Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

21 mai 2013 2 21 /05 /mai /2013 15:03

Da, bine spune Eugen Lungu în prezentarea succintă, dar foarte exactă, pe de coperta a patra a acestei culegeri suprinzătoare - "Cartea de faţă este, credem, ultima culegere de folclor autentic din Republica Moldova".

 

Autoarea cărţii, Ludmila Romanciuc-Dutcovschi, a adunat în ultimii 13 ani, cum ea însăşi ne spune în loc de prefaţă, cam tot ce a mai rămas în cotloanele ascunse, dosite şi intime ale conştiinţei acestui popor înghesuit din toate părţile - să se civilizeze, să devină la fel de amănător şi  previzibil ca restul lumii, care îl înconjoară. Acum că alţii fac eforturi să-i bage pe moldoveni "în Europa" chiar că astfel de rudimente vor pieri treptat-treptat!

 

Deci, e cu atît mai salutară sincronizarea - au rebours - cu aceste fenomene de globalizare nivelatoare, a editurii ARC, şi dorinţa acesteia de a conserva aceste comori folclorice într-o elegantă carte, cu o copertă care nu lasă niciun dubiu sau  îndoială în privinţa bunelor intenţii, de zile mari. Cu adevărat, după o muncă de teren uriaşă, avem în faţă o colecţie indimenticabilă de poezie, ziceri, povestiri, datini, legende, plus de asta avem de-a face cu un fond lingvistic foarte preţios, încă excelent conservat, care ne arată bogăţia percepţiilor, trăirilor, bucuriilor şi a necazurilor deopotrivă, fazelor existenţiale, sărbătorilor - îmbălsămate în sensibilitatea populară, adunate tematic de harnica cercetătoare: Naşterea, botezul, cumetria (pp. 9-27); Nunta (pp.28-93); Construcţia casei (pp. 94-95); Înmormântarea (pp.96-121); Sărbători populare (pp.122-281); Obiceiuri casnice, tradiţii, credinţe şi superstiţii (pp. 282-288). Apoi, urmează un Glosar (pp. 317-320), care este esenţial pentru cei de azi, căci tănăra generaţie deja are probleme şi cu lectura poeziei culte: Alecsandri, Goga, Costache Conachi, Vasile Voiculescu, darămite cu citirea folclorului ancestral!

 

FOLKLOR DIN MOLDOVADintr-o sumară privire pe paginile acestei cărţi observăm ponderea pe care o are folclorul legat de sărbătorile anului. E capitolul cel mai stufos. Aici sărbătorilor religioase li se adaogă cele legate de ciclurile anului. Şi e remarcabil că acest calendar începe anume în 1 / 14 septembrie, cînd debutează anul liturgic ortodox. Este deosebit de explicit faptul că ţăranul dintotdeauna nu se zgîia deloc la calendarul laic al acestei lumi, el avea ritmul, rostul şi semnificaţiile sale profunde - după care îşi rînduia existenţa, lucrul şi familia. Îl avea pe Dumnezeu mai presus de orice. În chip precis, din generaţie în generaţie, toate acestea se perpetuau.

 

Asistăm acum la întreruperea acestui ciclu existenţial, ordonator, ancestral. Cartea Folclor din Moldova (2012, 326 pag.) o putem considera, cum se spunea şi la începutul acestor rînduri sumare - un fel de epitaf, dar şi o pledoarie împotriva uitării şi a memoriei strămoşilor. Care nu doar au fost, ci au şi vorbit, cîntat, povăţuit, învăţat, şi s-au rugat pentru noi, cei de acum. Rugăciunile lor din trecut au făcut posibil şi viu prezentul. 

 

Mă înclin în faţa celei care a făcut posibilă - Ludmila Romanciuc-Dutcovschi - apariţia pe hîrtie a aceastei comori nestemate, aduse în actualitatea noastră grăbită, confuză şi tot mai laică.     

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
2 mai 2013 4 02 /05 /mai /2013 16:18

M-am bucurat nespus să găsesc în numărul recent al revistei 22 acest articol. Autorul se întreabă Ce facem și cine suntem de Sfintele Paști. Firesc, orice creștin trebuie să-și pună aceste întrebări, în fiecare an, și zi de zi, căci este axul și chintesența creștinismului răsăritean.

