeja-Stirbey.png

Prinţesa Nadeja Ştirbey este un nume absolut necunoscut mie, dar asta nu mă împiedică deloc, fie şi pornind de la această elegantă şi atrăgătoare copertă, să pornesc în căutarea unor date despre această personalitate din stirpea veche a Ştirbeilor. Ieri am aflat că acest volum, Jurnal de prinţesă, a fost lansat zilele trecute la Ordinul Arhitecţilor din România, şi că editorul acestui volum este istoricul de artă Oana Marinache (preşedintă a Asociaţiei Istoria Artei), care a şi vorbit recent în presă, succint şi percutant, despre acest inedit material memorialistic. Cel mai interesant lucru, legat de această publicaţie este formatul, care este un caiet întins pe orizontală, mai degrabă un bloc de desen, format reluat aproape întocmai de către editori (inclusiv elementul decorativ-geometric). Textul a fost scris în franceză, şi e tradus de aceeaşi Oana Marinache, iar traducerea a fost revizuită de Elena Cicoiu.

Convingerea mea e că şi textul merită toată atenţia, mai ales că va veni, cred, în completarea volumului Arabellei Yarka, De la o zi la alta (1913-1918), apărut la editura Compania, în 2010. Deceniul doi al secolului XX este relativ bine documentat prin materialele memorialistice ale oamenilor de stat şi ale istoricilor de profesiei, în timp ce contribuţiile acestea, mai modeste, emise dinspre lumea monden-feminină, vor întregi în chip armionios peisajul percepţiei noastre despre cum clocotea lumea românească în preajma Revoluţiei bolşevice, şi mai ales în anticamera reunificării Basarabiei cu Regatul României...În cazul consemnărilor prinţesei Nadeja Ştirbey avem un reper termporar foarte precis: 14 august 1916 - 12 februarie 1919. E de văzut cîte s-au întămplat în istorie în acel răstimp! Poate revin după lectura cărţii.

Internetul m-a ajutat să găsesc această pagină plină de simţire, din acest Jurnal

"În ciuda oamenilor care gem și plâng în jurul meu din cauza grozăviilor care se vor întâmpla, mă simt plină de speranță, niciodată nu m-am simțit mai mândră de a fi româncă, niciodată nu mi-am iubit mai mult țara și am încredere în viitor. - Inima mea cântă, am aripi, mi se pare că ne îndreptăm către vremuri mai bune, poate că voi avea parte de deziluzii profunde, dar până atunci am încredere în instinctul meu care nu m-a înșelat niciodată".

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
25 mars 2014 2 25 /03 /mars /2014 08:05

”Cuvîntul, Cel ce este împreună veșnic cu Tatăl cel fără de început, nedespărțindu-Se cu Cel de sus, acum a venit la cei de jos, pentru preamarea Sa milostvire, făcîndu-I-se milă de alunecarea noastră și luînd sărăcia lui Adam, S-a închipuit pe cel străin.

Tot pămîntul să se închine Ție și să cînte Ție”!  (Acatistul Bunei Vestiri).

circa-1560--Rusia.jpeg

Icoană rusească, circa 1558 (Catedrala din Solvîcegodsk, regiunea Arhangelsk).

O imagine rară, în care Sfînta Treime este suprapusă în același plan cu Buna Vestire. 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
26 février 2014 3 26 /02 /février /2014 09:21

Seara zilei de 25.02, în fața Ambasadei Ukrainei la București (Bd. Aviatorilor, 24).

Straneitati 8638

Straneitati-8634.JPG

Straneitati-8640.JPG

Straneitati 8635

Straneitati-8641.JPG

foto: vladimir bulat.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
23 janvier 2014 4 23 /01 /janvier /2014 07:48

Desigur, că a trăi frumos înseamnă să poţi ajuta pe alţii, din preajma ta, şi de mai departe!

Am primit ieri un apel pe acest blog, de a difuza cît mai multor oameni ştirea că tînărul Nicu Pavil -  este într-o grea şi cumplită suferinţă! Din fericire, se mai pot face destule lucruri şi acţiuni reale, care să-l salveze, să-i redea viaţa de mai înainte.