 

Mi-am pus și eu această întrebare, și înțeleg în primul rînd să caut o împăcare cu sine (o mai bună chiverniseală a sinelui), apoi, cu cei din preajmă, cu familia, cu prietenii, cu dușmanii, și nu în ultimul rînd cu Dumnezeu însuși. Caut Pămîntul Făgăduinței, dar nu aici pe pămînt, ci în ceruri, în veșnicie. În viața veșnică. Dar pentru a ajunge acolo, trebuie să fii om pe pămînt, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Aici este arvuna luminii celei neînserate, fără început și sfîrșit.

 

Aceste gînduri trebuie să le avem pînă la Învierea Domnului, și să le înmulțim și după aceea! Și să nădăjduim, cît trăim și ne bucurăm de darurile toate pe care le primim.

 

Pentru că anul trecut în Săptămîna Luminată ne-am învrednicit să vedem și să simțim Ierusalimul terestru, închinîndu-ne Mormîntului gol al lui Hristos, pun aici cîteva imagini din acel minunat pelerinaj.

 

DSCN0483.JPG

DSCN0481.JPG

DSCN0486.JPG

Astea se spune că sunt lespezile de pe vremea Pătimirii Domnului.

DSCN0514.JPG

Cupola de de-asupra Mormîntului Domnului lasă lumina să curgă în permanență peste cei ce stau la închinare...Stîlpul de lumină care vine de la Dumnezeu, spre a-i mîngîia pe cei osteniți, bolnavi, suferinzi, dar și pe cei care vin să mulțumească de la distanță mare - pentru tot ce au, dar și pentru ce le lipsește...Trebuie să știi să și mulțumești pentru lipsuri, căci doar acestea te întăresc și te smeresc.

DSCN0515.JPG

Încăpătoarea piață din fața intrării în uriașa biserică a Mîntuitorului, de unde în noaptea Învierii Lumina se împarte tuturor, în toate capetele Pămîntului.

 

Hristos va Învia mereu!

 

Credit foto: © vladimir bulat,  aprilie, 2012.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
2 février 2013 6 02 /02 /février /2013 13:48

La a 40-a zi de la nașterea în umila iesle, conform prescripțiilor religioase iudaice, Pruncul Iisus a fost adus spre închinare la Templul din Ierusalim. A venit însoțit de Fecioara Maria, cu bătrînul Iosif alături, care avea în mîini două turturele, pentru a  fi aduse jertfă la altar. După obiceiul Legii - cum ne șoptește Sfînta Scriptură.

În Templu era dreptul și temătorul de Dumnezeu Simeon, așteptînd mîngîierea lui Israel, și Duhul Sfînt era peste el (Luca, 2, 25), și proorocița Ana, care avea optzeci și patru de ani, și nu se depărta de templu.Doi bătrîni îl așteptau pe Pruncul Iisus...

 

Predania ne spune că dreptul Simeon era unul dintre cei șaptezeci și doi de tălmăcitori ai Septuagintei, și de atunci a primit încredințarea că nu va muri pînă nu va vedea minunea întîlnirii cu Dumnezeu (pînă ce nu-L va vedea pe Hristosul Domnului - ne spune același evanghelist, în versetul următor). Într-un anume fel, a fost pedepsit să apuce o vîrstă foarte înaintată, pentru cutezanța de a fi dorit să corecteze un vers dintr-o proorocie a lui Isaia, anume acela care spune că Fecioara va avea prunc în pîntecele său, și va naște Fiu. Simeon a crezut că o greșeală în textul ebraic, și a voit să înlocuiască cuvîntul Fecioara, prin Femeia. Atunci îngerul Domnului i-a oprit mîna care scria, și l-a încredințat că nu va cunoaște moartea pănă nu va vedea minunea. Tulburătoarea scenă a acestei întîlniri - în slavonă este Sretenie Gospodne (Сре́тение Госпо́дне, Întîlnirea Domnului ) - a fost și este considerată ca o despărțire a Vechiului Legămînt de cel Nou, care nu a venit să-l contrazică pe cel al strămoșilor, ci să-l întregească, să-l desăvîrșească în veac.

 

Simeon și-a îndeplinit misiunea sfîntă. I-a spus Mamei lui Dumnezeu: Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și spre semn de'mpotrivire - și chiar prin sufletul tău va trece sabie - pentru ca gîndurile din multe inimi să se descopere (Luca, 2, 34-35). Prin această zicere a rezumat traseul lumesc al amîndurora, al lui Hristos și a Maicii Sale. 

 

Andrei Kondrasov orig

 

Mozaicul acesta, din cel de-al XI-lea veac, provine din biserica mănăstirii Ὅσιος Λουκᾶς din Fokida (Φωκίδας, Grecia), ilustrează cu maximă intensitate semnificația incandescentă a acestei scene, căci este reprezentată într-o semicalotă care închide intersectarea a două ziduri, astfel încît cei patru maturi se află în două planuri diferite, și se întîlnesc prin intermediul Pruncului, în fața tabernacolul ridicat peste jertfelnicul încununat de sfînta cruce. Cele două lumi se întersectează în Domnul. Iar pentru asta - toți cei prezenți au ochii larg dechiși. Căci nu este suficient doar să auzi, ci să și vezi!

 

Marele poet Iosif Brodsky, despre care am scris de nenumărate ori și pe acest blog, i-a dedicat Annei Ahmatova un poem, datat 16 februarie 1972 (deci, în 2 februarie pe stil vechi), intitulat Сре́тение, în care pune accentul anume pe ce a urmat acestei Întîlniri cu Domnul. El, dreptul Simeon, a mers la moarte, în timp ce Iisus i-a luminat calea - spre ”domeniile surdomute ale morții”, unde a auzit că timpul nu mai cuvîntează. Sufletul împăcat al lui Simeon avea ca far, în față, chipul Pruncului cu nimb în jurul capului - care-i lumina calea (”Lumină spre descoperire neamurilor”) în genunea nepătrunsă a întunericului;  Lumina luminilor, care pătrundea unde nu a mai ajuns niciodată pînă atunci...Este o prefigurare a Pogorîrii la Iad.  Arcul în timp reconfirmă proorocia. Este o relație vie și continuă, permanentă. Întîlnirea cu Domnul scrutează eternitatea, veșnicia.

Azi, și în vecii vecilor. Amin!

 

Sursa imaginii: ruicon   

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
31 mai 2012 4 31 /05 /mai /2012 11:58

Ingerul-de-la-Voskopoljie.jpg

 

În dimineaţa de 4 iunie, ziua prăznuirii Sfintei Treimi, în inima capitalei se vor resfinţi, după 72 de ani, biserica şi mănăstirea Stavropoleos, eveniment de prim rang pentru acest aşezămînt, care de 21 ani încoace a trecut printr-un amplu şi complex proces de restaurare şi modernizare. La capătul acestui proces monumentul se aureolează prin prezenţa la Sfînta Liturghie a PF Parinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Părintele slujitor şi duhovnic Iustin Marchiş, alături de cele 6 maici, au făcut tot posibilul ca mănăstirea din centrul Bucureştiului să devină un model de viaţă şi maturitate duhovnicească, precum şi un focar viu de spiritualitate şi cultură

 

Dumnezeu să fie fie alături cu noi şi între noi, mereu! 

 

imagine: Arhanghelul Mihail de la biserica Născătoarei de Dumnezeu, Voskopoje (Albania), 

© arhivă personală, 2009.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
16 mai 2012 3 16 /05 /mai /2012 14:28

Personal pentru mine, vizitarea Ierusalimului a constituit cea mai profundă experienţă în economia pelerinajului în Ţara Sfîntă. Este oraşul unde crucea domină peste toate, chiar dacă unii vor s-o vadă doar discretă şi împărţind cu celelalte religii partea de participare la concertul religiilor. Şi pentru că premiza mea este să arăt acest simbol şi semn, voi semnala doar faptul că la plecarea din aeroportul Ben Gurion am fost atras de voluminoasa carte a lui Simon Sebag Montefiore, Ierusalim. Biografia unui oraş, scoasă în 2011, şi apărută la noi de curînd. Pînă să parcurg cu creionul în mînă acest stufos şi pasionant volum, propun o plimbare vizuală prin Ierusalimul crucii.