"Am fost diagnosticat cu Neurinom acustico-vestibular stâng. I se mai spune şi SCHWANNOM. Atunci totul parca a cazut peste mine. Viaţa mea şi-a schimbat traiectoria" - scrie pe blogul său Nicu

Concret, se poate face o intervenţie chirurgicală la Hanovra, în Germania, iar aceasta costă 45.000 de euro. O parte din această sumă a fost deja colectată, tot cu ajutorul jertfelor venite de la oameni. Pentru restul, pînă la rotunjirea sumei, rămîn deschise aceste conturi şi telefoane pentru contact:

Conturile sunt deschise pe numele Pavil Vasile Nicolae:

BCR : RON : RO09RNCB0312126445850001

EURO: RO79RNCB0312126445850002.

Numerele de contact sunt: 0751563609 mama (Rodica);

                                      0755837153 tata (Nicu);

                                      0754427151.

Orice ajutor este cu putinţă şi e binevenit. Căci oricare bine veţi face semenilor, acesta nu va fi niciodată trecut cu vederea în faţa lui Dumnezeu. ACESTA să-i dăruiască lui Nicu zile multe, senine şi cu bucurie, pînă la adînci bătrîneţi, spre folosul frumos al său şi al semenilor. Şi ziarul Patriarhiei Române a scris zilele trecute întru ajutorarea acestui tînăr.

O difuzare cît mai largă a acestui mesaj ar fi FOATE binevenită!

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
16 janvier 2014 4 16 /01 /janvier /2014 02:06

Ilie si Profetii din Baal, 1678

Proorocul Ilie şi preoţii lui Baal - icoană rusească semnată de zugravul Semion Holmogoreţ, 1678, colecţia Muzeului din Iaroslavl.

Părintele Pavel Adelgeim a fost asasinat cu un cuţit în inimă, în propria sa casă, la Pskov, în ziua de 5 august 2013. Am avut deja prilejul fericit de a scrie succint despre acest mărturistor al lui Hristos, pătimitor din zilele noastre. Cu două zile înainte de acest moment, cînd s-a cinstit ziua Proorocului Ilie, părintele a publicat pe blogul său această predică. Propun o tălmăcire liberă a acestui minunat cuvînt, care pentru Edelgeim a fost cel mai de pe urmă:

 

"Pe pămînt locuiesc foarte mulţi oameni. Atît de mulţi, încît nici nu ne putem imagina pe toţi aceştia simultan. Fiecare dintre ei este creat după asemănarea lui Dumnezeu, şi este chemat ca acest chip să-l păstreze neîntinat întreaga sa existenţă pămîntească, spre a-l duce în împărăţia lui Dumnezeu. În acelaşi timp, toţi aceşti oameni înţeleg diferit sensul şi fericirea acestei vieţi. Unii văd fericirea în bunăstare, îndestulare şi linişte:

Nu au nevoie de Dumnezeu,

Să fie-a banului ecou,

Mintea clară să le fie

Burta, plină de piftie

Iar în picioare - cizme... 

Alţii, dimpotrivă, caută impresii, aventuri, romantism:

Neliniştitul caută furtuni,

De parcă-acolo liniştea-l aşteaptă.

Atît o cale cît şi cealaltă îl pot conduce pe om la viaţa cea bună, dar la fel de bine îl pot însoţi spre o fundătură duhovnicească şi existenţială, spre dezamăgiri, deoarece pe aceste drumuri omul este singur, dacă-şi proiectează aceste trasee de capul său. Pot fi greşite. Sunt puţini oameni care s-au realizat ca persoane. Aceştia din urmă şi-au întruchipat viaţa după planul lui Dumnezeu. Aceşti oameni nu au căutat nici bunăstare, nici furtuni. Au jinduit după voia lui Dumnezeu, ca să trăiască astfel. Conţinutul vieţii duhovniceşti este să înţelegi sensul voinţei LUI. În toate religiile este aşa, de la cele mai primitive, în care noţiunea de Dumnezeu este nedemnă de un Dumnezeu viu, pînă la cele mai înalte. În Dumnezeu fiecare dintre religii îşi are începutul suprem, spre care tinde orice om, care ţinteşte să trăiescă conform voinţei LUI. Cine s-a împlinit ca om, înseamnă că dintru început a păstrat înăuntrul său planul lui Dumnezeu. E vorba despre sfinţi. Cinstim pe unul dintre aceştia astăzi. Azi sărbătorim urcarea la cer în carul de foc a proorocului Ilie. 