DSCN0492.JPG

Asta este crucea de pe Mormîntul Domnului, cea mai impunătoare, şi frumoasă.

DSCN0502-copie-1.JPG

 

DSCN0480.JPG 

DSCN0714.JPG

DSCN0495.JPG

DSCN0490.JPG

DSCN0484.JPG

În fiecare zi de joi, mici comunităţi şi grupuri de catolici, la care se alătură turişti, pelerini şi poate gură-cască - refac Drumul Crucii (Via Dolorosa), pentru a depune aceste cruci, pe carele poartă pe umeri, la zidul Bisericii Sfîntului Mormînt. Această procesiune face ca obiectul şi semnul crucii nu doar să fie omniprezent, ci şi dinamic, sesizabil, material, funcţional...Partea vizibilă se transformă, apoi, în substanţa sufletească şi tainică a omului credincios. Efortul nu e însă niciodată linear. Ierusalimul te învaţă poate mai bine decît orice alt loc de pe pămînt aceste lucruri. Cu condiţia ca uşa sufletului să nu fie zăvorîtă!

 

Foto:  ©vladimir bulat, aprilie 2012.    

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
9 mai 2012 3 09 /05 /mai /2012 22:56

Palestina de azi este un ghimpe atît pentru Israel, cît şi pentru întreaga suflare arabă, musulmană. Israelul a obosit demult să mai ducă muncă de lămurire, războaie, să impună restricţii şi să redacteze moratorii de pace, a decis ridicarea unui zid între Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP) şi propriul său teritoriu. Un zid de beton încununat de sîrmă ghimpată şi sisteme de supraveghere performante. O cortină etanşă separă ANP şi Fîşia Gaza de statul Israel - singura enclavă democratică într'o mare a despotismului, arbitrariului, violenţei şi dezmăţului fiscal, amestecat cu ideologii de extrema stîngă şi barbarie.  

Am vizitat 3 oraşe palestiniene: Nablus, Ierihon şi Bethleem. Fiecare cu o încărcătură istorică despre care s'au scris cărţi, şi probabil încă se vor scrie - astăzi sunt nişte localităţi lipsite de strălucire şi ştaif turistic. Nimic nu te atrage la ele în afara trecutului lor, care poate fi la fel de bine rodul unor ficţiuni şi mistificări plămădite de'a lungul epocilor. Sunt oraşe străvechi, cu numeroase vestigii şi artefacte care exaltă imaginaţia, erudiţia şi spiritul omenesc de ieri şi de azi, dar a căror aspect actual este mai mult decît modest. Devine foarte clar că acestea trăiesc astăzi - cel puţin dintr'o logică a turismului actual - prin prisma mitologiilor şi a legendelor, decît printr'un prezent ofertant şi ispititor. De fapt, în Palestina nu te atrage cotidianul. Dimpotrivă. Acesta este anost, prăfuit, zgomotos, nesigur, fals şi secund. E o lume care are toate dezavantajele unei ciorbe reîncălzite...

DSCN0627.JPG

Bethleem este (בית לחם beyt lehem) cunoscut sub numele  de «casa pâinii», şi este întins pe mai mulţi kilometri, la sud de Ierusalim. Este oraş surogat, cu arhitectură europenească rămasă din epoca dominaţiei britanice, asezonată cu betoane risipite în ultimele decenii, întinse de'a lungul arterelor de comunicaţii. Acestea din urmă sunt departe de a întruni datele minime pentru a se numi arhitectură, ci mai degrabă se pot defini ca nişte recipiente de (pentru) habitat, sau adăposturi. Şi asta chiar dacă unele exemplare au aspectul unor mici fortăreţe placate cu piatră albă-gălbuie (care se regăseşte şi în întreg Ierusalimul). În acest oraş se află mormîntul Rachelei (Rahela), soţiei lui Iacov, patriarhul din Geneză. Locul ei de veci este considerat sfînt pentru iudaism, şi e venerat în special de femei, pentru că era "mîndră la făptură şi frumoasă la chip" (Geneza 29, 17). Era femeia preferată a lui Iacov, şi mama lui Iosif şi Beniamin, murind la naşterea acestuia din urmă.  

DSCN0676.JPG

Locul care atrage pelerini din lumea întreagă este Biserica Naşterii Domnului din Bethleem. Este una din bisericile cele mai ample şi bogate în straturi culturale de pe pămînt, construcţia căreia a debutat în veacul al IV-lea (cca 330), sub Împăratul roman Constantin cel Mare. Acum are un aspect bazilical, cu şarpantă de lemn, cu acoperiş în două ape şi numeroase elemente de decoraţie şi podoabă foarte interesante. În 1934 au fost descoperite resturi de mozaic bizantin, care acoperea pavimentul de altădată, care se consideră a fi din faza iniţială a monumentului, adică din epoca constantiniană. Acestea acoperă partea centrală a sălii. Predomină motivele antichităţii tărzii (volute, cercuri, spirale, ghirlande simple, linii drepte etc.). Interesant de consemnat că peste aceste mozaicuri s'au montat nişte dulapi-acoperitori care le protejează, şi în timpul slujbelor sunt închise. Astfel în timpul vecerniei, slujite de greci, poţi avea neşansa să nu le poţi vedea. Se închid cînd în biserică intră ierarhul, şi rămîn închise pînă a doua zi.  

DSCN0698.JPG

DSCN0700.JPG

Cu totul altfel se prezintă mozaicurile aflate în partea superioară a bazilicii, şi sunt datorate epocii cruciaţilor, după anul 1099. Acestea reprezintă scene din Viaţa lui Hristos, chipuri de profeţi, imagini de cetăţi creştine (Antiohia, Sardes...), cu arhitecturi şi simboluri încărcate de semnificaţii mistice şi liturgice.

DSCN0692.JPG   

Necredinţa lui Toma este una din marile compoziţii care se sitează la răsărit de altarul central al bazilicii, şi este datată cu secolul al XII-lea. Destul de bine conservată, dar ea pare rezultatul unei anastiloze, a unei reconstituiri destul de recente, căci nimic din ce se poate vedea în jurul acestei scene nu pare în chip organic legat de aceasta. Oricum, aceste fragmente sunt încadrabile perfect în datele stilistice ale mozaicului din perioada Comnenilor, şi se prea poate ca acestea să fie reluate după tipicul celor lăsate de Constantin Monomahul, după restaurările făcute de acesta între 1042-1048. Cercetătoarea Lucy-Anne Hunt le datează cu anul 1169, într-un studiu publicat în 1991, în revista: Dumbarton Oaks Papers  (Art and Colonialism: The Mosaics of the Church of the Nativity in Bethlehem (1169) and the Problem of "Crusader" Art). Mai presus de orice, semnificaţia ideologică şi teologică a acestor mozaicuri se concentrează pe controversele dintre biserica răsăriteană, bizantină şi cea apuseană, latină; în esenţă arta cruciată fiind generată de această bipolaritate a creştinismului intrat în al doilea mileniu de existenţă. 

DSCN0694.JPG

Devine foarte clar că scurtele vizite prilejuite de închinarea la Ieslea Naşterii Domnului, în grota aflată sub jertfelnicul altarului acestei bazicilici, nu permit decît o foarte fugară observaţie a podoabei murale decorative, iar pentru aprofundarea şi înţelegerea acestui material este nevoie de un studiu îndelungat, atent, aplicat şi o acribie demnă de un om renascentist...Să sperăm că un bun început există.

DSCN0687.JPG

Locul prin care se intră în Biserica Nasterii Domnului, cu numeroşi pelerini de toate culorile, naţionalităţile şi limbile existente pe pămînt. Intrarea se face printr'o uşă strîmtă, joasă şi umilincioasă, precum este şi calea credinţei adevărate. Amin!

Foto:  ©vladimir bulat, aprilie 2012. 


Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
8 mai 2012 2 08 /05 /mai /2012 11:28

Există o enormă diferenţă între nordul înverzit şi flamboiant pe alocuri, al Israelului, şi sudul aceleiaşi ţări. De fapt, punctul cel mai sudic pe care l'am atins, şi unde am dormit 4 nopţi, a fost oraşul Bethleem (Bethlehem); şi mai arid peisajul este în zona palestiniană, mai la est de Ierusalim. De-a dreptul deşertic, pustia prin excelenţă - devine spre Be'er Sheva şi Elat. 