 Proorocul Ilie a trăit pe vremea regelui păgîn Ahab. În acele timpuri credincioşii de osebeau de păgîni: cinsteau pe Dumnezeu cel adevărat. Cei din jurul lor se închinau capiştilor de idoli, erau idolatri. Poporul iudeu era chemat să păstreze Revelaţia Dumnezeiască, şi cuviincioasa cinstire a LUI. Proorocul Ilie a venit la regele Ahab, şi l-a prevenit că pentru necredinţă se vor închide cerurile, trei ani şi şase luni nu va ploua, dacă nu-şi vor întoarce faţa către Dumnezeu. A urmat seceta şi foamea. Ahab îl căuta să-l pesecute pe Ilie, iar acesta trăia într-o peşteră, hrănit fiind de un corb. Dumnezeu l-a trimis în Sarepta Sidonului, unde l-a găzduit o văduvă, care locuia cu fiul său. Ilie a rugat-o să-i coacă o azimă. Văduva a spus: "Viu este Domnul, Dumnezeul tău, că nu am nici o azimă, ci doar o mînă de făină într'un vas şi puţin untdelemn într'un urcior; iată, adun cîteva vreascuri şi mă duc să o gătesc pentru mine şi pentru copiii mei şi vom mînca şi vom muri". Dar Ilie a zis: "Făina din vas nu va scădea şi untdelemnul din urcior nu se va împuţina pînă în ziua cînd Domnul va da ploaie pe pămînt". Aşa s-a şi întîmplat. Văduva l-a hrănit pe prooroc, oferindu-i toată mîncarea lor. Dimineaţa şi făină era în cămară, şi ulei în ulcior. Erau atît cît avea văduva şi înainte. În fiecare zi, cînd a bîntuit foamea, văduva găsea cele trebuincioase pentru turte. Dar cînd foamea a luat sfîrşit, fiul văduvei s-a îmbolnăvit, şi a murit. Atunci ea s-a revoltat: "Ce-ai avut cu mine, omul lui Dumnezeu? ai venit la mine sa-mi pomenesti pacatele si sa-mi omori fiul?". Ilie a întrat în camera în care zăcea mortul, i-a insuflat pe buze duhul său, şi băiatul s-a trezit din moarte. În cele din urmă, Ilie a mers în oraş, zicînd: "L-aţi părăsit pe Domnul, Dumnezeul vostru, şi aţi mers după Baal. Voi să strigaţi numele dumnezeilor voştri, iar eu voi chema numele Domnului Dumnezeului meu; ei bine, Dumnezeul care va răspunde cu foc, Acela este Dumnezeu". Toată ziua preoţii lui Baal au chemat focul asupra lemnelor de sub jertfe, dar acesta nu a apărut. Atunci Ilie a poruncit: "Aduceti-mi patru vedre de apa si varsati-le peste jertfa si peste lemne!"  S-a rugat lui Dumnezeu. A chemat pe Dumnezeu. Atunci foc a cazut din cer de la Domnul si a mistuit jertfa si lemnele si apa care era in sant; focul a lins pietrele si lutul". Şi s-a întors inima israilenilor către Dumnezeu cel adevărat. Şi cînd a venit vremea ridicării la ceruri a proorocului, aceasta s-a petrecut de faţă cu ucenicul său, Elisei, un car de foc l-a ridicat viu pe Ilie în înalturi. Într-un vîrtej de foc s-a înfăţişat Ilie în faţa Tronului Dumnezeiesc.  

Ce semnificaţie au pentru noi sfinţii? Prin sfinţii Săi s-a arătat Pronia Cerească. Chipul lui Dumnezeu în ei, ni se arată nouă. Sunt chezăşia şi speranţa, că printre grijile noastre cotidiene şi nimicnicia vieţii se deschide fiecăruia posibilitatea de a se împlini după voinţa lui Dumnezeu. Astăzi cinstim pe proorocul Ilie, şi ne rugăm de a fi ajutaţi de Dumnezeu, pe căile de El ştiute, să putem duce în noi chipul LUI prin pămînteasca viaţă, şi să ne păzim comoara acesta pentru veşnicie."       