Este o ţară pe care au înverzit-o evreii, a lor a fost voinţa de a transforma deşertul într'o oază de plantaţii de banane, avocado, rodii şi kiwi, de flori şi legume. Uimirea te aşteaptă la fiecare colţ, pentru că te nu aştepţi ca din piatră seacă şi nisip să ai parte de atîta diversitate de poame şi verdeaţă. Galileea este campioană în acest efort, iar oraşul Haifa - unde este şi centrul mondial al cultului Baha'i - mi s'a părut un adevărat parc pe malul golfului Haifa.

DSCN0222.JPG

De pe muntele Carmel ai o privelişte încîntătoare, grădinile suspendate de aici te fac să uiţi despre insuficienţa de apă din această ţară. Cu atît mai puţin - de trecutul tumultuos şi chunuit al acestor ţinuturi de coastă mediteraneană.

E drept că aici, prin tradiţie, se spune deci că pe muntele Carmel s'a nevoit Profetul Ilie, a cărui peşteră o înglobează actuala mănăstire a ordinului (devenit) Carmelit.

DSCN0212.JPG

Deasupra scorburii cioplite în stîncă este montat acest fronton, iar de-asupra lui este masa altarului la care se oficiază slujbele cultului catolic. "În această peşteră a vieţuit cîndva Marele Profet Ilie, călăuzitorul şi părintele ILIE TESVITEANUL", glăsuieşte latineasca dedicaţie, care adună în acest loc pelerini din lumea întreagă. Chiar dacă se spune că de pe vremea lui Iisus Hristos a rămas doar cerul pe care-l simţi mai prezent ca nicăieri altundeva, de-asupra capului, orice referinţă de acest fel este şi devine - pentru fiecare loc de închinare şi cinstire. Dacă se apropie cu credinţă, în Duhul Sfînt.

DSCN0217.JPG

Mănăstirea cu biserica Stella Maris nu are o arhitectură pe care să o reţii, dar peştera lui Ilie e cea care dă sens locului, şi îl înnobilează. În perspectiva unei retrăiri istorice a creştinismului vizita aceasta capătă sens, şi pregăteşte imaginea pentru o mai bună înţelegere a felului în care se va forma modelul monahismului răsăritean ce urma să statornicească în pustia Palestinei. Însuşi Antonie cel Mare se revendică din modul de vieţuire a Proorocului Ilie, arhetip al monahilor (recomand spre o detaliere a temei, lectura studiului fundamental semnat de Derwas J.Chitty Pustia cetatea lui Dumnezeu. O introducere în studiul monahismului egiptean şi palestinian din timpul imperiului creştin, tradus recent în româneşte la editura Sophia).  

DSCN0226.JPG

Chiar dacă vietatea din vîrful copacului nu este tocmai un corb, am avut o clipă sentimentul văzînd această pasăre mare şi bătrînă, că este unul dintre corbii care-l hrăneau pe Proorocul Ilie "cu pîine dimineaţa şi cu carne seara" (3Regi, 17).

Foto:  ©vladimir bulat, aprilie 2012.   

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
5 mai 2012 6 05 /05 /mai /2012 12:56

DSCN0469

Este un consens deja, că cea mai impresionantă vedere asupra Ierusalimului (Yerushalaim) este cea de pe Muntele Măslinilor, de unde se vede ca'n palmă străvechea şi mult-pătimita, dar şi preaslăvita cetate sfîntă, şi cinstită de cele trei mari religii monoteiste. Aici este înţesat de locuri sfinte pentru creştini, dar este şi cel mai mare cimitir al iudeilor. Din acest punct, de unde am făcut fotografia, se pot observa cel puţin două locuri fundamentale: moscheea Masjid Qubbat As-Sakhrah, a lui Omar, ridicată peste Stînca Sfîntă, unde era cîndva Templul iudeilor, distrus de împăratul Titus la anul 70 după Hristos; celălalt obiectiv de importanţă maximă este Poarta de Aur, cu cele două arcade ale intrării zidite.

DSCN0544.JPG

Zidirea lor s'a făcut în secolul al XIII-lea de către musulmani. Poarta se va deschide în chip miraculos în faţa Celei de-a doua Veniri a Mîntuitorului...Poate tocmai de aceea, iudeii din lumea întreagă îşi doresc un loc de veci cu vedere spre această poartă. În 1969 arheologul James Fleming, inspectînd zidul de est al Tempului, a constat în urma unei prăbuşiri de teren, că vechea Poartă de Aur se află de fapt cu opt picioare mai jos de cea actuală (aproximativ 2,5 metri), loc în care se aflau cinci blocuri de piatră în formă de pene care făceau parte dintr'o masivă arcadă, precum şi o sumedenie de oase, îngropîndu-se în ele pînă la genunchi ("knee-deep in bones"). Descoperirea lui Fleming a rămas oarecum nedocumentată, dar devine clar că aidoma tuturor celorlalte porţi de acces spre cetate, şi cea de Aur a avut o singură arcadă. Dar e cu atît mai ciudată massa aceasta de oseminte, cu cît face dovada unei înhumări masive, fără a fi vorba de un cimitir...

DSCN0543.JPG

Personal nu am vizitat un loc mai mohorît şi monoton ca această pantă orientată spre pîrîul Kedron (Cedrilor), unde cît vezi cu ochii este doar piatră, bolovani, pietre, lespezi, şi foarte puţină vegetaţie...Ai sentimentul că asişti la redescoperirea unui oraş, acoperit de multă vreme, precum Pompeiul. Dar nu poţi rămîne indiferent la tradiţia care spune că aici, pe acest munte, se va săvîrşi Judecata cea de pe Urmă. Aici poate începe pentru unii Edenul, sau pentru alţii suferinţa fără sfîrşit. Tot prin preajmă este şi biserica Adormirii Maicii Domnului, care oferă o experienţă unică pentru toţi cei obişnuiţi să urce spre o biserică, căci pentru a ajunge să te închini în faţa cavoului în care a stat trupul Născătoarei de Dumnezeu, trebuie să cobori într-o grotă adîncă, fortificată şi consolidată în vremea cruciaţilor. Şi pentru a te putea înălţa, trebuie întîi să decazi, să te smereşti.  

DSCN0547.JPG

Ceea ce uimeşte la Ierusalim este tocmai acest izbitor contrast al suprafeţelor, al texturilor, al nivelului de călcare mereu diferit, al pămîntului care ba urcă, ba coboară - după avatarurile evreilor care atunci cînd se îndreaptă spre cetatea Ierusalimului se spune că urcă, iar atunci cînd îl părăsesc, coboară. Aşa se exprimă şi Domnul prin slova Evangheliilor.

Este o simbolistică ce se regăseşte în chip fizic în felul în care percepi şi intuieşti acest oraş, tectonica lui, aceste coline, numite munţi, sub cerul cărora a trăit Dumnezeu printre oameni. "Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului...", cheamă psalmistul, iar Sionul a devenit sinonim, pentru evrei, cu întreaga Iudee, finalmente, cu Pămîntul Făgăduinţei. Cu Întoarcerea la Sion, din locurile din care au fost izgoniţi de multă vreme. Chiar şi această parte a Ierusalimului nu a aparţinut statului Israel de la întemeierea sa, ci doar după recucerirea întregului oraş, în "Războiul de Şase zile", în 7 iunie 1967. Greu de crezut, dar Muntele Măslinilor a fost sub autoritate iordaniană timp de 19 ani.

DSCN0602.JPG        Poarta Sionului are urme grave, de gloanţe şi obuze. Este imaginea luptelor recente, a rănilor care încă supurează, şi vorbesc.

Cina cea de Taină, sau Mistică, s-a "consumat" într-un loc de pe Sion care s-a păstrat, dar sub forma unei rămăşiţe de sufragerii (coenaculum) - zidite chiar de-asupra locului rămas după tradiţie a mormîntului regelui David -  ridicate de cruciaţi în a doua jumătate a secolului al XII-lea, devenite moschee, după cucerirea Ierusalimului de către turci, în 1517, iar zidurile ridicate de către sultanul Suleyman Magnificul, face ca Sionul să rămînă în afara cetăţii. Acest nivel al parterului, în care se conservă mormîntul regelui David, este de o evidentă epocă romanică. Deci, şi aici avem de-a face cu un rudiment al f(r)icţionării istoriei...  