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
28 décembre 2013 6 28 /12 /décembre /2013 13:05

vatra-taraneasca.jpg

Există lucruri care nu se schimbă. Și nu trebuie să se schimbe niciodată!

Este vatra străbună, căldura casei părintești. Este mămăliga care se mănîncă împreună cu cei mai apropiați. Sunt vasele de lut din care se înfruptă cu toții. Cazanul strămoșesc, din care chiar dacă nu am mîncat chiar noi, oasele noastre sunt purtătoarele acestor amintiri, ancestrale, pravoslavnice. 

Oriunde am fi, vatra cea de demult să ne adune împreună, cu valorile ei netrecătoare, simple, dar durabile, temeinice, pur omenești! Anul ce vine să ne aducă mai aproape de toate acestea. Puțin cîte puțin.

 

fotografie: interior de casă țărănească din muzeul culturii satului, Sirogojno, Serbia, 16 august, 2008.    

©: vladimir bulat.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
7 décembre 2013 6 07 /12 /décembre /2013 16:00
Mai jos - alocuțiunea mea la deschiderea expoziției de icoane a lui Toma Chituc, Librăria Bizantină, București. Transcrierea textului a fost făcută de doamna Cosmina Chituc, căreia îi mulțumesc și pe această cale.
Imagini 7528[1] 
Prima mea întîlnire cu Toma Chituc, iconarul, s-a produs acum mai bine de 6 ani. În Postul Mare, în 2007, el a propus o expoziție cu primele sale încercări, iar traseul parcurs de atunci pînă acum, eu l-aș defini în felul următor, ca un fel de salt, materializat sub forma unui parcurs de la declamație la revelație. Să mă explic.
Cînd a creat primele icoane Toma picta, în paralel, și niște panouri abstracte, foarte nervoase, cu un frotaj energic, viu colorat, o cromatică emfatică, căci era pictor. Nu iconar. Iar icoanele sale erau, în chip clar, ale unui pictor laic.
 