DSCN0611.JPG

Întrepătrunderea epocilor, a stilurilor şi gusturilor aduse şi imprimate aici de cele trei religii, fac din acest ansamblu de clădiri - destul de sumbre la prima vedere, şi destul de neîngrijite, un loc al dorinţei de a reveni, spre a putea medita, căci proiectează, în afara Ierusalimului vechi, imaginea cosmologică şi lapidară, aş risca să spun, a cetăţii dinlăuntru. Poate că nicăieri altundeva nu simţi profunzimea eshatologică din aceste versuri, ale aceluiaşi psalmist: "Zis-a Domnul către Domnul meu: Şezi de-a dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale", reluat de Luca 20, 42-43. 

Foto:  ©vladimir bulat, aprilie 2012. 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
2 mai 2012 3 02 /05 /mai /2012 08:58

Au trecut cîteva zile de la revenirea din Ţara Sfîntă, şi nu mă pot mobiliza să scriu un Jurnal al acestei călătorii, deşi ar părea simplu - să transcriu ce am mînjit prin caietul de notiţe, pe care l-am avut la îndemînă, pe parcursul zilelor petrecute acolo. Dar nu e aşa lesne, căci m-am pus febril pe lecturi, şi mi-am dat seama că tonul şi amploarea acestui jurnal depăşeşte energetica care mă însufleţeşte scriind pe blog!

Am folosit deocamdată o parafrază la cartea lui Saul Bellow, Pînă la Ierusalim şi înapoi (editura Hasefer, 2003, traducere de Marcel Ghibernea), pentru a începe să pun imagini, să formulez ceva gînduri, observaţii, repere ale acestui pelerinaj la Locurile Sfinte. De unde am revenit mai dornic ca niciodată să aflu mai multe despre acel tărîm, despre Israel, despre făgăduinţe, arabi, conflicte, războaie şi mîntuire... 

DSCN0671.JPG

Găsesc că este sugestivă această imagine de debut, unde am suprins un grupuscul de femei ortodoxe, privind spre deşertul în care s-a nevoit în secolul al VI-lea Sfîntul Sava, unde acum este Lavra care-i poartă numele. Femeilor le este interzisă intrarea în mănăstire, dar locul de unde acestea pot scruta minunatul locaş al nevoinţei pustniceşti este încîntător şi mîngîietor. Am urcat şi eu acolo, după ce am coborît spre a mă închina la moaştele Sfîntului Sava. Am stat în mănăstire puţin mai mult de jumătate de oră, dar acel răstimp mi-a revelat de o manieră foarte densă experienţa urcuşului spre mîntuire, povaţa isihiei şi rostul liniştirii sufleteşti, mult mai profund decît tomuri întregi...Socotesc că aici s-a potrivit de minune acea zisă străveche, care glăşuieşte: mai bine o dată să vezi decît să auzi de sute de ori! Am VĂZUT. Sfinţenia se învaţă, căci modele există. Aici s-a născut  "Tipicul Sfantului Sava cel Sfintit", carte de căpătîi a monahismului răsăritean.

Bibliografie minimă consultată:

Saul BellowPînă la Ierusalim şi înapoi (editura Hasefer, 2003, traducere de Marcel Ghibernea);

Roberto Copello,  Ierusalim , editura Univers, f.a.;

Anca Manolescu, Locul călătorului, editura Paideia, 2002;

Thomas Merton, De la pelerinaj la cruciadă, în: Mistici creştini şi maeştri zen, vol. 1, editura Humanitas, 2003; 

Simon Sebag Montefiori, Ierusalim. Biografia unui oraş,  Editura Trei, 2012;

Sabatino Moscati, Vechile civilizaţii semite, editura Meridiane, 1975. 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article
14 avril 2012 6 14 /04 /avril /2012 15:38

Biserica cu hramul Sfântul Pantelimon, sec. XII, localitatea Gorno Nerezi.

Coborârea de pe Cruce”, una din culmile picturii bizantine de pe teriitoriul Macedoniei medievale.

DSC04392

Foto:  ©vladimir bulat, septembrie 2009.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article