Chiar dacă pictura lui nu era neapărat una figurativă dar mie mi se părea că trebuia să se despartă de, hai să spun așa, de implicarea de fi pictor, pentru a se deda cu totul dăruirii de a fi iconar. Mi-am dat seama că ceea ce face el în materie de pictură puteau să facă și alții și că, ceea ce am descoperit de fapt acum un an la Simpozionul de Iconografie de la Mogoșoaia, ceea ce face el în icoane, în iconografie, în acest domeniu, nu este chiar dat oricui să facă. Și mai ales așa, cum o face el. Iarăși un lucru pe care ieri l-am descoperit, și pe care ei l-au ținut în taină, adică și Cosmina și Toma, este faptul că tot ce vedeți aici este pictură pe pânză. Este iconografie pe pânză. Ai zice, până la urmă, de ce pe pânză? De ce nu pe lemn? Cu asta ne-am obișnuit, asta am văzut de-a lungul vremii... Am meditat pe îndelete la lucrul acesta. Mi-am dat seama în fapt, și Toma m-a ajutat să înțeleg până la capăt, poate, lucrurile, și anume că nu suportul este cel care face iconografia ciimplicarea iconografului, implicarea celui care se apleacă întru zugrăvire asupra acestui suport. Mi-am dat seama de încă un lucru și anume că, în fond, marea redescoperire a iconografiei vechi și a icoanei în general, în speță a celei rusești, căci de-acolo a pornit de fapt reconsiderarea icoanei străvechi și medievale, s-a produs acum o sută de ani.
Marea expoziție de icoane provenite din colecții private ale colecționarilor ruși s-a întâmplat la Moscova, în 1913. Aceasta mai conținea manuscrise vechi, broderii, obiecte din argint și aramă. Dar majoritatea covîrșitoare a exponatelor o constituiau icoanele. Erau în total 147 (secolele XIV-XVII). Expoziția s-a deschis în ziua de 13 februarie, 1913[1]. Iată sunt o sută de ani. Un veac încheiat. Studii și analize ulterioare, făcute de restauratori în speță, au arătat faptul că felul în care vedem astăzi icoanele de secol XII, XIV, XVII, sau din alte veacuri, adică imaginea lor, n-a fost cunoscută generațiilor imediat următoare momentului în care acestea au fost pictate. Ce înseamnă asta? S-a constatat că, ciclic, icoanele se repictau. Cam la 50 de ani odată. Uneori – mai rar. Se ajungea la un moment dat, după niște secole, dacă era vorba de icoane de secol XIV, să zicem, ca prin secolul al XIX-lea, să fie mult mai groase decât atunci când fuseseră inițial făcute, tocmai pentru că acestea conservau multitudinea straturilor pe care le aveau dedesubt. De-abia odată cu rafinarea tehnicilor și a metodelor de restaurare, s-a ajuns să se înlăture aceste straturi ulterioare, succesive, și să se descopere marea iconografie, așa cum arăta ea în epocile în care a fost plăsmuită.
Ei bine, s-a mai ajuns la o concluzie esențială, și anume la aceea că fiecare epocă avea o anumită predilecție, o modă pentru iconografie. Și-atunci, punând cap la cap aceste două lucruri, putem conchide că astăzi ar fi poate forțat (dacă nu chiar nedrept) să se spună că iconografia sau felul în care arată o icoanătrebuie să fie așa sau altminteri. Și doar așa! Pentru că fiecare epocă, practic, și-a creat propria ei modă, propriul gust pentru un anumit tip de iconografie, sau chiar pentru un anumit tip de imagine, specific.
Pornind de la aceste constatări, fie că le știe Toma sau ba, mie mi se pare că el le-a înțeles! Acest lucru este esențial de subliniat. Chiar dacă el poate nu le-a citit sau poate că le-a citit? Ceea ce ne propune iconarul este exact această formulă, cumva neutră, de-a arăta Revelația, imaginea prezenței Duhului, reprezentată prin chipuri de sfinți, dar chipuri întotdeauna și veșminte și o ținută imaterială, într-o formă care avea cumva o imagine cumulată, cumulativă de fapt, a ceea ce astăzi înțelegem despre ceea ce numim iconografie. Aș risca să spun, o iconografie pravoslavnică, drept-măritoare.
Mie mi se pare că acest salt, despre care vorbeam dintru început, de peste șase ani – poate pentru unii să pară o perioadă lungă, poate pentru alții chiar o clipă, pentru unii o viață de om, poate să însemne și mult și puțin – în orice caz asistăm astăzi la... nu i-aș spune nașterea, ci la afirmarea de fapt a unui iconograf de mare forță și stăpân pe un tip de imagine care ne convinge că iconografia este în esență ceva foarte viu, ceva deosebit de actual, ceva foarte prezent, și că ceea ce el ne propune poate fi un model iconografic viabil pentru epoca în care trăim, dar, de ce nu, și pentru epocile care vin. Pentru că, sunt absolut convins de asta, și bănuiesc că toți cei prezenți aici îmi vor da dreptate, cum Hristos este pururea viu, tot așa și iconografia trebuie sa rămână vie, care să ni-L arate, să ni-L aducă în față, revelat, și să ne bucurăm de acești oameni cu care suntem contemporani. Zic eu, cu mintea mea puțină, să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu ca astfel de lucruri să ne fie cât mai mult timp aproape. Lîngă noi.
Prietenul Toma, sunt absolut convins, este emoționat de ce spun acum pentru că... noi vorbim de fapt foarte rar. Dar când dialogăm, cu adevărat avem ce ne spune. Reciproc. Eu am vorbit aseară foarte mult. Tocmai pentru că ceea ce vedeți dumneavoastră aici, eu am apucat să văd înainte, și efectiv tot ce-am văzut mi-a declanșat un soi de pornire de a încerca să interpretez. Dar poate mai mult decât să interpretez, să înțeleg eu însumi ceea ce el ne arată în icoanele sale, astfel vă propun să ne bucurăm cu toții!
Eu cam atât am vrut să spun acum.
Mulțumesc.
Notă: [1] În 1913 se împlineau trei veacuri de la urcarea pe tron a dinastiei Romanovilor.
Foto: icoană de Toma Chituc -  ©: vladimir bulat.
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
3 décembre 2013 2 03 /12 /décembre /2013 05:08

1399384 238601589639341 495916961 o

 

Un reportaj fotografic & comentarii & mulţumiri - post-eveniment, aici.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article